2.

SOLUŢII

Soluţiile sunt amestecuri omogene constituite din două sau mai multe specii
moleculare (substanţe), netransformabile în urma punerii lor în contact şi formând o
singură fază.
Componentele soluţiei:
- solventul (dizolvantul) este constituentul care se găseşte în cantitate
preponderentă faţă de celălalt (ceilalţi) constituent;
- solvitul (dizolvantul).

2.1. Concentraţia soluţiilor, este raportul dintre cantitatea de solvit (substanţă

dizolvată) şi o cantitate determinată de soluţie (sau, mai rar, de solvent).
După raportul dintre cele două specii constituente, soluţiile pot fi: diluate şi
concentrate; nesaturate, saturate, suprasaturate, la o anumită temperatură.

2.1.1. Moduri de exprimare a concentraţiilor soluţiilor

a. Concentraţia procentuală (C%) volumetrică:

Grame solvit/100mL soluţie;
mL solvit/100 soluţie;

Concentraţia procentuală (C%) gravimetrică:

Grame solvit/100 grame soluţie;

Notând cu s = masa soluţiei în grame;

m = masa substanţei dizolvate, în grame, se poate calcula
concentraţia procentuală gravimetrică urmând următorul raţionament:

dacă: s grame de soluţie conţin……….. m grame substanţă dizolvată

atunci: 100 grame soluţie conţin …………...X = C%
m C% ⋅ s m
C% = ⋅100 de unde, m = şi s = ⋅100
s 100 C%

b. Molaritatea (M sau m) exprimă numărul de moli solvit într-un litru

(1000mL) de soluţie.

Molul sau molecula gram reprezintă cantitatea de substanţă, exprimată în

grame, numeric egală cu masa moleculară a acelei substanţe.

Masa moleculară este un număr care arată de câte ori molecula unei
substanţe este mai grea decât unitatea de masă egală cu 1/12 din masa
izotopului C12. Masa molecularăegală cu suma maselor atomice.
 masa substanţei (dizolvate)
numărul de moli =
masa moleculară a substanţei

- Soluţia molară (M,m) conţine un mol solvit la 1 litru soluţie;

- Soluţie dublumolară (2M) conţine doi moli solvit la 1 litru soluţie;
- Soluţia decimolară (0,1M) conţine 0,1 sau M/10 mol solvit la 1 litru soluţie;
- Soluţia centimolară (0,01M) conţine 0,01 sau M/100 mol solvit la 1 litru
soluţie;
- Soluţia pentacentimolară (0,05M) conţine 0,05 sau M/20 mol solvit la 1
litru soluţie;

• Dacă se consideră: masa unei soluţii s, în grame, densitatea ei ρ, în g/cm3, masa

substanţei dizolvate g în grame, masa moleculară M a aceleiaşi substanţe, se poate
calcula molaritatea soluţiei:

g ⋅ρ
m= ⋅1000
M ⋅s

• Între volume şi molarităţile soluţiilor a două substanţe care reacţionează există

relaţia:

m v
1 = 2, respectiv dacă m1=m2, atunci v2=v1
m v
2 1

c. Normalitatea (N sau n), exprimă numărul de echivalenţi gram de substanţă

dizolvată într-un litru de soluţie.
Echivalentul gram (val) este cantitatea dintr-o substanţă exprimată în grame,
numeric egală cu echivalentul chimic al acelei substanţe.
Echivalentul chimic este numărul care arată raportul de combinare între
substanţa considerată cu un gram de hidrogen, 8 grame de oxigen sau un
echivalent dintr-o altă substanţă.
masa atomică
Echivalentul unui element=
valenţă

masa moleculară
Echivalentul unei substanţecompuse=
nr. factoriloractivi
 Factorul activ este componenta substanţei care caracterizează acea substanţă şi
intervine în transformarea chimică dată. El se determină, în funcţie de natura
substanţei astfel:

- Pentru oxizi: fa = numărul atomilor de oxigen x 2;

M 56
Exemplu: E CaO = = = 28
1• 2 2
- Pentru acizii: fa = numărul atomilor de hidrogen ionizabili;
63 98
Exemplu: E HNO3 = ; E H2SO4 = = 49
1 2
- Pentru hidroxizi: fa = numărul grupelor hidroxil –OH;
40 74
E
Exemplu: NaOH = = 40 E
; Ca(OH) 2 = = 37 ;
1 2
- Pentru săruri: fa = numărul atomilor de metal x valenţa metalului, sau;
numărul radicalilor acizi x valenţa radicalului.
M M
Exemplu: E Ca(NO3 )2 = ; E Al2 ( SO4 )3 =
2 6
Dacă formula substanţei cuprinde şi apa de cristalizare se ia în considerare
masa moleculară care include şi apa de cristalizare.
Exemplu acidul oxalic C2H2O4·2H2O; E=126/2; M=126
FeSO4·6H2O·6H2O; M=260; E=260/2=130
În cazul reacţiilor care au loc cu schimbarea stării de oxidare, factorii activi (fa)
sunt tocmai electronii primiţi sau cedaţi de substanţă (care se reduce sau se oxidează)
în reacţia respectivă. Funcţie de reacţia la care participă o substanţă poate avea mai
mulţi echivalenţi:
Exemplul KMnO4:
- în mediu acid (H2SO4):
M
MnO -4 + H + → Mn 2 + ; Mn VII + + 5e- → Mn 2 + ; E =
5
- în mediu neutru:
M
MnO -4 + H 2 O → MnO 2 ; Mn VII+ + 3e - → Mn 4 + ; E =
3
- în mediu alcalin:
M
MnO -4 + OH - → MnO 24- ; Mn VII+ + e → Mn 6+ ; E =
1
• Dacă se cunoaşte masa unui volum de soluţie s, în grame, densitatea soluţiei ρ, în
g/cm3, masa substanţei dizolvate g, echivalentul substanţei de reacţia dată E, se
poate stabilii normalitatea soluţiei utilizând formula:
 g⋅ρ
n= ⋅ 1000
E ⋅s

Masa substanţei dizolvate într-o cantitate de soluţie dată, în grame, se poate

stabilii cu ajutorul formulei:

volumul soluţiei
grame substanţă dizolvată = ⋅ normalitate ⋅ E
volum soluţie la care se raportează 1000 ml

Exprimarea concentraţiei prin normalitate prezintă avantajul practic care

decurge din raportul existent între normalităţile şi volumele soluţiilor a două substanţe
care reacţionează:
n1 n 2
= sau n1v1=n2v2; dacă n1=n2, v1=v2 şi invers
v 2 v1
deci: - soluţii de normalitate egală a două substanţe vor reacţiona în volume mari;
- dacă două substanţe aflate în soluţie au reacţionat în volume egale, soluţiile
lor sunt de aceeaşi normalitate.
Titrul unei soluţii este un mod de exprimare a concentraţiei, care indică
numărul de grame de substanţă cuprinsă într-un mililitru de soluţie.

T=g/mL

Titrul în raport cu substanţa continuă în soluţie, definit mai sus, se poate

calcula dacă se dă masa soluţiei s, masa substanţei dizolvate g, densitatea ei ρ (g/cm3),
după următorul raţionament:
Dacă s/ρ cm3(mL) soluţie conţinut g grame substanţă
g⋅ρ
Atunci 1 cm3(mL) soluţie conţinut x = T =
s
În practica de laborator, mai ales pentru analize în serie, se mai utilizează titrul
în raport cu substanţa dozată, şi reprezintă cantitatea, în grame, de substanţă
dozată, care corespunde la 1 cm3 soluţie de reactiv.
Exemplu:
T = 0,0056 arată că la 1 mL de soluţie KmnO4 utilizată ca
KMnO / Fe
4
respectiv pentru dozarea fierului, corespunde cantitatea de 0,0056g Fe. Va fi deci
suficientă efectuarea produsului dintre titru şi numărul de mililitri consumaţi la titrare
pentru a folosi cantitatea de Fe conţinută în probă:
mFe = T ⋅v
KMnO / Fe
4
• Titrul teoretic sau calculat (Tt, Tc) al unei soluţii reprezintă conţinutul de
substanţă în grame dintr-un mL soluţie, calculat, cunoscând normalitatea ei exactă.
Exemplul dispunând de o soluţie exact 0,1N de acid oxalic, rezultată prin
dizolvarea conţinutului unui flacon de “fixanal” de aceeaşi normalitate, sau a cantităţii
de 6,3 grame acid oxalic, cântărit la balanţa analitică, se poate calcula titrul ei teoretic
pe baza următorului raţionament:
Se ştie că soluţia 0,1N acid oxalic conţine în 1000 mL soluţie cantitate de
Eacid oxalic/10=63/10=6,3g acid oxalic; atunci 1mL de aceeaşi soluţie va conţine
6,3/1000=0,0063g
6,3
Deci: T = = 0,0063g/ml
t, acid oxalic 0,1N 1000
E⋅ N
Şi în general: Tt =
1000
• Titrul practic sau real (Tp,Tr) al unei soluţii este titrul (conţinutul de substanţe în
grame dintr-un mL soluţie) determinat cu ajutorul altor substanţe, titrimetrice, sau
soluţii ale acestora cu titru cunoscut. Se determină atunci când concentraţia soluţiei
date nu este exprimată în alte forme deci nu este cunoscută. (vezi exemple în
capitolul de determinări volumetrice ale diferitelor substanţe).
În cazul soluţiilor de normalitate exactă, titrul practic este egal cu titrul teoretic
(calculat). În toate celelalte cazuri, când nu avem soluţii de normalitate exactă, titrul
practic este diferit de cel teoretic, Tp=Tt.
Atât titrul practic, Tp, cât şi titrul teoretic Tt se exprimă cu cel puţin patru
zecimale, grame/mL soluţie. Atât la titru cât şi la factor se scrie, ca indice, formula şi
normalitatea soluţiei substanţei la care se referă:
Exemplu: TNaOH 0,001N=0,0004 g/mL; THCl 0,1N=0,0063 g/mL
Tacid oxalic 0,1N=0,0063 G/mL; fNaOH 0,1N=0,9985 g/mL
Factorul de normalitate (f), este raportul:
T n
p p vt
f= = =
T n v
t t p
adică:
- numărul cu care trebuie să se înmulţească Tt pentru a obţine Tp;
- numărul cu care trebuie să se înmulţească normalitatea teoretică (cea pe
care am fi dorit s-o realizăm) pentru a obţine normalitatea reală;
- numărul de mL (volumul) soluţie de normalitate exactă care corespunde
unui mL de normalitate aproximativă, respectiv, numărul cu care trebuie să
se înmulţească numărul de mL (volumul) de normalitate teoretică.
f<1 dacă Tp<Tt deci soluţia preparată este mai diluată decât am fi dorit să fie;
f>1 dacă Tp>Tt deci soluţia preparată este mai concentrată decât cea de
normalitate exactă.
 - factorul arată de câte ori o soluţie de normalitate aproximativă este mai
diluată sau mai concentrată decât o soluţie de normalitate exactă.
Reamintim: ca şi titrul, factorul se exprimă prin cifre cu cel puţin patru
zecimale.

Prepararea soluţiilor de diferite concentraţii

Soluţiile se pot obţine pe mai multe căi:

1.a. Prin dezvoltarea unei cantităţi de substanţă titrimetrică, cântărită în

balanţa analitică, într-o cantitate corespunzătoare concentraţiei soluţiei pe care trebuie
s-o preparăm.
Se numeşte substanţă titrimetrică acea substanţă care fiind în stare pură şi
corespunzând exact unei compoziţii chimice, se poate cântării la balanţa analitică fără
a-şi schimba compoziţia în timpul cântăririi (nefiind higroscopică, delicvescentă,
neformând combinaţiuni cu componente ale aerului) şi formează soluţii stabile.
Dintre cele mai utilizate substanţe titrimetrice amintim: Na2CO3 anh., Na2B4O7
COOH
H2O
COOH
(boraxul), KHCO3, (acidul oxalic), ş.a.
Cantitatea cântărită se introduce, fără pierderi, într-un balon cotat, se dizolvă
într-o cantitate de apă distilată, apoi se umple balonul cotat, tot cu apă distilată, până
aproape de cotă şi se completează cu o pipetă, până exact la cotă. Se închide balonul
cotat cu un dop rodat şi se mai agită pentru omogenizare.
b. În laboratoare se utilizează aşa numiţii reactivi “Fixanal” (cu titru exact),
ambalaţi în fiolă de sticlă sau material plastic închise la ambele capete. Aceste fiole
conţine o cantitate cunoscută de substanţă în stare solidă (deci nu se mai pune
problema cântăririi) sau sub formă de soluţie.
c. Dacă nu dispunem de reactivi “Fixanal” iar substanţele ale căror soluţii
ne sunt necesare nu îndeplinesc condiţiile substanţelor ale căror soluţii ne sunt
necesare nu îndeplinesc condiţiile substanţelor titrimetrice, se prepară o soluţie de
normalitate aproximativă (Exemplu aproximativ 0,1N) căreia i se stabileşte apoi titrul
cu ajutorul unei substanţe titrimetrice. Aşa se procedează la prepararea soluţiilor de
NaOH pag…. , KmnO4 pag…. , Na2S2O3 pag…. , ş.a.
2. Prepararea unei soluţii prin amestecarea altor soluţii de concentraţii
diferite, cunoscute, ale aceleiaşi substanţe
Pentru rezolvarea unui asemenea caz, pe lângă alte metode, se poate aplica şi
regula amestecurilor.
Presupunem că s-au dat două soluţii de concentraţie diferită care conţin aceeaşi
substanţă dizolvată A şi acelaşi dizolvant B;
• Soluţia I, în cantitate X1, care conţine a1%A+b1%B;
 • Soluţia II, în cantitate X2, care conţine a2%A+b2%B;
Cantitatea finală de soluţie: X=X1+X2
Componentul A este conţinut în cantitatea totală aX:
aX=a1X1+ a2X2 respectiv, a(X1+X2)= a1X1+ a2X2
a1X1 + a 2 X 2
a= (1)
X1 + X 2
Componentul B este conţinut în cantitatea totală bX:
bX=b1X1+b2X2 respectiv, b(X1+X2)= b1X1+b2X2
b1X1 + b 2 X 2
b= (2)
X1 + X 2
Rezolvând în raport cu X1 şi X2 relaţiile de mai sus, obţinem:
a2 − a b − b2
x1 = x =x (3)
a 2 − a1 b1 − b 2
a − a1 b −b
x2 = x =x 1 (4)
a 2 − a1 b1 − b 2
Dacă s-au dat trei soluţii de concentraţii diferite, care conţin aceeaşi substanţă
dizolvată A şi acelaşi dizolvant B, dezvoltând raţionamentul de mai sus, obţinem:
a1X1 + a 2 X 2 + a 3X 3
a=
X1 + X 2 + X 3
O cale mai simplă de rezolvare, având la bază tot regula amestecurilor, este
regula dreptunghiului.
Pentru aceasta, valorile date:
a1 = concentraţia procentuală (sau molară, normală) a sol. I;
a2 = concentraţia procentuală (sau molară, normală) a sol. II;
a = concentraţia procentuală (sau molară, normală) a soluţiei pe care vrem s-o
obţinem, se înscriu de-a lungul diagonalelor unui dreptunghi şi, urmând sensul
diagonalei, se efectuează diferenţele dintre concentraţiile soluţiilor date şi concentraţia
soluţiei pe care vrem s-o obţinem. Aceste diferenţe scrise în dreptul concentraţiei
soluţiei date vor reprezenta numărul părţilor masă sau volum, după cum concentraţiile
respective sunt exprimate în unităţi de masă sau volum (concentraţia procentuală).
Aranjamentul problemei:
Se dau: Se cere: Se iau:
Soluţii de Soluţia de părţile din soluţiile
Concentraţii concentraţie în dreptul cărora
sunt scrise

a1 (a2-a) părţi de sol. I

a
a2 (a-a1) părţi din sol. II
se vor amesteca deci (a2-a) părţi din soluţia de concentraţie a1% cu (a-a1) părţi din
soluţia de concentraţie a2%.
Observaţie. Se scade valoarea mai mică din cea mai mare. Totalul acestor părţi (a2-a)
+ (a1-a) reprezintă cantitatea totală X de soluţie care trebuie obţinută. X=X1+X2.
Pentru calcularea cantităţii X1, care trebuie luată din partea soluţiei, a1, se raţionează
astfel:
Dacă la numărul total de părţi
care rezultă că se iau din soluţia I (a2-a) părţi din soluţia I
şi II: (a2-a)+ (a-a1) corespund ………….

Atunci la cantitatea totală de

soluţie, X se va lua cantitatea ………… X1
şi analog:
a2 − a
x1 = x
(a 2 − a) + (a - a1 )
a − a1
x2 = x
(a 2 − a) + (a - a1 )
În final, X1+X2=X
Dacă se dă cantitatea soluţiei care trebuie obţinută în volume şi se cere calculul
cantităţii X1 şi X2 în unităţi de masă, trebuie să se cunoască densitatea acestora
(g/cm3) ca apoi să li se calculeze masa m=v·ρ=X
Dacă se cere cantităţile X1 şi X2 în unităţi de volum şi X este dat, de asemenea
în unităţi de volum, se cere a fi cunoscute densităţile soluţiilor I şi II, apoi v1=m1/ρ1 şi
v2=m2/ρ2
Exemple aplicative:
a. Se amestecă două soluţii de HCl, una de 10%, (a1), cealaltă de 25%
(a2). Să se calculeze cantităţile necesare (X1 şi X2) pentru a obţine 50
Kg (X) soluţia de HCl) de 15% (a).
Rezolvare după metoda amestecurilor:
Prin înlocuirea datelor problemei în relaţiile (3) şi (4), obţinem
25 − 15 15 − 10
X 1 = 50 ⋅ = 33,33Kg soluţie HCl 10%; X 2 = 50 ⋅ = 16,67 Kg
25 − 10 25 − 10
soluţie HCl 25%

X= X1+X2=33,33+16,67=50 Kg
Rezolvare prin aplicarea regulii dreptunghiului:

Se dau: Se cere: Se iau:

Soluţia I 10% 25-15=10 părţi de sol. I
 Soluţie 15%
15 − 10 = 5 parti din solutia II
Soluţie II 25%
Total 15 parti (in greutate)
b. Se vor lua deci 10 părţi (în greutate) din soluţia I şi 5 din soluţia II.
Pentru a evalua cât reprezintă aceste părţi în unităţi de măsură date de
problemă (Kg) se stabileşte că totalul părţilor ce trebuie să fie luate
reprezintă cantitatea X de soluţie care trebuie obţinută : X=15 părţi =
50 Kg.
10 5
X1 = 50 ⋅ = 33,33Kg ; X 2 = 50 ⋅ = 16,67Kg
15 15
Verificarea X1+X2=33,33+16,67=50 Kg
c. Se amestecă două soluţii, una de HCl 10% (a1) şi cealaltă de HCl 25%
(a2). Să se calculeze cantităţile necesare din cele două soluţii HCl
15%, cunoscând ρ=1,073 g/cm3.
Rezolvare: X=50·1,073=53,65 Kg HCl de 15%
10
X1 = 53,65 ⋅ = 35,73 Kg sol 10% HCl
15
5
X 2 = 53,65 ⋅ = 17,92 Kg sol 25% HCl
15
X1+X2=36,73+17,92=53,65 Kg soluţie HCl 15%
d. Ce cantitate de soluţie HCl 10% cu 1,047 g/cm3 ar trebui amestecată
cu 50 l de soluţie HCl 37,23% cu 1,190 g/cm3 pentru a obţine o
soluţie cu HCl de 25%?
Rezolvarea aplicând regula dreptunghiului:
a1=10; X1=?; a2=37,23%; X2=50 l; a=25%
Se dau: Se cere: Se iau:
Soluţia I 10% 37,23-25=12,23 părţi HCl 10%
Soluţie 25%
Soluţie II 37,23% 25-10=5 părţi HCl 37,23%
Deci raportul gravimetric de amestecare este 12,23:15
12,23 15 11,6
Raportul volumetric (ştiind că v=m/ρ): / =
1,047 1,19 12,6
Dacă la 12,6 l mL HCl 37,23% corespund 11,6 l mL HCl 10%
atunci la 50 l mL HCl 37,23% corespund X
12,23
1,047 11,6
X= = 50 ⋅ = 46 ml soluţie HCl 10% care ar trebui amestecaţi cu 50 mL HCl
15 12,6
1,19
37,23%
X=X1+X2=50+46=96 l soluţie HCl 25% va rezulta din amestecarea soluţiilor date.
e. Să se calculeze concentraţia finală a amestecului obţinut din 2 Kg
soluţie H2SO4 65% şi 1 Kg soluţie H2SO4 15%.
 Deci: a1=65%; X1=2; a2=15; X2=1; a=? X=3;
Rezolvare prin aplicarea regulii amestecurilor:
X=X1+X2; aX=a1X1+a2X2; a(X1+X2)=a1X1+a2X2
a1X1 + a 2 X 2 (65 ⋅ 2) + (15 ⋅ 1)
a= = = 48,33%
X1 + X 2 2 +1
f. Se amestecă 0,5 litri soluţie HNO3 0,1M şi 1 litru HNO3 0,25M. Care
este concentraţia finală a soluţiei?
Rezolvare: a1=0,1; X1=0,5; a2=0,25; X2=1
a1X1 + a 2 X 2 (0,1 ⋅ 0,5) + (0,25 ⋅ 1,5)
a= = = 0,212M
X1 + X 2 0,5 + 1,5
g. Ce concentraţie finală va avea soluţia de NaOH obţinută prin
amestecarea a trei litri soluţie de 0,2N cu 1 litru soluţie 0,1N şi 250 l
soluţie 0,05N? R:0,1676N
3
h. Ce cantitate de HNO3 65% cu ρ=1,391 g/cm trebuie să se adauge la 1
litru soluţie de HNO3 5% cu ρ=1,026 g/cm3 pentru a i se corecta
concentraţia până la 25%?
Deci: a=25; a1=5; X1=1000·1,026 l; a2=65; X2=?
Rezolvare după regula amestecurilor:
a(X1+X2)=a1X1+a2X2 de unde:
a1 − a 5 − 25513
X 2 = X1 ⋅ = 1026 ⋅ g HNO3 65%
a − a2 25 − 65
respectiv v=m/ρ=513/1,391=368,8 l HNO3 65%
Se dau: Se cere: Se iau:
Soluţia I 5% 65-25=40 părţi din sol. I
Soluţie 25%
Soluţie II 65% 25-15=20 părţi din sol. II
Deci pentru obţinerea soluţiei de 25% se amestecă 40 părţi în greutate soluţie
HNO3 5% cu 20 părţi de greutate soluţie HNO3 65%.
Dacă 40 de părţi (în greutate) reprezintă 1026g
Atunci 20 de părţi (în greutate) reprezintă X=513 g,
respectiv v=m/ρ=513/1,391=368,8 l HNO3 65%

3. Obţinerea unei soluţii prin diluarea unei alte soluţii, de concentraţie

cunoscută, a aceleaşi substanţe, cu o cantitate calculată de apă distilată.

Exemple aplicative:
a. Ce cantitate de apă trebuie adăugată la 500 g soluţie de 20% NaCl pentru a
obţine o soluţie de 15%?
Deci a=15; X=?; a1=20; X1=500; a2=0%; X2=?
Rezolvare după regula amestecurilor: ecuaţia:
a(X1+X2)=a1X1+a2X2 rezolvată în raport cu X2:
 a−a 20 − 15
X 2 = X1 = 500 ⋅ = 166,6 g apa = 166,6 ml apa
a − a2 15 − 0
Rezolvare după regula dreptunghiului:
Se dau: Se cere: Se iau:
Soluţia I 20 15-0=15 părţi din sol. De 20%
15
Soluţie II 0(apă) 20-15=5 părţi din sol. 0%NaCl respectiv apă
Se vor amesteca deci 15 părţi gravimetrice soluţie NaCl 20% cu 5 părţi
gravimetrice de apă. Mai departe:
Deoarece 15 părţi gravimetrice soluţia NaCl 20% reprezintă 500 g
Atunci 5 părţi gravimetrice soluţia NaCl 0% (apă) reprezintă 500 g
X=5·500/15=166,6 g apă.
b. Pentru determinarea carbonaţilor din soluţie se foloseşte o soluţie de HCl 10%.
Dispunem de 200 l soluţie 22% cu ρ=1,11 g/cm3. câtă apă trebuie adăugată
pentru obţinerea soluţiei de 10%?
R: 266,4 g apă
3
c. Să se calculeze câţi l soluţie H2SO4 68% cu ρ1,587 g/cm sunt necesari pentru a
obţine 500 l soluţie H2SO4 20% cu ρ=1,139% g/cm3, prin diluare cu apă
distilată?
R:
d. Ce concentraţie are soluţia KOH preparată din 300 g soluţie de 32% şi 700 g
H2O?
R: 9,6%
e. Cum se va proceda pentru a prepara 1 litru soluţie 0,01 M complexon III dintr-o
soluţie 0,1 M, prin diluare cu apă?
R: 0,1 L soluţie 0,1 M şi 0,9 l apă
f. Se dau 300 l soluţie KOH 17,5% cu ρ=1,16 g/cm3. Câţi l apă distilată trebuie să
se adauge acestei soluţii pentru a obţine o soluţie de 9% cu ρ=1,09 g/cm3? Care
este volumul soluţiei care se obţine?
R: 328,61; 628,61
g. Câţi l apă şi câţi l soluţie H2SO4 12 N se folosesc pentru a obţine 500 l H2SO4
20% cu ρ=1,139 g/cm3?
R: 193; 307 apă
h. Câţi l alcool etilic 95% (volumetrice) trebuie să se amestece cu apă pentru a
obţine 750 l soluţie 45%?
R: 355,3 mL
i. Cu ce cantitate de apă (mL) trebuie să se dilueze 2,5 l soluţie KOH 48% cu ρ=1
g/cm3.
R: 3429,3 mL