Caracteristicile Pământului și consecinţele lor geografice

Pămantul ca planetă - Terra este o planetă de mărime medie între cele care compun sistemul nostru solar. În
schimb, este cea mai mare dintre planetele telurice.
Pământul se găseşte la o distanţă medie faţă de Soare de 149.500.000 km.
Caracteristicile Pământului:
1. Forma şi dimensiunile Pămantului;
2. Alcătuirea chimică a Pămantului;
3. Proprietăţile fizice ale Pămantului;
4. Mișcările Pământului.

1. Forma şi dimensiunile Pămantului

În vorbirea curentă se spune că planeta noastră are o formă sferică, ceea ce este greșit. În realitate,
Pământul are o formă de elipsoid de rotaţie, turtit la cei doi poli şi bombat la Ecuator, dimensiunile
Pământului fiind date de razele Pământului (ecuatorială, polară).
Geoidul este forma convențională imaginată a suprafeței terestre și se definește ca fiind nivelul
mediu al mărilor și oceanelor în stare liniștită, prelungit pe sub continente, la care se referă verticala
locului.
Diferenţa dintre cele două raze este de 21 km. Drept urmare, circumferinţa la Ecuator este ceva mai
mare, respectiv de 40.075 km, faţă de cea care trece prin poli (40.008 km).
Potrivit cercetărilor mai recente, Polul Nord este mai apropiat de centrul Pământului decât Polul Sud
şi, ca urmare, forma reală a planetei noastre ar fi cea de... „pară” - numită teroid.
Forma Pământului determină o serie de particularităţi geografice, precum:
• meridianele nu reprezintă cercuri, ci elipse;
• ca urmare a diferenţei de mărime între raza ecuatorială şi raza polară, acceleraţia gravitaţională
scade ca valoare de la poli spre Ecuator;
• mărimea radiaţiei solare înregistrate la suprafaţa terestră scade de la Ecuator spre regiunile polare .
Polii geografici: fiecare dintre cele două puncte (Polul Nord şi Polul Sud) situate la capetele axei
de rotaţie a Pământului, unde se reunesc toate meridianele geografice.
Polii magnetici: punctele în care capetele nordic şi sudic ale axei câmpului magnetic al Pământului
intersectează suprafața uscatului. Se află la o distanţă considerabilă de polii geografici şi migrează
permanent.
Polul nord magnetic se află, în prezent, în insula canadiană Prinţul de Wales, la 76°12' latitudine
nordică şi 101° longitudine vestică. Polul sud magnetic se află în Antarctica, la 67° latitudine sudică şi
142° longitudine estică, în zona lanţului muntos transantarctic.
Dimensiunile Pămantului:
- suprafaţa: 510.100.000 km2;
- raza ecuatorială: 6.378,16 km și raza polară: 6.356,77 km; - masa: 597,6 miliarde de miliarde de
tone).
2. Alcătuirea chimică a Pămantului
În alcătuirea Pământului intră 90 de elemente chimice, însă ponderea lor este diferită.
Această alcătuire este apropiată de cea a planetelor Mercur, Venus şi Marte, dar diferită de cea a
planetelor-gigant, alcătuite din elemente uşoare. Elementele chimice din alcătuirea Pământului:
— oxigen 47%
— siliciu 28%
— aluminiu 7,9%
— fier 4,5%
— calciu 3,5%
— sodiu 2,5%
— potasiu 2,5%
— magneziu 2,2%
— alte elemente 1,9%
3. Proprietăţile fizice ale Pămantului
Magnetismul terestru
Datorită structurii sale interne, planeta Pământ se comportă ca un magnet uriaş, care are doi poli
magnetici, aşadar, două puncte de pe globul terestru către care se orientează liniile câmpului
magnetic. Cei doi poli (geo)magnetici nu coincid cu polii geografici.
Magnetismul terestru este influenţat de activitatea solară, fiind perturbat atunci când au loc furtuni
solare (intensificări bruşte ale activităţii solare). Liniile câmpului geomagnetic se extind mult şi în
spaţiul periterestru, constituind magnetosfera. Aceasta funcţionează ca o umbrelă uriaşă, care
protejează Pământul de radiaţiile cosmice nocive pentru desfăşurarea vieţii. În acelaşi timp,
magnetosfera captează vântul solar, pe care îl dirijează spre polii magnetici, unde se produc aurorele
polare.
Ca orice corp material, Pământul exercită o forţă gravitaţională, care se manifestă prin atragerea
oricăror altor corpuri.
Atracţia gravitaţională a Pământului influenţează în mare măsură fenomenele ce au loc la suprafaţa
scoarţei terestre, precum şi în atmosferă şi hidrosfera, determinând unele caracteristici ale acestora:
- concentrarea aerului în troposferă,
- curgerea apei râurilor,
- eroziunea,
- alunecările de teren,
- prăbuşirile şi altele.
Densitatea Pămantului
Densitatea medie a Pământului este, ca urmare a alcătuirii sale chimice, de 5,52 g/cm3, valoare care
variază dinspre centru spre suprafaţă, din cauza distribuirii neuniforme a principalelor elemente (în
nucleul Terrei, unde domină elementele grele, densitatea depăşeşte 17 g/cm³, în manta se menţine la
4-6 g/ cm³, iar la suprafaţă oscilează între 2 g/cm³.
Înclinarea axei Pămantului
Axa terestră sau axa polară nu este perpendiculară pe planul orbitei terestre, ci înclinată, făcând cu
verticala la acesta un unghi de 23°27', iar cu planul orbitei un unghi de 66°33'.
Înclinarea axei terestre față de planul orbital
Consecinţele acestei înclinări sunt:
• repartiţia inegală pe suprafaţa terestră a cantităţii de energie solară, care scade treptat spre
latitudinile mari;
• variaţia duratei perioadei de lumină şi întuneric din timpul anului, zilele și nopțile polare;
• formarea anotimpurilor, alternanța diferită a anotimpurilor în cele două emisfere (nordică și sudică).
Consecințele înclinarii axei terestre față de planul orbital