Retele de Calculatoare - Cursul 6

Retele de calculatoare – Note de curs (C6)
http://scdsd.bluepink.ro; Contact: info3retele20102011@gmail.com
Cursul 6
Protocolul IP (Internet Protocol)
1. Descriere
Protocolul IP (nivelul 3 OSI, nivelul 2 TCP/IP) - predominant pe plan mondial pentru lucrul inter-reţele. Alte
protocoale, OSI, AppleTalk, IPX etc, au „pierdut” în faţa protocolului IP, datorită caractetului deschis al
celui din urma.
• Datagrama Ipv4:
Retelele permit comunicarea intre gazde utilizand diverse protocoale Internet:

• Internet Protocol (IP) - IP defineste o datagrama (pachetul definit de IP) folosita pentru adresare,
specificarea tipului de serviciu, fragmentare si reasamblare, si securitate.
• Internet Control Message Protocol (ICMP) - ICMP furnizeaza raportarea erorilor, controlul
fluxului, redirectarea catre primul hop, si ale functii de intretinere si control;
• Internet Group Management Protocol (IGMP) - IGMP furnizeaza un mecanism prin care gazdele
si ruterele se pot alatura si parasi grupurile de multicasting IP.
• Diverse protocoale pentru transport (Transport Layer) si aplicatii (Application Layer).
Toate protocoalele Internet utilizeaza IP ca si mecanism de baza in transportul datelor. ICMP si IGMP sunt
considerate parti integrante ale IP, desi arhitectural (modelul TCP/IP) ele se situeaza pe un nivel superior IP.
Printre functiunile IP (definite de semnificaţia datelor stocate în antetul pachetelor IP ) se numara:

• Definirea unei datagrame, care este unitatea de baza pentru transmiterea datelor in Internet
• Definirea schemei de adresare
• Mutarea datelor de la nivelui retea catre nivelul de transport intre gazde
• Rutarea datagramelor intre gazde
• Fragmentarea si reasamblarea datagramelor
• Securitate
Caracteristci IP:
• Protocol ce nu se bazeaza pe conexiune, ceea ce inseamna ca IP nu schimba informatii de control
pentru a stabili o conexiune inainte de a transmite datele. IP se bazeaza pe protocoale de la alte
nivele pentru a stabili o conexiune daca este necesar un serviciu orientat pe conexiune, cat si
pentru a detecta si remedia erorile. In cazul unui protocol neorientat pe conexiune, pachetele
trimise intre gazde pot utiliza rute diferite – comutare de pachete (packet switching) – spre
deosebire de protocoalele ce utilizeaza comutarea de circuite (circuit switching), care sunt orientate
pe conexiune;
• Asigura informatia despre cum si unde trebuiesc livrate datele – adresa sursei, adresa destinatiei, cum
trebuie livrata informatia;
• Este protocolul care aloca adrese logice gazdelor (adrese IP):
- Automat, prin intermediul serverului DHCP;
- Manual, prin introducerea adreselor IP.
2. IP versiunea 4 (IP v4)

Datagrama IPv4
Un pachet este un bloc de date (Datagrama) ce contine in cadrul sau si informatiile necesare pentru a ajunge
la destinatie. Pachetul este PDU-ul specific nivelului 3 OSI. Header-ul (Antetul) reprezinta informatia
specifica nivelului 3 OSI ce se ataseaza in cadrul procesului de incapsulare. Pentru a trimite o datagrama
catre destinatie, protocolul IP utilizeaza adresa de destinatie aflata in cuvantul 5 din header (aceasta adresa
este o adresa IP standard pe 32 de biti ce identifica reteaua de destinatie si gazda specifica din acea retea)
Antetul IP are următoarele câmpuri cu dimensiunile asociate:

• Versiune (Version) — primii 4 biţi ai antetului IP identifică versiunea de IP cu care se operează, de
exemplu versiunea 4 sau versiunea 6, la IP v4 – 0100.
• Lungimea antetutui Internet (Internet Header Length) — următorii 4 biţi din antet conţin lungimea
antetului în multipli de 32 de biţi;
• Tipul serviciului (Type of service) — următorul octet conţine o serie de indicatori care pot fi folositi
pentru a specifica parametrii la care se doreşte livrarea pachetului: precedenta – 3 biti (prioritatea absolută
fată de alte pachete IP), întărzierea – 1 bit, viteza de transmisie – 1 bit şi integritatea datelor – 1bit. Cei 2 biţi
rămaşi sunt rezervati pentru utilizări ulterioare.
Bits
Precedence.
0-2:
Bit 0 = Normal Delay, 1 =
3: Low Delay.
0 = Normal
Bit
Throughput, 1 = High
4:
Throughput.
Bit 0 = Normal Relibility,
5: 1 = High Relibility.
Bit Reserved for Future
6-7: Use.
Precedence
111 - Network Control 011 - Flash
110 - Internetwork Control 010 - Immediate
101 - CRITIC/ECP 001 - Priority
100 - Flash Override 000 - Routine
• Lungime totală (Total Length) — acest câmp pe 16 biţi conţine lungimea totală a pachetului IP măsurată în octeţi.
Valorile valide trebuie să fie mai mici de 65.535 de octeţi.
• Identificator (Identification) - fiecare pachet IP are un identificator unic pe 16 biţi, care este folosit la
identificarea fragmentelor unei datagrame.
• Indicatori de fragmentare (Flags) — conţine trei indicatori pe un bit care indică dacă fragmentarea
pachetului este permisă şi dacă a avut loc.
¾ Primul bit este rezervat şi este întotdeauna egal cu 0.
¾ Al doilea bit indică dacă datele din pachet pot fi fragmentate. Dacă bitul este setat pe 1, datele nu
pot fi fragmentate.
¾ Al treilea bit are semnificatie doar dacă al doilea bit a fost setat pe 0. În acest caz (dacă datele pot fi
fragmentate), acest bit indică dacă pachetul curent este ultimul fragment din serie (valoarea 0), sau
dacă aplicaţia care primeşte datele se poate aştepta la fragmente adiţionale (valoarea 1)
Precedence
111 - Network Control 011 - Flash
110 - Internetwork Control 010 - Immediate
101 - CRITIC/ECP 001 - Priority
100 - Flash Override 000 - Routine
• Offset-ul fragmentului (Fragmentation Offset) - acest câmp pe 13 biţi stochează deplasamentul

fragmentului curent fată de începutul întregului pachet, în multipli de 64 de biţi.
• Timpul de valabilitate (Time to Live - TTL) - pachetul IP nu poate fi lăsat să tranziteze prin reţea la
nesfărşit, ci trebuie limitat la o durată de viată (TTL) finită. Câmpul TTL, pe 8 biţi, este incrementat cu 1
pentru flecare dispozitiv („hop") prin care trece pachetul. La atingerea limitei maxime, se presupune că
pachetul nu poate fi livrat. Va fi generat şi trimis un mesaj ICMP către maşina sursă, iar pachetul va fi
distrus.
• Protocol (Protocol) - câmp pe 8 biţi indicând protocolul de nivel imediat superior (TCP, UDP etc.) utilizat
pentru datele care urmează antetului IP.
• Sumă de control (Header Checksum) — câmp pe 16 biţi pentru detectarea erorilor. Calculatorul
destinaţie, precum şi fiecare gateway din reţea, vor reface calculele matematice asupra antetului pe care le-a
efectuat calculatorul sursă. Dacă datele transmise sunt intacte, rezultatele acestor două operaţii vor fi idendce.
Acest câmp are şi rolul de a informa calculatorul destinaţie asupra cantitătii de date sosite.
• Adresa IP sursă (Source Address)— adresa IP a calculatorului sursă.
• Adresa IP destinaţie (Destination Address) — adresa IP a calculatorului destinaţie.
• Opţiuni şi completare (Options & Padding) - acest câmp este opţional, are lungime variabilă şi poate
indica folosirea anumitor optiuni suplimentare pentru tratarea pachetelor (măsuri de securitate, specificaţii de
rutare etc.). Deoarece lungimea antetului IP trebuie să fie un multiplu de 32 de biti câmpul este completat cu
zerouri până la obţinerea unei dimensiuni corespunzătoare.
Examinând aceste câmpuri ale antetului:

• IP nu este orientat spre conexiune - dispozitivele din reţea care redirectează pachetele sunt libere să
determine calea ideală prin reţea pe care o poate urma fiecare pachet;
• IP nu oferă vreuna din funcţiile de confirmare, de control al fluxului sau de aranjare în ordine a
pachetelor, specifice protocoalelor de nivel superior, precum TCP;
• IP nu poate fi folosit pentru a trimite datele conţinute într-o datagramă către aplicatia destinaţie
corespunzătoare. Acest funcţii sunt încredintate nivelurilor superioare. TCP sau UDP.
2.2. Ce face IP?
Informaţiile din antetul unui pachet IP sunt suficiente pentru unele funcţii esenţiale de reţea. Aceste funcţii
includ:
• adresarea şi rutarea (IP este un protocol rutabil (routed) spre deosebide de NetBios – nerutabil)
• fragmentarea şi reasamblarea fragmentelor
• detectarea şi corectarea datelor alterate în tranzit
2.2.1. Adresarea şi rutarea
• Una dintre facilităţile evidente ale protocolului IP este aceea că permite livrarea pachetelor la o
destinaţie dată. Se folosesc algoritmi de rutare – routing algorithms (RIP, OSPF, IGRP, EIGRP etc).
Adresa IP a destinaţiei este folosită de ruterele din reţeaua care se interpun între maşinile sursă şi
destinaţie pentru a determina calea optimă de urmat prin acea reţea.
• Pachetele IP conţin şi adresa IP a maşinii sursă. Astfel, maşina destinaţie poate contacta maşina
sursă dacă este nevoie.
Observatie
Atunci cand adresa IP destinatie a unui pachet este 11.1.2.5 si exista trei intrari diferite in tabela de rutare
(11.1.2.0/24, 11.1.0.0/16 si 11.0.0.0/8), routerul va selecta 11.1.2.0/24, deoarece aceasta are cel mai lung
prefix de retea care se potriveste adresa IP (longest match).
Destinatie 11.1.2.5 = 00001011.00000001.00000010.00000101
Ruta #1 11.1.2.0/24 = 00001011.00000001.00000010.00000000

Ruta #2 11.1.0.0/16 = 00001011.00000001.00000000.00000000
Ruta #3 11.0.0.0/8 = 00001011.00000000.00000000.00000000
Datorita comportamentului algoritmului de rutare, gazda 11.1.2.5 trebuie sa fie atasata numai la subreteaua
11.1.2.0/24, in caz contrar traficul nu va ajunge la destinatie.
Trimiterea update-urilor corespunzatoare protocoalelor de rutare
a. Modul de lucru Classfull (cu clase de adrese)
Protocoalele de rutare de tip classfull (RIP v1, IGRP) nu trimit impreuna cu adresa IP si masca de subretea.
Ca urmare, masca de subretea se determina, corespunzator situatiilor de mai jos:
1. Daca subretelei anuntate prin update si interfetei de iesire a ruterului (in ex de mai jos – R1) le corespund
aceeasi adresa classfull (major classfull network), se va aplica retelei anuntate prin update masca de subretea
a interfetei de iesire.
Exemplu: In figura urmatoare, subreteaua 176.116.1.0 se gaseste in acceasi clasa de retea semnificativa ca si
interfata de iesire S0/0/0 a lui R1(172.116.2.1). R1 va trimite un update al protocolului de rutare (ex. RIP
update) continand subreteaua 176.116.1.0. Cand R2 receptioneaza acest update, el aplica acestuia masca de
subretea a interfetei (/24) si adauga 176.116.1.0 in tabela de rutare.
2. Daca subretelei anuntate prin update si interfetei de iesire nu le corespund aceleasi adrese classfull (major
classfull network), se va aplica retelei anuntate prin update masca de subretea corespunzatoare retelei
classfull din care face parte subreteaua anuntata.
Exemplu: Cand trimite update-uri la R3, R2 sumarizeaza subretelele 176.116.1.0/24, 176.116.2.0/24 si
176.116.3.0/24 in reteaua semnificativa classfull 176.116.0.0 si va aplica masca classfull /16, specifica unei
adrese de retea de clasa B (careia ii apartine subreteaua 176.16.1.0/24)
b. Modul de lucru Classless (fara clase de adrese)

Protocoale de rutare de tip classless (RIPv2, EIGRP, OSPF, IS-IS etc) trimit in update, impreuna cu adresa
retelei si masca de subretea corespunzatoare rutei agregat (tip summary)
Reamintim conceptul de ruta agregat (ruta tip summary) si modul de calcul a acesteia:
A: 192.168. 0000000_0.00000000 /23

B: 192.168. 0000001_0.00000000 /23 Î 192.168.0000_0000.00000000 /20 (192.168.0.0/20)
C: 192.168. 000001_00.00000000 /22
D: 192.168. 00001_000.00000000 /21
R2 va avertiza reteaua 176.16.0.0 cu masca /14 catre ruterul R3. R3 va fi capabil sa instaleze ruta supernet
176.16.0.0/14 in tabela sa de rutare, permitand astfel anuntarea retelelor 176.16.0.0/16, 176.17.0.0/16,
176.18.0.0/16 si 176.19.0.0/16.
2.2.2. Fragmentarea şi reasamblarea

Uneori, segmentele de date ale aplicaţiilor „nu încap” într-un pachet IP, şi trebuiesc fragmentate şi împărtite
în două sau mai multe pachete. În astfel de situaţii, IP trebuie să fie capabil să reconstruiască segmentul de
date original, indiferent căte pachete au fost necesare pentru aducerea lui la destinaţie.
Este important de ştiut că maşinile sursă şi destinaţie trebuie să suporte şi să adopte exact acelaşi
procedeu pentru fragmentarea segmentelor de date. Altfel, reasamblarea datelor care au fost fragmentate în
mai multe pachete ar fi imposibilă. Se poate spune că datele livrate au fost reasamblate cu succes atunci când
ele se prezintă în exact aceeaşi formă ca pe maşina sursă, înainte de fragmentare. Pentru idendficarea
segmentelor de date fragmentate se folosesc indicatorii de fragmentare din antetul IP.
2.2.3. Recuperarea pachetelor alterate

Ultima functie de importantă majoră a protocolului IP este detectarea oricăror datagrame al căror conţinut a
fost alterat sau pierdut în tranzit şi luarea măsurilor necesare pentru obţinerea conţinutului original, intact. Un
pachet poate fi alterat din multe cauze: interferenţele radio (Radio Frequency Interference - RFI) şi
inferferenţele electromagnetice (ElectroMagnetic Interference - EMI) sunt cele mai obişnuite. Un pachet
se consideră alterat când ajunge la destinaţie sub forma unei secvente de biţi diferită de cea generată
de maşina sursă.
Un pachet poate fi pierdut din mai multe motive:
• încărcarea reţelei poate determina depăşirea timpului de valabilitate al pachetuiui(Time-To-Live —
TTL). Routerul care detectează expirarea TTL va omite pur şi simplu pachetul;
• un pachet poate fi atât de alterat în tranzit din cauza EMI sau RFI încât informaţiile din antet să îşi
piardă complet semnificaţia. În asemenea cazuri, este de aşteptat ca pachetele să fie iarăşi omise.
Ori de căte ori un pachet nu mai poate fi livrat sau utilizat, maşina sursă trebuie să afle acest lucru. Antetul IP
conţine adresa IP a maşinii sursă exact în acest scop. Astfel, deşi IP nu deţine mecanismele necesare
coordonării retransmiterii pachetului, el joacă un rol esenţial în anunţarea maşinii sursă că este nevoie
de o retransmitere.
Concluzie
Pentru a fi util, IP trebuie însoţit de un protocol de transport (nivelul 4 al modelului de referintă OSI) şi
de un protocol la nivelnl legăturii de date (nivelul 2 al modelului de referintă OSI).
3. IP versiunea 6
Când a fost dezvoltat IP versiunea 4 (versiunea curentă), folosirea unui spatiu de adrese pe 32 de biţi
a părut mai mult decât suficientă pentru utilizările proiectate pentru Internet. O dată cu creşterea explozivă a
Internetului adresele pe 32 de biţi pot deveni o problemă datorita epuizarii acestora. Pentru a contracara
această limită, este în curs de dezvoltare IP Next Generation, numit de obicei IP versiunea 6 (IP v6).
La ora actuală sunt studiate mai multe propuneri pentru implementarea versiunii 6, cele mai populare
fiind TUBA (TCP and UDP with Bigger Addresses - TCP şi UDP cu adrese mărite), CATNIP (Common
Architecture for Next Generadon Internet Protocol) şi SIPP (Simple Internet Protocol Plus). Nici una dintre
aceste propuneri nu satisface toate schimbările proiectate pentru versiunea 6, dar este probabilă adoptarea
unui compromis sau a uneia dintre aceste variante modificate.
Facilităti ale lui IP v6:

• adrese de reţea pe 128 de biţi în loc de 32 - Spaţiu de adrese mai mare
• antet IP mai eficient cu extensii pentru aplicaţii şi opţiuni
• arhitectura ierarhică - eficienţa rutării
• suport pentru protocoale de rutare
• autoconfigurare şi suport plug-and-play
• suport extins pentru IP mobil şi echipamente de calcul mobile
• calitatea serviciului (Antetul IPv6 are un nou câmp numit Flow label, ce poate conţine o etichetă de
identificare a unui anumit flux, cum este cel video sau videoconferinţă. Nodul sursă generează această
etichetă de flux. Pe baza acestei etichete, echipamentul QoS poate realiza acţiunea care se impune, dar
existenţa etichetei de flux nu este o caracteristică a QoS.)
• etichetă de flux pentru cerintele de asigurare a calitătii serviciului
• descoperirea vecinului (mesajul de solicitare a vecinului este folosit şi la verificarea posibilităţii de
contactare a vecinului după identificarea adresei de nivel legătură a acestuia (vezi figura Mesaj de solicitare a
vecinului).
• autoconfigurarea fără informaţie de stare - permite configurarea de bază a nodurilor IPv6 fără server şi
renumerotarea facilă. Autoconfigurarea fără informaţie de stare se bazează pe informaţia din mesajele de
expunere a ruterului pentru a configura nodul. Prefixul inclus în mesajul de expunere este folosit ca prefix pe
64 de biţi pentru adresa nodului. De exemplu, pentru Ethernet, cei 64 de biţi rămaşi sunt obţinuţi din ID-ul
interfeţei formatului EUI-64. Prin urmare, un nod IPv6 se poate autoconfigura cu o adresă IPv6 unică,
globală, prin adăugarea propriei adrese de nivel legătură la prefixul legăturii locale.
• prevenirea fragmentării intermediare a datagramelor
• securitate încorporată pentru autentificare şi criptare
¾ În timp ce folosirea IPSec în IPv4 este opţională, în IPv6 este obligatorie, fiind parte a protocolului
IPv6. Prin urmare, IPSec trebuie validat în fiecare nod IPv6, făcând reţeaua mult mai sigură. IPv6
oferă anteturi pentru extensia securităţii, înlesnind implementarea criptării, autentificării şi a reţelelor
virtuale private. Deoarece IPv6 oferă adrese globale unice şi funcţii de securitate, poate oferi servicii
de securitate capăt-la-capăt - precum controlul accesului sau integritatea şi confidenţialitatea datelor -
fără a utiliza firewall-uri suplimentare care, la rândul lor pot cauza gâtuiri de performanţă.
3.1. Datagramele IP v6
Antetul pentru datagramele IP versiunea 6 a fost modificat. Schimbările sunt în principal în sensul
asigurării suportnlui pentru noile adrese mărite, pe 128 de biţi, şi al eliminării câmpurilor învechite şi
nefolosite.
3.1.1. Descrierea câmpurilor:

• Numărul de versiune (4 biti) are valoarea 6 pentru IP v6.
• Prioritate (4 biti) stochează o valoare care indică prioritatea datagramei. Prioritatea, care este folosită
pentru a defini ordinea de transmisie, indică mai întâi o clasificare mai largă iar apoi o identificare
restrănsă în cadrul fiecărei clase
• Etichetă de flux (24 biţi) este deocamdată în stadiu experimental. Este probabil să fie folosit în
combinatie cu adresa IP a maşinii sursă pentru a oferi o identificare a fluxului pentru reţea. Fluxul de
date pentru o staţie de lucru UNIX pe reţea, va fi diferit de cel provenind de la o altă maşină precum
un PC cu Windows. Acest câmp poate fi folosit pentru a identifica atributele fluxului şi pentru a oferi
unele facilităţi de adaptare. Câmpul poate fi folosit de asemenea pentru a ajuta la identificarea
maşinilor destinaţie penţru transferuri rnari de date, în care caz un sistem cache devine mai eficient la
rutarea pachetelor între sursă şi destinaţie.
• Lungimea datelor utile (16 biţi) specificând lungimea totală a datagramei IP, exprimată în octeţi.
Lungimea totală nu include şi lungimea antetului IP. Utilizarea unui câmp pe 16 biţi limitează
valoarea maximă la 65.535, dar au fost luate măsuri de prevedere pentru a asigura posibilitatea
trimiterii datagramelor mai mari prin intermediul unui antet extensie
• Următorul antet (8 biti) este folosit pentru a indica ce antet urmează antetului IP când alte aplicaţii
doresc să ataşeze propriile anteturi la antetul IP.
Retele de calculatoare I – Note de curs (C6)
• Număr limită de hop-uri (8 biti) determină numărul maxim de hop-uri (legături între calculatoare
sau dispozitive de pe traseu) prin care va trece datagrama. La fiecare redirectare a pachetului, acest
număr este decrementat cu 1. Când câmpul atinge valoarea zero, datagrama este înlăturată.
• Adresele IP sursă şi destinaţie, pe 128 biţi (16 Byti). Spatiul de adrese pentru IP v4 este de 232
(4,294,967,296). Ipv6 asigura un spatiu de adrese de 2128
340,282,366,920,938,463,463,374,607,431,768,211,456 (3.4x1038)
3.1.2. Clasificarea priorităţilor

Câmpul prioritate din antetul IP v6 împarte mai întâi datagramele în două categorii:
• Controlabile de către congestii (congestion-controlled): Dacă datagrama este controlabilă de către
congestii înseamnă că este „sensibilă" fată de congestiile care pot apărea în reţea. Dacă apare o
congestie, datagrama poate fi încetinită sau stocată temporar în cache-uri până la reducerea
congestiei. În cadrul largii categorii a datagramelor controlabile de către congestii sunt mai multe
subclase care stabilesc mai precis prioritatea datagramei. Subcategoriile de priorităti controlabile de
către congestii:
• Necontrolabile de către congestii (non-congestion-controlled). Datagramele necontrolabile de către

congestii sunt întotdeauna rutate cu prioritate fată de datagramele controlabile de către congestii.
Există subclasificări ale priorităţilor care se pot folosi pentru datagramele necontrolabile de către
congestii, dar nici una dintre categorii nu a fost acceptată deocamdată ca standard.
Traficul necontrolabil de către congestii are disponibile prioritaţile de la 8 la 15,
acestea nu sunt definite.
12
Exemplificări:
• Rutarea şi traficul de management al reţelei sunt considerate având prioritatea cea mai înaltă şi apartin
de categoria a 7-a.
• Aplicaţiile interactive, ca Telnet şi sesiunile Remote X sunt considerate „trafic interactiv" (categoria a
6-a).
• Transferurile de date care nu depind esenţial de timp (de exemplu sesiunile Telnet) dar care sunt
totuşi controlate de o aplicatie interacdvă precum FTP apartin categoriei a 4-a.
• Poştei electronice ii este de obicei asignată categoria a 2-a, iar materialelor cu prioritate scăzută,
precum ştirile, li se asignează categoria 1.
3.1.3. Etichete de flux
• Câmpul „etichetă de flux" care apare în antetul IP v6 poate fi folosit pentru a identifica expeditorul şi
destinatarul unui număr de datagrame IP. Utilizând memorii cache pentru a gestiona fluxurile,
datagramele pot fi rutate mai eficient. Nu toate aplicaţiile vor putea trata etichetele de flux, caz în care
valoarea acestui câmp va fi setată pe zero.
Exemplu: Să presupunem că un PC rulând Windows xyz este conectat la un server UNIX dintr-o altă reţea şi
trimite un număr mare de datagrame. Prin setarea unei anumite valori a etichetei de flux pentru toate
datagramele transmise, ruterele de pe drumul către server pot crea o intrare în cache-ul intern de rutare care
să indice pe ce cale să ruteze datagramele cu aceeaşi etichetă de flux. La sosirea următoarelor datagrame cu
aceeaşi etichetă de flux, ruterul nu mai trebuie să recalculeze ruta; el poate să extragă direct informatia
respectivă din cache. Această tehnică măreşte viteza de trecere a datagramelor prin fiecare router.
• Pentru a evita creşterea excesivă în dimensiuni a cache-urilor sau stocarea de informaţii învechite, IP
v6 stipulează că o intrare în cache menţinută de un dispozidv de rutare nu poate fi păstrată
pentru mai mult de şase secunde. Dacă nici o datagramă cu aceeaşi etichetă de flux nu soseşte în
interval de şase secunde, intrarea în cache este eliminată. Pentru a preveni repetarea valorilor
de către maşina expeditoare, aceasta trebuie să aştepte şase secunde înainte de a folosi aceeaşi
etichetă de flux pentru o altă destinaţie.
• IP v6 permite folosirea etichetelor de flux la rezervarea unei rute pentru aplicaţii care depind în mod
esenţial de timp. De exemplu, o aplicaţie în timp real care trebuie să trimită un număr de datagrame
de-a lungul aceleiaşi rute şi care are nevoie de o transmitere cât mai rapidă posibil (cum ar fi cea
necesară pentru datele audio sau video) poate stabili ruta trimiţănd datagrame în avans, având însă
grijă să nu depăşească limita de timp de şase secunde impusă de routerele intermediare.
3.1.4. Adrese lP pe 128 de biţi
13
Sintaxa:
• Forma binara:
0010000111011010000000001101001100000000000000000010111100111011
0000001010101010000000001111111111111110001010001001110001011010
• Forma binara (blocuri de 16 biti):
0010000111011010 0000000011010011 0000000000000000 0010111100111011
0000001010101010 0000000011111111 1111111000101000 1001110001011010
• Forma hexazecimala:
21DA:00D3:0000:2F3B:02AA:00FF:FE28:9C5A
• Forma hexazecimala (inlaturarea cifrelor hexazecimale 0 si inlocuirea blocurilor 0000 cu 0
compresia de 0-uri):
21DA:D3:0:2F3B:2AA:FF:FE28:9C5A
Varianta:
21DA:D3::2F3B:2AA:FF:FE28:9C5A
Alte exemple:
Adresa IP v4 Compresie de zerouri

FE80:0:0:0:2AA:FF:FE9A:4CA2 FE80::2AA:FF:FE9A:4CA2
FF02:0:0:0:0:0:0:2 FF02::2
FF02:30:0:0:0:0:0:5 FF02:30::5
• Compatibilitatea dintre adresele Ipv4 si Ipv6 – pentru dispozitivele de retea care admit atat
Ipv4 cat si Ipv6
14
• Maparea adreselor IPv4 in adrese IPv6, pentru dispozitivele care accepta numai Ipv4:
Noile adrese IP suportă trei tipuri de adrese: unicast, multicast şi anycast. (Nu exista adrese de broadcast in
Ipv6).
• Adresele unicast au scopul de a identifica o interfaţă cu reţeaua unei anumite maşini. Ele dau
posibilitatea unui PC, de exemplu, de a folosi simultan mai multe protocoale, fiecare cu propria
adresă. S-ar putea astfel trimite mesaje în mod specific adresei de interfată IP a unei maşini şi nu adresei de
interfată NetBEUI.
• O adresă multicast identifică un grup de interfeţe, permiţând tuturor maşinilor dintr-un grup să primească
acelaşi pachet. Această tehnică este asemănătoare cu difuzarea (broadcast) din IP versiunea 4, dar va conferi
mai multă flexibilitate în definirea grupurilor. Interfeţele maşinilor ar putea apartine mai multor grupuri
15
multicast.
IPv6 Multicast Address Format
IPv6 Multicast Scope: In figura este prezentat modul in care notiunea de scope permite ca
IPv6 multicast sa fie limitat unei sfere de influenta specifice. Scope-ul de arie restransa este
node-local scope, cu Scope ID =1. Cu cat valoarea lui Scope ID creste, scope tinde sa acopere
reteaua locala, site-ul, organizatia si, in final, intregul Internet.
16
O adresă anycast identifica un grup de interfete dintr-o singură adresă multicast. Cu alte cuvinte, mai
multe interfete de pe aceeaşi maşină vor putea primi o datagramă dată.
Observatie: Antetul IP este schimbat considerabil în versiunea 6, oferind mai multe informatii şi mai multă
flexibilitate. Tratarea fragmentării şi a reasamblării este şi ea schimbată, pentru a oferi mai multe capabilităd
protocolului IP. Pentru IP v6 s-a propus de asemenea o metoda de autentificare cu rolul de a garanta că datele
nu au fost alterate pe drumul dintre maşinile expeditor şi destinatar şi că aceste maşini sunt ceea ce pretind că
sunt.
3.1.5. Anteturi extensie IP
• IP v6 a prevăzut posibilitatea ataşării de anteturi suplimentare la antetul IP. Această operaţiune

poate fi necesară când o rutare simplă către destinaţie nu este posibilă sau când datagrama
necesită tratament special, de exemplu autentificare. Informaţiile adiţionale necesare sunt
împachetate într-un antet extensie şi adăugate la antetul IP.
• IP v6 defineşte mai multe tipuri de anteturi extensie identificate printr-un număr plasat în câmpul
,,următorul antet” din antetul IP. Valorile acceptate şi semnificaţiile lor au fost prezentate anterior.
Unui antet IP i se pot ataşa mai multe anteturi extensie, setând fiecare câmp ,,următorul antet “ să
indice următoarea extensie. În mod normal, anteturile extensie sunt adăugate în ordine crescătoare
numeric. Această aşezare uşurează sarcina routerelor care analizează extensiile, acestea oprindu-se
după ce trec de extensiile specifice routerelor.
3.1.6. Anteturi hop-by-hop

Tipul 0 de extensie se numeşte hop-by-hop şi este folosit pentru a furniza opţiuni IP către fiecare maşină
prin care trece datagrama. Opţiunile incluse într-o extensie hop-by-hop au un format standard alcătuit dintr-
un tip, o lungime şi o valoare (cu excepţia opţiunii Pad1, care constă dintr-un singur zero şi nu are câmpuri
de lungime sau valoare). Câmpurile ,,tip” şi ,,lungime” au dimensiunea de un octet, iar lungimea câmpului
,,valoare “ este variabilă, egală cu conţinutul câmpului ,,lungime”.
3.1.7. Anteturi de rutare

O extensie de rutare poate fi ataşată antetului IP atunci când maşina sursă doreşte să aibă control asupra rutei
urmată de datagramă în loc să o lase la discreţia routerelor. Extensia de rutare, care conţine câmpuri pentru
fiecare adresă IP de pe ruta dorită, poate fi folosită pentru a indica rute către destinaţie.
3.1.8. Anteturi de fragmentare

Antetul de fragmentare poate fi adăugat unei datagrame IP cu scopul de a permite unei maşini să fragmenteze
o datagramă de dimensiuni mari în segmente mai mici. IP v6 a fost proiectat şi pentru a preveni
17
fragmentarea, dar în unele cazuri fragmentarea trebuie să fie permisă pentru a putea transmite datagramele
prin reţea.
3.1.9. Anteturi de autentificare

Antetul de autentificare este folosit pentru a garanta că nu au avut loc alterări ale conţinutului datagramei şi
că datagrama are ca sursă maşina indicată în antetul IP. În mod implicit, IP v6 foloseşte o metodă de
autentificare denumită Message Digest 5 (MD5).Pot fi folosite şi alte metode de autentificare dacă ambele
capete ale conexiunii cad de acord asupra aceleaşi metode.
Antetul de autentificare constă dintr-un index al parametrilor de securitate (security parameters index-SPI),
3.1.10. Adrese IP multiple per host

Una dintre cele mai radicale idei din IP v6 este probabil aceea de a da posibilitatea utilizării mai multor
adrese IP pentru aceeaşi maşină gazdă (host).
• În sistemele TCP/IP de astăzi, aproape fiecare host are o singură adresă IP.Excepţie fac maşinile cu
rol de gateway sau router, iar acestea au tot o singură adresă IP pentru fiecare LAN la care sunt
conectate. Maşinile single-home (cu o singură adresă IP) au un număr de avantaje: numărând adresele
IP dintr-o reţea, vom şti câte maşini sunt în reţea. Cu o singură adresă IP per host, configurarea
reţelelor este mai uşoară decât cu mai multe adrese per host. Din punctul de vedere al utilizatorilor,
memorarea unei singure adrese IP pentru accesul prin Telnet sau FTP este mai uşoară decât
memorarea mai multor adrese. DNS şi alte servicii necesită o singură adresă IP pentru efecturea
mapărilor, deci aceste servicii vor trebui revizuite odată cu trecerea la IP v6. Însă trecerea la modelul
cu adrese multiple per host specific IP v6 este determinat de un număr de motive justificate.
• Unul dintre cele mai mari avantaje ale adreselor multiple apare pe maşinile multi-utilizator. De
exemplu, dacă partajaţi o staţie de lucru cu alţi patru utilizatori (care pot lucra pe staţii fără disc sau
pe alte dispozitive), ar fi util să aveţi o adresă IP separată pentru fiecare utilizator. Conectarea la
sistemele de fişiere ale utilizatorilor ar fi astfel mai uşoară, iar supravegherea şi taxarea utilizatorilor
ar fi mai precise. Alocarea unei singure adrese IP per utilizator permite ca unele din metodele de
criptare specifice IP v6 să fie folosite cu o cheie diferită pentru fiecare utilizator, mărind securitatea.
• Criptarea este de asemenea un avantaj important al adreselor multiple. Luaţi în calcul că astăzi cele
mai multe servere pot fi accesate printr-o variaţie a numelui lor de domeniu (ftp. tpci. com pentru
domenii FTP; http: //www. tpci. com pentru World Wide Web, de exemplu), iar toate aceste servicii
sunt rulate de pe un singur host cu aceleaşi măsuri de securitate încorporate în IP. De exemplu, o
adresă ducând la http: //www.tpci.com ar implica măsuri restrânse de criptare şi autentificare, dar o
altă adresă mapată la ftp. tpci. com ar putea necesita o autentificare strictă pentru a garanta că doar
sistemele validate au permisiunea de a transfera fişiere. Deşi acest tip de tratament diferenţiat în
funcţie de serviciu este posibil la ora actuală, IP v6 adaugă multe facilităţi. Aspectul negativ este că
va fi nevoie de mult mai multe mapări de adrese spre nume.
3.2. Tranziţia de la IP v4 la IP v6
• IP v6 este superior din punct de vedere tehnic versiunii curente IP v4, implementarea pe plan global a
protocolului IP v6 prezintă mai multe probleme potenţiale. Este imposibil să se facă o simplă trecere
de la vechea versiune IP la noua versiune la o anumită dată, deci trecerea trebuie să se facă de o
asemenea manieră încât să se asigure compatibilitatea cu ambele versiuni pentru o perioadă de timp.
18
• IP v4 este încorporat în numeroase niveluri din suita TCP/IP şi în cadrul multor aplicaţii. Pentru a
face trecerea la IP v6, fiecare aplicaţie, driver şi stivă TCP/IP care foloseşte IP trebuie convertită. Se
ajunge astfel la sute de mii de schimbări, implicând milioane de linii de cod. Aceste linii de cod
aparţinând mai multor mii de furnizori, este improbabil că toţi vor efectua schimbările de cod
necesare într-un timp specificat.
• Toate maşinile de la ora actuală (calculatoare gazdă, routere, bridge-uri şi aşa mai departe) folosesc IP
v4. Pe măsură ce maşinile sunt convertite astfel îcât să ruleze IP v6 (printr-o actualizare hardware sau
software), ele vor avea nevoie probabil de două seturi de software IP, un set pentru versiunea veche şi
unul pentru cea nouă. În unele cazuri, această abordare poate fi foarte dificil de implementat din
cauza problemelor de memorie sau performanţă, deci va trebui ca unele dispozitive să suporte numai
una dintre versiuni (sau să fie înlocuite cu echipamente mai performante).
• Pentru aplicaţiile care nu pot sau nu vor fi actualizate pentru IP v6, va trebui dezvoltat softare de
conversie. De exemplu, unele dispozitive şi aplicaţii care comunică folosind IP v4, dar trebuie să
schimbe informaţii şi cu sisteme IP v6, vor necesita o aplicaţie de conversie sau de translatare plasată
între cele două părţi. Acest lucru măreşte încărcarea sistemului şi scade performanţa, dar poate fi
singurul mod de a rezolva problemele asociate cu software-ul sau hardware-ul de generaţie veche.
• Principala problemă este translatarea anteturilor, în care până şi cea mai mică neconcordanţă poate
cauza pierderi de date. IP v6 este bazat pe IP v4, dar anteturile sunt foarte diferite. Orice informaţie
din antetul IP v6 care nu este suportată în IP v4 (de exemplu clasificarea priorităţii) va fi pierdută prin
conversie. Celălalt sens al conversiei prezintă şi el probleme: un pachet IP v4 convertit într-un pachet
IP v6 va avea în antet o mulţime de informaţii lipsă, unele dintre ele potenţial importante.
• Maparea adreselor (convertirea adreselor IP v4 în adrese IP v6 şi viceversa) va necesita unele

precauţii speciale. Dacă un host care are mai multe adrese IP în IP v6 dar una singură în IP v4,
convertorul, routerul, sau un alt dispozitiv de redirectare care face conversia dintr-o versiune IP în
cealaltă, va trebui să deţină o tabelă de mapări încăpătoare. Acest lucru va deveni nepractic în
organizaţiile mari iar conversia de la IP v4 la IP v6 poate genera destinaţii incorecte. O adresă IP v4
poate fi inclusă într-un antet IP v6, dar se pot crea probleme de rutare pentru sistemele bazate pe IP
v6.
• Unele servicii TCP/IP vor necesita revizuiri generale drastice pentru a suporta trecerea la IP v6. DNS,
de exemplu, menţine mapări ale numelor către adrese IP. Când IP v6 va fi lansat, DNS va trebui să se
descurce cu ambele versiuni de IP, şi să rezolve adrese IP multiple pentru fiecare host. Aţi putea avea
un PC cu 10 adrese IP în IP v6 (de exemplu adrese IP diferite pentru servicii diferite pe maşina
dumneavoastră), iar DNS va trebui să fie capabil să ruteze corect pachetele.
• Difuzarea prin IP v4 cauzează probleme deocamdată deoarece de multe ori are loc o difuzare la
nivelul întregului LAN sau WAN (ARP este deseori vinovat de aceasta).IP v6 reduce difuzarea la
facilitatea de multicast, care este proiectată pentru a permite unei difuzări să parcurgă un LAN sau
19
WAN o singură dată. Asigurarea funcţionării ambelor sisteme de difuzare în timpul unei conversii va
fi iarăşi o problemă.
• Există multe alte aspecte implicate în convertirea întregii infrastructuri de reţea de la IP v4 la IP v6.
Va trebui să se lucreze la multe probleme tehnice pentru a asigura flexibilitate maximă pe măsură ce
firmele şi reţelele trec de la o versiune de IP la alta. Procesul nu va fi uşor şi este de aşteptat să dureze
mai mulţi ani, dar rezultatul final ar trebui să fie o reţea bazată integral pe IP v6 (deşi se pare că
multe dispozitive mai vechi nu vor putea fi actualizate la IP v6 şi vor necesita o formă sau alta de
translatare). Pentru cele mai multe persoane, trecerea de la IP v4 la IP v6 va fi transparentă:
administratorii de reţea se vor ocupa cu efectuarea conversiei.
• Cu toate că va trebui să treacă un număr de ani pentru ca IP v6 să fie folosit pe scară largă, acest
lucru se va întâmpla. Fie că veţi schimba totul deodată sau veţi face o schimbare gradată, în cele din
urmă va trebui să implementaţi IP v6. Pentru cei mai mulţi utilizatori, în special pentru cei care se
conectează printr-un ISP, momentul schimbării este încă destul de departe. Pentru firme însă,
avantajele oferite de IP v6 tind să accelereze producerea schimbării. Compatibilitatea dintre IP v6 şi
IP v4 este inerentă, deci vechiul sistem IP va fi suportat pentru o vreme.
4. Protocolul IP peste liniile seriale
• Standardul SLIP (Serial Line IP).

• CSLIP (compressed SLIP) - varianta a SLIP-ului care realizeaza o compresie a headerelor IP pentru a
folosi cit mai eficient liniile seriale cu o latime de banda relativ mica.
• PPP, sau Point-to-Point Protocol. PPP are multe optiuni in plus fata de SLIP, legatura incluzind si o
faza de negociere. Principalul avantaj fata de SLIP este acela ca nu este limitat la transportul
datagramelor IP, ci a fost proiectat sa permita transmiterea si a altor tipuri de datagrame.
• PPPoE (Point to Point Protocol over Ethernet) - conexiune punct la punct, client-server, peste o
conexiune Ethernet existenta.
4.1. Retea PPPoE
• PPPoE este un protocol ce permite simularea unei conexiuni tip Dial-Up peste o conexiune Ethernet.
• Serviciul PPPoE este folosit pentru autentificarea utilizatorilor retelei si oferirea accesului la internet,
serverele PPPoE sunt numite si concentratoare de acces.
• Sesiunea PPPoE: Protocolul PPPoE are două faze distincte: discovery şi session.
¾ Clientul initializeaza sesiunea de autentificare printr-o cerere broadcast (discovery).
¾ Serverul ii raspunde cu adresa MAC propie si ii prezinta oferta de conectare, clientul se
autentifica cu un username si o parola si sesiunea este stabilita (session)
20
• Structura retelei PPPoE:
• Faza discovery
1. In clienţii PPPoE trimit broadcast frame-uri speciale, frame-uri PADI – PPPoE Active Discovery
Initiation, pentru descoperirea serverelor PPPoE. În această fază clientul PPPoE doreşte să afle adresa
MAC a serverului PPPoE.
2. Serverele PPPoE răspund unicast cu frame-uri PADO - PPPoE Active Discovery Offer, anunţându-şi
astfel prezenţa.
3. Clientul PPPoE alege un server PPPoE căruia îi răspunde cu frame-uri PADS – PPPoE Active
Discovery Session-Confirmation, în urma cărora se stabileste un ID pentru sesiunea PPPoE.
4. La finalul procesului de discovery, atât serverul PPPoE, cât şi clientul PPPoE, îşi cunosc reciproc
adresele MAC şi au convenit asupra unui ID care va identifica unic sesiunea
• Faza session
1. Clientul PPPoE schimbă unicast frame-uri PPP encapsulate în frame-uri Ethernet cu serverul
PPPoE, frame-urile PPP sunt scrise în payload-ul frame-urilor Ethernet.
2. Autentificarea, autorizarea si contorizarea clientilor PPPoE este facuta de catre un server
AAA (Authentication Authrization Accounting)
• Avantajele PPPoE
O retea care foloseste protocolul PPPoE ofera urmatoarele avantaje:
1. Accesul utilizatorilor la internet folosind utilizator si parola;
2. Alocarea dinamica a adreselor IP de catre serverele PPPoE;
3. Inlaturarea utilizarii nelegitime a adreselor IP;
4. Contorizarea traficului facut de catre utilizatori;
21
5. Sistemele de operare suport pentru conectarea la reteaua PPPoE;
6. Efort minim de configurare din partea clientilor.
4.2 HDLC (High-level Data Link Control - controlul de nivel superior al legaturii de date) sunt un set de
protocoale conforme standardizarii ISO.
• Protocoalele HDLC utilizeaza diverse conventii care determina o comportare adecvata conditiilor
(normale sau anormale) ale transmisiei. Blocurile de date care poarta informatia utila sunt insotite de
informatia de control, furnizata de mecanismele protocolului utilizat, formand impreuna elementele
de protocol.
• Protocoalele HDLC prevad mai multe moduri de functionare, concretizate in urmatoarele
implementari:
¾ Protocolul SDLC (Synchronous Data Link Control), utilizat pentru controlul sincron al
legaturii de date din arhitectura de retea SNA (Sistem Network Architecture) a firmei IBM
(International Business Machine).
¾ Protocolul LAP-B (Link Access Procedure-Balanced), pe care se bazeaza accesul la o retea de
comutatie de pachete X.25.
¾ Protocoale LAP-D (Link Access Protocole on the D-Channel), pe care se bazeaza procedurile
pentru accesul la canalul de semnalizare D.
Protocolul LAP-D este utilizat de Sistemul de Semnalizare nr. 1 pentru abonatul digital
(DSS1) pentru semnalizarea intre abonatul ISDN si centrala digitala, folosind canalul de
semnalizare D. Protocolul LAP-D opereaza la nivelul stratului 2 (Legatura de date) al
modelului de referinta OSI pentru a transporta informatii prin intermediul interfetelor-
utilizator ISDN (S,T,U,V) atat pentru accesul de baza, cat si pentru accesul primar,
independent de viteza de transmisie. Principiile de operare (structura cadrelor si elementele de
procedura) si terminologia protocolului LAP-D se bazeaza pe standardele setului de
protocoale HDLC.
De asemenea, protocolul LAP-D este asemanator cu LAP-B, dar, spre deosebire de acesta,
protocolul LAP-D permite transportul mai multor tipuri de informatie (semnalizare, mesaje de
gestiune, pachete de informatii-utilizator), multiplexate in timp, gratie utilizarii mai eficiente a
campului de adresa din cadrele de strat 2.
¾ Protocolul CCS#7 folosit de Sistemul de Semnalizare nr. 7 pentru semnalizarea pe canal
comun (canalul semafor).
4.3. Tehnologia ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line) are avantajul de a utiliza linia telefonica
obisnuita pentru transfer de date la viteze mari. Faptul ca ADSL este o conexiune asimetrica inseamna ca
largimea de banda oferita la download este diferita si mai mare fata de largimea de banda pentru
upload. ADSL ofera conexiuni apropiate ca calitate cu conexiunile oferite prin fibra optica. Cu toate acestea
preturile la serviciu ADSL sunt mai mici in comparatie cu pretul accesului Dial-up (la acelasi volum de date
transmis).
22
http://www.freesoft.org/CIE/Course/Section3/7.htm
Anexa: Campul Options (Headerul IP)
The option field is variable in length. There may be zero or more options. There are two cases for the
format of an option:
Case 1: A single octet of option-type.

Case 2: An option-type octet, an option-length octet, and the actual option-data octets.
The option-length octet counts the option-type octet and the option-length octet as well as the option-
data octets.
The option-type octet is viewed as having 3 fields:
1 bit copied flag,

2 bits option class,
5 bits option number.
The copied flag indicates that this option is copied into all fragments on fragmentation.
0 = not copied
1 = copied
The option classes are:
0 = control
1 = reserved for future use
2 = debugging and measurement
3 = reserved for future use
The following internet options are defined:
CLASS NUMBER LENGTH DESCRIPTION

End of Option list. This option occupies only 1 octet; it has no
0 0 -
length octet.
No Operation. This option occupies only 1 octet; it has no length
0 1 -
octet.
Security. Used to carry Security, Compartmentation, User Group
0 2 11 (TCC), and Handling Restriction Codes compatible with DOD
requirements.
Loose Source Routing. Used to route the internet datagram based
0 3 var.
on information supplied by the source.
23
Strict Source Routing. Used to route the internet datagram based
0 9 var.
on information supplied by the source.
0 7 var. Record Route. Used to trace the route an internet datagram takes.
0 8 4 Stream ID. Used to carry the stream identifier.
2 4 var. Internet Timestamp.
End of Option List

+--------+
|00000000|
+--------+
Type=0
This option indicates the end of the option list. This might not coincide with the end of the internet
header according to the internet header length. This is used at the end of all options, not the end of
each option, and need only be used if the end of the options would not otherwise coincide with the
end of the internet header.
May be copied, introduced, or deleted on fragmentation, or for any other reason.
No Operation
+--------+
|00000001|
+--------+
Type=1
This option may be used between options, for example, to align the beginning of a subsequent option
on a 32 bit boundary.
May be copied, introduced, or deleted on fragmentation, or for any other reason.
Security
This option provides a way for hosts to send security, compartmentation, handling restrictions, and
TCC (closed user group) parameters. The format for this option is as follows:
+--------+--------+---//---+---//---+---//---+---//---+
|10000010|00001011|SSS SSS|CCC CCC|HHH HHH| TCC |
+--------+--------+---//---+---//---+---//---+---//---+
Type=130 Length=11
Security (S field): 16 bits
Specifies one of 16 levels of security (eight of which are reserved for future use).
00000000 00000000 - Unclassified
11110001 00110101 - Confidential
01111000 10011010 - EFTO
10111100 01001101 - MMMM
01011110 00100110 - PROG
10101111 00010011 - Restricted
11010111 10001000 - Secret
01101011 11000101 - Top Secret
00110101 11100010 - (Reserved for future use)
24
Compartments (C field): 16 bits
An all zero value is used when the information transmitted is not compartmented. Other values for the
compartments field may be obtained from the Defense Intelligence Agency.
Handling Restrictions (H field): 16 bits
The values for the control and release markings are alphanumeric digraphs and are defined in the
Defense Intelligence Agency Manual DIAM 65-19, "Standard Security Markings".
Transmission Control Code (TCC field): 24 bits
Provides a means to segregate traffic and define controlled communities of interest among
subscribers. The TCC values are trigraphs, and are available from HQ DCA Code 530.
Must be copied on fragmentation. This option appears at most once in a datagram.
Loose Source and Record Route

+--------+--------+--------+---------//--------+
|10000011| length | pointer| route data |
+--------+--------+--------+---------//--------+
Type=131
The loose source and record route (LSRR) option provides a means for the source of an internet
datagram to supply routing information to be used by the gateways in forwarding the datagram to the
destination, and to record the route information.
The option begins with the option type code. The second octet is the option length which includes the
option type code and the length octet, the pointer octet, and length-3 octets of route data. The third
octet is the pointer into the route data indicating the octet which begins the next source address to be
processed. The pointer is relative to this option, and the smallest legal value for the pointer is 4.
A route data is composed of a series of internet addresses. Each internet address is 32 bits or 4 octets.
If the pointer is greater than the length, the source route is empty (and the recorded route full) and the
routing is to be based on the destination address field. If the address in destination address field has
been reached and the pointer is not greater than the length, the next address in the source route
replaces the address in the destination address field, and the recorded route address replaces the
source address just used, and pointer is increased by four.
The recorded route address is the internet module's own internet address as known in the environment
into which this datagram is being forwarded.
This procedure of replacing the source route with the recorded route (though it is in the reverse of the
order it must be in to be used as a source route) means the option (and the IP header as a whole)
remains a constant length as the datagram progresses through the internet.
This option is a loose source route because the gateway or host IP is allowed to use any route of any
number of other intermediate gateways to reach the next address in the route.
Must be copied on fragmentation. Appears at most once in a datagram.
Strict Source and Record Route

+--------+--------+--------+---------//--------+
25
+--------+--------+--------+---------//--------+
Type=137
The strict source and record route (SSRR) option provides a means for the source of an internet
datagram to supply routing information to be used by the gateways in forwarding the datagram to the
destination, and to record the route information.
octet is the pointer into the route data indicating the octet which begins the next source address to be
processed. The pointer is relative to this option, and the smallest legal value for the pointer is 4.
A route data is composed of a series of internet addresses. Each internet address is 32 bits or 4 octets.
If the pointer is greater than the length, the source route is empty (and the
recorded route full) and the routing is to be based on the destination address field.
If the address in destination address field has been reached and the pointer is not greater than the
length, the next address in the source route replaces the address in the destination address field, and
the recorded route address replaces the source address just used, and pointer is increased by four.
The recorded route address is the internet module's own internet address as known in the environment
into which this datagram is being forwarded.
This procedure of replacing the source route with the recorded route (though it is in the reverse of the
order it must be in to be used as a source route) means the option (and the IP header as a whole)
remains a constant length as the datagram progresses through the internet.
This option is a strict source route because the gateway or host IP must send the datagram directly to
the next address in the source route through only the directly connected network indicated in the next
address to reach the next gateway or host specified in the route.
Record Route
+--------+--------+--------+---------//--------+
+--------+--------+--------+---------//--------+
Type=7
The record route option provides a means to record the route of an internet datagram.
octet is the pointer into the route data indicating the octet which begins the next area to store a route
address. The pointer is relative to this option, and the smallest legal value for the pointer is 4.
A recorded route is composed of a series of internet addresses. Each internet address is 32 bits or 4
octets. If the pointer is greater than the length, the recorded route data area is full. The originating
host must compose this option with a large enough route data area to hold all the address expected.
26
The size of the option does not change due to adding addresses. The intitial contents of the route data
area must be zero.
When an internet module routes a datagram it checks to see if the record route option is present. If it
is, it inserts its own internet address as known in the environment into which this datagram is being
forwarded into the recorded route begining at the octet indicated by the pointer, and increments the
pointer by four.
If the route data area is already full (the pointer exceeds the length) the datagram is forwarded without
inserting the address into the recorded route. If there is some room but not enough room for a full
address to be inserted, the original datagram is considered to be in error and is discarded. In either
case an ICMP parameter problem message may be sent to the source host [3].
Not copied on fragmentation, goes in first fragment only. Appears at most once in a datagram.
Stream Identifier
+--------+--------+--------+--------+
|10001000|00000010| Stream ID |
+--------+--------+--------+--------+
Type=136 Length=4
This option provides a way for the 16-bit SATNET stream identifier to be carried through networks
that do not support the stream concept.
Internet Timestamp
+--------+--------+--------+--------+
|01000100| length | pointer|oflw|flg|
+--------+--------+--------+--------+
| internet address |
+--------+--------+--------+--------+
| timestamp |
+--------+--------+--------+--------+
| . |
.
.
Type = 68
The Option Length is the number of octets in the option counting the type, length, pointer, and
overflow/flag octets (maximum length 40).
The Pointer is the number of octets from the beginning of this option to the end of timestamps plus
one (i.e., it points to the octet beginning the space for next timestamp). The smallest legal value is 5.
The timestamp area is full when the pointer is greater than the length.
The Overflow (oflw) [4 bits] is the number of IP modules that cannot register timestamps due to lack
of space.
The Flag (flg) [4 bits] values are
0 -- time stamps only, stored in consecutive 32-bit words,
27
1 -- each timestamp is preceded with internet address of the registering entity,
3 -- the internet address fields are prespecified. An IP module only registers its timestamp if it
matches its own address with the next specified internet address.
The Timestamp is a right-justified, 32-bit timestamp in milliseconds since midnight UT. If the time is
not available in milliseconds or cannot be provided with respect to midnight UT then any time may be
inserted as a timestamp provided the high order bit of the timestamp field is set to one to indicate the
use of a non-standard value.
The originating host must compose this option with a large enough timestamp data area to hold all the
timestamp information expected. The size of the option does not change due to adding timestamps.
The intitial contents of the timestamp data area must be zero or internet address/zero pairs.
If the timestamp data area is already full (the pointer exceeds the length) the datagram is forwarded
without inserting the timestamp, but the overflow count is incremented by one.
If there is some room but not enough room for a full timestamp to be inserted, or the overflow count
itself overflows, the original datagram is considered to be in error and is discarded. In either case an
ICMP parameter problem message may be sent to the source host [3].
The timestamp option is not copied upon fragmentation. It is carried in the first fragment. Appears at
most once in a datagram.
28

Retele de Calculatoare - Cursul 6

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Retele de Calculatoare - Cursul 6

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Retele de calculatoare – Note de curs (C6)

http://scdsd.bluepink.ro; Contact: info3retele20102011@gmail.com

Retelele permit comunicarea intre gazde utilizand diverse protocoale Internet:

Printre functiunile IP (definite de semnificaţia datelor stocate în antetul pachetelor IP ) se numara:

2. IP versiunea 4 (IP v4)

Antetul IP are următoarele câmpuri cu dimensiunile asociate:

• Offset-ul fragmentului (Fragmentation Offset) - acest câmp pe 13 biţi stochează deplasamentul

Examinând aceste câmpuri ale antetului:

2.2. Ce face IP?

2.2.1. Adresarea şi rutarea

Destinatie 11.1.2.5 = 00001011.00000001.00000010.00000101

Ruta #1 11.1.2.0/24 = 00001011.00000001.00000010.00000000

b. Modul de lucru Classless (fara clase de adrese)

A: 192.168. 0000000_0.00000000 /23

2.2.2. Fragmentarea şi reasamblarea

2.2.3. Recuperarea pachetelor alterate

Facilităti ale lui IP v6:

3.1.1. Descrierea câmpurilor:

3.1.2. Clasificarea priorităţilor

• Necontrolabile de către congestii (non-congestion-controlled). Datagramele necontrolabile de către

3.1.3. Etichete de flux

3.1.4. Adrese lP pe 128 de biţi

Adresa IP v4 Compresie de zerouri

IPv6 Multicast Address Format

3.1.5. Anteturi extensie IP

• IP v6 a prevăzut posibilitatea ataşării de anteturi suplimentare la antetul IP. Această operaţiune

3.1.6. Anteturi hop-by-hop

3.1.7. Anteturi de rutare

3.1.8. Anteturi de fragmentare

3.1.9. Anteturi de autentificare

3.1.10. Adrese IP multiple per host

• Maparea adreselor (convertirea adreselor IP v4 în adrese IP v6 şi viceversa) va necesita unele

4. Protocolul IP peste liniile seriale

• Standardul SLIP (Serial Line IP).

4.1. Retea PPPoE

• Structura retelei PPPoE:

Anexa: Campul Options (Headerul IP)

Case 1: A single octet of option-type.

The option-type octet is viewed as having 3 fields:

1 bit copied flag,

The option classes are:

The following internet options are defined:

CLASS NUMBER LENGTH DESCRIPTION

End of Option List

May be copied, introduced, or deleted on fragmentation, or for any other reason.

May be copied, introduced, or deleted on fragmentation, or for any other reason.

Loose Source and Record Route

Must be copied on fragmentation. Appears at most once in a datagram.

Strict Source and Record Route

Must be copied on fragmentation. Appears at most once in a datagram.

Must be copied on fragmentation. Appears at most once in a datagram.

The Flag (flg) [4 bits] values are

0 -- time stamps only, stored in consecutive 32-bit words,

S-ar putea să vă placă și