Retele de Calculatoare - Cursul 11

Retele de calculatoare – Note de curs (C11)http://scdsd.bluepink.ro;Contact: info3retele20102011@gmail.
com
Cursul 11
Open Shortest Path First (OSPF) - continuare
2.4. Topologii OSPF
a. Broadcast Multiaccess (BMA)
2.5. Operatii:
1. Stabilirea relatiilor de vecinatate

2. Alegere DR si BDR si formarea, de catre fiecare ruter, a adiacentelor cu DR si BDR
3. Procesul schimbului de informatii
4. Descoperirea rutelor (ExStart State, Exchange State, Loading State, Full State)
5. Alegerea rutei
6. Mentinerea informatiilor de rutare
b. Point-to-Point (PP)
PPP- PointToPoint Protocol, HDLC etc
Operatii:
1. Stabilirea relatiilor de vecinatate : detectarea in mod dinamic a ruterului vecin utilizand protocolul Hello
2. Nu exista alegere: adiacenta este creata automat, de indata ce cele doua rutere pot comunica
3. Pachetele OSPF sunt intotdeauna trimise ca multicast 224.0.0.5 (la BMA: catre toate DR-urile din zona
– 224.0.0.6 ; de la DR : 224.0.0.5)
1
Retele de calculatoare – Note de curs (C11)http://scdsd.bluepink.ro;Contact: info3retele20102011@gmail.com
c. NBMA – Non Broadcast Multiaccess
X.25
Frame Relay
2.6. Operatii OSPF intr-o topologie NonBroadcast Multiacces

• DR si BDR trebuie sa aiba conectivitate fizica continua, cu toate celelalte rutere
• DR si BDR au nevoie de o lista a vecinilor
• O interfata fizica poate fi impartita in subinterfete (multiple interfete logice)
• Conectarea unei subinterfete poate fi point-to-point sau point-to-multipoint
• In mod uzual – o retea mesh completa (fully meshed network)
• Alegere DR/BDR
• Vecinii trebuiesc configurati static
• O singura subretea IP
2.6.1. Topologie
• o singura interfata interconecteaza nultiple parti/amplasamente
• sunt suportate mai multe rutere dar fara capabilitati broadcast
Topologii Frame Relay:

Full Mesh
Partial Mesh
Star (Hub and Spoke)

2
2.7. Zone OSPF
• O zonă (area) reprezintă o mulţime de sisteme finale, rutere şi echipamente de transmisie, conectate în reţea,
din considerentul ca graniţele unei zone sa fie alese astfel încât să minimizeze cantitatea de trafic şi mai
puţin tinand cont de delimitările geografice sau politice. Zona permite compartimentarea unei reţele în
regiuni mai mici in scopul scalabilitatii mai mari a retelei si a unui timp de convergenta mai mic
• Fiecare zonă are definit un număr de zonă unic, configurat în fiecare ruter. Interfeţele ruterelor care au
acelaşi număr de zonă devin parte a aceleiaşi zone.
• Numărul de zone pe care o reţea OSPF le poate suporta este limitat de dimensiunea câmpului ,,identificator
de zonă”: număr exprimat 32 biţi. Echivalentul în baza zece : 4.294.967.295. Numărul maxim de zone practic
suportate este mult mai mic decât maximul teoretic. În realitate, eficienţa proiectării reţelei va determina
numărul maxim de zone ce pot fi utilizate în cadrul ei. Figura de mai jos prezintă o reţea OSPF cu trei
zone, numerotate 0,1 şi 2.
O reţea OSPF de Router Router

dimensiuni mici, cu trei Zona 0
zone.
Router Router Router Router
Zona 1 Zona 2
Router Router
2.6.1. Tipuri de rutere
Legăturile şi interfeţele ruterelor la care sunt conectate sunt definite ca membrii ai unei zone. În funcţie de
apartenenţa la zonă/ sau la un sistem autonom, într-o reţea OSPF pot exista patru tipuri de rutere (castig –
eficienta si scalabilitate):
• Ruter intern (Internal Router – IR) - Un ruter intern prezintă interfeţe care sunt toate declarate ca
aparţinând aceleiaşi zone, dar nu zonei 0.!!!
• Ruter de graniţă zonală (Area Border Router – ABR) - Un ruter cu mai multe interfeţe ce poate aparţine de
două sau mai mult zone. El interconectează magistrala şi zonele membre.
• Ruter de magistrală (Backbone Router – BR) - Un ruter de magistrală este un ruter cu cel puţin o interfaţă
definită ca aparţinând zonei 0. Este posibil ca un ruter de graniţă zonală să fie şi ruter de magistrală. Exemplu :
orice ruter de graniţă care interconectează o anumită zonă cu zona 0 este şi ruter de graniţă zonală şi ruter de
magistrală.
• Ruter de graniţă de sistem autonom (Autonomous System Border Router – ASBR). ASBR rezumă toate
informaţiile de rutare pentru sistemul său autonom şi trimite acest rezumat către ASBR-ul omolog din
sistemul autonom vecin. ASBR-ul funcţionează asemănător unui ruter de graniţă zonală. Diferenţa evidentă
este că ruterele ASBR cuprind graniţa dintre sisteme autonome separate şi nu dintre zone din cadrul
unei singure reţele sau al unui singur sistem autonom.
3
Exemplul 1:
Rutere de graniţă Routere de

zonală, routere interne Router Router
şi routere de magistrală magistrală
într-o reţea OSPF.
Zona 1 Zona 2
Router Router
Routere de
graniţă zonală
Exemplul 2 :
• Routerele responsabile de rutarea informaţiilor între zone formează o coloană vertebrală a sistemului
autonom OSPF (OSPF backbone) – zona 0 (Area 0). OSPF backbone este formată din toate ABR-urile,
reţelele care nu sunt conţinute în totalitate în nici o zona, şi rutele ataşate lor.
• Backbone este ea însăşi o zona OSPF, deci toate ruterele backbone folosesc aceleaşi proceduri şi algoritmi
pentru gestionarea informaţiilor de rutare ca şi orice alt ruter dintr-o zona oarecare. Topologia backbone este
4
invizibilă pentru toate ruterele intra-zona, după cum sunt şi topologiile zonelor individuale, invizibile pentru
backbone.
• Zonele pot fi definite astfel încât backbone să nu fie continuă. În acest caz, conectivitatea backbone
trebuie refăcută prin legături virtuale. Legăturile virtuale sunt configurate între orice rutere backbone
care împart o legătură cu o zona şi funcţionează ca şi cum ar fi legături directe.
Exemplul 3:
• In figura: sistem autonom compus din câteva zone şi backbone.

¾ Backbone: ruterele 4, 5, 6, 10, 11 şi 12. Dacă hostul H1 din zona 3 doreşte să trimită un pachet către
hostul H2 din zona 2, pachetul este trimis ruterului 13, care îl direcţionează către ruterul 12, apoi
către 11. Apoi ruterul 11 trimite pachetul prin backbone la Area Border Router 10, care trimite
pachetul prin cele 2 rutere intra-zona 9 şi 7 pentru a ajunge la hostul H2.
5
2.6.2. Tipuri de rutare

• Rutare intra-zonală - este autonomă şi limitată la ruterele interne unei zone.
Comunicaţii intra-zo-
nale într-o reţea OSPF. Router Zona 0 Router
Zona 1 Zona 2
Ethernet
Router Router
Ethernet
Server
PC
• Rutarea inter-zonală necesită schimburi de date între zone diferite. Toate operaţiunile de rutare inter-zonală
trebuie efectuate prin intermediul Zonei 0. Zonelor cu numere diferite de zero nu li se permite să comunice
direct între ele. Această restricţionare de natură ierarhică garantează faptul că reţelele OSPF sunt
scalabile uşor, fără a deveni o încărcătură de rutere şi legături.
6
Figura urmatoare prezintă modul corect de utilizare a Zonei 0 pentru a facilita comunicaţiile inter-zonale într-o
reţea OSPF.
Comunicaţii inter-zo-
nale într-o reţea OSPF. Router Zona 0 Router
Zona 1 Zona 2
Ethernet
Router Router
Ethernet
Server
PC
Exemplele precedente explică, la un nivel înalt, cum funcţionează comunicaţiile într-o inter-reţea OSPF.
Protocolul OSPF însă poate fi utilizat şi pentru a comunica informaţii de rutare între reţele OSPF, nu numai între
zone din cadrul unei singure reţele. Această utilizare a protocolului OSPF este analizată în secţiunea următoare.
• Interconectarea reţelelor separate
¾ Interconectarea unei retele OSPF cu o altă reţea utilizând un protocol de rutare diferit: este o
sarcină complexă care necesită folosirea unei tehnici numite redistribuirea rutelor. Acest termen
semnifică rezumarea şi redistribuirea informaţiilor de rutare de la o reţea în altă reţea.
Informaţiile de rutare din reţeaua non-OSPF sunt rezumate si redistribuite în reţeaua OSPF.
Reţeaua OSPF marchează toate rutele deduse în acest mod ca externe.
7
¾ Interconectarea a două reţele OSPF - este mai simplă, deoarece nu este necesară convertirea
informaţiilor despre costurile rutelor unui protocol de rutare într-un format pe care celălalt protocol
să-l poată înţelege. În plus, OSPF permite crearea de sisteme autonome. Reamintim: Un sistem
autonom (autonomous system – AS) este o reţea independentă. Un AS va avea un singur
administrator de reţea sau un singur grup de administratori şi va folosi un singuri protocol de
rutare.
Procesul de sumarizare
a. RTB sumarizeaza (genereaza adresa necesara acestui proces) subretelele din domeniul 128.213.64.0 /24
- 128.213.95.0 /24 in 128.213.64.0 255.255.224.0;
b. RTC genereaza similar adresa 128.213.96.0 255.255.224.0 pentru subretelele din domeniul 128.213.96.0
/24 – 128.213.127.0 /24.
¾ OSPF permite asignarea unui număr pentru AS unei reţele. O reţea OSPF foarte mare ar putea fi
segmentată în două sau mai multe AS-uri, interconectate printr-un ruter de graniţă de sistem
autonom (autonomous system border router – ASBR). ASBR rezumă toate informaţiile de
rutare pentru sistemul său autonom şi trimite acest rezumat către ASBR-ul omolog din sistemul
autonom vecin.
Exemplu: Interconectarea sistemlor autonome folosind rutere ASBR:
8
2.7. Actualizările de rutare
Unul din motivele pentru care OSPF este atât de scalabil rezidă în mecanismul său de efectuare a
actualizărilor de rutare.
• OSPF foloseşte un anunţ LSA (Link State Advertisment) pentru a partaja informaţii de rutare
• LSA –urile sunt propagate complet într-o zonă, dar nu şi în afara ei. Fiecare ruter dintr-o zonă dată
cunoaşte topologia zonei sale.
• Topologia unei zone nu este cunoscută în afara acelei zone.
• Având în vedere că există practic patru tipuri diferite de rutere OSPF – interne, de graniţă zonală, de
graniţă de sistem autonom şi de magistrală – este clar că fiecare tip de ruter are un set diferit de parteneri
cu care trebuie să facă schimb de anunţuri LSA.
2.7.1 Ruterele interne

Ruterele interne trebuie să facă schimb de anunţuri LSA direct cu toate celelalte rutere din zona proprie.
Sunt incluse în acestea toate ruterele interne dar şi toate ruterele de graniţă zonală care pot fi membre ale zonei.
Figura urmatoare prezintă trimiterea, sau inundarea cu anunţuri LSA a zonei 1 din reţeaua OSPF cu rol de
exemplu. Este important de reţinut că ruterele OSPF din aceeaşi zonă nu trebuie să fie conectate direct între
ele pentru a partaja informaţii LSA. Un ruter OSPF trimite direct pachete LSA către fiecare router
cunoscut din zona sa, şi redirectează acele pachete utilizând orice legături disponibile.
Procesul de convergenţă se poate desfăşura destul de rapid avand doua cauze:

• Un ruter OSPF adresează şi trimite direct anunţuri LSA către toate ruterele din zona sa, simultan (tehnică
denumită şi inundare). Obs: contrast total cu metoda din-vecin-în-vecin folosită de protocolul RIP pentru a
realiza convergenţa. Rezultatul este o convergenţă aproape instantanee asupra unei noi topologii din cadrul
zonei respective.
• Convergenţa este accelerată prin definirea şi folosirea zonelor. Datele de topologie nu sunt propagate dincolo
de graniţele unei zone. Nu este nevoie ca procesul de convergenţă să aibă loc pentru toate ruterele din sistemul
autonom, ci numai pentru ruterele din zona afectată. Această facilitate măreşte viteza de convergenţă dar si
stabilitatea reţelei, deoarece doar o parte din ruterele sistemului autonom vor fi afectate de
instabilitatea internă convergenţei.
2.7.2. Ruterele de graniţă zonală

• Ruterele de graniţă zonală sunt responsabile cu menţinerea informaţiilor depsre topologia în bazele lor
de date pentru fiecare din zonele către care au interfeţe. Astfel, dacă un ruter de graniţă zonală
interconectează două zone diferite, el va trebui să facă schimb de anunţuri LSA cu partenerii din
ambele reţele.
• Ca şi în cazul routerelor interne, aceste anunţuri sunt adresate şi transmise direct către partenerii din fiecare
zonă. Procesul este ilustrat în figura urmatoare:
9
• Rezumarea rutelor (facilitate) - informaţiile topologice despre zonă nu sunt partajate cu alte rutere din afara
acelei zone. În schimb, ruterul de graniţă zonală rezumă toate adresele conţinute în toate zonele la care
este conectat. Aceste date de rutare sunt apoi partajate, printr-un pachet de anunţ de stare a legăturilor (link
state advertisement – LSA), cu ruterele partenere din fiecare zonă pe care ruterul de graniţă o interconectează.
OSPF foloseşte mai multe tipuri diferite de anunţuri LSA; fiecare are un rol specific. Anunţul folosit pentru a
partaja datele de rutare rezumate se numeşte LSA Tip 3. In figura, ruterul de graniţă zonală anunţă aceste date
rezumate direct către toate routerele din Zona 0. OSPF nu permite zonelor cu numere mai mare sau egale cu 1
să fie conectate direct între ele. Toate aceste interconectări trebuie să aibă loc prin intermediul Zonei 0.
Ruterele de graniţă zonală interconectează Zona 0 cu cel puţin o zonă cu un număr diferit de 0.
2.8.3. Ruterele de magistrală

Ruterele de magistrală sunt răspunzătoare cu menţinerea informaţiilor de topologie pentru
magistrală (backbone), dar şi cu propagarea informaţiilor rezumate de topologie pentru toate celelalte
zone ale sistemului autonom. Figura de mai jos ilustrează schimbul de anunţuri LSA efectuat de ruterele de
magistrală.
Obs: Cu toate că deosebirile dintre routerele de magistrală, de granişă zonală şi interne pot părea clare şi
distincte, există loc de confuzii datorita capacităţii ruterelor de a suporta conexiuni multiple la porturi de
intrare/ieşire către alte routere. Fiecare port, teoretic, poate fi conectat la o zonă diferită. În consecinţă, ruterul
alcătuieşte o graniţă între diferitele zone cu care porturile sale de interfaţă sunt conectate.
2.9. Structurile de date OSPF

2.9.1. Antet OSPF
OSPF este un protocol de rutare destul de complex, cu multe facilităţi de creştere a performanţei şi a stabilităţii.
Astfel, ar trebui să nu pară surprinzător faptul că OSPF foloseşte o întreagă serie de structuri de date. Fiecare
structură, sau tip de mesaj, este destinată îndeplinirii unei anumite sarcini. Toate structurile au în comun acelaşi
antet, denumit antet OSPF.
10
Antetul OSPF are 24 de octeţi lungime şi conţine următoarele câmpuri:

-Număr de vesiune – primul octet al unui antet OSPF este alocat pentru indicarea numărului de
versiune. Versiunea curentă este 2 (v3), dar puteţi întâlni routere mai vechi care rulează încă OSPF Versiunea 1
descrisă în RFC 1131. RFC-urile 1247, 1583, 2178 şi 2328 descriu fiecare variante ale OSPF Versiunea 2 care
asigură combatibilitatea înapoi. Astfel, nu sunt necesare identificări suplimentare ale versiunii.
-Tip - al doilea octet indică ce tip de pachet OSPF este adăugat antetului. Cele cinci tipuri (HELLO,
descrierea bazei de date, cerere de stare a legăturilor, actualizare de stare a legăturilor şi confirmare de
stare a legăturilor) sunt identificate numeric.
-Lungimea pachetului – următorii doi octeţi ai antetului OSPF sunt folosiţi pentru a comunica nodului
care primeşte pachetul lungimea totală a acestuia. Lungimea totală include lungimea datelor utile şi a antetului.
-Identificator ruter – fiecărui router dintr-o zonă ii este asignat un număr unic de identificare, pe patru
octeţi. Routerele OSPF completează acest câmp cu idenficatorul propriu înainte de a transmite orice mesaj
OSPF către alte routere.
-Idenficator de zonă – patru octeţi ai antetului conţin numărul de identificare a zonei.
-Sumă de control – fiecare antet OSPF conţine o sumă de control pe doi octeţi care poate fi folosită
pentru a detecta alterarea mesajului în tranzit. Nodul de origine rulează un algoritm matematic asupra fiecarui
mesaj şi stochează rezultatul în acest câmp. Nodul destinatar rulează un algoritm identic asupra mesajului primit
şi compară rezultatul cu cel stocat în câmpul “câmpul de control”. Dacă mesajul ajunge intact, cele două
rezultate vor fi identice. Nepotrivirea lor înseamnă că pachetul OSPF a fost alterat în tranzit. Destinatarul ignoră
pachetele alterate.
-Tipul autentificării – OSPF poate lua măsuri preventive împotriva atacurilor care pot avea ca rezultat
informaţii de rutare false prin autentificarea nodului de origine a fiecărui mesaj OSPF. Acest cîmp are doi octeţi
şi indică ce tip de autentificare este folosit pentru mesajul curent.
-Autentificare – ultimii opt octeţi din antet sunt folosiţi pentru a transporta date de autentificare care pot
fi necesare destinatarului pentru a valida nodul de origine a mesajului. OSPF permite administratorului de reţea
să specifice diferite niveluri de autentificare, acestea putând varia de la NONE (fără autentificare) sau SIMPLE,
la mecanismul de autentificare MD.5.
Obs: Această structură fundamentală conţine toate informaţiile de care un nod OSPF are nevoie pentru a
determina dacă pachetul trebuie acceptat pentru procesări suplimentare sau ignorat. Pachetele care au fost
alterate în tranzit (lucru indicat de câmpul “sumă de control”) vor fi ignorate, la fel ca şi pachetele care nu pot fi
autentificate.
2.9.2. OSPF – tipuri de pachete

OSPF foloseşte cinci tipuri diferite de pachete. Fiecare este proiectat pentru a îndeplini o funcţie diferită,
foarte specializată, în cadrul reţelei. Aceste cinci tipuri sunt:
-pachete HELLO (Tip 1)
-pachete de descriere a bazei de date (Tip 2)
-pachete de cerere a stării legăturilor (Tip 3)
-pachete de actualizare a stării legăturilor (Tip 4)
-pachete de confirmare a stării legăturilor (Tip 5).
11
Aceste cinci tipuri de pachete sunt uneori referite prin numărul lor şi mai puţin prin nume. Astfel, un pachet
OSPF Tip 5 este de fapt un pachet de confirmare a stării legăturilor. Toate aceste tipuri de pachete folosesc
antetul OSPF.
2.8.2.1. Pachetul HELLO

OSPF conţine un protocol (protocolul HELLO) folosit pentru a stabili şi menţine relaţii între
nodurile vecine. Aceste relaţii se numesc adiacenţe. Adiacenţele alcătuiesc baza pentru schimbul de date de
rutare în OSPF.
Prin folosirea acestui protocol şi tip de pachet un nod OSPF descoperă celelalte noduri OSPF din
zona sa. Numele său este are o semnificaţie intenţionată (Hello – Salut); protocolul HELLO iniţiază
comunicarea dintre noduri potenţial vecine.
Acest protocol foloseşte o structură specială de sub-pachet care este adăugată antetului OSPF
standard, de 24 de octeţi. Împreună, aceste structuri formează un pachet HELLO.
Toate ruterele dintr-o reţea OSPF trebuie să adere la anumite convenţii uniforme în cadrul
reţelei. Aceste convenţii includ:
-masca de reţea
-intervalul dintre difuzarea pachetelor HELLO (intervalul HELLO)
-intervalul de timp care trebuie să treacă pînă când un router care nu răspunde va fi declarat defunct
(router dead interval) de către alte routere din reţea.
Toate ruterele dintr-o reţea OSPF trebuie să cadă de acord asupra utilizării aceleiaşi valori pentru
fiecare dintre aceşti parametri, în caz contrar fiind posibil ca reţeaua să nu funcţioneze corect. Aceşti parametri
sunt comunicaţi folosind pachete HELLO. Împreună, ei alcătuiesc fundamentul pentru comunicaţiile dintre
vecini. Aceşti parametri garantează că relaţiile dintre vecini (adiacenţele) nu sunt formate între routere
din reţele diferite şi că toţi membrii reţelei sunt de acord asupra periodicităţii cu care se verifică
păstrarea contactului dintre ei.
Pachetul HELLO mai include:
• o listă cu alte rutere (specificate prin identificatorul unic de router) cu care routerul sursă a avut contact
recent. Acest cîmp, denumit “vecin”, facilitează procesul de descoperire a vecinilor.
• “router desemnat” DR,
• “router desemnat alternativ” BDR
• alte câmpuri utile în menţinerea adiacenţelor şi care susţin funcţionarea protocolului OSPF atât în perioade de
stabilitate cât şi de converngenţă.
Exemplu:
12
2.8.2.2. Pachetul de descriere a bazei de date

Pachetul de descriere a bazei de date (database dexscription – DB Description) este interschimbat
între două routere OSPF pe măsură ce ele stabilesc o adiacenţă. Acest tip de pachet este folosit pentru a
descrie, dar nu şi a transmite efectiv, conţinutul bazei de date cu starea legăturilor a unui ruter OSPF.
Deoarece această bază de date poate avea dimensiuni apreciabile, poate fi nevoie de mai multe pachete de
descriere a bazei de date pentru a descrie întreg conţinutul unei baze. De fapt, există un câmp rezervat pentru
indicarea secvenţei de pachete de descriere a bazei de date. Rearanjarea pachetelor garantează că destinatarul
poate să reproducă fidel descrierea transmisă a bazei de date.
Procesul de interschimbare de DD urmează de asemenea un model cerere/răspuns, în care unul dintre

routere este desemnat drept master, celălalt funcţionând ca slave:
• Ruterul master trimite conţinutul tabelei sale de rutare către routerul slave.
• Răspunderea routerului slave constă doar în confirmarea primirii pachetelor DD.
Obs: Relaţia dintre slave şi master variază cu fiecare schimb de DD. În timpul acestui proces, toate routerele din
reţea vor lucra, la momente de timp diferite, atât ca master cât şi ca slave.
2.8.2.3. Pachetul de cerere a stării legăturilor

Al treilea tip de pachet OSPF este pachetul de cerere a stării legăturilor. Acest pachet este folosit
pentru a cere anumite părţi din baza de date cu starea legăturilor a unui router vecin. După primirea unei
actualizări DD, un router OSPF poate afla că informaţiile vecinului sunt mai actuale, sau mai complete, decât
ale sale. În acest caz, routerul trimite unul sau mai multe pachete de cerere a stării legăturilor către vecinul său
(cel cu informaţiile mai recente) pentru a solicita informaţii de rutare mai precise.
Cererea de informaţii suplimentare trebuie să fie foarte specifică. Ea trebuie să indice ce date sunt
solicitate utilizând următorii parametri:
• numărul tipului de pachet de stare a legăturilor (de la 1 la 5)
• identificatorul de stare a legăturilor (LS ID)
• routerul de origine a anunţului.
Împreună, aceşti parametri identifică o anumită submulţime a bazei de date OSPF, dar nu o
instanţă a sa. O instanţă reorezintă aceeaşi submulţime de informaţii, dar cu o delimitare temporală (în speţă, o
etichetă de timp).
13
2.8.2.4. Pachetul de actualizare a stării legăturilor
Pachetul de actualizare a stării legăturilor este folosit pentru a transporta efectiv anunţurile
LSA către nodurile vecine. Aceste actualizări sunt generate ca răspuns la cereri de LSA. Există cinci tipuri
diferite de pachete LSA, identificate prin numărul tipului lor, care variază de la 1 la 5.
Aceste tipuri de pachete şi numerele lor LSA sunt descrise în continuare:

-Router LSA (Tip 1) – aceste LSA-uri descriu starea şi costurile legăturilor unui ruter către zonă.
Toate aceste legături trebuie descrise printr-un singur pachet LSA. De asemenea, un ruter trebuie să trimită un
LSA de ruter pentru fiecare zonă de care aparţine. Exemplu: un ruter de graniţă zonală va genera mai multe
LSA-uri de router, în timp ce un ruter intern trebuie să genereze o singură actualizare.
-Network LSA (Tip 2) – un LSA de reţea este similar unui LSA de ruter prin faptul că şi el conţine
informaţii despre starea şi costurile legăturilor tuturor ruterelor conectate în reţea. Diferenţa dintre un
LSA de router şi un LSA de reţea este aceea că un LSA de reţea comasează toate informaţiile despre starea
şi costul legăturilor din reţea. Numai ruterul desemnat al reţelei (DR) menţine aceste informaţii şi poate
genera un LSA de reţea.
-Summary LSA-IP (Tip 3) – LSA-urile Tip 3 sunt oarecum incomod denumite LSA-IP rezumat, ceea
ce pare să indice motivul pentru care arhitecţii OSPF au implementat numerotarea LSA-urilor! Numai
routerele de graniţă zonală dintr-o reţea OSPF pot genera acest tip de LSA. El este folosit pentru a
comunica informaţii de rutare rezumate despre zonă către zonele vecine din reţeaua OSPF. Este de obicei
preferabilă rezumarea rutelor implicite faţă de propagarea informaţiilor OSPF rezumate în alte reţele.
-Summary LSA-Autonomous System Boundary Router (Tip 4) – LSA-urile Tip 4 sunt rude
apropiate ale LSA-urilor Tip 3. Diferenţa dintre aceste două tipuri de LSA-uri este că Tipul 3 descrie rute inter-
zonale, pe când Tipul 4 descrie rute externe reţele OSPF.
-AS-External LSA (Tip 5) –al cincilea tip de LSA este LSA-ul de sistem autonom extern. Dupa cum
reiese din nume, aceste LSA-uri decriu destinaţii din afara reţelei OSPF. Aceste destinaţii pot fi ori calculatoare
gazdă, ori adrese de reţele externe. Un nod OSPF care funcţionează ca ASBR pentru sistemul autonom extern
este responsabil cu propagarea acestor informaţii de rutare externe prin toate zonele OSPF de care aparţine.
Aceste tipuri de LSA sunt folosite pentru a descrie diferite aspecte ale domeniului de rutare
OSPF. Ele sunt adresate direct fiecărui router din zona OSPF şi sunt transmise simultan. Această inundare
garantează că toate routerele dintr-o zonă OSPF vor deţine aceleaşi informaţii în legătură cu cele cinci aspecte
(tipuri de LSA) ale reţelei din care fac parte. Setul complet de date LSA al unui router este stocat în baza sa de
date conţinând starea legăturilor. Datele acestei baze, când sunt supuse Algoritmului lui Dijkstra, au ca rezultat
crearea tabelei de rutare OSPF. Diferenţa dintre tabelă şi baza de date este că baza de date conţine un set
complet de date neprelucrate, pe cînd tabela de routare conţine o listă cu cele mai scurte căi, prin intermediul
porturilor de interfaţă ale routerului, către destinaţiile cunoscute.
2.8.2.5. Pachetul de confirmare a stării legăturilor

Al cincilea tip de pachet OSPF este pachetul de confirmare a stării legăturilor. OSPF prezintă
facilitatea unei distribuiri sigure a pachetelor LSA. Siguranţa înseamnă că primirea pachetului trebuie
confirmată. Astfel, nodul sursă nu ar avea cum să ştie dacă anunţul LSA a ajuns la destinaţia dorită. Era nevoie
deci de un mecanism care să confirme primirea LSA-urilor. Acest mecanism constă în pachetul de confirmare a
stării legăturilor.
Pachetul de confirmare a stării legăturilor identifică unic pachetul LSA a cărui primire o
confirmă. Această identificare se bazează pe informaţii conţinute în antetul LSA, incluzând numărul de
secvenţă LS şi routerul de origine. Nu trebuie neapărat să existe o corespondenţă unu-la-unu între LSA-uri şi
pachetele de confirmare. Un singur pachet de confirmare poate confirma mai multe anunţuri LSA.
14
Exemplu: Stabilirea rutelor
“adjacent”
OSPF Type-2 (DBD)

OSPF Type-2 (DBD)
OSPF Type-2 (DBD)

OSPF Type-2 (DBD)
OSPF Type-5 (LSAck)
OSPF Type-3 (LSR)

OSPF Type-4 (LSU)
OSPF Type-5 (LSAck)
“full adjacency”
2.9. Calculul rutelor

2.9.1. OSPF calculează costul unei rute în două moduri:
a. O valoare implicită relativa la lăţimea de bandă poate fi folosită pentru fiecare
interfaţă OSPF;
b. Calculul automat al costului folosirii fiecărei interfeţe a ruterului.
Indiferent ce metodă este folosită, costul oricărei rute date este calculat prin însumarea costurilor tuturor
interfeţelor de pe ruta respectivă. Se ţine o efidenţă a costurilor însumate pentru a determina destinaţiile în
arborele OSPF al celor mai scurte căi.
a. Valoare implicita
OSPF poate calcula automat costul unei interfeţe. Algoritmul se bazează pe lăţimea de bandă pe care
fiecare tip de interfaţă o poate suporta.
Relatie de calcul:
IOS-uri vechi IOS-uri noi

108
cost=
lăţime de bandă
15
Exemple:
Interfaţă Tip Cost
Serial 56K 56Kbps 1768/1785
Serial 64K 64-kbps 1562
Serial 128K 128-kbps 781
Serial T1 1.544Mbps 64
Serial E1 2.048-Mbps 48
Token Ring 4-Mbps 25
Ethernet 10Mbps 10
Token Ring 16-Mbps 6
FDDI 100Mbps 1
Fast Ethernet 100Mbps 1
Gigabit Ethernet and 1000Mbps 1
faster
Suma valorilor calculate ale tuturor interferenţelor dintr-o rută dată alcătuieste baza pentru deciziile de
rutare OSPF.
b. Configurate prin “OSPF AUTO-COST REFERENCE-BANDWIDTH <#>”
Costul implicit OSPF nu mai este potrivit pentru reţelele moderne deoarece nu reuşeşte să calculeze
corect costul pentru lăţimi de bandă mai mari de 100Mbps. Cel mai mic cost OSPF are valoarea 1. În mod
implicit, pentru lăţimi de bandă mai mari de 100Mbps, OSPF va trata orice interfaţă ca fiind egală cu orice altă
interfaţă cu lăţimea de bandă egală sau mai mare. Aşadar, în modul de lucru implicit, OSPF nu poate face
diferenţa dintre un inel FDDI şi un segment Gigabit Ethernet. Comanda OSPF “OSPF AUTO-COST
REFERENCE-BANDWIDTH <#>” este folosită în mod curent pentru a schimba valoarea implicită de 108
(100.000.000) la o valoare mai mare (pentru ca valoarea costului calculat să fie mai mare decât 1 pentru reţele
de mare viteză). Trebuie avut în vedere ca această setare să fie aplicată tuturor ruterelor care sunt afectate de
costul legăturii. Având în vedere aceste circumstanţe, administratorii de reţea probabil vor schimba aceste
costuri OSPF pentru a lua în calcul reţelele de mare viteză.
Se configurează costul interfeţei f0/0.1 a ruterului Cisco1841 la valoarea 15 (valoare mai mare decât cea
implicită, de 1):
16
cisco1841#configure terminal
Enter configuration commands, one per line. End with CNTL/Z.
cisco1841(config)#int f0/0.1
cisco1841(config-subif)#ip ospf cost 15
cisco1841(config-subif)#^Z
cisco1841#
*Aug 2 19:11:49.009: %SYS-5-CONFIG_I: Configured from console by console
Se verifică costul pe interfaţă folosind comanda show ip ospf interface:
cisco1841#show ip ospf interface

FastEthernet0/0.1 is up, line protocol is up
Internet Address 192.168.4.1/28, Area 0
Process ID 1, Router ID 192.168.50.1, Network Type BROADCAST, Cost: 15
Transmit Delay is 1 sec, State DR, Priority 1
Designated Router (ID) 192.168.50.1, Interface address 192.168.4.1
Backup Designated router (ID) 192.168.50.2, Interface address 192.168.4.2
Obs: Exista totusi circumstanţe care pot face acceptabila utilizarea costurilor implicite ale rutelor. De exemplu,
daca reţeaua consta din echipamente de transmisie relativ omogene, valorile implicite ar fi acceptabile. Ca
alternativa, se pot schimba manual metricele de cost pentru anumite interfeţe. Acest lucru permite sa se
organizeze tendinţele de trafic în reţea, dupa cum se considera si în acelasi timp sa fie folosite cu precadere
costurile implicite pentru interfete.
2.9.2. Reţele omogene

Intr-o reţea omogena, toate echipamentele de transmisie sunt identice. De exemplu, toate
interfeţele LAN ar fi de tipul Ethernet de 10 Mbps sau toate interfeţele seriale WAN ar fi inii T1. Intr-un astfel
de scenariu, utilizarea valorilor implicite probabil ca nu va cauza probleme de rutare. Acest lucru ar fi valabil
mai ales daca rutele redundante ar fi puţine la numar sau ar lipsi.
Pentru a ilustra acest aspect, se considera schema de reţea din figura:
Fiecarei interfeţe i s-a asignat valoarea implicita 1768. Toate legaturile WAN sunt linii T1. Având în vedere ca
ele sunt identice, nu conteaza daca valoarea asignata lor este 1, 128, 1.768 sau 1.000.000! Deciziile de rutare
într-o reţea omogena se reduc la numararea si compararea hop-urilor (în multipli de cost al interfeţelor).
Acest lucru ramâne adevarat indiferent de cât de multa sau cât de puţina redundanţa a rutelor exista în
reţea.
17
Intr-o reţea complexa cu redundanţa substanţiala a rutelor si cu diferenţe în ceea ce priveste tehnologiile
de transmisie folosite, valoarea implicita nu va permite selectarea rutelor optime catre orice destinaţie data.
2.9.3. Setarea manuala a valorilor: In unele reţele poate fi preferabila acceptarea costurilor implicite furnizate
de ISP si apoi specificarea manuala a legaturilor care se abat cel mai mult de la valoarea implicita. De exemplu,
valoarea implicita de cost pentru o reţea poate fi 1768 – valoarea calculata pentru o legatura seriala de 56 Kbps.
Daca toate legaturile din reţea, cu excepţia uneia sau a doua legaturi, ofera aceeasi latime de
banda, s-ar putea accepta valoarea implicita si apoi sa se reseteze valorile pentru acele legaturi.
Este indiferent pentru nodurile OSPF daca se folosesc costuri de rutare calculate automat, costuri
implicite sau costuri configurate manual. Ele vor accepta toate aceste tipuri de costuri si vor construi un arbore
al celor mai scurte cai reprezentând perspectiva lor asupra reţelei.
2.9.4. Exemple
Scopul diverselor mecanisme LSA este de a permite fiecărui ruter să dezvolte o perspectivă asupra topoligiei
retelei. Aceasta tologie este construită sub forma unui arbore. Routerul OSPF reprezintă rădăcina arborelui.
Arborele furnizează căile complete către toate adresele destinatie cunoscute, fie ele retele sau calculatoare
gazdă, chiar dacă numai următorul hop este folosit efectiv în redirectarea datagramelor. Explicatia acestui lucru
este simplă. Mentinerea căilor complete către destinatii face posibilă compararea căilor redundante si selectarea
celei mai bune căi către fiecare destinatie cunoscută. Dacă există mai multe căi de cost egal, fiecare va fi
descoperită si utilizată de către OSPF. Traficul va fi distribuit aproximativ egal între toate aceste căi
disponibile.
Perspectiva ruterului 3
Pentru a întelege mai bine conceptul de arbore al celor mai scurte căi (shortest-path tree), vom considera
diagrama retelei prezentate în figura. Reteaua simplă prezentată aici este o retea OSPF. Administratorul a activat
calculul automat al costurilor de rutare. Este important să notăm că Ethernet-ul instalat între routerele 5 si 6
creează o cale alternativă pentru ambele retele, 193.1.5.0 si 193.1.6.0, prin routerul 2. De aceea, această legătură
are un cost OSPF calculat automat la valoarea 10, celelalte Ethernet-uri neavând asignate costuri similare.
18
Ruterul rădăcină (ruterul 3 – 193.1.3.0 în acest caz) poate însuma rapid costurile asociate cu fiecare interfată
întâlnită pe ruta către o destinatie dată. Costurile de rutare către fiecare retea, din perspectiva routerului 3, sunt
însumate si prezentate în tabelul 2. Pentru destinatiile de la mai mult de un hop depărtare, costurile interfetelor
sunt însumate în paranteze.
Costuri de la ruterul 3 către destinatiile cunoscute
Destinatie Hop-uri distantă Cost însumat
193.1.3.0 - 0
193.1.1.0 1 64
193.1.2.0 2 65 (64 + 1)
193.1.4.0 2 128 (64 + 64)
193.1.5.0 3 129 (64 + 64 + 1)
193.1.6.0 3 1.833 (64 + 1 + 1768)
193.1.6.0 4 139 (64 + 1 + 64 + 10)
In acest exemplu, exită două rute către reteaua 193.1.6.0. Prima are mai putine hop-uri, dar are un cost mult mai
mare datorită legăturii seriale de viteză mai mică dintre routerele 2 si 6. Ruta alternativă are un număr mai mare
de hop-uri, dar un cost total mult mai mic. In acest caz, OSPF va ignora ruta de cost mai mare, folosind exclusiv
ruta de cost mai mic. Dacă aceste rute redundante aveau acelasi cost total, OSPF le-ar fi mentinut pe
amândouă ca intrări separate în tabela sa de rutare si ar fi distribuit traficul cât mai egal posibil.
Perspectiva ruterului 2
Arborele celor mai scurte căi pentru routerul 2.
19
C
osturi de la ruterul 2 către destinatiile cunoscute
Destinatie Hop-uri distantă Cost însumat
193.1.2.0 - 0
193.1.5.0 l 64
193.1.6.0 1 1.768
193.1.6.0 2 74 (64 + 10)
193.1.1.0 1 1
193.1.3.0 2 65 (1 + 64)
193.1.4.0 2 65 (1 + 64)
Comparând tabelele 2 si 3 se observă că distantele cumulate dintre un punct sursă si unul destinatie din retea pot
varia în functie de punctul din care se porneste. Se pare că perspectiva este esentială. Acesta este motivul pentru
care routerele OSPF folosesc datele obtinute de la alte routere prin intermediul actualizărilor LSA pentru a-si
dezvolta propria perspectivă asupra retelei, în loc să îsi actualizeze direct tabelele de rutare cu datele respective.
20
Exemplu: Configurarea interfetelor si a protocolului OSPF
RTA#
interface Ethernet0
ip address 192.213.11.1 255.255.255.0
interface Ethernet1
ip address 192.213.12.2 255.255.255.0
interface Ethernet2
ip address 128.213.1.1 255.255.255.0
router ospf 100

network 192.213.0.0 0.0.255.255 area 0.0.0.0
network 128.213.1.1 0.0.0.0 area 23
Observatie:
– 192.168.1.129 /26
– 192.168.1.129 255.255.255.192
– SM (Subnet Mask)= 11111111.11111111.11111111.11000000
– WM (WildcardMask) = 00000000.00000000.00000000.00111111
– Wildcard mask: 0.0.0. 63
– Avertisarea retelei: 192.168.1.128 (192.168.1.129 primul host din retea)
– network 192.168.1.128 0.0.0.63 area 0
– 192.168.15.1 /30 =
– 192.168.1.129 255.255.255.252
– SM = 11111111.11111111.11111111.11111100
– WM = 00000000.00000000.00000000.00000011
– Wildcard mask: 0.0.0. 3
– Avertizarea retelei: 192.168.15.0 (192.168.15.1 primul host din retea)
– network 192.168.15.0 0.0.0.3 area 0
21
1. Protocoale de transport
1.1. Caracteristici
• Amplasate pe nivelul 4 al modelului OSI – TRANSPORT / nivelul 3 al modelului TCP/IP –
TRANSPORT (HOST-TO-HOST);
• Reprezintă punctul de tranziţie între nivelele “hardware” şi “software orienteted”, mai abstracte;
• Sunt responsabile de stabilirea conexiunilor şi menţinerea acestora între servicii software pe calculator
aflate la distanţă;
• Reprezintă o punte între necesitatea mai multor aplicaţii de nivel înalt de a trimite date într-un mod sigur,
fără a se preocupa de corectarea erorilor, pierderea datelor sau controlul fluxului şi protocoalelor
nivelului de reţea, care de regulă nu sunt sigure şi nu conţin confirmări;
• Există două protocoale principale utilizate de TCP/IP pe nivelul de transport: TCP şi UDP, având roluri
asemănătoare în cadrul TCP/IP, deşi funcţionează foarte diferit
Obs. Reamintim: IP (protocol al nivelului reţea) este:
- nebazat pe conexiune → datele trimise prin inter-reţea, fără a exista o conexiune prealabilă. De regulă,
mesajele ajung la destinaţie, dar nu există garanţii.
- nesigur
- fără confirmări
=> probleme din punct de vedere software
- majoritatea aplicaţiilor trebuie să conteze pe faptul că datele trimise ajung la destinaţie fără
pierderi şi fără erori;
- conexiunea între două dispozitive să fie gestionată automat, rezolvând probleme de tipul
congestii şi controlul fluxului;
Ar rezulta că: stabilitatea conexiunilor, asigurarea fiabilităţii şi gestiunea retransmisiilor, buffering-ul şi
controlul fluxului sunt suficient de importante pentru a fi incluse în IP. Este exact cazul primilor ani de existenţă
a TCP/IP când exista un singur protocol: TCP, care combina IP cu dezideratele de mai sus.
Problema principală – aceste servicii:
- stabilirea conexiunii
- furnizarea unui mecanism pentru fiabilitate
- gestionarea controlului fluxului, confirmărilor şi retransmisiilor sunt oferite la un anumit cost:
• timp
• lărgime de bandă
Există aplicaţii care nu necesită fiabilitate şi care nu-şi “permit” header-e suplimentare pentru a o asigura.
Ö soluţia: două protocoale de transport diferite
Ö Se definesc două protocoale pe nivelul transport: TCP si UDP
Ö (IP răspunde de transferul datelor în inter-reţea)
1.2. TCP (Tranmission Control Protocol)
• protocol de transport care realizează toate funcţiunile, este orientat pe conexiune şi este sigur
• asigură adresarea la nivel de transport, astfel încât mai multe aplicaţii pot utiliza simultan o singură
adresă IP
• permite unei perechi de dispozitive să stabilească o conexiune virtuală şi apoi să-şi transfere datele
bidirecţional
• transmisiile sunt gestionate prin utilizarea unui sistem special de ferestre (sliding window) cu
transmisiile neconfirmate detectate şi retransmise automat
• gestiunea fluxului de date între dispozitive
22
23
0 1 2 3
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 0 1
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| Source Port | Destination Port |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| Sequence Number |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| Acknowledgment Number |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| Data | |U|A|P|R|S|F| |
| Offset| Reserved |R|C|S|S|Y|I| Window |
| | |G|K|H|T|N|N| |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| Checksum | Urgent Pointer |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| Options | Padding |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
| data |
+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+
TCP Header Format
Principalele date adaugate in headerul TCP la incapsularea realizata la nivelul transport sunt:
• Portul sursa si portul destinatie – porturile reprezinta schema de adresare folosita la nivelul transport;
comunicarea se realizeaza din acest punt de vedere intre un port sursa si un port destinatie;
• Numarul de secventa – numar folosit pentru secventierea datelor, pentru a asigura receptionarea si
reasamblarea acestora intr-o ordine corecta, adica in aceiasi ordine cu cea in care au fost transmise;
• Numarul de confirmare – numarul urmatorului pachet TCP care este asteptat sa soseasca;
• Fereastra (window) – numarul de octeti pe care emitatorul pachetului este dispus sa-i primeasca fara
confirmare;
• Checksum – suma de control pentru headerul TCP;
• Pointer urgent – anumite segmente pot fi marcate in mod exceptional ca urgente daca livrarea lor este
critica; marcarea pachetelor ca urgente se face de catre protocoalele de nivel superior;
• Data – datele transmise de catre protocoalele de nivel superior.
Aplicaţii: Transfer de fişiere (FTP); HTTP; SMTP etc
1.3. UDP (User Datagram Protocol)

• protocol de transport foarte simplu, care, ca şi TCP, asigură adresarea la nivel de transport, dar atât
• are mai mult o funcţie de “împachetare” pentru ca aplicaţiile să aibă acces la IP
• nu se stabileşte conexiune
• transmisiile sunt nesigure şi datele se pot pierde
24
UDP
N u foloseste confirm ari sau retransm isii,

deci nivelutile sup erioare (ap licatie)
trebuie sa ofere siguranta (reliability).
Folosit de protocoale ca: TFTP, D H CP,
D N S etc.
Aplicaţii:
• când aplicaţia acceptă pierderi de date: streaming video şi multimedia
• când aplicaţia dispune de alt mecanism care compensează lipsurile în funcţionalitate UDP: aplicaţii
care transmit un volum foarte mic de date (ex: dacă se trimite o cerere şi nu se primeşte răspuns, cererea
se va retransmite) => se obţine viteză şi suficientă fiabilitate fără header-ele suplimetare ale TCP.
Exemplu uzual: mesajele de transport în DNS care utilizează UDP pentru anumite tipuri de comunicaţii
şi TCP pentru altele.
25
• UDP este folosit de catre protocoale simple si robuste (TFTP) ce implementeaza doar functii de baza,
sau de catre protocoale ce efectueaza transmisii catre destinatii aflate in apropiere, catre care exista
legaturi sigure si rapide (DHCP, DNS). In cazul acestora din urma, folosirea UDP este explicata prin
faptul ca timpul de raspuns este un factor critic, pe fondul in care posibilitatea aparitiei unei erori de
genul pierdere a pachetului este extrem de scazuta.
1. 4. Numere de porturi
Obs: Dezvoltatorii de aplicatii software au decis sa respecte numerele de porturi bine-cunoscute definite in
RFC1700. Prin acest standard, sunt asociate numere specifice fixe de porturi pentru diferite protocoale de nivel
inalt. Aplicatiile si protocoalele care nu au asociat un numar fix de port folosesc un numar aleator de port dintr-
un domeniu specific. Numerele de porturi sunt folosite ca schema de adresare a nivelului transport, adresele de
port sursa si destinatie fiind inscrise in headerul segmentelor TCP.
Este posibil ca un anumit server web să utilizeze un număr de port diferit de cel rezervat. Clienţii trebuiesc
informaţi despre aceasta. Pentru ca acset sistem să funcţioneze corect, există o înţelegere asupra numerelor
alocate pentru porturi de către IANA (Internet Assigned Numbers Authority –
http://www.iana.org/assignments/port_numbers). Şi aici se pune problema risipei numărului de porturi şi
asigurării flexibilităţii pentru organizaţii.
Există trei domenii de numere de porturi:
• Well-known (Privileged) Port Numbers
0-1023 → system port numbers → utilizate pentru cele mai universale aplicaţii TCP/IP (standardizate -
RFC)
• Registered (user) Port Numbers
1024-49151 → user port numbers → utilizate pentru aplicaţii neprecizate prin RFC-uri. Pentru
a asigura că nu există conflicte, IANA alocă numărul de porturi celor care au creat aplicaţii server viabile, de
regulă accesibile oricărui utilizator.
• Private/Dynamic Port numbers
49152-65535 → nu sunt rezervate şi gestionate de IANA. Pot fi utilizate de oricine, fără înregistrare →
protocoale private pentru organizaţii private.
Concluzie: Alocarea numărului de porturi este gestionată de IANA pentru a asigura compatibilitate
universală pe întregul Internet.
26
80 HTTP
27
Concluzii: Numerele de porturi amintite inainte sunt asociate serverelor pentru protocoalele respective.
Adresarea la nivelul de transport TCP/IP este realizată prin utilizarea porturilor. Fiecare număr de port în
interiorul unui anumit dispozitiv, identifică un anume proces software.
Ex:
• clientul face o cerere deschizand o conexiune catre portul destinatie specific (de exexmplu 23 pentru
telnet);
• comunica la stabilirea comunicatiei care este portul local prin care el va comunica. Portul local se alege
de obicei din domeniul numerelor de porturi peste 1024.
• Dupa ce cele doua parti stiu care sunt numerele de porturi sursa si destinatie intre care se face
comunicarea, TCP va creea un circuit virtual intre aceste porturi, circuit prin care vor fi transmise toate
datele ce urmeaza in cadrul comunicarii.
28
1.5. TCP – Stabilirea conexiunii

Serviciile orinetate conexiune implica trei faze:
1. stabilirea conexiunii - se determina un drum unic intre sursa si destinatie. Resursele necesare pe parcurs
sunt de obicei rezervate in aceasta etapa pentru a asigura calitatea constanta a transmisiei;
2. transmisia efectiva;
3. inchiderea conexiunii.
• TCP foloseste un algoritm cu dubla confirmare (three-way handshake) pentru stabilirea (deschiderea)
unei conexiuni. Astfel se obtine sincronizarea in ambele terminatii inainte de inceperea efectiva a
transmisiei. Faza de schimb de numere de secventa la stabilirea conexiunii este importanta in asigurarea
unei transmisii sigure - se creeaza premisele pentru a putea retransmite orice pachet care a fost
pierdut.
¾ Initial, una dintre parti initiaza o conexiune, transmitand un pachet care indica numarul initial
de secventa al acestei statii si care are setat flag-ul SYN in header pentru a indica cererea de
stabilire a conexiunii (SYN);
¾ cealalta parte primeste pachetul cu numarul de secventa x si raspunde printr-un pachet de
confirmare cu numarul de secventa x+1, pachet in care isi include si propriul numar de
secventa de inceput y (sunt setate flag-urile ACK si SYN)
¾ Statia care a initiat conexiunea va confirma cu un pachet cu numarul de secventa y+1 si cu
aceasta conexiunea este stabilita (este setat flag-ul ACK)
29
Exemplu:
30
1.6. TCP – Transmiterea cu confirmare simpla
Transmiterea cu confirmare simpla sau transmiterea cu confirmare pozitiva si retransmisie (PAR –

Positive Acknowledgement and Retransmission) este o tehnica comuna, pe care multe protocoale o folosesc
pentru a asigura siguranta. Conform acestui algoritm:
• Sursa transmite un pachet, porneste un timer;
• Asteapta o confirmare inainte de a incepe transmiterea urmatorului pachet.
• Daca timerul expira inainte de a se primi o confirmare, sursa va retransmite pachetul si va
reporni timerul.
1.7. TCP – Transmiterea cu fereastra glisanta
• Dimensiunea ferestrei glisante (inscrisa si in headerul TCP) determina cantitatea de date care poate fi
transmisa odata fara sa fie primita o confirmare de la destinatie. Cu cat este mai mare dimensiunea
ferestrei, cu atat poate fi transmis un numar mai mare de date. Dupa ce a fost transmis un volum de
date egal cu dimensiunea ferestrei, sursa trebuie sa primeasca o confirmare ca datele au fost toate
receptionate corect inainte de a putea transmite alte date.
• Dimeniune unitara a ferestrei duce la tehnica de transmitere cu confirmare simpla prezentata anterior
• TCP foloseste confirmare expectationala, adica numarul de confirmare se refera intotdeauna la
urmatorul octet care se asteapta sa fie primit. Termenul de "glisanta" se refera la faptul ca
dimensiunea ferestrei este negociata si stabilita dinamic pe parcursul transmisiei, fapt ce duce la o
flexibilitate sporita si la o buna folosire a latimii de banda disponibile.
31
Exemplu:
32
Examen – 14 februarie ora 8.00, Sala P6 / Seria2

11 februarie ora 8.00, Sala P6 / Seria1
a. Test grila + 1 exercitiu (Simulare - http://scdsd.bluepink.ro)
b. Sustinere proiect curs – sala P19, ora 10.30
Observatie:
Activitatea de la laborator, punctata ca urmare a prezentelor active precum si ca
efect al trimiterii tuturor temelor (conform termenele precizate la fiecare laborator in
parte), creeaza premisele calificarii pentru obtierea de rezultate bune si foarte bune.
Exemplele din laborator rezolvate integral trebuiesc reluate / refacute integral in

versiuni proprii (cod sursa, documente readme, capturi prezentand functionarea acestora,
comentarii), Cursantii sunt incurajati sa dezvolte aplicatii proprii in contextul celor
prezentate, adaugand comentarii si prezentand o analiza aprofundata privind solutiile
posibile care se pot aborda.
33

Retele de Calculatoare - Cursul 11

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Retele de Calculatoare - Cursul 11

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Retele de calculatoare – Note de curs (C11)http://scdsd.bluepink.ro;Contact: info3retele20102011@gmail.

1. Stabilirea relatiilor de vecinatate

c. NBMA – Non Broadcast Multiaccess

2.6. Operatii OSPF intr-o topologie NonBroadcast Multiacces

Topologii Frame Relay:

Star (Hub and Spoke)

O reţea OSPF de Router Router

Router Router Router Router

2.6.1. Tipuri de rutere

Rutere de graniţă Routere de

Router Router Router Router

• In figura: sistem autonom compus din câteva zone şi backbone.

2.6.2. Tipuri de rutare

Router Router Router Router

Router Router Router Router

Exemplu: Interconectarea sistemlor autonome folosind rutere ASBR:

2.7.1 Ruterele interne

Procesul de convergenţă se poate desfăşura destul de rapid avand doua cauze:

2.7.2. Ruterele de graniţă zonală

2.8.3. Ruterele de magistrală

2.9. Structurile de date OSPF

Antetul OSPF are 24 de octeţi lungime şi conţine următoarele câmpuri:

2.9.2. OSPF – tipuri de pachete

2.8.2.1. Pachetul HELLO

2.8.2.2. Pachetul de descriere a bazei de date

Procesul de interschimbare de DD urmează de asemenea un model cerere/răspuns, în care unul dintre

2.8.2.3. Pachetul de cerere a stării legăturilor

2.8.2.4. Pachetul de actualizare a stării legăturilor

Aceste tipuri de pachete şi numerele lor LSA sunt descrise în continuare:

2.8.2.5. Pachetul de confirmare a stării legăturilor

Exemplu: Stabilirea rutelor

OSPF Type-2 (DBD)

OSPF Type-2 (DBD)

OSPF Type-5 (LSAck)

OSPF Type-3 (LSR)

2.9. Calculul rutelor

IOS-uri vechi IOS-uri noi

b. Configurate prin “OSPF AUTO-COST REFERENCE-BANDWIDTH <#>”

Se verifică costul pe interfaţă folosind comanda show ip ospf interface:

cisco1841#show ip ospf interface

2.9.2. Reţele omogene

Destinatie Hop-uri distantă Cost însumat

Destinatie Hop-uri distantă Cost însumat

router ospf 100

1.2. TCP (Tranmission Control Protocol)

TCP Header Format

1.3. UDP (User Datagram Protocol)

N u foloseste confirm ari sau retransm isii,

1.5. TCP – Stabilirea conexiunii

1.6. TCP – Transmiterea cu confirmare simpla

Transmiterea cu confirmare simpla sau transmiterea cu confirmare pozitiva si retransmisie (PAR –

1.7. TCP – Transmiterea cu fereastra glisanta

Examen – 14 februarie ora 8.00, Sala P6 / Seria2

Exemplele din laborator rezolvate integral trebuiesc reluate / refacute integral in

S-ar putea să vă placă și