Rutarea

Obiective
• Bazele rutării
• Necesitatea protocoalelor de rutare
• Rutarea bazată pe Distance-Vector
• Rutarea bazată pe Link-State
• Prezentarea diverselor protocoale de
rutare
Determinarea drumului
• Determinarea drumului de la sursă la destinaţie
este “datoria” nivelului 3.
• Funcţia de bază a unui ruter este aceea de a evalua
diferite drumuri şi de a alege dintre acestea cel mai
bun drum către destinaţie pentru transmiterea
datelor.
• Informaţiile de rutare pot fi configurate de către
administrator (rute statice) sau determinate
dinamic de către protocoalele de rutare.
Comunicaţii End-to-End
• Rutele bazate pe adrese de reţea reprezintă diverse
drumuri între rutere.
• Prin învăţarea drumurilor consistente între capete ,
ruterele pot reduce mesajele broadcast şi spori
eficienţa.
Adresarea reţelelor şi a
calculatoarelor gazdă
• Adresele de reţea permit
ca datele să fie direcţionate
de la o reţea la altă reţea.
• Adresele host sunt
atribuite local şi permit
distribuirea datelor către
calculatoarele gazdă.
Funcţiunile unui ruter
• Ruterele au rolul de a determina ruta către
destinaţie şi de a face comutarea pachetelor.
– Determinarea rutei implică examinarea porţiunii
de reţea a adresei pentru a determina pe ce
interfaţă de ieşire va trimite datele în exterior.
– Comutarea pachetelor reprezintă acţiunea de
intrarea unui pachet pe o anumită interfaţă şi
direcţionarea lui pe o altă interfaţă (de ieşire).
Protocoale rutate vs. Protocoale
de rutare
Protocoale rutate
• Un protocol rutat este orice protocol de reţea ce
oferă suficiente informaţii în adresa de reţea (L3)
pentru a permite pachetului să fie direcţionat de la
un host la altul pe baza unei scheme de adresare.
• Exemple de protocoale rutate:
– IP
– IPX
– Apple Talk
Protocoale de rutare
• Protocoalele de rutare oferă suport pentru un protocol rutat
prin oferirea unor mecanisme de partajare a informaţiilor
legate de rutare. Mesajele protocoalelor de rutare se
schimbă între rutere. Un protocol de rutare permite
ruterelor să comunice între ele pentru a actualiza şi a
administra tabelele de rutare.
• Exemple de protocoale de rutare din TCP/IP sunt:
 RIP (Routing Information Protocol)
 IGRP (Interior Gateway Routing Protocol)
 EIGRP (Enhanced Interior Gateway Routing Protocol)
 OSPF (Open Shortest Path First)
Rutare multi-protocol
Rutare multi-protocol
• Ruterele sunt capabile să ofere suport pentru
mai multe protocoale de rutare diferite şi să
administreze tabele de rutare pentru diverse
protocoale rutate. Această capacitate
permite unui ruter să transmită pachete
provenite de la diverse protocoale rutate de-
a lungul aceleiaşi legături fizice.
Rutare statică vs. dinamică
• Rutarea dinamică acţionează
diferit faţă de cea statică.
• Adiministratorul de reţea
utilizează comenzi de
configurare pentru a porni
rutarea dinamică.
• Procesul de rutare actualizezază
automat informaţiile pe care le
posedă ruterul ori de câte ori apar
noi informaţii din inter-reţea.
• Modificările făcute în tabelele de
rutare dinamice sunt schimbate
între rutere în cadrul procesului
de actualizare.
Rutare statică vs. dinamică
• Informaţiile legate de
rutele statice sunt
administrate manual de
către administratorul de
reţea care introduce aceste
informaţii în configuraţia
ruterului.
• Administratorul trebuie să
actualizeze manual rutele
statice ori de câte ori
topologia inter-reţelei se
modifică.
Rutarea statică
• Rutarea statică permite
selectarea informaţiilor pe
care le oferim legate de
reţea (reţea securizată).
Rutarea dinamică oferă
toate informaţiile legate de
reţea.
• Atunci când o reţea este
accesibilă printr-o singură
rută, rutarea statică elimină
traficul nedorit ce poate
bloca reţeaua.
Rute implicite
• Rutele implicite sunt utilizate de către un
ruter pentru a fi folosite în cazul destinaţiilor
necunoscute. Aceste rute sunt determinate în
mod static.
Avantajele rutării dinamice
• Dacă ruta dintre A şi D ar fi
fost statică, nu s-ar fi produs
nici un flux de date.
• Rutarea dinamică permite
lui A să descopere
defecţiunea rutei şi să facă
reconfigurarea către B.
• Atunci când ruta A-D este
ok, A va reconfigura ruta,
aducând-o la starea iniţială.
Rutarea dinamică
• Succesul rutării dinamice
depinde de două funcţii de
bază ale unui ruter:
– Administrarea tabelei de
rutare
– Distribuirea, la diferite
intervale de timp, a tabelei
de rutare (sub formă de
actualizare a rutării) către
ruterele adiacente
Rutarea dinamică
• Rutarea dinamică se bazează
pe un protocol de rutare
pentru a putea partaja
informaţiile cu alte rutere.
• Un protocol de rutare
defineşte un set de reguli
utilizate de către un ruter
atunci când comunică cu
ruterele adiacente.
Rutarea dinamică
• De exemplu, un protocol de
rutare poate descrie:
 Modul de trimitere a
actualizărilor
 Informaţiile ce sunt
conţinute în aceste
actualizări
 Momentul în care sunt
trimise informaţiile
 Modul de localizare a
destinatarilor
Modul de alegere a rutelor
dinamice
• Protocoalele de rutare utilizează algoritmi pentru a
alege cea mai bună rută către destinaţie.
• Tabelele de rutare sunt actualizate pentru a se
putea alege cea mai bună rută către destinaţie.
• Algoritmul generează un număr denumit metrică
pentru a determina cea mai bună rută.
• Cu cât metrica este mai mică, cu atât ruta este mai
bună.
Tabela de rutare
• O tabelă de rutare conţine minim
următoarele elemente:

Network id Cost Next hop

........ ........ ........

........ ........ ........

Metrici de rutare
• Metricile pot fi
determinate de o singură
caracteristică sau pot fi
determinate prin
combinarea unor
caracteristici diverse.
Metrici de rutare
• Metrici utilizate în mod
obişnuit:
– Lăţimea de bandă
– Întârzierile
– Încărcarea reţelei
– Fiabilitatea
– Numărul de hop-uri
– Costul
Clase de protocoale de rutare
• Toate protocoalele de rutare sunt clasificate
astfel:
– Bazate pe “Distance Vector”
– Bazate pe “Link-State”
– Hibride
Protocoale de rutare bazate pe vectorul
distanţă

• Abordarea bazată pe vectorul distanţă

determină direcţia (vectorul) şi distanţa către
orice legătură în inter-reţea.
Protocoale de rutare bazate starea
legăturii

• Abordarea “link state” reface topologia

precisă a întregii inter-reţele (sau cel puţin a
porţiunii de reţea în care ruterul este situat).
Acest tip de abordare mai poartă numele şi
de SPF(“shortest path first”).
Protocoale de rutare hibride

• Abordarea hibridă combină aspecte legate

de starea legăturii cu cele legate de
algoritmii vectorilor distanţă.
Convergenţă
• Ori de câte ori se modifică
topologia de reţea din cauza
creşterii, reconfigurării sau
căderilor, baza de cunoaştere a
reţelei trebuie, de asemenea, să
se modifice.
• Baza de cunoaştere trebuie să
reflecte o vedere clară şi
consistentă a noii topologii.
Această abordare se numeşte
convergenţă.
Convergenţă
• Atunci când toate ruterele dintr-o inter-reţea
operează pe baza aceleiaşi baze de cunoaştere,
se spune că inter-reţeaua este convergentă.
• Cu cât convergenţa este mai rapidă, cu atât este
mai bine pentru reţea; se reduce astfel perioada
de timp în care ruterele ar putea lua decizii
greşite privind procesul de rutare.
Rutarea bazată pe vectorul
distanţă
• Algoritmii de rutare bazaţi pe vectorul
distanţă transmit periodic copii ale tabelelor
de rutare de la ruter la ruter.
• Aceste actualizări periodice între rutere
asigură transmiterea modificărilor de
topologie.
Rutarea bazată pe vectorul
distanţă
• Fiecare ruter recepţionează o
tabelă de rutare din partea
vecinului conectat direct.
• Fiecare ruter calculează
“vectorul distanţă” (numărul
de hopuri, etc.) pentru fiecare
locaţie.
• Acest lucru continuă până
când toate ruterele partajează
aceeaşi bază de cunoaştere
(aceleaşi informaţii). Acest
lucru poartă numele de
convergenţă.
Rutarea bazată pe vectorul
distanţă
• Ruterele direct conectate au un
vector distanţă în valoare de 0.
• A->B=0, A->D=0
• Ruterul B raportează ruterului A
existenţa unei rute către ruterul C.
• A->C=1
• Ruterul C raportează ruterului B
existenţa unei rute către ruterul D.
• B->D=1
• Ruterul B raportează ruterului A de
existenţa unei rute către ruterul D.
• A->D=2
Rutarea bazată pe vectorul
distanţă