Curs 5

Protocolul subnivelului MAC 802.3

Fig 5.1

Fiecare cadru incepe cu un preambul de 7 octeti, fiecare octet continand 10101010. Codificarea
Manchester a acestui sablon furnizeaza o unda dreptunghiulara de 10 MHz, timp de 5,6 s.
Pentru a permite ceasului receptorului sa se sincronizeze cu cel al emitatorului urmeaza un inceput de
cadru care contine 10101011 pentru a semnala inceputul propriuzis al cadrului. Cadrul contine 2 adrese (dest,
sursa). Standardul defineste aceste adrese avand lungimea de 2 sau 6 octeti, insa implementarea practica
foloseste numai adrese de 6 octeti. Bitul cel mai semnificativ al adresei destinatie e 0 pentru adrese obisnuite si
1 pentru adrese grup. Adresele de grup permit statiilor sa asculte folosind o singura dresa. Transmiterea catre un
grup de statii e numita multicast. Adresa avand toti bitii 1 este rezervata pt broadcast.
Campul lungime arata cati octeti se apla in campul de date. Deoarece se permite un camp de date de
lungime 0, atunci cand e detectata o coliziune, cadrul curent este trunchiat, ceea ce inseamna ca pe cadru apar
biti si bucati de cadru ratacite. Pentru a distinge mai usor cadrele corecte de cele deteriorate, standardul 802.3
stabileste ca lungimea cadrelor corecte trebuie sa fie de minim 64 octeti de la adresa destinatie pana la suma de
control. Daca lungimea campului de date e mai mica de 64 octeti, se foloseste campul de completare pentru a
umple cadrul pana la lungimea minima.
Ultimul camp e suma de control. Daca mai multi biti sunt receptionati eronati datorita zgomotului de pe
cablu, suma de control va fi aproape sigur gresita si va fi detectata o eroare.
Pe masura ce la un LAN 802.3 sunt adaugate tot mai multe statii, traficul va creste. La un moment dat
LAN-ul se va satura.
LAN-uri comutate
O solutie la problemele enumerate poate fi cresterea vitezei de la 10 la 100 Mbiti, care insa necesita
schimbarea tuturor adaptoarelor de retea. O solutie mai drastica e folosirea unui comutator (switch) care contine
o arhitectura de mare viteza pentru comutarea pachetelor de la un port la altul. Atunci cand o statie doreste sa
transmita un cadru, ea il trimite catre comutator (switch). Portul care primeste respectiv verifica daca el este
destinat unui alt port. Daca de, cadrul este copiat acolo. Daca nu, cadrul ramane pe acel segment de retea.
Nivelul retea
Acest nivel preia pachetele de la sursa si le transfera destinatiei. Atingerea destinatiei poate presupune
trecerea prin mai multe routere de-a lungul drumului. Aceasta functie contrasteaza cu cea a nivelului legatura
de date care avea scopul doar de a transfera date de la un capat la altul al unui fir. Pentru realizarea scopurilor
propuse nivelul retea trebuie sa cunoasca topologia retelei si sa aleaga calea cea mai potrivita prin ea. Trebuie
sa aleaga calea de urmat astfel incat sa nu incarce excesiv unele legaturi sau routere in timp ce altele sunt
inactive.
Serviciile nivelului retea au fost proiectate avand in vedere urmatoarele scopuri:
-serviciile trebuie sa fie independente de tehnologia retelei
-nivelul transport trebuie sa fie independent de numarul, tipul si topologia retelelor existente
-adresele de retea disponibile de la nivelul transport trebuie sa foloseasca o schema de numerotare uniforma,
chiar si in cadrul retelelor LAN si WAN
Date aceste obiective, proiectantul nivelului retea e extrem de liber pentru a scrie detaliile specificatiilor.
Aceasta libertate a condus la dispute avand la baza intrebarea daca nivelul retea trebuie sa furnizeze servicii
orientate pe conexiune sau nu.
Una din tabere sustine ca menirea retelei e doar de a transmite biti si nimic mai mult. Cealalta afirma ca
nivelul retea trebuie sa asigure un serviciu orientat pe conexiune, garantand o siguranta rezonabila. Alegerea
intre cele 2 tipuri de servicii se reduce la alegerea locului in care sa fie plasata complexitatea.
 In cadrul serviciilor orientate pe conexiune e vorba de nivelul retea, iar la servicii neorientatate pe
conexiune e vorba de nivelul transport. Aceste 2 clase de servicii sunt furnizate de catre nivelul retea
utilizatorilor sai.
Prima abordare (primul tip de serviciu), cel orientat pe conexiuni, foloseste circuite virtuale. Acestea se
bazeaza pe ideea de evitare a alegerii unei noi rute pentru fiecare pachet nou trimis. Asadar cand se stabileste o
conexiune, se alege si se memoreaza o cale intre sursa si destinatie ca parte componenta a parametrilor
conexiunii. Aceasta cale va fi folosita pe tot traficul de pe conexiune, exact in acelasi mod in care functioneaza
sistemul telefonic.
In contrast cu circuitele virtuale, retelele neorientate pe conexiune folosesc datagrame care nu au nici o
cale stabilita in avans. Fiecare pachet trimis e dirijat independent de predecesorii sai. Pachete consecutive pot
urma cai diferite. Cu toate ca retelele bazate pe datagrame necesita un procesor in plus, ele sunt de obicei mai
usor adaptabile la defecte si congestii.
Algoritmi de dirijare
Functia principala a nivelului retea e dirijarea pachetelor de la sursa la destinatie. Algor de dirijare e
partea de software care raspunde de alegerea liniei de iesire pe care un pachet receptionat trebuie trimis mai
departe.
Algoritmii de dirijare sunt neadaptivi si adaptivi. Cei neadaptivi isi bazeaza deciziile de dirijare pe
masuratori sau estimari ale traficului si topologiei curente. Astfel alegerea caii se calculeaza in avans. Aceasta
procedura se mai numeste de routare satatica.
Algritmii adaptivi isi modifica deciziile de dirijare pentru a reflecta modificarile de topologie si de
multe ori pe cele de trafic. Algoritmii adaptivi difera prin: -modul de unde isi iau informatiile (de exemplu de la
routerele vecine sau de la toate routerele); -momentul in care schimba routerele (de exemplu la fiecare T
secunde); -cand schimba incarcarea sau topologia; -prin metrica folosita pentru optimizare (distanta, nr de
salturi sau timp estimat pentru tranzit).
Tehnica cea mai des intalnita, datorita simplitatii sale, este dirijarea pe calea cea mai scurta. Ideea e de a
construi un graf al retelei, in fiecare nod fiind un router, iar fiecare arc fiind o linie de conectare. Pentru a alege
o cale intre o pereche de retele, algoritmul trebuie sa gaseasca calea cea mai scurta pe graf. O modalitate de a
masura lungimea caii este numarul de salturi. O alta metrica este distanta geografica in Km.
Fig 5.2

Daca folosim metrica bazata pe nr de salturi, dist ABC e egala cu ADC. Daca folosim metrica
geografica, dist ABC e mult mai mica.
Acest algoritm pe calea ce mai scurta tine cont doar de topologie. Daca insa exista un tarfic foarte mare
tot timpul intre B si C, poate fi mai avantajos sa folosim ruta ADF pentru a ajunge la E.
Acest algoritm care tine cont de trafic se numeste algoritm de dirijare bazat pe flux.