Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava

Proiect de specialitate pentru examenul de

certificare a competenţelor
Nivel 3

Calificare profesională: tehnician in activitaţi

economice

Profesor coordonator, Candidat,

Munteanu Rodica Filipciuc Rodica

Promoţia 2011
 BILANŢUL
CONTABIL
- procedeu specific
metodei contabilităţii

2
Nu căuta să meargă lumea după voia ta,
ci îndreaptă voia ta după mersul lumii.
Şi va ieşi bine”.( Epictet)

3
 CUPRINS
Argument.............................................................................................................5
Competenţe..........................................................................................................6
Capitolul I – Bilanţul contabil
1.1 Scurt istoric....................................................................................................7
1.2 Bilanţul contabil..............................................................................................8
1.3 Principii contabile.........................................................................................10
1.4 Patrimoniul....................................................................................................12
1.5 Clasificarea bilanţurilor...............................................................................14
Capitolul II – Conţinutul şi structura bilanţului contabil
2.1 Funcţiile bilanţului.......................................................................................17
2.2 Structura bilanţului......................................................................................19
2.3 Prezentarea grupelor de activ şi pasiv.........................................................21
2.3.1 Prezentarea grupelor de activ.............................................
2.3.2 Prezentarea grupelor de pasiv.....................................
2.4 Principiul egalităţii bilanţiere......................................................................22
2.5 Modificări bilanţiere....................................................................................26
2.6 Pregătirea, întocmirea, verificare şi centralizarea........................................32
2.7 Informaţii pentru completarea bilanţului.....................................................38
2.8 Contul de profit şi pierdere..........................................................................41
2.9 Anexa la bilanţ.............................................................................................42
2.10 Raportul de gestiune..................................................................................43
2.11 Conturile de bilanţ.....................................................................................45
2.11.1 Bilanţ de deschidere........................................................................
2.11.2 Bilanţ de inchidere............................................................................
Capitolul III – Studiu de caz la SC.ModaDivertis.SRL
3.1 Monografii contabile....................................................................................48
3.2 Anexe............................................................................................................53
Concluzii...........................................................................................................54
Bibliografie.......................................................................................................55

4
 Argument
Contabilitatea îşi aduce o contribuţie deosebită în economie, deoarece, prin întregul său
conţinut, îmbină armonios teoria abstractă cu realitatea fenomenelor studiate. Prin
mecanismul sistemului de conturi, contabilitatea furnizează un sistem de informaţii corelat
şi verificat, nelăsând loc subectivului şi promovând rigurozitatea şi exactitatea în
reflectarea fenomenelor economico-financiare.
Bilanţul contabil are rol de a generaliza periodic datele contabilităţii curente şi de a
stabili pe această cale o serie de indicatori economico-financiari sintetici, ceea ce îi conferă
caracterul de model contabil şi informaţional, dar şi de model de gestiune a valorilor
materiale şi băneşti delimitate patrimonial. În plan informaţional, bilanţul dezvălue şi pune
în evidenţă raporturile cauzale dintre bunurile materiale şi bani, ca obiecte de drepturi şi
obligaţii pe de o parte, drepturile şi obligaţiile titularului de patrimoniu în legătură cu aceste
valori, pe de altă parte, între alocarea acestor valori şi finanţarea lor, în utilizarea valorilor
şi reproducţia lor. El furnizează informaţii de reflectare şi control asupra relaţiilor de
echilibru privind starea şi mişcarea patrimoniului.
Bilanţul constituie de fapt documentul principal care stă la baza evoluări patrimoniale
ale întreprinderii. Indiferent de momentul la care se încheie bilanţul menţinerea egalităţii
între sumele totale înscrise în activul şi pasivul său constituie o regulă ce trebuie strict
respectată la întocmirea bilanţului, ea reprezentând de fapt principiul financiar fundamental
care susţine constituirea patrimoniul unei întreprinderi.
Egalitatea bilanţieră, este necesară, nu pentru raţiuni tehnice sau convenţionale, ci că
transpune o identitate fundamentală între activ si pasiv, care sunt de fapt doua reprezentări
diferite ale aceeaşi mărimi economice.Deoarece pasivul reflectă sursele fondurilor
constituite de întreprindere, iar activul grupează utilizările cărora le sunt afectate aceste
fonduri, înseamnă ca nici o resursa nu poate ramâne fară alocare, după cum nu poate exista
nici o nevoie de finanţare fară surse de fonduri. In aceste condiţii, egalitatea între suma
activului şi cea a pasivului, reprezintă de fapt egalitatea necesara între valoarea nevoilor de
finanţare si cea a resurselor de care dispune întreprinderea.

5
 Competenţe

UC4- Utilizarea calculatorului si prelucrarea informatiilor

 C4- Utilizeaza aplicatii soft in managementul informatizat al proiectelor
UC11- Planificarea operationala
 C3- Evalueaza rezultatele obtinute
 C1- Analizeaza structura organizatorica a unei unitati economice
UC8- Initierea unei afaceri
 C1- Isi autoevalueaza abilitatile antreprenoriale
UC7- Procesarea datelor numerice
 C1- Planifica o activitate si culege date numerice in legatura cu aceasta.
 C2- Prelucreaza datele numerice
 C3- Interpreteaza rezultatele obtinute si prezinta concluziile.

6
 Capitolul I – Bilanţul contabil
1. 1 Scurt istoric
Etimologic, cuvântul bilanţ provine din limba latină: bilancio, bilancia, ceea ce
înseamnă balanţă sau cântar. Obiect a numeroase studii si analize, bilanţul contabil a fost
cercetat din mai multe perspective pentru a i se stabili originea, tehnicile şi funcţiile, atât în
perioada cristalizării ca sistem al contabilităţii în partida dublă, cât şi cu prilejul folosirii
acestui calcul de sinteză în procesul analizei economico-financiare a activităţii unităţilor
patrimoniale.
Documentele contabile consemnează că primele bilanţuri au fost întocmite cu prilejul
prezentării socotelilor privind gospodărirea cetăţilor, precums şi a unor case bancare.
Istoricul G. Brambilla în Storia de la regioneria italiana din 1901 la Milano face referiri la
bilanţurile privind activitatea gospodărească întocmite de cetatea Florenţa în anii 1336-
1338, de cetatea Treviza în 1341, de cetatea Roma în 1368.
Semnificativ este faptul că literatura contabilă înregistrează, la sfârşitul secolului al
XV-lea o realizare remarcabilă, prin tipărirea în 1494 la Venezzia a grandioasei opere de
matematică şi geometrie a învăţatului Luca Paciolo, intitulată Summa de arithmetica,
geometria, proportioni et proportionalita în care autorul a inclus şi Tractatus de computis
et scripturis, adică primul tratat de contabilitate.
Sistemul de calcul economic conceput de Luca Paciolo are în centrul său contul
Capital, iar în relaţia cu Cassa, autorul formulează prima egalitate bilanţieră folosind doi
termeni Cassa şi Capital, cu o precizare ridicată la rang de principiu şi anume că în
egalitatea de schimb debitul este egal cu creditul.
Obligativitatea întocmirii bilanţului de către unităţile economice a fost legiferată în
Franţa, în anul 1673, prin L’ordonance du commerce.1
1.2 Bilanţul contabil
Aşa cum prevede articolul 1 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, bilanţul contabil este
documentul oficial de gestiune al unităţii patrimoniale, care se întocmeşte obligatoriu
anual sau în cazul fuziunii ori încetării activităţii. Prin întocmirea acestuia se obţine o

1
Contabilitate aplicată, C. Mazarachi, Editura Naţional, pg. 19

7
imagine fidelă, clară şi completă asupra situaţiei patrimoniale, precum şi asupra
rezultatelor economo-financiare obţinute2.
Bilanţul este componenta situaţiilor financiare anuale care prezintă comparativ cu
exerciţiul financiar precedent situaţia centralizată a activelor, capitalurilor proprii şi
datoriilor pe care le are o întreprindere la sfârşitul unui exerciţiu financiar3.
Bilanţul este un procedeu specific metodei contabilităţii, prin intermediul căruia se
prezintă generalizat activul şi pasivul unităţii patrimoniale în etalon bănesc, precum şi
rezultatele obţinute de unitatea patrimonială la un moment dat4.
Bilanţul este situaţia care comportă prezentarea sintetizată şi în expresie valorică a
mijloacelor economice ale unei întreprinderi, sub dublul aspect al componenţei materiale şi
al surselor de provenienţă, precum şi rezultatele financiare obţinute în urma desfăşurării
activităţii, pe o perioadă dată5.
Bilanţul este o balanţă cu două părţi egale: activul, corespunzător patrimoniului
economic şi pasivul, corespunzător patrimoniului juridic.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de active,
datorii şi capital propriu ale persoanei juridice la încheierea exerciţiului financiar, precum
şi în celelalte situaţii prevăzute de lege6.
Bilanţul este o aşezare faţă în faţă a activului şi a pasivului unei întreprinderi, la o dată şi
un scop anumit (F. Leitner).
Bilanţul este starea întocmită pe active şi pasiv, prin care se exprimă situaţia unei
întreprinderi oarecare, faţă de ea şi faţă de terţi (E. Leautey).
Bilanţul este tabloul în care se arată situaţia activă şi pasivă a întreprinderii (Gr. L.
Trancu - Iaşi).
Bilanţul este situaţia patrimonială definitivă, prezentând, în formă contabilă, activul şi
pasivul patrimoniului împreună cu rezultatele modificărilor iniţiale (Sp. Iacobescu).

1.3 Principii contabile

Deoarece bilanţul contabil este un document oficial, el funcţionează pe baza câtorva
principii contabile, si anume:7

2
Contabilitate – Manual – clasa a XII-a, Al. Sălceanu, Editura Economică, pag. 21
3
Bazele contabilităţii, Editura Dacia, Cluj 2005
4
Contabilitate – Manual – clasa a XII-a, Al. Sălceanu, Editura Economică, pag. 21
5
Contabilitate aplicată, C. Mazarachi, Editura Naţional, pag. 20
6
Contabilitatea financiară şi de gestiune a firmei, vol. I, prof. Ioan Moroşan, Editura Evcont Consulting,
pag. 98
7
Contabilitatea financiară şi de gestiune a firmei, vol. I, prof. Ioan Moroşan, Editura Evcont Consulting,
pag. 101

8
 Principiul continuităţii activităţii. Acesta presupune că persoana juridică îşi continuă în
mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau
reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorii persoanei juridice au luat
cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la
incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în
note explicative. În cazul în care în situaţiile financiare anuale simplificate nu sunt
întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună
cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei
conform căreia persoana juridică nu îşi mai poate continua activitatea.
Principiul permanenţei metodelor. Acesta presupune continuitatea aplicării aceloraşi
reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor
de active şi pasiv şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor
contabile.
Principiul prudenţei. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinată pe baza
principiului prudenţei. În mod special se vor avea în vedere următoarele aspecte:
 se vor lua în considerare numai profiturile recunoscute până la data
încheierii exerciţiului financiar;
 se va ţine seama de toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care
au luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul
unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar
între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului;
 se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor,
indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere.
Principiul independenţei exerciţiului. Se vor lua în considerare toate veniturile şi
cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se
ţine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor.
Principiul evaluării separate a elementelor de active şi pasiv. În vederea stabilirii
valorii totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va determina separate valoarea
aferentă fiecărui element individual de active şi pasiv.
Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă
cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent.
Principiul necompensării. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi
compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respective veniturile cu

9
cheltuielile, cu excepţia compensărilor între active şi pasive, premise de reglementările în
vigoare.

1.4 Patrimoniul
Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor aparţinând unui subiect de
drept precum şi ansamblul bunurilor la care acesta se referă. Patrimoniul se prezintă sub
mai multe forme:
 patrimoniul economic;
 patrimonial juridic;
 patrimonial contabil..
Patrimoniul economic exprimă bunurile componente ale unui anumit patrimoniu,
indiferent de condiţia apartenenţei bunurilor respective. Bunurile materiale pot fi proprii, în
cazul în care utilitatea lor se face pe baza dreptului de proprietate şi pot fi străine, situaţie în
care intervin obligaţii de achitare sau de restituire a bunurilor în cauză.
Patrimoniul juridic exprimă atât înţelesul de patrimoniu economic sub aspectul
existenţei lui, cât şi drepturile şi obligaţiile ce se formează ca urmare a existenţei şi folosirii
patrimoniului respective. Un bun sau o anumită categorie de bunuri materiale şi băneşti nu
pot avea înţeles de bunuri patrimoniale decât dacă aparţin în formă organizată unei
colectivităţi sau persoane fizice. Noţiunea de patrimoniu trebuie să cuprindă ambele
concepte. Nu poate să existe un bun fără existenţa unui drept asupra lui şi invers, nu poate
să existe un drept fără a exista un bun asupra căruia să fie exercitat dreptul respective. Un
patrimoniu economic fără un patrimoniu juridic şi nici un patrimoniu juridic fără un
patrimoniu economic.
Patrimoniul contabil exprimă atât elementele componente ale patrimoniului sub
aspectul existenţei lor şi, deci patrimonial economic, cât şi drepturile şi obligaţiile ca o
formă de sintetizare şi exprimare a celor două înţelesuri de patrimoniu economic şi juridic.
Prin intermediul patrimoniului contabil se stabileşte egalitatea între cele două noţiuni de
patrimoniu economic şi patrimoniu juridic, în sensul că:
 patrimonial economic este egal cu patrimonial juridic;
 totalitatea bunurilor economice este egală cu totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor.
Reflectarea în contabilitate a unui patrimoniu, sub cele două aspecte, se realizează prin
gruparea bunurilor economice componente ale patrimoniului într-o parte distinctă numită

10
active şi separate a drepturilor şi obligaţiilor într-o altă parte numită pasiv. Reflectarea în
contabilitate a acestor două aspecte ale patrimoniului se face cu ajutorul procedeului dublei
reprezentări folosit în contabilitate, ca principiu de bază al contabilităţii.

1.5 Clasificarea bilanţurilor contabile

În practică se întâlnesc mai multe feluri de bilanţuri, clasificate după mai multe criterii,
fiecare dintre ele având un conţinut adecvat scopului pentru care se întocmesc şi sursele din
care se procură informaţii pentru elaborarea lor8.
Un prim criteriu de clasificare este cel al statutului juridic al unităţii patrimoniale pentru
care se întocmeşte. Din acest punct de vedere se deosebesc bilanţul iniţial, bilanţul curent şi
bilanţul final.
Bilanţul iniţial se întocmeşte la înfiinţarea unei unităţi patrimoniale, căreia membrii
constituiţi îi pun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti necesare în vederea realizării
scopului pentru care a fost creată. Aceste valori sunt enumerate şi precizate în inventarul de
constituire a unităţii şi din acesta, prin intermediul conturilor în bilanţul iniţial în care sunt
grupate şi sistematizate după principiul dublei reprezentări.
Bilanţul curent este bilanţul în cursul activităţii patrimoniale, la termenele impuse de
legislaţia în vigoare. Acesta se întocmeşte pe baza situaţiei din conturi, a soldurilor
conturilor preluate ca posturi bilanţiere. Pentru faptul că reflectă şi rezultatele unităţii pe o
perioadă dată, bilanţurile curente cuprind şi posturi privitoare la rezultatele financiare.
Bilanţul final se întocmeşte atunci când o unitate patrimonială îşi încetează activitatea.
El se bazează în mod obligatoriu pe inventar, dar şi pe date le extrase din conturi şi
cuprinde atât mijloace economice în dublă reprezentare, cât şi rezultatele financiare finale
ale acelei unităţi.
Dacă se are în vedere perioada legală când unităţile sunt obligate să întocmească
bilanţul curent, acesta poate fi bilanţ anual şi bilanţ intermediar. Acestea se deosebesc atât
sub raportul perioadei la care se referă datele şi informaţiile conţinute, cât şi sub raportul
metodologiei de întocmire. Deşi ambele tipuri de bilanţ se întocmesc pe baza datelor din
conturi, bilanţul anual presupune în mod obligatoriu verificarea prealabilă a realităţii
acestora prin inventariere.

8
Contabilitatea financiară şi de gestiune a firmei, vol. I, prof. Ioan Moroşan, Editura Evcont Consulting,
pag. 133

11
 Din punct de vedere al mărimii unităţii patrimoniale bilanţul contabil poate fi bilanţ
contabil în sistem de bază, întocmit de unităţile patrimoniale mari şi bilanţul contabil
simplificat întocmit de unităţile mici şi mijlocii.

Bilanţul financiar constituie o situaţie reconsiderată a bilanţului contabil. Principiile

elaborării acestui bilanţ sunt următoarele:
 metoda de evaluare economică: înscrierea în bilanţ a tuturor activelor
(proprii sau închiriate) de care dispune întreprinderea şi a tuturor
pasivelor;
 activele se înscriu la valoarea netă, iar activele circulante la valoarea
contabilă;
 activele sunt ordonate în funcţionalitatea lor: ciclul de investiţii, de
exploataţie, de trezorerie, iar pasivele se clasifică după originea juridică
a finanţării, permiţând calculul capitalurilor permanente şi a capitalurilor
de împrumut pe termen scurt;
 din punct de vedere al sferei de cuprindere,a nivelului organizatoric, la
care se referă informaţiile pe care le conţin, se deosebesc bilanţuri
primare şi bilanţuri centralizatoare.
Bilanţurile primare pot fi considerate bilanţurile unităţilor patrimoniale şi sunt
întocmite exclusiv pe baza datelor din conturi.
Bilanţurile centralizatoare pot fi considerate bilanţurile întocmite la nivelul organelor
centrale, pe ramuri şi pe economia naţională, prin prelucrarea succesivă şi centralizare a
datelor şi informaţiilor din bilanţurile primare. Această centralizare a datelor bilanţurilor
unităţilor gestionare coordinate se face în scopul obţinerii unor indicatori de sinteza cu o
capacitate informativă din ce în ce mai cuprinzătoare care să permită luarea unor decizii la
toate treptele economiei naţionale.
Din punct de vedere al reglementărilor legale se pot întocmi: bilanţ comercial şi bilanţ
fiscal. Conţinutul şi structura acestora fiind diferite.
Bilanţul comercial este întocmit în vederea relevării situaţiei patrimoniale a
întreprinderii, el este întocmit după normele activităţii gestionare, ţinând seama de averea
consumată, de cea înlocuită şi estimarea ei la inventar, pentru a nu obţine rezultate fictive
care ar duce la pierderea substanţei întreprinderii.
Bilanţul fiscal este întocmit după dispoziţiile fiscale, şi serveşte ca baza pentru
improvizarea veniturilor.

12
 Bilanţul unei întreprinderi este studiat de evaluator sub trei forme de prezentare:
bilanţul contabil, bilanţul funcţional şi bilanţul financiar.

Capitolul II- Conţinutul şi structura bilanţului contabil

2.1 Funcţiile bilanţului contabil
Fiind unul dintre instrumentele principale şi caracteristice ale metodei contabilităţii,
bilanţul contabil îndeplineşte mai multe funcţii a căror cunoaştere este necesară pentru a-l
utiliza în raport cu rolul deosebit pe care îl are în sistemul de informaţii al întreprinderii.
Principalele funcţii ale bilantului contabil sunt:
 funcţia de generalizare;
 funcţia de informare;
 funcţia de analiza.
Importanţa acestor funcţii este diferită atât din punct de vedere al teoriei, cât şi cel al
practicii. Astfel, pentru teoria contabilităţii o importanţă deosebită o prezintă funcţia de
generalizare, în timp ce pentru practica contabilă o importanţă mai mare o are funcţia de
informare, deşi şi celelalte funcţii sunt larg utilizate9.
Funcţia de generalizare a bilanţului este o manifestare a procedeului generalizării în
cadrul metodei contabilităţii, a procesului cunoaşterii contabile şi o expresie a momentului
final al fluxului de prelucrare a datelor şi informaţiilor contabile dintr-o unitate
patrimonială. În organizarea procesului cunoaşterii contabile, datele şi informaţiile
referitoare la obiectul studiat parcurg un drum ascendent, de la simplu la complex, de la
particular la general. În acest sens acţionează toate procedeele şi instrumentele folosite de
metoda contabilităţii. Bilanţul reflectând momentul suprem al acestui flux, asamblează
toate valenţele contabilităţii în partida dubla. În bilanţ se preiau datele individuale din
fiecare cont. Aceste date sunt grupate şi sistematizate în funcţie de natura lor, cu corelaţiile
dintre ele, în aşa fel încât se obţin date sintetice cu o mare densitate informaţională care
centralizează şi generalizează întreaga masă a informaţiilor economico-financiare care au
intrat în sistemul contabilităţii.
Funcţia de generalizare a bilanţului se manifesta în primul rând în cadrul fiecărei unităţi
patrimoniale, generalizarea informaţilor fiind făcută la nivelul acesteia. Prin centralizare, se

9
Contabilitatea financiară şi de gestiune a firmei, vol. I, prof. Ioan Moroşan, Editura Evcont Consulting,
pag. 134

13
obţin în mod succesiv date şi informaţii sintetice reveletoare la nivelul tuturor treptelor
organizatorice până la nivelul economiei naţionale. Funcţia de generalizare a bilanţului
acţionează şi se realizează în continuare pe toată sfera de cuprindere a obiectului
contabilităţii.
Funcţia de informare este esenţială pentru locul bilanţului în sistemul informaţional
contabil şi pentru demonstrarea rolului important pe care îl ocupă în cadrul acesteia. Ea este
asigurată de bilanţ datorită informaţiilor extrem de importante pe care le conţine, informaţii
ce se referă la mijloacele, sursele şi procesele economice şi financiare ale unităţii
patrimoniale care sunt indispensabile conducerii acesteia.
Datorită caracterului lor sintetic, generalizator, informaţiile de bilanţ permit o privire de
ansamblu asupra situaţiei la un moment dat a unităţii patrimoniale, a modului cum se
asigură principiile gestiunii economice. Din citirea bilanţului se obţine informaţii
referitoare la felul şi mărimea tuturor mijloacelor economice cu care lucrează
întreprinderea, dacă şi în ce măsura acestea sunt finanţate din surse proprii sau surse
străine; ponderea diferitelor grupe de mijloace şi surse în totalul acestora; dacă exerciţiul
pentru care s-a întocmit bilanţul s-a încheiat cu profit sau cu pierdere etc. Obţinând aceste
informaţii postoperative din bilanţ, unităţile patrimoniale, conducerile acestora pot lua
decizii fundamentale pentru înlăturarea deficienţelor şi pentru activizarea acţiunilor
eficiente constante. În afara acestei laturi interne a funcţiei de informare a bilanţului,
această funcţie se extinde şi în afara unităţii patrimoniale. Bilanţul este sursă de date pe
baza căruia banca constată ce destinaţie s-a dat creditelor acordate şi în ce măsura aceste
credite sunt garantate. De asemenea, datele de bilanţ sunt hotărâtoare pentru a stabili
mărimea profitului. Datorită caracterului lor sintetic, toate informaţiile din bilanţ reprezintă
indicatori economici şi financiari utilizaţi sau utilizabili în procesul de conducere. Pentru ca
bilanţul să-şi realizeze pe deplin funcţia de informare, datele şi informaţiile furnizate de el
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, cum sunt: realitatea, exactitatea,
comparabilitatea, legalitatea etc.
Funcţia de analiză este o continuare şi o adâncire a funcţiei de informare. Ea se
exprimă şi se realizează prin verificarea diferitelor corelaţii ce trebuie sa existe între datele
şi informaţiile din bilanţul propriu-zis; corelaţii între grupele bilanţului, între capitolele şi
posturile bilanţului sau cele dintre bilanţ şi anexă.
Funcţia de analiză a bilanţului are importanţă în procesul conducerii unităţii
patrimoniale. În acest sens, ea îşi găseşte o concretizare, mai ales prin raportul de gestiune

14
în care se analizează de către compartimentul financiar-contabil, toţi indicatorii economici
şi financiari efectivi, a factorilor care au influenţat negativ nivelul acestora.

2.2 Structura bilanţului contabil

Conform legislaţiei în vigoare, bilanţul contabil, în formaţia sa completă, este alcătuit
din:
 bilanţul propriu-zis;
 cont de profit şi pierdere;
 anexa la bilanţ;
 raportul de gestiune.
Bilanţul propriu-zis
Dubla reprezentare presupune reliefarea poziţiei financiare a întreprinderii sub dublu
aspect10:
 sub aspectul componenţei – activele;
 sub aspectul surselor de provenienţă – pasivele, formate din capitaluri
proprii şi datorii.
Dubla reprezentare a poziţiei financiare a întreprinderii se realizează cu ajutorul
bilanţului, care, din punct de vedere didactic, este prezentat într-o formă tabelară, care pune
„faţă în faţă”:
 pe de o parte activele, care reprezintă partea concretă a poziţiei
financiare;
 pe de altă parte pasivele, care reprezintă partea abstractă a poziţiei
financiare a întreprinderii.
Pentru prezentarea poziţiei financiare a întreprinderii cu ajutorul bilanţului se ţine cont
de următoarele:
 activele sunt prezentate în ordinea crescătoare a lichidităţii lor, adică a
posibilităţii de a fi transformate în bani. Astfel se începe cu imobilizările
corporale,de regulă cu cele mai greu transformabile în bani, se continuă
cu stocurile, urmează creanţele, elementele de trezorerie, şi la final,
cheltuielile înregistrate în avans.

10
Bazele contabilităţii, Editura Dacia, Cluj 2005

15
  pasivele sunt prezentate în ordinea crescătoare a exigibilităţii lor, adică a
duratei pe care întreprinderea poate să dispună de ele (durata până la
data scadenţei). Astfel se începe cu datoriile pe termen scurt, se continuă
cu datoriile pe termen lung, cu veniturile înregistrate în avans şi
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi la final, capitalurile proprii.
Deoarece se referă la aceleaşi elemente ale poziţiei financiare activele şi pasivele unei
întreprinderi sunt egale cu ceea ce generează ecuaţia fundamentală de echilibru a poziţiei
financiare:
ACTIVE = PASIVE
ACTIVE = DATORII + CAPITALURI PROPRII
Dacă desfăşurăm pasivele în cele două componente obţinem ecuaţia:
??????????????????
În prezent, deoarece se pune tot mai mult accent pe evidenţierea surselor proprii de
finanţare este mai utilizată o altă formă a ecuaţiei:
CAPITALURI PROPRII = ACTIVE - DATORII
Dubla reprezentare a poziţiei financiare a întreprinderii presupune ca modificarea unuia
dintre elementele poziţiei financiare să antreneze cel puţin modificarea unui alt element al
poziţiei financiare şi/sau performanţelor cu aceeaşi valoare astfel încât să se păstreze
ecuaţia de echilibru. Acest aspect poartă denumirea de interrelaţionare şi ea există
deoarece atunci când un element îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru o anumită
structură a poziţiei financiare sau a performanţelor impune automat recunoaşterea altei
structuri.
Aşa după cum rezultă din cadrul contabil IASC11, recunoaşterea este procesul de
încorporare în bilanţ a unui element care satisface definiţia unui post. Sunt finanţate două
criterii de recunoaştere:
 probabilitatea beneficiului economic viitor;
 credibilitatea evaluării.
În conformitate cu cele două criterii, regulile de recunoaştere se rezumă la:
 Un activ e recunoscut în bilanţ atunci când este probabilă constituirea de
beneficii economice viitoare, iar valoarea activului respectiv poate fi
evaluată.
 Un pasiv e recunoscut în bilanţ atunci când este probabil ca o ieşire de
resurse generatoare de beneficii să rezulte din stingerea unei datorii
11
Bazele contabilităţii, Editura Dacia, Cluj 2005

16
 prezente, iar valoarea la care aceasta va avea loc poate fi credibil
determinată.

2.3 Prezentarea grupelor de activ si pasiv

2.3.1 Prezentarea grupelor de activ
În grupa I, grupa imobilizărilor intră: imobilizările necorporale, imobilizările corporale,
imobilizările în curs şi imobilizările financiare.
În grupa a II-a, grupa mijloacelor circulante intră: stocuri de valori materiale, stocuri
aflate la terţi, producţie în curs de execuţie, alte active circulante (avansuri, furnizori,
clienţi şi conturi asimilate, diverse creanţe, conturi de trezorerie).
În grupa a III-a, grupa conturilor de regularizare intră: cheltuieli înregistrate în avans,
decontări din operaţii în curs de clarificare, diferenţe de conversie activ.
În grupa a IV-a, grupa privind primele de rambursare a obligaţiunilor intră un singur
post, în care se reflecta cuantumul primelor de rambursare nerambursate care reprezintă
diferenţa dintre valoarea de emisiune şi valoarea de rambursare a obligaţiunilor.

2.3.1 Prezentarea grupelor de pasiv

În prima grupă, grupa capitalurilor proprii, intră:
 capitalul social;
 contul întreprinzătorului individual;
 prime legate de capital;
 rezerve;
 rezultatul raportat;
 rezultatul exerciţiului.
A doua grupa, grupa provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli, cuprinde un singur post
cu această denumire.
În grupa a III-a, grupa datoriilor, intră împrumuturi formate din:
161 – Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni;
162 – Credite bancare pe termen lung şi mediu;
166 – Datorii legate de participaţii;
167 – Alte împrumuturi şi datorii asimilate;

17
168 – Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate;
512 – Conturi curente la bănci;
5129 – Disponibilităţi ale clienţilor;
5186 – Dobânzi de plătit;
519 – Credite bancare pe termen scurt;
 furnizori şi conturi asimilate:
401 – Furnizori
403 – Efecte de plătit
404 – Furnizori de imobilizări
408 – Furnizori – facturi nesosite
 clienţi creditori:
419 – Clienţi creditori
 alte datorii:
421 – Personal – remuneraţii datorate
423 – Personal – ajutoare materiale datorate
424 – Participarea personalului la profit
426 – Drepturi de personal neridicate
427 – Reţineri din remuneraţii datorate terţilor
4281 – Alte datorii în legătură cu personalul
431 – Asigurări sociale
437 – Ajutor de şomaj
441 – Impozit pe profit
4423 – TVA de plată
4428 – TVA neexigibilă
444 – Impozit pe salarii
446 – Alte datorii, şi vărsăminte asimilate
447 – Fonduri speciale – taxe şi vărsăminte asimilate
4481 – Alte datorii faţă de bugetul statului
4483 – Datorii faţă da stat
4485 – Alocaţii din fondul de redresare financiară
455 – Asociaţii – conturi curente
457 – Dividende de plată
4582 – Decontări din operaţii în participaţie-pasiv
462 – Creditori diverşi

18
 509 – Vărsăminte de efectuat pentru titluri de plasament
În grupa a IV-a, conturi de regularizare şi asimilatelor intră:
 venituri înregistrate în avans
 decontări din operaţii în curs de clarificare
 diferenţe de conversie – pasiv.
La baza întocmirii bilanţului de fine exerciţiu financiar este ultima balanţă de verificare
confruntată cu realitatea (inventarul).
Putem spune că bilanţul reprezintă din punct de vedere etnic o transpunere a
elementelor patrimoniale cuprinse în balanţa de verificare, numai din punct de vedere al
existenţei la un moment dat, respective al soldurilor.
În bilanţ, din motive de tehnică contabilă, relativă la determinarea rezultatului de fine
de exerciţiu financiar, nu apar conturile de rezultate (contul de cheltuieli, respective
venituri), ci numai soldurile elementelor patrimoniale de natura substanţei economice
(activ) sau a substanţei juridice (pasiv).
Exista doua metode generale de a demonstra teoretic, aplicativ şi în special didactic
egalitatea patrimonială dintre conturile contabilităţii generale, balanţa de verificare şi
bilanţ, în sensul că se ia ca punct de plecare egalitatea patrimonială reflectată în bilanţul de
fondare (iniţial) care are ca suport documentar inventarul de început de activitate.
În acest context, elementele patrimoniale prevăzute in schema patrimoniului se
transpun în contabilitatea generală prin intermediul bilanţului iniţial, şi anume: metoda
pornirii de la bilanţ sau invers, de la conturi.
Prima metoda, a potnirii de la bilant, se caracterizează prin următoarele:
 elementele componente ale patrimoniului economic, existente în partea
stângă a balanţei patrimoniale se trec în bilanţ în active, respectiv în
partea stângă a bilanţului, în etapa următoare pentru fiecare element al
patrimoniului economic se deschide câte un cont în contabilitatea
generală având sumele de asemenea în partea stângă-în debit.
 elementele componente ale patrimoniului juridic, existente în partea
dreaptă a balanţei patrimoniale se trec în bilanţ în pasiv, respectiv în
partea dreaptă a bilanţului; în etapa următoare pentru fiecare element al
patrimoniului juridic, se deschide câte un cont în contabilitatea generală
având sumele înscrise tot în partea dreaptă a contului – în credit.
Cea de-a doua metodă, a pornirii de la conturi, se caracterizează prin următoarele:

19
  elementele patrimoniului economic, în partea stângă a balanţei
patrimoniale se înscriu direct în conturile de active cu solduri debitoare,
iar elementele patrimoniului juridic, din partea dreaptă a balanţei, se
înscriu direct în conturile de pasiv cu solduri creditoare.
 însumarea conturilor de activ, cu solduri debitoare constituie partea
stângă a balanţei bilanţiere, iar însumarea conturilor de pasiv, cu solduri
creditoare constituie partea dreaptă a balanţei bilanţiere.

2.4 Principiul egalităţii bilanţiere

Cum se explică egalitatea valorică permanentă dintre totalul activului şi totalul
pasivului, în urma modificărilor care au loc?
Fie relaţiile de egalitate, reprezentative ale modificărilor arătate:
A+x-x=P
A=P+x–x
A+x=P+x
A-x=P–x
Cercetând egalităţile, după două câte două, observăm că:
 Atunci când posturile afectate sunt în aceeaşi parte a bilanţului
schimbările valorice suferite de cele două posturi au sensuri diferite:
unul creşte şi celălalt scade;
 Atunci când posturile afectate sunt în părţi diferite ale bilanţului
schimbările valorice suferite de cele două posturi au acelaşi sens:
ambele cresc şi ambele scad.
Există, deci, o contrarietate între părţile bilanţului şi sensurile schimbărilor valorice ale
celor două posturi:
 în aceeaşi parte, avem sensuri diferite;
 în părţi diferite, avem acelaşi sens.
Această contrarietate menţine un echilibru valoric permanent între totalul activului şi
totalul pasivului unui bilanţ. Este un principiu specific, denumit principiul egalităţii
bilanţiere, care nu este decât o consecinţă a principiului dublei reprezentări a mijloacelor
economice.

20
 ACTIVUL
I. Active imobilizate
a) imobilizări necorporale
- cheltuieli de constituire
- cheltuieli de cercetare-dezvoltare
- alte imobilizări
- imobilizări necorporale în curs
b) imobilizări corporale
- terenuri
- clădiri şi construcţii speciale
- echipamente tehnologice
- mijloace de transport
- alte mijloace fixe
- imobilizări corporale în curs
c) imobilizări financiare
II. Active circulante
a) stocuri
b) creanţe
c) investiţii financiare pe termen scurt
d) casa şi conturi la bănci
III. Conturi de regularizare şi asimilate
- cheltuieli înregistrate în avans
- decontări din operaţii în curs de
clarificare
- diferenţe de conversie activ
IV. Prime privind rambursarea
Obligaţiunilor
TOTAL ACTIV
PASIVUL
I. Capitaluri proprii
a) capital social sau individual
b) prin legate de capital
c) diferenţe din reevaluare
d) rezerve
e) rezultatul reportat nerepartizat
f) rezultatul exerciţiului
g) fonduri proprii
h) subvenţii pentru investiţii
i) provizioane reglementate
II. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
a) provizioane pentru riscuri
b) provizioane pentru cheltuieli
III. Datorii
a) împrumuturi şi datorii asimilate
b) furnizori şi datorii asimilate
c) avansuri de la clienţi
d) datorii faţă de personal
e) datorii faţă de bugetul statului şi CAS
f) creditori
g) alte datorii
IV. Conturi de regularizare şi asimilate
a) venituri înregistrate în avans
b) diferenţe de conversie pasiv
c) alte elemente tranzitorii şi de regularizare
pasiv
TOTAL PASIV

2.5 Modificarea bilanţului sub influenţa operaţiilor

economoco - financiare
Fiecare operaţie economică şi financiară, oricât de neînsemnată ar fi ea, produce
anumite schimbări în situaţia patrimoniului, reflectată static de bilanţ. Ca exemple de

21
operaţii economice şi financiare care au loc în activitatea unităţii patrimoniale pot fi
enumerate:
 aprovizionarea cu materii prime de la furnizori;
 darea în consum a materiilor prime, materialelor consumabile, obiectelor
de inventar; plata salariilor cuvenite angajaţilor; plata lucrărilor şi
serviciilor prestate de terţi;
 obţinerea de produse finite din procesul de producţie;
 livrarea produselor finite;
 încărcarea contravalorii produselor vândute la clienţi;
 primirea de credite de la bănci;
 plata diferitelor obligaţii faţă de terţi etc.
Asemenea operaţii economice şi financiare produc continuu modificări în volumul şi
structura elementelor patrimoniale ale întreprinderii, modificând mărimea posturilor de
bilanţ corespunzătoare elementelor respective. Indiferent cum se numesc elementele
patrimoniale, modificările se prezintă sub forma de creşteri sau micşorări, dar se menţine în
permanenţă egalitatea bilanţieră.
TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV
Operaţiile economice şi financiare ce duc la modificarea bilanţului se încadrează în
unul din cele patru tipuri cu valabilitate exhaustivă, şi anume:
1. Categorii de operaţii economice şi financiare care produc modificări numai
în structura elementelor de activ, adică în structura mijloacelor economice,
în sensul creşterii unui post de activ şi micşorarea concomitentă şi cu
aceeaşi sumă a unui post de activ, totalul activului rămânând nemodificat.
2. Categorii de operaţii economice şi financiare care produc modificări numai
în structura elementelor de pasiv, adică în structura surselor de finanţare, în
sensul majorării unui post de pasiv şi diminuarea concomitentă şi cu aceeaşi
sumă a unui post de pasiv, totalul pasivului rămânând nemodificat.
3. Categorii de operaţii economice şi financiare care produc modificări
concomitent şi cu aceeaşi sumă, atât în structura cât şi în volumul
elementelor patrimoniale din activul şi pasivul bilanţului, în sensul
creşterii unui post de activ şi majorării concomitentă şi cu aceeaşi sumă a
unui post de pasiv, totalul pasivului modificându-se şi el în acelaşi sens, dar
menţinându-se egalitatea bilanţieră.

22
 4. Categorii de operaţii economice şi financiare care produc modificări
concomitent şi cu aceeaşi sumă, atât în structura cât şi în volumul
elementelor patrimoniale din activul şi pasivul bilanţului, în sensul
diminuării unui post de activ şi reducerii concomitente şi cu aceeaşi sumă
a unui post de pasiv, totalul pasivului modificându-se şi el în acelaşi sens,
dar menţinându-se egalitatea bilanţieră.
Grafic, cele menţionate mai sus, pot fi reprezentate astfel:
Modificări de structură:
A+x-x=P
Mărirea şi micşorarea concomitentă a doua posturi din ACTIVUL bilanţului.
A = P + x –x
Mărirea şi micşorarea concomitentă doua posturi din PASIVUL bilanţului.
Modificări de volum:
A+x=P=x
Creşterea volumului patrimoniului, deci mărirea concomitentă a unui post din
ACTIVUL şi a altuia din PASIVUL bilanţului.
A-x=P-x
Scăderea volumului patrimoniului, adică micşorarea concomitentă a unui post din
ACTIVUL şi a altuia din PASIVUL bilanţului.
Pornind de la ecuaţia dublei reprezentări, care are în vedere structura pasivului,
respectiv capitalul propriu şi datoriile, în locul ecuaţiei A=P se poate scrie A = C + D, iar
cele patru tipuri generale de modificări bilanţiere prezentate anterior se pot combina
rezultând nouă variante, prezentate în continuare:
 Creşterea unui element de active şi scăderea altui element de active:
A+x-x=C+D
 Creşterea – micşorarea capitalurilor proprii:
A = (C + x - x) + D
 Creşterea – micşorarea datoriilor:
A = C + (D + x - x)
 Creşterea unui element de activ şi a unei datorii din pasiv:
A + x = C + (D + x)
 Scăderea unui element de activ şi a unei datorii de pasiv:
A - x = C + (D - x)
 Creşterea unui element de active şi a capitalului propriu:

23
 A + x = (C - x) + D
 Scăderea unui element de activ şi a capitalului propriu:
A - x = (C - x) + D

 Creşterea capitalului propriu şi scăderea datoriilor:

A = (C + x) + (D - x)
 Scăderea capitalului propriu şi creşterea datoriilor:
A = (C - x) + (D + x)
I. Intrarea sau creşterea valorii unui active determină12:
Scăderea sau ieşirea unui alt element de active: Încasarea contravalorii unei creanţe
generează pe de o parte creşterea disponibilităţilor băneşti şi pe de altă parte scăderea
valorii creanţelor respective.
 Creşterea valorii unei datorii faţă de terţi: Achiziţia de active cu plată
ulterioară generează pe de o parte creşterea valorii activelor
achiziţionate şi pe de altă parte creşterea datoriilor faţă de furnizorii
activelor respective.
 Creşterea unui element al capitalurilor proprii, altul decât rezultatul
exerciţiului (altele decât cele generate de încorporarea veniturilor şi
cheltuielilor în rezultatul exerciţiului): Surplusul de valoare rezultat în
urma reevaluării activelor generează pe de o parte creşterea valorii
activelor reevaluate şi pe de altă parte creşterea rezervelor din
reevaluare.
 Creşterea veniturilor (element al performanţelor), care antrenează
creşterea rezultatului exerciţiului (element al poziţiei financiare).
Veniturile şi cheltuielile sunt elemente ale performanţelor care influenţează poziţia
financiară prin intermediul rezultatului exerciţiului în calculul căruia se încorporează;
pentru menţinerea echilibrului financiar rezultă:
 în cazul creşterii veniturilor o creştere a rezultatului exerciţiului;
 în cazul creşterii cheltuielilor o scădere a rezultatului exerciţiului.
Spre exemplu obţinerea de active din producţia proprie generează pe de o parte
creşterea valorii activelor obţinute şi pe de altă parte creşterea veniturilor din producerea
activelor (care implicit vor majora rezultatul exerciţiului).
II. Ieşirea unui active sau scăderea valorii acestuia determină:
12
Bazele contabilităţii agenţilor economici din România, Oprea I., Editura Intelcredo, Deva, 2001, pag. 123

24
  Creşterea valorii sau intrarea unui alt element de active;
 Scăderea valorii unei datorii (element al poziţiei financiare): plata unei
datorii generează pe de o parte scăderea disponibilităţilor băneşti şi pe de
altă parte scăderea datoriilor respective.
 Scăderea unui element al capitalurilor proprii (element al poziţiei
financiare), altul decât rezultatul exerciţiului: anularea acţiunilor proprii
generează pe de o parte scăderea valorii acţiunilor proprii şi pe de altă
parte scăderea capitalului social vărsat;
 Creşterea cheltuielilor (element al performanţelor), care antrenează
scăderea rezultatului exerciţiului (element al poziţiei financiare):
consumul stocurilor de materii prime şi pe de altă parte creşterea
cheltuielilor cu materiile prime (care vor diminua rezultatul exerciţiul).
III. Creşterea unei datorii determină:
 Creşterea valorii sau intrarea unui active
 Scăderea unei alte datorii: primirea unui credit pentru plata unei datorii
faţă de un furnizor generează pe de o parte creşterea datoriilor privind
creditele bancare şi pe de altă parte scăderea datoriei către furnizorul
respective;
 Scăderea unui element al capitalurilor proprii, altul decât rezultatul
exerciţiului: aprobarea retragerii unui acţionar generează pe de o parte
creşterea datoriilor faţă de acţionari şi pe de altă parte scăderea
capitalului social vărsat.
 Creşterea cheltuielilor, care antrenează scăderea rezultatului
exerciţiului: consumul de energie electrică de la terţi generează pe de o
parte creşterea datoriilor faţă de furnizor, iar pe de altă parte creşterea
cheltuielilor cu energia.

IV. Scăderea unei datorii determină:

 Scăderea sau ieşirea unui alt element de active;
 Creşterea valorii unei alte datorii
 Creşterea unui element al capitalurilor proprii (element al poziţiei
financiare), altul decât rezultatul exerciţiului: emisiunea de noi acţiuni

25
 pentru achitarea unor datorii generează pe de o parte scăderea datoriilor
respective şi pe de altă parte creşterea capitalului social;
 Creşterea veniturilor (element al performanţelor), care antrenează
creşterea rezultatului exerciţiului (element al poziţiei financiare):
reducerile financiare acordate de furnizori generează pe de o parte
scăderea datoriilor, iar pe de altă parte creşterea veniturilor din conturile
primate.
V. Creşterea unui element al capitalurilor proprii, altul decât rezultatul
exerciţiului determină:
 Creşterea valorii sau intrarea unui activ (element al poziţiei financiare);
 Scăderea valorii unei datorii (element al poziţiei financiare);
 Scăderea unui alt element al capitalurilor proprii, altul decât rezultatul
exerciţiului: încorporarea primelor legate de capital în capitalul social
generează pe de o parte creşterea capitalului social, şi pe de altă parte
scăderea primelor legate de capital.
VI. Scăderea unui element al capitalurilor proprii, altul decât rezultatul
exerciţiului determină:
 Scăderea valorii sau ieşirea unui active;
 Creşterea valorii unei datorii;
 Creşterea unui alt element al capitalurilor proprii, altul decât rezultatul
exerciţiului.
VII. Creşterea unor cheltuieli (care implică scăderea rezultatului exerciţiului)
determină:
 Scăderea valorii sau ieşirea unui active (element al poziţiei financiare);
 Creşterea valorii unei datorii (element al poziţiei financiare).
VIII. Creşterea unui venit (care implică creşterea rezultatului exerciţiului)
determină:
 Creşterea valorii sau intrarea unui activ (element al poziţiei financiare);
 Scăderea valorii unei datorii (element al poziţiei financiare).

26
 2.6 Pregătirea, întocmirea, verificarea şi centralizarea
bilanţului
Întocmirea bilanţului contabil şi a celorlalte documente prezentate reprezintă un proces
complex, care se concretizează într-o suită de lucrări desfăşurate succesiv în două etape13:
Lucrările preliminare de întocmire a bilanţului denumite şi lucrări contabile de
închidere a exerciţiului financiar, care se desfăşoară în următoarea ordine:
 Întocmirea primei balanţe pe baza datelor înregistrate din documentele
justificative în conturi;
 Inventarierea generală a patrimoniului;
 Înregistrarea operaţiilor de regularizare referitoare la: diferenţele
constatate în urma inventarierii, amortizările şi provizioanele pentru
riscuri şi cheltuieli, delimitarea în timp a cheltuielilor şi a veniturilor,
contabilizarea diferenţelor de curs valutar, taxa pe valoarea adăugată;
 Determinarea rezultatului exerciţiului;
 Repartizarea profilului sau finanţarea pierderii;
 Întocmirea balanţei de verificare definitive;
Lucrările de redactare a bilanţului contabil constau în:
 Completarea bilanţului contabil pe un formular tipizat, având un
conţinut unitar la nivelul economiei naţionale;
 Întocmirea bilanţului contabil prin respectarea normelor metodologice
elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
Întocmirea primei balanţe pe baza datelor înregistrate din documentele justificative în
conturi. Prima balanţă se întocmeşte în vederea contabilizării şi controlului exactităţii
datelor înregistrate în conturi, aceasta fiind considerată ca un inventar scriptic (contabil). În
felul acesta se atestă caracterul real al bilanţului, pregătindu-se datele necesare în vederea
comparării acestora cu datele faptice constatate prin inventariere.
Cu această ocazie se verifică dacă totalul rulajului debitor sau creditor din balanţă este
egal cu rulajul debitor sau creditor din registrul-jurnal general. De asemenea, se verifică
dacă înregistrările cronologice şi sistematice, sintetice şi analitice sunt concordante.

13
Contabilitate – Manual – clasa a XII-a, Al. Sălceanu, Editura Economică, pag. 33

27
 Exigenţele conţinutului informaţional al bilanţului sunt foarte mari, iar regulile de
întocmire sunt foarte precise, astfel ca pentru finalizarea lui, este obligatorie parcurgerea
unor lucrări pregătitoare a căror execuţie se desfăşoară succesiv într-o ordine logică.
1. Înregistrarea în conturi a tuturor operaţiilor economice şi financiare a
întregii unităţi, care au avut loc în care se întocmeşte bilanţul în vederea
stabilirii complete a rulajului lor debitor şi creditor. Fără aducerea la zi a
înregistrărilor în conturi, nu se poate stabili corect soldurile conturilor şi
nu se poate efectua închiderea sau preluarea în bilanţ a conţinutului
acestora.
2. Verificarea exactităţii rulajelor şi soldurilor înregistrate în conturile
sintetice ale contabilităţii generale şi punerea de acord a evidenţei
sintetice cu cea analitică. Această operaţie de control a sumelor
înregistrate în conturi se asigură cu ajutorul balanţelor de verificare, ce
permit nu numai identificarea eventualelor erori,ci şi corectarea lor în
vederea stabilirii concordanţei necesare între conturile sintetice şi cele
analitice.
Finalizarea lunară a înregistrărilor din conturi, dublată din verificarea lor din balanţă,
capătă o importanţă mai mare dacă avem în vedere prevederile „legii contabilităţii” ca
bilanţul să fie obligatoriu doar anual în timp ce calculul profitului sau pierderilor, a
impozitului pe profit şi a altor obligaţii reflectate în conturi să se facă lunar. În plus,
balanţa constituie nu numai un mijloc de control al conturilor ci şi o importantă sursă de
informaţii centralizate.
3. Inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti componente ale
patrimoniului administrat, precum şi a resurselor de provenienţă a
capitalului societăţii, a drepturilor de creanţă şi a obligaţiilor, acţiune
urmată de punerea de acord a datelor evidenţei cu realităţile constatate
prin inventariere, prin rezolvarea în spiritul legii a minusurilor şi a
plusurilor constatate. Această etapă nu este obligatorie numai în
perioada ante-bilanţ, ci ori de câte ori se consideră necesar, deoarece ea
asigură realismul, fidelitatea şi o mai mare utilitate finală a informaţiilor
furnizate de contabilitate, cu atât mai mult cu cât în practică nu de puţine
ori s-a constatat că evidenţa analitică (a stocurilor materiale, mai ales)
cam rămâne în urma vieţii curente. Scopul inventarierii generale a
patrimoniului este acela de a determina mărimea reală a elementelor

28
 patrimoniale ale unităţii. Aceasta se realizează prin observare directă,
adică prin numărare, măsurare, cântărire, cubare etc., în funcţie de natura
bunurilor corporale inventariate. În ceea ce priveşte creanţele şi datoriile,
inventarierea se face pe baza documentelor justificative (extrase de cont,
facturi etc.) confirmate de terţi.
Referitor la evaluarea elementelor patrimoniale inventariate, aceasta se realizează la
nivelul valorii actuale, denumită valoare de inventar. În urma inventarierii se realizează o
concordanţă între datele scriptice ale contabilităţii şi datele faptice constatate în teren,
asigurându-se astfel o imagine cât mai fidelă asupra patrimoniului unităţii.
Relaţia prin care se determină situaţia reală a patrimoniului este următoarea:
Activul inventariat la valoarea actuală --
______Datoriile inventariate la valoarea actuală______
Situaţia netă a patrimoniului
4. Stabilirea rezultatelor financiare, a profitului brut şi a profitului net
impozitat, obţinut de respectivul agent economic lună de lună şi, prin cumulare şi
regularizare, finele anului gestionar când se închide bilanţul. Aceste operaţii se reglează
prin decontarea sistematică a veniturilor şi cheltuielilor, calcularea şi regularizarea
vărsămintelor în seama impozitului pe profit, taxei pe valoare adăugată, impozite şi accize,
determinarea rezultatelor exerciţiului cu ajutorul conturilor de venituri şi cheltuieli urmate
de închiderea acestora prin preluarea rulajelor de către contul „Profit şi pierdere”.
La rândul lui, aceasta face cumularea de la începutul anului până la momentul dorit a
profitului cu pierderile – defalcate pe surse de provenienţă evidenţiază impozitul pe profit,
cheltuielile ce se suportă, potrivit legii din rezultatele financiare şi apoi stabileşte profitul
net al respectivului agent economic. Tot în această etapă se operează eventualele repartizări
şi utilizări ale profitului hotărâte şi efectuate înaintea expirării segmentului de timp la care
se referă bilanţul.
5. A doua verificare a datelor contabilităţii în scopul asigurării exactităţii
înregistrării în conturi a tuturor operaţiilor economice, deci inclusiv a celor
intervenite pentru regularizarea rezultatelor inventarierii şi stabilirea
rezultatelor finale. Această lucrare se realizează prin întocmirea unor noi
balanţe de verificare atât pentru conturile sintetice, cât şi pentru cele
analitice, inclusiv punerea de acord a contabilităţii generale cu cea analitică
în ansamblul lor.

29
 6. Pe bazele datelor consemnate în conturi şi în ultima balanţă de verificare
se procedează apoi la întocmirea propriu-zisă a bilanţului adică la
completarea formularelor de bilanţ, după o machetă unică pentru toţi agenţii
economici, instituţiile publice şi de administraţie, ceea ce permite
Ministerului Finanţelor Publice întocmirea anuală a bilanţului general pe
ansamblul economiei naţionale.
Aceste lucrări pregătitoare sunt multiple şi cu toată mecanizarea şi automatizarea
lucrărilor de calcul şi evidenţă, finalizarea bilanţului se făcea abia la 2-3 luni după
expirarea anului gestionar (termenul final de publicare este de 15 aprilie anul următor).
Conform legislaţiei în vigoare, bilanţul contabil se întocmeşte semestrial şi anual pe
baza balanţei de verificare sintetice, prin gruparea sub forma unei egalităţi e bunurilor
economice, a drepturilor şi a obligaţiilor unităţii patrimoniale.
Persoanele juridice care desfăşoară activităţi economico-financiare, precum şi cele
aflate în curs de lichidare, cu excepţia celor care nu au desfăşurat nici un fel de activitate da
la înfiinţare, au obligaţia să întocmească şi să depună situaţiile financiare anuale
simplificate (bilanţul contabil) la unităţilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.
Regiile autonome, companiile/societăţile naţionale şi societăţile comerciale care au în
subordine subunităţi din ţară, fără personalitate juridică, vor verifica şi vor centraliza
balanţele de verificare a conturilor sintetice ale acestora, pe baza cărora vor întocmi
situaţiile financiare anuale simplificate centralizate ale persoanei juridice respective.
Conform legislaţiei în vigoare, operaţiunile efectuate de subunităţile proprii din
străinătate pot fi înregistrate în cursul perioadei numai în devize, urmând ca la sfârşitul
exerciţiului financiar să se facă convertirea în lei a soldurilor şi a rulajelor.
În situaţia în care operaţiunile subunităţilor proprii din străinătate au fost evidenţiate în
cursul perioadei atât în devize, cât şi în lei, pentru cuprinderea în situaţiei financiare anuale
ale persoanei juridice din ţară vor fi preluate ca atare soldurile şi rulajele conturilor,
exprimate în lei.
Totodată, persoanele juridice vor înscrie datele de identificare (unitatea, adresa şi
numărul de la Registrul Comerţului, cod unic de înregistrare), precum şi cele referitoare la
încadrarea în forma de proprietate şi codul fiscal. De asemenea, se va înscrie în formularul
de bilanţ şi codul activităţii desfăşurate, la nivel de trei cifre.( cod grupă CAEN).
În cazul în care persoane juridică are mai multe activităţi, se va trece codul activităţilor
preponderente care defineşte profilul activităţii.

30
 Situaţiile financiare anuale simplificate, precum şi raportul administratorului se
semnează de către administratorul unităţii şi conducătorul compartimentului financiar-
contabil, iar în lipsa acestora, de către înlocuitorii lor de drept.
Administratorul unităţii şi persoanele care întocmesc şi semnează situaţiile anuale
simplificate poartă răspunderea, potrivit legii, asupra realităţii şi exactităţii datelor
înregistrate, cuprinse în situaţia patrimoniului şi a realizării indicatorilor economico-
financiari.
Conducătorul compartimentului financiar-contabil are obligaţia să verifice respectarea
Normelor metodologice privind întocmirea, verificarea şi centralizarea situaţiilor financiare
anuale simplificate şi să asigure respectarea corelaţiilor dintre indicatorii din formulare.
Potrivit prevederilor legale în vigoare la data întocmirii, situaţiile financiare anuale
simplificate se verifică şi se certifică de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi
contabili, după caz. Pe baza verificărilor se întocmeşte un raport din care să rezulte daca
există concordonanţă între situaţiile financiare anuale simplificate şi evidenţa contabilă care
a stat la baza întocmirii acestora, dacă se respectă cu bună-credinţă principiile contabile,
precum şi regulile privind evaluarea patrimoniului.
Situaţiile financiare anuale simplificate pot fi certificate fără rezerve, cu rezerve, sau se
refuza certificarea acestora. În certificarea cu rezerve şi refuzul certificării este necesară
motivarea. Situaţiile financiare anuale simplificate se publică în condiţiile prevăzute de
lege. Conform legii în vigoare, un exemplar al Situaţiile financiare anuale simplificate se
depune:
 în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar de către
microîntreprinderile si celelalte persoane juridice care de la constituire
nu au desfăşurat activitate şi care depun o declaraţie în acest sens,
inclusiv persoanele juridice fără scop lucrativ;
 în termen de 90 de zile de la încheierea exerciţiului financiar de către
agenţii economici care au o cifra de afaceri de peste 100 de mii euro.
Potrivit prevederilor articolului 180 din Legea nr.31/1990 privind societăţile
comerciale, cu modificările si completările ulterioare, persoanele juridice au obligaţia să
depună la Oficiul Registrului Comerţului o copie a bilanţului şi a contului de profit şi
pierdere, la care se anexează raportul administratorului, respectiv al cenzorilor, precum şi
procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor şi asociaţilor.

31
 Nepedepsirea situaţiile financiare anuale simplificate sau, după caz, a declaraţiilor la
termene legale, precum şi folosirea altor formulare decât cele tipizate şi care conţin date
eronate, necorelate şi unde nu este respectată unitatea de măsură înscrisă la fiecare formular
sau rând constituie contravenţii şi se sancţionează conform prevederilor legale.

2.7 Informaţii pentru completarea bilanţului14

IMOBILIZĂRI
Imobilizări necorporale
Notele explicative trebuie să cuprindă:
a) duratele de viată utilă sau ratele de amortizare utilizate;
b) metodele de amortizare utilizate;
c) creşteri în valoare, cu indicarea separată a acelora apărute din procesul
de dezvoltare internă.
Costurile de dezvoltare
Când activele necorporale prezentate în bilanţ cuprind cheltuieli de dezvoltare, în notele
explicative trebuie prezentate următoarele informaţii:
a) perioada pe parcursul căreia valoarea cheltuielilor imobilizate este sau
urmează a fi amortizată şi
b) motivele care au determinat recunoaşterea lor ca active.
Fondul comercial
Când fondul comercial achiziţionat de către o persoană juridică este prezentat în bilanţ
la activele necorporale, atunci perioada aleasă pentru amortizarea acestuia şi motivele
pentru care a fost aleasă acea perioadă trebuie să fie prezentate în notele la situaţiile
financiare anuale simplificate.
Imobilizări corporale
Notele explicative trebuie să prezinte, pentru fiecare clasă de imobilizări corporale,
următoarele informaţii:
a) bazele de evaluare folosite în determinarea valorii contabile brute. Dacă
s-au folosit mai multe baze, atunci trebuie prezentată pentru fiecare clasă
în parte valoarea contabilă brută a respectivei clase;
b) metodele de amortizare folosite;
14
Contabilitatea financiară şi de gestiune a firmei, vol. I, prof. Ioan Moroşan, Editura Evcont Consulting,
pag. 114

32
 c) valoarea cheltuielilor efectuate pentru imobilizările corporale în curs.
În cazul în care elementele imobilizărilor corporale sunt exprimate la valori reevaluate,
trebuie prezentată data efectuării reevaluării.
Pentru fiecare element din categoria activelor imobilizate, trebuie furnizate
următoarele informaţii în notele explicative:
a) valorile corespunzătoare care privesc acest element, la începutul şi la
încheierea exerciţiului financiar, şi
b) mişcările privind acest element, ocazionate de:
 modificarea valorii (inclusiv reevaluării) în timpul exerciţiului
financiar;
 intrări în active în timpul exerciţiului financiar;
 ieşiri de active în timpul exerciţiului financiar respective, şi
 transferurile de active către şi din acel element, efectuate în
timpul exerciţiului.
Valorile prezentate mai sus se determină pe baza unuia din următoarele criterii:
a) costul de achiziţie sau costul de producţie;
b) valoarea reevaluată, fără a se ţine seama de amortizare şi provizioanele
pentru depreciere.
Pentru fiecare element de active imobilizat se va prezenta:
a) valoarea amortizării cumulate şi a provizioanelor pentru depreciere la
începutul şi la sfârşitul exerciţiului financiar;
b) valoarea amortizării şi a provizioanelor pentru depreciere care privesc
exerciţiului financiar respective;
c) valoarea ajustărilor efectuate cu privire la amortizări şi provizioane
pentru depreciere în cursul exerciţiului financiar, ca urmare a ieşirii de
active imobilizate din unitate;
d) valoarea ajustărilor efectuate amortizării şi a provizioanelor pentru
depreciere care privesc exerciţiile financiare anterioare.
Garanţiile şi alte obligaţii contractuale financiare
Se specifică toate situaţiile în care persoana juridică a depus garanţii sau a gajat,
respective a ipotecat active proprii pentru garantarea unor obligaţii în favoarea unui terţ,
menţionându-se, dacă este posibil, şi valoarea acestora.

33
 ACTIVE CICULANTE

Stocuri
Se prezintă în notele explicative costul de achiziţie sau costul de producţie al stocurilor
evidenţiate în bilanţ, ce a fost determinat prin aplicarea uneia din metodele de evaluare a
stocului. Dacă, în situaţii, excepţionale, administratorii decide să schimbe metode de
evaluare pentru un anumit element de stocuri sau de alte active fungibile, trebuie prezentate
următoarele informaţii:
a) motivul schimbării metodei, şi
b) efectul financiar asupra rezultatelor exerciţiului financiar
De asemenea, trebuie prezentată şi valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.
Creanţe
Suma cumulată a creanţelor care devin scadente după mai mult de un an trebuie să fie
prezentată în notele explicative. O persoană juridică trebuie să prezinte în notele explicative
subclasificări ale creanţelor prezentate în bilanţ, clasificate într-o manieră corespunzătoare
activităţii desfăşurate, iar sumele de încasat de la societatea-mamă, filiale şi întreprinderi
asociate şi alte părţi afiliate trebuie prezentate separate.
Cheltuielile în avans se prezintă detaliat în notele explicative.
Datorii
Pentru datoriile persoanei juridice, se menţionează valoarea totală a datoriilor incluse în
bilanţ, pentru care s-au depus anumite garanţii şi informaţii privind natura acestor garanţii
depuse. În cazul în care persoana juridică a emis instrumente de capital de natura acţiunilor
sau obligaţiunilor pe parcursul exerciţiului financiar, se prezintă următoarele informaţii:
a) tipul instrumentelor de capital emise;
b) pentru fiecare tip de instrument de capital emis: valoarea de emisiune şi
suma primită.
În cazul în care obligaţiunile emise de o societate sunt deţinute de o persoană
nominalizată sau împuternicită de către acea societate, în notele explicative se menţionează
valoarea nominală a obligaţiunilor respective şi valoarea contabilă a acestora.
Se menţionează valoarea totală a datoriilor incluse în bilanţ, care au termen de plată
după cinci ani de la plata încheierii exerciţiului financiar.

34
 Atunci când datoriile sunt semnificative, persoana juridică trebuie să prezinte în notele
explicative subclasificări ale datoriilor, într-o manieră corespunzătoare activităţii
desfăşurate.
În cazul obligaţiilor pentru care nu s-au constituit provizioane, se prezintă următoarele
informaţii:
a) valoarea precisă sau estimate a acelei obligaţii;
b) aspectul juridic al obligaţiei şi efectul acesteia;
c) dacă persoana juridică a depus vreo garanţie semnificativă cu privire la
acea obligaţie şi, în caz afirmativ, natura acelei garanţii.

2.8 Contul de profit şi pierdere

Contul de profit şi pierdere s-a introdus ca o necesitate a controlului respectării

interesului fiscal al statului în condiţiile creşterii gradului de libertate a tuturor agenţilor
economici, dar având în vedere că interesul oricăror firme este de a obţine un profit
suficient de mare ca să menţină în lupta concurenţială, înseamnă că orice manager,
administrator sau organ de decizie este foarte interesat să cunoască sursele de profit ale
unităţii dar şi cheltuielile care duc la obţinerea lor.
Fiecare agent economic este obligat să întocmească „Bugetul de venituri şi cheltuieli”
fiscalitatea predetermină sursele potenţiale de venituri bugetare. Cum acest buget se
întocmeşte pe macheta informaţională a „Contului de profit şi pierdere”, în situaţia de
raportare nu este lipsită de importanţa ca datele efective ce rezultă din contabilitate să fie
comparate cu cele din exerciţiul precedent. Dacă se cercetează cu atenţie „Tabloul
corelaţiilor” aşa cum este redat în „macheta” contului, ne dăm seama că elementele
conţinute în „macheta” informaţională a „Contului de profit şi pierdere”, au într-adevăr
corelaţiile lor, servind la determinarea rezultatelor exerciţiului nu numai de ansamblu ci şi
în etape, pe domenii operaţionale ale activităţii agentului economic, cuprinzând producţia,
circulaţia, finanţele, activităţile cu caracter excepţional, ceea ce înseamnă mult în materie
de informaţii pentru actele de decizie ce privesc afacerile rentabile.

35
 2.9 Anexa la bilanţ
Anexa la bilanţ apare ca o necesitate de prezentare în dinamică şi comparată a situaţiei
economico-financiare a societăţii, deoarece bilanţul propriu-zis reflectă această situaţie în
mod static, adică la o anumită dată. Chiar în privinţa cifrelor efective, trebuie subliniat
faptul că aceasta se limitează în bilanţ numai în perioada raportată, cuprinzând două
momente: începutul şi sfârşitul perioadei. Pentru examinarea stării financiare a unităţii
apare necesară compararea datelor efective între ele, în mod succesiv, pe mai multe
perioade, a datelor efective cu cele prevăzute în programele adoptate, detalierea unor
indicatori care în bilanţ au fost cuprinşi sub forma unor sume globale. Toate acestea se
realizează în muncă practică prin intermediul „anexei la bilanţ”, care este în fapt compusă
din mai multe situaţii sau capitole distincte, spre deosebire de bilanţul propriu-zis, ele
purtând puternic amprenta specificului ramurii pe care o caracterizează.
Componentele anexei de bilanţ se stabilesc anual de Ministerul Finanţelor Publice odată
cu „macheta” bilanţului propriu-zis, şi au în vedere caracterizarea mai detaliată a unor
aspecte precum:
 finanţarea investiţiilor;
 evoluţia procesului de privatizare;
 situaţia mijloacelor circulante imobilizate;
 creditele bancare şi garanţia lor, veniturilor, cheltuielile rezultatele;
 situaţia centralizată a decontării faţă de bugetul de stat.

2.10 Raportul de gestiune

Raportul de gestiune la bilanţul contabil prezintă o deosebită importanţă pentru ca în el
să se facă o analiză de mare detaliu cu privire la cele mai importante „faţete” expresive ale
activităţii agentului economic.
Conform normelor stabilite de Misterul Finanţelor Publice din el nu pot lipsi referirile
concrete cu privire la:
 realizările sarcinile prevăzute la art. 11 aliniat 3 din Legea contabilităţii
nr .82/1991 privind organizarea şi ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii;
 faptul că operaţiunile economico-financiare privind exerciţiul expirat au
fost consemnate în documentele legale şi contabilizate corect;

36
 respectarea regulilor de întocmire a bilanţului contabil, prevăzute la art.
28 din Legea mai sus menţionată, respectiv:
 posturile înscrise în bilanţ corespund cu datele înregistrate în
contabilitate, puse de acord cu situaţia reală a elementelor patrimoniale
pe baza inventarului;
 nu s-au efectuat compensări între conturile bilanţiere şi nici între
veniturile şi cheltuielile contului de profit şi pierdere;
 sursele pentru activitatea de producţie şi pentru investiţii au fost utilizate
potrivit reglementărilor legale şi nu s-au efectuat deturnări de fonduri;
 concluziile rezultate din analiza creanţelor şi obligaţiilor societăţii, a
eventualelor sume prescrise şi măsurile dispuse de societate;
 situaţia creditelor şi a altor împrumuturi ale societăţii, garanţia acestora,
posibilitatea de rambursare şi efectele asupra activităţii analizate, cât şi
asupra celor viitoare;
 preliminările şi rezervele constituite, precum şi temeiul legal al acestora;
 contul de profit şi pierdere reflectă fidel veniturile, cheltuielile şi
rezultatele financiare ale perioadei de raportare;
 propunerile privind destinaţia profitului net sunt în conformitate cu
dispoziţiile legale;
 obligaţiile faţă de bugetul statului au fost corect stabilite şi vărsate;
 măsuri propuse pentru bunul mers al societăţii;
 La rândul lor, pe baza datelor din contabilitate şi a pieselor componente
ale bilanţului (inclusiv a raportului de gestiune), cenzurii au obligaţia să
prezinte RAPORTUL COMISIEI DE CENZORI care trebuie să conţină
o analiză amănunţită a situaţiei economo-financiare a agentului
economic, întocmit în urma verificărilor efectuate şi din care nu pot lipsi
detalieri ale unor „secţiuni” cum sunt:
 stabilirea şi înregistrarea capitalului social;
 inventarierea patrimoniului şi modul de valorificare a rezultatelor
acesteia şi faptul că rezultatul inventarierii sunt cuprinse în bilanţul
contabil;
 organizarea gestiunilor de valori materiale, precum şi a evidenţei
analitice şi sistematice a elementelor patrimoniale;

37
  organizarea controlului financiar intern şi gradul de cuprindere în control
a activităţii societăţii;
 ţinerea corectă şi la zi a contabilităţii;
 prelucrarea corectă în balanţa de verificare a datelor în conturile sintetice
şi concordanţă dintre contabilitatea sintetică şi analitică;
 întocmirea bilanţului contabil pe baza balanţei de verificare a conturilor
sintetice şi respectarea normelor metodologice cu privire la întocmirea
acestuia şi a anexelor sale;
 contul de profit şi pierdere este întocmit pe baza datelor din contabilitate
privind perioada de raportare;
 stabilirea în conformitate cu dispoziţiile legale a profitului net şi punctul
de vedere referitor la destinaţia acestuia propuse de consiliul de
administrare;
 situaţia creditelor şi a altor împrumuturi ale societăţii şi garantarea
acestora;
 propuneri şi măsuri pentru a fi avute în vedere în consiliul de
administrare şi consiliul împuterniciţilor statului sau de adunarea
generală, după caz;
Conţinutul părţilor consecutive ale bilanţului, rigurozitatea cerută în parcurgerea
lucrărilor de închinare a anului financiar, alături de o serie de reguli financiare şi de
contabilitatea încetăţenite în „comportamentul” specialistului contabil, sunt tot atâtea
„jaloane” ce direcţionează contabilitatea curentă, având o mai mică însemnătate în tehnica
contabilă însăşi.
Raportul de gestiune este o parte componentă a bilanţului în formaţia sa completă.
Acesta este un document netipizat, care trebuie să cuprindă o analiză detaliată a celor mai
importante aspecte ale activităţii tehnice şi economice care au determinat obţinerea
rezultatelor. În acesta trebuie făcute precizări concrete referitoare la:
 organizarea contabilităţii corespunzător reglementărilor legale în
vigoare;
 modul de întocmire a anexelor de bilanţ;
 situaţia curentă şi de perspectivă a unităţii privind activitatea de
cercetare-dezvoltare;
 prezentarea factorilor obiectivi şi subiectiv care au acţionat pozitiv sau
negativ asupra rezultatelor economico-financiare obţinute;

38
  regulile şi metodele contabile aplicate;
 analiza şi comentarea unor indicatori (lichiditate, capacitate de plată,
solvabilitate etc.);
 repartizarea profitului;
 concluzii finale asupra activităţii desfăşurate şi măsuri care să contribuie
la eficientizarea activităţii în viitor.

2.11 Conturile de bilanţ

Din grupa 89 „Bilanţ” fac parte următoarele conturi:
 891 „Bilanţ de deschidere”
 892 “Bilanţ de închidere”

2.11.1 Bilanţ de deschidere

Deschiderea conturilor bilanţiere la începutul exerciţiului financiar următor presupune
folosirea unui cont de translaţie bilanţieră: 891 „Bilanţ de deschidere”
 Care este utilizat doar la începutului exerciţiului financiar la
redeschiderea bilanţului patrimonial întocmit la sfârşitul exerciţiului
precedent;
 Funcţionează în partidă dublă;
 Se debitează cu totalul soldurilor creditoriale conturilor de pasiv din
balanţa de verificare de la finele anului precedent care a stat la baza
întocmirii bilanţului anului trecut prin creditarea conturilor de pasiv
respective;
 Se creditează cu totalul soldurilor debitoare ale conturilor de activ din
balanţa de verificare de la finele anului precedent care a stat la baza
întocmirii bilanţului anului trecut prin debitarea conturilor de activ
respective;
 după redeschiderea contabilă a exerciţiului financiar următor, pentru
care s-a utilizat din considerente de tehnică contabilă contul 891 „Bilanţ
de deschidere”, acest cont rămâne fără sold.

39
 Înregistrări contabile:
 La începutul exerciţiului financiar următor se redeschid conturile care
reflectă pasivele patrimoniale provenite din anul precedent:
891 „Bilanţ de deschidere“ = %

Conturi de pasiv
( solduri creditoare) existente în Balanţa de Verificare
sintetică de la finele anului precedent
 La începutul exerciţiului financiar următor se redeschid conturile care
reflectă activele patrimoniale provenite din anul precedent
% = 891 „Bilanţ de deschidere“
Conturi de activ
(solduri debitoare) existente în Balanţa de
Verificare Sintetica la finele anului precedent
 Ca urmare a celor două înregistrări, contul 891 „Bilanţ de deschidere“
rămâne fără sold.
 În mod practic soldurile finale din Balanţa de Verificare Sintetică de la
finele anului precedent devin solduri iniţiale în prima Balanţă de
Verificare Sintetică a anului următor.
2.11.2 Bilanţ de închidere
Închiderea conturilor la finele exerciţiului financiar presupune folosirea contului de
translaţie bilanţieră: 892 „Bilanţ de închidere”
 care este utilizator doar la sfârşitul exerciţiului financiar pentru
închiderea conturilor patrimoniale.
 funcţionează în partida dublă;
 se debitează cu totalul soldurilor debitoare ale conturilor de activ în
balanţa de verificare de la finele anului, care stă la baza întocmirii
bilanţului anual, prin creditarea conturilor de activ respective.
 se creditează cu totalul soldurilor creditoare ale conturilor de pasiv în
balanţa de verificare de la finele anului, care stă la baza întocmirii
bilanţului anual, prin debitarea conturilor de pasiv respective;
 după închiderea contabilă a exerciţiului financiar curent, pentru care s-a
utilizat din considerate de tehnică contabilă contul 892 „Bilanţ de
închidere”, acest cont rămâne fără sold.

40
 Înregistrări contabile:
La sfârşitul exerciţiului financiar curent se întind conturile care reflectă activele
patrimoniale existente:
892 „Bilanţ de închidere” = %
Conturi de activ
(solduri debitoare) existente în Balanţa de Verificare
sintetică de la finele anului curent.
La sfârşitul exerciţiului financiar curent se întind conturile care reflectă pasivele
patrimoniale existente:
% = 892 „Bilanţ de închidere”
Conturi de pasiv
existente în Balanţa de Verificare
sintetică de la finele anului curent.
După efectuarea acestor înregistrări, contul 892 „Bilanţ de închidere” se soldează.

41
Capitolul III – Studiu de caz la SC ModaDivertis SRL
Monografie contabilă privind înregistrarea în contabilitate a principalelor operaţiuni la
societatea comercială SC ModaDivertis SRL, având ca obiect de activitate, comerţul cu
amănuntul:

I. Situaţia soldurilor la 1.10.2010

Nr. Simbol Denumirea Solduri la 01.12.2010
crt. cont Conturilor D C
0 1 2 3 4
1 1012 Capital subscris vărsat - 75.000
2 106 Rezerve - 2.750
3 213 Instalaţii tehnice 72.000 -
4 371 Mărfuri 15.250 -
5 378 Diferenţe de preţ la mărfuri - 2.500
6 401 Furnizori - 24.515
7 4111 Clienţi 16.750 -
8 4423 TVA de plată - 800
9 4428 TVA neexigibilă - 2.435
10 5121 Conturi la bănci în lei 24.000 -
11 5191 Credite bancare pe termen - 22.000
scurt
12 5311 Casa în lei 2.000 -
TOTAL 130.000 130.000

II. Înregistrarea cronologică a operaţiilor economice şi financiare

1. În data de 03.12.2010, societatea comercială se aprovizionaeză, conform facturii
fiscale nr.785/03.12.2010, cu mărfuri la preţ de achiziţie de 5.000 lei, TVA 24 %, fără
diferenţe la recepţie. Societatea comercială practică un adaos comercial de 30 %. Se
face recepţia mărfurilor conform „Notei de recepţie şi constatare de diferenţe” nr.
2/03.12.2010.

42
 % = 401 “Furnizori” 6.200
371 “Mărfuri” 5.000
4426 „TVA deductibilă” 1.200

371 “Mărfuri = % 3.060

378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” 1.500
4428 „TVA neexigibilă” 1.560

2. În data de 05.12.2010, s-a încasat în numerar suma de 6.000 lei rezultată din
vânzarea mărfurilor conform Raportului Z. din 05.12.2010 (TVA 24 % inclusă în
preţ).
5311 “Casa în lei” = % 6.000
707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” 4.839
4427 “TVA colectată” 1.161

3. În data de 06.12.2010 se depune încasarea zilei precedente la bancă conform

“Foii de vărsământ” nr. 00724

581 “Viramente interne” = 5311 “Casa în lei” 6.000

5121 “ Conturi la bănci în lei” = 581 “Viramente interne” 6.000

4. În aceeaşi zi se achită cu “Ordin de plată” nr.150, datoria faţă de furnizorul din

data de 03.12.2010.
401 “Furnizori” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 6.200

5. În data de 19.12.2010 delegatul unităţii primeşte un avans pentru deplasare în

valoare de 200 lei, conform “Dispoziţiei de plată către casierie” nr. 7 din 19.12.2010 şi
“Ordinului de deplasare” nr.28 din 19.12.2010.

542 “Avansuri de trezorerie” = 5311 “Casa în lei” 200

6. În data de 21.12.2010 delegatul societăţii comerciale, justifică avansul acordat
astfel,
- diurnă...............................................................40 lei

43
- cheltuieli de transport.....................................100 lei
- diferenţa se depune la casierie conform “Ordin de deplasare” şi “Chitanţă” nr 435 din
21.12.2010.
% = 542 “Avansuri de trezorerie” 200
625 “Cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări” 140
5311 “Casa în lei” 60

7. În data de 22.12.2010 se acceptă un “Bilet la ordin” în valoare de 20.000 lei

pentru o parte din datoria faţă de furnizori existentă la 01.12.2010.

401 “Furnizori” = 403 “Efecte de plătit” 20.000 lei

8. În data de 25.12.2010 se virează la bugetul statului, conform “Ordin de plată”

nr. 151, TVA de plată aferentă lunii precedente, în valoare de 800 lei.

4423 “TVA de plată” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 800

9. În data de 28.12.2010 se achită “Biletul la ordin”

403 “Efecte de plătit” = 5121 “Conturi la bănci în lei” 20.000

10. La sfârşitul lunii se efectuează descărcarea gestiunii de mărfuri, regularizarea

conturilor de TVA, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli, în vederea stabilirii
rezultatului brut pe luna decembrie.

a) Descărcarea gestiunii cu valoarea mărfurilor vândute

Defalcarea sumei totale de 6.000 lei pe debitul celor trei conturi corespunzătoare ale
contului 371 se face astfel
 debit cont 4428 = 6.000 x 24/124 = 1.161
 debit cont 378
K= (Sic + Rc) cont 378 / (Sid + Rd) cont 371(preţ de achiziţie + A.C.)
K= (2.500 + 1.500) / (12.850 + 6.500) = 4.000 / 19.315 = 0,207
Sid 307 = 15.250 lei preţ de achiziţie – 2.435 lei TVA neexigibilă = 12.815 lei (preţ de
achiziţie + A.C.)

44
Suma adaosului comercial aferentă mărfurilor vândute = Total venit cont 707 x K 5.042
x 0,207 = 1.044 lei – cont 607 = 6.000 – (1.044 + 958) = 3.998 lei

% = 371 ” Mărfuri” 6.000

607 ”Cheltuieli privind mărfurile” 3.998
378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri” 1.044
4428 ”TVA neexigibilă” 958

b) Regularizarea conturilor de TVA:

4427”TVA colectată” = % 1161 958
4426 “ TVA deductibilă” 1200 950
4423 “ TVA de plată” 8

c) Închiderea conturilor de cheltuieli:

121 ”Profit şi pierdere” = % 4.138
607 “Cheltuieli privind mărfurile” 3.998
625 “Cheluilei cu deplasări, detaşări şi transferări” 140

d) Închderea conturilor de venituri:

707 “Venituri din vânzarea mărfurilor” = 121 “Profit şi pierdere” 5.042

III.Situaţia soldurilor la sfârşitul lunii decembrie:

45
Nr. Simbol Denumirea conturilor Solduri la 31.12.2010
Crt. cont D C
0 1 2 3 4
1 1012 Capital subscris vărsat - 75,000
2 106 Rezerve - 2,750
3 121 Profit şi pierdere - 904
4 213 Instalaţii tehnice 72,000 -
5 371 Mărfuri 16,985 -
6 378 Diferenţe de preţ la mărfuri - 2,956
7 401 Furnizori - 4,515
8 4111 Clienţi 16,750 -
9 4423 TVA de plată - 8
10 4428 TVA neexigibilă - 2,712
11 5121 Conturi la bănci în lei 3,250 -
12 5191 Credite bancare pe termen scurt - 22,000
13 5311 Casa în lei 1,860 -
TOTAL 110,845 110,845

46
 ANEXE

Concluzii
47
 Pentru această lucrare m-am documentat mult pentru a-mi informa colegii si profesorii în
legătura cu această temă. Consider că acest exerciţiu mă va ajuta foarte mult în activitatea
profesională viitoare.
Bilanţul e important pentru că reflectă punctul culminant al fluxului parcurs de
informaţii contabile, de la simplu la complex, de la particular la general. De asemenea,
bilantul furnizează informaţii extrem de importante privind mijloacele economice, sursele
şi procesele economice, atât pentru conducerea firmei, servind la luarea deciziilor viitoare,
cât şi pentru terţi (bănci, furnizori, clienţi).
Până şi Aristotel în lucrarea „Politica” vorbea despre bilanţul preventiv, respectiv despre
bugetul de venituri şi cheltuieli.
Am citit nu de mult un citat care mi-a rămas întipărit în minte şi care m-a îndemnat să
fac această alegere ”Contabilitatea a creat un curent, o mentalitate, aceea a ordinii ce a
cimentat pe bolta vieţii economice domnia prevederii şi echilibrului financiar”.

48
Bibliografie

 Bazele contabilităţii, Editura Dacia-Cluj, 2005

 C. Mazarachi – Contabilitate aplicată, Editura Naţional

 Moroşan, Ioan – Contabilitatea financiară şi de gestiune a firmei, vol, I,

Editura Evcont Consulting

 Oprea, I. – Bazele contabilităţii agenţilor economici din România, Editura

Intelcredo, Deva, 2001

 Sălceanu, Al. – Contabilitate - Manual – clasa a XII-a, Editura Economică

49