Folosirea pentru prima dată a conceptului de „război total” este atribuită lui 

Carl von Clausewitz.

Clausewitz era preocupat de conceptul filozofic de „război absolut”, un război eliberat de orice
constrângere politică, pe care el îl considera imposibil. Cei doi termeni – „total” și „absolut” – sunt
deseori confundați. Christopher Bassford, profesor de strategie la National War College, descrie
diferența: „Conceptul de «război absolut» al lui Clausewitz este destul de diferit față de ultimul
concept de «război total». Războiul total era o prescriere pentru adevărata amenințare de război
exemplificată de ideile generalului Erich Ludendorff, care-și asumase de fapt controlul total asupra
efortului german de război în timpul primului război mondial. Războiul total din acest punct de
vedere implică subordonarea totală a politicului față de efortul de război – o idee pe care Clausewitz
o respingea vehement – și ipoteza că victoria totală sau înfrângerea totală sunt singurele opțiuni”. [1]
Este adevărat că generalul Erich Ludendorff a primul care, în timpul primului război mondial (ca și în
cartea sa din 1935 „Războiul total”) a răstălmăcit formula lui Clausewitz, făcând apel la războiul total
– mobilizarea completă a tuturor resurselor, inclusiv a sistemelor politice și sociale, cu obiectivul
suprem al câștigării victoriei cu orice preț.
Există mai multe motive pentru schimbare conceptului de război absolut în acela de război total și
pentru recunoașterea existenței acestuia din urmă. Principalul motiv este industrializarea. Odată cu
dezvoltarea resurselor naturale și capitale ale unei țări devenea tot mai evident faptul că anumite
forme de conflict cereau mai multe resurse decât altele. De exemplu, Statele Unite a folosit mult mai
puține resurse pentru înfrângerea unui singur trib de amerindieni, chiar dacă au fost nevoite să ducă
o campanie întinsă pe mai mulți ani, decât în cazul unei singure luni din timpul războiului civil
american. Costul mai mare al ultimului război este evident. O națiune industrializată poată face
distincțiile necesare și poate alege tipul de război în care se dorește să se angajeze.
În plus, în secolul al XIX-lea războiul devenea din ce în ce mai mult unul mecanizat. O fabrică dintr-
un oraș devenea mult mai implicată în producția de război odată cu trecerea timpului. Fabrica însăși
devenea o țintă, deoarece contribuia la efortul de război. Ca urmare, și muncitorii fabricii deveneau
la rândul lor ținte ale războiului.
Nu există o definiție general acceptată a războiului total, dar istoricii sunt de acord că atât primul
război mondial cât și cel de-al doilea ilustrează perfect conceptul. Un număr mare de istorici
consideră războiul civil american ca fiind primul exemplu de război total, [2] în vreme ce alți cercetători
consideră războaiele pentru unificarea Germaniei ca fiind primele exemple a acestui tip de război.
Definițiile războiului total sunt variate, dar cele mai multe pleacă de la caracterizarea făcută de
Roger Chickering în cartea sa Total War: The German and American Experiences, 1871-1914:
„Războiul total este diferit prin intensitatea și extinderea sa fără precedent. Teatrele de operațiuni se
întind pe tot globul; amplitudinea bătăliilor nu are practic limite. Războiul total se poartă cu neglijarea
moralității, obiceiurilor sau legilor internaționale, pentru că părțile combatante sunt inspirate de
dușmăniile născute de ideologiile moderne. Războiul total presupune mobilizarea nu numai a forțelor
armate, dar și a întregii populații. Cel mai important factor hotărâtor al războiului total este includerea
răspândită, nediscriminatorie și deliberată a civililor pe lista țintelor militare legitime.”
Războiul total a dus la mobilizarea frontului intern. Propaganda a devenit o componentă obligatorie a
războiului total, necesară pentru mărirea producției și menținerea moralului. Raționalizarea a devenit
una dintre metodele principale pentru asigurarea materialelor necesare pentru ducerea războiului.