Testul 7 - Solutii

Problema 1. Se observa imediat ca (xn ) este strict crescator cu limita

+∞. Pentru a calcula limita ceruta, se aplica teorema Cesaro Stolz :
p
x3n
q 
p
3
lim = lim xn+1 − x3n .
n→∞ n n→∞

Pentru a calcula ultima limita, se scrie relatia de recurenta :

3/2 −3/2
x3 + 3xn + 3 + xn − x3n
q 
p 3
lim xn+1 − x3n = lim q n
3
= .
n→∞ n→∞
3 3/2 −3/2 p
3 2
xn + 3xn + 3 + xn + xn
Deci limita ceruta este 9/4.

Problema 2. Fie P polinomul caracteristic al lui A. Deoarece tr A =

tr B si det A = det B, rezulta ca P este si polinomul caracteristic al lui B.
Atunci, conform teoremei impartirii cu rest, f (X) = P (X)C(X) + s(X) si
g(X) = P (X)D(X) + t(X), unde deg s ≤ 1 si deg t ≤ 1. Atunci s(X) =
aX + b, si t(X) = cX + d. De asemenea, din relatiile de mai sus, rezulta
ca f (A) = s(A) = aA + b, g(A) = cA + d, f (B) = aB + b, g(B) = cB + d.
Relatia de demonstrat devine :
 
2
det (aA + b − aB − b)(cA + d − cB − d) = a2 c2 det(A − B) ≥ 0,
relatie evident adevarata.

Problema 3. Pentru inceput, se observa ca orice matrice diagonalizabila

A este si in M2 si in M3 , deoarece daca A = SD(u, v)S −1 , atunci X =
SD(u1/2 , v 1/2 )S −1 si Y = SD(u1/3 , v 1/3 )S −1 sunt solutii ale celor doua ecuatii
(prin u1/2 inteleg una din solutiile ecuatiei z 2 = u).
O matrice nilpotenta diferita de O2 nu este in nici una din multimi, caci
daca A este nilpotenta, rezulta ca X 2 este nilpotenta (respectiv Y 3 este
nilpotenta), si cum matricile sunt din M2 , rezulta ca A2 = X 4 = Y 6 = O2 ,
si deci X si Y sunt nilpotente, si atunci X 2 = Y 3 = O2 , fals.
Deci ramane de analizat situatia in care A are forma

1
 
u 1
A=S S −1 ,
0 u
cu u 6= 0. In acest caz, ramane de observat ca matricile :
1 1
 1/2   1/3 
u −1 u
X=S 2u 1/2
S si Y = S 3u 2/3
S −1
0 u1/2 0 u1/3
sunt solutii ale celor doua ecuatii. Deci M2 = M3 .

Problema 4. Din nou metoda este cea a reducerii la absurd. Intuitiv,

f (a + 0) ≥ f (a) inseamna ca intr-o vecinatate de dreapta a lui a, valorile
functiei acolo nu sunt cu mult mai mici decat f (a). Altfel spus, se pot alege
vecinatati de dreapta ale lui a astfel incat valorile functiei acolo sa fie oricat
de putin mai mici decat f (a). Apoi, daca ar exista doua puncte a < b cu
f (a) > f (b), atunci se alege o vecinatate astfel incat pe ea valorile functiei
sa fie mai mari decat f (b), si se va obtine o contradictie.
Acum se trece la formalizarea acestor fapte.
Voi presupune prin absurd ca exista a < b astfel incat f (a) > f (b).
Atunci, deoarece f (a + 0) ≥ f (a), rezulta ca lim f (x) ≥ f (a) > f (b), deci
x&a
exista o vecinatate V = (a, a + t) astfel incat b ∈
/ V si pentru orice x din V sa
aiba loc f (x) ≥ f (a) − ε, unde ε < f (a) − f (b). Fie acum y ∈ V . Deoarece

f (y − 0) = lim f (x) ≥ f (a) − ε,

x%y

si cum din y < b rezulta ca f (y − 0) < f (b − 0), se obtine ca :

f (a) − ε < f (b − 0) ≤ f (b),

adica ε > f (a) − f (b), contradictie. Deci presupunerea facuta este falsa, si
deci f este crescatoare.