Sunteți pe pagina 1din 3

REPREZENTANȚII ROMÂNIEI ÎN COMISIA EUROPEANĂ

Adina Vălean este un politician român, comisar european pentru


transporturi în comisia von der Leyen începând cu decembrie 2019. A fost președinte
al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European începând cu iulie
2019, din partea Grupului Partidului Popular European (PPE). Este membru al Parlamentului
European din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Adina Vălean a fost
deputat în legislatura 2004-2008 ales pe listele PNL, dar la data de 30 noiembrie 2007 a
demisionat pentru a ocupa locul de deputat în Parlamentul European.1

Aleasă în Parlamentul European în data de 7 iunie 2007 pe lista Partidului Național Liberal,


Adina Vălean a fost membru în Comisia pentru industrie, cercetare și energie, Comisia
temporară pentru schimbările climatice, Delegația pentru relațiile cu țările din Europa de Sud-
Est și membru supleant în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne.

Adina Ioana Vălean a fost vicepreședinte al Alianței Liberalilor si Democraților pentru


Europa (ALDE – grupul liberal). În cele nouă luni până în martie 2010 a participat la 24 din
cele 37 de ședințe în plen. În perioada menționată a pus două întrebări, a avut două propuneri
de rezoluție, cinci intervenții plenare, două amendamente și a elaborat un raport.

Una dintre cele mai importante preocupări pe care le-a avut în primul mandat în calitate de
europarlamentar a fost libera circulație a cetățenilor țărilor UE, chestiune foarte importantă
pentru români. A fost raportor al Directivei nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație,
raport care monitorizează implicit cazurile de discriminare care apar în unele țări UE ca
urmare a unei legislații naționale neconforme cu cea europeană. Europarlamentarul liberal a
luat poziție în toate dosarele care vizau direct interesele României (moțiunea cu privire la
reluarea adopțiilor internaționale, raportul cu privire la centrele de detenție CIA, dar și cel cu
privire la reglementarea tarifelor de roaming).
În aprilie 2009, Parlamentul European a adoptat raportul Adinei Vălean referitor la reducerea
de la 1 iulie 2009 a tarifelor maxime în cazul trimiterii de mesaje text și descărcării de date de
pe Internet în regim de roaming.
Leonard Orban este un economist român, fost secretar de stat în Ministerul
2

Integrării Europene și comisar european pentru multilingvism între ianuarie 2007 -


februarie 2010. Între 2011-2012 a fost ministru al afacerilor europene în guvernul Boc,
respectiv în guvernul Ungureanu și în guvernul Ponta .

În perioada mai 2001-decembrie 2004, deține funcția de negociator șef adjunct cu Uniunea
Europeană, pentru ca apoi în perioada decembrie 2004-aprilie 2005 să fie negociator șef al
României cu Uniunea Europeană.

În anul 2002 a fost decorat de către Președintele României, Ion Iliescu, în gradul de Cavaler
al Ordinului Național „Steaua României”, distincție acordată pentru contribuția adusă
integrării României în NATO

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Adina_Ioana_Valean ( accesat 02.11.2022, ora 10.27)


2 https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Orban ( accesat 02.11.2022, ora 12.00)
Din decembrie 2004 este secretar de stat la Ministerul Integrării Europene unde coordonează
pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană și, din aprilie 2005, poziția
României referitoare la statutul de observator activ la Uniunea Europeană.

Între realizările profesionale, domnul Orban enumeră semnarea în calitate de negociator șef cu
Uniunea Europeană, împreună cu președintele României, primul ministru și ministrul
afacerilor externe, a tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană la 25 aprilie 2005
la Luxemburg.
Dacian Julien Cioloș este un politician și inginer horticultor român, fost cel de-al 64-
3

lea prim-ministru al României, fost Comisar European pentru Agricultură și Dezvoltare


Rurală, fost lider al grupului Renew Europe din Parlamentul European și fost președinte
al USR.

După absolvirea masteratului, Dacian Cioloș a lucrat ca agro-economist stagiar la Comisia


Europeană de la Bruxelles, în cadrul Diviziei de Dezvoltare Rurală a Direcției Generale de
Agricultură (martie–iulie 1997, aprilie 1999), ocupându-se cu pregătirea
programului SAPARD. În perioada martie 1998–octombrie 1999 a fost directorul
Programului de dezvoltare rurală locală în județul Argeș, în cadrul cooperării descentralizare
dintre Consiliul General Savoia și Consiliul Județean Argeș. Între noiembrie 1999 și
decembrie 2001 a fost coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare
agricolă și rurală la Centrul Internațional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă în
cooperare cu Asociația Națională de Dezvoltare Agricolă.

Între anii 2002 și 2003 a lucrat la Comisia Europeană, Delegația CE în România, ca manager
în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, SAPARD.
Pe 27 noiembrie 2014, Dacian Cioloș s-a numărat printre cei care au primit distincția
„Personalitatea anului pentru o Românie europeană”, acordată de către Fundația Eurolink–
Casa Europei, parte integrantă a Federației Internaționale a Caselor Europei. În octombrie
2015 i-a fost acordat titlul de Professor Honoris Causa al Universității de Științe Agricole și
Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
4
Corina Crețu este o politiciană română, membră a partidului PRO România și, de la
1 noiembrie 2014, Comisar pentru Politica Regională al Comisiei Europene. În
legislatura 2000-2004 Corina Crețu a fost aleasă deputat, dar a demisionat pe data de 10
ianuarie 2001 și a fost înlocuită de deputatul Ștefan Cazimir.

Între anii 1992-1996 și 2000-2004 a fost consilier prezidențial și purtător de cuvânt al


președintelui României, Ion Iliescu. Corina Crețu a fost membru în Comisia pentru Politica
Externă a Senatului României și membru titular în Adunarea Parlamentară a OSCE. Corina
Crețu a fost senator în legislatura 2004-2008 iar în 2007 a fost înlocuită de senator Nora
Cecilia Rebreanu. Ca senator, Corina Crețu a fost membru în grupurile parlamentare de
prietenie cu Regatul Maroc, Republica Elenă și Republica Croația.

A fost aleasă eurodeputat la alegerile din 2007, la cele din 2009 și la alegerile din 2014, când
a fost pe primul loc pe lista de candidați ai Alianței PSD-UNPR-PC. A ocupat funcția de
vicepreședinte al Parlamentului European în perioada iunie-octombrie 2014.

3 https://en.wikipedia.org/wiki/Dacian_Ciolos ( accesat 03.11.2022, ora 12.13)


4 https://ro.wikipedia.org/wiki/Corina_Cretu ( accesat 03.11.2022, ora 13.00)
BIBLIOGRAFIA

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Adina_Ioana_Valean

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Orban

3. https://en.wikipedia.org/wiki/Dacian_Ciolos

4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Corina_Cretu

S-ar putea să vă placă și