Sunteți pe pagina 1din 23

RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE

Reprezentativitatea României în sistemul instituțional


European

Studentă:
Ionică Eliza
Reprezentativitatea României în sistemul instituțional European

Astăzi, Uniunea Europeană, se prezintă în esenţă ca o organizaţie internaţională de


integrare supranaţională cu un sistem de instituţii proprii, bine structurat.
În cadrul Uniunii Europene(U.E.) există un organ reprezentativ al cetăţenilor europeni -
Parlamentul European, un organ reprezentativ al autorităţilor guvernamentale - Consiliul, precum
şi un organ supranaţional, ai cărui membri sunt independenţi de statele care i-au desemnat -
Comisia.
La acestea se adaugă instituţiile jurisdicţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,
ajutată de un Tribunal de primă instanţă, precum şi Banca Centrală Europeană şi Mediatorul
European. Structura instituţională a Uniunii Europene cuprinde şi alte organe, în special de
natură tehnică şi financiară, iar pe lângă organele principale ale Uniunii Europene mai
funcţionează şi un număr considerabil de organe subsidiare, cum ar fi Comitetul Regiunilor sau
Consiliul Economic şi Social.

1. Consiliul European
Consiliul European definește orientarea și prioritățile politice generale ale UE. Nu este una dintre
instituțiile cu rol legislativ ale UE; prin urmare nu negociază și nu adoptă legislația UE. În
schimb, stabilește agenda politică a UE, în mod tradițional prin intermediul „concluziilor”
adoptate în cadrul reuniunilor Consiliului European, care identifică subiectele de interes și
măsurile care urmează să fie luate.
Membrii Consiliului European sunt șefii de stat sau de guvern ai celor 28 de state membre ale
UE, președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene
Klaus Werner Iohannis
Klaus Iohannis a absolvit în anul 1983 studiile de fizică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
După terminarea facultății a fost mai întâi profesor de fizică la Agnita, apoi la unele școli din
Sibiu, iar din 1989 la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”. În anul 1997 a devenit
inspector școlar general adjunct, iar între 1999 și 2000 a fost inspector școlar general al județului
Sibiu. Din anul 2000 acesta a fost primar al municipiului Sibiu.
2. Consiliul Uniunii Europene
Președinția Consiliului se asigură prin rotație între statele membre ale UE la fiecare 6 luni. În
cursul acestei perioade de 6 luni, Președinția conduce reuniunile la toate nivelurile în Consiliu,
contribuind la asigurarea continuității lucrărilor UE în cadrul Consiliului. Statele membre care
dețin Președinția lucrează împreună îndeaproape în grupuri de trei, denumite „triouri”. Acest
sistem a fost introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. Trioul stabilește obiective pe termen
lung și pregătește o agendă comună, determinând subiectele și aspectele majore care vor fi
abordate de Consiliu pe o perioadă de 18 luni. Pe baza acestui program, fiecare dintre cele 3 țări
își pregătește propriul său program, mai detaliat, pentru 6 luni.
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezidat vineri, 23 martie 2018, o nouă reuniune a Comitetului
interministerial pentru pregătirea preluării de către România a Președinției Consiliului Uniunii
Europene. Cu acest prilej, a fost adoptat calendarul reuniunilor informale ce vor fi organizate în
România pe durata acestui mandat, în primul semestru al anului 2019, cât și calendarul acțiunilor
premergătoare exercitării mandatului.
3. Parlamentul European este alcătuit din 751 de deputaţi aleşi în cele 28 de state
membre ale Uniunii Europene extinse. Din 1979, deputaţii sunt aleşi prin vot universal direct
pentru o perioadă de cinci ani.
 Victor BOŞTINARU (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din
Parlamentul European - Partidul Social Democrat)- Comisia pentru dezvoltare regională
Delegaţia pentru relaţiile cu Republica Populară Chineză
 Facultatea de Istorie si Geografie, Universitatea Bucuresti (1974), Facultatea de Istorie si
Filosofie, Universitatea Bucuresti (1981). Calificare : profesor (profesor, comuna Petresti,
Dambovita (1974-1978), profesor, Scoala nr.3 si nr.6 din Gaesti, Dambovita (1978-1989))
 Daniel BUDA – ( Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) – Partidul
National Liberal ) – Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală
Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Muntenegru
 În anul 2006 a obținut titlul de Doctor în Filosofie al Universității Babeș-Bolyai cu
teza Raporturile parlamentului cu principalele instituții ale statului. În perioada 2001-2005 a
efectuat stagii de perfecționare în S.U.A., după cum urmează: un stagiu de perfecționare pe
probleme de administrație publică la Michigan State University în anul 2005, un stagiu de
perfecționare pe probleme de administrație publică tot la Michigan State University în anul 2001
și un stagiu de perfecționare pe probleme de administrație publică la University of Albany, New
York în anul 2000 Este absolvent al Facultății de Drept, Universitatea Babes Bolyai (2007) si al
Facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj
(1994).
 Cristian-Silviu BUŞOI (Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat)-
Partidul Național Liberal)- Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Ucraina
Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
 Facultatea de Medicina Bucuresti, Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila"
Bucuresti (2003), doctorand Sanatate Publica si Management Sanitar, Universitatea de Medicina
si Farmacie Timisoara (din 2004), doctorand Endocrinologie, Universitatea de Medicina si
Farmacie "Carol Davila" Bucuresti (din 2004), Facultatea de Drept, Universitatea "Titu
Maiorescu" Bucuresti (2007)
 Andi CRISTEA ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din
Parlamentul European - Partidul Social Democrat ) - Preşedinte al Delegaţiei la Comisia
parlamentară de cooperare UE-MoldovaDelegația la Comitetul parlamentar de asociere UE-
Moldova Conferinţa preşedinţilor de delegaţie Comisia pentru afaceri externe Subcomisia pentru
drepturile omului Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euronest
 2004 : BA, MA, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Facultatea de
Științe Politice, Universitatea București
 2004 : Modulul de integrare europeană Jean Monnet, Centrul pentru studii euro-atlantice,
Universitatea București
 2004 : Diplomă postuniversitară în drept comunitar, economie și administrație europeană,
Universitatea București
 2009 : Institutul Diplomatic Român, Ministerul Afacerilor Externe, București
 2013 : Universitatea Națională de Apărare Carol I, București
 Mircea DIACONU ( Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa –
Independent )- Vicepreşedinte, Comisia pentru cultură şi educaţie Comisia pentru cultură şi
educaţie Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Arabică
 1967-1971 : Institutul de Teatru și Film „Ion Luca Caragiale”, București

 Damian DRĂGHICI ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților


din Parlamentul European – Independent ) - Comisia pentru cultură şi educaţie Delegaţia la
comisiile parlamentare de cooperare UE-Armenia, UE-Azerbaidjan şi UE-Georgia
 A urmat studii în domeniul muzicii la Universitatea de Muzică din Atena (1993-1996) şi
la Colegiul de Muzică Berklee din Boston, SUA (1997-1999), absolvind Magna cum Laudae. În
2006, a studiat psihologia la Institutul Hoffman din SUA, iar în 2009 la Institutul Jack Canfield
din SUA. Între 1980 şi 2011 a înregistrat 18 albume, interpretând muzică jazz la nai.

 Doru-Claudian FRUNZULICĂ – ( Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si


Democraţilor din Parlamentul European - Partidul Social Democrat ) - Comisia pentru dezvoltare
Delegația pentru relațiile cu Peninsula Coreeană Delegaţia pentru relaţiile cu Adunarea
Parlamentară a NATO
 2001 : învățământ superior: doctor în științe economice, Academia de Studii Economice
din București
 2012 : certificat Financial Services Authority (Marea Britanie) - FSA, Annual
International Training Seminar
 2011 : College of International and Security Studies, Senior Executive Seminar, Centrul
European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, R. F. Germania
 2004 : diplomă, „Intelligence Oversight Democracy”, curs organizat de Center for Civil-
Military Relations, Naval Postgraduate School (Monterey, SUA) - România
 2001 : diplomă de specializare în „Human Resources Management in Enterprise”, ILO
International Training Centre, Torino, Italia
 2000 : curs de specializare: Leadership în managementul companiilor de asigurare, TAC,
Marea Britanie
 1994-1995 : absolvent al Colegiului de Studii Strategice și Economia Apărării, Centrul
European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall”, R. F. Germania
 1992-1993 : învățământ superior: diplomă de studii postuniversitare în Relații
internaționale, IRSI+MIC, București
 1991-1992 : studii aprofundate în științe politice și economice, program al Universității
Europei, Paris
 1983-1984 : învățământ superior: diplomă în pedagogie și sociologie, Universitatea
București
 1984 : învățământ superior: licențiat al Universității Politehnice București, Facultatea de
Electronică și Tehnologia Informației

 Maria GRAPINI ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din


Parlamentul European – Partidul Puterii Umaniste ) - Comisia pentru piaţa internă şi protecţia
consumatorilor Delegaţia pentru relaţiile cu Peninsula Coreeană
 2004 : specializare la Programul Internațional pentru participanți din exterior al
Departamentului de Stat al SUA „Business Development Issues for Women Business Leaders”,
organizat de Departamentul de Stat USA
 2004 : Forum consacrat pentru bunele practici în domeniul IMM-urilor desfășurat la
Palatul Națiunilor de la Geneva
 2002 : „Women in Business Entering the 21st Century”, workshop organizat de The
United States Agency International Development și de World Learning
 1999 : „Connex GSM pentru întreprinzătorii de succes” organizat de FIMAN și Connex
GSM
 1999 : Seminar de perfecționare în Management/Marketing/Cooperare organizat de
Serviciul Integrat de Consultanță pentru Economie în România, împreuna cu Academia de
Management a landului Saxonia din Germania
 1998 : Instruire în antidumping și sistemul legislativ contabil organizată de
Departamentul de Comerț al SUA
 1997 : „Assisting Local/Regional Development Initiatives”, organizat de GOPA
Consultants Germania și Fundația Internațională de Management România
 1997 : Managementul financiar intern – organizat de Agenția Statelor Unite pentru
Dezvoltare Industrială
 1997 : Curs de marketing și management financiar extern organizat de Centrul de
Consultanță Româno-America
 1996 : Managementul calității totale – organizat de F.R.P.C., C.C.I.A. Timișoara (1996)
 1996 : Calificare în funcția de lector pentru pregătirea cadrelor de conducere din
întreprinderi în economia de piață, organizată de Camera de Comerț și Industrie, Timișoara și
O.W.Z. Germania
 1994 : Management de Vârf prin GEGOS organizat de Ministerul Industriei și Institutul
de Management și Informatică, București
 1978 : Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” Iași, Facultatea de Textile, specializarea
„Tehnologia Mecanică a Filării și Țesării”, Iași (România)
 1969-1973 : Liceul Teoretic Berești (Galați)

 Cătălin Sorin IVAN (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din


Parlamentul European - Partidul Social Democrat ) - Comisia pentru afaceri economice şi
monetare
Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Rusia
 Este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul
Universității „Al. I. Cuza” din Iași, secția „Tranzacții Internaționale”. Deține un masterat în
afaceri internaționale și unul în management politic. Este doctorand al Universității „Al. I. Cuza”
din Iași, în domeniul economiei mondiale.
 Monica MACOVEI ( Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni –
Independent ) - Preşedintă, Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-
Albania Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Albania Conferinţa
preşedinţilor de delegaţie Comisia pentru control bugetar Comisia pentru libertăţi civile, justiţie
şi afaceri interne Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Albania
 1978-1982: LLB (magna cum laude), Facultatea de Drept, Universitatea din București
 1992-1993: LLM în drept constituțional comparativ, Universitatea din Stratul New York
și Universitatea Central Europeană, Budapesta
 1994: Drept internațional public și instituții transnaționale, Seminar Salzburg, Austria
 1994: Teoria și practica drepturilor omului - Drept internațional și european, Facultatea
de Drept, Institutul de Drept European, Universitatea din Birmingham, Marea Britanie
 1995: Protecția internațională a drepturilor omului, curs avansat, Universitatea Abo /
Turku, Finlanda
 1996: Administrația justiției în statele membre UE, Programul de vizite al Uniunii
Europene, Bruxelles, Roma, Madrid
 1997: Schimbul de burse Eisenhower, Angajarea liderilor emergenți, Programul Multi-
Nation, SUA

 Ramona Nicole MĂNESCU (Grupul Partidului Popular European (Creștin


Democrat) – Partidul National Liberal ) - Vicepreşedintă, Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din
Mashrek
Comisia pentru afaceri externe Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Mashrek
 licențiată în Științe Juridice la Facultatea de Drept, a Universității București.[1] După
încheierea studiilor de licență, europarlamentarul liberal a urmat mai multe studii
postuniversitare, dintre care amintim: Institutul Diplomatic Român din cadrul Ministerului
Afacerilor Externe (2006), Academia Națională de Informații, Colegiul Superior de Securitate
Națională, dizertație cu tema „Industria Românească de Apărare” (2006), Universitatea
Națională de Apărare - Colegiul Național de Apărare, dizertație cu tema „România și Politica
Europeană de Securitate și Apărare” (2005). De asemenea, Ramona Mănescu a absolvit
programul de studii academice postuniversitare în „Relații Internaționale și Integrare
Europeană” al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București (2006).

 Marian-JeanMARINESCU ( Grupul Partidului Popular European (Creștin


Democrat) – Partidul National Liberal ) - Vicepreşedinte al Grupului Partidului Popular
European (Creştin Democrat) Comisia pentru transport şi turism Delegația la Comisia
parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia
 1997-1997 : curs de formare pentru activitatea din cadrul prefecturilor, Scuola Superiore
dell’Amministrazione dell’Interno din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Italiene
 1996-1996 : expert evaluator, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din
România, Craiova
 1993-1993 : management general, IROMA - Institutul Român de Management București
 1993-1993 : management, Cooper & Lybrand (în prezent PricewaterhouseCoopers)
 1976-1984 : inginer, Universitatea Politehnică București, Facultatea de Aeronave
 Sorin MOISĂ ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) –
Independent ) - Comisia pentru comerţ internaţional Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia
de Sud-Est şi cu Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)
 de profesie economist, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații
Economice Internaționale. De asemenea, a absolvit un program de Masterat în Relații
Internaționale al Școlii Naționale de Știinte Politice și Administrative București și este în curs de
finalizare a lucrării de doctorat în Relații Internaționale la Universitatea Oxford din Marea
Britanie, cu o teză, începută în anul 2006, despre Uniunea Europeană ca actor politic
transformator în contextul extinderii UE către fostele țări comuniste.

 Siegfried MUREŞAN (Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) –


Partidul Miscarea Populara ) - Vicepreşedinte, Comisia pentru bugete Comisia pentru bugete
Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova Delegaţia la Adunarea
Parlamentară Euronest
 Academia de Studii Economice din București în anul 2004. A continuat studiile cu un
Master în Științe Economie și Management la Universitatea Humboldt din Berlin pe care l-a
finalizat în anul 2006.

 Dan NICA ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din


Parlamentul European - Partidul Social Democrat ) - Vicepreşedinte, Comisia pentru control
bugetar Comisia pentru control bugetar Comisia pentru industrie, cercetare şi energie Delegaţia
pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americi
 2005-2005 : învățământ superior: doctor în științele comunicării
 1985-1985 : învățământ superior: Facultatea de Electronică și Telecomunicații din Iași,
România

 Norica NICOLAI ( Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa –


ALDE Romania ) - Vicepreşedintă a Grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
Comisia pentru pescuit Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova Delegaţia
la Adunarea Parlamentară Euronest
 1979-1983 : învățământ superior, drept: Facultatea de Drept, Universitatea București
 2000-2000 : Academia ONU pentru lideri politici
 2001-2001 : Harvard University - John F. Kennedy School of Government

 Ioan Mircea PAŞCU ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din


Parlamentul European – Partidul Social Democrat ) - Vicepreşedinte al Parlamentului European
Vicepreşedinte, Comisia pentru afaceri externe Biroul Parlamentului European Subcomisia
pentru securitate și apărare Delegaţia la Comisia parlamentară de cooperare UE-Moldova
Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia
 Absolvent, în anul 1971, al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Comerț
Exterior, obține în 1980 titlul de Doctor al Institutului de Studii Politice.

 Emilian PAVEL – ( Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor si Democraţilor din


Parlamentul European – Independent ) - Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri
sociale Delegația pentru relațiile cu Israel Delegația la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru
Mediterana

 Răzvan POPA ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din


Parlamentul European – Partidul Social Democrat ) - Comisia pentru bugete Delegația la
Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
 2002-2006 : Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Jurnalism, licență,
studii universitare
 1992-1996 : Colegiul „Maria Băiulescu“ din Brașov, bacalaureat

 Cristian Dan PREDA ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) –


Independent) - Vicepreşedinte, Subcomisia pentru drepturile omului Subcomisia pentru
drepturile omului Comisia pentru afaceri externe Comisia pentru dezvoltare Delegaţia pentru
relaţiile cu ţările din Asia de Sud
 1994-1998 : învățământ superior, științe politice: doctor in științe politice (1998), École
des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris
 1991-1994 : învățământ superior, științe: filosofie, Universitatea Paris I - Panthéon
Sorbonne
 1990-1991 : învățământ superior, științe: DEA, istoria filosofiei, Universitatea Paris I -
Panthéon Sorbonne
 1986-1991 : învățământ superior, științe: licență, istoria filosofiei, Facultatea de Filosofie,
Universitatea din București

 Laurenţiu REBEGA ( Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni –


Independent ) Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală Comisia pentru petiţii Delegaţia la
Comisia parlamentară mixtă UE-Turcia
 2013- ... : doctorand, Academia de Studii Economice din București
 2015-2016 : masterat în Politică internațională, Centrul European pentru Cercetări
Internaționale și Strategice, Bruxelles
 2012 : cursuri de specializare în politică externă și diplomație, Institutul Diplomatic
Român
 2009-2011 : masterat în Managementul proiectelor de dezvoltare rurală și regională,
Academia de Științe Economice din București
 2007-2009 : masterat în Management și dezvoltare rurală, Universitatea de Științe
Agronomice și Medicină Veterinară din București
 2004-2006 : diplomă „Junior Leader in Agricultural Business”, Grindsted Agricultural
College
 1999-2004 : diplomă de licență în Zootehnie, Universitatea de Științe Agronomice și
Medicină Veterinară din București

 Daciana Octavia SÂRBU ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si


Democraților din Parlamentul European – Partidul Social Democrat ) - Vicepreşedintă, Comisia
pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară Comisia pentru mediu, sănătate publică şi
siguranţă alimentară Delegaţia pentru relaţiile cu Statele Unite ale Americii
 Colegiul Banatean din Timisoara (1992-1996), Facultatea de Drept, Universitatea din
Timisoara (1996-2000), Curs postuniversitar - Aparare si Siguranta Nationala, Colegiul National
de Aparare (2002), Stagiu de pregatire in domeniul luptei antifrauda, Oficiul European de Lupta
Anti-Frauda, Bruxelles (iulie 2002), Master in Management Politic, Institutul Social Democrat
Bucuresti (2003), Master in Drept Comercial, Universitatea din Timisoara (2004).

 Csaba SÓGOR ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) - Uniunea


Democrată Maghiară din România ) - Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne
Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia
 1982-1988 : învățământ superior, altele (de nivel universitar): Universitatea Cluj
 1978-1982 : învățământ secundar, liceu: Cluj

 Theodor Dumitru STOLOJAN ( Grupul Partidului Popular European (Creștin


Democrat) – Partidul national Liberal ) - Comisia pentru afaceri economice şi monetare Comisia
specială pentru deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similar Delegaţia la
Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE
 1961-1966 : economist, Academia de Studii Economice din București
 1976-1980 : doctor în economie, Academia de Studii Economice din București
 2012-2012 : Doctor Honoris Causa, Universitatea Valahia din Târgoviște

 Claudiu Ciprian TĂNĂSESCU ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si


Democraților din Parlamentul European - Partidul Social Democrat ) - Comisia pentru mediu,
sănătate publică şi siguranţă alimentară Delegaţia pentru relaţiile cu Canada
 1984 : diplomă de bacalaureat, Liceul Sanitar, București
 1996 : diplomă universitară de medic generalist, Universitatea de Medicină și Farmacie,
București

 Claudia ȚAPARDEL ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților


din Parlamentul European - Partidul Social Democrat ) - Comisia pentru transport şi turism
Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Asia de Sud
 2010-2013 : învățământ superior: doctor în științe economice, Academia de Studii
Economice din București
 2008-2010 : învățământ superior: master în relații internaționale - analiza și soluționarea
conflictelor, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Departamentul de Relații
Internaționale
 2006-2008 : învățământ superior: master în afaceri internaționale, Academia de Studii
Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale
 2002-2006 : învățământ superior: Academia de Studii Economice, Facultatea de
Management, specializarea Administrație Publică - Integrare Europeană
 2002-2006 : învățământ superior: Institutul Bancar Român, Facultatea de Management,
specializarea Finanțe – Bănci

 Mihai ŢURCANU ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) –


Partidul National Liberal ) - Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor Delegația
pentru relațiile cu Canada
 Facultatea de Medicină Veterinară (2000)

 Traian UNGUREANU ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) –


Partidul National Liberal ) - Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne Delegaţia la
comisiile parlamentare de cooperare UE-Armenia, UE-Azerbaidjan şi UE Georgia Delegaţia la
Adunarea Parlamentară Euronest
 A absolvit Facultatea de Filologie, Sectia romana-engleza, la Universitatea Bucuresti

 Adina-Ioana VĂLEAN ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) –


Partidul National Liberal ) - Vicepreşedintă a Parlamentului European Biroul Parlamentului
European Comisia pentru industrie, cercetare şi energie Delegaţia pentru relaţiile cu Statele
Unite ale Americii
 Facultatea de matematica, Universitatea Bucuresti (1990), curs postuniversitar,
Conducerea securitatii si apararii nationale (2005), master, Studii de Integrare Europeana si
Securitate (2006).
 Renate WEBER ( Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa –
Independent ) - Vicepreşedintă, Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile Delegaţia la
Comisia parlamentară mixtă UE-Chile Comisia pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri
sociale Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană
 În anul 1994 este visiting scholar la Columbia University din New York, Centre for the
Study of Human Rights. A urmat în paralel o serie de cursuri de drept la Facultatea de Drept,
precum și cursuri de relații internaționale la Școala de Relații Publice Internaționale din cadrul
aceleiași universități.
 Renate Weber devine o militantă pentru drepturile omului, fiind și redactor-șef al
Revistei Române de Drepturile Omului (1993-2004). De asemenea, face parte din numeroase
organisme de protejare a drepturilor omului și anume: directoare executivă a Centrului pentru
Drepturile Omului - București (1993-1998); co-președinte al Asociației pentru Apărarea
Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) (1994-1999); vice-
președinte al International Helsinki Federation for Human Rights - Viena (1994-1996); membră
a International Service for Human Rights - Geneva (1995-2003); membră a International Council
for Human Rights Policy - Geneva (1997-2004); directoarea Proiectului "The Status of Women's
Rights in Central/Eastern European Countries and the Newly Independent States" al Federatiei
Internaționale Helsinki pentru Drepturile Omului - Viena (1999-2000) etc.

 Iuliu WINKLER ( Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) - Uniunea


Democrată Maghiară din România ) - Vicepreşedinte, Comisia pentru comerţ internaţional
Comisia pentru comerţ internaţional Delegaţia pentru relaţiile cu India
 1988 : Licențiat în electronică și telecomunicații, Institutul Politehnic „Traian Vuia”,
Timișoara
 2001 : Licențiat în finanțe și asigurări, Universitatea Petroșani, Facultatea de Științe
 2003 : Absolvent al Colegiului Național de Apărare din România
 1998 : Adunarea Regiunilor Europei, Școala de Vară, Erfurt, Germania
 1998 : Curs de formare în marketingul la nivel regional – Centrul pentru antreprenori,
Szombathely, Ungaria
 1997 : Program de perfecționare în antreprenoriat – Conservatoire National des Arts et
Métiers, Belfort, Franța
 1997 : Curs postuniversitar de management și marketing în afaceri economice
internaționale – Universitatea Ecologică, Deva, România
 1995 : International Republican Institute (SUA) – Program de formare în campaniile
electorale pentru tinerii lideri ai partidelor politice, Timișoara, România

 Maria Gabriela ZOANĂ ( Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si


Democraților din Parlamentul European – Partidul Social Democrat ) - Comisia pentru
agricultură și dezvoltare rurală Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen Delegația
pentru relațiile cu Peninsula Arabică

4. Comisia Europeana
 Corina Cretu - Facultatea de Planificare si Cibernetica Economica, Academia de
Studii Economice Bucuresti
 Comisar pentru Politica Regională al Comisiei Europene

5. Curtea de Justiție a Uniunii Europene ( CJUE )


 Octavia Spineanu-Matei -licențiată în drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza
din Iași, doctor în drept
 judecător la Tribunal începând de la 19 septembrie 2016.
 Camelia Toader - licenţiată în drept, doctor în drept;
 judecător la Curtea de Justiție începând cu data de 12 ianuarie 2007.

6. Curtea Europeană de Conturi


 George Pufan numit în data de 1/7/2013.În 2011, la 53 de ani, a obţinut diploma de
licenţă în specialitatea contabilitate la Universitatea Danubius. Potrivit CV-ului său postat pe
site-ul Curţii Române de Conturi, specialitatea lui principală este cea de constructor (a absolvit
Institutul de Construcţii Bucureşti). A fost inginer, şef de şantier, dar şi director la Curtea de
Conturi (1994-2000) sau consilier al primarului la Primăria sectorului 1 Bucureşti. Mai are o
serie de studii pe care politicienii le urmează cu asiduitate – o diplomă la Colegiul Naţional de
Apărare (1999) o diplomă de master la SNSPA, şcoală de ştiinţe politice, (2005) sau o diplomă
de specializare la Institutul Naţional de Administraţie (2006).

7. Comitetul European al Regiunilor


 Ionel ARSENE
 1986-1990 - Liceul industrial Stefan cel Mare, Tg.Neamt
 2004-2007 - USAMV Bucuresti - Facultatea de Management, Inginerie Economica in
Agricultura si Dezvoltare Rurala, inginer economist
 2002-2008 - UNAP Securitate si Aparare Nationala

 Csaba BORBOLY
 1993 – 1999: administraţie publică – Universitatea „Eötvös Lóránd” Facultatea de Drept,
Budapesta (Ungaria)
 1992 – 1993: management politic – Şcoala Politica „Századvég” din Budapesta (Ungaria)
 1987 – 1992: informatică – Liceul „Márton Áron” din Miercurea Ciuc (România)
 2002 – 2003: bursă de cercetare – Programul comun derulat de Centrul Regional al
Academiei de Ştiinţe din Ungaria şi de Fundaţia „Új Kézfogás”
 2001: curs de perfecţionare pentru liderii instituţiilor publice – Fundaţia Partners for
Local Development
 1999: formarea formatorilor – Opportunity Associates Romania
 1998: cursuri de specialitate pentru liderii organizaţiilor de tineret – MTS – CTR –
Comisia Europeană
 1995 – 1996: elaborarea de metodologii şi studii în domeniul drepturilor cetăţeneşti
(curs) – Center for Civic Studies – Fundaţia „Soros”, Budapesta
 1993 – 1994: formarea formatorilor – Ministerul Culturii şi Educaţiei, Ungaria,
Budapesta
 1992 – 1993: managementul organizaţiilor non-guvernamentale – Case Western
University – Mandel Center

 Emil DRĂGHICI

 Decebal FĂGĂDĂU

 Gheorghe FALCĂ
 Institutul Politehnic "Traian Vuia", Timişoara, Facultatea de Construcţii, licenţiat în
drumuri;
Specialitatea: Drumuri

 Mariana GÂJU

 Victor MORARU
 “Nicolae Titulescu” – Jurist 2006-2002
 “Nicolae Titulescu” - Dreptul afacerilor – Master 2007-2006
 Robert-Sorin NEGOIȚĂ
 Facultatea de Drept în 2007 (Universitatea Bioterra) și Facultatea de Economie a
Turismului Intern și Internațional (Universitatea Româno-Americană)
 Alin-Adrian NICA
 Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității “Politehnica”
Timișoara, specializarea „Calculatoare”.
Am urmat cursurile Liceului de Informatică Grigore Moisil din Timișoara.
Școala gimnazială am absolvit-o în comuna Dudeștii Noi.

 Emilian OPREA
 2005 Școala Națională de Studii Politice și Administrație public, licențiat;
 1990 Facultatea de Construcții căi ferate și poduri, licențiat.
 Ion PRIOTEASA
 Şcoala Postliceala de Turism 1972-1974 Operator de turism
 Facultatea de Stiinte Economice 1980-1984 diploma: Economist

 Ovidiu-Ion TEBAN
 Bogdan Andrei TOADER
 Marius Horia ȚUȚUIANU
 Marius Ioan URSĂCIUC
 1989 Facultatea de Mecanica Iasi, sectiunea Masini-Unelte, curs zi, iar intre 1991-1995
am urmat cursurile Institutului de Stiinte Economice Iasi, sectia Economia Productiei Agricole si
Silvice, curs fara frecventa. In 2007 am absolvit masteratul de Management si legislatie in
industrie, administratie si servicii din cadrul Universitatii tehnice Gheorghe Asachi din Iasi.

8. Banca Europeană de Investiții


Acționarii BEI sunt statele membre ale UE. Deciziile sunt luate de către următoarele organisme:
 Consiliul guvernatorilor este alcătuit din miniștri (de obicei de finanțe) din toate statele
membre. Acesta stabilește politica generală de creditare a Băncii.
 Eugen Orlando TEODOROVICI După ce a absolvit Colegiul Național ”Spiru Haret”,
Eugen Teodorovici s-a înscris la Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice,
pe care a absolvit-o în anul 1997. Nu a început un master imediat, ci mult mai târziu, terminându-l în
2006, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Departamentul pentru Relații
Internaționale și Intergrare Europeană.

 Consiliul de administrație, prezidat de președintele BEI, este alcătuit din 28 de membri


numiți de statele membre și unul desemnat de Comisia Europeană. Acesta aprobă operațiunile de
contractare și acordare a împrumuturilor.
 Attila GYÖRGY
 01/10/1998–15/09/2002 Licenţiat în finanţe Academia de Studii Economice din Bucureşti,
Bucureşti (România) Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori
 01/10/2002–15/02/2004 Studii aprofundate în bănci şi asigurări: BANCAS Academia de Studii
Economice din Bucureşti, Bucureşti (România)
 08/2004 Studii postuniversitare: Drept comunitar Academia de Studii Economice din Bucureşti,
Bucureşti (România)
 01/11/2003–06/10/2006 Doctor în finanţe-asigurări Academia de Studii Economice din
Bucureşti, Bucureşti (România) Titlul tezei: Impactul tranzacţiilor electronice asupra bugetelor
instituţiilor publice din România Conducător ştiinţific: prof. Tatiana Moşteanu
 01/10/2006–31/03/2008 Masterat: Predare şi cercetare academică (în lb. engleză) Academia de
Studii Economice din Bucureşti, Bucureşti (România)
 01/10/2007–30/06/2008 Studii postuniversitare: Managementul proiectelor europene
Academia de Studii Economice din Bucureşti, Bucureşti (România)
 15/02/2011–15/06/2013 Studii Postdoctorale Academia de Studii Economice din Bucureşti şi
stagiu de cerectare la ESSEC Paris

Comitetul de audit verifică dacă operațiunile BEI se derulează în mod corespunzător.


 Vasile IUGA
Este licentiat al Facultatii de Aeronautica din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti; membru al
asociatiei ACCA Marea Britanie si auditor financiar. A absovit cursuri la Harvard Business
School(1997) si al Scolii de Afaceri din Londra (1998).

9. Comitetul Economic si Social European


 Rprezentanți ai patronatelor
 ALBU Cătălin Octavian
 BONTEA Ana
 absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 1997;
 absolventa master, specializarea „Relatii de munca si industriale” – Facultatea de Drept
din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 2006.

 FLORIA Irinel Eduard


 MANOLIU Mihai
 PLOSCEANU Aurel Laurențiu
 Reprezentanți ai sindicatelor
 DANDEA Petru Sorin
 FORNEA Dumitru
 IVAȘCU Minel - de profesie inginer in calculatoare este absolvent al facultatii
Automatica din Bucuresti.
 RUSU Sabin
 LUCA Liviu

 Reprezentanți ai societății civile


 ALISTAR Victor
Între 1995 şi 1999 a studiat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi
Administrative (SNSPA), Facultatea de Administraţie Publică. În perioada 1999-
2002, a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Danubius
Galaţi. Între 2002 şi 2004 a studiat pentru obţinerea masterului în „Spaţiul Public
European” în cadrul SNSPA. În 2009 devine Doctor în Drept şi Ştiinţe
Administrative din partea SNSPA, cu teza 'Instrumente şi mecanisme de
perfecţionare a funcţiei publice'.
 IVAȘCU Mihai a absolvit două facultăți și două masterate în București, a făcut un
MBA, în Innovation Management la Universitatea din Monaco, iar acum este doctorand
în Financial Technologies, la INSEEC.
 OPRAN Marius Eugen – 1968 Facultatea de electronică și telecomunicații din cadrul
Institutului politehnic din București.
 PÎRVULESCU Cristian Absolvent al Facultății de Filosofie al Universității
București (1989), s-a format la școala de politologie franceză.
 SIBIAN Ionuț a absolvit Masterul in Relatii Internationale in cadrul Centrului pentru
Studii Euro-Atlantice, Universitatea din Bucuresti, precum si un Program de Master in
Studii Sud-Est Europene, sprijinit de Uniunea Europeana.
10. Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a celor 19 țări din Uniunea
Europeană care au adoptat euro. Principala atribuție a BCE este menținerea stabilității
prețurilor în zona euro și astfel, conservarea puterii de cumpărare a monedei unice.

11. Servicul European de Acțiune Externă


Serviciul European de Acțiune Externă (SEAS) este serviciul diplomatic al UE. Scopul
său este să sporească eficiența și coerența politicii externe a UE, contribuind astfel la
creșterea influenței Europei la nivel global.
Înaltul Reprezentant este și vicepreședinte al Comisiei Europene. Acesta reprezintă
politica externă și de securitate a UE în lume, coordonează activitatea Comisiei Europene
în domeniul relațiilor externe și prezidează reuniunile miniștrilor de externe, ai apărării și
ai dezvoltării din statele membre. Înaltul Reprezentant implementează politica externă și
de securitate a UE, împreună cu statele membre, beneficiind de resursele disponibile la
nivel național și european. Acest lucru contribuie la asigurarea coerenței în materie de
politică externă.

12. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor


În desfășurarea activităților lor, instituțiile și organismele UE prelucrează uneori date cu
caracter personal ale cetățenilor, în format electronic, scris sau vizual. Prelucrarea
include colectarea, înregistrarea, stocarea, recuperarea, transmiterea, blocarea sau
ștergerea datelor. Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor are misiunea de a
garanta respectarea normelor stricte privind protecția vieții private, care guvernează
aceste activități.
Șeful Autorității și adjunctul său sunt numiți pentru un mandat de 5 ani care poate fi
reînnoit. Pentru operațiunile cotidiene, există două entități principale în cadrul AEPD.

 Entitatea „Supraveghere și punere în aplicare” evaluează respectarea protecției datelor de


către instituțiile și organismele UE.
 Entitatea „Politică și consultare” le oferă legislatorilor europeni consultanță privind protecția
datelor în diverse domenii și în contextul elaborării noilor propuneri legislative.

BIBLIOGRAFIE
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/05/29/europarlamentar-ales-damian-
draghici-psd-biografie-12-52-27
https://ro.wikipedia.org/wiki/Daniel_Buda
https://ro.wikipedia.org/wiki/C%C4%83t%C4%83lin-Sorin_Ivan
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sorin_Mois%C4%83
https://ro.wikipedia.org/wiki/Siegfried_Mure%C8%99an
http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/daciana-octavia-sarbu-curriculum-vitae-
168680
https://ro.wikipedia.org/wiki/Renate_Weber
http://ursaciucmarius.ro/autobiografie-marius-ursaciuc/
http://www.europarl.europa.eu/meps/ro/124790/DORU-CLAUDIAN_FRUNZULICA_cv.html
http://www.europarl.europa.eu
http://www.primariaarad.ro/info.php?page=/pma/primarul.html&newlang=ron&theme=th1-ron
https://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7026/ro/
https://ec.europa.eu/commission/commissioners/2014-2019/cretu_en
http://www.europarl.europa.eu/romania/ro/eurodeputatii_romani.html
https://ro.wikipedia.org/wiki/Eugen_Teodorovici
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-investment-
bank_ro
http://www.asebuss.ro/despre-noi/advisory-board/vasile-iuga-d/
http://memberspage.eesc.europa.eu/#/?mandate=mem&language=en&country=RO&v=1
526408381166
http://www.politicaromaneasca.ro/files/fisiere/victoralistar.pdf
http://www.portalcodulmuncii.ro/autor/ana-bontea-22/
http://implicat.info/minel-ivascu
https://www.forbes.ro/greu-de-oprit-81903
http://romania-on-line.net/whoswho/OpranMarius.htm
https://ro.wikipedia.org/wiki/Cristian_P%C3%AErvulescu
http://implicat.info/ionut-sibian
https://www.ecb.europa.eu/ecb/html/index.ro.html
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/eeas_rov

https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-
data-protection-supervisor_ro

S-ar putea să vă placă și