Declarația omului și cetățeanului

Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului Este un

document fundamental prin care au fost puse în Franța bazele
democrației moderne. A apărut la 26 august 1789 și cuprinde 17
articole care combină dispozițiile privind drepturile a trei categorii
de persoane:francezi ,străini sau inamici.

Declarația proclamă că tuturor cetățenilor trebuie să li se

garanteze dreptul la libertate proprietate securitate și
rezistență în fața opresiunii. Potrivit declarației libertatea
înseamnă libertate religioasă, libertatea presei, libertatea de a
renunța la forme de guvernare necorespunzătoare(tortură).
Articolul 1 se referă la drepturile la libertate și egalitate în drepturi.
Articolul 2 se referă la dreptul la libertate, proprietate, la siguranță
și rezistență la opresiune.
Articolul 3 se referă la faptul că nicio entitate, nici un individ nu pot
exercita o autoritate care nu emană în mod explicit la ea.
Articolul 4 subliniază faptul că drepturile omului sunt nelimitate
atâta timp cât încalcă drepturile altor oameni.
Articolul 5:orice lucru care nu este interzis prin lege nu poate fi
împiedicat de nimeni
Articolul 6: toți cetățenii sunt egali în fața legii.
Articolul 7: nimeni nu poate fi pedepsit decât dacă este stabilit prin
lege și orice cetățean solicitat în numele legii trebuie să se supună
imediat.
Articolul 8: pedepsele stabilite prin lege trebuie să fie strict
necesare și nimeni nu poate fi pedepsit decât conform unei legi
exacte.
Articolul 9: Orice om este nevinovat până la demonstrarea
vinovăției acestuia.
Articolul 10: nimeni nu poate fi pedepsit pentru opiniile sale dacă
acestea nu tulbură ordinea publică.
Articolul 11: prevede libertatea gândurilor și opiniilor proprii.
Articolul 12: forța publică care garantează drepturile omului
trebuie trebuie să lucreze în avantajul acestora și nu în folosul
personal al unora
Articolul 12: cheltuielile administrative pentru întreținerea forței
publice este o contribuție comună și indispensabilă.
Articolul 14: cetățenii au dreptul să urmărească destinația
contribuției publice și să accepte în mod liber.
Articolul 15: funcționarii publici pot fi trași la răspundere pentru
modul în care își îndeplinesc funcția.
Articolul 16: orice societate care Nu asigură garanția drepturilor și
nu stabilizează separarea puterilor este lipsită de constituții.
Articolul 17 se referă la dreptul la proprietate.