Bill of Rights (Legea Drepturilor)

Este numele dat colectiv primelor zece amendamente la Constituţia

Statelor Unite. Propuse în urma luptei politice adesea crâncene
duse în anii 1787-1788 pentru ratificarea Constituţiei SUA, şi
întocmite în aşa fel încât să abordeze obiecţiile ridicate de
antifederalişti⁠, amendamentele Bill of Rights au adăugat la
Constituţie garanţii specifice ale drepturilor⁠ şi libertăţilor
personale, limitări clare ale puterilor guvernului în procedurile
judiciare, şi declaraţia explicită că toate puterile care nu au fost
anume delegate Congresului prin Constituţie sunt rezervate
statelor sau cetăţenilor⁠.
Întocmirea amendamentelor
James Madison a introdus o serie de propuneri de amendamente
constituţionale în Camera Reprezentanţilor. Printre propunerile sale
s-a numărat una care ar fi adăugat la preambul un limbaj
introductiv ce ar fi subliniat drepturile naturale. Un altul ar fi aplicat
părţi din Bill of Rights atât statelor, cât şi guvernului federal. Mai
multe urmăreau protejarea drepturi personale individuale prin
limitarea diverselor puteri constituţionale ale Congresului.
Primul Amendament
„Congresul nu trebuie să dea legi privitoare la instituirea vreunei
religii sau la interzicerea libertăţii de praticare a vreunei religii; sau
care îngrădesc libertatea de exprimare sau libertatea presei; sau
dreptul poporului de a se aduna paşnic şi de a cere guvernului să le
rezolve plângerile.

Primul Amendament interzice adoptarea oricărei legi care să

stabilească o religie de stat,să împiedice exercitarea liberă a religiei,
să îngrădească libertatea de exprimare, să limiteze libertatea presei,
să interfereze cu dreptul la adunare paşnică⁠sau să interzică dreptul
la petiţie adresată guvernului. Iniţial, Primul Amendament se aplica
numai asupra legilor adoptate de Congres, şi multe dintre
dispoziţiile sale au fost interpretate în mod mai restrictiv decât
astăzi.
Al Doilea Amendament
„Deoarece o miliţie bine organizată este necesară securităţii unui stat
liber, dreptul populaţiei de a păstra şi purta arme nu trebuie să fie
încălcat.

Cel de al Doilea Amendament protejează dreptul de a deţine şi de

a purta arme⁠.
Al Treilea Amendament
„Niciun soldat nu trebuie să fie încartiruit în timp de pace în vreo
casă fără consimţământul proprietarului acelei case, iar în timp de
razboi în niciun alt mod decât cel prevăzut de lege.

Al Treilea Amendament limitează încartiruirea soldaţilor în case

particulare, ca răspuns la Legea Încartiruirii adoptată de
parlamentul britanic în timpul Războiului de Independenţă.
Al Patrulea Amendament
„Dreptul oamenilor de a fi siguri de propria lor persoană, de casele,
documentele şi bunurile lor nu trebuie să fie violat prin percheziţii şi
sechestrări nerezonabile; nu trebuie să fie emise mandate decât pe
baza unei cauze a carei probabilitate e susţinută prin jurământ sau
afirmaţii, iar mandatele trebuie să descrie în amanunt locul care
urmează a fi percheziţionat şi persoanele sau lucrurile care urmează
a fi sechestrate.”

Al Patrulea Amendament protejează împotriva percheziţiilor şi

confiscărilor⁠nerezonabile, împreună cu obligativitatea ca orice
mandate pentru a fi juridic sancţionat şi susţinută de o cauză
probabilă.

Al Cincilea Amendament
„Nicio persoană nu trebuie să fie facută responsabilă de o crimă
capitală sau de altă crimă infamă decât be baza declaraţiei sau
acuzaţiei unei curţi cu juri, cu excepţia cazurilor din cadrul forţelor
terestre şi navale, sau al miliţiei, survenite în timpul serviciului în caz
de război sau stare de urgenţă; nicio persoană să nu fie pusă în
pericol de a-şi pierde viaţa sau integritatea corporală pentru aceeasi
ofensă de doua ori; nici sa fie silita în vreun caz penal să fie martoră
împotriva propriei persoane, nici să fie privată de viaţă, libertate sau
bunuri fără judecată legală; iar proprietatea privată să nu fie luată
spre folosinţă publică fără o compensaţie dreaptă.
Al Şaselea Amendament
„În toate cazurile penale acuzatul trebuie să aibă dreptul la o
judecată publică rapidă de către un juriu imparţial din statul şi
districtul unde crima va fi fost comisă, care district va fi fost stabilit
în prealabil după preceptele legale; acuzatul trebuie să fie informat
cu privire la natura şi motivul acuzaţiei; să fie confruntat faţă în faţă
cu martorii care depun mărturie împotriva lui; să existe o procedură
obligatorie pentru a obţine martori în favoarea sa şi să aiba asistenţa
unui avocat pentru apărarea sa.

Al Şaptelea Amendament
„În procese de drept comun, în care suma controversată depăşeşte
douăzeci de dolari, trebuie să se respecte dreptul persoanelor la
judecată în curtea cu juri, iar niciun caz judecat de juraţi nu trebuie
să fie reexaminat în nici un tribunal din Statele Unite altfel decât pe
baza legilor de drept comun.

Al Şaptelea Amendament garantează procese cu juraţi în cauzele

civile federale care se ocupă de pretenţii de peste douăzeci de
dolari. Se interzice, de asemenea, judecătorilor să treacă peste
constatările de fapt ale juraţilor în federal procesele civile.

Al Optulea Amendament
„Nu trebuie să se ceară sau să se impună cauţiuni sau amenzi foarte
ridicate, nici nu trebuie aplicate pedepse crude şi neobişnuite.

Al Optulea Amendament interzice impunerea de cautiuni sau

amenzi excesive, deşi lasă termenul de „excesiv” deschis
interpretărilor.

Al Nouălea Amendament
„Enumerarea anumitor drepturi în cadrul Constituţiei nu trebuie să
fie interpretată ca o negare sau discreditare a altor drepturi de care
se bucură poporul.

Al Nouălea Amendament declară că există şi alte drepturi

fundamentale care există în afara Constituţiei

Al Zecelea Amendament
„Puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de către Constituţie, şi
nici interzise de către aceasta statelor, sunt rezervate fie statelor, fie
poporului.

Al Zecelea Amendament consolidează principiile separării puterilor

în stat şi ale federalismului stabilind că puterile care nu sunt
acordate guvernului federal prin Constituţie, şi nici nu sunt interzise
statelor, sunt rezervate statelor sau poporului.

George Washington a comandat realizarea a paisprezece cópii

scrise de mână pentru Bill of Rights, una pentru Congres şi câte una
pentru fiecare dintre primele treisprezece state.

Constituția Statelor Unite ale Americii

Constituția Statelor Unite ale Americii este legea supremă a Statelor

Unite ale Americii. A fost concepută între 21 februarie și 17
septembrie 1787,fiind definitivată în 17 septembrie 1787 odată cu
adoptarea sa de către Convenția Constituțională a Statelor Unite ale
Americii, care a avut loc în Philadelphia, Pennsylvania, urmând ca să
intre în vigoare în ziua de 4 martie 1789.

Articolul I - Puterea legislativă

Puterea legislativă este deținută de Congres, care constă împarte
din două camere, cea superioară, Senatul și cea inferioară, Camera
Reprezentanților.
Articolul II - Puterea executivă
Puterea executivă este deținută de Președinte și Vicepreședinte.
Puterea executivă va fi încredințată unui președinte al Statelor Unite
ale Americii. Președintele va fi comandantul suprem al armatei și al
marinei, va putea încheia tratate cu avizul și consimțământul
Senatului, dacă cel puțin două treimi din senatorii prezenți își vor
da acordul.
Articolul IV - Puterea statelor și limitele lor
Articol V - Procesul de schimbare al constituției
Articol VI - Puterea federală

Amendamente

Constituția Statelor Unite are 27 de amendamente, primele zece,

ratificate simultan intre anii 1789 și 1791, sunt cunoscute sub
denumirea de United States Bill of Rights și urmăresc limitarea
puterii guvernului federal.

Declarația drepturilor omului și ale

cetățeanului
Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului este carta
fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost puse, în
Franța și în lume, bazele democrației moderne.

Articolul I
„Oamenii se nasc și rămân liberi și egali în drepturi. Deosebirile
sociale nu pot fi întemeiate decât pe utilitate publică.”
Articolul II
„Scopul fiecărei asociații politice este conservarea drepturilor
naturale și inalienabile ale omului. Aceste drepturi sunt libertatea,
proprietatea, dreptul la siguranță și la rezistență la opresiune.”
Articolul III
„Principiul oricărei suveranități rezidă în principal în națiune; nici o
entitate, nici un individ nu pot exercita o autoritate care nu emană
în mod explicit de la ea.”

Articolul IV
„Libertatea este de a face tot ceea ce nu face rău altora: astfel,
dreptul fiecărui om nu are limite, cu excepția acelora care asigură
celorlalți membri ai societății exercitarea acelorași drepturi. Aceste
limite pot fi determinate numai prin lege.”
Articolul V
„Legea poate interzice numai acțiunile dăunătoare pentru societate.
Orice lucru care nu este interzis prin lege nu poate fi împiedicat și
nimeni nu poate fi obligat să facă ceva ce nu este prevăzut.”
Articolul VI
„Legea este o expresie a voinței generale. Toți cetățenii au dreptul
de a participa personal sau prin reprezentanții lor la formarea sa.
Aceasta trebuie să fie aceeași pentru toată lumea, indiferent dacă
protejează sau pedepsește. Toți cetățenii, fiind egali în ochii legii,
sunt la fel de eligibili pentru toate demnitățile, locurile și angajările
publice, în funcție de capacitatea lor și fără a face altă distincție
decât cea privitoare la virtuțile și talentele lor.”
Articolul VII
„Niciun om nu poate fi acuzat, arestat, nici deținut decât în cazurile
stabilite prin lege și după formele prescrise de aceasta. Cei care
solicită, dau, execută sau fac să se execute ordine arbitrare trebuie
pedepsiți; dar orice cetățean somat sau arestat în virtutea legii
trebuie să se supună imediat; dacă opune rezistență, el se face
vinovat.”

Articolul VIII
„Legea nu trebuie să stabilească decât pedepse strict și evident
necesare și nimeni nu poate fi pedepsit decât în virtutea unei legi
stabilite și promulgate anterior delictului și aplicată legal.”
Articolul IX
„Orice om este presupus nevinovat, până în momentul în care a fost
declarat vinovat; dacă se consideră necesar să fie arestat, orice act
de constrângere, în afara celor necesare pentru reținerea lui, trebuie
să fie aspru pedepsit de lege.”
Articolul X
„Nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile sale, fie ele
chiar religioase, dacă manifestarea lor nu tulbură ordinea publică
stabilită prin lege.”
Articolul XI
„Comunicarea liberă a gândurilor și opiniilor este unul din
drepturile cele mai de preț ale omului; orice cetățean poate deci să
vorbească, să scrie și să tipărească liber, în afara cazurilor prevăzute
prin lege, în care va trebui să răspundă de folosirea abuzivă a acestei
libertăți.”
Articolul XII
„Garantarea drepturilor omului și ale cetățeanului necesită o forță
publică: această forță este instituită în avantajul tuturor și nu în
folosul personal al acelora cărora le este încredințată.”

Articolul XIII
„Pentru întreținerea forței publice și pentru cheltuielile
administrative, o contribuție comună este indispensabilă. Aceasta
trebuie să fie distribuită egal între toți cetățenii, în raport cu
posibilitățile lor".
Articolul XIV
„Cetățenii au dreptul să constate ei înșiși sau prin reprezentanții lor
necesitatea contribuției publice și s-o accepte în mod liber, să
urmărească destinația care i se dă, să-i determine cuantumul,
bazele, perceperea și durata.”
Articolul XV
„Societatea are dreptul să ceară socoteală oricărui funcționar public
pentru modul în care își îndeplinește funcția.”
Articolul XVI„
Orice societate care nu asigură garanția drepturilor și nu
statornicește separarea puterilor este lipsită de constituție.”
Articolul XVII
„Proprietatea fiind un drept inviolabil și sacru, nimeni nu poate fi
privat de ea, cu excepția cazurilor în care necesitatea publică, legal
constatată, pretinde în mod evident acest lucru, și cu condiția unei
juste despăgubiri prealabile.”
Regulamentele Organice

Rusia a devenit putere protectoare a Principatelor Române, fiind

limitată suzeranitatea otomană, manifestată prin plata tributului şi
confirmarea domnitorilor;s-a propus adoptarea unor reglementări
interne (legi fundamentale) pentru cele două ţări.

Între anii 1828 şi 1834, Principatele Române s-au aflat sub ocupaţie
militară rusă. În acest timp, două comisii boiereşti au redactat
pentru Ţara Românească şi Moldova primele legi fundamentale cu
rol de Constituţie: Regulamentele Organice.
Principalele prevederi ale Regulamentelor Organice erau:
-organizarea ţărilor pe baza principiului separării puterilor în stat
-puterea executivă, exercitată de domnitor şi Sfatul domnesc;
-cea legislativă, Adunarea obştească
-cea judecătorească, de Înaltul Divan Domnesc şi instanţele de
judecată
- constituirea bugetului statului;
-refacerea armatei;
- reorganizarea sistemului fiscal;
- reformarea justiţie
- păstrarea privilegiilor boiereşti.

Regulamentele Organice contineau prevederi

asemănătoare pentru Principate şi au fost aplicate din 1831 în
Ţara Românească şi din 1832 în Moldova, menţinându-se, cu unele
modificări, până în 1848. Acestea au contribuit la modernizarea
celor două state.
Domniile regulamentare. Pe baza Regulamentelor Organice au
domnit:
Alexandru Dimitrie Ghica (1834-1842) şi Gheorghe Bibescu (1842-
1848) în Ţara Românească,
Mihail Sturdza (1834-1849), în Moldova.
Deşi, în ansamblu, au avut un rol pozitiv, Regulamentele Organice
au contribuit la accentuarea controlului Rusiei asupra Principatelor
Române.
Maria Terezia a Austriei , cunoscută și ca Maria Theresia, din
Casa de Habsburg, a fost conducătoarea Țărilor Ereditare
Austriece între anii 1740-1780, fiica lui Carol al VI-lea împărat
romano-german (1685–1740), soția împăratului Francisc Ștefan și
mama împăraților Iosif al II-lea și Leopold al II-lea.

A purtat titlurile de Arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină

a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei etc.

Pe plan intern ,Maria Terezia a inițiat un amplu program de

reformă, cunoscut sub numele de "Reforma tereziană de
stat.Reforma sistemului de guvernământ realizată în primii ai ani
de domnie se datorează în mare măsură contelui Friedrich
Haugwitz.
A promovat dezvoltarea industriei textile și a comerțului. A
instituit o comisie însărcinată cu redactarea unui cod legislativ
care urma să poarte numele Codex Theresianus. În 1768 a adoptat
un nou cod penal, iar în 1776 a interzis tortura. A îmbunătățit
situația țăranilor, în special cea a iobagilor, deschizând drumul
spre desființarea iobăgiei. Maria Terezia a înlăturat scutirea de
impozit a nobilimii și clerului, impunând totodată limitarea
puterilor acestor categorii. În 1774 a promovat reforma școlară
,punând bazele învățământului secularizat (de stat) pe tot
cuprinsul monarhiei Habsburgice. A înlăturat astfel monopolul
bisericesc în domeniul educației.

S-a introdus recrutarea sistematică, s-au editat manuale noi de

instrucție și tactică militară și a fost dezvoltată o nouă artilerie. S-
au înființat două academii militare, una pentru cadeți și alta pentru
ingineri, în scopul de a îmbunătății calitatea ofițerilor. Totuși
armata n-a deveniti niciodată atât de eficientă ca cea a Prusiei. În
timpul domniei Mariei Terezia cultura a cunoscut un avânt
deosebit, manifestându-se atât în domeniul arhitecturii, cât și în
cel muzical (Wolfgang Amadeus Mozart).

Ecaterina a II-a a Rusiei, a fost împărăteasă a Rusiei de la 9

iulie 1762 după asasinarea soțului ei, Petru al III-lea al Rusiei, până
la moartea ei, la 17 noiembrie 1796.

În 1763, pune bazele unor proiecte: un azil de copii orfani, o

școală de moașe, un stabiliment de igienă populară, un institut de
educație pentru fiicele de nobili (faimosul Institut Smolnâi). Aduce
muncitori germani să cultive pământurile Ucrainei și ale Volgăi
Cheamă în Rusia, medici, dentiști, arhitecti, ingineri, meșteșugari.
Înființează o Academie de Științe. O epidemie de variolă, care a
făcut ravagii în țară, o determină pe împărăteasă în octombrie
1764 să-și facă vaccinul antivariolic, dând astfel un exemplu
întregii națiuni.

A încurajat imigranții străini să se stabilească în Rusia oferindu-le

pământ gratuit și scutindu-i de taxe, avantaje care au dus la
crearea unei comunități întreprinzătoare de germani în regiunea
Volgăi.

În 1782 a înființat o Comisie a Educației Naționale și a înființat un

colegiu de pregătire a profesorilor în 1783. Statutul Școlilor
Naționale din 1786 a decretat că trebuie să existe câte un liceu în
fiecare capitală de provincie și câte o școală primară în fiecare
oraș, care să asigure școlarizarea gratuită pentru băieți și fete

Începe ceea ce ea consideră a fi marea împlinire a vieții sale,

Nakaz-ul sau Instrucțiune în vederea elaborării unui Cod al legilor.
În toamna anului 1766, își prezintă ea însăși opera Senatului.
Nakaz-ul a fost puternic inspirat de scrierile unor autori iluminiști
ca Montesquieu, Beccaria și Bielfeld, pe care Ecaterina îi studiase.

Deși a fost o declarare parțială a idealurilor iluministe, Nakaz-ul nu

a fost un manifest liberal. El a definit Rusia ca pe o monarhie
absolută cu legi fundamentale.
Frederic al II-lea, a fost rege al Prusiei (1740-1786), din dinastia
de Hohenzollern, al 14-lea prinț elector al Sfântului Imperiu
Roman sub numele de Frederick IV de Brandenburg. A devenit
cunoscut sub numele de Frederic cel Mare (Friedrich der Große) și
a fost poreclit Der Alte Fritz ("Bătrânul Fritz").

După Războiul de succesiune la tronul Austriei, profitând de

slăbiciunea acestei țări la încheierea războiului cu Turcia, (1739)
Prusia devine una dintre cele 5 mari puteri din Europa.

Ca tânăr monarh a atras atenția regilor și principilor europeni

asupra Prusiei prin reformele sale. Printre altele a interzis
interogarea prin schingiuire (iunie 1740) și a acordat libertatea
religiei. A contribuit și la dezvoltarea principiilor de drept.

În agricultură, pe timpul său s-a introdus cultura cartofuluis-au

introdus reforme în educația militară și s-a trecut la alcătuirea unei
structuri stabile de funcționari de stat, fiecare cetățean indiferent
de obârșie fiind tratat la fel.

Prusacii, având în vedere avantajele economice ale repopulării

regatului, prezintă toleranță față de emigranții care erau de religie
sau naționalitate diferită, Prusia a fost primul regat european unde
s-a introdus libertatea (cu anumite limitări) a presei, ceea ce, într-
un sistem feudal, era până atunci de neconceput.
Constantin Mavrocordat a fost domn al Țării Românești și al
Moldovei. În Țara Românească a domnit de șase ori.

După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în

Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii
sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci.

Reîntors în Țara Românească în 1735, a început să facă reforme,

influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. Desființează
unele impozite indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce
o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează
pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta,
răscumpărându-și libertatea cu 10 bani, plătiți boierului respectiv.
Pe țăranii boierești îi obligă la dijmă și 12 zile de lucru pe an, în
Muntenia, și 24 în Moldova (În țările învecinate, Transilvania,
Polonia, Rusia, Prusia orientală, numărul zilelor de clacă ajungeau
chiar la mai multe pe săptămână). Pe boieri îi recompensează
printr-un anumit număr (60 la un boier mare) de scutelnici, care
nu plăteau bir decât boierului și de scutirea de orice bir pentru
visterie.

Alexandru Ipsilanti a fost domn în Țara Românească: 15

septembrie 1774 - februarie 1782 și august 1796 -
decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 - 19 aprilie
1788.
A alcătuit un nou sfat domnesc, compus aproape numai din boieri
pământeni. Excepție făcea dregătoria de spătar, încredințată unui
prieten grec, dar și aceasta, spre sfârșitul domniei a fost
încredințată lui Ienăchiță Văcărescu. A scutit mănăstirile de mai
multe dări și le pune numai o taxă pentru susținerea școlilor. Ia pe
plata domniei caii de poștă, care până atunci trebuiau întreținuți
de locuitori. Desemnează căpitani pentru paza granițelor și a
liniștii publice. Organizează tribunalele, tipărește în românește o
condică de legi, întocmește o condică în care să se treacă toate
protocoalele judecăților și documentele înfățișate la procese.