Neoimpresionismul

Divizionismul cromatic

Soluție ale ieșirii din criza formei și compoziției produsă de Impresionism.

Neoimpresionismul reprezintă o bază superioară a impresionismului prin care
artiștii pun mai mult problema de tehnică și studiul științific al culorii.
Reprezentanți: Georges Seurat, Paul Signac, Camille Pissarro.
S-au asociat cu intenția de a depăși impresionismul.
Camille Pissarro, Vicent van Gogh (postimpresionist) și mai târziu Henri
Matisse aderă pentru o perioadă la această nouă viziune, apoi în secolul al XX
lea, cubiștii și pictorii abstracți s-au sprijinit în experimentele lor pe
rezultatele maestrului pointilismului (Seurat).

Anul 1884 a reprezentat începutul de pictură cu o bază științifică. Artiștii
neoimpresioniști păstrează o continuarea a picturii în plein-air, folosesc culori
luminoase și tușe rupte, precum și accentul pus pe cotidian în alegerea
subiectelor. Respingeau atitudinea intuitiv-sensibilă a impresioniștilor în
crearea acordurilor cromatice și alăturarea emoțională a tonurilor de culoare-
au fost înlocuite cu studiul științific al raporturilor dintre culori și lumină: pe
baza contrastului simultan și complementar.
Au înființat tehnica pointilismului – constă în împărțirea tonurilor în
componentele lor, mici pete de culoare pure alternate ca prin amestec optic
să dea binara.
Prin contrastul simultan – o culoare pură va nuanța câmpul din jur spre
culoarea complementară.
Constatările științifice ale celor doi artiști (Georges Seurat, Paul Signac) s-au
finalizat în următoarele observații:
a. Culorile din natură sunt afectate de degradarea lor sub lumina care le
înconjoară și totodată de culorile vecine.
b. Două pete diferite de culoare, alăturate și suficient de mici privite de la
o distanță destul de mare sunt percepute de ochi în simultaneitate ca o
singură culoare rezultată din amestecul celor două și nu ca tonuri
individuale.
c. În ambele cazuri, ele sunt receptate pe calea amestecului optic.

Aceste studii au fost făcute pe baza divizionismului cromatic (folosirea
exclusivă a culorilor primare)
Anularea oricărui amestec pigmentar pe paletă sau pânză-asigură
maxima luminozitate a culorilor
 - Tonurile primare aplicate pe pânză în tușe mici alăturate
(juxtapunerea) ce declanșează în retina spectatorului (privitorului)
efectul optic al amestecului cromatic
- Tușele juxtapuse de Galben și Roșu erau recompuse optic în
culoarea Orange, Albastru și Galben în Verde.

În Italia- noua direcție și reprezentanții picturii italiene au înfățișat realismul
social cu puternice note critice. Treptat au mers spre simbolism realizând
compoziții bazate pe fantezie, peisaje pline de culoare (alpine, de la înălțime)

Georges Seurat (1859-1891)
Pictor francez neoimpresionist
Împreună cu Paul Signac aduce în pictură nou, divizionismul cromatic –
tehnica pointilismului

Debutul divizionismului -1885
„O duminică de vară pe insula Grande Jatte”
format uriaș (207x308 cm)
criticii au vrut să discrediteze stilul lui Seurat numindu-l pointilism (punct). Și de
data aceasta porecla s-a transformat în renume.
Personajele sunt statice, asemănătoare unor statui neindividualizate (figuri
imobilizate), scenă în aer liber, un studiu perfect de lumină-umbră.
Pentru a obține un efect de maximă luminozitate, pictorul nu a amestecat
culorile pe paletă, ci a aplicat pe pânză culorile complementare ca pe mici
puncte care privite la distanță se contopesc, oferind tabloului o luminozitate
vibrantă.

 Cu timpul, artistul adaptează tehnica la scenele de interior

„Modelele” (1888)

„Le Chahut” (1889-1890)

„Circul” (1890-1891) – reprezintă ultima operă a artistului
domină mișcarea care însuflețește personajele mecanic, artiștii circului dau
impresia unor marionete.
Chenarul tabloului este pictat de puncte- albastru închis contrastează cu tonul
colorat al tabloului, ceea ce face posibilă accentuarea efectului și evidențierea
compoziției.

„ Tânără pudrându-se” – apare Madeleine Knoblock, care-i va fi model și cu
care își va împărți viața. Vor avea un fiu împreună. (moare la câteva luni de
viață)

 Paul Signac (1863-1935)

Discipol al lui Georges Seurat, teoretician al tehnicii divizioniste în pictură.
Elaborează el însușii bazele teoretice ale divizionismului în lucrarea „ De la
Eugene Delacroix la neoimpresionism”.
A fost atras mai ales de peisaje marine, folosește tușa mai largă, introduce
note disolante, nepotriviri cromatice în scopul expresivității.
Petrece o mare parte la Saint-Tropez, călătorește pe un mic vas cu pânze
botezat „Olympia” în onoarea lui Edouard Manet , realizând compoziții în
acuarelă, schițate rapid după natură, pe care apoi le dezvoltă în atelier sub
forma unor tablouri mari pe pânză.

Opera: „Portul Saint-Tropez” 1
„Palatul papilor din Avignon” 2
„Vedere asupra portului din Marseille” 3
„ Bazinul de apă din curtea lui Cezanne” 4
„Portul La Rochelle” 5
„Portretul lui Felix Feneon” – critic de artă, a dat numele curentului
neoimpresionist. 6

3 2

1 5
 4.

6.