AMOS OZ este cel mai cunoscut scriitor israelian.

Sa născut pe 4 mai 1939 în Ierusalim,

numele său fiind Amos Klausner, La vârsta de 15 ani, în urma unor certuri cu tatăl său, Amos
își schimbă numele de familie în Oz-cuvânt care înseamnă „îndrăzneală” în limba ebraică. A
debutat în 1965 cu volumul de povestiri Acolo unde urlă șacalii, iar în 1968 romanul Soțul
meu, Michael îi aduce recunoașterea mondială. Amos Oz a primit de-a lungul timpului
numeroase premii și distincții pentru opera sa , printre acestea numărându-se și: Premiul Păcii
al Editorilor Germani, Premiul Principe de Austrias pentru Literatură.
Să cunoști o femeie a fost un real succes încă din prima zi în care apărut în librării, potrivit
Financial Times, 10.000 de oameni au achiziționat romanul în această zi.
Într-un interviu din 2004 acordat Antoanetei Ralian, Amos Oz susținea că „singurătatea e o
opţiune şi nu un destin” (România literară nr. 39/ 2004). Oricum ar fi, singurătatea este o stare
problematică, un timp al reevaluării, al reconsiderărilor. Personajele lui Amos Oz sunt supuse
(sau – altfel spus – se supun) deseori acestui test, din care cauză prozele acestuia propun mai
degrabă povești retrospective, trecute prin filtrul sufletesc al personajelor. Nu altfel stau
lucrurile și în romanul din 1989, Să cunoști o femeie (traducere de Antoaneta Ralian, Polirom,
Iași, 2011).
Yoel, agent al serviciilor secrete israeliene, Yoel era poreclit, printre colegi, Detectorul de
Minciuni Ambualnt, poreclă îndreptățită pentru un personaj captivat de mecanismul prin care
oamenii îşi construiau minciunile: „Yoel a descoperit că îl fascina calitatea minciunilor: cum
își construiește fiecare persoană propriile minciuni? Printr-un zbor al fanteziei, al imaginației?
Sau în mod nepăsător, cu dezinvoltură? Cu o logică sistematică și calculată, sau, dimpotrivă,
cu o deliberată lipsă de sistem? În felul în care era țesută o minciună, Yoel vedea un soi de
ferestruică, de vizor, care își îngăduie să arunci o privire în personalitatea mincinosului”.
Este rechemat de urgenţă acasă din străinătate, unde se afla (ca de obicei) în misiune. Aici, îl
aştepta o veste cumplită : soţia sa, Ivria, decedase în împrejurări tragice, electrocutată de un
fir de înaltă tensiune, căzut la pămînt. Întotdeauna moartea celor apropiaţi nouă, ne lasă
buimaci. Cu greu ne dezmeticim şi cu atît mai greu înţelegem că cel dus dintre noi, este dus
pentru totdeauna. Nici Yoel, cu toată pregătirea sa specială, nu poate face excepţie. N-are nici
măcar puterea de a rosti tradiţionalul Kadish, rugăciunea pentru morţi în tradiţia evreiască.
Șocat, îndurerat, Yoel se izolează de lume, alege singurătatea. Acolo, în singurătate, își va
retrăi, cu ajutorul memoriei, viața, reevaluând anumite momente din trecut. Personajele lui
Amos Oz din Să iubești o femeie sunt dure, necruțătoare cu ele însele, iar Yoel nu face
excepție.
După ceremonia de înmormîntare, Yoel decide să se mute din domiciliul conjugal împreună
cu fiica sa, Netta, cu mama sa şi cu soacra sa, în altă localitate, în altă casă, în alt mod de
viaţă. Ca agent secret, Yoel avea capacitatea de a intui firea omului, de a-i afla, mai ales,
destul de repede, slăbiciunile, punctele slabe: „Întotdeauna, fără excepție, Yoel ținea să
descifreze persoana din fața lui înainte de a face primul pas. Lucrul cel mai important era să
știe cine anume stă de vorbă cu el și de ce. Care era punctul slab, fisura camuflată de
interlocutor? Ce gen de satisfacție sau de recompensă urmărea acesta? Ce fel de impresie se
străduia să facă asupra lui bărbatul sau femeia cu care vorbea? Și de ce tocmai acea anume
impresie? De ce anume se rușina persoana respectivă și de ce anume se mândrea? De-a lungul
anilor, Yoel își formase convingerea că rușinea și mândria sunt mobiluri mai puternice decât
toate celelalte pe care le pune în valoare literatura. Oamenii țin cu ardoare să-i fascineze sau
să-i farmece pe ceilalți, pentru ca astfel să umple un vid din ei înșiși. Un vid universal, pe care
Yoel, în sinea lui, îl denumea lipsă de iubire”.
Cere inclusiv pensionarea înainte de termen. Şi începe lupta cu el însuşi. Vrea să afle ce
fusese bun în viaţa sa, ce fusese rău, ce anume se irosise din viaţa sa şi ce anume avusese de
cîştigat pe plan sufletesc, pînă atunci. Cu toate acestea, Yoel a reușit foarte bine să se mintă pe
el însuși ani în șir. Moartea soției sale, Ivria, a constituit momentul declanșator, în care
confruntarea lui Yoel cu el însuși a devenit inevitabilă. Nici un fel de scut, nici un fel de
refugiu nu erau permise în acest proces. Orice refugiu, orice fel de tertip prin care ar fi
edulcorat trecutul nu sunt acceptate de Yoel, care, de altfel, ura minciunile și mincinoșii:
„Minciunile i se păreau a fi virușii unei boli incurabile, viruși care trebuie tratați cu extremă
precauție chiar și între cei patru pereți ai unui laborator”.
Începe o lungă luptă cu timpul, timp care se scurge încet, încet, chinuitor de încet. Repară
cam tot ce avea de reparat în noua locuinţă. Se ocupă de grădinărit. Leagă cîteva prietenii.
Zadarnic. Timpul prezent rămîne apăsător. Dar mult mai apăsătoare sînt gîndurile care îl
copleşesc. Fusese oare o iubire adevărată între el şi Ivria ? Certurile lor, ocazionate de un
diagnostic incert de boală a fiicei lor îi făcuseră oare duşmani ? Lungile şi prea desele sale
absenţe o împinseseră pe soţia sa în braţele vreunui amant ? Reproşurile fiicei sale şi ale celor
două bunici erau adevărate ? Obişnuit cu analiza minuţioasă a tuturor situaţiilor, Yoel
descompune şi recompune mental situaţii, trăiri, fapte petrecute. Şi este cuprins de o disperare
mută cînd înţelege cît de minunată fusese de fapt, soţia sa; ce luptătoare fusese; ce nu ştiuse el
să aprecieze niciodată la ea, prins fiind în ţesătura complicată a misiunilor în care era mai tot
timpul, trimis. Reevaluarea trecutului devine, după moartea soției, adevărata preocupare a lui
Yoel. Încă de la început, glisarea între prezent-trecut și trecut-prezent se impune ca principala
tehnică narativă a acestui roman. Boala misterioasă a fiicei, presupusele aventuri erotice ale
soției, certurile dintre ei, diverse episoade din perioada când activa ca agent, plictiseala lui
Yoel din prezent, toate acestea fac parte dintr-un destin pe care protagonistul nu s-a ostenit să-
l cerceteze, în ciuda curiozității sale, lăsând întâmplările să se aștearnă, strat peste strat, în
memoria sa, fără să le deranjeze.
Cuprins de dorul nemistuit pentru trupul soţiei sale, merge uneori, acolo unde ştia că aşteaptă
prostituatele. Nu recurge la serviciile lor. Înţelege cît de mare este deosebirea dintre iubirea
împărtăşită şi sexul tarifat. Cade pînă la urmă în braţele vecinei sale, Annemarie. Nici aici nu
găseşte ce căuta. Totuşi de la Annemarie, primeşte o lecţie înainte de despărţirea lor. “- Netta,
a şoptit Annemarie, atît de încet, încît vocea de-abia i se auzea, iar lui Yoel i-au scăpat
cuvintele ei, ca şi lacrimile care-i umpluseră ochii, Netta e o tînără fată. Nu mai e un copil. Cît
timp ai s-o mai consideri un copil ? Cred, Yoel, că tu n-ai ştiut niciodată ce e o femeie. Cred
că nici măcar nu înţelegi noţiunea… cum se spune în ebraică ‘rol’? Voiam să spun că voi
(bărbaţii) sau ne faceţi pe noi (femeile) să jucăm rolul unor copilaşi sau îl jucaţi voi inşivă.
Cîteodată mă gîndesc : ‘’Ce copilaş mic şi dulce!’’. Dar e greşit, trebuie să ucidem copilul”.

Yoel, dacă tot nu fusese capabil să o înţeleagă pe Ivria, soţia sa, înţelege că măcar Netta, fiica
sa, îşi poate trăi viaţa aşa cum doreşte, alături de tînărul care îi făcea o curte discretă de ceva
timp. IaR lui Yoel, îi rămîne totuşi ceva de făcut pe lumea asta: se oferă voluntar în slujba
comunităţii, la un spital de bătrîni. Decide că acest mod de a-şi servi ţara, este la fel de
important ca celălalt mod, activitatea sa din serviciile secrete.

Romanul acesta, departe de a fi numai un roman facil despre zbuciumul sufletesc al unui om
obişnuit, este şi o frescă reuşită a unei părţi din viaţa evreilor, are cîteva referiri istorice, pe
alocuri şi o alură de roman poliţist, pagini de mitologie, este pe scurt, o carte admirabilă!
Iată cum explică Amos Oz (în interviul acordat Antoanetei Ralian) schimbarea
personajului său: „Pentru că ani la rând a fost arogant. Pentru că ani la rând a fost implicat în
activităţi care l-au distras de la realitățile vieţii. Pentru prima dată e fericit pentru că se simte
util, necesar. Acum se simte mai aproape de el însuşi şi de soţia lui moartă… Eu găsesc că în
sex, ca şi în multe alte lucruri, adevărata plăcere constă în a da, şi nu în a primi. Aşadar,
pentru Yoel, munca brută de infirmier e o plăcere şi nu o autopedepsire”.
Citate:
Marea nu fuge.
Dacă stai să te gândești, toți oameni au aceleași secrete.
Între două punct nu poate exista decât o singură linie dreaptă, dar linia asta e întotdeauna
ticsită de imbecili.