Complementul indirect

– prezentarea complementului indirect, cu referire la două caracteristici sintactice,

semantice sau comunicativ-pragmatice;
Complementul indirect este partea secundară de propoziție care determină un verb și
arată beneficiarul unei acțiuni.
Complementul indirect răspunde la întrebarea cui?.
Părțile de vorbire cu funcția de complement indirect stau în cazul dativ.
Caracteristici comunicativ-pragmatice:
-În marea majoritate a situațiilor, nominalul cu funcție sintactică de complement indirect este
un component rematic al enunțului, aducând informații noi legate de Destinatarul sau de
Beneficiarul acțiunii verbului ori de Sursa unui proces, a unei calități. Tot ca remă se
realizează și complementul indirect cu rol de Experimentator din enunțurile cu verbul
copulativ, de exemplu: Ion îmi este simpatic.
-Complementul indirect poate fi purtător al unei informații tematice numai în construcții mai
largi, anaforice, de exemplu: O cunosc pe Maria și știu că Ion îi este simpatic.
– exemplificarea, prin câte un enunț, a patru tipuri de termeni regenți ai
complementului indirect,
Se subordonează unui:
- verb la mod personal (Profesorul le predă elevilor o lecție nouă.),
- adjectiv (Au luat o decizie favorabilă mie.),
- adverb (A răspuns potrivit așteptărilor.),
- locuțiuni verbale (Aducea aminte fiecăruia despre problemele lui.)
-interjecții (Bravo vouă!).
– exemplificarea, prin câte un enunț, a patru realizări ale complementului indirect;
Complementul indirect se exprimă prin:
-substantiv – Am promis colegilor o partidă de fotbal.;
- pronume (personal, de politețe, posesiv, demonstrativ, nehotărât, interogativ, relativ,
negativ) – Nu dădea nimănui nimic.;
numeral cardinal cu valoare pronominală – Celor trei li s-a interzis să vină.;
numeral ordinal cu valoare pronominală – I-a cerut celei de-a patra tema.;
-forme verbale nepersonale (gerunziu, supin).