Adjectivul

1. Noţiuni generale. Aspecte definitorii.

2. Clase semantico-sintactice de adjective.
3. Categoriile gramaticale ale adjectivelor.
4. Formarea adjectivelor.
5. Ortografia adjectivelor derivate şi compuse.

1. Adjectivul este o parte de vorbire autosemantică, flexibilă, care exprimă

însuşiri ale obiectelor.
Sub aspect morfologic, adjectivul se caracterizează prin următoarele
categorii:

2. Sub aspect lexico-semantic, se disting următoarele clase de adjective:

- adj. calitative (calificative, descriptive);
- adj. relative;
- adj. pronominale.
Adjectivele calitative desemnează însuşiri intrinsece ale obiectelor. Ele au
forme speciale pentru exprimarea gradelor de comparaţie. Ele se subclasifică:
- apreciativ-senzoriale, acestea denumesc însuşiri care sunt percepute cu
ajutorul organelor de simţ. În funcţie de tipul organului de simţ, se disting:
 Însuşiri percepute cu ajutorul auzului
 Însuşiri percepute cu ajutorul mirosului
 Însuşiri percepute cu ajutorul gustului
 Însuşiri percepute cu ajutorul pipăitului
 Însuşiri percepute printr-un efort muscular
- apreciativ-raţionale, acestea exprimă însuşiri deduse în urma aprecierii calităţii
obiectului de către vorbitor. Printre acestea se includ:
1
  Însuşiri de caracter
 Însuşiri legate de starea fizică
 Însuşiri legate de durata existenţei
 Însuşiri legate de intelect
 Însuşiri legate de starea emoţională
 Însuşiri legate de aprecierea estetică
 Însuşiri legate de aprecierea pragmatică
Adjectivele relative prezintă ca însuşiri relaţiile obiectului cu alte obiecte, acţiuni,
circumstanţe. Majoritatea adjectivelor relative sunt derivate de la teme
substantivale, verbale sau adverbiale. Acestea pot exprima:
 Obiectul la care se raportează lucrul calificat:
 Materialul din care este făcut obiectul calificat:
 Elementele din care constă obiectul calificat:
 Persoana căreia îi aparţine obiectul calificat:
 Subiectul unor acţiuni:
 Obiectul unor acţiuni:
 Locul de care e legat obiectul calificat:
 Timpul de care e legat obiectul calificat:
 Acţiunea pe care a înfăptuit-o obiectul calificat

Adjectivele relative nu se caracterizează prin categoria gradelor de comparaţie.

Aceasta se explică prin faptul că relaţiile prezentate de ele ca însuşiri nu presupun
o variaţie a gradualităţii lor.
Adjectivele pronominale sunt la origine pronume.

2
Există următoarele tipuri de adjective pronominale:
 posesive:
 demonstrative
 de întărire:
Aceste unităţi se folosesc în limba contemporană mai ales ca adjective şi doar
foarte rar, ca pronume.
 interogativ-relative
Acestea intră în componenţa propoziţiilor interogative, îndeplinind funcţia
sintactiă de atribut, sau servesc ca elemente de relaţie în cadrul propoziţiilor
sobordonate.
 nehotărâte:
 negative:

Conform criteriului de schimbare a formei în funcţie de genul, numărul şi

cazul cuvântului determinat, adjectivele se împart în:
- variabile
- invariabile.
Adjectivele variabile au forme speciale pentru marcarea opoziţiilor de gen,
număr şi caz.

Ele pot fi împărţite în câteva clase flexionare:

- adjective cu 4 forme – 2 la nominativ singular şi 2 la nominativ plural

- adjective cu 3 forme, care sunt de două feluri:

cu 2 forme la nominativ singular si 1 comună la plural

şi cu 2 forme la masculin şi 1 comună la feminin

3
 - adjective cu 2 forme, omonime două câte două fie după gen , fie după
număr.

Adjectivele invariabile au o formă unică şi sunt cele care nu suferă nici un fel
de schimbări la modificarea caracteristicilor gramaticale ale determinatului.

Unele dintre ele provin de la unităţi lexicale neflexibile, cum ar fi adverbul şi

interjecţia ex.:

Celelalte adjective invariabile sunt împrumuturi din alte limbi care nu s-au adaptat
sistemului morfologic al limbii române:

Sunt invariabile şi unele adjective compuse:

În funcţie de capacitatea lor de a avea sau nu grade de comparaţie, adj-le se
împart în 2 clase:
- adj-ve comparabile;
- adj-ve necomparabile.
În prima clasă se includ majoritatea adj-lor calitative. Însuşirile denumite de
acestea pot avea diferite grade de comparaţie.
Clasa a doua cuprinde adj-le care semnifică însuşiri invariabile. Acestea sunt adj-le
relative, care denumesc însuşiri ce nu se pot manifesta într-o măsură mai mare sau
mai mică. Tot din această clasă fac parte şi adj-le pronominale.

O situaţie aparte ocupă adj-le care, prin însuşi conţinutul lor lexical, denotă un
anumit grad se comparaţie:

4
 3. În limba română adjectivul are o formă-tip care exprimă însuşirea, o serie de
forme analitice care exprimă variaţia graduală a însuşirii la diferite obiecte sau la
unul şi acelaşi obiect în situaţii diferite.
Organizarea paradigmatică a acestei categorii se prezintă în felul următor:
1. forma – tip (gradul pozitiv)
2. gradul comparativ (3 aspecte: de superioritate, de egalitate, de inferioritate)
3. gradul superlativ (2 aspecte: relativ şi absolut).
Forma-tip a adjectivului desemnează o însuşire a unui obiect sau a unei fiinţe
făcând abstracţie de variabilitatea ei.

Gradul comparativ exprimă intensitatea însuşirii unui obiect în rapotr cu alte

obiecte sau cu el însuşi în diferite împrejurări. Comparativul are trei aspecte: de
superioritate, de egalitate, de inferioritate.
Comparativul de superioritate exprimă un grad mai mare al însuşirii unui
obiect. El are următoarea structură: adv. mai + adj.

Comparativul de egalitate exprimă o însuşire ce caracrerizează în aceeaşi

măsură obiectele comparate. Acest grad are structura:
la fel de + adj; tot aşa de + adj; tot atât de + adj.

.
Comparativul de inferioritate exprimă un grad mai scăzut al unei însuşiri la
obiectele comparate. Structura acestui grad se prezintă schematic astfel: mai puţin
+ adj.

5
 Gradul superlativ exprimă gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut al însuşirii
unui obiect. Are 2 aspecte: relativ şi absolut.
I. Superlativul relativ exprimă gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut al
însuşirii unui obiect stabilit pe baza unei comparaţii directe dintre obiectele care se
compară. Acest aspect al superlativului are două forme:
Superlativul relativ de superioritate arată că un obiect dintr-o clasă întreagă de
obiecte posedă o însuşire în cel mai înalt grad.

superlativul relativ de inferioritate exprimă cel mai scăzut grad al însuşirii unui
obiect în raport cu un ansamblu de obiecte de acelaşi fel

II. Superlativul absolut exprimă gradul cel mai înalt sau cel mai scăzut al
însuşirii unui obiect fără a se face o comparaţie directă cu alte obiecte. Are 2
forme:
1. superlativul absolut de superioritate exprimă cel mai înalt grad al însuşirii
unui obiect în raport cu norma ei. Se formează cu ajotorul adverbului foarte.
În limba română există şi alte mijloace de exprimare a superlativului absolut de
superioritate. Acestea însă nu sunt gramaticalizate, avînd un caracter mai mult
expresiv. Printre ele se includ:
- grupul alcătuit dintr-un adverb de intensitate cu prepoziţia de:

6
 - grupul alcătuit dintr-o locuţiune adverbială cu prepoziţia de:

- construcţiile exclamative:
- accentuarea specifică, lungirea vocalelor:
- repetarea adj-lui:
- îmbinarea adj-lui cu un substantiv cu valoare adverbială:
- acelaşi adj-v reluat la genitiv:
- prefixele:
-sufixul –isim:
2. superlativul absolut de inferioritate exprimă cel mai scazut grad al însuşirii
unui obiect în raport cu norma ei. Se formează cu ajotorul adverbului foarte puţin
+ adj.:
Semnificaţia acestui grad de comparaţie poate fi redată şi cu ajutorul locuţiunilor
adverbiale:

4. Formarea adjectivelor
Derivarea cu prefixe sau prefixarea este un procedeu de formare a adj-lor mai
puţin productiv în limba română. Prin acest procedeu adj-le se pot forma numai de
la alte adj-ve. Din acest punct de vedere semantic, prefixele pot fi:
- prefixe cu sens negativ sau de opoziţie:
in- (im-):
an- (a-):
ne-:
dez-(des-):

7
 de-:
anti-:
contra-:
- prefixe care exprimă gradul de intensitate maximă a însuşirii:
arhi-:
extra-:
hiper-:
supra-:
super-:
ultra-:
prea-:;
stră-:
- prefixe care semnifică reporturi temporale sau spaţiale, precum şi relaţii de
altă natură:
ante-:
post-:
pre-:
inter-:
extra-:
sub-:
supra-:
trans-:

Derivarea cu sufixe sau sufixarea este cel mai productiv procedeu de formare a
adj-lor. Prin sufixare adj-le se pot forma de la subs-ve, verbe sau de la alte adj-ve.
După natura temei derivative, noile formaţii sunt numite desubstantivale, deverbale
sau deadjectivale.
Adj-le desubstantivale se formează de la tema subs-lor comune sau proprii la care
se adaugă sufixele:
-os:

8
-esc:
-nic:
-iu:
-aş:
-eş:
-atic:
-ean, -ian:
Adj-le deverbale se formează de la verbe cu ajutorul sufixelor:
-tor:
-bil:
-eţ:
-(e)lnic:
-os:
-uş:
-iu:
Adj-le deadjectivale se formează de la alte adj-ve cu ajutorul sufixelor:
-el:
-uţ:
-(i)or:
-ui:
-şor:
-os:
-iu:
Adj-le formate prin compunere.
Adj-le compuse sunt de 2 feluri: adj-ve alcătuite din cuvinte existente independent
în limbă sau din radicale şi adj-ve cu elemente de compunere de origine străină.
În cadrul I-lui tip se disting următoarele modele de compunere:
- adj. + adj.:
- adv.+ adj.:
- a+tot+adj.:

9
- ne+ mai+adj.:
În cel de-al II-lea tip se includ adj-le formate dintr-un element de compunere
şi un adj-v simplu:
mono-:
uni-:
bi-:
poli-:
semi-:

Adj-ve formate prin conversiune

Se pot adjectiviza participiile, gerunziile, substantivele şi adverbele. Ca
rezultat al adjectivizării, aceste unităţi obţin caracteristicile gramaticale ale
adjectivului.

Există următoarele tipuri de adjectivizare:

- adj-zarea participiilor:

- adj-zarea gerunziilor:

- adj-zarea substantivelor:

- adj-zarea adverbelor:

5. Ortografia adjectivelor derivate şi compuse

Se scriu cu cratimă:

10
- adj-le compuse din două adj-ve existente independent în limbă cu sau fără
vocală de legătură:

- adj-le alcătuite dintr-un adverb şi un adjectiv:

Se scriu într-un cuvânt:

- adj-le alcătuite din elemente de compunere care nu se întrebuinţează
independent în limba română:

- adj.-le formate după modelele:

a+tot+adj.:
şi ne+ mai+adj.:

11