Complementul direct si propoziția subordonată completivă directă

Student: Odăgeru Georgiana-Alexandra

Anul I, grupa aIIa
Specializare:pedegagia învățământului primar și preșcolar

IAȘI, 2020
Aspecte definitorii
Complementul direct funcționează în grupul verbal și uneori în cel interjecțional, ca termen
subordonat în cadrul unei relațiii de dependență față de centrul grupului și se realizează, printr-un
nominal în cazul acuzativ.
Exemple: Elevul mănâncă un măr.
Mă felicită.
Copilul aruncă ceva.

Caracteristici sintactice
Funcția de complement direct este o funcție acțială, impusă de un verb obligatoriu tranzitiv,care
cere complementul direct. Distincția dintre complementul direct si ceilalți actanți, se face de
obicei, prin intermediul regimului cauzal sau prepozițional impus de către verbul regent
nominalului prin care este exprimat fiecare actant.(de ex: în nominativ-subiect, acuzativ-
complement direct, dativ- complement indirect)
În ceea ce privește regentul acestei poziții sintactice, în mod curent, complementul direct
funcționează în construcții verbale bivalente și trivalente, rar îl întălnim în construcții în care
complementul direct se combină doar cu verbul: Mă felicita.; Mă cheamă.
Verbul tranzitiv bivalent se construiește simultan cu doi actanți diferiți: în poziția de subiect,
respectiv complement direct: Copilul citește o carte.; excepție fiind, în cazul in care, verbul
poate avea un actant în poziția de complement direct și un circumstanțial: Îl mănâncă în spate.
Clasa de verbe trivalente se realizează prin capacitatea combinării a trei actanți ocupând poziții
sintactice diferite precum: subiect+complement direct+complement indirect= Elevul a cerut
informații profesorului.; subiect+complement direct+complement secundar= Profesorul îl
ascultă pe elev lecția.

 Categoriile gramaticale care deosebesc complementul direct de celelalte poziții

gramaticale sunt:

a) realizarea printr-o formă neaccentuată de pronume personale în acuzativ: Mănânc

fructe./ Le mănânc.
b) Dubla exprimare, prin clitic și printr-o formă pronominală personală prepozițională
accentuată(Pe el îl strig.) sau prin forma substantivală/pronominală de pronume
nonpersonale cu prepoziție( O văd pe Maria.; Pe aceea o văd.)
c) Ocurența în structuri pasivizabile, cu schimbarea complementului direct în subiect:
Profesorul a scris o carte- Cartea a fost scrisă de profesor.

IAȘI, 2020
~ Caracteristici semantice~

Verbele care atribuie cu precădere complementului direct au un rol tematic sunt de tip agentiv,
rolul prototipic, fiind Pacientul: Maria deschide ușa. Într-o construcție cu reflexiv Agentul poate
fi conferențial cu Pacientul: Maria se laudă.
Și alte roluri tematice pot fi atribuite complementului direct precum: Beneficiarul: Maria ajută pe
copii.; Experimentatul: Mă ustură ochii.; Locativul: Copiii colindă satele.

~Tipuri semantice~
Sub aspect semantic, limita exterioară fixată de complementul direct desfășurării acțiunii
verbului, descrisă de conținutul lexical al termenului, prin care se introduc două coordonate
 a obiectului pasiv, cu existență anterioară desfășurării acțiunii verbul:
«„ Mi-am împlîntat lopata tăioasă în odaie.
Afară bătea vânt. Afară era ploaie.”»(T. Arghezi)
 a obiecului rezultat, cu existență posterioară sau simultană verbului:
«„ Și mi-am săpat odaia departe sub pămînt.
Afară bătea ploaie. Afară era vănt.”»(T. Arghezi)

Particularități sintactice
1)Complentul direct are ca regent:
a) verbe tranzitive la mod personal sau formă nonpesonală(infinitiv, gerunziu):<<„Bunica
spune povești. Este o încercare de a ascunde gunoiul sub preș., Ne ducem în sus, urcând
cursul apei.”>>( L. Blaga, Luntra lui Caron).
b) locuțiune verbală tranzutivă: Ține minte asta!
c) intejecție predicativă cu regim de verb tranzitiv:<<„Iată o nuntă de furnici.”>>( I.
Creangă, Harap Alb).
Excepție!! Într-un singur caz regentul poate fi un adjectiv, dator, care acceptă un nominal-
complement direct nesubstituibil prin clitic pronominal: Îmi e dator viață/o casă/bani.
2) Verbele tranzitive, de care depinde poziția sintactică de complement direct, se împart
în funcție de caracterul obligatoriu sau facultativ al acestei poziții.

IAȘI, 2020
De exemplu pentru o clasă largă de verbe( a adăuga, a clarifica, a pune, a preconiza), nominalul
complement direct sau propoziția completivă directă sunt determinativi obligatorii ce trebuie
exprimați:Ea adoră copiii/face mâncare/spune adevărul.
Pentru o altă clasă de verbe( a ara, a auzi, a bea), nominalul complement direct sau propoziția
completivă directă sunt determinativi facultativi, și pot să nu fie exprimate:El ară.(pămîntul);
Bea/mănâncă.( ce vrea).

3) Regentul verbal are capacitatea de a se construi cu un complement direct substantival,

caracterizat prin anumite trăsături semantice:
-(-animat): Ară pământul., Învestește banii.
-(+animat/+uman): Deportează populația.; Ucide animalul.
-(+/- animat): Critică lucrarea/pe politicieni.
4) Unele verbe cu aceeași realizare lexicală pot apărea, în structuri sintactice diferite, în
două ipostaze:
a) Diferențe semantice:El aduce(transportă) apă.-complement direct/El aduce (seamană) cu
mama lui.-complement prepozițional; El îi dă (oferă)flori.- complemet direct/ El dă din mâini.
(face mișcare)-circumstanțial instrumental.Realizarea unor structuri diferite, permite
interpretarea acestor verbe ca fiind omonime, unul tranzitiv celălat intrazitiv iar interpretările
acestora reies din contextul în care apar.
b) Variație sintactica liberă, fără diferență semantică:Medicamentul ajută pe bolnav,
(complent direct)/ Medicamentul ajută bolnavului.(complement indirect).
Observație
;
 Unele verbe intrazitive pot fi construite accidental, cu un complement direct, situație
denumită complement intern: A mers un drum lung. A luptat o lupta dreaptă.
Construcțiile de acest tip au un statut intermediar între tranzitiv și intrazitiv, deoarece
sunt satisfăcute, formal, condițiile de trazitivitate, dar nu și pe cele sintactico-semantice,
verbele neatribuind un rol tematic și neacceptând, decât parțial criteriile tranzitivității.
 Stilistic, chiar și un verb intrazitiv ca a fi poate fi tratat ca tranzitiv și poate avea un
complement direct exprimat printr-un clitic în acuzativ: «„Nu poți face nimic ca să ai stil.
Pentru că stilul nu îl ai, ci îl ești.”»(M. Cărtărescu, De ce iubim femeile)

IAȘI, 2020
Clasa de substituție~complementul direct se realizează, la diferite niveluri, printr-un
nominal sau o propoziție.~
I Realizările poziției sintactice în grupul verbal
I.1.Realizarea prototipică :
*Nominalul în acuzativ, reprezentată, pe de o parte de substantive, iar, pe de altă parte, de
deicticele / anaforicele pronominale sau numeralele pronominale, care ocupă aceeași poziție cu
substantivele în locul cărora apar că substitute: Librarii vând cărți. Studenții le cumpără. Copilul
îi iubește pe bunici., Îl/må îmbrac.. Nu văd nimic.,
*Complementul direct poate fi precedat de semiadverbe precum: şi, chiar (fi), decát, numai:
Acolo l-am întâlnit și pe profesor. Am cumpărat chiar și prăjituri.
*Poziția de complement direct se realizează, uneori, și prin locuțiuni pronominale: Nu spune
cine știe ce. (.nimic, mare lucru"), Mánáncă te miri ce. (,,mai nimic"),
*Pozitia complement direct poate fi realizată și prin unele cuvinte provenite din clase aparțînând
adjectivului. adverbului, interjecției, numai în condițiile substantivizării acestora.
Substantivizarea se marchează atât sintactic, prin așezarea cuvântului în poziția de complement
direct, cât şi morfologic, prin folosirea unor mărci flexionare specifice substantivului: Învață
engleza. Oricine are un of.
*O structură deosebită în postura de complement direct este realizată prin forme de tip adverbial,
devenite,contextual, denumiri de limbi după verbe precum: a învăța, a ști; Învață englezește.

#Pozitia sintactică a complementului direct exprimată printr-un

substantive, dependent de un verb tranzitv, este compatibilă cu două modalități de
expresie:cauzală realizată prin acuzativul neprepozițional si prin acuzativul
prepozițional cu-pe.
Regulile de construire a complementului direct cu sau fără prepoziție implică
anumite distincții semantice precum:animat/nonanimat, personal/nonpersonal, etc.

A.Complementul direct exprimat substantival prin acuzativul neprepozițional este

mai frecvent, inanimat şi cuprinde următoarele subclase:
 substantiv inanimat numarabil, articulat hotărât sau nehotărât. Articolul
funcționând că un categorizant referențial: Maria închide uşa / o uşă. El
citește articolul/ un articol. Bunica spune povestea / o poveste..

IAȘI, 2020
  substantiv abstract articulat, cu valoare de unicitate: «„Am cunoscut cândva
un profesor meloman. Adoră puterea.”» (G. Liiceanu. Ușa interzisă). Critică
democrația.;
 substantiv animat sau inanimat, articulat, într-o construcţie cu dativ posesiv
așezat la stânga verbului regent: li cunosc părinţii. Își aşteaptă rudele /
 substantiv comun animat articulat (cu sau fără dativul posesiv exprimat): El
işi) mângâie cățelul / (işi) alungă pisica/ (işi) iubește calul.
 substantiv propriu toponimic articulat: Am admirat Bucureștiul.. Am
traversat Parisul.
 substantiv propriu considerat obiect familiar (cu sau fără dativul posesiv
exprimat): «„Nici Citirea n-a vrut să-mi cumpere tată.”» (M. Preda,
Moromeții), (Mi-) am pierdut Matematică

(B) Complementul direct substantival cu prepoziția pe apare, în anumite condiții

lexicale şi semantice, la subclasa numelor de persoane sau a animalelor
personalizate, în condițiile individualizării puternice a substantivului-complement
 substantiv propriu -nume de persoană sau de animal: o văd pe Ioana. Îl chem
pe Lăbuş..
 substantiv comun personal articulat, în care articolul hotărât are rolul de
identificare a referentului că obiect unic al clasei, indicând o persoană unică
prin raporturile de rudenie: (O) văd pe mama., (L-)am chemat pe tată.
 substantiv comun personal, articulat, urmat de un nume propriu sau comun
de identificare: Caut pe profesorul/ doctorul Ionescu,
 substantiv comun personal, articulat, urmat de un posesiv, de un pronume
personal în genitiv sau de un substantiv în genitiv: Aștept pe sora
mea/fratele tău/vecinul nostru
 substantiv comun personal, nearticulat, care indică o persoană anumită
individualizată: îl aștept pe profesor medic / director / inginer.

(C) În afară de situaţiile în care construcția cu acuzativul neprepozițional și cea

cu pe sunt în raport de complementaritate, excluzându-se reciproc, există şi cazuri
de variație liberă, fiind posibile ambele construcții, chiar dacă se preferă una
dintre ele:
 Când complementul direct este exprimat printr-un substantiv personal,individualizat,
precedat la singular de (vre)un, alt, iar la plural de nişte, câțiva, cu sau fără deosebiri
semantice pot apărea ambele construcții, cu precizarea că formă cu prepoziția pe este, de
obicei, dublată prin clitic: Caut un student. / (Îl) caut pe un student., Aştept nişte (câtiva)
elevi. / Îi aştept pe câțiva elevi. .

IAȘI, 2020
  La substantivele personale fără determinări construcția cu pe + substantive nearticulate
are că echivalent substantivul articulat fără pe: Am invitat pe copii la masă. / Am invitat
copiii la masă.,
 Substantivul propriu nume de persoană este folosit, prin extensie metonímică, pentru a
indică opera acestuia: Am citit (pe) Eminescu / Blaga .

Numeroase interferențe între folosirea neprepozițională şi folosirea prepozițională cu pe

probează că deosebirile semantice, alături de celelalte distincții menționate, deși deosebit de
importante, nu sunt suficiente pentru o delimitare riguroasă între construcțiile cu pe şi cele fără
pe. De altfel, suprapunerea lor este posibilă, uneori chiar frecventă în vorbirea familiară.

## Poziția complementului direct se realizează și prin substitute(pronume și

numerale)
Au formă de acuzativ neprepozițional:
 -pronumele personale sau cele reflexive (propriu-zise şi reciproce) clitice: Am văzut-
o., V-am întâlnit.,
 -pronumele interogativ şi relativ ce, pronumele demonstrative cu valoare asta, aia,
pronumele nehotărâte care au componentul ce (ceva altceva orice) și pronumele altă,
pronumele negativ nimic (în general, pronumele nehotărâte şi negative care substituie
nume de inanimate):«„ Ce ai văzut?. Spune ce ai văzut!, Când să facem asta murim.
(O. Paler, Avem timp)`». Dă-mi aia! Vreau
 altă.. Am găsit ceva / altceva
 numeralele cardinale, când substituie un substantiv inanimat: (Am cumpărat
 cinci cărți, dar am citit două.)
Construcția cu pe în poziția de complement direct exprimată prin substitute se întâlneşte la:
 pronumele personal formă accentuată, de politețe sau pronumele reflexiv
 formă accentuată, cu rol stilistic (de precizare, de accentuare), anticipate sau reluate
 printr-un clitic în acuzativ la aceeaşi persoană şi la acelaşi număr: Pe ține le cheamă.,
Îi aştept pe ei. Vă strigă pe dumneavoastră.
 pronumele demonstrative, cu excepția celui feminin popular asta, aia cu valoare
neutră (indiferent de referent) și pronumele interogative şi relative care şi cine
(indiferent dacă se referă la o persoană sau la un obiect): -Ce rochie vrei să cumperi!
Pe această sau pe cealaltă?.

IAȘI, 2020
 Tipuri structurale
În funcție de realizarea lui concretă, lexical-sintactică, complementul direct poate fi:
a. simplu; se realizează prin:
substantiv (comun sau propriu), locuțiuni substantivale, alte unități lexico-gramaticale
substantivizate sau sintagme substantivale:
«Din funduri de peşteri vin umbre șirag / S-asculte amarul cîntării." »(0. Goga)
«„Aproape nimeni nu mai are imaginație."» (M. Eliade)

• pronume:
« „Nu ți-am spus să nu primeşți pe nimeni şi să-i trimiți pe toți la minister?`»(M. Eliade).
• forme verbal-nominale:
«„Trebuie să-şi termine întîi de scris declarația.”» (M. Eliade)
• adverb (foarte rar):
«„Ştia bine nemțește, ceea ce pentru un filozof insemnează mare lucru.”» (I. Iordan)
• interjecții:
«„Am strigat ura! pînă cînd într-un nor de praf s-a pierdut departe trăsura domnească cu ale
suitei."» (I.L. Caragiale)

b. dezvoltat ; se realizează prin: construcții infinitivale relative, cu verbul a avea că regent:

«,,Eu singur n-am cui spune cumplită mea durere."» (M. Eminescu)
sau prin construcții gerunziale :«„ ....Porni cu pas repede în direcția în care văzuse dispărînd
tînăra pereche." (M. Eliade)

c. analitic: «„Românii n-au putut prinde rădăcini decît acolo unde au putut deveni părani."» (V.
Pârvan)

d. complex: „E urmărit de teamă că nu va putea ajunge ceea ce a visat încă din şcoală."
e. propoziţional (propoziția completivă directă) :
«„Ce-ai vrut să cînţi? Ce n-ai ştiut să-nduri?”» (A.E. Baconsky)
f. multiplu :
«,,O toamnă va veni şi-o să-ți despoaie
de primăvară trupul, fruntea, nopțile şi dorul
şi-ți va răpi petalele și zorile,
lăsîndu-ți doar amurgurile grele şi pustii."» (L. Blaga)

Complement direct subînteles

Când realizarea concretă a complementului ar fi aceeaşi în interiorul a două sau mai multe relații
de dependență, cu regenți, diferiți, complementul direct poate rămâne subînțeles sau deductibil
din context:
«„Cu toate că i-am spus că nu vreau

IAȘI, 2020
 Mi-a dat noapte-n somn să beau
întuneric."» (T. Arghezi)

Uneori, cînd complementul ar fi elementul de relație (adverb sau pronume relative):«„Părea o

formula care-mi suna cunoscută şi nu ştiam de unde."» (O. Paler)
Mai rar, complementul direct se poate dezvoltă şi în sintagme cu regentul un verb intranzitiv. În
aceste enunțuri, limita acţiunii verbale, implicită în însăşi sfera semantică a verbului. se
exteriorizează, în mod redundant, printr-un complement intern; termenul lexical prin care se
realizează are acelaşi radical sau este înrudit semantic cu verbul regent :

«„Vom visa un vis ferice / Îngîna-ne-vor c-un cînt

Singuratece izvoare, / Blînda batere de vînt." (M. Eminescu)
„..., păsări, veniţi de departe, locul e cald -
veniţi şi dormiți-vă somnul în dulcea orbită
a dragostei noastre..."» (A.E. Baconsky)

Alte verbe intranzitive primesc complement direct dacă, prin mutaţii în sfera lor semantică, devin
tranzitive: «„Totul respiră în Veneția timpul pasiunii (...). Totul o renaște şi o exasperează."»
(N.D. Cocea)
Există mai multe verbe în limba română care sunt tranzitive sau intranzitive în funcție de
actualizarea coordonatei obiective din planul lor semantic sau, dimpotrivă, a coordonatei
subiective. Verbul a dormi de exemplu, este intranzitiv, că verb ,subiectiv" (trăsătură semantică
principal: «„Grădina în care adormise Dionis era de un verde crud`»(M. Eminescu)
Când regentul este o interjecție volițională sau o onomatope, complemetul direct funcționează,
sub aspect semantic tot ca expresie a unei limite exterioare reflectată interjecționăl: «„ Na-ți
aripa asta…`»(I. Creangă)

Pentru interjecţiile prezentative: iată, uite, complemetul direct, reprezintă cel mai adesea , însași
rațiunea apariției lor în enunț: complementul direct exprimă „obiectul’’ care este sau trebuie luat
în atenție:
«„Iată lacul. Luna plină
Poleindu-l îl străbate."» (M. Eminescu)
«„- Mai Păsărilă, iacătă-o, la ia! colo, în dosul pămintului..."» (1. Creangă)

Dublă realizare a funcției de complement direct

IAȘI, 2020
Dublă realizare a funcției de complement direct se concretizează în trei variante semantico-
sintactice :
• multiplicarea funcţiei prin coordonarea disjunctivă, opozitivă sau alternativă:
« „Cu evlavie adincă ne-nvirteau al minții scripet
Legănind cînd o planetă, cînd pe-un rege din Egipet."» (M. Eminescu)
• reluarea conținutului semantic al funcției dintr-o altă perspectivă, prin relaţia de apozitie:
«„El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune,
Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal."» (M. Eminescu)
• repetarea conținutului semantic al funcției în strinsă legătură cu o particularitate specifică
sintaxei pronumelui în limba română : formă lungă (accentuată) a pronumelui personal
nu poate fi întrebuinţată în absența formei scurte, decît în condițiile dezvoltării unor
valori stilistice.
Realizat prin formă scurtă de acuzativ a pronumelor personale, complementul direct
sau anticipat prin formă lungă a aceloraşi pronume, prin substantive sau prin propoziţii:
«„Lumea-l crezuse mort pe Făt Frumos."» (M. Eminescu)

Propoziția completivă direct

Propoziția completivă directă intră în relaţie cu regentul prin:
 conjuncţii: că, să, că... să (cele mai frecvente), dacă, de şi locuțiuni conjunctionale:
cum că etc., „Ne propunem să dovedim în rîndurile următoare că/ tipărirea romanului
„Geniul pustiu" este o impietate față de Eminescu și o mistificare a publicului." (G.
Ibrăileanu)
 pronume relative (întrebuinţate şi adjectival):
„Să blesteme pe-oricine /de mine-o avea milă,
Să binecuvînteze pe cel/ ce mă împilă." (M. Eminescu)
,,Stau că-ntre sălcii, noaptea, călătorul, /Şi nu ştiu cine/-i binefăcătorul." (T. Arghezi
 adverbe relative: «„Acolo, bob de nisip în nisipul dintre pămint şi cer, am simțit cum se
infiltrează în mine, din pămînt și din raze, un fluid întineritor..”(M. Eliade)

Selecția elementelor de relație este parțial determinată de tipul stilistic al enunjului.

Locuțiunile conjuncționale, pronumele relative şi adverbele relative introduc completive
indirect:« „Acum să-mi spui tu cine ești, de unde vii şi încotro te duci, că de nu, acolo îți
putrezesc ciolanele!"» (1. Creangă)

Niciunul dintre elementele de relație prin care se introduce în frază, completiva directă, nu se
constituie în marcă distinctivă absolută. Identitatea specific funcțional-sintactică a completivei
IAȘI, 2020
directe rămîne implicită în planul semantic al relației de dependență, determinat în mod esenţial
de natură regentului.

TOPICA ȘI PUNCTUAȚIA
Ca determinativ obligatoriu al verbului, topica sintactică (nemarcată) a complementului direct
este de a fi plasat imediat după regentul său, fie că e realizat nominal, fie ca e realizat
propozițional: El a scris o carte. El intreabă cine a scris cartea., El spune că a scris o carte.
Nu întotdeauna complementul direct stă imediat după verb, poate fi despărtit de alte poziții
sintactice, considerate mai importante:
«„Avu, o clipă, de curiozitatea să se ridice.”» (M. Sadoveanu, Frații Jderi),
Ofiterul a ordonat soldaților programul.

În cazul apariției a două complemente, unul direct şi altul indirect, situație frecvent întâlnită,
complementul indirect ocupă, de obicei, prima poziție:
Profesorul (i-)a cumpărat elevului o carte.
Există însă şi situaţii când complementul direct ocupă prima poziție:
A donat biblioteca facultății., Acordă prioritate învăţăturii.

BIBLIOGRAFIE:
 Irimia, D. (2000). GRAMATICĂ LIMBII ROMÂNE, Editura Polirom, Iaşi;
 ACADEMIA ROMÂNĂ- Institutul de lingvistică ,,Iorgu lordan- Al. Rosetti".(2005).
 GRAMATICĂ LIMBII ROMÂNE ÎI ENUNȚUL, Editura ACADEMIEI ROMÂNE,
Bucureşti.

APLICAȚII
1)Gaseste complementele directe si analizeaza morfologic regentul lor :

Il voi chema imediat.

Nu ii salut pe cei doi.
Iata casa despre care ti-am vorbit.
Am bagat de seama ceva suparare la el.

2) Gaseste complementele directe, spune prin ce sunt exprimate si explica reluarea si anticiparea
lor prin pronume personale neaccentuate :

Ii iubeste pe amandoi.
IAȘI, 2020
Nu l-am intalnit pe colegul tau.
Pe mine situatia asta ma intriga.
Intrebarea ti-am adresat-o de atunci.

3) Realizeaza trei exemple de complemente directe exprimate prin pronume diferite precedate de
prepozitia pe si trei prin pronume neprecedate de prepozitia pe.

4) Analizaza cuvantul tiparit cursiv si spune ce functie sintactica are :

Se vede casa.
Vad casa.
Acolo este casa mea.
Gradina casei este frumoasa.

5) Subliniază complementele directe din următoarele texte:

a. «„Fericescă-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...

Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?”»
(Mihai Eminescu, Scrisoarea I)
b.«„ Taică-său îi adusese [...] un săculeț de fasole, altul cu făînă de mămaligă şi o bucată
de slănină că să-i fie pe două săptămâni.”.(loan Slavici, Budulea Taichil)

c.«„ Iat-un car! Agale vine

Tras de boi, cu umblet rar.”»
(George Coşbuc, Bărăganul)
d.«1 Ia să-l învăt eu a-şi mai bate altă dată joc de om...”»(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)

e. «„Băgat-ai în cap vorbele mele?”.(Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

6) identifică și ransformă complementele directe din următoarele enunțuri în propoziții

corespunzătoare:

a.«„ Seară, [...] ele începură a se pieptăna, a se îmbrăca în haine scumpe şi a se găti de
ducă.”»(Petre Ispirescu, Cele douăsprezece fete de impărat)

b.«„ De-atâtea nopți aud plouand.

Aud materia plângând.”»
(George Bacovia, Lacustrd)
7)Alcătuieşte câte o frază în care propoziția completivă directă să aibă termen regent:
a. verb:
b. locuțiune verbală:
c. interjecție predicativa:

8)Construieşte câte o frază în care propozițiile completive directe să fie introduse prin:
IAȘI, 2020
a. conjuncție subordonatoare:
b. pronume relativ:

9) Rescrie următoarele enunţuri, corectând greşelile:

a. Oamenii care îi admir sunt inteligenţi.
b. Acela l-am lăudat ieri.
c. Orice om poate a înţelege adevărul.
d. Cartea care am cumpărat-o este interesantă.

IAȘI, 2020