Natalia PAȘENCIUC, Institutul Patrimoniului Cultural, AȘM

Paleoliticul și mezoliticul din raionul Ungheni

Pe teritoriul raionului Ungheni au fost depistate peste 150 de monumente arheologice

(Covalenco: 1993), începând cu paleoliticul și până la epoca modernă. Geografic, raionul
Ungheni este situat în partea centrală a câmpiei Prutului de Mijloc, care este tăiată de
nomeroasele arterele hidragrafice – afluente râului Prut. Cercetările paleoliticului în valea
Prutului au fost începute în anii `20 al secolului XX către geolog Nicolae Moroșan (Borziac
1996: 20; Борзияк 1983: 33) care a pus începuturile cercetărilor epocii de piatrâ în spațiul Pruto-
Nistrean.

În trecutul îndepărtat omul a dus o existență monotonă în căutarea hranei, în ciocnirii cu

animalele repitoare, fugind de catastrofe naturale, trăind în peștere, în adăposturi naturale, care
au fost protejate de vânturi și umiditatea, precum și trăind în spații deschise, construind diferite
complexe de locuire. Ca hrană, omul consuma carnea animalelor ucise, rădăcini colectate și
fructe. Omul a învățat să confecționeze unelte din osul, treptat perfecționa tehnica de cioplirea
pietrei și confecționarea uneltelor de munca. Ca materia prima, omul a folosit roci de piatră care,
prin cioplirea, aveau margini tăioase și ascuțite (silex, obsidian („sticlă vulcanică„), cuarțul,
cuarțitul, calcedonia, etc.). Mai des era folosit silexul , foarte răspândit în natura, culoare căruia
varia de alb și gri deschis la negru. În spațiul Pruto-Nistrean este răspândit silex de culoarea gri
(din Volîni) și negru (din valea Prutului) (Сапожников, Марко, Матвиишина 2006: 333).

Prelucraerea pietrei este un proces complex cu mai multe etape, constând din seria
operații. Cel mai simplu mod de a primi uneltele de munca – confecționare uneltelor din galet
mare de piatră, prundiș cu câteva desprinderi ( chopper, bifaciale, etc.). Metodul mai complex de
preperarea uneltelor – debitajul, când dintr-un bloc sau galet care devinea nucleu, prin lovitură
sau presiunea au fost obținute forme de cioplire – lame și așchii (Деревянко, Маркин, Васильев
1994: 94). Mai departe, din forme obținute, în procesul de prelucrarea secundară a marginelor lor
( fasonarea marginilor resturilor de debitaj prin obținerea desprinderii mici) omul confecționa
unelte (Fig.1.1).

Obținerea lamelor și așchiilor a fost produsă cu ajutorul unui percutor dur (prundiș sau
galet din piatră dură) prin lovitura directă a percutorului pe nucleu. Se folosea și debitaj prin
nicovală ( block-on-block); bipolar (înderect) – cu ajutorul unei piese intermediare (Fig.1.3). Cu
dezvoltarea tehnicii de prelucrarea pietrei, omul a început să folosească percutorul moale (din
osul, cornul și lemn de forma cilindrică) care permitea obținerea lamelor mai subțiri (Fig.1.2).
 În perioada paleoliticului mijlociu s-a format un nou tip de om – neandertalien. În acestă
perioadă în zona Pruto-Nistreană s-a mărit numărul de populația umană, mai ales în văile
râurilori mari (Prut, Nistru, Răut, Draghiște, Racovăț și altele).

Pe stașiunile omului neandertalien au fost găsite resturile oaselor ursului de peșteră care a
fost obiectul de vânătoare (mai mare de două ori decât ursul brun), bizonului, oasele mamutului,
calului, cerbului gigant și altele (Fig.2). S-a perfecționat și tehnica de debitaj care a fost
caracterizată prin confecționarea uneltelor pe lame și așchii (Деревянко, Маркин, Васильев
1994: 182) - racloare1, vârfuri (confecții mari care au fost folosite ca vârfuri de sulițăsaude
săgeată ), bifaciale2, etc (Fig.3).

În zona Prutului Mijlociu sunt cunoscute mai multe stațiuni paleoliticului mijlociu:
grotele Buzdujeni I și Butești II, grotul Duruitoare Vechea, Trinca I și II, Cuconeștii Vechi și
altele care au fost cercetate și studiate de Nicolae Moroșan, Ilie Borziac.

Începând cu paleoliticului superior, a fost menționată apariția tehnicii debitajului laminar

din nucleile de forma prismatică, tehnica de obținerea burinelor, prelucrarea lamelor cu retușa
abruptă (marginele au fost fasonate sub unghiul de 45ᴼ-70ᴼ de gade). Piesele litice au fost
reprezentate de gratoare3 (Fig.4.1-2-3), burine ( unelte cu marginea foarte ascuțită care utulizau
pentru gravierea osului, cornului și lemnului) (Fig.4.7), străpungătoare ( unelte mici cu vârful
prelucrat), diferite unelte din osul, lame retușate și altele. Schimbările au fost și în modul de viața
a grupurilor umane care au devenit mai numeroși, au fost ridicate și complexele de locuire din
oasele mari, lemn, piele animalelor, în etapa timpurie a paleoliticului superior au fost vânate
calul, mai târziu- cerbului polar, dar și mamutul (Fig.5).

În zilele noastre sunt cunoscute aproximativ 200 stațiuni paleoliticului superior pe Prutul
Mijlociu, așa ca grot Ciuntu, Brânzeni I, Gordinești I, Costești, Duruitoarea Veche ( unde au fost
găsită mandimbula a omului de tipul contemporan), Bedrajii Vechi, Corpaci, Corpaci-Mâs, etc.

În localitatea Vasilica (Chetraru, Moraru, Răileanu 2003: 53), la 3 km nord de orașul

Ungheni, Nicolae Moroșan în anul 1929, în timpul perieghezelor arheologice, a găsit o stațiunea
paleolitică pe care a identificat ca monumentul paleoliticului mijlociu. În depunerile pietrișului
pe malul râului Prut au fost colectate câteva piese litice de tip musterian (după N. Moroșan),
precum și resturi faunistice: oasele mamutului, calului, zimbrului, etc.

1
Unelte, folosite pentru tăierea și rezuirea.
2
Unelte prelucrate bifacial (din două părți), folosite ca vârfuri de cuțite și armelor de aruncare.
3
Uneltele de dimensiuni mici, folosite pentru prelucrarea pielelor de animale.
 Stațiunea Gherman –Dumeni (Moroșan 1938: 65) se află pe malul stâng al râului Prut
între satele Gherman și Dumeni. Discriind depunerile geologice în zona satelor Gherman-
Dumeni, N. Moroșan în anul 1929 în depunerile cuaternare a găsit și a colectat câteva piese litice
de tip musterian. În depunerile cuaternare care au fost compuse din trei straturi și care conțin
resturi faunistice bogate, au fost găsite oasele de cal, zimbru, rinocer, cerb gigantic, precum și
mamut. Din numărul de piese litice au fost depistate nucleul discoidal, unelte de tip racloar,
plastina de tip Levallois , câteva așchii (Fig.6). Această stațiunea a fost atribuită culturii
musteriane de N. Moroșan.

La nord de satul Sculeni (Moroșan 1938: 64) în localitatea La Izvor, pe malul râului
Prutcare a format o mică stâncă, în mjlocul căruia a fost descoperită stațiunea paleoliticlui
Sculeni, pe suprafață a fost găsite piesele din silex, oase mamutului, zimbrului, cerbului.
Stațiunea a fost deschisă și parțial studiată de N. Moroșan în anul 1926. După piesele litice, N.
Moroșan a atribuit stațiunea de paleoliticul mijlociu.

Aproximativ 11-10 mii ani în urma glaciarul a început retragerea spre nord, eleberând
teritorii imense care au fost ocupate de tundră și ghețar. Grupe umane care trăiau în spațiul
Pruto-Nistrean au intrat în noua perioada de dezvoltare – mezolitic (perioada mijlocie a epocii de
piatră).

După retragerea ghețarului, pe teritoriul dintre Prut și Nistru s-a format un landșaft de văi
adânci, pe fundul cărora, spre sud, curgeau râuri .Locul tundrei a ocupat silvostepa acoperită de
ierburi perene, păduri de stejar, fag, tei, etc., s-au format relieful și landșaftul actual. În această
perioadă din regiunea dispare mamutul, rinocerul lânos, vulpea polară, precum și renul polar care
s-au retras umpreună cu ghețar la nord. Ei au fost înlocuite cu animale mai mici, care au adaptat
la condițiile mediului noi (cal, lup, bizon, cerb, vulpe, iepure și multe altele).

Mari schimbări survin în viața comunităților umane. Unele grupe au migrat spre nord, în
urma turmelor de reni polari, altele – spre est, în stepele nordpontice, unde era bizon. Partea de
oameni au rămas în regiunea Pruto-Nistreană, au format grupuri mici de vânători (20-30 de
indivizi), care au adus o viață nomadă (Borziac 1996: 99). În această perioadă omul n-a avut
necesitatea de locuințe mari, de aceea omul a trăit în grote sau colibe care erau construite din
crengi, acoperite cu stuf și piele de animale. Vânatul animalelor de de turmă a fost înlocuit la
vânatul animalelor singuratice, ce a contribuit apariției și răspândirii arcului și săgeți cu vârfurile
din silex (Fig.7). În perioada mezoliticului unventarul litic este caracterizat prin perfecțiunea
tehnicii desprinderei paralele a lamelor de pe nuclee prismatice și conice (Коваленко 1990:
10);toate grupurile uneltelor au fost microlitizate; gratoarele au fost confecționate pe așchii și
lame mici, burine, unelte de forme geometrice, segmente, trapezii, etc (Fig.8). S-au răspândit și
uneltele-inserții – lame sau așchii mici și retușate erau puse una lângă altă în jgheaburile
mânerelor din os sau lemn (Fig.9).

Din numărul stațiunilor mezolice care au fost cercetate în lunca Prutului Mijlociu și
Nistru, se ivedențieze stațiunile Taxobeni, Harasca, Sărăteni, Zaim, Sălcuța, Bulboci, Costești V
și altele.

În anul 1959 la sud-estul satului Măgurele, pe malul drept al râului Culisora, în partea
dreaptă de drumul Măgurele-Boghenii Noi, a fost deschisă stațiunea mezolitică de către N.
Chetraru, pe suprafața căruia au fost colectate piese litice: lamele mici și un gratoar pe așhie.
După cercetările N. Chetraru, inventarul litic este de tip mezolitic (Кетрару 1973: 153).

Stațiunea Bumbata I (Covalenco 1993) este situat în 600 m de satul Bumbata în partea
sud-estică, pe o pantă a malului stâng al râului Delia, la 40 m de o fasie de pădure. Stațiunea a
fost deschisă în anul 1977 de către I. A. Borziac care și a identificat inventarul litic ca de tip
mezolitic. Împreună cu piesele litice au fost adunate și fragmente de ceramica neolitică. De
aceea, acest monument reprezintă o simbioză între două epoci – mezoliticul și neoliticul,
neomezoliticul.

Până la sfârșitul perioadei mezoliticului populația umană, care se afla în lunca râului
Prutului Mijlociu, a parcurs un drum imens care a permis acumularea abilităților de producere,
îmbogățirea lumei spirituale. Omul de tip contemporan a stat pe pragul descoperirelor noi care au
schimbat nu numai modul de viața, dar și a dat un impuls pentru dezvoltarea unei noi culturi.

Bibliografie

Borziac, I. 1996. Începuturile istoriei Moldovei. Culturi vechi în Moldova. Chișinău.

Chetraru, N., Moraru, A., Răileanu, N. 2003. Nicolae Moroșan – drama unui savant. În:
Biblioteca ”Tyragetia”, vol. IX. Chișinău.

Covalenco, S. 1993. Repertoriul monumentelor arheologice din raionul Ungheni,

Republica Moldova. Chișinău.

Moroșan, N. 1938. Le Pléistocéne et le Paleolitique de la Roumanie du Nord- Est. ( Les

dépots géologique, leur faune, flore et produits d’industrie). În: Anuarul Institutului Geologic al
României. Vol. XIX. București.
 Istoria Moldovei. Epoca preistorică și antică (până la sec. V). Chișinău, 2010.

Борзияк, И. 1983. Поздний палеолит днестровско – карпатского региона (опыт

систематизации). В: Первобытные древности Молдавии. Кишинев. стр. 33-63.

Деревянко А., Маркин С., Васильев С. 1994. Палеолитоведение: введение и основы.

Новосибирск.

Кетрару, Н. 1973 Памятники эпох палеолита и мезолита. Археологическая карта

Молдавии, вып. 1. Кишинев.

Кетрару, Н., Полевой, Д. 1971.Молдавия от камня до бронзы. Кишинев.

Коваленко, С. 1990. Мезолитические памятники Северной Молдавии. В:

Археологические исследования молодых ученых Молдавии. Кишинев. стр. 9-25.

Сапожников, И., Марко, А., Матвиишина, Ж. 2006. Кремневые месторождения

Нижнего Днестра: геология, петрография и археология. В: Позднекайнозойская
геологическая история севера аридной зоны (Кайнозойский мониторинг природных
событий аридной зоны юга России). Ростов – на – Дону.