Basmul

Basmul este o specie a genului epic, în care realul se împleteşte cu fabulosul, iar
personajele poartă valori simbolice reprezentând binele şi răul, aflate în conflict, din
care binele iese întotdeauna învingător.
1. Timpul şi spaţiul sunt nedeterminate, coordonata temporală este imprecisă, mitică,
iar coordonata spaţiala poartă valori simbolice.
2. Are o structură fixă, repetitivă: începe cu o formulă iniţială („A fost odată ca
niciodată…” , „Pe când…” , ş.a.m.d) şi se încheie cu o formula finală („Şi-am încălecat
pe-o şa şi v-am spus povestea aşa” , „ Şi am încălecat pe o căpşună şi v-am spus o
mare şi gogonată minciună”). De asemenea, basmul poate avea şi formule mediane
(„Pe urmă…” , „ Şi-a încălecat pe-un cal…”) care separă etapele acţiunii. Ele, într-un
basm sunt în număr de 2,3 sau mai multe.
3. Este organizat după un tipar narativ fix:
-echilibrul iniţial
-ruperea echilibrului printr-un furt sau printr-o lipsă
-aventura de recuperare a echilibrului pierdut care presupune de regulă o călătorie
presărată cu probe care cresc în grad de dificultate (3)
-redobândirea echilibrului şi recompensa eroului
4.Personajele se grupează în forţe ale binelui şi ale răului şi reprezintă anumite roluri cu
valori simbolice:
-eroul=cel care face aventura, aduce ezolvarea
-falsul erou=cel care se recomandă ca erou,fără să aibă calităţile lui (impostor)
-opozantul (antagonistul)=cel care vor să-l învingă pe erou
-donatorii şi adjuvanţii=cei care îl ajută pe erou
-trimiţătorul=cel care îi înmânează misiunea eroului
-personajul căutat
5.Deznodământul este fericit (binele iese învingător)
Stilul basmului este marcat de oralitate, adică de impresia că pare vorbit, nu scris.
De aceea apar expresii neobişnuite, cuvinte populare, interjecţii, comunicare între
narator şi cititor.