Situația actuală a arhitecturii vernaculare de pe teritoriul Rezervației Cultural-Naturale

„Orheiul Vechi”. Investigații de teren în s. Morovaia și s. Trebujeni

Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” s-a distins nu doar prin cadrul natural,
situri arheologice și schituri rupestre, dar și prin arhitectura vernaculară originală. Astăzi, în
condițiile vexate ale timpului, Rezervația este printre puținele enclave de arhitectură vernaculară
din spațiul basarabean – ca model istoric încă viu de tradiție și artă. Cultura și datinile au
proiectat și organizat cadrul arhitectonic rural din spațiul basarabean, dar aspectul concepțional
din zona Orheiului Vechi s-a remarcat prin empirismul local.
Expresia „arhitectură vernaculară” semnifică o construcție fasonată de om în armonie cu
mediul său, adaptată poziției sale geografice și culturii regionale. Aceste tipuri de construcții sunt
definite ca arhitectură fără arhitect și sunt o reflectare a identității teritoriale și a constrângerilor
asociate acesteia. Arhitectura vernaculară variază radical în funcție de relief, climă, resurse
regionale, cultură locală, dar și a modului de viață a indigenilor.
Ca creație a timpului, ce conține memoria istoriei unei localități, arhitectura vernaculară
din zona Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” este totuși o arhitectură utilitară și în
același timp suscită interes pentru societate prin frumusețe și particularitate.
Într-o perioadă în care urbanizarea s-a accelerat, arhitectura vernaculară a fost abandonată
în favoarea standardizărilor tehnice moderne de construcție. În consecință, imaginea materialelor
tradiționale este asociată cu sărăcia și arhaismul, aducând o devalorizare acestui tip de
arhitectură, ceea ce a dus la o reducere considerabilă a numărului de construcții de acest fel,
inclusiv în localitățile care fac parte din cadrul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi”.
Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi” a fost și continuă să fie un centru cu cea
mai mare diversitate de creații arhitectonice, cu precădere cele din categoria vernaculară.
Componența spațială a rezervației cuprinde satele Trebujeni, Butuceni și Morovaia 1, aici se
regăsesc mai multe exponente de construcții vernaculare. Starea, numărul și gradul de conservare
a acestor construcții nu a fost studiate încă din anul 2006, când au fost supuse inventarierii
parțiale de către arhitecții C. Andrușceac, S. Ciocanu și E. Bâzgu. În urma analizei dosarelor din
arhiva Rezervației (trebuie să indicăm numărul dosarelor dacă-l avem) au fost identificate listele
gospodăriilor cu arhitectură vernaculară din satele Trebujeni, Butuceni și Morovaia. Astfel,
conform dosarelor ... în s. Morovaia au fost legitimate 30 de case cu arhitectură vernaculară, în s.
Trebujeni 28 (sau 30??), în s. Butuceni ???. Dosarele păstrează un număr redus de imagini și
comentarii despre starea caselor cu arhitectură vernaculară.
În luna iunie a anului 2021, la inițiativa arhitectului rezervației, Ion Budeci, au fost
întreprinse acțiuni de inventariere a gospodăriilor cu arhitectură vernaculară din satele aflate pe
teritoriul rezervației – satele Trebujeni, Butuceni și Morovaia.
1
Hotărârea nr. 228 din 23-03-2009, în „Monitorul oficial” nr. 62-64 art. 279.
 Prima localitate care a fost supusă inventarierii a fost localitatea Morovaia.
În urma analizei caidelor din arhiva rezervației, în anul 2006 au fost identificate în teren
30 de gospodării cu arhitectură vernaculară, dintre care doar 12 gospodării posedă dosare de
patrimoniu istorico-cultural și acestea nu au incluse materiale de arhivă din perioada sovietică.
La începutul lunii iunie 2021 s-a inspectat în teren situația gospodăriilor ce posedă
arhitectura vernaculară din localitatea Morovaia. Conform listei elaborate în 2006 s-a stabilit că
din cele 30 gospodării doar două au fost reabilitate corect. Trei gospodării s-au transformat în
ruine, o alta a fost demolată. Cea mai reprezentativă a fost conservată și transformată în muzeu
al rezervației. Treisprezece gospodării sunt nelocuite, aflând-se în paragină, într-o stare de
degradare activă, iar cinci construcții și-au pierdut totalmente valoarea arhitecturală în urma
intervențiilor moderne. Cinci gospodării și-au pierdut parțial valoarea arhitecturală în urma
intervențiilor.
Situația actuală a gospodăriilor cu arhitectură vernaculară din localitatea Morovaia este
nesatisfăcătoare, deoarece majoritatea edificiilor sunt lăsate în proces de degradare-ruinare.
Motivul fiind lipsa specialiștilor în domeniul restaurării acestor tipuri de construcții și a
experților capabili să întrețină bunurile imobile cu statut special. Un alt factor important este
lipsa surselor financiare a proprietarilor acestor gospodării pentru întreținere și restaurare
corectă. Nu este de neglijat nici faptul că statul nu se implică sub nici o formă – legală sau
financiară, în conservarea acestor edificii.
Periodizare
De menționat că specificul arhitecturii tradiționale din zona Orheiul Vechi a cunoscut mai multe
etape de profilare, până a ajunge la nivelul actual, care a devenit reprezentativ pentru această
zonă. Având un teritoriu calcaros, Orheiul Vechi s-a remarcat prin construcții din piatră cu
elemente arhitecturale realizate din acest material. Chiar dacă piatra a fost întrebuințată în
construcții încă din cele mai vechi timpuri, în arealul Orheiului Vechi o ambutisare originală a
arhitecturii vernaculare în piatră a început să se contureze pe la sfârșitul secolului XIX,
identificată ca primă etapă de reliefare2.
Prima etapă se caracterizează prin stâlpi masivi la fața caselor, volumetrici, în formă de
torsadă sau funie răsucită pe verticală, cu forme expresive, adânc sculptate cu fusul octagonal în
plan al coloanei verticale3. Astfel de construcții în această perioadă erau un semn al prestigiului
social. Treptat, în etapele premergătoare, afilierea socială se remarca prin dimensiunile locuinței
(într-un nivel sau două), complexitatea realizării elementelor de arhitectură, existența mai multor
edificii în aceiași ogradă etc.

2
Bâzgu, E., Ursu, M., „Arhitectura populară din zona Orheiului Vechi”, în: Arhitectura tradițională – memorie
identitară, Chișinău, 2018, p. 236-247.
3
Ibidem.
 Cea de-a două etapă de constituire a specificului arhitectural din zona Orheiul Vechi este
identificată în perimetrul anilor 1920–1950, perioadă în care casele au mai bine elaborate, cu
elemente arhitectonice modernizate, adaptate la proporțiile caselor, dar observându-se o scădere
a verității formelor4. Specific acestei perioade este că iradierea tradiției arhitecturii vernaculare în
piatră s-a extins și în satele din imediata apropiere a teritoriului Orheiul Vechi, în satele
Mășcăuți, Ivancea, Ișnovăț, Ohrincea, Ustia, Hârtopul Mic ș.a. Extinderea tradiției se explică
prin faptul că meșterii din satele Trebujeni, Morovaia, Butuceni și-au perfecționat tehnicile, iar
calificarea înaltă a devenit un factor mobilizator ca lucrările lor să devină tot mai cunoscute și
apreciate. Astfel, notorietatea meșterilor a contribuit la solicitarea muncii lor și în alte localități,
ceea ce a dus la un export creativ considerabil de arhitectură vernaculară în zonă. De asemenea,
anume acestei perioade se datorează schimbarea înălțimii caselor, care anterior erau între 2 și
2,25 m, modificându-se la 2,80 și 3,0 m.
Periodizarea arhitecturii vernaculare continuă cu anii 1950–1970, ultima etapă marcată de
scăderea „modei caselor din piatră” și diminuarea monumentalismului coloanelor 5, fiind
înlocuită de apariția edificiilor cu verandă, construite prin adaptarea lor la parapetele de la
fațadele caselor6.
Tehnica pietrei modelate, în deceniile următoare, se va materializa mai puțin în
arhitectura vernaculară, dar se va transpune la cioplirea crucifixelor.
Repertoriul ornamental
Repertoriul ornamental caracteristic arhitecturii vernaculare abundă în motive aducătoare
de bine, prosperitate și fericire7. Rolul acestor motive este de a crea un spațiu, fie el și plăsmuit,
de protecție în jurul locuinței. Cele mai răspândite motive sunt cele florale/vegetale, cosmice și
faunistice.
Din gama expresiilor florale se remarcă motivul lotusului, pomul vieții sau complexe
flori, de obicei, în vază. Realizate în diverse tehnici, foarte stilizate, făcute cu ajutorul
compasului8 motivele vegetale folosite de meșterii populari de la Orheiul Vechi au inspirat și
marii arhitecți sovietici, cum ar fi Gh. Solominov, S. Lebedev, N. Zaporojan, M. Orlov, V.
Leschi, A. Cudla, A. Șmakov9. Cu precădere motivul „florii de lotus” îl regăsim în forma
magazinului „UNIC”, edificiul Combinatului de Covoare „Floare-Carpet” 10. De asemenea,
numeroase compoziții sculpturale aflate la intrările în Chișinău, în Anenii Noi, în Bălți. Motivul

4
Ibidem.
5
Ibidem.
6
Ibidem.
7
Bâzgu, E., Ursu, M., Arhitectura vernaculară în piatră, Chișinău, Știința, 2009, p. 66-68.
8
Bâzgu, E., Ursu, M., „Arhitectura populară din zona Orheiului Vechi”, în: Arhitectura tradițională – memorie
identitară, Chișinău, 2018, p. 236-247.
9
Bâzgu, E., Ursu, M., Arhitectura vernaculară în piatră, Chișinău, Știința, 2009, p. 66-68.
10
Ibidem.
l-a inspirat și pe arhitectul Semion Șoihet, atunci când a creat decorul pentru portalul de la
intrarea în orașul Cricova11.
În repertoriul de creație al meșterilor s-au remarcat motivul faunistic al coarnelor de
berbec simbol al belșugului, prezente cu precădere la capitelurile coloanelor 12. Motivul mielului
îl putem identifica în mod special pe vârful stâlpilor de porțile gospodăriilor. Un alt motiv
animalier este cel al leului, simbol al puterii și ordinii, regăsit pe parapetul de la fațada caselor13.
Din categoria simbolismului cosmic, soarele este cel mai răspândit motiv ornamental,
reprezentat prin rozete, cercuri concentrice, spirale etc.

http://www.akademos.asm.md/files/Arhitectura%20vernacular%C4%83%20%C3%AEn
%20piatr%C4%83%20din%20republica%20Moldova-%20o%20redescoperire%20a
%20fenomenului.pdf

https://issuu.com/anettad/docs/36339694 - descriere beciuri

11
Ibidem.
12
Bâzgu, E., Ursu, M., „Arhitectura populară din zona Orheiului Vechi”, în: Arhitectura tradițională – memorie
identitară, Chișinău, 2018, p. 236-247.
13
Ibidem.