Informația despre Petre Ispirescu.

Este cunoscut mai ales datorită activității sale de culegător de basme populare
românești pe care la repovestit cu un har remarcabil.

Petre Ispirescu
(01.1830 – 11.1887)

Petre Ispirescu (născut ianuarie 1830, București — decesul 21 noiembrie, sau 27

noiembrie după alte surse, 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și
tipograf român. Este cunoscut mai ales datorită activității sale de culegător de basme
populare românești pe care le-a repovestit cu un har remarcabil. Petre Ispirescu s-a
născut în ianuarie 1830, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia frizerului
Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o
povestitoare neîntrecută. De la părinți sau de la calfele și clienții tatălui său, Ispirescu
a putut asculta, în copilărie, numeroase creații populare, mai ales basme.
Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor școli, el a fost educat de mai mulți dascăli de
pe lângă unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la
tipografiile la care a lucrat. El îi mărturisea lui J. U. Crainic că "n-am trecut nici patru
clase primare". Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul
Nicolai de la biserica Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu
cantorul Lupescu de la biserica Olteni. La 12 ani, băiatul a învățat psaltichia cu
profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica Domnița Bălașa.
La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi,
sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843
ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a
devenit tipograf calificat.
După ce tatăl său a murit, Petre a învățat să cânte la chitară pentru a-i ține de urât
mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri. La fel și în cazul prozei
memorialiste, însă, în domeniul versurilor, încercările sale au rămas îmbinări hibride
de influențe insuficient asimilate.
Activitatea publicistică și colecțiile de basme.
La această tipografie, a devenit asociatul unei părți egale: Boerescu deținea capitalul, iar
Ispirescu direcția și activitatea. A fost perioada cea mai fericită din viața lui, mai
luminoasă în stare a bucura pe maica lui sărmană. Trăia în liniște și pace, cu conștiința
împăcată și având siguranță financiară. Astfel, el și-a cumpărat o casă pe strada Sălciilor
(actuala stradă Thomas Masaryk care începe la intersecția cu strada Jean Louis Calderon),
astăzi în plin centrul Bucureștilor. Activitatea sa de tipograf l-a pus în contact cu scriitori
și oameni importanți timpului său (Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica,
Dimitrie Bolintineanu, etc.).
În 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în Țăranul român, la
îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără
de moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capete, Fata de
împărat și pescarul, Făt-frumos cu părul de aur și Fata moșului cea cuminte. Ele au fost
reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme, astăzi devenită o raritate
bibliografică.
După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor
ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista
Partidului Liberal, atunci în opoziție. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la
înființarea primei "Case de ajutor reciproc a tipografilor din România".
În 1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alți
asociați, Walter Scarlat și Frederic Göbl, a înființat Tipografia Lucrătorilor Asociați. Cu
un an mai târziu, Ispirescu conducea personal foaia Tipograful român. Timp de un
deceniu, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea lui
Alexandru Ioan Cuza în 1866, la invitația ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a
acceptat să conducă Imprimeria de Stat.
După o perioadă de doi ani, împreună cu alți trei asociați, a înființat Noua tipografie a
laboratoriilor români.
În 1872, și-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecția Legende sau basmele
românilor. Ghicitori și proverbe cu o prefață de B. P. Hașdeu. Este încurajat, apreciat
pentru calitățile scrisului său și pentru cunoașterea profundă și inestimabilă a creației
populare. Un an mai târziu, a apărut și Snoave sau povești populare, iar în 1876, Ispravele
și viața lui Mihai Viteazul. După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a
redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol
elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster și publicat în Magasin fur die Literatur
des Auslandes.
În 1879, editura sa a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în limbaj
autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia
greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a
apărut prin influența lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața.
În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și
legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi
elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului publicat:
„recunoștința noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum
trebuie să se afle în fiecare casă”.
Sfârșitul vieții.
După 50 de ani petrecuți numai în București, Ispirescu a călătorit la Roșiorii de Vede, un
oraș situat la 120 km de București, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.
Principala operă a vieții sale, culegerea Legende sau basmele românilor cu 37 de basme, și
prefață de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882. Ulterior, la Sibiu a fost publicată
colecția Jocuri și jucării de copii, ce valorifica folclorul copiilor.
Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 (sau 27 noiembrie 1887, conform altor surse),
după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru.
Ședința literară a grupului de la Revista Nouă (compusă din Ionescu-
Gion, Delavrancea, Vlahuță, Hașdeu) a fost suspendată la anunțarea morții sale.
În memoria lui Petre Ispirescu este:
O stradă din București, sectorul 5, poartă numele scriitorului. De asemenea, o școală
gimnazială din București, sectorul 1, este numită „Școala Gimnazială Petre Ispirescu”.
Volume publicate:

 Colecție de șase basme în Țăranul Român (1862)

 Legendele si basmele românilor. Ghicitori și Proverbe (1872)
 Snoave și Povești populare (1874)
 Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876)
 Poveștile unchiașului sfătos (1879)
 Pilde și ghicitori (1880)
 Legendele sau basmele românilor (1882)
 Basme, snoave și glume (1883)
 Jucării și jocuri de copil (1885)
 Povești morale. Despre pomul Crăciunului (1886)

Basme

 Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte (1862)

 Aleodor Împărat (povestit în 1875)
 Ileana Sâmziana (1874)
 Broasca țestoasă cea fermecată (povestit în 1877)
 Înșir-te mărgăritare (povestit în 1876)
 Prâslea cel voinic și merele de aur (1862)
 Voinicul cel cu cartea în mână născut
 Zâna zânelor
 Zâna munților (1872)
 Greuceanu (1876)
 Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat (povestit în 1868)
 Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei (1876)
 Porcul cel fermecat (1876)
 Făt - Frumos cu părul de aur (1862)
 Fiul vânătorului (1876)
 Copii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul (povestit în 1876)
 Cei trei frați împărați (1874)
 Coman vânătorul
 Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte (1876)
 Cotoșman Năzdrăvanu
 Pasărea măiastră (povestit în 1868)
 Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei (1876)
 Fata moșului cea cuminte (1862)
 Cele trei rodii aurite (1874)
 Sarea în bucate (1877)

Elaborat de: Șoltoianu Mădălina – Sophie, elevă în clasa V-“C”