Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830, București — d.

 21 noiembrie, sau 27 noiembrie după alte

surse, 1887), a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf român.
Este cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești pe
care le-a repovestit cu un har remarcabil.
Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la București, în mahalaua Pescăria Veche, în familia
frizerului Gheorghe Ispirescu. Mama, Elena, de origine transilvăneană, era, se pare, o povestitoare
neîntrecută. De la părinți sau de la calfele și clienții tatălui său, Ispirescu a putut asculta, în
copilărie, numeroase creații populare, mai ales basme.
Tânărul Petre nu a urmat cursurile unor școli, el a fost educat de mai mulți dascăli de pe lângă
unele biserici, după care și-a format singur cultura, citind cărți de la tipografiile la care a lucrat.
Din inițiativa mamei, Petre a fost învățat să citească de către dascălul Nicolai de la biserica
Udricani din cartierul lor; ulterior, el a continuat studiile cu cantorul Lupescu de la biserica Olteni.
La 12 ani, băiatul a învățat psaltichia cu profesorul de muzică George Voiculescu de la biserica
Domnița Bălașa.
La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Zaharia Carcalechi,
sperând că acolo unde se tipăresc cărțile se poate studia. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi,
iar în 1848 a devenit tipograf calificat.
După ce tatăl său a murit, Petre a învațat să cânte la chitară pentru a-i ține de urât mamei.
Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri. La fel și în cazul prozei memorialiste, însă, în
domeniul versurilor, încercările sale au rămas îmbinări hibride de influențe insuficient asimilate.
În 1862, Ispirescu a publicat primele șase basme culese de el, în Țăranul român, la
îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de
moarte, Prâslea cel voinic și merele de aur, Balaurul cel cu șapte capete, Fata de împărat și
pescarul și Fiul vânătorului. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de
basme, astăzi devenită o raritate bibliografică.
După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor
ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului
Liberal, atunci în opoziție. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înființarea primei "Case
de ajutor reciproc a tipografilor din România".
În 1864, însă, guvernul a suprimat ziarul Românul, iar Ispirescu, împreună cu alți
asociați, Walter Scarlat și Frederic Göbl, a înființat Tipografia Lucrătorilor Asociați. Cu un an
mai târziu, Ispirescu conducea personal foaia Tipograful român. Timp de un deceniu,
din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan
Cuza în 1866, la invitația ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă
Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alți trei asociați, a înființat Noua
tipografie a laboratorilor români.
În 1872, și-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecția Legende sau basmele
românilor. Ghicitori și proverburi, cu o prefață de B. P. Hasdeu. Este încurajat, apreciat pentru
calitățile scrisului său și pentru cunoașterea profundă și inestimabilă a creației populare. Un an
mai târziu, a apărut și Snoave sau povești populare, iar în 1876, Ispravele și viața lui Mihai
Viteazul. După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia
Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul
evreu Moses Gaster și publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes.
 În 1879, editura sa a imprimat o colecție de basme culte ce reprezentau prelucrări în
limbaj autohton ale unor mituri ale folclorului universal și ale unor fragmente din mitologia
greacă, reunite în volumul Din poveștile unchiului sfătos, basme păgânești. Acest volum a apărut
prin influența lui Alexandru Odobescu, care a scris și prefața.
În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reunește toate basmele și
legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi elogiază
culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefață a volumului publicat: „recunoștința
noastră îți este dar câștigată pentru totdeauna. Prețiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare
casă”.
Volume publicate

 Colecție de șase basme în Țăranul Român (1862)

 Legendele si basmele romanilor. Ghicitori și Proverburi (1872)
 Snoave și Povești populare (1874)
 Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu (1876)
 Poveștele unchiașului sfătos (1879)
 Pilde și ghicitori (1880)
 Legendele sau basmele românilor (1882)
 Basme, snoave și glume (1883)
 Jucării și jocuri de copil (1885)
 Povești morale. Despre pomul Crăciunului (1886)
Basme

 Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte

 Aleodor Împărat
 Ileana Simziana
 Broasca țestoasă cea fermecată