Cum am învăţat să conduc

de Paula Vogel

Personaje
Mititica (Li’l Bit) - Iuliana Voinicescu
Unchiul Peck - Radu Chirev
Mama / Mătușa Mary - Corina Butnaru
Bunicul (Big Daddy), Chelnerul, vărul Bob, Barmen - Ilie Nadelcu
Bunica / O voce care anunță regulile de circulatie - Mirabela Butnaru

Note despre montare

In legatura cu muzica. Va rog, distrati-va. Am scris fragmente din piesa ascultind muzici ca Dream Baby al
lui Roy Orbinson si Dedicated to the One I Love de la The Mamas and the Papas. Partile de vodevil merg
bine cu Tijuana Brass sau orice alta muzica pe care-ai fi putut-o intilni in coloana sonora a unei comedii TV
saptezeciste1. Alte melodii din anii 60 de genul: You’re Sixteen; Little Surfer Girl de la The Beach Boys,
This Girl Is A Woman Now al lui Gary Puckett, Come Back When You Grow Up etc.

De fiecare data cind e posibil, aveti toata libertatea sa marcati actiunea cu semne de circulatie: Trecerea
interzisa, Atentie, copii, Curbe periculoase, Sens unic, si semne vizuale pentru copii, caprioare, intersectii,
transport scolar etc.
Scenariul face apel la diapozitive si proiectii.

In legatura cu titlurile. In text apar titluri boldate. In spectacol, ele ar trebui citite cu voce neutra (genul de voce
folosit in filmele educative despre sofat).
În timp ce lumina scade în sală, o Voce anunţă: Educația Rutieră – Siguranța înainte de toate. Apoi sunetul unei chei
pornind motorul unei maşini. Mititica intră în lumina unui reflector de pe scenă.

1
Laugh-In, in original. Rowan & Martin's Laugh-In e titlul unui program TV de de comedie, ale carui
140 de episoade au fost difuzate de NBC din 1968 pina in 1973.

1
Mititica (17): Uneori, ca să spui un secret, trebuie întîi să dai o lecţie.

Lecția din această seară începe într-o noapte caldă de vară, într-o parcare
de unde putem vedea Fermele Agricole Beltsville de la marginea Maryland-
ului.
La mai puţin de doi km depărtare se văd ruinele de beton ale combinatului
US One, apoi bisericile baptiste, cinematograful porno în aer liber şi
motelurile de pe care anunțuri cu cuvintele „De vînzare” stau să cadă.
Cum spuneam, e o noapte caldă de vară.
Aici, pe terenurile Departamentului de Agricultură, mirosul de animal de
fermă adormit pluteşte, greu, în aer. Simțim aroma de fân şi trifoi,
amestecată cu cea de piele care vine de la bordul mașinii. Încă-ţi mai poţi
imagina cum arăta odată Maryland-ul, înainte să pună mall-urile stăpînire
pe el. Zona asta rurală era odată presărată cu case de fermieri – de pe
verandele lor ai fi putut vedea Războiul Civil dezlănţuindu-se pe pămîntul
din faţă.
O, da. În seara asta deasupra Maryland-ului se vede luna, şi se revarsă în
maşina în care stau lîngă acest bărbat, care-ar putea foarte bine să-mi fie –
v-am spus cât de liniștită e această noapte? E genul de noapte care-l face
pe un bărbat între două vîrste, cu probleme cu ipoteca, să se simtă din nou
ca un băieţaş de ţară.
Suntem în anul 1969. Iar eu sînt foarte mare, foarte cinică şi le ştiu pe toate.
Pe scurt, am 17 ani și sunt singură într-o mașină parcată pe o alee
întunecată, cu un bărbat însurat, într-o noapte caldă de iunie.

2
(Luminile cresc pe două scaune cu faţa spre sală – sau un Buick Riviera, dacă vreţi. Aşteptînd răbdător, cu
un zîmbet pe chip, Peck stă adulmecînd aerul. Mititica se urcă în mașină lîngă el, cu cei 17 ani ai ei
încordată. De-a lungul scenei următoare, cei doi stau uitîndu-se drept înainte. Nu se ating. Corpurile le
rămîn pasive. Doar expresiile faciale exprimă emoţii.)

Peck: Mmmm. Doamne cât de bine miroase părul tău.

Mititica: Mhm.
Peck: O, Doamne. Mmmm. (Pauză.) Aș putea să mor fericit în momentul
ăsta.
Mititica: Încearcă să mai reziști.
Peck: Ce şampon e ăsta?
Mititica: Herbal Essence.
Peck: Herbal Essence. O să-mi cumpăr şi eu. Herbal Essence. Şi cînd o să fiu
singur în casă, o să mă bag în cadă, o să deschid sticla şi...
Mititica: ...Fii cuminte.
Peck: Ce?
Mititica: Nu mai fii... rău.
Peck: Ce credeai c-o să spun? Ce crezi că aș face cu şamponul?
Mititica: Nu vreau să ştiu. Nu vreau să îmi zici.
Peck: O să mă spăl pe cap. Atît.
Mititica: Oh.
Peck: Ce credeai că voiam să fac?
Mititica: Nimic... Nu ştiu. Ceva... naşpa.
Peck: Cu şamponul? Doamne, fetiţo, ce minte ai!
Mititica: Şi cine-i de vină?
Peck: Nu eu. Eu am creierul unui băiețel.

3
Mititica: Exact. Un băiețel în călduri.
Peck: Băieții sînt tot timpul în călduri.
Mititica: Uite. Iar ai de gînd să fii naşpa.
Peck: O, nu. Sunt cuminte. Foarte cuminte.
Mititica: Se face tîrziu.
Peck: Nu schimba subiectul. Îți spuneam ce cuminte sînt. (Pauză.) O să mă
laşi vreodată să-ţi arăt ce cuminte sînt?
Mititica: Nu-ntrece măsura acuma.
Peck: Nu-ntrec nici o măsură. N-o să fac nimic fără să vrei şi tu.
Mititica: Exact.
Peck: Şi am fost cuminte toată săptămîna.
Mititica: Ai fost?
Peck: Da. Toată săptămîna. Nici o înghiţitură.
Mititica: Bravo.
Peck: Primesc o recompensă? Pentru că n-am băut?
Mititica: Una mică. Se face tîrziu.
Peck: Lasă-mă numai să te desfac. Ţi-l prind pe urmă la loc.
Mititica: Bine. Da’ fă-o repede. (Peck mimează că desface cu o singură mînă
sutienul Mititicăi.) Ştii, e uimitor. Cum poţi să-mi desfaci găicile prin bluză
cu o singură mînă.
Peck: Ani de practică.
Mititica: Ai fi putut fi un neurochirurg incredibil cu dexteritatea asta.
Peck: Pun pariu că lui Clyde – cum îl cheamă pe băiatul cu care te duci la
bal?
Mititica: Claude Souders.

4
Peck: Claude Souders. Pun pariu că lui îi trebuie două mîini, luminile aprinse
şi tu să-l ajuți, ca să ajungă la primul nivel.
Mititica: Poate.
(Pauză.)
Peck: Pot să-i... sărut? Te rog?
Mititica: Nu ştiu.
Peck: Nu-l fă pe un om în toată firea să se milogească.
Mititica: Doar un pupic.
Peck: O să-ţi ridic bluza.
Mititica: E cam friguţ.
(Peck rîde uşor.)
Peck: Nu de-asta tremuri. (Stau, perfect imobili, un lung moment de tăcere.
Peck face cu degetul mare mişcări uşoare, concentrice în aerul din faţa lui.)
Cum te simţi?
(Mititica închide ochii şi-şi ţine cu grijă vocea calmă:)
Mititica: E... ok. (De-a lungul replicilor următoare, sună o muzică sacrală,
muzică de orgă sau un cor de băieţi.)
Peck: Îţi spun eu, poţi să ţii pentru tine toate catedralele din Europa. Mie
să-mi dai doar o secundă cu ăştia – globurile astea celeste...
(Peck îşi înclină capul ca şi cum s-ar ruga. De fapt, îi sărută sfîrcul. Cu ochii
încă închişi, Mititica îşi lasă capul pe spate, pe scaunul de piele al Buick-
ului.)
Mititica: Unchiule Peck, tre’ să mergem. Mîine dimineaţă am repetiţie la
şcoală pentru absolvire. Şi tu ar trebui să ajungi acasă la mătuşa Mary...
Peck: ...Bine, Mititico.

5
Mititica: Nu-mi mai spune aşa. (Mai calmă.) De-acum încolo. Sînt mare
acum, unchiule Peck. După cum ştii.
(Mititica mimează că-şi încheie sutienul la spate.)
Peck: Asta cam așa e. Ai aproape 18 ani. Mîţele se fac pisici... (Oftează.)
Trăiesc toată săptămîna pentru minutele astea cu tine, ştii?
Mititica: Conduc eu.

(O Voce intervine cu:) Să exersăm statul în punctul mort.

(Sunetul unei maşini taie muzica sacrală;
Mititica, acum matură (18 ani, nc), se ridică din maşină şi vine spre noi.)
Mititica: În majoritatea familiilor, rudele primesc nume de alint gen
„Junior” sau „Ăla micu”. La mine în familie, dacă-i spunem cuiva „Big
Daddy” nu se referă la faptul că e mare în înălțime. La mine în familie,
oamenii tind să fie porecliţi după organele genitale. Unchiul Peck, de pildă.
Maică-mea era „minunea cu ţîţe”, iar văr-miu Bobby s-a ales pe viaţă cu
porecla „Pee-Wee”.
(La unison)
Mititica: Întreaga familie:
Adică „puță mică”. Adică „puță mică”.
Mama: Şi bineînţeles, eram aşa de fericiți c-aveam o fetiţă, că atunci cînd
te-a adus asistenta şi mi-a zis: „E fată! E fetiţă!”, a trebuit pur și simplu să
văd cu ochii mei. Aşa că ţi-am dat scutecul jos, ţi-am depărtat copănelele
alea, şi fix între picioarele tale era...
(Pe replica anterioară a intrat Peck, care intervine:)

6
Peck: Întreaga familie:
O chestie mititică. O chestie mititică.
Mama: Iar cînd te-ai născut, erai atît de mică, încît îi încăpeai unchiului Peck
în palmă. (Peck îşi întinde palma.)
Peck: Asta-i realitatea. Te-am ţinut în mîna asta cînd aveai o zi.
(Se proiectează un semn de circulaţie cu o bicicletă într-un cerc tăiat de o
diagonală roşie.)
Mititica: Chiar cu o istorie ca a familiei mele, aveam vreo 16 ani cînd am
realizat că pedofilia nu înseamnă oameni cărora le place să pedaleze...

(O Voce intervine:) Conducînd în viteza întîi.

Mititica: 1969. O cină tipică în familie.
Mama: Uite, Bunico. Mititica o să aibă pieptul la fel de mare ca al tău.
Mititica: Mamă! Am putea schimba subiectul, te rog?
Bunica: Păi, sper că-i cumperi nişte sutiene cum trebuie. Eu n-am niciodată
un sutien ca lumea, pentru c-am crescut în timpul Recesiunii, iar acum mi-s
umerii pur şi simplu rablagiţi – rablagiţi de la greutatea care-mi atîrnă de
umeri – urmele pe care mi le lasă bretelele de la sutien sunt atât de adânci
că poţi să-ţi bagi degetul prin ele. Iote, să-ţi arăt...
(În timp ce Bunica începe să-şi descheie bluza:)
Mititica: Bunico! Te rog, nu te dezbrăca la masă!
Peck: Credeam că distracţia vine după masă.
Mititica (către public): Aşa începe tot timpul. Acum o să se bage bunică-
miu, Big Daddy...

7
Bunicul: Mda! Dacă Mititica se face şi mai mare, o să trebuiască să-i
cumpărăm o roabă s-o care dinainte...
Mititica: Termină...
Peck: Ce zici de meciul cu Redskins de duminică, Tata Mare?
Mititica (către public): Singurul sport de care se ţinea Tata Mare era s-o
fugărească pe Bunica prin casă...
Bunicul: ...Sau am putea să-i scriem doamnei Eisenhower. Să-i cerem nişte
sutiene vechi pe care nu le mai poartă – poate i le da lu’ Mititica aci de
faţă...
Mititica: ...Nu mai suport chestia asta. Nu mai suport.
Peck: Haide, scumpo, așa fac ei să...
Mama: Îţi zic eu, Bunico, Mititica e la vîrsta aia. Aşa-i de sensibilă, că nu poţi
nici să pronunți cuvântul sâni...
Mititica: Aş vrea doar puțină intimitate, atîta tot. Un căcat de intimitate...
Peck: ...Ei, bine măcar că nu a înjurat la masă...
Mititica (către public): Dar pe Tata Mare nu ai cum să-l faci s-o lase baltă.
Nuuu, domnule!
Bunicul: Păi ar facebine să nu mai fie aşa sensibilă. Pen’ că cinci minute
înainte să dea Mititica colţul, ţîţele ei au trecut deja...
Mititica (începînd să se ridice de la masă): Pîn-aici. Pîn-aici.
Peck: Mititico, nu poți lăsa chestiile astea să te atingă. Atunci au cîştigat ei.
Mititica: Îi urăsc. Îi urăsc.
Peck: Foarte bine. Dar urăşte-i şi mănîncă o cină caldă în acelaşi timp.
Mititica: Bunico, hamburgerii sunt foarte buni.

8
Bunicul: Acuma, sigur, pe Mititică o așteaptă o mare surpriză cînd o să se
ducă la toamnă la colegiul ăla simandicos...
Peck: Tata Mare, las-o baltă.
Bunicul: La ce-i trebe diplomă de facultate? Toate recomandările de care-o
să aibă nevoie le are pe piept...
Mititica: ...Poate vreau să-nvăţ chestii. Să citesc. Să mă ridic deasupra
mediului ăsta de ratați.
Peck: Măi, Mititico, stai aşa...
Bunicul: Ce chestii vrei tu să citeşti?
Mititica: De exemplu, e un semestru întreg despre Shakespeare...
(Bunicul rîde pînă-i dau lacrimile.)
Bunicul: Shakespeare. Asta-i bună. Shakespeare chiar o să te-ajute în viaţă.
Peck: Eu cred că e extraordinar. Şi cu bursă!
Bunicul: Cam cum o s-o învețe Shakespeare să se tăvălească prin fânu din
grajd?
(Mititica e în picioare.) Mititica: Îmbătrîneşti, Bunicule. O să mori – foarte,
foarte curînd. Poate chiar la noapte. Iar cînd o s-ajungi în rai, Dumnezeu o
să fie o frumoasă negresă în rochie lungă, albă. O să se uite la fişa ta şi-o să
zică: Hopa. Preacurvie. Urît ca noaptea, rău cu neamurile de sînge. Oh. O-
oh. A votat cu George Wallace. Bine, ultima şansă: Dacă poţi numi piesa,
toate-ţi vor fi iertate. Iar ea o să citeze: ”The quality of mercy is not
strained”. Răspunsul tău? O, ce păcat – Neguţătorul din Veneţia, actul IV,
scena IV. Şi pe urmă o să te trimită să-ţi prăjeşti fundul în iad, laolaltă cu
restul rataților. Scuzaţi-mă, vă rog.

9
(Către public) Şi-o să-l aud întotdeauna pe Tata Mare, în timp ce ieşeam din
casă:
Bunicul: Lucy, fie-ta are o limbă straşnică. Ei, nu face să arunci bunătate de
hamburgeri. Dă-mi farfuria ei, mamă.
Mititica: Şi pe mătuşa Mary, îndreptîndu-se spre unchiul Peck:
Mătușa Mary: Peck, te rog, du-te tu după ea. Eşti singurul de care ascultă
cînd face aşa.
Peck: Trebuie numai să se răcorească.
Mătușa Mary: Te rog, scumpule, Bunica a stat toată ziua în picioare să
gătească.
Peck: Bine.
Mititica: Iar cînd el va fi părăsit încăperea, mătuşa Mary va spune:
Mătușa Mary: Peck e aşa drăguţ cu ei cînd ajung la vîrsta asta.
(Mititica s-a repezit în altă parte a scenei, cu spatele, plîngînd cu furie adolescentină.
Precaut, Peck vine spre ea ca şi cum ar urmări o căprioară. Ea se întoarce şi mai mult cu
spatele. El aşteaptă un pic.)
Peck: Presupun că nu vorbeşti cu rudele. (Nici un răspuns.) Ajută cu ceva
dacă sînt prin alianţă?
Mititica: Să nu cumva să faci mişto de asta.
Peck: Nu fac. Nu e nimic distractiv în chestia asta. (Pauză) Deşi pun pariu că
Tata Mare o să-şi aducă aminte de Neguţătorul din Veneţia cînd o să dea
ochii cu Dumnezeu.
Mititica: Trebuie să scap de aici.
Peck: O să scapi. Curînd. Uite, ia asta.

10
(Peck îi întinde batista sa împăturită. Mititica o foloseşte, zgomotos. I-o dă
înapoi. Fără ca ea să vadă, el o pune la loc cu veneratie.)
Mititica: Urăsc familia asta.
Peck: Bunicu-tău e un ignorant. Şi ai dreptate – o să moară mîine-poimîine.
Dar ţi-e rudă. Familia e... familie.
Mititica: Adulţii spun asta tot timpul. Familia.
Peck: Păi, cînd o să mai crești, o să-nţelegi ce vor să spună.
Mititica: Aha. Deci familia e tot o plăcere dobîndită, ca sărutatul francez?
Peck: Poftim?
Mititica: Nu știi, cum la început ţi se face scîrbă, dar cu timpul ajunge să-ţi
placă?
Peck: Fetiţo, dificila mai esti.
Mititica: Unchiule Peck, ai cheile de la maşină?
Peck: Unde vrei să mergi?
Mititica: Doar aşa, pînă-n capu’ străzii.
Peck: Vin cu tine.
Mititica: Nu, te rog? Vreau numai să... să conduc un pic. Singură.
(Peck îi dă cheile.)
Peck: Cînd pot să te mai văd singură?
Mititica: Diseară.

(Mititica traversează scena spre mijlocul ei în timp ce lumina scade în jurul

ei. O Voce indică:) Trecând din viteza întîi în viteza a doua.

11
Mititica (1970): Au circulat multe zvonuri despre motivul pentru care am
fost dată afară de la universitate în 1970. Unii spun c-am fost prinsă cu un
bărbat în cameră. Alţii zic că am sedus fata unui om bogat. (Mititica
zîmbeşte nevinovat către public) Nu recunosc nimic. Dar adevărul adevărat
e că aveam un partener constant în camera mea de cămin – unul nu tocmai
discret. Whiskey canadian. O cinzeacă pe zi.
1970. Recesiune sub Nixon. Dormeam pe jos, la nişte prieteni care n-aveau
nici ei de lucru. Munceam în fabrică atunci cînd găseam unde. O serie de
slujbe ziliere fără perspectivă, care n-a durat prea mult. Ce făceam, mai
toate nopţile, era să dau conduc pe centură şi pe străzile mărginaşe ale
Maryland-ului, pe lîngă cîmpurile de bătălie şi casele fermierilor. Gonind,
într-un Mustang din 1965 – şi, cît timp aveam benzină pentru maşină şi
whiskey pentru mine, trecea și noaptea. Cu rezervorul plin, treceam în
viteză pe lîngă bisericile şi copacii de pe drumurile secundare, numai cu
gândul că o singură zvîcnire din volan ar fi de ajuns, şi totuşi un fel de...
instinct prelua controlul. Mîinile mele rămâneau pe volan, aşezate în
dreptul orelor nouă şi trei – n-am luat în viața mea nici măcar o amendă. M-
a învăţat bine.

(O Voce anunţă:) Dvs. şi marşarierul.

Mititica (17 ani): Înapoi. 1968. Pe Coasta de Est. O cină festivă.
(Mititica i se alătură lui Peck la o masă de restaurant.)
Peck: Te simţi mai bine, domnişoară?
Mititica: Baia de aici e genială, unchiule Peck! Au săpunelele astea – în loc
de borax sau ceva – şi-s în formă de scoică.

12
Peck: Va trebui să fac o incursiune până la baie numai ca să văd asta.
Mititica: Cum ai aflat de locul ăsta?
Peck: Hanul ăsta e faimos pe Coasta de Est – a fost înființat în secolul XVII.
Şi ştiu că ţie-ţi place istoria... (Mititica e emoţionată şi flatată.)
Mititica: E bestial.
Peck: Și tu tocmai ți-ai făcut primul tău drum oficial pe distanţă lungă. Cred
că ți-e foame.
Mititica: Sînt moartă.
Peck: Aş sugera o duzină de stridii în deschidere şi crab imperial... (Mititica e
literalmente cu gura căscată.) S-ar putea să te intereseze istoria oraşului. Cînd

englezii au vîslit în sus chiar pe rîul ăsta, la miezul nopţii, – vezi acolo, afară,
unde arăt eu cu mîna? – voiau să bombardeze oraşul până nu mai rămâne
nimic. Dar părinţii noștri fondatori erau pregătiţi. Au ascuns în toţi copacii
lămpi, ca englezii să creadă că ceea ce văd sînt luminile oraşului şi ăia au
ţintit prea sus cu tunurile. Şi de-asta hanul merge încă şi astăzi.
Mititica: E o poveste mişto.
Peck (cu ton relaxat): Te-ar tenta să începi cu un cocktail?
Mititica: N-o să... n-o să-ncepi să bei, nu-i aşa, unchiule Peck?
Peck: Eu nu. Ţi-am spus, cît timp o să fii cu mine n-o să beau niciodată. Am
întrebat dacă nu vrei tu un cocktail înainte de masă. E plăcut să bei ceva la
stridii.
Mititica: Dar... n-am... vîrsta. Ar putea să ne aresteze. Unchiule Peck, n-or
să creadă niciodată c-am 21 de ani!
Peck: Şi? Azi îţi sărbătorim permisul de conducere – din prima. Localul ăsta
îmi aduce aminte de-o grămadă de locuri de-acasă.

13
Mititica: Ce vrei să spui?
Peck: În Carolina de Sud, ca şi aici pe Coasta de Est, oamenii sînt... (căutînd
eufemismul potrivit)... „europeni”. Nu-s atât de puritani. Şi foarte
înţelegători dacă domnii doresc să însoţească tinere foarte atrăgătoare
care-ar putea dori un cocktail înainte de cină. Dacă vrei, îţi comand unul.
Mititica: Păi... sigur. Numai... unul.
(Mama apare în lumină.)
Mama: Ghidul matern pentru băutul în cadru social:
O doamnă nu se îmbată. - dar poate, totuşi, să se ameţească şi să se bine-
dispună. Niciodată să nu bei pe stomacul gol. Serveşte-te cu pîinea din
coşuleţ şi adaugă porţii generoase de unt. Întinde untul pe pîine. Bea cu
înghițituri mici, dă-ți voie să simți gustul băuturii – în timp ce întreții o
interesantă şi fascinantă conversaţie. Bea cu înghițituri mici, niciodată să nu
dai pe gît.. sau peste cap. Când paharul lui e gol, al tău trebuie să fie trei
sferturi plin.
Nu te atinge de băuturi pentru doamne: băuturi ca pink ladies, ginuri
tonice, daiquiri, gold cadillac, Long Island iced tea, margarita, pina colada,
mai tai, planters punch, white Russian, black Russian, red Russian, melon
ball, blue balls, colibri, hemorrhage sau hurricane.
Pe scurt, evită orice conţine zahăr sau orice vine cu umbreluţă. Ia-ţi
vitamina C din fructe. Nu comanda nimic cu Voodoo sau Vixen în nume şi
nimic care să trimită la poziţii sexuale, ca Screwdriver sau Missionary. (Râde
puțin ca pentru ea.) Crede-mă, astea sînt fatale... Am senzaţia că tu ai fost
concepută după una dintr-astea.
Bea, în schimb, ca un bărbat: sec sau cu gheaţă, cu apă din abundenţă între.

14
A, da. Şi nu amesteca niciodată băuturile. Ţine-te de una singură toată
noaptea, și la fel cu bărbatul cu care ai venit: coniac, gin sau tequila pînă
dimineaţa, să dăm cu torpilele, cu toată viteza!

(În timp ce Mama se retrage, Bunicul se apropie de masă în rolul

Chelnerului.)

Chelnerul (Bunicul): Sper că aveţi o seară plăcută. Pot să vă aduc ceva

înainte să comandaţi, domnule?
(Mititica aşteaptă cu spaimă. Cu grijă, Unchiul Peck spune autoritar:)
Peck: Eu o să iau un ceai cu gheaţă, simplu. Doamna ar dori ceva de băut,
cred.
(Chelnerul își ia un prag dublu: un moment, el şi Unchiul Peck comunică pe
tăcute.)
Chelnerul : Foarte bine. Şi cam ce-ar vrea... doamna?
Mititica (roșește): Martiniul are... are zahăr?
Peck: Nu din cîte ştiu eu.
Mititica: Atunci asta aş vrea – un martini sec.
Peck: O băutură potrivită pentru o femeie de lume. Vă rog, aduceţi-i
doamnei un martini sec, cu multe măsline, fără nimic. (Chelnerul se
aşteaptă la un bacşiş gras.)
Chelnerul : Imediat. Foarte bine, domnule. (Chelnerul se întoarce cu un
pahar gol de martini, pe care-l pune în faţa Mititicăi.)
Peck: Ţi-e gol paharul. Încă un martini, doamnă?

15
Mititica: Da, mulţumesc. (Peck îi face un semn Chelnerului, care înclină din
cap.) Şi deci de ce ai plecat din Carolina de Sud, unchiule Peck?
Peck: Eram încartiruit în D.C. după război şi m-am decis să rămîn. Du-te spre
nord, tinere, parc-ar fi spus cineva.
Mititica: Chiar aşa, în armată ce-ai făcut?
Peck (dintr-odată tăcut): Am făcut şi eu... una, alta. Nimic eroic sau
spectaculos.
Mititica: Dar ai văzut vreo luptă? Sau ai fost în Europa?
Peck: Am servit în teatrul de operaţiuni al Pacificului. Chiar nu e nimic
interesant de discutat.
Mititica: Pentru mine e. (Chelnerul a mai adus un pahar gol.) O, ce bine.
Ador culoarea beţişoarelor de cocktail. Despre ce vorbeam?
Peck: Beţigaşele.
Mititica: Te gîndeşti vreodată să te-ntorci?
Peck: În marină?
Mititica: Nu, în Carolina de Sud.
Peck: Păi, ne ducem. În vizită.
Mititica: Nu, vreau să spun să trăieşti acolo.
Peck: Puţin probabil. Cred că e mai bine ca maică-mea să n-aibă zilnic în
față imaginea tuturor dezamăgirilor.
Mititica: Podelele aste sînt în pantă?
Peck: Da, e foarte înclinată. Cred că e podeaua originală.
Mititica: A, bine.
(Mama intră legănîndu-se uşor, un pic mai mult decît ameţită.)

16
Mama: Să nu-ţi laşi băutura nesupravegheată cînd vizitezi toaleta
doamnelor. Există ceva numit sclavie albă; modul de operare este să-ți
strecoare ceva în băutură când te-ai dus să-ți pudrezi nasul.
Dar dacă simţi că ai băut mai mult alcool decît era necesar, du-te la toaletă
– frecvent. Scoate capul afară pentru o gură proaspătă de aer de noapte.
Dacă trebuie, umezeşte-ţi faţa şi capul cu apă de la robinet. Nu-ţi fie teamă
să ţi-l bagi cu totul sub apă dac-ai nevoie. O femeie udă sare mai puţin în
ochi decît una beată.
(Mama se clatină uşor; cu ton conspirator) Cînd, în cursul evenimentelor
omeneşti, devine necesar, mergi într-o cabină din capăt şi introdu-ţi în gură
degetul arătător şi pe cel mijlociu, pînă aproape de epiglotă. Goleşte-ţi
conţinutul stomacului prin această metodă forţată şi stai apoi cîteva
momente înainte să te alături din nou drăguţului care te-aşteaptă la masă.
A, nu. Nu-ţi fie ruşine şi nu te simţi prost. În cele mai bune localuri, sînt
mereu una sau două debutante ghemuite în cabine, cu poşetuţele lor cu
mărgele aruncate la-ntîmplare, scoţînd sunete de pisici în călduri şi golindu-
şi conţinutul stomacului.
(Mama începe să se îndepărteze) Mă întreb în toatela bărbaţilor ce-or fi
făcînd...
Mititica: Aşa, şi de ce e dezamăgită mama ta de tine, unchiule Peck?
Peck: Toate mamele din Horry County sunt cuprinse de Marile Speranţe.
Mititica: ...Aş mai putea căpăta un mar-ti-ni, te rog?
Peck: Cred că ăsta e ultimul.
(Peck îi face semn Chelnerului. Chelnerul se uită la Mititica şi face semn din cap că nu.
Peck ridică o sprînceană, ridică un deget să ceară încă unul şi apoi şi freacă degetele unul

17
de altul. Pare un cod secret. Chelnerul oftează, clatină din cap cu tristeţe şi aduce încă un
pahar de martini gol. Îi aruncă lui Peck o privire duşmănoasă.)
Mititica: Ai crescut într-un loc care se cheamă Horry County? (Cherchelită,
Mititica începe să rîdă, apoi se opreşte) Eu cred că mama ta ar trebui să fie
mîndră de tine.
(Peck face semn, cerînd nota.)
Peck: Ei bine, domnişoară, ea îşi dorea să fac – să fiu tot ceea ce tatăl meu
nu era. Îşi dorea să ajung undeva.
Mititica: Şi-ai făcut-o! Ai ajuns departe...
Peck: Nu-s decît un om obişnuit.
(Chelnerul a adus nota şi aşteaptă. Peck scoate o bancnotă mare şi i-o dă
Chelnerului. Mititica e în faza de smiorcăială.)
Mititica: Pun pariu că mama ta te iubeşte, unchiule Peck!
(Peck înţepeneşte un moment. Către Chelner:)
Peck: Mulţumim. Serviciul a fost de excepţie. Vă rog, păstraţi restul.
Chelnerul (cu un ton glacial): Mulţumesc, domnule. Aveţi nevoie de ajutor?
Peck: Cred că ne descurcăm, mulţumim.
(Chiar acum, Mama merge legănat pe scenă; Chelnerul o însoţeşte afară,
iar ea spune:)
Mama: Graţie unei planificări judicioase şi mai multor excursii la WC-ul
doamnelor, mama ta a bătut o dată la băutură un întreg regiment de ofiţeri
englezi în vizită de curtoazie la Washington! Pînă la ultimul! Niște copii!
Oare cum l-or fi caftit la coaie pe Hitler? Mult sub nivelul unei doamne
americane – aş fi putut să bag sub masă orice bărbat de-acolo.

18
(Mai servește un detaliu crucial înainte să fie uşor scoasă din scenă) Ca
ultimă salvare, cînd ieşi pentru o seară în oraş, fii sigură că porţi un corset
foarte strîns – atît de strîns, încît numai cu un bisturiu sau lampă de sudură
ţi l-ar putea scoate cineva – astfel ca, dacă totuşi leşini în braţele
partenerului, să rămînă el cu arsuri de la cauciuc mai degrabă decît să-ţi
pierzi tu onoarea...

(O Voce marchează interludiul cu:)

Pană de maşină.
Chiar în cazul unui automobil întreţinut cu grijă şi manevrat preventiv, se
întîmplă adeseori să avem de-a face cu o defectare neaşteptată. Dacă
sînteţi la volan, indiferent de viteza pe care-o aveţi, cînd se produce
defectarea, trebuie să încetiniţi şi să îndreptaţi vehiculul spre marginea
drumului.

(Peck o susţine încetişor pe Mititica în timp ce-şi fac loc spre maşina lui din
parcarea hanului)
Peck: Cum te simţi, domnişorică?
Mititica: E aşa departe maşina, unchiule Peck. Ca lămpile din copacii în
care-au tras englezii...
(Mititica se clatină. Peck o prinde în braţe.)
Peck: Ok. Cred c-o s-o luăm pe scurtătură. (Mititica închide ochii) Ameţită?
(Ea dă din cap afirmativ.) Nu te uita în jos. Aproape am ajuns – ţi-e rău la
stomac? (Mititica dă din cap că da. Ajung la „maşină”. Peck o aşază cu grijă

19
pe scaunul din faţă.) Şezi aici un pic pînă lucrurile încetează să se mai
învîrtă. (Mititica deschide ochii.)
Mititica: Ce facem?
Peck: O să stăm aici pînă ţi se potoleşte stomacul.
Mititica:
Peck: Crezi că eşti în stare să facem o tură?
Mititica: Unde mă duci?
Peck: Acasă.
Mititica: Nu mă duci... sus? La han n-au camere? (Mititica chicoteşte.)
Peck: Vrei să mergi sus? (Mititica nu răspunde) Sau acasă?
Mititica: Nu-i bine, unchiule Peck.
Peck: Ce nu e bine?
Mititica: Ce facem noi. E rău. E foarte rău.
Peck: Ce facem noi? (Mititica nu răspunde) Am fost numai să luăm o cină.
Mititica: Ştii tu. Nu e frumos faţă de mătuşa Mary.
Peck: Dă-mi voie mie să ştiu mai bine ce e şi ce nu e frumos faţă de nevasta
mea.
(Pauză.)
Mititica: Acu’ te-ai enervat.
Peck: Nu m-am enervat. Doar că am avut impresia că... m-ai înţeles greşit,
Mititico. Şi cred că eşti singura.
Mititica: Cineva o să aibă de suferit.
Peck: Te-am obligat eu să faci ceva?
(O pauză lungă, în care Mititica încearcă să se trezească suficient ca să
înţeleagă despre ce e vorba.)

20
Mititica: ...Aş zice că nu.
Peck: Doar profităm unul de compania celuilalt. Ţi-am zis, n-o să se întîmple
nimic între noi decît dacă vrei tu. Ştii asta?
Mititica: Da.
Peck: N-o să se întîmple nimic între noi decît dacă vrei tu. (O secundă mai
tîrziu, cu Peck uitîndu-se în continuare fix spre rîu, aşezat la volanul maşinii
sale. În continuare, încetişor:) Vrei să se întîmple ceva?
(Peck se întinde şi-o loveşte foarte uşor peste faţă. Mititica se relaxează, se
întinde spre el şi-şi îngroapă capul în scobitura gîtului lui. Îl sărută, pe urmă
se îndepărtează, ameţită din nou.)
Mititica: ...Nu ştiu.
(Peck zîmbeşte; pentru el, a fost o veste bună – n-a fost „nu”.)
Peck: Atunci o să aştept. Sînt un bărbat răbdător. Tot aştept de multă
vreme. Nu mă deranjează să aştept.
Mititica: Cineva o să aibă de suferit.
Peck: Nimeni n-o să aibă de suferit. (Mititica închide ochii) Ţi-e rău?
Mititica: Mi-e somn.
(Cu grijă, Peck o îndreaptă în scaun.)
Peck: Stai aici o secundă.
Mititica: Unde pleci?
Peck: Să iau ceva din spate.
Mititica (speriată; prea tare): Ce? Ce vrei să faci?
(Peck apare din nou în faţă cu o pătură.)
Peck: Sst. (Peck o înveleşte. Mititica se calmează) Aşa. Crezi că poţi să
dormi?

21
(Mititica dă din cap. Se întinde să se odihnească pe umărul lui. Cu un aer de fericire, Peck
porneşte motorul. Pauză. Peck o lasă pe Mititica dormind în maşină şi se îndreaptă către
public. Se aude stins Olandezul zburător de Wagner.
O Voce pronunţă:) Zăbovind în punctul mort.

Bunica: Unchiul Peck îl învaţă pe vărul Bob să pescuiască.

Peck: Mă-ntorc o dată sau de două ori pe an – teoretic ca să-mi vizitez
mama şi neamurile, dar adevărul adevărat e mă duc să pescuiesc. Asta-mi
lipseşte cel mai mult. E un miros în Ţinutul de Jos – acolo unde mlaştina şi
braţul cu apă proaspătă întîlnesc apa sărată – o aromă de nisip şi chiparos
pe care n-am mai întîlnit-o nicăieri.
Nu spun prea des asta în Nord, fiindcă ar intra în stereotipurile pe care le
are toată lumea, dar ţie ţi-o spun: n-am purtat vara pantofi pînă la 16 ani. E
nefiresc aici să-ţi fereci piciorul în piele. Haide, dă-ţi-i jos. Lasă-te să respiri
– o să te facă să te simţi mai bine.
O să ochim nişte stavrid azi – şi-ţi spun, ăsta e un peşte foarte timid şi agil.
Îţi trebuie răbdare şi psihologie. Trebuie să crezi că nu contează dacă prinzi
vreunul au ba.
Cerul e ceva spectaculos – e nişte bere în răcitor, lîngă salata de crab pe
care-am puso la pachet, deci serveşte-te dacă ţi-e foame. Ţi-e foame? Sete?
Strigă dacă-i cazul.
Ok. Nu vrei să te apleci aşa peste pod - stavrizii se hrănesc în apă mică şi nu
vrei să te apropii prea mult – sînt nişte mici creaturi timide şi zburdalnice –
stai, verifică-ţi undiţa. Mda, ceva a tras cît am stat noi de vorbă.

22
Ok, uite: luăm musca, iar tu iei cîrligul aşa – chiar prin restul de momeală.
Muştele ar trebui să stea mereu cu dosul la linguriţă. Ok. Arunc-o cum ţi-am
arătat. Minunat! Deja simt gustul de stavrid, la tigaie cu ceva nucşoară şi
unt, un pic de coniac – acum – lasă-l să stea pe fund – acum – trage, învîrte,
trage, învîrte...
Uite... uită-te la fir. Sună ceva, sigur. Ok, trage-afară undiţa – nu prea brusc
– apuc-o – în regulă, acum uşor, învîrte şi pe urmă opreşte – las-o să joace.
Şi-nvîrte – lasă-l să joace – aşa – foarte bine! Nu pot să cred, e un stavrid.
Bine lucrat! Bravo! Acum eşti în mod oficial pescar. Stavrizii sînt greu de
prins. O s-avem o delicioasă...
Ce? Păi, nu prea ştiu cît de tare-l doare pe-un peşte – nu te poţi gîndi la
asta. A, nu, nu plînge, haide, nu-i decît un peşte – or să te vadă ceilalţi... Nu,
nu, decît că eşti foarte sensibil şi cred că la vîrsta ta e grozav... uite, vrei să-i
dau drumul? Vrei?
Ok, dă-mi cleştii ăia – uite – tai cîrligul – ok? Şi-o să-l lăsăm să pice înapoi...
nu, nu sînt supărat. Ne distrăm numai, ok? Aşa – o să înoate înapoi la
prietena lui şi-o să-i spună ce zi proastă a avut, iar ea o să-l mîngîie cu
aripioarele pînă-o să se simtă mai bine, şi pe urmă or să facă ceva, ei doi
singurei, care-o să-i facă să se simtă amîndoi bine şi somnoroşi...
(Peck se apleacă, foarte direct) Nu vreau să-ţi fie ruşine că plîngi. N-o să
spun la nimeni, ok? Pot să ţin un secret. Ştii, bărbaţii plîng mereu. Doar că
nu spun la nimeni şi nu lasă pe nimeni să-i prindă. Nimic n-o să mă facă să-
mi fie ruşine de tine. Înţelegi? Ok. (Peck se îndreaptă, zîmbeşte)
Vrei să strîngem şi să-ncheiem ziua? Hai să-ţi zic ceva – cred că-mi amintesc
încă – e o căsuţă drăguţă într-un copac unde mi se-ntîmpla să stau zile-

23
ntregi. Cred că-i tot acolo – ultima dată cînd m-am uitat, era. Da’ e un loc
secret – nu trebuie să spui nimănui c-am fost acolo, şi în nici un caz maică-ti
sau surorilor tale. E o chestie specială între noi doi. E bine? Ne urcăm acolo,
bem o bere şi mîncăm o salată de crab, ok, Pee-Wee? Bobby? Robert...

(Mititica stă la masa de bucătărie cu cele două membre ale Corului feminin
grec.)
Mititica (către public): Trei femei, trei generaţii, stînd la masa din bucătărie.
Despre Bărbaţi, Sex şi Femei. Partea I:
Mama: Bărbaţii vor un singur lucru.
Mititica (cu ochii mari): Dar ce? Ce vor?
Mama: Şi după ce l-au căpătat, îşi pierd interesul. Deci nu le da...
Bunica: N-am avut niciodată parte de răsfăţul metodei calendarului.
Bunică-tu nu-i decît un ditamai taurul. Un ditamai taurul. În fiecare
dimineaţă, în fiecare seară.
Mama (şoptindu-i Mititicăi): Şi-n fiecare zi venea acasă pentru prînz.
Mititica: Doamne, Buni!
Bunica: Numai două lucruri ţine bunică-tu să fac: să pun masa şi să desfac
patul.
Mama: Şi-n atîta vreme, mamă, n-ai avut niciodată...?
Mititica (către public): Deci, bunică-mea a crezut în toate jurămintele
bisericii, pînă-n ziua morţii. A crezut pînă la 15 ani în Moş Crăciun şi-n
Iepuraşul de Paşti. Dar nu credea în...
Bunica: ...Orgasm! Pe-asta aţi inventat-o tu şi Mary! Nu vă cred!
Mama: Mamă, femeilor li se-ntîmplă mereu...

24
Bunica: A, o să-mi spui despre forţa G acuma!
Mititica: Nu, Buni, cre’că asta-i la astronauţi
Mama: Păi, mamă, tu erai o copilă cînd a venit Tata Mare şi te-a luat – erai
femeie măritată şi tot mai credeai în Moş Crăciun.
Bunica: Era legal, ce-am făcut eu şi tata! Aveam 14 ani şi pe vremea aia la
14 ani erai femeie în toată regula.
(Tata Mare îşi tîrşîie picioarele în bucătărie pentru un biscuit.)
Bunicul: Aha, acuma v-aţi repezit pe Buni şi Răpirea femeilor sabine.
Bunica: Păi, tu erai ăla de se grăbea nevoie mare...
Bunicul (către Mititica): Am cules-o pe bunică-ta din turma aia de surori ale
ei fix cum îşi alege leul gazela – gazela dolofană, înceată şi pufoasă, ţopăind
pe la marginea cirezii; surorile tale erau prea deştepte, prea rapide şi prea
sfrijite.
Mititica (către public): Legenda familiei spune că atunci cînd Tata Mare a
venit după Buni, mătuşă-mea Lily îl aştepta cu mătura – şi l-a tot pocnit în
cap pe scări în jos în timp ce el căra lada de zestre a lui Buni...
Bunicul: Şi erau rele. Mai ales Lily.
Mama: Păi, furai copilul familiei.
Bunica: Şi-acum am o mătură la-ndemînă în bucătărie. Şi ştiu s-o mînuiesc!
Aşa că ia-ţi mîinile de pe borcanul cu biscuiţi şi nu-ţi strica pofta înainte de
masă – afară din bucătărie!
(Corul masculin grec ca Bunicul iese molfăind un biscuit.)
Mama: Un singur lucru tre’ să ştie să mînuiască o femeie măritată –
făcăleţul sau mătura. Eu prefer o tigaie grea de fontă – sînt minunate în
capul unui bărbat, indiferent cît de tare e.

25
Bunica: Da, dom’le, taică-tu are numa’ doi şefi! Domnu’ Burtă şi Domnu’
Sculă! Şi uneori, la prima oră din zi, Domnu’ Gaură-n fund!
Mama: Aşa-i. Bărbaţii sînt ca nişte copii. Fix ca nişte băieţei.
Bunica: Bărbaţii sînt tauri! Ditamai taurii!
(Corul grec începe să se excite.)
Mama: Încă s-ar mai ciuci pe brînci pe lîngă foc într-o peşteră dacă nu i-am
fi rînduit noi!
Bunica (roşie la faţă): ...Ar intra puţind a transpiraţie...
Mama: ...S-ar uita la pozele alea obraznice ca băieţii într-un magazin de
„totul la 10 cenţi” cu un dolar întreg în buzunar.
Bunica: Ce contează pentru ei cum miros! Tre’ să şi-o capete, fix atunci,
imediat, fix acolo! Scîrbos!
Mama: Vulgar!
Bunica: Primitiv!
Mama: Fierbnte!
Mititica: Şi tocmai atunci, Tata Mare se tîrşîie înăuntru cu...
Bunicul: Despre ce tot cotcodăciţi voi aici?
Bunica: Treci afară din bucătărie! Aici e numai pentru fete!
(În timp ce Bunicul iese:)
Bunicul: Lucy, vezi poate nu-i bagi maică-ti sex în cap! De cîte ori vii tu cu
Mary şi-ncepeţi cu sexul, cînd întreb şi eu ceva simplu, ca de pildă „La ce
oră e gata masa?”, mama îmi şi mută capul din loc!
Bunica: Masa o să fie gata cînd oi fi eu gata! Afară din bucătăria asta!

26
(Mititica iese. O Voce anunţă:) Cînd trebuie să întoarceţi la stînga, e nevoie
să treceţi într-o viteză inferioară în timp ce mergeţi drept înainte.

Mititica: 1979. O lungă călătorie cu autobuzul spre nordul statului New

York. Mă aşezasem comod să citesc, cînd un tînăr s-a pus lîngă mine.
Un băiat (Bunicul) (cu voce spartă): „Ce citeşti?”
Mititica: A întrebat. Vocea i se spărgea în acel echivalent nefericit al acneei
verbale, nu chiar falset şi nici tenor. Am aruncat o privire dintr-o parte. Era
atrăgător într-un mod ciudat, cu urechi imense în unghi improbabil, ţîşnind
drept înainte la 90 de grade. Probabil se bărbierea, pentru că faţa lui, cu
luciu de piersică, era pătată cu tăieturi şi soluţie antiseptică. „Am ore
mîine”, i-am spus
Un băiat (Bunicul): „Te duci la cursuri?”
Mititica: „Ţin un curs.” Se concentra să vorbească mai încet.
Un băiat (Bunicul): „Eu sînt în ultimul an. La Liceul Walt Whitman.”
Mititica: Lumina scădea afară, aşa că poate şi era – cu o voce pe ultimele
note.
I-am simţit „interesul” grăbindu-se. Cu cinci paşi înaintea speranţelor din
capul lui, am încetinit, am aşteptat, m-am prefăcut surprinsă, am făcut ce
mi s-a zis, ştiind în fiecare moment că ne vom da jos din autobuz, va părea
de-abia atunci că se gîndeşte să mă invite la cină, va insista cavalereşte să
mă conducă acasă, va continua să se converseze în stradă pînă cînd îl voi
invita ca din întîmplare la mine în cameră – şi – eram abia în a doua clipă a
discuţiei şi deja puteam să văd întreaga seară dinaintea mea.

27
Iar dramaturgic vorbind, după ezitantul şi uşor comicul prim act, a urmat
cea mai scurtă pauză posibilă, apoi un al doilea act foarte eficient, puternic
şi susţinut. Iar după punctul culminant al celui de-al doilea act şi un
deznodămînt lejer – înainte de discuţia postspectacol – mă las pe spate în
întuneric şi mă gîndesc la tine, Unchiule Peck. O, o – asta e ispita. Să fii mai
matur. Să fii primul. Să fii tălmăcitorul, învăţătorul, epicurul, cel deja obosit.
Aşa ajunge vînatul vînător.
(Mititica îşi schimbă tonul.) Despre Bărbaţi, Sex şi Femei: Partea a II-a.

(Mititica păşeşte înapoi în scenă ca o fată de 15 ani, stîngace şi tăcută,

precum gazela pe la marginea turmei.)
Bunica (spre Mititica): Eşti tăcută rău, don’şoară. Ţi-a mîncat pisica limba?
Mititica: Ascult numai. Doar mă gîndesc.
Bunica: A, da, micuţa domnişoară Urechiuşe-Radar? Sugi tot? Micuţa
Domnişoară Bureţel? Dau un ban să ştiu la ce te gîndeşti?
(Mititica ezită să întrebe, dar chiar vrea să ştie.)
Mititica: Cînd o faci – ştiţi, teoretic cînd o fac şi n-am făcut-o înainte – vreau
să zic, doare?
Mama: Ce să doară, scumpo?
Mititica: Cînd... cînd o fată o face pentru prima dată – cu un bărbat –
doare?
Bunica (oripilată): La asta te gîndeşti tu acuma?
Mama (calmă): Păi, doar un pic. Ca o pişcătură. Şi mai e şi un pic de sînge.
Bunica: Nu-i spune asta! E prea mică să se gîndească la treburi de-astea!
Mama: Bun, dacă nu află de la mine, de unde o să afle? De pe stradă?

28
Bunica: Spune-i că doare! E o agonie! Ţi se pare c-o să mori! Mai ales dac-o
faci înainte de căsătorie!
Mama: Mamă! Am de gînd să-i spun adevărul! Nu ca tine, tu ne-ai lăsat pe
mine şi pe Mary complet în beznă, cu basme, şi ne-ai zis să ne ducem la
preot! Ce ştie un popă de 80 de ani despre cum faci dragoste cu fete!
Mititica (supărîndu-se): Nu e corect!
Mama: Uite, vezi, se supără – o sperii!
Bunica: Bravo! Las-o aşa cuminte şi speriată! Doare! Sîngerezi ca un porc
înjughiat! Şi zaci acolo şi-ţi spui: „De ce m-ai pedepsit, Doamne!?”.
Mititica: Nu e corect! De ce totul trebuie să doară pentru fete? De ce
mereu e sînge?
Mama: Nu e mult sînge – şi te simţi minunat după ce te lasă durerea...
Bunica: O încurajezi să iasă pur şi simplu şi să descopere ce şi cum cu primul
băiat de băcănie care-i cumpără un milk shake!
Mama: Nu-ţi fie teamă! N-o să te doară – dacă bărbatul cu care te culci de
iubeşte cu adevărat. E important să te iubească.
Bunica: De ce nu te duci tu să şi închiriezi o cameră la motel pentru ea,
Lucy?
Mama: Cred în ideea de a-i spune fiicei mele adevărul! Noi avem o relaţie
apropiată! Vreau să mă poată întreba orice – n-o s-o sperii cu poveşti
despre păcatul Evei, şerpi tîrîndu-se pe burtă pentru totdeauna şi femei
purtînd copii în pîntece în dureri ucigătoare...
Bunica: Dacă stă şi se gîndeşte înainte să-şi dea chiloţii jos, poate ajunge
cineva să termine liceul în familia asta!
(Mititica ştie ce urmează şi din acest punct începe să se retragă din scenă.)

29
Mama: Mamă! Dacă tu şi tata m-aţi fi ajutat, n-ar fi trebuit să mă mărit cu...
cu nenorocitul ăla de pui de...
Bunica: Pe lună plină, ţi-era şi ăla destul de bun! Pentru mine, tu eşti
responsabila!
Mama: Ai fi putut să mă ajuţi! Ai fi putut să-mi spui cîte ceva despre faptele
de viaţă!
Bunica: Ţi-am spus ce mi-a zis şi mie mama! O fată cu fusta ridicată poate s-
alerge mai repede ca un bărbat cu pantalonii în vine!
(Bunicul intră în mijlocul scandalului; Mititica se strecoară şi mai aproape de
avanscenă.)
Mama: Iar cînd am venit la tine pentru un pic de ajutor, nu m-am ales pe
urmă decît cu...
Bunicul: Ţi-ai făcut patul, acum şezi în el!
(Bunicul, Mama și Bunica îngheaţă, deschid gura, gata de ceartă.)
Mititica (către public): Au, vă rog! Tot nu suport să ascult asta, chiar după
atîţia ani...

(Bunicul „dezgheaţă”, dar din gura lui deschisă, ca şi cum ar fi fost surprins,
iese un refren banal de la Motown.)

Bunicul: „Dubi-dubi, du-a.”

Mama: „Şubi-dubi, şubi-dubi-du.”

(Dedicated to the One I Love, In the Still of the Night sau Hold Me; merge orice de la
Sam Cooke. Cei trei îşi reglează glasurile pentru o partitură pe trei voci, încet, pînă cînd

30
se cufundă în înregistrarea propriu-zisă, difuzată de radioul din maşina în care Unchiul
Peck stă pe scaunul şoferului, aşteptînd. Mititica stă pe scaunul pasagerului.)
Mititica: Aaaa. Aşa-i mai bine.
(Unchiul Peck se întinde şi dă sonorul mai încet; către Mititica:)
Peck: Cum te mai poţi auzi gîndind?
(Mititica nu răspunde. O Voce se insinuează în pauză:) Înainte să conduceţi.
Întotdeauna verificaţi dedesuptul maşinii după obstacole – sticle sparte,
crengi rupte şi trupuri de bebeluşi. În fiecare an, sute de copii sînt striviţi
sub roţile unor şoferi neatenţi pe propriile lor alei. Copiii depind de dvs.
să-i protejaţi.

(Pauză. Vocea continuă:) Dvs. şi marşarierul.

(În fragmentul care urmează, ar fi bine să avem diapozitive cu fotografii erotice cu femei
şi maşini; femei pozînd pe o capotă; femei întinse pe bord; femei cu furtunuri de apă
stropind maşini; şi actriţa care-o joacă pe Mititica cu o Bel Air sau orice altă maşină din
anii ’50 găsită pentru final.)

Mititica: 1967. Într-o parcare la Fermele Agricole Beltsville. Iniţierea în

prima dragoste a unui băiat.
Peck (cu o expresie blîndă pe faţă): Evident că maşina mea preferată va fi
mereu un Bel Air Sports Coupe din ’56. Chevrolet-ul a vîndut mai multe
modele ’55, dar ’56-le! – un motor în V-8 cu opţiune de Corvette, 225 de cai
putere; ajungea de la 0 la 100 de kilometri pe oră în 8, 9 secunde.
Mititica (către public): Mult după sînii mamei, dar înainte de pieptul unei
femei:

31
Peck: Super-Turbo-Fire! Ce set de putere: suspensii mecanice, carburator
dublă cameră, valve de aluminiu, eşapament dual...
Mititica (către public): După lapte, dar înainte de bere:
Peck: O conductă de admisie specifică, un ax de transmisie ridicat, şi cea
mai bună compresie pe care a produs-o vreodată Chevrolet-ul...
Mititica (către public): Mult după propria compresie prin canalul ombilical,
dar înainte să se împingă pe acelaşi drum înapoi: Băiatul se îndrăgosteşte
de obiectele care-i poartă cu viteză propria greutate.
Peck: Vreau să-ţi cunoşti automobilul pe dinăuntru şi pe dinafară. Eşti aici?
Mititico?
(Aici se opreşte proiecţia de diapozitive.)
Mititica: ...Ce-i?
Peck: Eşti departe. Am nevoie să te concentrezi.
Mititica: Scuze.
Peck: Ok. Treci pe scaunul şoferului. (Mititica se mută.) Ok. Acuma. Arată-
mi ce vrei să faci înainte să porneşti maşina.
(Mititica se aşază, cu mîinile în poală. Începe să chicotească.)
Mititica: Nu ştiu, unchiule Peck.
Peck: Acuma, haide. Care-i primul lucru pe care-l aranjezi?
Mititica: Breteaua de la sutien?
Peck: Mititico. Ce trebuie să controlezi în primul rînd în interiorul maşinii?
Mititica: Asta-i simplu. Radioul. Mut radioul de pe muzica băşită a mamei
pe...
(Mititica dă radioul mai tare, astfel încît putem auzi o melodie din 1960. Cu
o fermitate surprinzătoare, Peck ordonă:)

32
Peck: Închide radioul. Imediat. (Mititica închide radioul.) Cînd o să-ţi
conduci maşina, cu propriul tău carnet, poţi să-ţi pierzi vremea cu radioul
cît vrei. Dar cînd conduci maşina mea cu un permis de începător, vreau să fii
atentă numai la drum.
Mititica: Da, să trăiţi.
Peck: Bine. Acum scaunul – în faţă şi ridicat. (Mititica îl împinge în faţă.)
Vrei o pernă?
Mititica: Nu, sînt ok.
Peck: Ar trebui să poţi ajunge la toate butoanele şi comenzile. Ar trebui să
poţi apăsa cu piciorul acceleraţia, frîna şi ambreiajul, pînă la podea. Poţi s-o
faci?
Mititica: Da.
Peck: Bine, oglinzile laterale. Vrei să poţi vedea numai puţin în partea
dreaptă a maşinii, prin oglinda din dreapta – poţi s-o faci?
Mititica: Mai întoarce-o.
Peck: Ok. Aşa cum e?
Mititica: Un pic mai mult. Ok, aşa e bine.
Peck: Acum stînga – din nou, vrei să poţi vedea în spate, dar pe banda din
stînga – aranjeaz-o pînă ţi se pare ok. (Mititica face ce i se spune) Mai
departe. Vreau să verifici oglinda retrovizoare. Înclin-o ca să ai o
perspectivă clară în spate. (Mititica face asta) Bine. Încuie-ţi uşa. Asigură-te
că toate uşile sînt încuiate.
Mititica (glumind): Dar atunci sînt închisă aici cu tine.
Peck: Nu te prosti.
Mititica: Bine. Sîntem încuiaţi.

33
Peck: O să ne ocupăm de aerisire şi încălzire mai tîrziu. Te învăţ după
manual – odată ce-ai învăţat manualul, poţi să conduci orice. Vreau să poţi
conduce orice maşină, orice motor. Manualul îţi dă controlul. Pe gheaţă,
dacă te lasă frînele, dacă-ţi trebuie mai multă putere – ok? E un pic mai
greu la-nceput, dar pe urmă devine simplu cum respiri. Acum. Pune-ţi
mîinile pe volan. Nu vreau să te văd vreodată conducînd cu o singură mînă.
Întotdeauna amîndouă mîinile. (Mititica ezită) Ce e? Ce mai e acuma?
Mititica: Dacă-mi pun mîinile pe volan, cum mă mai apăr?
Peck (uşor): Ascultă. Ascultă bine. Cu asta n-o să te prosteşti. Asta e o
treabă serioasă. N-o să pun niciodată mîna pe tine cînd şofezi. Ai priceput?
Mititica: Ok.
Peck: Mîinile în poziţia nouă-trei îţi dau maximul control şi anvergură.
(Peck tace un timp. Mititica aşteaptă alte instrucţiuni)
Bine. Linişteşte-te şi ascultă-mă, Mititico, ok? Vreau să-ţi ridici o clipă
mîinile şi să te uiţi la ele. (Mititica se simte cam aiurea, dar face ce i s-a
spus)
Astea sînt mîinile tale. Cînd conduci, viaţa ta stă în astea două mîini.
Priceput? (Mititica aprobă din cap)
Nu am copii. Tu îmi eşti cel mai aproape de un copil - şi vreau să-ţi dau
ceva. Ceva cu adevărat important pentru mine.
E ceva cu şofatul – cînd conduci maşina, doar tu, motorul şi drumul – ce
nimeni nu-ţi poate lua. Puterea. În maşină mă simt eu însumi, ca nicăieri
altundeva. Şi asta vreau să-ţi dau ţie.

34
Sînt mulţi tîmpiţi în lume. Nebuni, idioţi aroganţi, beţivi, copii furioşi, neica-
nimeni, toţi orbi, şi trebuie să fii pregătită pentru ei. Vreau să te-nvăţ cum
să conduci ca un bărbat.
Mititica: Ce-nseamnă asta?
Peck: Bărbaţii sînt educaţi să şofeze cu încredere – agresiv. Şoseaua e a lor.
Conduc preventiv, mereu cu ochii după celălalt. Femeile tind să fie
politicoase – să şovăie. Şi asta poate fi fatal.
Eşti pe cale să-nveţi să gîndeşti ce va face celălalt înainte s-o facă. Dacă se-
ntîmplă un accident, zece maşini ajung una peste alta şi mor oameni, tu vei
fi cea care va trece printre ele, va călca acceleraţia dacă trebuie şi va fi
singura care va scăpa. Nu ştiu cît o să trăim noi doi, dar sînt al naibii de sigur
că-n maşină n-o să murim.
Aşa că dac-o să conduci cu mine, vreau să iei asta foarte în serios.
Mititica: O s-o iau, unchiule Peck. Vreau să mă-nveţi să conduc
Peck: Bine. O să treci testul din prima. Maxim de puncte. În următoarele
patru săptămîni, o să cunoşti bomboana asta pe dinafară şi pe dinăuntru.
Trateaz-o cu respect.
Mititica: De ce e o „ea”2?
Peck: Bună întrebare. Nu trebuie neapărat să fie o „ea”, dar dacă închizi
ochii şi-ţi imaginezi pe cineva care răspunde la atingerea ta, cineva care
lucrează doar pentru tine şi-ţi oferă ceea ce-i ceri – bănuiesc că eu văd
mereu o „ea”. Tu poţi să-i spui cum vrei.
Mititica (către public): Am închis ochii – şi-am hotărît să nu schimb genul.

2
În engleză, substantivele – deci, nici „maşina” - nu au gen marcat gramatical.

35
(O Voce:) Conducerea preventivă implică protecţia dvs. în faţa unor
schimbări în trafic riscante şi bruşte. Gîndind anticipat, conducătorul
preventiv se poate adapta la vreme, condiţii de drum şi accidente mortale.
O bună conducere preventivă implică pregătire mentală şi fizică. Sînteţi
pregătit?

Mititica: Uneori simt că forţele astea extraterestre, grămăjoarele astea de

carne mi s-au grefat pe piept şi se folosesc de mine pînă se vor putea
„propaga” şi pune stăpînire pe lume, şi tot cresc, de capul lor, pînă cînd eu
mă voi prăbuşi sub greutatea lor şi sug toată hrana din corpul meu şi la
sfîrşit pur şi simplu eu mă voi irosi în timp ce ele se vor face mai mari şi mai
mari şi...
Sau poate cineva a implantat transmiţătoare radio în pieptul meu, pe o
frecvenţă pe care nu pot s-o aud, pe care fetele n-o pot detecta, dar le
trimit bărbaţilor semnalele astea care-i hipnotizează, ca sirenele, chemîndu-
i să se aburce pe aceste „culmi”...
(Chiar atunci, muzica trece într-un dans lent, poate o melodie de la Beach
Boys, ca „Little Surfer”, dar dincolo de muzică e un bipăit ritmic, hipnotic.
Mititica îl aude, şi-şi priveşte îngrozită pieptul. E, la rîndu-i, hipnotizată.)

(O Voce ordonă:) Dvs. şi marşarierul.

Mititica: 1965. Şedinţa foto.
(Mititica intră în scenă ca o adolescentă de 13 ani, speriată, dar curioasă.
Continuă să se audă muzica din scena precedentă, trecînd mai tîrziu în ceva
gen Roy Orbinson – ceva seducător cu ritm. Peck se joacă, foarte

36
profesionist, cu aparatul de fotografiat. La fel ca la lecţiile de şofat, e plin de
competenţă şi concentrare. Mititica stă, stîngaci, în picioare. El se uită prin
lentila aparatului Leica de pe trepied, reglează luminile de fundal etc.)
Peck: Ţi-e frig? Luminile ar trebui să se-ncălzească în cîteva minute...
Mititica: ...Mătuşa Mary e...?
Peck: La un matineu la Teatrul Naţional. Cu mama ta. Avem timp.
Mititica: Dar dacă...
Peck: ...Şi ce dacă se-ntorc? Le-am spus că noi doi o să ne facem de lucru cu
aparatul de fotografiat. N-or să coboare. (Mititica e tăcută, îngrijorată)
Uite, eşti sigură că vrei să faci asta?
Mititica: Am zis c-o fac. Da’...
Peck: ...Ştiu. Ai tras o linie.
Mititica (liniştindu-se): Aşa-i. Fără nuditate frontală.
Peck: Dumnezeule, fato, pe-asta de unde-ai luat-o?
Mititica (defensivă): Am citit.
(Peck încearcă să nu rîdă.)
Peck: Şi eu citesc Playboy pentru interviuri. Ok. Hai să-ncercăm altă muzică.
(Peck se duce la un magnetofon costisitor şi dă înainte. Începe să cînte ceva
gen Sweet Dreams.)
Mititica: Nu ştiam că asculţi de-astea.
Peck: N-am murit, să ştii. Încerc să mă ţin la curent. Melodia asta îţi place?
(Mititica aprobă cu plăcere) Bine. Acum ascultă – la şedinţele foto
profesioniste, se pune mereu muzică, pentru fotomodele. Ok? Vreau să te
bucuri pur şi simplu de muzică. Ascult-o cu trupul şi răspunde la ea.
Mititica: Să răspund la muzică... cu trupul?

37
Peck: Exact. Aproape cum ai dansa. Poftim – hai să te aşezăm pe scaun,
întîi. (Peck vine lîngă ea şi o ajută)
Mititica: Dar fără nimic afişat...
(Sigur pe el, Peck îi piaptănă părul pe spate cu mîinile lui mari şi
competente, şi-i scoate la iveală faîa. Mititica se întoarce către el ca o
plantă după soare.)
Peck: Nimic afişat... Doar o idee.
(O apucă de umeri, uitîndu-se la ea cu ochi critic. Pe urmă îi desface nasturii
de la bluză pînă la jumătate şi-şi trece mîinile peste sternul ei dezgolit,
aranjînd materialul, doar atingînd-o. Deliberat, calm. Asexual. Mititica tace,
stă perfect imobilă şi-nchide ochii.)
Bine?
Mititica: Da.
(Peck se întoarce la aparatul de fotografiat.)
Peck: O să te ţin de vorbă în continuare. Ascultă fără să răspunzi la ce zic;
vrei să asculţi muzica. Leagănă-te, mişcă-ţi doar bustul şi capul – trebuie să
verific intensitatea luminii.
Mititica: Dar... o să te uiţi.
Peck: Nu... Eu nu sînt aici – doar vocea mea. Imaginează-ţi că eşti în camera
ta, singură cu oglinda într-o vineri noapte – şi muzica sună bine – pur şi
simplu mişcă-te pentru mine, Mititico...
(Mititica închide ochii. Timidă la început; pe urmă o prinde muzica şi-ncepe
să se mişte ritmic. Auzim ţăcănind aparatul de fotografiat, am putea avea
un montaj cu fotografii reale ale actriţe care-o joacă pe Mititica – aternativ

38
cu alte fotomodele à la Playboy, Calvin Klein şi Alice Liddell al lui Lewis
Carroll)
Perfect. Arată super. Ok. Ţine-o aşa. Ridică puţin capul, bine, bine, mişcă-te
în continuare, ce mai fată... eşti o tînără foarte frumoasă. Ştii asta? (Mititica
se uită în sus, roşeşte. Peck trage un cadru. Publicul ar trebui să vadă acest
cadru pe ecran)
Mititica: Nu. Nu ştiu.
Peck: Ascultă muzica. (Mititica închide din nou ochii) Ei bine, eşti. La 13 ani,
ai un corp pentru care o femei de 21 ar muri.
Mititica: Băieţii de la şcoală nu-s de aceeaşi părere.
Peck: Băieţii de la şcoală sînt nişte mici neanderthalieni în pantaloni scurţi.
Eşti cu zece ani mai matură decît ei; o să le ia ceva să te-ajungă din urmă.
(Peck mai face o fotografie; pe ecran, vedem un zîmbet slab pe faţa
Mititicăi)
Fetele se fac femei cu mult înainte ca băieţii să se facă bărbaţi.
Mititica: De ce?
Peck: Habar n-am, Mititico. Dar pentru bărbaţi e o binecuvîntare.
(Mititica tace) Mişcă-te în continuare. Încearcă să-ţi arcuieşti spinarea pe
scaun, mîinile la spate, şi lasă-ţi capul pe spate. (Diapozitulul arată un
model Playboy în aceeaşi poziţie) Aaaa... grozav. Asta a fost foarte bună.
Întoarce-ţi capul într-o parte, aceeaşi poziţie. (Ţăcănit) Frumos.
(Mititica se uită la el un pic provocatoare.)
Mititica: Eu cred că mătuşa Mary e frumoasă.
(Peck stă nemişcat.)

39
Peck: Soţia mea e o femeie foarte frumoasă. Frumuseţea ei nu scade nimic
dintr-a ta. (Mult mai nonşalant; se întoarce la aparatul de fotografiat) Toate
femeile din familia ta sînt frumoase. De fapt, cred că orice femeie e. Nu eşti
atentă la muzică. (Peck mai trage ceva film în tăcere) În regulă, întoarce-ţi
capul spre stînga. Bine. Acum ia dosul mîinii drepte şi pune-l pe obrazul
drept – cotul ridicat – acum mîngîie-ţi obrazul, încet, încet, întinde-ţi părul
în spate cu dosul mîinii. (Alt Playboy sau fotografie de gen clasică) Bine.
Una din mîini deasupra şi după cap; încordează-ţi corpul; zîmbeşte. (Altă
poziţie)
Mititico. Vreau să te gîndeşti la ceva care să te facă să rîzi...
Mititica: Nu-mi vine nimic.
Peck: Ok. Gîndeşte-te la Tata Mare fugărind-o pe Buni prin sufragerie.
(Mititica rîde ridicînd capul. Clic. Această fotografie ar trebui s-o vedem)
Bine. Amîndouă mîinile după cap. Super! Stai aşa! (De după aparat) Te
descurci minunat. Dac-o ţinem în ritmul ăsta, în cinci ani o să avem un
portofoliu super-profesionist.
(Mititica se opreşte.)
Mititica: Ce vrei să spui cu cinci ani?
Peck: Nu poţi să trimiţi propuneri la Playboy dacă n-ai 18 ani.
(Peck fotografiază în continuare; ştie că a făcut o greşeală.)
Mititica: ...Stai un pic. Glumeşti, nu-i aşa, unchiule Peck?
Peck: Pe naiba, nu. Nu poţi ajunge în Playboy decît dacă eşti cea mai bună.
Şi tu eşti foarte bună.
Mititica: N-aş face niciodată chestia asta!
(Peck se opreşte din fotografiat. Opreşte muzica.)

40
Peck: De ce? Nu-i nimic în neregulă cu Playboy – e o revistă foarte sti..
Mititica (şi mai supărată): Dar mi s-a părut c-ai spus să mă duc la facultate!
Peck: Stai aşa – Mititico – nu despre asta e vorba. Pentru Playboy pozează
femei foarte respectabile – actriţe cu cariere importante... femei la
facultate, e o ediţie de universitate în fiecare...
Mititica: ...Nu mai fac niciodată aşa ceva. Vrei să le arăţi altora astea... alţi
bărbaţi... astea... ce făceam. De ce-ai face-o? Orice puştan de pe-aici ar
putea pur şi simplu s-o ia, să intre pur şi simplu la un non-stop şi s-o
cumpere. De ce să vrei vreodată să... să-mparţi...
Peck: ...Oau, oau. Stai o clipă şi ascultă-mă. Mititico. Ascultă. Nu e nimic rău
în ce facem noi. Sînt foarte mîndru de tine. Cred că ai un corp superb şi o
minte încă şi mai superbă. Şi sigur că vreau ca şi alţii s-o aprecieze. Nu e
nimic ruşinos.
Mititica (rănită): Dar asta e ceva... ce fac doar pentru tine. E ceva ce... ai
spus că e numai între noi doi.
Peck: Şi e. Iar dacă tu o să simţi la fel, cinci ani de-acum, aşa o să şi rămînă.
Ok? Ştiu că n-o să faci nimic dacă n-ai chef s-o faci.
(Se întoarce la cameră) Vrei să ne oprim acum? Mai mai numai cîteva poziţii
pe filmul ăsta...
Mititica: Vreau să nu le vadă nimeni.
Peck: Îţi jur. Nimeni n-o să le vadă. O să respect faptul c-o faci doar pentru
mine.
(Mititica, încă tremurînd, se aşază pe scaun. Închide ochii)
Mititico? Deschide ochii şi uită-te la mine. (Mititica dă din cap că nu) Haide.
Deschide ochii, scumpo.

41
Mititica: Dacă mă uit la tine... dacă mă uit la aparat... o să ştii ce gîndesc. O
să vezi direct prin mine...
Peck: Nu, n-o să văd. Vreau ca tu să te uiţi la mine. Bine, atunci. Vreau doar
să asculţi. Mititico. (Ea aşteaptă) Te iubesc. (Mititica deschide ochii; e
şocată. Peck face fotografia. Vedem pe ecran prin ea. Peck spune încet) Ştii
asta? (Mititica dă din cap că da) Te-am iubit în fiecare zi din ziua în care te-
ai născut.
Mititica: Da.
(Mititica şi Peck nu fac decît să se uite unul la celălalt. Pauză. Dedesuptul stop-cadrului
cu ea însăşi de pe ecran, Mititica, uitîndu-se încă la unchiul ei, începe să-şi descheie
bluza.

O Voce neutră întrerupe scene precedentă cu:) Consimţămîntul implicit.

În calitate de persoană fizică care manevrează un automobil în statul

Maryland, trebuie să respectaţi „Consimţămîntul implicit”. Dacă nu
consimţiţi să faceţi testul de alcoolemie, puteţi suferi penalităţi dure:
suspendarea permisului, amendă, serviciu comunitar şi o potenţială
condamnare penală. (Vocea îşi schimbă tonul:) Zăbovind în punctul mort.

Bunicul (anunţînd): Mătuşa Mary în apărarea propriului soţ.

(îşi verifică ţinuta, vine demnă în avanscenă şi se aşază ca să vorbească
publicului.)
Mătușa Mary: Soţul meu era un om aşa de bun... e. E un om aşa de bun.
Spală vasele în fiecare seară. În clipa în care ajunge acasă, duce gunoiul, sau
meştereşte ceva în curte, ridică greutăţile pe care nu le por căra eu. Toată
lumea din cartier îl ia pe Peck cu împrumut – e adevărat – femei care au şi
42
ei soţi acasă, bărbaţi care n-au îndemînarea lui Peck – mereu bate cineva la
noi la uşă pentru un împins de maşină în dimineţile reci, cînd fiecare are
nevoie de-un drum cu maşina, sau la curăţat aleea – mă uit afară, şi Peck e-
acolo, fără haină, repezindu-se să dea o mînă de-ajutor.
Ştiu că am noroc. Omul munceşte de dimineaţa pînă seara. Şi orele
suplimentare pe care le face în fiecare an... biata sor-mea. Se-aşază de
fiecare Crăciun, cînd eu vin cu o haină nouă de blană, sau diamante, sau
bilete în Bermude.
Ştiu că are probleme. Şi nu vorbim despre ele. Mă întreb uneori ce i s-a
întîmplat în timpul războiului. Bărbaţii care-au luptat în al Doilea Război
Mondial n-au avut parte de „sesiuni de recuperare” să vorbească despre
ceea ce simţeau. Bărbaţii din generaţia lui se presupunea că trebuie să tacă
şi să meargă mai departe în viaţă. Iar uneori îl simt luptîndu-se cu necazul –
ce-o fi îngropat el mai adînc decît o cicatrice – şi nu vorbim despre asta. Ştiu
că are un moment prost pentru că vine să mă caute prin casă şi nu face
decît să piardă timpul pe lîngă mine pînă trece. Iar eu o ţin cu discuţii lejere
– o reţetă nouă ori cumpărături ori o bîrfă – pentru că mi se pare că
treburile domestice pot fi un calmant pentru bărbaţi cînd se simt pierduţi.
Stăm în casă şi ascultăm tihna ceasului care ticăie în foarte ordonata lui
sufragerie, pînă trece.
(Dur) Nu sînt proastă. Ştiu ce se-ntîmplă. Mi-aş dori să puteţi simţi ce tare
se zbate Peck... înoată contra curentului, şi are nevoie să mă vadă pe mine
pe mal, crezînd în el, ştiind că n-o să se ducă la fund, n-o să abandoneze...
Şi vreau să spun ceva despre nepoată-mea. Ea e o şmecheră, asta e. Ştie
foarte bine ce face; l-a învîrtit pe Peck de degetul mic şi i se pare că totu-i

43
un mare secret. Alta care-mi împrumută bărbatul pînă cînd nu mai e de
nasul ei.
Deci. Număr zilele pînă pleacă la şcoală. Şi duce de nas pe altcineva. Iar el o
să se-ntoarcă pe urmă, o să stea în bucătărie cît gătesc ori lîngă mine, pe
canapea, seara cînd cos. Sînt o femeie foarte răbdătoare. Dar mi-aş dori
bărbatul înapoi.
Număr zilele.
(O Voce repetă:) Dvs. şi marşarierul.
Corul masculin grec: Al treisprezecelea Crăciun al Mititicăi. Unchiul Peck
spală vasele. Crăciun, 1964.

(Peck stă în picioare, într-o cămaşă elegantă cu cravată, pantaloni frumoşi şi şorţ. Spală
vasele. E într-o stare de spirit pe care n-am mai văzut-o. Tăcut, meditînd. Mititica se uită
la el un moment, înainte să i se adreseze.)
Mititica: Unchiule Peck? (El nu răspunde. Continuă să trebăluiască printre oale.) Nu

ştiam unde-o să te duci. (El dă din cap. Ea o ia ca pe un semn să spună mai

departe) Nu vrei să stai un pic cu noi?
Peck: Nu. Mai bine spăl vasele.
(Pauză. Mititica se uită la el.)
Mititica: Eşti singurul bărbat pe care-l cunosc care spală vase. (Peck nu
spune nimic) Mi se pare foarte drăguţ.
Peck: Soţia mea a stat în picioare toată ziua. La fel bunică-ta şi maică-ta.
Mititica: Ştiu. (Pauză) Ai nevoie de ajutor?
Peck: Nu. (Se înmoaie puţin pentru ea) Poţi să m-ajuţi şi dacă numai îmi
vorbeşti.
Mititica: Tata Mare nu spală niciodată vasele. Mi se pare drăguţ.
44
Peck: Cred că bărbaţii ar trebui să fie drăguţi cu femeile. Femeile trudesc
mereu pentru noi. Nu e nimic tipic masculin în a înfuleca mîncare şi a sta pe
urmă în amorţire în timp ce femeile fac curat.
Mititica: Aparatul de fotografiat pe care ţi l-a luat mătuşa Mary pare foarte
simpatic.
Peck: Chiar e. E foarte drăguţ.
(Pauză, în timp ce Peck se munceşte cu vasele şi nişte demoni de care
Mititica ghiceşte ceva.)
Mititica: Tata Mare te-a jignit?
Peck (obosit): Ce? A, nu – nu m-a jignit nimic. Familia e familie. Prefer să se
ia el de mine decît... Nu mă gîndesc la el, Mititico.
Mititica: Eşti supărat pe noi?
Peck: Nu, Mititico. Nu sînt supărat.
(Altă pauză.)
Mititica: Ţi-am simţit lipsa de Ziua Recunoştinţei... Eu. Mie mi-a fost dor de
tine.
Peck: Păi... se întîmplau „chestii”. Nu voiam să-i stric cuiva Ziua
Recunoştinţei.
Mititica: Unchiule Peck? (Cu foarte mare grijă) Te rog, nu mai bea în seara
asta.
Peck: Nu... întrec măsura.
Mititica: Ştiu. (Pauză) De ce bei aşa mult?
(Peck se opreşte şi se gîndeşte, atent.)
Peck: Păi, Mititico, hai să-ţi explic aşa. Există oameni care au un... un „foc”
în stomac. cred că se duc să lucreze pe Wall Street sau candidează pentru o

45
funcţie. Şi există oameni care au un „foc” în cap – şi se fac scriitori,
cercetători sau istorici. (Zîmbeşte uşor la ea.) Tu. Tu ai un „foc” în cap. Şi pe
urmă există oameni ca mine.
Mititica: Focul tău... unde e?
Peck: Am un foc în inimă. Iar uneori băutul ajută.
Mititica: Trebuie să mai fie şi altceva care să te poată ajuta.
Peck: Presupun că da.
Mititica: Să vorbeşti cu mine... ajută?
Peck: Da. Ajută. (Calm) Nu apuc să te văd prea des.
Mititica: Ştiu. (Mititica se gîndeşte) Ai putea vorbi mai des cu mine.
Peck: Aha?
Mititica: Aş putea face un tîrg cu tine, unchiule Peck.
Peck: Ascult.
Mititica: Am putea să ne-ntîlnim şi să vorbim... o dată pe săptămînă. Ai
putea pur şi simplu să aduni tot ce te necăjeşte în timpul săptămînii... şi pe
urmă să vorbim.
Peck: Ţie ţi-ar plăcea?
Mititica: Cît nu bei. Ne-am putea întîlni la masă sau pentru o plimbare – în
weekend-uri – atîta vreme cît nu bei. Şi-am putea să vorbim despre tot ce
vrei tu.
Peck: Ai face tu asta pentru mine?
Mititica: Nu cred c-aş vrea să ştie mama. Sau mătuşa Mary. N-aş vrea să
creadă...
Peck: ...Nu. Am fi doar noi doi, stînd de vorbă.

46
Mititica: O să-i spun mamei că mă duc la o prietenă. Să-nvăţ. Mama n-
ajunge acasă pînă la şase, deci poţi să mă suni după şcoală şi să-mi spui
unde ne vedem.
Peck: Ajungi acasă la patru?
Mititica: Putem să ne vedem o dată pe săptămînă. Dar numai în public.
Trebuie să mă laşi... să trag o linie. Şi odată ce-am tras-o, nu trebuie s-o
încalci.
Peck: Priceput.
Mititica: Ţi-ar fi de folos?
(Peck e foarte mişcat.)
Peck: Da. Foarte mult.
Mititica: O să mă duc acuma în sufragerie, la ceilalţi. (Mititica se întoarce să
plece.)
Peck: Crăciun fericit, Mititico.
(Mititica îi acordă un zîmbet cald.)
Mititica: Crăciun fericit, unchiule Peck-

(O Voce dictează:) Accelerînd din viteza a doua în viteza a treia.

(Bunicul şi Bunica vin în faţă.)
Bunicul: 1969. Zile şi daruri. O numărătoare inversă:
Bunica: Un bilet. „3 septembrie, 1969. Mititico: Ai lipsit doar două zile şi mi
se par luni. Sper că e confortabilă camera ta de la cămin. Îţi trimit
casetofonul ăsta – e un model nou, aşa c-o să ai ceva muzică în cameră. Şi
muzica aia despre care citeşti pentru curs – Carmina Burana. Sper să-ţi
placă. Mai sînt numai 90 de zile! Peck.”

47
Bunicul: 22 septembrie. Un buchet de trandafiri. Un bilet: „Mi-e un dor
nebun de tine. 69 de zile...”
Bunica: 25 septembrie. O cutie de bomboane. O carte de vizită: „Nu te gîndi
că te-ngraşi. Oricum arăţi grozav. Mi-am luat o căsuţă la post restant, scrie-
mi acolo. 66 de zile. Cu dragoste, bombonelul tău.”
Bunicul: 16 octombrie. Un bilet. „Încerc să răzbesc romanul lui Jane Austin
pe care-l citeşti tu – Emma – uite o carte în schimb: Legături primejdioase.
Sper să-ţi faci timp pentru mine.” Mîzgălit pe margine, numărul: „47”.
Bunica: 16 noiembrie. „Mai sînt 16 zile. Sper că-ţi place parfumul. Am
probleme să dau de tine pe telefonul de la cămin. Cred că stai mult la
bibliotecă. Nu vrei să te gîndeşti cum ar fi să-ţi iau un telefon al tău, ca să
putem vorbi?”
Bunicul: 18 noiembrie. „Mititico. Am primit înapoi un pachet. Te-ai mutat la
alt cămin? Sună-mă la serviciu sau scrie-mi la post restant. Sînt încă în
căruţă. Aştept să te văd. Numai două săptămîni încă!”.
Bunica: 23 noiembrie. O scrisoare. „Mititico. Am fost aşa de dezamăgit că n-
ai venit acasă pentru curcan. Îţi trimit ceva bani să ai pentru o masă în
oraş... nouă zile şi se duc şi astea!”
Bunicul și Bunica (la unison): 25 noiembrie. O scrisoare:
Mititica: „Dragă unchiule Peck, Îţi trimit asta la serviciu. Nu veni weekend-ul
viitor pentru ziua mea. N-o să fiu aici...”

(O Voce se adresează:) Accelerînd din viteza a treia în viteza a patra.

Bunicul: 10 decembrie 1969. O cameră de hotel. Philadelphia. În seara asta
nu e lună.

48
(Peck stă pe marginea patului, în timp ce Mititica umblă de colo-colo. Nu
poate crede că ea e în camera lui, dar fericirea lui are o latură disperată. O
sticlă de şampanie stă într-o găleată cu gheaţă, într-o foarte frumoasă
cameră de hotel.)
Peck: De ce nu te aşezi?
Mititica: Nu vreau. Şampania pentru ce e?
Peck: Am crezut că putem bea pentru aniversarea ta.
Mititica: ... Sînt aşa de supărată pe tine, unchiule Peck.
Peck: De ce?
Mititica: Vreau să spun, ai înnebunit?
Peck: Ce-am făcut?
Mititica: M-ai speriat de-am crezut că mor – tot trimiţîndu-mi chestiile alea
prin poştă...
Peck: ...Erau cadouri! Voiam numai să-ţi dau nişte lucruşoare stilate pentru
primul tău semestru...
Mititica: Păi ce naiba era cu numerele alea! Mai sînt 44 de zile, încă două
săptămîni. Şi pe urmă doar numere – 69, 68, 67 – ca nu’ş ce criminal în
serie!
Peck: Mititico! Oau! Cu mine vorbeşti – încercam numai să-ţi ridic moralul,
încercam să-ţi aniversez ziua.
Mititica: Ziua cînd am împlinit 18 ani. Nu sînt un copil, unchiule Peck. Făceai
numărătoarea inversă pînă la aniversarea mea de 18 ani.
Peck: Şi?
Mititica: Şi? Şi coruperea de minori încetează cînd o femeie împlineşte 18
ani. Ştim asta şi tu, şi eu.

49
(Peck calcă pe gheaţă.)
Peck: Cred c-ai înţeles greşit.
Mititica: Cred c-am înţeles foarte bine. Ştiu ce-ai de gînd cu cinci paşi
înainte s-o faci. Conducere preventivă 101.
Peck: Atunci de ce ai propus să ne vedem aici şi nu la restaurant?
Mititica: Nu vreau să avem discuţia asta în public.
Peck: Bine. Bine. Avem multe de vorbit.
Mititica: Mda. Avem. (Mititica nu vrea să facă ceea ce are de făcut) Ai
putea... să-mi dai puţină şampanie?
Peck: Sigur, doamnă. (Peck face din asta un mare spectacol) Daţi-mi voie să
fac onorurile. Nu ştiam ce-aţi prefera – Taittingers sau Veuve Clicquot – aşa
că m-am gîndit să-ncepem cu un clasic: Perrier Jouet. (Sticla e deschisă)
Repede, Mititico, paharul! (Unchiul Peck îi umple Mititicăi paharul. Pune
sticla la loc în gheaţă şi se duce după o cutie cu suc de ghimbir) Dă-mi voie
să iau nişte suc – spumantul meu – şi să ciocnesc cu tine.
(Se întoarce şi vede că Mititica nu l-a aşteptat.)
Mititica: A, îmi pare rău, unchiule Peck. Stai să-mi iau altul. (Peck îi umple
paharul şi se întinde după suc; ea îl opreşte) Unchiule Peck, poate-ar trebui
să bei cu mine nişte şampanie.
Peck: Vrei să... beau?
Mititica: Nu e politicos să laşi o doamnă să bea singură.
Peck: Păi, domnişoară, dacă insistaţi... (Peck ezită) ...Numai unul. A trecut
ceva timp. (Peck umple altă cupă pentru el) Uite. Aş dori să propun un toast
pentru dvs. şi ziua dvs. de naştere! (Peck soarbe şovăind) Nu mai sînt
obişnuit cu asta.

50
Mititica: Nu trebuie să pleci nicăieri în noaptea asta, nu-i aşa?
(Peck speră că ăsta e un semn bun.)
Peck: Sînt al tău. ...Doamne, ce bine e să te văd! Mă obişnuisem aşa mult
să... să... vorbesc cu tine în minte. Sînt obişnuit să te văd în fiecare
săptămînă – sînt atîtea – nici nu ştiu de unde să încep. Cum e la şcoală,
Mititico?
Mititica: Eu... e greu, unchiule Peck. Mai greu decît îmi închipuisem. Sînt în
plină sesiune şi... nu ştiu.
Peck: O să treci cu bine prin asta. Ca întotdeauna.
Mititica: Poate. S-ar putea... să fiu exmatriculată.
Peck: Mereu te gîndeşti la ce-i mai rău, Mititico, dar cînd lucrurile merg
totuşi... (Mititica ridică din umeri şi-i mai toarnă un pahar) ...Hei, scumpo,
ia-o mai uşor, ok?
Mititica: Costă foarte mult?
Peck: Tot ce-i mai bun pentru tine. Dar nu preţul contează, şampania
trebuie „sorbită”. (Mititica tace) Uite... dacă ai probleme la şcoală... poţi
oricînd să vii acasă pentru un timp.
Mititica: Nu. (Mititica încearcă să nu fie atît de dură) Mulţumesc, unchiule
Peck, dar o să mă descurc eu cumva.
Peck: Se presupune că vii înapoi vraişte, în primul tău an departe de casă.
Mititica: Exact. Ce mai face mătuşa Mary?
Peck: E bine. (Pauză) Deci... ce zici de noua maşină?
Mititica: E foarte drăguţă. Mai zi-mi o dată, ce e?
Peck: E un Cadillac El Dorado.
Mititica: Aha. Deci, sînt foarte fericită pentru tine, unchiule Peck.

51
Peck: Am luat-o pentru tine.
Mititica: Poftim?
Peck: Mereu mi-am dorit un Cadillac, dar mă gîndeam, Peck, aşteaptă pînă
creşte Mititica – şi mă gîndeam că poate-o să vrei s-o conduci şi tu.
Mititica (confuză): De ce să vreau să conduc maşina ta?
Peck: Pur şi simplu pentru că e cea mai bună – vreau să ai tot ce-i mai bun.
(Rămîn fără „benzină”; ton lejer)
Mititica: Ascultă, unchiule Peck, Peck: Mă tot gîndeam în sinea
mea cum să
nu ştiu cum să-ncep, dar... ţi-o spun....
Peck: Scuze.
Mititica: Întîi tu.
Peck: Deci, plecarea ta... m-a făcut pur şi simplu să-mi dau seama ce dor mi-
e de tine. Să vorbesc cu tine şi să fiu singur cu tine. Am ajuns să chiar
depind de tine, Mititico. Iar în ultima vreme a fost aşa de greu să dau de
tine – distanţa şi... -, iar tu nu eşti niciodată acolo cînd te sun – cred că
trăieşti în bibliotecă...
Mititica: Nu, problema e că... nu eram la bibliotecă...
Peck: Ei bine, nu contează – sper că şi ţie ţi-a fost la fel de dor de mine.
Mititica: Unchiule Peck, m-am gîndit o grămadă la asta, şi am venit aici în
seara asta ca să ţi-o spun... nu mi-e foarte bine. Sînt foarte confuză, nu mă
pot concentra la treabă, şi dacă acum am plecat – m-am tot gîndit la asta –
şi nu vreau să ne mai „vedem”. Altfel decît cu toată familia.
Peck (calm): Te vezi cu alţi bărbaţi?

52
Mititica (începînd să se agite): Eu... nu, nu de-asta – eu... deci, sigur, mă
văd... ascultă, asta nu e treaba nimănui!
Peck: Eşti îndrăgostită de cineva?
Mititica: Nu despre asta e vorba.
Peck: Mititico, eşti speriată. Maică-ta şi bunicii ţi-au băgat în cap tot felul de
prostii despre bărbaţi – îi aud prelucrîndu-te mereu – şi eşti speriată. N-o să
te doară – dacă bărbatul cu care te culci te iubeşte cu adevărat. (Mititica e
speriată. Începe să tremure) Iar eu te-am iubit din clipa în care te-am ţinut
în palmă. Şi cred că toată lumea te-a băgat în sperieţi cu ceva care e ca şi
cum ai respira...
Mititica: O, Doamne... (Respiră) Nu mă mai pot vedea cu tine, unchiule
Peck.
(Peck dă peste cap paharul de şampanie.)
Peck: Mititico. Ascultă. Deschide ochii şi uită-te la mine. Haide. Deschide
doar ochii. (Mititica, cu ochii strîns închişi, refuză) În regulă atunci. Vreau
numai să asculţi. Mititico, te rog o singură dată. Din propria ta voinţă.
Întinde-te pe pat cu mine – amîndoi îmbrăcaţi – doar întinde-te pe pat cu
mine, un bărbat şi o femeie... şi hai... să ne ţinem în braţe. Nimic altceva.
Înainte să zici ceva. Vreau şansa să te... ţin în braţe. Pentru că uneori trupul
ştie lucruri de care mintea nu ascultă... şi după ce te ţin în braţe, vreau să-
mi spui ce simţi.
Mititica: O să mă... ţii în braţe doar?
Peck: Da. Şi pe urmă poţi să-mi spui ce simţi.
(Mititica – pe jumătate vrînd să fugă, pe jumătate dornică să termine, pe
jumătate vrînd ca el s-o ţină în braţe:)

53
Mititica: Da. Bine. Doar ne ţinem în braţe. Nimic altceva.
(Peck se întinde pe pat şi-şi întinde braţele spre ea. Mititica se întinde lîngă
el, punîndu-şi capul pe pieptul lui. El arată de parcă ar încerca s-o topească
în porii lui prin osmoză. Îi mîngîie părul, iar ea stă perfect nemişcată.)
Mititica: ...Trebuie să mă-ntorc.
Peck: Aşteaptă. Mititico. N-ai simţit... nimic?
Mititica (minţind): Nu. Nimic.
Peck: Te gîndeşti... te gîndeşti la mine?
Mititica: ...Nu.
(Peck, grăbit, tremurînd, scoate ceva din buzunar.)
Peck: Am 45 de ani. Nu e mult pentru un bărbat. Şi nu mai sînt în stare de
nimic, decît să mă gîndesc la tine. La serviciu nu mă mai pot concentra.
Mititico. Trebuie să... vreau să te gîndeşti la ce-o să-ţi cer.
Mititica: Te-ascult.
(Peck deschide o cutiuţă cu un inel.)
Peck: Vreau să fii soţia mea.
Mititica: Aşa ceva nu se întîmplă.
Peck: O să-i spun lui Mary că vreau să divorţăm. Nu sîntem rude. Ar fi
legal...
Mititica: ...Ce-ţi imaginai! Eşti însurat cu mătuşa mea, unchiule Peck. Ea
face parte din familia mea. Ai întrecut... ai întrecut mult limita. Familia e
familie.
(Repede, Mititca zboară prin încăpere, îşi ia haina) Am plecat. Acum. N-o să
mă mai văd cu tine. Niciodată.

54
(Peck rămîne un moment întins în pat, încercînd să proceseze îngrozitoarea
veste. O clipă, aproape se chirceşte în poziţie fetală)
Nu vin acasă de Crăciun. Ai face bine să te duci acasă la mătuşa Mary. Acum
du-te acasă, unchiule Peck.
(Peck se controlează şi se aşază, rigid)
Unchiule Peck? Iartă-mă, dar trebuie să plec.
(Pauză)
Ţi-e bine?
(Cu o disciplină provenind din faptul că i s-a spus că băieţii nu plîng, Peck se
ridică în picioare.)
Peck: Sînt ok. Mă gîndesc numai... Am nevoie de-o băutură adevărată.

(Corul masculin grec a devenit un barman. La o tejghea micuţă, înşiruie pahare pentru
Peck. În timp ce Mititica povesteşte, îl vedem pe Peck stînd şi golind băutura, calm şi cu
grijă.)

Mititica (către public): Nu l-am mai văzut niciodată. Am stat departe, de

Crăciun şi Ziua Recunoştinţei, ani întregi după aceea.
Acum cînd sînt destul de matură, am cîteva întrebări pe care mi-ar fi plăcut
să i le fi pus. Ţie cine ţi-a făcut-o, unchiule Peck? Cîţi ani aveai? Aveai 11
ani?
(Peck se mută în maşină pe scaunul şoferului şi aşteaptă)
Mă gîndesc uneori că unchiul meu era un fel de Olandez Zburător. În operă,
Olandezul e blestemat să hoinărească pe mare; dar odată la şapte ani poate
acosta, iar dacă întîlneşte o fecioară care să-l iubească din proprie voinţă e
eliberat.
55
Şi-l văd în minte pe unchiul Peck, în Chevrolet-ul lui din ’56, o fantomă
conducînd în sus şi-n jos pe drumurile mărginaşe din Carolina – căutînd o
fată care, din proprie dorinţă, să-l iubească. Să-l elibereze.

(O Voce declară:) Dvs. şi marşarierul.

Mititica: Vara lui 1962. Despre Bărbaţi, Sex şi Femei, Partea a III-a:
(Mititica intră, ca o fată de zece ani, în:)
Mama: Nici nu poate fi vorba. Nu avem ce discuta.
Mititica: Da’ de ce?
Mama: Mititico, nu discutăm despre asta. Am zis nu.
Mititica: Dar aş putea sta o săptămînă în plus la mare! N-o să-mi spui de
ce?
Mama: Unchi-tu îţi dă mult prea multă atenţie.
Mititica: Mă ascultă cînd vorbesc. Şi... şi vorbeşte cu mine. Mă învaţă
chestii. Mama, ştie o grămadă de lucruri.
Mama: E un şmecher dintr-un orăşel, care-a învăţat să amestece băuturi de
la Hugh Hefner.
Mititica: Cine e Hugh Hefner?
(Pauză)
Mama: Nu las o fată de 11 ani să petreacă şapte ore singură în maşină cu
un bărbat... Nu-mi place cum se uită unchi-tu la tine.
Mititica: Pentru numele lui Dumnezeu, mamă! Doar pentru că tu ai trecut
prin momente nasoale cu tata, crezi că toţi bărbaţii sînt răi!
Mama: A, nu, Mititico, nu toţi bărbaţii... Numai că noi... noi n-am prea avut
noroc cu bărbaţii în familia asta.

56
Mititica: Doar pentru că tu ţi-ai pierdut soţul... merit şi eu o şansă să am un
tată! Cineva! Un bărbat care să aibă grijă de mine! Nu primesc şi eu şansa
asta?
Mama: O să mă simt groaznic dacă se-ntîmplă ceva.
Mititica: Mamă! E-n mintea ta! N-o să se întîmple nimic! Pot să am grijă de
mine. Şi clar pot să mă descurc cu unchiul Peck.
Mama: Bine. Dar te previn... dacă se întîmplă ceva, tu eşti responsabilă.
(Mititica trece din această scenă înspre maşină.)
Mititica: 1962. Pe drumurile de ţară din Carolina: prima lecţie de şofat.
Peck: Mititico? Ai obosit?
Mititica: Un pic.
Peck: E mult de condus. Dar mergem bine. Putem s-o luăm de-aici pe
drumul secundar şi-o să vedem... ceva privelişte. Adică... am o idee... (Peck
verifică oglinda retrovizoare.)
Mititica: Ne oprim, unchiule Peck?
Peck: Pe-aici nu e trafic. Vrei să conduci?
Mititica: Nu ştiu să conduc.
Peck: E simplu. O să-ţi arăt cum se face. Am început să conduc cînd aveam
vîrsta ta. Nu vrei şi tu...?
Mititica: ...Dar la vîrsta mea nu e legal!
Peck: Şi tocmai de-asta nu trebuie să spui nimănui că te-am lăsat...
Mititica: ...Da’...n-ajung la pedale.
Peck: Poţi să stai la mine-n braţe şi să-nvîrţi volanul. O să apăs eu pedalele
pentru tine. Taică-tu te lasă vreodată să-i conduci maşina?
Mititica: Nici într-un caz.

57
Peck: Vrei să-ncerci?
Mititica: Ok. (Mititica se mută pe genunchii lui Peck. Se lasă pe el, închizînd
ochii.)
Peck: Eşti mititică rău, nu-i aşa? Ok – acum imaginează-ţi că volanul e un
ceas mare – vreau să-ţi pui mîna dreaptă acolo unde pe ceas ar fi ora trei, şi
mîna stîngă la nouă...
(Mititica îşi pune o mînă pe faţa lui Peck, ca să-l mîngîie. Apoi apucă
volanul.)
Mititica: E bine cum fac?
Peck: E bine. Acum, indiferent ce faci, nu lăsa volanul din mînă. Îmi spui mie dacă să
merg mai repede sau mai încet...
Mititica: Nu aşa repede, unchiule Peck!
Peck: Mititico, trebuie să te uiţi la drum...
(Peck îşi pune mîinile pe pieptul Mititicăi. Ea se relaxează sprijinindu-se de el, acceptîndu-
i atingerea.)
Mititica: Unchiule Peck... ce faci?
Peck: Continuă să conduci. (Îşi strecoară mîna sub bluza ei.)
Mititica: Unchiule Peck, nu face asta, te rog...
Peck: Doar încă un pic... (Peck se încordează în direcţia Mititicăi.)
Mititica (încercînd să nu plîngă): Aşa ceva nu se întîmplă.
(Peck se încordează şi mai mult, brusc. Îşi îngroapă faîa în ceafa Mititicăi şi geme uşor.
Mititica iese din maşină. Şi Peck dispare.
O voce reflectează:)Şofatul în lumea de azi.

Mititica: Acea zi a fost ultima pe care-am trăit-o în propriul corp. M-am

retras deasupra gîtului, şi de-atunci am trăit înăuntrul „focului” din capul
meu.

58
Iar acum asta pare să fi fost acum mult, mult timp. Cînd eram amîndoi
foarte tineri.
Şi nici n-am apucat să-mi dau seama cînd am făcut aproape 35 de ani.
Pentru o femeie, asta înseamnă să ajungi undeva. Şi mă trezesc crezînd în
lucruri în care versiunea mea mai tînără a jurat să nu creadă niciodată.
Lucruri ca familie sau iertare.
Ştiu că sînt norocoasă. Chiar dacă tot n-am aflat vreodată ce înseamnă să
faci jogging sau să dansezi. Tot ce... „ţopăie”. Îmi place să mă uit la oameni
pe ringul de dans sau afară, pe pistele de alergare, pur şi simplu ţopăind. Şi
zic: bravo lor. (Mititica se duce cu plăcere spre maşină.)
Senzaţia cea mai apropiată pe care-o am – de corp în zbor – cred c-o am
cînd conduc. Într-o zi ca asta. E cinci dimineaţa. Radioul zice c-o să fie senin
şi aer proaspăt. Am în faţa mea 750 de km de autostradă – şi cîteva drumuri
secundare. Am umplut azi-noapte rezervorul şi-am verificat uleiul. Am
verificat şi cauciucurile. Trebuie s-o tratezi... cu respect.
Primul lucru pe care-l fac e: verific sub maşină. Să văd dacă nu s-a strecurat
dedesupt vreun copil de doi ani sau vreo pisică de casă care să-şi plaseze
strategic căpăţînile sub roţile mele din spate. (Mititica se apleacă.)
Ne. Pe urmă mă urc în maşină.
Încui uşile. Şi pornesc motorul. Apoi reglez cea mai importantă comandă de
pe bord – radioul. (Mititica porneşte radioul: auzim toată familia
amestecîndu-şi vocile, şi paraziţi:)
Mama (intersectîndu-se): „Erai atît de mică, încît îi încăpeai în palmă.”
Bunicul (intersectîndu-se): „Cam cum o s-o ajute Shakespeare să se-ntindă
pe spate pe...”

59
Bunica (intersectîndu-se): „E bine cum fac?”

(Mititica reglează mai bine postul de radio. Începe o melodie ca Dedicated

to the One I Love sau Sweet Dreams de la Orbison, tăind replicile.)
Mititica: A... (Pauză.) Îmi reglez scaunul. Îmi pun centura. Pe urmă verific
oglinda din dreapta – verific oglinda din stînga. (Face ce spune.) În sfîrşit,
reglez oglinda retrovizoare. (În timp ce Mititica reglează oglinda
retrovizoare, o lumină slabă atinge spiritul unchiului Peck, care stă pe
bancheta din spate. Ea îi zîmbeşte şi el dă din cap spre ea. Sînt fericiţi să
meargă împreună la drum lung. Mititica bagă maşina în viteza întîi; către
public:) Şi pe urmă... o calc. (Sunete de maşină demarînd. Heblu.)

Sfîrşitul piesei.

60