COLEGIUL TEHNIC DE AERONAUTICĂ HENRI COANDĂ

BUCUREŞTI

PROIECT PENTRU STAGIILE DE PREGATIRE PRACTICA

Coordonator
Prof. Ing. ADRIANA VECHE
Elev:
CRINTA FLORIAN
Clasa a XI-a D

Specializarea: Tehnician instalaţii electrice

2012
 TEMA PROIECTULUI

EXECUTAREA INSTALAȚIILOR ELECTRICE

DE JOASĂ TENSIUNE
PENTRU FORŢĂ
 Cuprins
· Argument – nota de prezentare
· Memoriu tehnic
1. INSTALAŢII DE FORŢĂ- noţiuni introductive

2. ETAPELE DE EXECUŢIE A UNEI INSTALAŢII ELECTRICE DE FORŢĂ

A. ÎNTOCMIREA SCHEMEI ŞI PLANULUI INSTALAŢIEI
B. TRANSPUNEREA ÎN PLANURI A SCHEMELOR ELABORATE
C. DIMENSIONAREA ELEMENTELOR INSTALAŢIEI ELECTRICE DE FORŢĂ

3. ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

4. VERIFICAREA ŞI RECEPŢIONAREA INSTALAŢILOR ELECTRICE INTERIOARE

5. SCHEME ELECTRICE DE ALIMENTARE A DIFERITELOR UTILAJE

· Norme de securitate a muncii

· Bibliografie
 Argument- nota de prezentare

Instalaţia electrică ( prescurtat “instalaţie”) este ansamblul de echipament electric interconectat în cadrul unui
spaţiu dat sau al unei zone precizate. Localizarea şi interconectarea într-un anumit scop funcţional constituie cele
două criterii inseparabile pentru delimitarea unei instalaţii.
Instalaţia electrică are deci două componente de bază:
- echipamente electrice, cu o anumită destinaţie funcţională;
- canale conductoare (linii), care servesc pentru dirijarea energiei electrice şi pentru interconectarea
echipamentelor:
- reţeaua electrică, care conţine echipamentele electrice interconectate, în amonte faţă de ultimul receptor sau de la
ultima unitate funcţională, şi care servesc pentru alimentarea cu energie electrică a receptorului sau unităţii
respective;
- linii de conexiune în interiorul echipamentelor sau unităţilor funcţionale.

Echipamentul electric (prescurtat “echipament”) cuprinde elementele sau unităţile funcţionale complexe care
intervin în fluxul de energie electrică: producere, transport, distribuţie, stocare, conversie, măsurare şi consum
(utilizare) ca:
- elemente indispensabile (de bază) în lanţul de transfer (alimentare)
- elemente auxiliare (suplimentare), care asigură funcţionarea corectă, la parametrii şi secvenţe precizate, a
elementelor de bază sau/şi protecţia adecvată, în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi.
Echipamentele electrice constau în: maşini electrice (generatoare şi motoare), transformatoare (de
putere şi de măsura), convertoare (electromecanice sau statice), aparate electrice (de comutaţie, de protecţie, de
măsură), diverse dispozitive ( de semnalizare, de acţionare, electromagneţi), elemente de conexiune (tablouri de
distribuţie, doze de ramificaţie, prize).
In funcţie de intensitatea curentului şi de destinaţie (receptoarele alimentate), instalaţiile electrice se pot clasifica în:
 a. instalaţii de curenţi “tari” (intesităţi ale curentului de ordinul amperilor sau kiloamperilor):
- instalaţii de putere (“forţă”), cuprinzând echipamente destinate nemijlocit aplicării energiei electrice (producere,
transport, distribuţie, consum) în scop util: producerea de lucru mecanic, căldura, procese electrochimice;
- instalaţii de iluminat electric;
- instalaţii de automatizare, măsura si control;
- instalaţii pentru compensarea puterii reactive;
- instalaţii pentru reducerea regimului deformant;
- instalaţii de protecţie împotriva şocului electric.
b. instalaţii de curenţi “slabi”:
- instalaţii de telecomunicaţii;
- instalaţii de detectare automată şi de alarmă;
- instalaţii de telesupraveghere a funcţionării instalaţiilor de curenţi “tari” din clădiri;
- instalaţii de ceasuri electrice;
- instalaţii de telecomandă şi telemăsurare.

În distribuţia energiei electrice schemele în care staţia de primire este alimentată dintr-o singură sursă, presupune
că energia electrică va fi transmisă spre receptoare într-un singur sens, printr-o reţea care se ramifică succesiv, pe
măsura apropierii de receptoare, la diferite niveluri în structura sistemică a instalaţiei, permiţând dirijarea energiei
electrice în diferite direcţii şi la diferite elemente alimentate. Ramificarea se realizează cu ajutorul unor echipamente
prefabricate specializate, numite puncte de distribuţie, situate în nodurile corespunzătoare ale reţelei.
Fiecare punct de distribuţie este constituit, ca echipament de putere ("forţă") din:
- o sosire, direct de la o sursă secundară sau de la un punct de distribuţie precedent;
- mai multe plecări, spre alte puncte de distribuţie sau elemente alimentate;
- un sistem de bare alimentate prin sosire şi din care se execută derivaţiile pentru plecări.
Un punct de distribuţie mai poate conţine circuite suplimentare de comandă, semnalizare, măsură etc. Curentul
nominal al sosirii este considerat drept curent nominal al punctului de distribuţie respectiv.
 MEMORIU TEHNIC
INSTALAŢII DE FORŢĂ- noţiuni introductive

Prin instalaţia electrică pentru forţă se înţelege o instalaţie electrică care alimentează diferite utilaje
care au în structura lor mecanică motoare electrice cu puteri diferite, baterii de rezistenţe electrice de încălzire
(cuptoare electrice, electrolize ) transformatoare electrice etc.
Instalaţia electrică de forţă ca şi celelalte feluri de instalaţii se execută fizic, după un proiect bine
întocmit, satisfăcând toate necesităţile obiectivului de executat. Exemplu: atelier, fabrică, uzină, transport
electrificat de cale ferată, tramvaie, metrou, sonde pentru extracţia petrolului etc.
Părţi componente ale unei instalaţii de joasă tensiune sunt:
1. –Reţeaua electrică pentru alimentarea instalaţiilor interioare pentru forţă.
2. –Tablouri electrice de alimentare a diferitelor utilaje:
-tablouri pentru receptoare de forţă;
-tablouri pentru receptoare de lumină şi priză;
3. –Tablouri de automatizare pentru funcţionarea fiecărui utilaj:
pornire, supraveghere, oprire;
4. –Circuitele electrice de alimentare de forţă între tabloul electric şi utilaj;
5. –Circuitele electrice de automatizare între tabloul electric de alimentare şi utilaj;
6. –Circuitul electric de priză de protecţie împotriva electrocutării – priza de pământ;
7. –Instalaţie electrică de iluminat.
 ETAPELE DE EXECUŢIE A UNEI INSTALAŢII
ELECTRICE DE FORŢĂ
A. ÎNTOCMIREA SCHEMEI ŞI PLANULUI INSTALAŢIEI

Poziţia în plan a motoarelor electrice este hotărâta de poziţia maşinii sau utilajului pe care-l antrenează.
Acestea se amplasează la o distanţă suficientă dintre ele, sau între ele şi perete, pentru a permite manevrarea uşoară
la montare sau la demontare, pentru a înlesni accesul uşor în timpul verificărilor şi întreţinerii.
Fiecare motor trebuie să fie alimentat pe un circuit electric propriu şi să fie prevăzut cu:
 Relee termice pentru protecţie la suprasarcină;
 Siguranţe fuzibile pentru protecţie la scurcircuit;
 Un aparat de acţionare (manual sau automat);

Pentru întocmirea schemelor şi planurilor instalaţiei de forţă se procedează la fel ca în cazul instalaţiilor de
lumină, adică:
se stabileşte poziţia fiecărui receptor de forţă (motor sau priză) în planul de arhitectură :

Instalaţia electrică generală este reprezentată schematic prin desenarea fiecărui circuit electric (trifazat sau
monofazat ) numai printr-o linie care porneşte de la bara generală de distribuţie, uneşte toate elementele din
circuit (întrerupător, siguranţe, elemente de comandă etc.) şi ajunge la maşina sau agregatul electric.
 In schemă se trec toate mărimile electrice ale circuitului respectiv, precum şi felul şi mărimile elementelor de
protecţie mecanică pentru execuţia circuitului respectiv.

Schema electrică monofilară a

întregii instalaţii de forţă

In această schemă este exemplificat acest lucru pentru un punct termic. Caracteristicile motoarelor sunt
determinate de condiţiile tehnologice, iar caracteristicile prizelor se stabilesc astfel ca la acestea să poată fi racordate
unele receptoare portabile necesare reparaţiilor, întreţinerii, cum ar fi : aparate de sudare, maşini de găurit, polizoare,
lămpi portabile la tensiuni redusa (24 V) etc.
 · Se întocmeşte schema de
distribuţie a fiecărui tablou de forţă
din clădire:

Tabloul de forţă se prevede pentru alimentarea

unui grup de receptoare care se află într-o unitate
funcţională, cum ar fi, de exemplu, receptoarele dintr-un
punct termic, dintr-o staţie de hidrofor, dintr-o centrală
termică, dintr-un laborator de încercări, dintr-un atelier
mecanic etc. Numărul de receptoare ce poate fi alimentat
dintr-un tablou de forţă este variabil. El este limitat de
regulă de dimensiunile pe care le poate avea tabloul
electric. De aceea tablourile de forţă pot avea puterea
instalată de valori de la câţiva kW până la zeci şi chiar
sute de kW.
Schema alîturată cuprinde nouă circuite pentru
motoare (şapte cu pornire directă şi două cu pornire stea-
triunghi, un circuit de prize trifazice cu puterea de 5kW,
un circuit de prize monofazice cu puterea de 1,5kW, un
circuit trifazat de rezervă cu puterea de 3kW şi un circuit
de tensiune redusă (24V), legat în faţa întreruptorului
general, de putere foarte mică (100VA) pentru lămpi
portabile.
Caracteristicile electrice ale motoarelor sunt date în tabelul de mai jos

Puterea Turaţia Randamentul Factor de putere Raportul

instalată [rot/min] η cos φ In/Ip

1,1 1500 0,73 0,78 6

1,5 1500 0,76 0,79 6
2,2 1000 0,77 0,74 5,5
7,5 1500 0,855 0,84 6,5

Caracteristicile electrice ale motoarelor din TF1

Tabloul electric TF1 are o putere instalata de 35,3kW.

 Se întocmeşte schema generala de distribuţie a instalaţiei de forţă.

Aceasta se întocmeşte după aceleaşi principii ca şi în schema generală a unei instalaţii de lumină.
 B. TRANSPUNEREA ÎN PLANURI A SCHEMELOR ELABORATE

Circuitele de forţă sunt mult mai simplu de trasat decât cele de lumină,
deoarece pe un circuit se afla un singur motor, iar circuitele de priză nu diferă de
cele de priză din instalaţia de iluminat. Circuitele se pot executa:
aparent, pe elementele de construcţie. Aceasta soluţie cel mai des adoptată,
montarea circuitelor făcându-se pe pereţii încăperii. Deoarece tuburile de protecţie
sunt mult mai expuse la lovituri mecanice, în astfel de încăperi acestea se executa
de regula din metal (PEL sau ţeavă);
îngropat în elementele de construcţie. Soluţia îngropat se alege foarte des
când motoarele se afla departe de pereţii încăperii, sau când distanţele de la tablou
la acestea de-a lungul pereţilor este de asemenea mare. În astfel de situaţii,
circuitele electrice se montează îngropat în pardoseala încăperii, fie direct în
pardoseală, fie în canale special făcute şi acoperite cu tablă striată. Canalele pentru
circuite de forţă trebuie să fie prevăzute cu sisteme de scurgere şi evacuare a apei.

Ca şi în cazul circuitelor pentru instalaţia de iluminat, circuitele de forţă nu trebuie să străbată elemente de
rezistenţă ale construcţiei şi trebuie să se găsească la distanţe corespunzătoare de celelalte conducte metalice
pentru apă rece sau caldă, încălzire ori gaze.
Coloanele de legătura, atât cele secundare cât şi cea generală, se vor duce pe drumul cel mai scurt dintre
punctele pe care le unesc, în condiţiile respectării distanţelor minime admise între elementele instalaţiei şi
elementele altor instalaţii sau elemente de construcţie ( Normativ 1-70-90)
C. DIMENSIONAREA ELEMENTELOR INSTALAŢIEI ELECTRICE DE FORŢĂ

Calculul prezintă câteva particularităţi faţă de cel pentru iluminat, atât datorită naturii receptoarelor, cât şi
numărului mare de aparate de acţionare şi protecţie care se prevăd.

· Calculul circuitelor cuprinde:

- determinarea secţiunilor de fază şi a tubului de protecţie
- alegerea contactorului pentru acţionare;
- alegerea releului termic pentru protecţie la suprasarcină;
- alegerea siguranţelor fuzibile pentru protecţia la scurtcircuit;

Calculul circuitului pentru pornirea directă a motorului

· Calculul coloanelor secundare cuprinde:
- determinarea secţiunilor conductorilor de fază şi a tubului de protecţie;
- alegerea întrerupătorului;
- alegerea siguranţelor
- alegerea aparatelor de măsurat.
Determinarea secţiunilor conductorilor de fază şi a tubului de protecţie
Alegerea întrerupătorului
Alegerea siguranţei fuzibile se face punând condiţiile
Alegerea aparatelor de măsurat
 Asigurarea protecţiei instalaţiei

Trebuie arătat că instalaţia electrică de joasă tensiune pe care o impune lucrarea este o tensiune electrică
cu valoarea sub 1000V ( 1KV ) respectiv 220V – tensiune de forţă şi nul şi 380V tensiunea măsurată între fazele
reţelei de alimentare.
Coloana de alimentare cu energie electrică a acestui atelier de producţie se aduce dintr-un post de
transformare din apropiere; acest post de transformare coboară tensiunea de la valoarea de medie tensiune exemplu
35KV la valoarea de joasă tensiune 380V.
Aceasta coloană de alimentare este un cablu electric cu 4 conductoare electrice cu izolaţie electrică în
PVC şi cu manta exterioară formată din 2 benzi de oţel.
Acest cablu se introduce în pământ (se pozează) într-un şanţ cu adâncimea de 0,8 m urmând un traseu cât
mai liniar evident ocolind obstacolele (conducte de apă, gaz etc.) la distanţele standardizate. Peste cablu se aşează
un strat subţire de nisip apoi un rând de cărămidă după care se astupă cu pământ.
La intrare în clădire cablul se intoduce într-o ţeavă metalică care îl protejează mecanic de eventualele
lovituri.
In interiorul clădirii traseul cablului se va face aparent-pozat pe perete pe suporţi sau cu bride, pânş la
tabloul electric. In tabloul electric cablul de alimentare se va conecta la un separator trifazat de bară. Acest separator
trebuie să fie dimensionat (din punct de vedere al curentului care trebuie să treacă prin el) pentru puterea electrică a
întregului consum electric.
 ORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

▪ La lucrările de construcţii montaj şi de exploatare-întreţinere este necesar ca formaţia de lucru

normată pentru executarea instalaţiilor electrice interioare va cuprinde doi electricieni , dintre
care unul având categoria a IV-a, iar celalalt categoria a II-a.
▪ Verificarea instalaţiei electrice interioare în vederea recepţionării şi punerii în funcţiune se
poate face de către un electrician având grupa a IV-a de autorizare din punct de vedere al
normelor de protecţie.
▪ La elaborarea documentaţiilor tehnico-economice şi la executarea instalaţiilor electrice
interioare, se vor aplica prevederile din „Indicator de norme de deviz pentru lucrări de instalaţii
electrice la construcţii” şi din „ Catalog de preţuri unitare pe articole de deviz pentru lucrări de
instalaţii electrice”.
VERIFICAREA ŞI RECEPŢIONAREA INSTALAŢILOR ELECTRICE INTERIOARE
A. Verificarea preliminară
1. Verificarea preliminară a instalaţiei interioare se va face de către şeful de lucrare, cu scopul de a stabili dacă
au fost respectate prevederile fişei tehnologice.
2. În timpul execuţiei instalaţiei interioare se verifică următoarele :
· Modul de pozare a tuburilor de protecţie, şi anume :
- adâncimea de îngropare ;
- distanţa dintre elementele de fixare ;
- modul de racordare la doze ;
- înclinarea tuburilor;
- corectitudinea îmbinărilor;
- numărul şi calitatea coturilor executate;
- trecerea prin pereţi şi peste materialele combustibile.
· Modul de instalare a conductoarelor electrice, şi anume :
- numărul, tipul şi sectiunea lor;
- modul de legare în doze şi la aparate.
· Modul de montare a tabloului de distribuţie şi a aparatelor de comutaţie şi anume:
- înălţimea de montare a acestora;
- distanţele faţă de celelalte elemente ale locuinţei.
· Modul de realizare a instalaţiei de protecţie, şi anume :
- tipul şi sectiunea conductorului de nul de protecţie ;
- suficienţa şi modul de instalare a prizelor cu contact de protecţie.
3. La încheierea lucrării , executantul lucrării va verifica:
- modul în care au fost respectate la lucrare prevederile proiectului de execuţie;
- modul în care au fost încorporate în lucrare materialele prevazute, luându-se măsuri de valorificare
corespunzătoare.
- aspectul estetic al lucrării ;
 B. Verificarea definitivă

1. Verificarea definitivă a instalaţiei interioare se face de delegatul subunităţii de exploatare, având drept scop
recepţionarea lucrării şi racordarea acesteia la reţeaua electrică de distribuţie de joas tensiune.
2. La verificarea definitivă a lucrării de instalaţie interioară se vor urmări :
- modul în care au fost respectate prevederile proiectului de executie ;
- aspectul estetic al lucrării ;
- modul de executie a legaturilor electrice in doze, la aparate, la tabloul de distribuţie, la corpurile de
iluminat.
- modul de amplasare şi fixare a tabloului de distribuţie, a aparatelor şi a corpurilor de iluminat
3. Instalaţia electrică, care corespunde verificărilor efectuate, se consideră receptionată şi se trece la racordarea
şi la reţeaua electrică de distribuţie şi punere în funcţiune.
4. Pentru instalaţiile respinse la recepţie se vor întocmi note de remedieri.

C. Executarea măsurărilor pentru verificarea rezistenţei de izolaţie

1. Verificarea rezistenţei la izolaţie a instalaţiei se face prin măsurarea :
- rezistenţei la izolaţie a conductoarelor faţă de pământ;
- rezistenţei de izolaţie a conductoarelor între ele.
2. Valoarea rezistenţei de izolaţie a instalaţiei se consideră admisibilă dacă este de minim 500kohmi.
3. Măsurarea rezistenţei de izolaţie a conductoarelor faţă de pământ se efectuează legând pe rând fiecare
conductor la o bornă a megohmmetrului, cealaltă bornă fiind legata la conductorul nulului de protecţie. Pentru
măsurarea rezistenţei de izolaţie a conductoarelor între ele, se vor lua, în prealabil, urmatoarele măsuri :
- întrerupătoarele şi comutatoarele vor avea poziţia închis ;
- becurile se vor scoate din dulie;
- transformatorul de sonerie se va deconecta.
 SCHEME ELECTRICE DE ALIMENTARE A DIFERITELOR UTILAJE
Separatorul de bară serveşte la separarea vizibilă a alimentarii şi restul instalaţiei.

ATENŢIE! Separatorul nu se va deschide sub sarcină deoarece nu este dimensionat pentru a rupe
arcul electric ce se produce la întrruperea sistemului electric. Deschiderea separatorului se face după acţionarea
întrerupătorului general al tabloului electric.

- contor electric trifazat 380/220V

- separator de bară

- întrerupător tripolar automat

- siguranţă – ansamblu trifazat de siguranţe fuzibile

 Schema electrică de principiu
pentru pornirea motorului electric pentru polizor
Motorul electric pentru polizorul din lucrare are putere mică şi se poate porni direct.

Motorul M este conectat la reţea prin intermediul contactorului C care este compus din:

3 contacte primare prin care trece curentul din motor;

B – bobina de anclanşare (aici la 380V);
Cr – contact auxiliar de autoreţinere;
Bp – buton de pornire a motorului;
Bo – buton de oprire a motorului;
BT – buton de test fără reţinere (cu revenire) folosit pentru
verificarea funcţionării instalaţiei;
RL – releu de sesizare a apariţiei tensiunii pe carcasa
motorului (EX.: Reglajul se face la valoarea de 20V şi un
curent de maxim 60mA, condiţii la care se deschide
contactul CLR şi respectiv întrerupe tensiunea în bobina
contactorului C decuplând motorul de la reţea. Practic
fenomenul se face instantaneu).
Rad – rezistenţa adiţională pentru limitarea curentului prin
bobina releului.
 Schema electrică de principiu
a unui strung de dimensiuni mici

I – întrerupător pornit - oprit;

Cλ/∆ - comutator de pornire stea triunghi
Csens – comutator de sens (stânga-dreapta)
BAl – bloc pentru tensiuni joase (24V) de ac – bloc pentru tensiuni joase (24V) de acţionare a automatizării
SSO – sistem semnalizări optice pentru starea funcţiunilor
Tr – transformator electric cu tensiunile 220V (în primar) şi 24V (în secundar) pentru alimentarea sistemului
de automatizare.
 Efectele curentului electric
Curentul electric de intensitate I prin elementele reţelei are efecte atât asupra acestora, cât şi asupra
organismelor vii şi a altor elemente care vin în contact cu reţeaua.
Efectele curentului electric trebuie avute în vedere la proiectarea şi exploatarea instalaţiilor electrice.
1. Efectele asupra reţelei
a. Pierderile de putere activă
b. Căderile (pierderile) de tensiune
c. Solicitările mecanice ale căilor de curent şi ale suporţilor acestora
d. Efectele negative asupra aparatelor de comutaţie
e. Inducerea de tensiuni electromotoare sau elemente rămase încărcate capacitiv
2. Soluţii posibile pentru realizarea reţelei
Din punct de vedere tehnic, se pot folosi:
- conductoare izolate, montate în tuburi sau ţevi de protecţie, cu accesoriile aferente pentru
derivaţii (doze, cutii) şi îmbinare (manşoane, mufe, coturi, curbe);
- cabluri;
Conductor metalic
- bare neizolate.

a. Conductorul metalic Izolatie

b. Conductorul izolat (conductor, conductă)
c. Cablul
Umplutura Armatura/ecran

Conductor metalic
Izolatia conductorului
Manta
d. Barele neizolate, cu secţiune dreptunghiulară
se folosesc drept:

- cale de curent pentru curenţi intenşi, pentru

racordarea echipamentelor în reţea, în zone
inaccesibile personalului necalificat ca, de
exemplu, legătura între tabloul general şi
transformator, în postul de transformare sau
conexiuni între echipamente, în zone protejate.
- bare "colectoare" – în cadrul tablourilor de
distribuţie, la care se racordează sosirea şi plecările,
în cadrul schemelor radiale.
- canale din bare protejate/capsulate,
prefabricate sub formă de tronsoane, inclusiv
elementele de îmbinare, derivaţie şi montaj: canal
magistral, canal de distribuţie, cutii de ramificaţie,
cutii de colţ, cutii de siguranţe, cutii de dilatare.
 Simbolizarea conductoarelor izolate şi cablurilor

Pentru simbolizarea conductoarelor izolate şi a cablurilor se foloseşte un cod alfanumeric.

CENELEC a adoptat un cod de identificare constând, în ordine, în:
- o literă pentru tipul de cablu: H – model armonizat; A – model nearmonizat, variantă naţională
recunoscută de CENELEC; FRN – conform unui standard naţional;
- una sau două cifre pentru tensiunea de serviciu (tensiunea de linie), de exemplu 05 pentru 500
V; 1 pentru 1 kV;
- o literă pentru materialul izolant, de exemplu V pentru policlorură de vinil (PVC);
X pentru polietilenă armată (XLPE); R pentru cauciuc natural sau artificial;
- o literă pentru materialul învelişurilor de protecţie, de exemplu V pentru policlorură de vinil
(PVC); X pentru polietilenă armată (XLPE);
- o literă pentru construcţii speciale: H – cablu plat divizibil;
H2 – cablu plat indivizibil;
- o literă pentru conductorul metalic, de exemplu U pentru masiv;
R pentru două fibre răsucite (inflexibil);
F, K sau H pentru diverse construcţii flexibile;
- o literă pentru conductorul metalic: A pentru aluminiu; necodificat pentru cupru;
- o parte numerică evidenţiind compoziţia conductorului/cablului: numărul de conductoare,
semnul de multiplicare (x) şi secţiunea transversală a unui conductor (în mm2)
Codul alfanumeric folosit în România este constituit din:
a. litere, pentru:
- materialul conductorului (prima literă din simbol) : A – aluminiu; conductorul din cupru nu se
simbolizează;
- forma secţiunii conductorului şi construcţia: r – secţiune rotundă; s – secţiune în formă de sector de
cerc; f – flexibil; m – multifilar;
- execuţie (în ordine, de la interior spre exterior: izolaţie, înveliş, armătură, manta):
Y – izolaţie/înveliş/manta din PVC; H – izolaţie de hârtie; P – manta din plumb; A – armătură (în interiorul
simbolului); Ab – armătură sub formă de bandă etc;
- destinaţie (la începutul simbolului, după indicarea materialului conductorului):
F – instalaţii fixe; M – instalaţii mobile; C – cablu de energie; CC – cablu de comandă;
CS – cablu de semnalizare;.
b. cifre: numărul de conductoare x secţiunea (mm2); secţiunile reduse se indică după secţiunea
conductoarelor de linie, precedate de semnul +.
Exemple: AFY 2,5 mm2 – conductor din aluminiu, cu izolaţie din PVC, instalaţii fixe
FY 2,5 mm2 – conductor din cupru, cu izolaţie din PVC, instalaţii fixe
2 AFY 2,5 mm2 + FY 2,5 mm2– două conductoare din aluminiu, cu izolaţie din PVC şi un
conductor din cupru, instalaţii fixe
ACYY 4x10 mm2 – cablu de energie, patru conductoare din aluminiu, cu secţiunea 10 mm2, izolate
cu PVC, manta din PVC
CYY 4x10 mm2 – idem, conductor din cupru

Identificarea conductoarelor în cablurile de joasă tensiune se realizează prin culori sau prin numere,
respectând următoarele reguli:
- marcajul în dungi verde-galben este rezervat conductoarelor de protecţie PE sau PEN;
- conductorul neutru (dacă există) trebuie să aibă culoarea albastru deschis sau să fie notat cu cifra 1;
- conductoarele de linie pot fi identificate cu orice culoare în afară de verde-galben, verde, galben,
albastru deschis.
 Măsuri de securitate a muncii în instalaţiile electrice
Accidentele electrice se produc datorită:
atingerea directă a părţilor instalaţiei electrice (conductoare, piese de contact, borne, şunturi etc.);
atingerea unor părţi metalice ale instalaţiei care în mod normal nu sunt legate la tensiune, dar dintr-o
defecţiune – defect de izolaţie (sau prindere mecanică) se găsesc în contact direct cu tensiunea;

Curentul electric, la trecerea prin corpul omului, produce

următoarele efecte:
şocuri electrice cu efect de zguduire a corpului;
pierderea temporară a auzului;
pierderea temporară a vocii;
pierderea cunoştinţei;
contractarea muşchilor;
oprirea respiraţiei;
tramatisme care pot fi: arsuri de diferite grade, metalizarea pielii de
la arcul electric produs la un scurtcircuit etc.

Cele mai periculoase efecte ale accidentelor electrice sunt: oprirea respiraţiei şi a inimii precum şi
arsurile pe suprafeţe mari ale corpului care duc de cele mai multe ori la deces.
La atingerea părţilor electrice sub tensiune , prin corpul uman trece un curent electric de o anumită
intensitate (în funcţie de tensiunea electrică, de felul cum s-a atins etc.). Curenţii electrici care nu sunt
periculoşi pentru om au valorile de: 10mA în curent alternativ şi maxim 50mA în curent continuu. Peste aceste
valori efectul este mortal.
In desenul alăturat se poate vedea ce se întâmplă la atingerea unui receptor electric care are un defect de
izolaţie electrică şi pe carcasa acestuia apare tensiunea electrică:
 Efectele asupra organismului uman
Efectele curentului electric se manifestă prin :
- şocuri electrice (care pot deveni periculoase), determinate de potenţialele elementelor conductive cu care
organismul vine în contact (de diferenţa de potenţial aplicată organismului) şi independente de intensitatea
curentului prin elementele reţelei;
- arsuri sau metalizarea pieii, determinate în principal de acţiunea arcului electric care apare la
întreruperea voită sau accidentală a unui circuit.

Contactul accidental al persoanelor cu instalaţia electrică poate avea loc :

- cu părţile active ale instalaţiei aflate sub tensiune în decursul exploatării instalaţiei (contact direct);
- cu masele sau alte părţi conductive intrate accidental sub tensiune (contact indirect).
Tensiunea care există (sau care apare ca urmare a unui defect de izolaţie sau unei influenţe
electromagnetice) între două elemente conductive accesibile simultan în instalaţia electrică şi care se aplică astfel
organismului uman este denumită tensiune de contact Uc.
Contactul se poate stabili nemijlocit cu două elemente ale instalaţiei, aflate la potenţiale diferite, sau prin
intermediul pământului.
Trecerea curentului electric prin organismul uman (Ih = Uc/Rh) are efecte fiziopatologice asupra acestuia.
Efectul principal îl constituie şocurile electrice, care provoacă excitarea ţesuturilor, organice parcurse,
însoţită de contracţia spasmodică involuntară a fibrelor musculare, având drept rezultat tulburări funcţionale în
organism a căror gravitate depinde în mod esenţial de relaţia timp-intensitatea curentului, consecinţele fiind cu atât
mai grave cu cât cele două mărimi au valori mai ridicate. Acţiunea se exercită atât nemijlocit asupra ţesuturilor
organice parcurse, afectând îndeosebi funcţionarea inimii, cât şi prin intermediul sistemului nervos central,
manifestată în special prin afectarea respiraţiei.
Cel mai mare pericol este apariţia fenomenului de fibrilaţie cardiacă constând în pierderea sincronismului
de activitate al pereţilor acesteia (diastole şi sistole), putând avea drept consecinţă oprirea circulaţiei sanguine. De
asemenea, se poate ajunge la oprirea respiraţiei.
Pe lângă acestea, se pot produce arsuri interne (prin efect Joule în ţesuturile parcurse) sau externe (de
exemplu, prin arc electric), precum şi alte efecte secundare nedorite.
Prin instalaţie de legare la pământ se înţelege ansamblul format din electrozi special destinaţi acestui scop,
îngropaţi în sol (prize de pământ) şi conductoare care fac legătura între electrozii prizelor şi elementele
conductive din instalaţie (conductoare de legare la pământ), prin intermediul cărora se realizează un contact
intenţionat cu solul
Legarea la pământ funcţională (de exploatare) se aplică elementelor conductive care fac parte din circuitele
curenţilor de lucru şi urmăreşte asigurarea unui anumit mod de funcţionare a reţelei.
Legarea la pământ de protecţie are drept obiect elementele conductive (masele) care nu se află în mod normal
sub tensiune, dar care ar putea intra accidental sub tensiune, ca urmare a unui defect, scopul acestei măsuri fiind
protecţia personalului în cazul atingerii accidentale a elementelor respective.
Fiecărei prize de pământ îi corespunde o anumită rezistenţă a circuitului electric stabilit prin sol, numită
rezistenţa prizei de pământ. O rezistenţă similară corespunde, de asemenea oricărei puneri la pământ (rezistenţa
de defect).
Contactul electric cu solul al unei persoane poate avea loc direct sau prin intermediul unor elemente conductive
aflate în contact cu pământul (de exemplu, conducte de apă sau elemente metalice ale construcţiei).
Pentru protecţia împotriva electrocutărilor prin atingere indirecta, elementele care in mod normal nu sunt
sub tensiune, dar care pot intra sub tensiune datorita unui defect de instalaţie vor fi prevăzute cu masuri de
protecţie corespunzătoare. In acest scop aparatele electrocasnice se vor lega la nulul de protecţie. Conductorul
nul de protecţie se va instala separat intre borna de nul de protecţie a tabloului de distribuţie si priza cu contact
de protecţie situata intr-un loc care nu are pardoseala izolanta electric. Borna de nul de protecţie a tabloului se va
lega printr-un conductor de nul separat la borna de nul de protecţie din firida de branşament. Legătura dintre
borna de nul de protecţie si din firida de branşament si nulul reţelei electrice se va realiza printr-un conductor de
nul unic de lucru si de protecţie, in următoarele condiţii:
conductorul de nul al branşamentului trebuie să aibă secţiunea cu o treapta mai mare decât secţiunea
conductorului de faza;
conductorul de nul al branşamentului trebuie sa fie racordat la conductorul de nul al reţelei electrice de
distribuţie prin doua legături distincte, iar la tabloul de distribuţie din firida de branşament prin doua borne
distincte;
conductorul de nul trebuie să fie fixat în aşa fel încât legătura la clema să nu fie solicitată mecanic atât la
reţea cât şi în firida de branşament;
armătura stâlpului la care se racordează branşamentul trebuie să fie legată la conductorul de nul al reţelei.
 BIBLIOGRAFIE

N. V. BOŢAN - Maşini electrice şi acţionări

I. CIOC - Instalaţii electromecanice din C.M.A.E

- Maşini, utilaje şi instalaţii din C.M.A.E
- Instalaţii şi echipamente – tehnologia meseriei

ION IONESCU – Lucrări practice de maşini şi acţionări electrice

SANDA ŞI TRAIAN CANESCU – Utilajul şi tehnologia instalaţiilor electrice industriale

NICULAE MIRA – Instalaţii şi echipamente electrice.