Sunteți pe pagina 1din 5

Monumente de arhitectura

-proiect-

1. Obiectiv ales:
Cazinoul din Constanța

2. Stilul architectural:
Este construit în stilul Art Nouveau, având mici influențe neobaroce.

3. Scurtă descriere a stilului arhitectural:


Art Nouveau(termen provenit din limba franceză, însemnând artă nouă) este
un stil în artă, artele aplicate, arhitectură, și în special în artele decorative, cunoscut sub
diferite denumiri în mai multe limbi: Jugendstil în germană, Stile Liberty în italiană,
Modernismo catalán în spaniolă, etc. Maximul de popularitate al stilului a fost între anii
1890 – 1910. Stilul s-a poziționat ca o reacție față
de academismul, eclectismul și istoricismul arhitecturii și artelor decorative din secolului
al XIX-lea. Sursele de inspirație au fost cu predilecție formele naturale, cum sunt curbele
sinuoase ale florilor și plantelor. Alte caracteristici au fost sentimentul de dinamism și
mișcare, dat adesea de asimetrii sau linii ca de bici, precum și utilizarea materialelor
moderne, în special fier, sticlă, ceramică și beton pentru crearea unor forme neobișnuite și
amenajarea unor mari spații deschise.

4. Fișa de monument:
•Numele: Cazinoul din Constanța

•Așezarea în spațiu (adresa): Bulevardul Regina Elisabeta 4, Constanța

•Plasarea în timp(istoricul, data construirii, refaceri, restaurari):


Cazinoul se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea
bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona
în care se ridică astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum
se numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști.
Dar în iarna anului 1901, o furtună distruge o parte din acoperiș și un perete al fațadei,
reliefând instabilitatea construcției. Expertizele propun, și consiliul comunal aprobă la 29
ianuarie 1902 demolarea construcției. În aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide,
printr-un proces verbal, organizarea șantierului în regim propriu pentru demolarea
„cazinei” și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene,
care a început în anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre
Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei
românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria
încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză, Daniel Renard, care
renunță la specificul stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau sub influența
cosmopolită a cazinourilor epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în
formă de scoică. Construit din 1908, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este
și inaugurat (în 1912 au loc ultimele retușuri).
Lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1934 de
către proiectantul Daniel Renard. Cazinoul a fost restaurat și în anul 1986 de către un
colectiv de artiști plastici alcătuit din Sorin Dumitru, Gheorghe Firca, Ioan Miturca, Nae
Mira, Nicolae Moldoveanu. În prezent se află în proces de reabilitare după o perioadă în
care a fost lăsat să se deterioreze.

•Autorul (arhitectul, constructorul): Daniel Renard

•Funcțiile edificiului – (practica, utilitatea, eventuale schimbari de destinatie):


Cazinoul a avut de-a lungul timpului următoarele funcții: restaurant, sală de bal, sală
de teatru, sală care poate găzdui diverse evenimente culturale sau artistice, sală de
jocuri.

•Stilul: Art Nouveau, având mici influențe neobaroce

•Planul (dispunerea incaperilor):


Cazinoul cuprindea la momentul inaugurării o sală de paiantă, cu pereții interiori
captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul
băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind
alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de
jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Era împodobit cu drapele și destul de spațios
a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans, se preconizează
construirea de către Henry Guarracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat
mai jos de nivelul bulevardului.

•Elevația (etajele, sistemul constructiv, materiale folosite):


Cazinoul are un singur etaj, fiind structurat astfel: S+P+P1. La realizarea lui au fost
folosite materiale de calitate superioară, armonizate în stilul Art Nouveau.
•Exteriorul (fatada principala si cele secundare, prima impresie, silueta de ansamblu,
proportii,  cromatica, ritmul elementelor componente):
Faţadele sunt ornamentate echilibrat şi scot în evidenţă plasticitatea sculpturală a
formelor: arcele ce unesc coloanele; inserţiile de pe faţade sunt ornamente cu motive
florale ori cu motive simbolice inspirate din fauna marină - scoici, delfini sau chiar din
mitologie - un fel de himere marine. Este prezentă şi tehnică marină - prove de corăbii,
catarge, globuri terestre cu cercuri de sextant.

•Deschiderile spre exterior (usi, ferestre, balcoane):


Obiectivul se bucură de numeroase ferestre ce asigură pătrunderea luminii naturale în
interior. În exterior prezintă câteva balcoane, intrarea principală fiind situată în centrul
fațadei dinspre faleză.
•Interiorul (spatiul, incaperi, legatura dintre acestea, detalii arhitecturale, piese de
mobilier):
Interiorul este unul impresionant asemenea arhitecturii exterioare. Scara centrală,
coloanele, arcadele, balustradele, candelabrele, mobilierul masiv sunt armonizate
conform stilului architectural, fiind reprezentative construcțiilor de la începutul
secolului al XX-lea.

•Decorațiile legate de arhitectură (coloane, stucaturi, balustrade, geamuri,


vitralii, - cum se integreaza ansamblului si cum contribuie la expresia lui):
Expresia exterioară a Cazinoului relevă ordinea spaţială interioară, atât prin compoziţia
volumelor (organizarea în trepte, piramidală), cât şi prin traforarea faţadelor cu şiruri de
arcaturi, cu ferestre, două dintre ele uriaşe, dominante. Una în formă de potcoavă turtită
recurbată, aflată pe faţada principală dinspre oraş (fereastra-scoică), ne prezintă marea
sală a Cazinoului, cealaltă - pusă pe verticală cu un arc semicircular, aşezat în axul
faţadei laterale dinspre port, luminează scara monumentală ce duce la Sala de
Spectacole. 

•Concluzia/Parere personala:
Așadar, Cazinoul din Constanța este o clădire emblematică pentru oraș, reprezentând un
obiectiv de atracție turistică al litoralului românesc. Acesta se supune rigorilor stilului Art
Nouveau, având trăsături arhitecturale ce îl fac o adevărată operă de artă.

S-ar putea să vă placă și