EVOLUȚIA

METODELOR DE
DETERMINARE A
VITEZEI LUMINII
REALIZAT DE GORE BEATRICE
In urma cu cateva sute de ani se considera sau presupunea
ca viteza luminii este infinita, cand, de fapt, aceasta este
doar foarte foarte rapida. Prima persoana care s-a indoit de
afirmatia conform careia „viteza luminii este infinita” a fost
filosoful Empedocle care a trait in secolul 5 i.Hr. Un secol
mai tarziu, Aristotel l-a contrazis pe Empedocle, iar această
controversa a continuat pe parcursul a doua milenii.
Prima persoana care a adus un experiment tangibil
prin care să poata fi testată viteza luminii a fost omul de
stiinta olandez Isaac Beeckman în anul 1629. În ciuda
faptului ca traia intr-o perioada anterioara laserelor,
Beeckman a inteles că, în lipsa laserelor, bazele oricarui
experiment stiintific ar trebui sa implice intotdeauna
explozii. Astfel, experimentul sau consta in
detonarea prafului de pusca.
 Măsurătorile lui Ole Romer
Primele rezultate cantitative au fost obținute în 1676 de către
Ole Rømer care studia prin telescop mișcarea satelitului Io al
lui Jupiter. Perioada de revoluție a lui Io în jurul lui Jupiter
era cunoscută din observațiile asupra eclipsei. Din aceste
observații, el a dedus că lumina parcurge o distanță egală cu
diametrul orbitei Pământului în 22 de minute. Cu distanțele
astronomice cunoscute în acele timpuri, Rømer ar fi ajuns la
o viteză a luminii de aproximativ 213 000 km/s.