CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE
ENERGETICA
ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE
ATOMUL ÎN ANTICHITATE
În secolul al IV-lea î.H., filozoful grec Democrit (460-370) a
imaginat materia ca fiind un ansamblu de particule
indivizibile: atomii.
SECOLUL AL XIX-LEA: IPOTEZA ATOMICĂ SE CONFIRMĂ
Michaël Faraday (1791-1867), inventatorul principiului
de funcţionare al motoarelor electromagnetice, a
enunţat în 1834 legile electrolizei.
Aceasta a marcat recunoaşterea “teoriei atomismului”
Prof. Ilie PRISECARU
UPB, Fac.
Noţiunea de atom apare pentru prima dată
către anul 450 î.H. Filozoful grec Leucip
dezvoltă teoria conform căreia materia nu
este “oricât divizibilă ” şi introduce
noţiunea de “atomos” - ceea ce nu poate fi
divizat. Câţiva ani mai târziu, Democrit, un
discipol al lui Leucip, defineşte materia ca
un ansamblu de particule invizibile,
indivizibile şi eterne: atomii. Această nouă
concepţie nu a fost rezultatul unor observaţii
sau experienţe, ci mai degrabă, al unor
intuiţii. Această teorie va fi dezvoltată de
către Epicur (341-270 î.H.), apoi de către
poetul latin Lucreţiu în sec. I î.H. Vor trece
2000 de ani până când teoria atomică va fi
reluată şi formulată ştiinţific.
Teoria atomică modernă se datorează
activităţii fizicianului şi chimistului englez
Dalton. În 1803, Dalton prezintă un memoriu
asupra absorbţiei gazelor decătre lichide şi
apelează la ipoteza conform căreia materia se
compune din particule indivizibile – atomii. În
anul 1811, chimistul italian Avogadro face o
departajare între molecule şi atomi. El enunţă
legea conform căreia volume egale de gaz
supuse unei presiuni identice conţin acelaşi
număr de molecule. În 1833, chimistul englez
Faraday introduce noţiunea de ion şi studiază
electroliza. Astfel, el admite implicit în
lucrările sale “ipoteza atomică ”, care începe
astfel să se impună în chimie.
În 1869, savantul rus Mendeleev pune la punct
un sistem de clasificare a tuturor elementelor
chimice cunoscute în ordine crescă toare după
masa atomică .
2008 11
 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

1895: DESCOPERIREA RAZELOR “X”

Wilhelm Röntgen (1845-1923) primeşte în 1901 premiul Nobel
pentru Fizică, pentru cercetările sale privind razele X. Descoperirea
sa va fi de o importanţă capitală pentru dezvoltarea ulterioară a
fizicii.

În 1895, fizicianul german Röntgen

descoperă o radiaţie
invizibilă de aceea şi natură cu lumina, dar
mult mai penetrantă, ea putând traversa
materia şi impresiona apoi o placă
fotografică. El va numi “X” această radiaţie
necunoscută. Medicii îşi îndreaptă atenţia
către noua descoperire şi încep să o
utilizeze în cercetările medicale; aceasta
marchează începutul radiologiei.
1896-1930: PIONIERII EREI NUCLEARE

1896
Savantul francez Henri Becquerel
descoperă radioactivitatea naturală.
Informat de Henry Poincaré despre
descoperirea razelor “X” de către Röntgen,
acesta cercetează dacă elementele
fluorescente emit o astfel de radiaţie. Pentru
aceasta, Becquerel utilizează în experienţele
sale săruri de uraniu pe care le expune la
soare, pentru a le face fluorescente. Într-una
Henri Becquerel (1852-1908), fizician francez, fiu şi nepot
din zilele lui martie 1896, întrerupt din
de fizicieni. Descoperirea sa, radioactivitatea naturală a lucrul său de o vreme urâtă, el aşează placa
sărurilor de uraniu (1896) este la originea lucrărilor lui Pierre fotografică sub sărurile de uraniu pe care nu
şi Marie Curie, cu care va împărţi în 1903, premiul Nobel
pentru Fizică.
avusese timp să le expună la soare.
Ca urmare, constată că placa a fost
impresionată, concluzionând că uraniul
emite radiaţii pe care le numeşte “raze uranice”. Din acest moment, fizicienii vor fi
atraşi de studiul acestui nou tip de radiaţii.

1897
Englezul Thomson confirmă prezenţa particulelor negative în razele catodice (radiaţii
emise de catodul unui tub cu gaze rarefiate, unde are loc o descărcare electrică).
Aceste particule fuseseră puse în evidenţă de către francezul Jean Perrin.Thomson le
denumeşte electroni şi le va măsura sarcina.

Prof. Ilie PRISECARU 2008 2 2

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

1898-1900
Pierre şi Marie Curie studiază fenomenul descoperit de Becquerel utilizând diferite
minereuri de uraniu. Ei constată că anumite minerale emit mai multe radiaţii atunci
când conţinutul lor în uraniu este mai scăzut.
Soţii Curie au încercat să izoleze impurităţile din minereu şi după doi ani de muncă
asiduă, descoperă două noi elemente deosebit de radioactive pe care le numesc
polonium şi radium.

Pierre (1859-1906) şi Marie (1867-1934) Curie în laboratorul lor de

la şcoala de Fizică şi Chimie din Paris. După 2 ani de muncă
asiduă, ei extrag din mai multe tone de uraniu două noi elemente
puternic radioactive: radiul şi poloniul, denumit astfel în amintirea
ţării natale a MarieiSklodowska - Polonia.

1900-1919
Ernest Rutherford (1871-1937), a primit premiul Nobel
pentru Chimie,în 1908. El descoperă succesiv radiaţiile α, β,
legea descreşterii
radioactive, nucleul atomului, modelul planetar al atomului
şi reuşeşte în 1919 prima transmutaţie artificială.
Niels Bohr (1885-1962), el confirmă modelul “planetar” al
atomului, pus la punct de Rutherford, aplicând teoria
cuantelor atomului de
hidrogen. Bohr primeşte premiul Nobel pentru Fizică în
1922.
modelul planetar al atomului: atomul este constituit dintr-un nucleu încărcat cu
sarcină pozitivă înconjurat de un nor electronic de sarcină negativă, atomul fiind astfel
neutru din punct de vedere electric;
În anii ce vor urma, fizicianul englez
Rutherford identifică radiaţiile emise şi
pune în evidenţă proprietăţile corpurilor
radioactive:
• în 1900, el constată că anumite radiaţii
sunt oprite de către o foiţă fină de aluminiu,
radiaţii pe care le denumeşte ”α”. Alte
radiaţii traversează foaia de hârtie, pe
acestea numindu-le “β”;
• în 1903, Rutherford împreună cu Soddy
definesc radioactivitatea ca fiind rezultatul
transmutanţei spontane a unui atom într-un
alt atom;
• în 1911, Rutherford descoperă nucleul
atomului. La traversarea unei foiţe foarte
fine de aur, de către un fascicul de particule,
el constată că anumite particule sunt deviate
sau“întoarse”. El deduce că există în foiţa de
aur sarcini electrice dotate cu forţe
puternice, capabile să devieze particulele:
acestea sunt nucleele atomice;
* În 1912, Rutherford împreună cu
fizicianul danez Niels Bohr pun la punct

Prof. Ilie PRISECARU 2008 33

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

* în 1913, Rutherford denumeşte proton particula ce constituie nucleul hidrogenului.

Îi măsoară masa care este de aproximativ 1800 ori mai mare decât cea a electronului.
Protonul este o particulă fundamentală a materiei, alături de electron;
* în 1919, Rutherford reuşeşte, în sfârşit, prima transmutaţie artificială, bombardând
cu particule ”α” nuclee de azot. În urma bombardării, Rutherford constată că protonii
sunt respinşi în timpul experienţei. El deduce că particulele ”α” pot intra în coliziune
cu nucleele, iar protonii care intră în componenţa acestora sunt respinşi în timpul
acestei coliziuni.

ANII ’30: DESCOPERIREA NEUTRONULUI ŞI TEORIA FISIUNII

Irène Curie (1897-1956) şi soţul său Frédéric Joliot (1900-
1958) în laboratorul lor de la Institutul Radiului. Cei doi
primesc în 1935 premiul Nobel pentru Chimie. În 1936 Irène
este numită subsecretar de Stat pentru Cercetare ştiinţifică,
iar în 1946 Director al Institutului de Radiu. Frédéric Joliot-
Curie va conduce lucrările pentru prima pilă atomică
franceză - pila Zoé.
1932
Reproducând experienţa lui Rutherford,
Irène Curie, fiica lui Pierre şi Marie Curie,
şi Frédéric Joliot constată existenţa unei
radiaţii de particule fără sarcină. Englezul
Chadwich determină natura acestei noi
particule: masa sa este apropiată de cea a
protonului şi este neutră din punct de vedere
electric, de unde şi numele de neutron.
Nucleele atomice sunt prezentate, de acum
înainte, ca un ansamblu de protoni şi
neutroni.

1934
Frédéric şi Irène Joliot-Curie
bombardează cu neutroni o foiţă
dealuminiu. În urma bombardării “ia
naştere” un nou element radioactiv -
fosforul 30. Ei crează, în acest mod, un
element artificial punând bazele
radioactivităţii artificiale. În acelaşi an,
fizicianul italian Enrico Fermi
bombardează cu neutroni toate elementele
cunoscute, în scopul de a le studia reacţiile.
Proiectând neutroni asupra uraniului, el
Enrico Fermi (1901-1954), a primit premiul Nobel pentru constată formarea de noi elemente; dar
Fizică în 1938. Persecutat de regimul Mussolini, în 1938
pleacă în Statele Unite. Fotografiat în Italia în 1934, ţine în
rezultatele experienţelor sale sunt atât de
mâinile sale sfera în care a cules, în timpul nopţilor, radonul complexe încât vor fi necesari cinci ani
din sursele de radiu ale unui spital din Roma. Această pentru a se face interpretarea lor.
infimă cantitate i-a permis să supună acţiunii de
bombardare cu neutroni toate substanţele cunoscute.

Prof. Ilie PRISECARU 2008 4 4

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

1938
Irène Curie şi Savitch pun în evidenţă, în produsele formate prin experienţa lui
Fermi, existenţa unui element având proprietăţile lantanului. Tot în aceste produse
Hahn şi Strassmann mai descoperă şi prezenţa unui element de masă inferioară celei
a uraniului: bariul. În final, cu ajutorul Lisei Meitner, refugiată la Stockholm şi a
nepotului său Otto Frisch, echipa germană condusă de Hahn, reuşeşte să
concluzioneze experienţa lui Fermi: sub şocul unui neutron, nucleul de uraniu se poate
sparge în două, dând naştere la fragmente mai uşoare: aceasta este teoria fisiunii.
Frédéric Joliot-Curie, asistat de Kowarski şi de Von Halban, îşi continuă
cercetările la Colegiul Francez. El demonstrează că fenomenul fisiunii nucleelor de
uraniu este însoţit de o intensă degajare de căldură şi de emisia a doi sau trei neutroni.
Aceşti neutroni pot provoca la rândul lor fisiuni ce stau la baza producerii de energie,
cu condiţia ca neutronii să fie încetiniţi de către un “moderator”, asigurându-se astfel
întreţinerea reacţiei: acesta este mecanismul reacţiei de fisiune în lanţ.

Frédéric Joliot şi echipa sa pun în evidenţă

faptul că apa grea (D2O) constituie unul
dintre cei mai buni moderatori prin faptul că
nu absoarbe neutroni.
În 1940, pentru propriile sale cercetări, dar
în special pentru a evita ca Hitler să nu
utilizeze energia nucleară în scopuri
Frédéric Joliot-Curie, Hans Von Halban şi Lew Kowarski
militare, echipa franceză recurge la
filmaţi în 1947, în laboratorul lor din 1939, reconstituit pentru achiziţionarea din Norvegia, a
turnarea fimului “Bătălia pentru apa grea”. Aici, la “College întregului stoc de apă grea. După o serie
de France” eiau descoperit emisia neutronilor în reacţia de
fisiune a nucleelor de uraniu şi au “imaginat” principiul întreagă de peripeţii, ei reuşesc “să o pună la
reacţiei în lanţ, “autoîntreţinute” adăpost” în Marea Britanie. Aceasta a fost
“bătălia pentru apa grea”.
Din acest moment, ofensiva trupelor germane dispersează echipa franceză. Cercetările
vor continua în Statele Unite.
1941: PROIECTUL MANHATTAN
Începând cu 1941, teama de a vedea în
Germania prima ţară producătoare a unei
noi arme, care să îi asigure supremaţia
mondială, determină o serie de fizicieni
emigranţi, printre care Einstein, să intervină
pe lângă preşedintele Roosevelt, evidenţiind
posibilitatea ca SUA să se doteze cu arma
nucleară.
Astfel, este lansat proiectul Manhattan. Cei
mai buni savanţi americani încep lucrul şi
cercetările ce privesc diferitele posibilităţi
pentru obţinerea unei reacţii în lanţ cu
caracter exploziv.

Prof. Ilie PRISECARU 2008 55

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

Albert Einstein (1879-1955), fizician german “naturalizat”
american în 1940. Încă din 1905, el
enunţă celebra formulă de echivalenţă între masă şi energie
(E=mc2), formulă care îşi va găsi
aplicaţie în reacţiile nucleare.
Proiectul Manhattan va duce la lansarea
bombelor atomice de la Hiroshima şi
Nagasaki în august 1945.

1942:Primul reactor nuclear

Refugiat în Statele Unite, Enrico Fermi primeşte misiunea de a construi un reactor
nuclear experimental pe gazonul unui stadion dezafectat al Universităţii din Chicago.
Fermi alege varianta unui reactor nuclear cu uraniu natural, moderat cu grafit şi
funcţionând în aer la o putere suficient de slabă pentru a nu apare vreo problemă de
răcire.Pila Fermi, cu o putere de 0,5 Watt, este construită din 400 tone de grafit, sub
forma unor cărămizi suprapuse cu o latură de 7 m, din 6 tone de uraniu metalic şi din
34 tone de oxid de uraniu. Barele de cadmiu, a căror proprietate este de a absorbi
neutroni, asigură controlul reacţiei.
În ziua de 2 decembrie 1942, Fermi comandă extragerea din reactor a barelor
absorbante de neutroni şi aşa cum a prevăzut prin calcul, declanşează prima reacţie
nucleară în lanţ. Reacţia a fost întreţinută timp de câteva minute.
PRIMELE APLICAŢII CIVILE

În Statele Unite, efortul uriaş din timpul

războiului este îndreptat apoi către domeniul
militar. Una din preocupările americane este
de a dezvolta flota de submarine şi de a-i
asigura independenţa faţă de bazele de
aprovizionare. Energia nucleară apare ca o
soluţie pentru această problemă: firma
Lansat în 1954, submarinul american Nautilus este primul Westinghouse pune la punct reactoare
din lunga serie de submarine cu propulsie nucleară, puse în nucleare ce utilizează uraniul îmbogăţit
funcţiune de către SUA, URSS, Franţa, Marea Britanie şi
mai recent de către China.
drept combustibil şi apa sub presiune ca
moderator. Aceste reactoare “cu apă sub
presiune” reprezintă strămoşii reactoarelor
producătoare de energie electrică de azi.
1951
În paralel, au fost efectuate cercetări asupra
filierei cu neutroni rapizi: prima cantitate de
energie electrică de natură nucleară este
astfel produsă în SUA de reactorul cu
Pentru prima dată, în 1951, în SUA, este obţinută energie neutroni rapizi EBR1, cu o putere de 100
electrică de natură nucleară, în instalaţia de încercări de la KW, construit de Arco
Arco, statul Idaho.
(Idaho).
În 1954, Congresul american aprobă construirea a cinci reactoare prototip aparţinând
unor filiere diferite: reactoare cu apă în fierbere, reactoare moderate cu grafit şi răcite
cu sodiu, reactoare cu apă grea şi reactoare rapide. Este debutul dezvoltării industriei
nucleare în SUA.

Prof. Ilie PRISECARU 2008 6 6

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

PILA ZOÉ: Primul reactor nuclear francez

1948
În Franţa anului 1947, în ciuda războiului
care a întrerupt cercetările, echipa de
fizicieni, printre care Irène Curie şi
Frédéric Joliot, pun la punct un reactor de
cercetare, ZOÉ, în vechile cazemate ale
fortului de la Chantillon, din regiunea
pariziană. ZOÉ era o pilă de putere
Pila Zoé în 1948: funcţionarea sa trebuia să permită: studierea aproape zero, alimentată cu oxid de uraniu
reacţiilor nucleare, producerea de radioelemente pentru şi moderată cu apă grea.
cercetare, producerea de plutoniu, precum şipregătirea
următoarei pile.
Răcirea se făcea prin convecţie naturală cu apă grea şi prin circulaţia aerului în jurul
cuvei. Combustibilul se prezenta sub forma unor pastile introduse în tuburi de
aluminiu. Acţionarea pilei era asigurată de plăci de reglaj din cadmiu şi prin bare de
siguranţă din carbură de bor.
La 15 decembrie 1948, la ora 12 şi 12
minute,ZOÉ este gata de punere în
funcţiune. Sub conducerea lui Lew
Kowarski au fost necesare 15 luni şi
jumătate şi 400 de ingineri şi tehnicieni
pentru a duce la bun sfârşit această realizare.
În 1953, puterea lui Zoé ajunge la 150 KW,
iar fluxul de neutroni creşte datorită punerii
la punct a noilor elemente de combustibil
Fizicienii şi inginerii care au construit primul reactor nuclear din uraniu metalic.
francez. De la stânga la dreapta: Jules Guéron, Francis Perrin,
Jean Stohr, Raoul Dautry, Irène Curie, Frédéric Joliot, Lew La 6 aprilie 1976, după 28 de ani de
Kowarsky, Bertrand Goldschmidt. funcţionare, Pila Zoé este oprită.
1954
Cei care vor pune în funcţiune prima centrală nucleară vor fi sovieticii, la Obninsk
lângă Kaluga. Reactorul produce 5 MWe, utilizează uraniu îmbogăţit drept
combustibil, grafitul ca moderator şi apa în fierbere ca agent de răcire. El va fi
precursorul reactorului de tip RBMK (tipul reactorului de la Cernobâl).
1956
La începutul anilor 1950, Marea Britanie pune la punct un program pentru construirea
de centrale nucleare destinate producerii de energie electrică şi de economisire a
resurselor de cărbune. Primele reactoare, cu o putere de 50 MWe, sunt puse în
funcţiune la 17 octombrie 1956 la Calder Hall. Inaugurarea centralei este făcută de
regina Elisabeta a Marii Britanii.Până la finalizarea primelor mari centrale americane,
în anii 1960, Marea Britanie era principala ţară producătoare de energie electrică de
natură nucleară.

Prof. Ilie PRISECARU 2008 77

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

1956
Primul reactor nuclear francez care va
produce energie electrică, este reactorul G1,
cu o putere de 40 MWe care este pus în
funcţiune la Marcoule. Alte două reactoare,
G2 şi G3, vor urma în anul 1959 şi respectiv
1960. Ele vor conduce la punerea la punct a
filierei uraniu natural - grafit - gaz (GCR),
prima filieră aleasă de Franţa.
Trecerea la producţia industrială de energie
Sfera de la Chinon-1 (70 MWe), primul reactor nuclear electrică de natură nucleară are loc în 1958,
francez din filiera GCR, comandat de către EDF în 1956, când începe construirea la Chinon a trei
aflat în funcţiune între 1962
şi 1973, în prezent devenit “muzeu nuclear”, deschis
reactoare din filiera GCR cu o putere de 70;
vizitatorilor. 200 şi respectiv 480 MWe. Franta va
inlocuii filiera GCR cu filiera PWR
FIZICA SI ENERGETICA NUCLEARA IN ROMÂNIA
1957
La Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară
“Horia Hulubei” (IFIN-HH), Bucureşti-Măgurele la 31 iulie 1957 intră în funcţiune
primul reactor nuclear de cercetare. România devenea astfel cea de a 11-a ţară din
lume care îşi construise un reactor nuclear.
Reactorul de tip VVR-S (apă-apă) de concepţie sovietică, cu o putere de 2 MWt şi un
flux maxim de neutroni de 2x1013 n/cm2s a funcţionat până în luna decembrie 1997 ca
sursă de neutroni pentru dezvoltarea cercetărilor de fizică şi energetică nucleară şi
pentru producţia de radioizotopi de uz medical. Reactorul nuclear VVR-S a fost oprit
definitiv în 2002, în vederea dezafectării.

Primul reactor românesc VVR-S de 2 MWt Reactorul nuclear TRIGA de la ICN Piteşti
1968
La Institutul Politehnic Bucureşti (actuala Universitate Politehnica Bucureşti), la
facultatea Energetica, ia fiinţa grupa de specializare „Centrale Nucleare”, devenita in
1979 secţie de specializare. Până in prezent, au fost pregătite 40 de promoţii de
absolvenţi (25-40 absolvenţi/an) cu specializarea inginerie nucleara. Printre iniţiatorii

Prof. Ilie PRISECARU 2008 8 8

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

si primii dascăli ai secţiei amintim pe prof. dr. ing. Nicolae Dănilă, prof. dr. fiz. Ionel
Purica (1921-1999), Conf.dr. ing. Vlezec Camil, dr. ing. Grecov Damian, prof. Leca
Aureliu sa.
1979
Anul 1979 marchează intrarea în funcţiune la Institutul de Reactori Nucleari
Energetici (IRNE Piteşti), în prezent Institutul de Cercetări Nucleare, a unui reactor
TRIGA, reactor de cercetare şi încercări materiale, realizat în cooperare cu firma
General Atomic (SUA). Reactorul TRIGA este un reactor de tip piscină, cu 2 zone
active: una staţionară de 14 MWt şi flux 2,9 x 1014 n/cm2s şi cealaltă pulsată de 500
kWt-20.000 MWt şi flux 5 x 1015- 1,5 x 1017 n/cm2s, amplasate într-o piscină comună,
răcite şi moderate cu apă uşoară.
Este singurul reactor de cercetare tip TRIGA de această putere, existent în lume.
Principalele caracteristici ale reactorului TRIGA sunt: fluxul înalt de neutroni în
canalele experimentale, marea disponibilitate pentru implementarea rapidă a unor
experimente şi pentru producerea de radioizotopi.
1976-1996
Prima unitate a CNE Cernavoda *)
Anul 1996 a marcat punerea în funcţiune
a primei unităţi a CNE Cernavoda.
Centrala este un de tip CANDU, care
face parte dintr-un complex de cinci
grupuri energetice aflate în construcţie în
apropierea vechiului port Cernavoda, pe
Dunăre. Reactoarele sunt de tip PHWR,
utilizează apa grea drept moderator şi
agent de răcire, iar combustibil uraniu
natural
Centrala nuclearoelectrică Cernavodă - UNITATEA 1 - a atins prima criticitate la 16
aprilie 1996, iar la 11 iunie a avut loc conectarea la Sistemul Energetic Naţional.
Unitatea nuclearoelectrică a atins puterea nominală la 2 octombrie 1996, trecându-se
la exploatare comercială la 2 decembrie 1996. Apa grea necesară funcţionării
reactorului 1 de la CNE Cernavodă este asigurată de Fabrica de apă grea de la
ROMAG - Drobeta Turnu Severin. Aceasta întruneşte toate calităţile cerute pentru
utilizarea ei în reactoarele de tip CANDU, puritatea ei depăşind 99,8 % D2O.
1997-2007
A doua unitate a CNE Cernavoda
Realizarea Unităţii 2 de la Cernavoda
(alături de AECL si ANSALDO). La
reluarea lucrărilor pentru Unitatea 2 se
aprecia un grad de realizare a investiţiei
de cca. 40%. În 1999 s-a realizat
montajul canalelor de combustibil.
Participarea naţională la acest proiect
cuprinde contribuţii importante ale
economiei româneşti:

Prof. Ilie PRISECARU 2008 99

 CNE,an IV ISTORIA ENERGIEI NUCLEARE UPB, Fac. ENERGETICA

- inventarul iniţial de apă grea (cca. 500 t); - combustibil nuclear; - materiale; -
echipamente; - componente specifice; - suport tehnic specializat de proiectare şi execuţie.
Anul 2007 a fost anul finalizării investiţiei si punerii in funcţiune a grupului 2 de la
Cernavoda. Reperele acestui an au fost: prima încărcare cu combustibil - 22 feb.; prima
Criticitate - 6 mai (ora – 23:25:25); prima conectare la reţea - 7 aug.; finalizare proba 10
zile 100%: 26 sep.; transfer de la Echipa de Conducere Proiect la Nuclearelectrica - 28
sept.; inaugurare Unitate 2 – 05 oct
1980
În România, fabricarea combustibilului nuclear de tip CANDU a început în 1980, în cadrul
unei staţii pilot a IRNE – Piteşti. Pentru asigurarea unei producţii la scară industrială,
această instalaţie pilot a fost extinsă iar până la finele anului 1989 s-a produs o importantă
cantitate de fascicole de combustibil după o tehnologie proprie. Pentru retehnologizarea şi
autorizarea fabricii ca furnizor calificat de combustibil CANDU 6, s-a încheiat în anul
1993 un contract cu firmele canadiene AECL şi ZIRCATEC. După un an, sunt certificate
primele 200 de fascicule iar Fabrica de Combustibil Nuclear de la Piteşti devine furnizor
calificat de combustibil de tip CANDU 6, asigurând integral necesarul de consum anual,
de circa 100 tone, al Unităţii 1 a CNE Cernavodă. În urma unui proces de modernizare şi
extindere a capacităţii, FCN Piteşti a început din anul 2004 producţia primelor fascicule de
combustibil nuclear destinate Unităţii 2, a intrata în exploatare în 2007.
*) Etape ale realizării CNE Cernavoda (U1)- facultativ
Anul Descriere
1976 Finalizarea studiului de fezabilitate Româno - Canadian pentru sistemul CANDU în România
dec. 1978 Încheierea contractului între ROMENERGO şi AECL pentru preluarea licenţei sistemului
CANDU, proiectarea şi procurarea echipamentelor specifice părţii nucleare U1.
1982 Turnarea primelor betoane la clădirea RN U1.
feb.1981 Încheierea contractului ROMENERGO - ANSALDO (Italia) S1 GE (SUA) pentru partea clasică
dec.1985 Sosirea pe amplasament şi instalarea vasului Calandria la U1.
1989 Montarea canalelor de combustibil
dec. 1989 Revoluţia: Stadiul realizării investiţiei cca. 45 %
iul. 1990 Prima misiune a AIEA de la Viena
august 1991 Încheierea contractului de management cu consorţiul AECL - Ansaldo (AAC)
mai 1995 Încărcarea cu combustibil nuclear
16 apr.1996 Prima criticitate a RN
11 iulie 1996 Prima conectare la SEN
2 dec. 1996 Intrarea în exploatare comercială
30 iunie 1997 Transferul responsabilităţilor conducerii şi exploatării U1 de la AAC la personalul român
2 iulie 1998 Înfiinţarea Societăţii Naţionale "Nuclearelectrica" SA.
30 apr. 1999 Acordarea autorizaţiei pentru funcţionarea de durată de către CNCAN
30 sept. 1999 CNE Cernavoda - locul 10 în lume privind factorul de capacitate.

Facultativ se poate consulta:

http://www.world-nuclear.org/info/inf54.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_power_plant#History
http://www.nucleartourist.com/events/events.htm

CUPRINS INTRODUCERE

Prof. Ilie PRISECARU 2008 1010