Sunteți pe pagina 1din 2

Imagini în cuvinte

Amintiri din Săptămâna Luminată


S-a întâmplat ca în acest an, în miez de aprilie, să sărbătorim Sfintele Paşti, la aproape
o lună de zile după săvârşirea echinocţiului de primăvară. Providenţa şi astrele au fost foarte
îngăduitoare cu oamenii prin faptul că au orânduit sărbătorirea Învierii Domnului taman la mijloc
de primăvară, cu dorinţa de a lăsa posibilitatea anotimpului germinării să-şi pregătească bine
toate forţele capabile să-i împlinească misiunea redeşteptării naturii, dăruind totodată timpul
necesar pentru ca împăcarea şi iertarea să se aşeze în sufletele oamenilor, prea încercate de
fărădelegi şi alte răbufniri potrivnice ale vremurilor. Ne-am bucurat cu toţii şi, respectând tradiţia
creştină, ne-am primenit trupul şi gândul, ograda şi treburile casei, îndeletnicirile şi obişnuinţele
pentru marea întâlnire cu vestea Învierii Mântuitorului, cu Lumina credinţei, a iubirii şi smereniei
întru Fiul Domnului, Isus Hristos.
Am luat din poiană glia cu iarbă verde şi-am aşezat-o în pragul uşii, pentru ca pasul
nostru în casă să fie însoţit de rodul vieţii, de înţelgere şi pace cu aproapele, de frumuseţea
împlinirilor gospodăriei şi de bucuria ofrandei de peste an, în toate, de mulţumirea că năzuinţele
noastre fi-vor realizate. Am aşteptat cu nerăbdare zorii Zilei Învierii, să gustăm pasca, acea
minunată coptură, poate cea mai însemnată dintre bucatele alese de Mântuitor şi făcută din
pâinea cea mai curată, din puritatea grâului, pentru că el este cinstea mesei.
Am gustat apoi din primul ou roşu şi l-am mâncat cu gândul la a fi mai bine pentru noi şi
pentru familie, am strâns găocile şi le-am slobozit în valul bogat al pârâului, ca peste vară, uliul
să ocolească ţarcul găinilor. De pe masa încărcată cu bucatele tradiţionale am gustat carnea de
miel, am retrăit bucuria revederii rudelor, am ciocnit ouă roşii zicând „Hristos a Înviat!”, am
petrecut şi ne-am povestit toată ziua despre poverile şi frumuseţile vieţii, dorindu-ne ca peste tot
anul să fim mai dinamici, mai sprinteni, mai uşori, mai harnici, mai sănătoşi şi mai iubiţi.
Suntem acum în Săptămâna Luminată, cea luminată de Domnul Isus Hristos prin
învierea sa din morţi. Dacă privim în jurul nostru, prin grădini, peste ţarină, peste deal şi peste
vii, peste lunca împânzită de berze-n căutarea hranei, vedem cum se luminează toate! Au
explodat mugurii în ram, au început a înflori pomii şi dealurile îşi pun cunui de miresme, toate se
înnoiesc, în păduri păsările au început a-şi prezenta concertele iar cucul zboară peste dimineţi
din vale-n vale cântându-şi cu talent numele, în partituri dintre cele mai răsunătoare.
Mi-aduc aminte de vorbele bunicii. Spunea că în zilele de luni şi marţi ale săptămânii
serbăm pentru a fi sănătoşi, pentru ca frigul să nu frângă semănăturile iar grindina să nu
rănească plantele. Ziua de miercuri este dăruită tot oamenilor, să fie feriţi de suferinţele
picioarelor. Joi este una dintre cele trei zile de Joimăriţe de după Paşti, zile ţinute mai ales de
femei, să le fie protejate gospodăriile de tunete, trăsnete, de grindină şi ape dezlănţuite. Dacă în
aceste zile nu se lucrează, pomii vor fi încărcaţi de flori şi rod iar vitele vor fi sănătoase peste
an.
Încerc să-mi trimit gândul tot mai departe prin trecutul nostru, mult în timp, până spre
anii copilăriei. Retrăiesc acele clipe din ziua de vineri, în care se sărbătorea Izvorul Tămăduirii.
Mergeam la slujbă cu bunica Maria, mama tatălui meu. Preotul satului scotea icoanele şi
săvârşea ceremonialul rugăciunilor în câmp, invocând dorinţa ca ploile să vină la timp, să
germineze sămânţa şi să se podidească de rod ogorul. Mi se spunea că în această zi toate
apele sunt sfinţite şi cine bea din izvor ori se spală cu apă la locul dureros al trupului se
însănătoşeşte. Se mai crede şi azi că aceia care pleacă pe revărsatul zorilor după apă, duc la
întoarcerea apelor semn de la omul bolnav şi se întorc cu apa de leac. În noaptea şi în
dimineaţa acestei zile, lumea umblă după buruieni, crezând că acestea sunt bune pentru
tămăduirea bolilor.
În această zi nu se intra în războiul de ţesut. Femeile credeau că aşa cum bat brâglele
firul, va bate şi piatra recoltele. Nici depănatul nu era permis, deoarece se spunea că aşa cum
se învârtea vârtelniţa, tot aşa se vor răsuci şi vânturile în furtună. Nici de cusut nu se pomenea.
Pentru că aşa va sparge şi grindina frunza cum sparge acul pânza.
Sâmbăta săptămânii este cunoscută ca Sâmbăta Tomii. Femeile merg la biserică şi dau
de pomană pentru morţii pomeniţi de preot. Prima duminică după Paşte este Duminica Tomii.
Pentru că în această zi, Isus Hristos s-a arătat Apostolului Toma, care nu a crezut în învierea
Domnului, până ce nu a atins cu degetul semnul cuielor şi nu i-a pus mâna pe coastă. Tocmai
de aceea, Apostolul a şi fost numit Toma Necredinciosul. Chiar dacă anii s-au adunat, mai mult
decât într-o carte, îmi păstrez cu cinste amintirile şi mă bucur de lumina acestei sărbători, de
lumina şi căldura pe care primăvara le revarsă peste pământ, peste oameni, peste viaţă.
Ion Elena

S-ar putea să vă placă și