UNIVERSITATEA DE STIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERRINARĂ A BANATULUI
”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
DISCIPLINA: CHIMIA MEDIULUI
Centrul de învățământ cu frecvență redusă

FAZA LICHIDĂ (SOLUȚIA SOLULUI) A SOLULUI

STUDENT:ACHIM LUMINITA EUGENIA

STUDENT:GEAPANA ILEANA LAVINIA
Pedosfera este o geosferă aflată la contactul a patru geosfere (litosferă, atmosferă, hidrosferă și biosferă), în
care are loc fenomenul de formare a solului, ca un lanț lung de procese biologice și geochimice care se
întrepătrund și se îmbină între ele, dând naștere unui complex și continuu proces biogeochimic.
Pedosfera s-a format prin alterarea și transformarea rocii parentale, ca urmare a proceselor complexe care
au loc la suprafața scoarței terestre între organismele vii (floră, faună), rocă, aer, apă, în condiții de climă și
de relief diferite. Partea minerală a pedosferei, alcătuită din compuși mineralogici și petrografici în diferite
stadii de alterare, constituie una din componentele de bază implicate în egală măsură alături de ceilalți
factori ai mediului, în formarea, distribuția și evoluția sub aspect calitativ a învelișului de sol.

Apa are cea mai mare influenta asupra cresterii si fructificarii plantelor.Este necesara in cantitatea cea mai
mare comparativ cu alte substante care contribuie la cresterea si dezvoltarea plantelor.

Faza lichidă în deplasarea ei în sol interacţionează cu faza solidă şi se îmbogăţeşte cu elemente minerale.
Ea este principala sursă prin intermediul căreia plantele absorb elementele nutritive din faza solidă a
solului. Apa prin acţiunea reciprocă cu gazele şi faza solidă a solului se îmbogăţeşte cu ioni minerali, acizi,
baze şi substanţe organice uşor solubile, aflate în stare de dispersie ionică, moleculară sau coloidală. Apa
din sol se poate prezenta sub diferite forme, dintre care unele sunt uşor accesibile plantelor, iar altele mai
puţin sau deloc.

n practică, din cauza greutăţii extragerii soluţiei solului şi a metodelor care nu permit obţinerea ei
nemodificată, pentru caracterizarea agrochimică a fazei lichide se foloseşte extractul în apă, o metodă
convenţională care nu caracterizează adevărata fază lichidă a solului. Din punct de vedere chimic, faza
lichidă a solului este alcătuită din substanţe în stare de dispersare ionică, moleculară sau coloidală, de
natură minerală sau organică, precum şi din gaze.

Din punct de vedere agrochimic soluţia solului se caracterizează prin:

– compoziţia chimică;

– concentraţia sărurilor şi raportul dintre diferiţi ioni;

– pH.

Sub raport chimic faza lichidă a solului e alcătuită din:

– Componenta minerală, cationi: H+ , K+ , Na+ , Ca2+, Mg2+, NH4 + , în mai mică măsură Fe2+ şi Al3+
şi anioni: OH- , Cl- , NO3 - , HCO3 - , SO4 2-, H2PO4 - , HPO4 2- , precum şi din hidroxizi de fier şi
aluminiu şi silice coloidală. Concentraţia medie a fazei lichide variază foarte mult de la un sol la altul, de la
o zonă la alta, în medie fiind cuprinsă între 40 şi 100 me/l. Dintre cationi, calciul este de regulă în cantitatea
cea mai mare.

– Componenta organică este reprezentată mai ales de părţile solubile sau coloidaldispersabile ale
humusului, produse de metabolism ale microorganismelor, unele secreţii ale rădăcinilor (acid malic,
zaharuri solubile, acid sulfuric etc.), substanţe organice rezultate în procesul de humificare.

– Gazele sunt o altă componentă a fazei lichide, reprezentate de O2 şi CO2 cu rol în procesele de alterare şi
solubilizare. Bioxidul de carbon provine atât din descompunerea materiei organice, cât şi din respiraţia
rădăcinilor. Toate aceste componente (solide, lichide şi gazoase) au un caracter dinamic, datorită activităţii
microbiologice şi a condiţiilor mediului exterior (temperatură, umiditate, vegetaţie, aplicarea de
îngrăşăminte, amendamente) din care cauză în cursul perioadei de vegetaţie conţinutul soluţiei solului sau
al extractului în apă în diferiţi componenţi variază foarte mult. Prin adăugarea de îngrăşăminte concentraţia
solului se modifică fie în sensul echilibrării, fie în cel al dezechilibrării. Astfel, pe solul neutru excesul de
Ca reduce absorbţia Fe, B, ionul NH4 + reduce absorbţia Ca, Mg, K, iar P reduce absorbţia Zn.

Solul distinge între apa legată și cea liberă. Primele particule de sol sunt atât de ferme încât nu se pot mișca
sub influența gravitației, iar apa liberă este supusă legii gravitației. Apa legată, la rândul ei, este împărțită în
legătură chimică și fizică.

Apa legată chimic face parte din unele minerale. Această apă este constituțională, cristalizată și hidratată.
Apa legată chimic poate fi îndepărtată numai prin încălzire, iar unele forme (apă constituțională) pot fi
îndepărtate prin calcinarea mineralelor. În urma eliberării apei legate chimic, proprietățile organismului se
schimbă atât de mult încât putem vorbi despre trecerea la un mineral nou.

Solul deține apa legată fizic de energia de suprafață. Deoarece valoarea energiei de suprafață crește cu o
creștere a suprafeței totale totale a particulelor, conținutul de apă legată fizic depinde de mărimea
particulelor care compun solul. Particulele cu diametrul mai mare de 2 mm nu conțin apă legată fizic;
numai particulele care au un diametru mai mic decât acesta au această capacitate. Pentru particulele cu
diametrul de 2 până la 0,01 mm, capacitatea de a reține apa legată fizic este slab exprimată. Crește odată cu
trecerea la particule mai mici de 0,01 mm și este cel mai pronunțat în particule credcolloide și mai ales
coloidale. Capacitatea de a reține apa legată fizic nu depinde numai de mărimea particulelor. O anumită
influență este exercitată de forma particulelor și de compoziția lor chimică și mineralogică. Humusul și
turbă au o capacitate crescută de a reține apa legată fizic. Particulul ține straturile ulterioare ale moleculelor
de apă cu o forță din ce în ce mai mică. A slăbit apa legată. Pe măsură ce particulele se îndepărtează mai
departe de suprafață, atracția sa de molecule de apă slăbește treptat. Apa intră într-o stare liberă.

Primele straturi de molecule de apă, adică. apă higroscopică, particulele de sol atrag cu o forță imensă,
măsurată în mii de atmosfere. Fiind sub o presiune atât de mare, moleculele de apă strâns legate sunt foarte
strânse, ceea ce modifică multe proprietăți ale apei. Acesta dobândește calitățile unui corp solid, așa cum
era. Solul deține o apă legată cu o forță mai mică, proprietățile sale nu sunt atât de brusc diferite de apa
liberă. Cu toate acestea, forța atracției este încă atât de mare încât această apă nu se supune forței gravitației
și, într-o serie de proprietăți fizice, diferă de apa liberă.

În aspect zonal regimul precipitaţiilor condiţionează de la nord la sud regimul hidric percolativ,
nepercolativ şi exudativ. Regimul hidric constă din voFoto 4. Structură prismatică (orizonturile iluviale ale
solurilor cenuşii) Foto 3. Structură columnară (orizontul iluvial al soloneţelor molice) 4 NR. 6(78)
DECEMBRIE, 2014 cercetări lumul de apă care pătrunde în sol, capacitatea de reţinere a apei, volumul de
apă care se consumă în anumit timp. Regimul de apă percolativ (periodic percolativ) este caracteristic
perioadelor şi teritoriilor cu ani ploioşi, când apa precipitaţiilor pătrunde la adâncime mai mare decât
grosimea profilului solului, – cantitatea apei depăşind evapotranspiraţia. În solurile cu acest regim din
profil se elimină mai întâi sărurile solubile, apoi carbonaţii şi în anumite condiţii particule minerale fine ale
solului (lesivaj). Regimul hidric nepercolativ este caracteristic zonelor semiaride. În perioadele umede solul
este umezit până la 1 m. Din profil sărurile solubile sunt spălate, carbonaţii sunt transportaţi în rocă şi
partea inferioară a profilului. Regimul hidric exudativ este specific zonelor aride. Cantitatea de apă
provenită din precipitaţii este depăşită de apa pierdută prin evapotranspiraţie (deficit de umiditate). În
perioadele calde secetoase se produce un curent descendent de apă, în partea superioară a profilului se
acumulează sărurile solubile. Carbonaţii sunt prezenţi pe tot profilul.

Concentratia solutiei solului este redusa, si in functie de tipul de sol variaza intre cateva zeci de mg
pana la cateva g per litru de solutie de sol. Exceptie fac solurile saline, unde concentratia solutiei solului
poate ajunge la zeci sau chiar sute de g/L, predominand clorurile si sulfatii de magneziu si sodiu.
 Concentratia solutiei solului este influentata de urmatorii factori: aplicarea ingrasamintelor si
amendamentelor, capacitatea de schimb cationic si anionic a solului, continutul de humus, irigatiile,
precipitatiile, temperatura solului, intensitatea activitatii microflorei si microfaunei solurilor, metabolismul
plantelor superioare.

Din punct de vedere al fertilitatii solului, solutia solului intereseaza mai ales ca nivel al concentratiei
acesteia in ioni nutritivi si in saruri. Ionii din solutia solului sunt luati de catre plante prin interceptie
radiculara (10% din necesar) si prin scurgere si difuziune ( 90% din necesar) (Mocanu, 2003).

Pentru utilizarea elementelor nutritive din solutia solului de catre plante , un rol important il are
presiunea osmotica a solutiei solului. Atunci cand aceasta este egala cu presiunea osmotica a sucului celular
al plantelor sau mai mare, patrunderea apei in plante nu mai are loc. se considera ca suctiunea ( forta de
sugere a radacinilor majoritatii plantelor de cultura) nu depaseste 100-120 MPa (Blaga si colab., 2005).
Presiunea osmotica depinde de concentratia solutiei solului si de gradul de disociere al substantelor
solubilizate.

Cunoasterea compozitiei chimice a solutiei solului are un rol important in optimizarea acesteia la
nivelul cerut de plante. De aceea, in agrochimie, se practica la scara mare analiza extractului apos, ce
caracterizeaza faza lichida a solului si dupa care, se apreciaza mai ales bioaccesibilitatea elementelor
nutritive.

Ciclul datoriei capilare determină absorbția și suspendarea în suspensie a umidității aduse de precipitații.
Pătrunderea umidității prin porii capilari în sol este extrem de lentă. Permeabilitatea apei a solului se
datorează în principal ciclului de serviciu non-capilar. Diametrul acestor pori este atât de mare încât
umiditatea nu poate fi suspendată în ele și se impiedică în obstacole în sol.

Când umiditatea intră pe suprafața solului, solul este mai întâi saturat cu apă până la starea capacității de
umiditate a câmpului, iar apoi filtrarea prin puțuri non-capilare are loc prin straturi saturate cu apă. Prin
crăpături, resturi și alte puțuri mari, apa poate pătrunde adânc în sol, depășind saturația apei până la
capacitatea de umiditate a câmpului.

Cu cât ciclul datoriei non-capilare este mai mare, cu atât este mai mare permeabilitatea la apă a solului.

În soluri, pe lângă filtrarea verticală, există o mișcare orizontală a stratului de umiditate. Umiditatea care
intră în sol, întâlnind un strat cu permeabilitate redusă a apei în drum, se deplasează în interiorul solului
deasupra acestui strat, în conformitate cu direcția pantei sale.

Ploile acide cuprind toate tipurile de precipitaţii: ploaie, zăpadă, brumă, ceaţă care conţin acizi derivaţi din
substanţe care poluează atmosfera. Aceştia induc modificări în compoziţia chimică a solurilor şi apelor de
suprafaţă, modificând circuitele biochimice de la nivelul ecosistemelor. Datorită diversității structurilor
solului precum şi a vegetației unele regiuni sunt mai sensibile la ploile acide decât altele. Astfel :

 regiunile cu soluri sărace în calcare, acoperite cu un strat subțire de sol (ex. cele din peninsula
Scandinavă) sunt cele mai sensibile la acidifiere;

 regiunile cu soluri puternic alcaline neutralizează aciditatea ploilor înainte ca apele de ploaie să
ajungă prin şiroire în lacuri şi râuri.
BIBIOGRAFIE:

https://www.scrigroup.com/afaceri/agricultura/Faza-lichida-a-solului63119.php

https://ecoohotnadzor31.ru/ro/the-soil-layer-of-the-earth-liquid-phase-of-soils.html

https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/1-6_0.pdf

http://www.horticultura-bucuresti.ro/images/pdf/Agrochimie.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Pedosfer%C4%83

https://mail.uaic.ro/~marius.mihasan/teaching/pdfs/environmental_chemistry_courses/CURS%2012
.pdf