Sunteți pe pagina 1din 2

1.1.

Premisele ideilor de unitate europeana


Ideea de unitate a Europei este considerata ca fiind foarte veche, ea gasindu-si
originea, dupa unele opinii, inca in perioada Antichitatii, cand cuceririle romane au fost
considerate ca manifestari ale unei astfel de tendinte. Incercarile de refacere a
granitelor fostului imperiu roman sunt considerate de asemenea manifestari ale
aceleiasi idei, mentionandu-se perioada lui Carol cel Mare care, chiar daca nu au reusit
ca realitate faptica, sunt apreciate ca avand consecinte religioase, morale si intelectuale
in spiritul ideii de unitate europeana. Perioada Evului Mediu, caracterizata initial printr-o
divizare politica din cauza incapacitatii succesorilor lui Carol cel Mare si agravata de
conflictele religioase, economice si de alta natura, a fost urmata de alte incercari de
refacere a unitatii europene, care au avut germenii in comunitatea de civilizatie
europeana, chiar daca acestea nu au dus in mod automat la uniformitate, ci, dimpotriva,
la o diversitate care se baza insa pe acelasi model de a gandi, simti si actiona. Lupta care
s-a dat in aceasta perioada intre Papa si regi (imparati) a dus la divizarea unitatii Europei,
manifestandu-se si in aparitia a doua doctrine: cea a unitatii pontificale si cea a unitatii
imperiale, doua conceptii care nu puteau fi conciliate, in aceste conditii, apare o noua
realitate politica pe plan european care isi impune incet, dar sigur, suprematia in acest
spatiu si care anunta Europa moderna: puterea statelor suverane.
In perioada moderna, principiul care a guvernat epoca precedenta -cel al unitatii
Europei - a fost inlocuit cu cel al divizarii sale, nu numai din punct de vedere politic, dar
si religios si economic.
Divizarea politica, rezultata din constituirea statelor suverane, eliberate de
supunerea lor unei autoritati superioare si care intrau in relatii cu alte state, a avut drept
consecinta trasarea unor granite care deveneau nu numai criterii de separare geografica,
dar si lingvistica, economica, sociala etc. in aceste conditii, papalitatea renunta la
pretentiile sale anterioare. Din punct de vedere religios, divizarea nu a fost atat de
importanta ca divizarea politica, dar a avut o influenta pe planul relatiilor inter-
regionale. S-a manifestat, de asemenea, si o divizare economica, ce s-a alaturat
celorlalte, amplificandu-le efectele. Totodata, apar si unele tendinte nationaliste, care au
contribuit si ele la agravarea procesului de divizare a Europei.
Perioada renascentista este caracterizata, printre altele, printr-un mod rapid de
raspandire si asimilare a ideilor novatoare pe intreg continentul european, dar, in acelasi
timp, a avut ca rezultat si o diversificare a conceptiilor intelectuale si morale.
Una dintre cele mai importante realizari ale epocii respective ramane tipul de
om 'umanist', mostenitor al culturii antice si continuator al acesteia in noile conditii
istorice, politice, sociale si culturale.Caracteristic acestui tip de om este faptul ca el nu
apartine unei singure tari in mod deosebit, ci intregii Europe.
In secolul al XlX-lea, Europa este din nou divizata, manifestandu-se tendintele
contradictorii: unele state se afla in declin (Franta, Austria), altele intr-un proces de
cristalizare (Germania, Italia).
Dezvoltarea industriala nationala de la sfarsitul secolului al XlX-lea, progresele
stiintifice si tehnice, ca si ideile nationaliste accentueaza divizarea si prevestesc
evenimentele inceputului secolului XX. Chiar daca se constituie un sistem de aliante,
acestea erau fondate pe interese contradictorii si se bazau pe un echilibru precar,
modificandu-se in functie de circumstantele politice si de alta natura.
In acelasi timp, se accentueaza si disensiunile legate de impartirea lumii din punct de vedere
colonial, fapt care de asemenea, a fost de natura sa genereze rivalitati si conflicte de interese.Cu
toate acestea, ceea ce este de remarcat in afara acestor interese contradictorii este comunitatea de
viata culturala, artistica, stiintifica si tehnica, favorizata de dezvoltarea mijloacelor de comunicare,
informare si de raspandire a cunostintelor.La inceputul secolului al XX-lea apar primele manifestari
doctrinare ale ideii de unitate europeana, concretizate intr-un proiect 'State Unite Europene', care a
fost propus de catre Congresul

S-ar putea să vă placă și