10.4.

Îmbunătăţirea terenurilor dificile în vederea fundării directe

Este cunoscut faptul că volumul lucrărilor de construcţii ce se execută sau urmează a fi executate de
constructorii din ţara noastră este în continuă creştere prin realizarea unor mari obiective industriale, construcţii de
locuinţe, clădiri social-culturale hidrotehnice, porturi, poduri, aeroporturi, drumuri, sisteme de îmbunătăţiri funciare
etc., multe dintre aceste construcţii urmând a se realiza pe terenuri slabe, cu rezistenţe mecanice reduse, ce impun
adaptarea unor soluţii de fundare complicate şi costisitoare.
În sensul celor arătate rezultă că, pentru amplasarea construcţiei pe asemenea terenuri, trebuie căutate
permanent soluţii care să satisfacă din punct de vedere tehnic, la costuri cât mai reduse.
Realizarea acestui deziderat este de foarte mare importanţă, deoarece în ţara noastră (dealtfel ca şi în alte ţări)
apar deosebit de frecvent soluţii de fundare indirectă (piloţi, chesoane, coloane etc.). procedeele de fundare indirectă
rezolvă în general problema fundării pe terenuri dificile, însă cu consum ridicat de materiale (ciment, oţel, etc.) şi la
costuri superioare, considerent pentru care s-a recurs la găsirea unor metode care să ducă la îmbunătăţirea terenurilor
slabe, să le ridice rezistenţele mecanice, să le amelioreze proprietăţile geotehnice, făcându-le bune pentru fundarea
directă.
Pentru a putea realiza sisteme de fundare directă în condiţiile unor terenuri dificile se aplică fie metoda
înlocuirii acestora cu perne din pământ, balast sau alte materiale locale (procedeu folosit prin compactări de
suprafaţă atunci când grosimea stratului dificil nu este prea mare), fie îmbunătăţirea în adâncime a stratului slab pe
toată grosimea sa, sau numai parţial, când aceasta este foarte mare.

Prin această categorie de lucrări se înţeleg compactările executate cu scopul ridicării gradului de îndesare,
respectiv a greutăţii specifice aparente a pământurilor în stare naturală şi mai ales a pernelor de grosimi relativ mici.
Aceste compactări depind calitativ şi cantitativ atât de caracteristicile utilajului, precum şi de caracteristicile
geotehnice ale pământului.
Un rol de seamă îl joacă umiditatea optimă de compactare, care, în funcţie de compoziţia granulometrică şi
de natura mineralogică a pământului respectiv este alta pentru fiecare caz în parte. Prin umiditatea optimă de
compactare se înţelege umiditatea la care se obţine gradul de îndesare maxim, cu acelaşi lucru mecanic utilizat.
Aceasta se determină în laborator, măsurând, la acelaşi lucru mecanic consumat, greutăţile volumice aparente  d în
stare uscată, corespunzătoare diferitelor umidităţi ale unui pământ pregătit pentru încercare. Rezultatele obţinute se
trec într-un grafic conform figurii 13.1. acest grafic este de fapt o diagramă de stare, care, în ipoteza unei greutăţi
specifice a scheletului mineral
constante, reprezintă legătura dintre porozitate şi umiditate.
În dreptul valorii  d max se obţine pe abscisă valoarea Woptim .

d
kN / m 
3

30,0

25,0
 d max
20,0

15,0
10,0

2 4 6 8 10 11 12 13 14 w %
w optim
Figura 10.2. Graficul umidităţii optime de compactare.
 Odată stabilită umiditatea optimă de compactare se va căuta aceasta să fie menţinută la aceeaşi valoare pentru
toată umplutura ce se va realiza din pământul respectiv, pe toată perioada de compactare.

Pentru compactarea prin cilindrare a straturilor de 15...20 cm se folosesc cilindri compactori autopropulsaţi
sau remorcaţi. Greutatea cilindrilor autopropulsaţi variază între 50kN (de tip uşor), 80kN (de tip mediu) şi 100 ...
150kN (de tip greu). Caracteristic pentru eficacitatea cilindrului compactor este presiunea pe unitatea de lungime a
rulourilor, cuprinsă între 50 şi 120 daN/cm.
Pentru compactarea unor straturi din pământ în grosime de 25...30 cm se folosesc cilindrii compactori care,
prin presiunea lor specifică mai mare, ca şi prin acţiunea de frământare a pământului, produc o îndesare mai
pronunţată. Folosirea lor este indicată îndeosebi la pământuri argiloase. Picioarele acestor cilindri, la prima trecere
se înfig complet în pământ. Pe măsură ce se efectuează mai multe treceri, picioarele se vor înfige mai puţin. Dacă nu
se realizează acest lucru, înseamnă că cilindru este prea greu şi trebuie schimbat. Se consideră bună acea compactare
la care, pentru ultima trecere, picioarele de oaie se înfig în pământ numai 3...5 cm. Pentru remorcarea cilindrilor,
forţa de tracţiune a tractorului se ia de ¼...1/5 din greutatea cilindrului compactor.

Procedeul de compactare prin batere constă fie din batere cu maiul din lemn (metodă veche, în general
abandonată), fie prin folosirea unui mai metalic sau din beton armat cu greutatea de 20...30 kN. Acest mai se ridică
la înălţimea de 2...4m, cu ajutorul unei macarale, şi este lăsat apoi să cadă liber. Înălţimea de cădere şi numărul de
lovituri pe metru pătrat se stabilesc după natura pământului şi după grosimea stratului.
Metoda aceasta prezintă avantaje şi prin aceea că nu este necesar un front larg de lucru sau depozitarea
pământului în straturi subţiri. Un dezavantaj al acestei metode este efectul dăunător pentru construcţiile din jur. În
scopul evitării degradării fundaţiilor sau a altor elemente de construcţie care se află în contact cu pământul supus
baterii, aceasta trebuie efectuată la o oarecare distanţă de construcţii, în funcţie de puterea utilajului de compactat.
Pentru compactarea unor volume mai mici de umplutură se foloseşte maiul pneumatic, care are o
productivitate de circa 50m3/h. Cu acest mai se pot compacta straturi cu grosimi de 20-30 cm.
Tot pentru compactare prin batere se mai foloseşte maiul de compactare tip broască, acţionat de un motor cu
explozie.
Pentru pământurile argiloase, la care îndesarea necesită un interval de timp mai lung dictat de eliminarea apei
şi care depăşeşte durata necesară eliminării apei în cantitatea necesară pentru a obţine îndesarea corespunzătoare
intensităţii acţiunii exterioare, se intercalează straturi de nisip şi pietriş, care accelerează eliminarea apei din pământ.

Pentru pământurile nisipoase, mijlocul cel mai eficace de compactat îl constituie folosirea vibratoarelor. Prin
vibrare, forţele de frecare dintre granule scad şi granulele se pot aşeza într-o stare mult mai compactă. Practic s-a
constatat că efectul vibrării este mult mai mărit prin saturarea nisipului cu apă, aceasta contribuind la înlăturarea
coeziunii aparente.
Vibraţiile folosite sunt generate de obicei cu ajutorul a doi excentrici, care se rotesc în sens contrar, cu o
anumită turaţie. În cazul unei cuplări corespunzătoare, excentricii pot genera vibraţii unidirecţionale, în particular
verticale.
În ceea ce priveşte maşinile vibratoare, ele se caracterizează, în afară de frecvenţa vibraţiilor  şi de
amplitudinile A, şi prin următoarele caracteristici de bază: greutatea agregatului G, în daN; momentul excentricilor
M exc , în daNcm; suprafaţa plăcii de compactat S, în cm2.
Pe baza încercărilor experimentale se desprind următoarele concluzii, utile pentru practica compactării
nisipurilor prin vibrare:
- pentru compactarea nisipului la un grad de îndesare mediu, chiar şi în cazul unei uniformităţi a nisipului, se
A 2
constată că timpul de 40 s este suficient pentru vibrare (la un raport    4,5 );
2
- efectul vibrării pentru aceeaşi adâncime este funcţie de presiunea statică, crescând cu aceasta ;
- efectul compactării scade cu adâncimea (fig. 10.3);
- valorile gradului de îndesare I D obţinute în experimentările făcute corespund gradului de îndesare pământ
cu îndesare medie şi, în majoritatea cazurilor, gradului pământ compact, ceea ce justifică folosirea
vibraţiilor la compactarea pământurilor nisipoase.
 Ip
0,20 0,30 0,40 0,50 0,60 0,70 0,80

10

20

30

40 H t  40cm; t  40s

H cm

Figura 10.3. Variaţia gradului de îndesare I p de grosimea stratului compactat H .

Practic, compactările prin vibrare se executată folosind plăcile vibrante (fig. 10.4). plăcile vibrante pot fi
deplasate manual sau prin mijloace mecanice.

8
7

10 11

6
1
2

5
3
4

Figura 10.4. Schema unei plăci compactoare păşitoare:

1- placă superioară; 2- arc; 3- placă inferioară; 4- roată antrenantă; 5- rezervor de benzină; 9- motor; 10-
dispozitiv de conducere; 11- ţeavă de eşapament.

Compactările cu vibratoarele dau îndesări superioare în cazul pământurilor granulare şi productivitatea este
ridicată.