Compactarea terasamentelor

Compactarea pământului poate fi privită schematic ca un proces fizico-mecanic prin care

se caută să se mărească numărul de contacte dintre granule, în urma redistribuirii şi pătrunderii
granulelor mai mici în spaţiile dintre granulele mai mari, prin reducerea golurilor la minimum
posibil şi eliminarea unei anumite cantităţi din apa liberă. Această operaţie se produce sub
acţiunea unor forţe exterioare aplicate asupra pământului şi are ca rezultat creşterea densităţii
acestuia. Lucrul mecanic folosit pentru compactare se consumă, în cea mai mare parte, pentru
învingerea coeziunii şi a frecării dintre granule. Prin compactare, pământurile îşi îmbunătăţesc
proprietăţile fizico-mecanice. Astfel, micşorarea volumului de goluri duce la creşterea densităţii
şi la reducerea permeabilităţii şi a absorbţiei de apă, la sporirea punctelor de contact dintre
granule şi, prin aceasta, la sporirea stabilităţii şi la creşterea capacităţii portante a pământului
respectiv.
Un pământ saturat având porii umpluţi cu apă nu se poate compacta decât după
eliminarea cantităţii de apă existente în plus faţă de cea necesară compactării, iar un pământ
având porii umpluţi parţial cu apă şi parţial cu aer nu se poate compacta decât în măsura în care
permite volumul de aer rămas închis în porii săi.
Cercetările au arătat că prin compactare nu se poate elimina în întregime aerul din
pământ, rămânând în final 1 - 6 % goluri umplute cu aer. De asemenea, se menţionează că
umiditatea terasamentelor în exploatare este foarte apropiată de limita inferioară de plasticitate,
wp, la pământuri coezive şi este aproximativ 60 % din limita superioară de plasticitate wL, la
pământurile necoezive.
Prin compactare, pământul trebuie să primească o anumită deformaţie, de natură
remanentă, ireversibilă. O compactare insuficientă duce, sub acţiunea combinată a traficului şi a
factorilor climaterici, la degradarea terasamentelor prin tasări ulterioare neuniforme; o
compactare exagerată este de asemenea dăunătoare, întrucât sub acţiunea ulterioară a umidităţii
de exploatare este urmată de creşterea neregulată a volumului pământului, ceea ce poate conduce
apoi la degradarea terasamentelor.
Gradul de compactare a unui pământ este dat de raportul dintre starea de îndesare efectivă
şi starea de îndesare maximă verificată prin încercări de laborator efectuate asupra unor
caracteristici structurale reprezentative ale acestuia, uşor de pus în evidenţă, cum ar fi: densitatea,
greutatea volumică, porozitatea etc.
Pentru stabilirea stării de îndesare maximă a pământului se cunosc, în momentul de faţă,
numeroase metode, dintre care cea mai largă răspândire o are metoda Proctor.
În această metodă, gradul de compactare se exprimă prin raportul dintre densitatea
efectivă în stare uscată a pământului din terasamente def şi densitatea maximă în stare uscată a
acestuia dmax obţinută în laborator prin încercarea Proctor:

 def
D  100 [%]
 d max

Densitatea în stare uscată maximă dmax se obţine numai pentru o anumită stare de
umiditate a pământului, denumită umiditate optimă de compactare wopt.
Perechea de valori dmax şi wopt reprezintă caracteristicile de compactare ale pământului
cercetat prin metoda Proctor.

Determinarea caracteristicilor de compactare prin încercarea Proctor

Inginerul american Proctor a fost primul care a studiat sistematic tehnologia compactării
şi a stabilit că starea de îndesare (tasare) a unui pământ este definită unic prin densitatea în stare
uscată, iar principalii factori de compactare sunt energia de compactare şi conţinutul de apă.
Încercarea Proctor are drept scop determinarea caracteristicilor de compactare ale
pământurilor, şi anume umiditatea optimă de compactare wopt şi densitatea maximă în stare
uscată d max, pentru un anumit lucru mecanic specific de compactare L.
În funcţie de valoarea lucrului mecanic specific de compactare se deosebesc două
încercări Proctor:
1. încercarea Proctor normal. în care: L = 0,6 J/cm3;
2. încercarea Proctor modificat. în care: L = 2,7 J/cm3.
Încercarea Proctor normal se foloseşte în general pentru stabilirea caracteristicilor de
compactare ale terasamentelor de drumuri şi de cale ferată, iar încercarea Proctor modificat se
foloseşte pentru stabilirea caracteristicilor de compactare ale straturilor de bază şi ale straturilor
de fundaţie executate din agregate naturale sau din pământuri stabilizate.
Lucrul mecanic specific de compactare L se calculează cu formula:
 m  g  h1  n
L [J/cm3],
A a
în care:
m este masa maiului, în kg;
g este acceleraţia gravitaţiei (9,81 m/s2);
h1 este înălţimea de cădere a maiului, în cm;
n este numărul de lovituri pe fiecare strat;
A este aria secţiunii cilindrului, în cm2;
a este grosimea stratului de pământ compactat, în cm.

Aparatura Proctor este alcătuită, în principal, dintr-un cilindru cu inel prelungitor şi

placă de bază în care se face compactarea probei de pământ şi un mai de compactare care
culisează în interiorul unui ghidaj cilindric cu care se face compactarea probei.

Aparatul Proctor
 Dimensiunile cilindrilor Proctor

Dimensiunea maximă Dimensiunile cilindrului Volumul

a particulei de pământ, d h cilindrului, V
Dmax (mm) (mm) (mm) (cm3)
7,1 100 115 904
20,0 150 150 2649
31,5 250 275 13492

În funcţie de lucrul mecanic specific de compactare şi mărimea cilindrului se folosesc trei

tipuri de maiuri

Caracteristicile maiurilor Proctor

Felul încercării
Proctor şi H h h1 h2 D D1 d d1 m
diametrul mm mm mm mm mm mm mm mm kg
cilindrului
Proctor normal
500 400 300 100 57 50 20 28 2,5
100 şi 150
Proctor modificat
800 600 450 150 57 50 20 30 4,5
100 şi 150
Proctor normal şi
890 710 600 110 132 125 30 45 15,0
modificat 250

Pentru efectuarea unei încercări Proctor se au în vedere diferite cantităţi de material

folosite pentru o probă şi cantitatea totală de material necesară, în funcţie de dimensiunea
maximă a particulei de pământ şi de lucrul mecanic specific convenţional L (diametrul
cilindrului).
Cantităţi de material utilizate pentru efectuarea încercării Proctor

Dimensiunea Cantitatea de material necesară (kg)

Diametrul
particulei de Pentru o probă Totală
cilindrului
pământ
(mm) L = 0,6 L = 2,7 L = 0,6 L = 2,7
Dmax (mm)
100 7,1 3 4 10 12
150 20,0 7 8 21 24
250 31,5 25 30 75 90

Pentru fiecare încercare de compactare se calculează densitatea  şi densitatea în stare

uscată d a materialului, cu relaţiile:
 mm
 [g/cm3];
V

d  [g/cm3],
w
1
100
în care:
mm este masa materialului (m1  m2), în g;
m1 este masa cilindrului cu placa de bază, umplut cu material, în g;
m2 este masa cilindrului cu placa de bază, în g;
V este volumul materialului compactat, în cm3;
w este umiditatea medie a materialului, în %.
Pentru a se efectua calculele, toate valorile cântăririlor şi măsurătorilor se notează într-un
formular tip.
În diagrama sunt reprezentate în abscisă valorile umidităţii, iar în ordonată valorile
densităţii în stare uscată corespunzătoare fiecărei încercări de compactare.

Diagrama Proctor

Punctele determinate se unesc printr-o curbă denumită curba Proctor de variaţie a

densităţii în stare uscată în funcţie de umiditatea de compactare, definită de următoarea relaţie:

 d  f (w)
unde:
f(w) este o funcţie de variaţie a densităţii în stare uscată în funcţie de umiditatea de
compactare
Abscisa punctului de maxim al acestei curbe reprezintă umiditatea optimă, iar ordonata
punctului de maxim al acestei curbe reprezintă densitatea în stare uscată maximă a materialului,
pentru tipul respectiv de încercare.
În vederea verificării valorii obţinute pentru densitatea în stare uscată maximă în
domeniul umed, prin încercarea Proctor normal, se poate folosi în mod orientativ şi relaţia:

s
d max  [g/cm3],
w P  0 ,2 I p
1  s 
100
în care:
wP este limita inferioară de plasticitate;
Ip este indicele de plasticitate.

În tabelul de mai jossunt date, cu titlu orientativ, umidităţile optime presupuse pentru
unele pământuri.

Umidităţi optime pentru diferite tipuri de pământuri

Umiditatea optimă
Denumirea pământului Proctor normal Proctor modificat
% %
Argilă grasă 20-25 15-20
Argilă 16-23 12-18
Argilă prăfoasă 16-22 12-17
Argilă nisipoasă 14-20 10-16
Argilă prăfoasă nisipoasă 16-18 12-14
Praf argilos 14-18 10-14
Praf argilos nisipos 12-16 9-12
Praf 13-16 10-12
Praf nisipos 11-16 8-12
Nisip argilos 13-16 10-13
Nisip prăfos 11-14 8-11
Pietriş 4-8 3-6
Nisip 8-11 6-8

Capacitatea portantă şi stabilitatea terasamentelor sunt strâns legate de calitatea

compactării, exprimată prin gradul de compactare D.
 Pentru terasamente rutiere se ţine seama de variaţia pe verticală a capacităţii portante
necesare, făcându-se deosebire între valoarea necesară a gradului de compactare în corpul
întregului rambleu şi cea necesară în stratul superior (de formă) al acestuia.
În tabelul de mai jos sunt date valorile necesare ale gradului de compactare D prevăzute
în STAS 2914-84 pentru terasamentele din corpul drumului.

Valorile gradului de compactare prevăzut

Zonele din Pământuri

terasamente la Necoezive Coezive
Nr. Valori
care se prescrie
crt. m Semi Semi
gradul de Permanente
permanente
Permanente
permanente
compactare
Primii 30 cm ai
h2 100 % 95 % 97 % 93 %
terasamentului
1.
natural de sub un
h>2 95 % 93 % 92 % 90 %
rambleu cu înălţime
În corpul h  0,5 100 % 100 % 100 % 100 %
rambleurilor la
2.
adâncimea sub patul 0,5<h<2 100 % 97 % 97 % 94 %
drumului h2 95 % 92 % 92 % 90 %
În debleuri pe
3. adâncimea de 30 cm % 100 100 100 100
sub patul drumului

Volumul real al pământului folosit la executarea unui rambleu se poate determina prin
două metode:
- în mod direct - prin măsurarea volumului gropii de împrumut,
- în mod indirect - folosind relaţia:

 d max
Vs  Vu  [m3]
 d nat
în care:
Vs este volumul de pământ săpat şi introdus în rambleu, în m3;
Vu este volumul de rambleu realizat, în m3;
d max este densitatea pământului în stare uscată maximă obţinută în laborator;
d nat este densitatea pământului natural în stare uscată din camera de împrumut.
 O situaţie asemănătoare se poate observa şi în cazul compactării terenului natural din
debleuri sau de sub rambleuri. Prin compactarea terenului natural rezultă o tasare a acestuia, de
care trebuie să se ţină seama la calculul volumului de săpătură, şi anume: pentru debleu prin
reducerea, iar pentru rambleu prin sporirea cantităţilor respective de pământ.
În tabelul de mai jos se dau unele valori orientative ale raportului dintre densitatea
pământului în stare uscată maximă obţinută în laborator şi densitatea pământului natural în stare
uscată din camera de împrumut, în funcţie de natura pământului şi de gradul de compactare
considerat, care pot fi folosite în calculul preliminar al volumului de terasamente.

Valori uzuale pentru raportul d max/d nat

Felul pământului
Gradul de
Nr. Nisip argilos,
compactare Prafuri,
crt. Nisip argilă Argile
% loessuri
nisipoasă
1 100 1,12 1,16 1,22 1,14
2 95 1,10 1,13 1,20 1,00
3 90 1,06 1,10 1,16 0,97
4 85 1,00 1,07 1,10 0,95