7.

MAŞINI PENTRU COMPACTARE A ROCILOR

7.1 Procesul de compactare a rocilor

Compactarea este un fenomen complex, dimensionat tehnic dar şi volumetric, cu
implicaţii foarte mari pentru stabilitatea construcţiilor. În prezent acest domeniu reprezintă o
problemă foarte mare de cercetare, de proiectare și de execuţie.
Procesul de compactare reprezintă un rezultat al aplicării în mod succesiv a mai multor
forţe de compresiune sau a mai multor sarcini dinamice pe suprafeţele terenurilor pentru
fundaţie sau a straturilor care sunt puse în construcţii din pământ, având scopul de a
redistribui particulele solide pentru a eliminarea parţială a aerului și apei din sol.
După compactarea pământului cresc valorile pentru greutatea volumetrică, se măreşte
rezistenta la taiere, unghiul de frecare şi de coeziune şi modul de deformaţie în acelaşi timp cu
scăderea tasărilor specifice.
Pământurile, în general, sunt compuse din trei faze:
 faza solidă, alcătuită din scheletul mineral;
 faza lichidă (apa), care umple total sau parţial golurile dintre granule;
 faza gazoasă, formată în primul rând din aer, care umple golurile neocupate de
faza lichidă.
Una din ultimele două faze poate să lipsească. În cazul în care lipseşte faza lichidă,
pământul este uscat, iar dacă toate golurile dintre granule sunt umplute cu apă, pământul este
saturat.
În funcție de proporţia în care cele trei faze (solidă, lichidă şi gazoasă) intră în
compoziţia unui pământ, de mărimea granulelor, de modul de asociere a elementelor
componente, rezultă diversele tipuri de pământuri precum şi caracteristicile fizico–mecanice
ale acestora.
Lucrările de terasamente propriu-zise constau din:
 săparea pământului din debleuri, camere de împrumut sau şanţuri;
 încărcarea, transportul şi nivelarea pământului în rambleu;
 compactarea pământului.
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Lucrările de terasamente se execută aproape în întregime mecanizat, de aceea se

impune ca alegerea utilajelor să se facă pe baza unor studii minuţioase în scopul obţinerii unei
productivităţi ridicate.
Executarea terasamentelor trebuie să fie un proces tehnologic unic, realizat cu o serie
de utilaje dependente între ele, din punctul de vedere al succesiunii operaţiilor şi al
productivităţii.
În cadrul fiecărui atelier de utilaje există un utilaj principal, care prin parametri săi
determină alegerea, ca tip şi număr a celorlalte utilaje necesare pentru realizarea și
eficientizarea procesului tehnologic.
Toate utilajele care formează atelierul trebuie să asigure realizarea productivităţii
maxime a utilajului principal, iar gruparea utilajelor trebuie astfel făcută încât:
 operaţiile din procesul tehnologic să se desfăşoare în lanţ, fără timpi morţi,
respectiv când un utilaj a terminat o operaţie, utilajul următor trebuie să intre
imediat în funcţie;
 toate utilajele să fie solicitate uniform şi caracteristicile lor constructive să fie
folosite la maximum;
 pentru stabilirea productivităţii fiecărui utilaj să se ţină seama de condiţiile de
lucru.
Studiile pentru alegerea utilajelor trebuie să urmărească obţinerea unei productivităţi
maxime.
Compactarea terasamentelor se produce sub acţiunea unor forţe exterioare aplicate
asupra pământului şi are ca rezultat creşterea densităţii acestuia.
Lucrul mecanic folosit pentru compactare se consumă, în cea mai mare parte, pentru
învingerea coeziunii şi frecării dintre granule.
Prin compactare, numărul şi intensitatea contactelor dintre granule sporesc, iar
proprietăţile fizico–mecanice ale pământului se îmbunătăţesc. Astfel, se micşorează numărul
de goluri și se produce creşterea densităţii, reducerea permeabilităţii şi a absorbţiei de apă,
sporirea stabilităţii şi creşterea capacităţii portante a pământului respectiv.
Prin compactare, pământul trebuie să primească o anumită deformaţie, de natură
remanentă, ireversibilă. Dacă nu s-a realizat o compactare suficientă, atunci se pot obţine, sub
acţiunea traficului şi a factorilor climaterici, tasări ulterioare neuniforme, cu efecte dintre cele
mai nefavorabile asupra comportării în exploatare a suprastructurii.
121
Mașini pentru compactarea rocilor

Gradul de compactare a unui pământ este dat de raportul dintre starea de îndesare
efectivă şi starea de îndesare maximă verificată prin încercări de laborator efectuate asupra
unor caracteristici structurale reprezentative ale acestuia, uşor de pus în evidenţă, cum ar fi:
densitatea, greutatea volumetrică, porozitatea etc.
Terenul natural, precum şi materialele de construcţii folosite în umplutură, se
caracterizează printr-o anumită stare definită, în principal, de următorii factori: umiditate,
porozitate, compactitate. Funcţie de valorile parametrilor ce definesc cei trei factori ai
pământurilor, rezultă o anumită comportare a terenului la acţiunile exterioare prin solicitări
mecanice.
Deoarece pământul în stare naturală sau afânată prezintă rezistenţă redusă, căpătând
deformaţii mari sub sarcină, se impune ca, după lucrările de săpare şi transport, pe
amplasamentul construcţiei, să se execute lucrări de compactare.
Compactarea reprezintă procesul fizico–mecanic prin care, sub acţiunea unui lucru
mecanic comunicat din exterior, se realizează întrepătrunderea prin aşezarea particulelor fazei
solide, cu influențe asupra reducerii fazei lichide şi gazoase din componenţa scheletului
mineral.
Astfel putem spune că prin compactare se reduce volumul de goluri dintre particulele
solide, se măresc caracteristicile mecanice prin modulul de deformaţie şi rezistenţa la
compresiune și se reduce permeabilitatea apei în stratul compactat.

Influenţa umidităţii
Gradul de compactare maxim se obţine la umiditatea la care se realizează o densitate
aparentă a pământului în stare uscată maximă.
Această umiditate se consideră a fi umiditatea optimă de compactare.
Dacă umiditatea efectivă a pământului este mai mică decât umiditatea optimă, atunci
se va realiza o densitate aparent mai redusă a stratului compactat.
În cazul acesta, pentru a se obţine acelaşi grad de compactare ca şi în cazul
corespunzător umidităţii optime este necesară creșterea lucrului mecanic din exterior.
În situaţia în care umiditatea efectivă a pământului este mai mare decât valoarea
optimă, atunci gradul de compactare va fi mai mic decât cel corespunzător umidităţii optime,
o parte din lucrul mecanic comunicat din exterior consumându-se de către faza lichidă.

122
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Conform efectelor exprimate anterior, se constată că o dată cu sporirea lucrului

mecanic de compactare se măreşte densitatea aparentă în stare uscată la o umiditate optimă
mai mică.

Influenţa granulozităţii pământului

Influenţa granulozităţii pământului asupra densităţii aparente în stare uscată arată că,
pentru acelaşi lucru mecanic de compactare, în cazul unor materiale cu granulozitate continuă
(pietrişuri nisipoase), se realizează un grad de compactare mai ridicat decât în cazul
materialelor cu granulozitate discontinuă, restrânsă (nisipuri fine, argile grase).
Gradul de compactare reprezintă raportul dintre densitatea aparentă în stare uscată
efectivă a terenului şi densitatea de referinţă determinată prin metoda Proctor conform
prevederilor STAS 1913/13–73.
Pe lângă principalii factori evidențiați anterior se subliniază şi influenţa unor factori
geotehnici cum sunt:
 compresibilitatea;
 elasticitatea;
 frecarea internă;
 coeziunea;
 capacitatea de drenare.
Efectul acestora, examinat pentru fiecare în parte, nu este esenţial, însă prin acţiune
simultană se evidenţiază o influenţă semnificativă a parametrilor procesului de compactare
individualizând fiecare material în parte.
Transmiterea lucrului mecanic din exterior către materialul de compactat, funcţie de
natura şi efectul dorit, se realizează prin acţiune statică şi dinamică.

Compactarea statică se realizează prin apăsarea de sus în jos de către greutatea

proprie a utilajului a straturilor materialului. Aceasta se obţine prin rularea (cilindrarea) cu
ajutorul unor utilaje autopropulsate sau tractate direct pe suprafeţele de compactat fără a se
depăşi grosimea de 15cm a stratului.

Compactarea dinamică se realizează într-un timp mai scurt prin efectul impactului,
vibraţiilor sau al frământării mecanice asupra stratului de material.
123
Mașini pentru compactarea rocilor

Prin impact se dezvoltă în interiorul materialului eforturi de compresiune şi forfecare

de scurtă durată care contribuie la reaşezarea fazei solide cu efecte importante la balast,
nisipuri prăfoase coezive şi argile prăfoase cu plasticitate ridicată.
Prin vibraţii asupra materialului se transmit unde de compresiune având pulsaţia
organului de compactare. În acest regim de compactare peste forţa statică de contact dintre
particulele fazei solide se suprapune forţa dinamică generată prin vibrare.
În acest caz forţa rezultantă de contact dintre particule este variabilă, modificând în
mod corespunzător unghiul de frecare în sensul micşorării acestuia.
Prin frământare asupra stratului de compactat se realizează o mişcare continuă a
materialului, în urma căreia apa şi aerul sunt expulzate în exterior.
Peste o acceleraţie a vibraţiilor de 20 m / s 2 particulele de material se află într-o
mişcare caracterizată prin existenţa unei frecări cinetice interne cu rezistenţă de forfecare
diminuată, proces în care se realizează reaşezarea mai compactă a particulelor din faza solidă.

Compactarea pământurilor nisipoase.

Compactarea pământurilor nisipoase se realizează cu eficienţă maximă (productivitate
mare şi grad de compactare ridicat) prin folosirea utilajelor vibrante.
În procesul compactării prin vibrare se evidenţiază diminuarea rezistenţei la forfecare
prin reducerea coeficientului de frecare internă.
Astfel la pământuri nisipoase(cu conţinut ridicat de nisip) se constată următoarele:
 coeficientul de frecare internă scade o dată cu creşterea amplitudinii vibraţiilor;
 coeficientul de frecare internă descreşte o dată cu creşterea pulsaţiei
perturbatoare şi a amplitudinii vibraţiilor;
 influenţa directă a acceleraţiei vibraţiilor armonice a  A 2 prin intermediul
raportului   A 2 / g ;
 reducerea coeficientului de frecare internă depinde atât de acceleraţia
vibraţiilor prin raportul   A 2 / g , cât şi de frecvenţa acestora, unde au fost
trasate familiile de curbe ca urmare a experimentărilor pe un pământ nisipos
(nisip 80% şi granulozitate mijlocie 0,5 ... 1,0mm).

124
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Influenţa umidităţii, vitezei de trecere, greutăţii utilajului, parametrilor de vibrare a

fost pusă în evidenţă la compactarea unor pământuri nisipoase în două variante
granulometrice 0/6,3mm şi 0/2,5mm.
Trecerea peste straturile de compactat s-a efectuat cu utilaje de fabricaţie diferită la
parametrii sensibil apropiaţi de vibrare şi greutate, cu aceeaşi viteză de deplasare de 2km/h.
La aceste pământuri nisipoase cu conţinut mic de fracţiune fină, se observă influenţa
nesemnificativă a umidităţii, în timp ce la nisipuri cu conţinut ridicat de fracţiune fină,
umiditatea este esenţială.
Influenţa vibraţiilor asupra stratului în adâncime este evidenţiată prin variaţia densităţii
aparente în stare uscată  d în adâncime funcţie de viteza de deplasarea utilajului cuprinsă între
1,7km/h şi 4,5km/h şi parametrii de vibrare caracterizaţi prin frecvenţa de 2000vibr/min, cu
forţa perturbatoare maximă de 2 x 22500daN şi amplitudinea de 1,5mm.

Compactarea pământurilor argiloase.

În cazul pământurilor argiloase umiditatea optimă constituie factorul determinant în
procesul de compactare, care trebuie corelat cu proprietăţile de permeabilitate.
Astfel, când indicele de consistenţă este sub valorile 0,5...0,8, compactarea devine
dificilă, uneori imposibil de efectuat. Rezultate bune la compactare au fost obţinute pentru
argile cu indicele de consistenţă cuprins între 1,0 şi 1,3.
Peste valoarea de 1,3 a indicelui de consistenţă, compactarea devine deosebit de
dificilă, fiind prea uscată.
Se subliniază că efectul de compactare prin acţiune dinamică este puternic evidenţiat
numai în cazul când pământul argilos are o umiditate efectivă mai mică sau egală cu
umiditatea optimă.
Compactarea pământurilor argiloase se efectuează prin presare şi frământare la care
uneori se mai adaugă şi efectul de vibrare. Trecerea peste strat se efectuează în ordine
începând cu presarea, frământarea şi terminând cu vibrarea.
Organele de lucru pentru compactare sunt rulouri metalice netede, pneuri sau rulouri
metalice cu crampoane cărora li se aplică şi un anumit regim de vibraţii.

125
Mașini pentru compactarea rocilor

7.2 Maşini pentru compactare statică prin rulare

7.2.1 Influenţa formei şi ariei suprafeţei de contact asupra efectului de
compactare

Suprafaţa circulară de contact plană şi rigidă

Odată cu trecerea prin rulare a unui corp cilindric care exercită o forţă de apăsare
asupra unui strat de pământ se generează o tensiune verticală care se poate determina cu
ajutorul teoriei lui Boussinesq.
Experimental s–a constatat că în urma rulărilor repetate, pe acelaşi strat de pământ,
tensiunea verticală şi efectul în adâncime cresc proporțional cu numărul de treceri.
Forţa de apăsare Q transmisă normal terenului de compactat raportată la aria suprafeţei
de contact A defineşte presiunea în pământ p =Q/A, în vecinătatea plăcii, factor ce cuantifică
efectul de compactate statică.
Repartiţia presiunii de comprimare în pământ pe adâncimea h este ilustrat în fig.7.1.
pentru câteva situații de încărcare a unei plăci circulare.
Pe baza rezultatelor experimentale şi a datelor din fig.7.1 se constată următoarele:
 valoarea presiunii transmise de placă se regăseşte numai în imediata apropiere
a plăcii, micşorându-se odată cu creşterea adâncimii stratului (fig.7.1, a);
 mărirea ariei suprafeţei de contact la aceeaşi presiune duce la creşterea
efectului de compresiune în adâncime (fig.7.1, b);
 mărirea presiunii prin suplimentarea forţei de apăsare la aceeaşi arie a
suprafeţei de contact nu realizează un efect de compresiune eficient pe toată
grosimea stratului (fig.7.1, c).
Din acest motiv utilizarea unor maşini cu încărcare mare pe rulourile de compactare
fără a fi corelată cu aria suprafeţei de contact poate duce la efecte economice şi tehnice neren-
tabile.

126
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Fig.7.1 Distribuţia pe adâncime în pământ a efortului de compresiune sub placa circulară rigidă.

Suprafaţă rectangulară de contact plană şi rigidă

Pe baza cercetărilor experimentale s-a constatat că numai în cazul suprafeţelor
circulare, plane şi rigide, efectul de compresiune în adâncime este determinat în mod direct de
aria plăcii.
Pentru suprafeţele rectangulare rolul determinant revine laturii scurte a plăcii de
încercare.
Astfel în fig.7.2 se prezintă trei cazuri comparative ale modului de repartiţie a efortului
de compresiune într-un strat de pământ cu adâncimea h = 15cm.
Din analiza efectului de compresiune transmis pământului se constată următoarele:
 dintre cele două plăci de formă circulară(fig.7.2, a) şi pătrată(fig.7.2, b)
de aceeaşi arie a suprafeţei de contact încercate cu aceeaşi forţă Q, efectul de
compresiune cel mai mare îl generează placa pătrată;
 dintre cele două plăci rectangulare(fig.7.2, b şi fig.7.2, c) care au
aceeaşi arie a suprafeţei de contact, încărcate cu aceeaşi forţă de apăsare Q, prima
fiind pătrată, iar a doua dreptunghiulară, efectul de compresiune cel mai mare îl
generează placa pătrată;

127
Mașini pentru compactarea rocilor

 dintre două suprafeţe pătrate de arii diferite încărcate cu aceeaşi forţă de

apăsare Q (fig.7.2, b, d), efectul cel mai mare îl generează placa de dimensiuni mai
mari deşi presiunea de compresiune pe aceasta este mai mică.

Fig.7.2 Distribuţia pe adâncime în pământ a efortului de compresiune sub placa rectangulară rigidă

Fig.7.3 Distribuţia pe adâncime în pământ a efortului

128
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Suprafaţă de contact biplană rigidă

Elementul de încărcare a stratului de pămînt este compus din două suprafeţe plane
rectangulare ce formează între ele unghiul diedru  . Experimentările de laborator au fost
efectuate în trei variante ale unghiului diedru  = 90°,  = 120°,  = 180° cu aceeaşi arie a
suprafeţei de contact cu pămîntul la aceeaşi forţă de apăsare (fig.7.3).
Faţă de rezultatele experimentale reprezentate prin bulbul de presiune corespunzător
fiecărei variante constructive, se constată că eficienţa maximă se obţine în cazul unei
suprafeţe plane şi pătrate care are o adâncime de pătrundere mult mai mică decît în primele
două cazuri. Pe de altă parte, soluţiile constructive din fig.7.3 a și b scumpesc în mod
nejustificat produsul.

Suprafaţă cilindrică de apăsare

Organele de compactare prin rulare sunt de formă cilindrică, cu suprafaţa de rulare
rigidă sau elastică.
Din această particularitate constructivă rezultă comportarea diferită la deplasarea pe
suprafaţa de rulare şi compactare cu implicaţii asupra calităţii acesteia.
La rulourile cilindrice rigide apăsarea se transmite prin intermediul unei suprafeţe
dreptunghiulare de contact, iar repartiţia presiunii în sol, în sensul deplasării are drept efect
modificarea rezistenţei la înaintare şi a calităţii de planeitate a suprafeţei de rulare compactate.
Se menţionează faptul că la rulourile metalice tractate, valul de material care se
formează în faţă este mai mare decât la rulourile motoare.
Pentru a se evita formarea unor valuri de material, relativ mari, care duc la mărirea
rezistenţei de înaintare, precum şi la înfundarea ruloului în strat, au fost stabilite corelaţii între
încărcarea Q cu raza şi lăţimea ruloului.
La rulourile elastice apăsarea se transmite prin intermediul unei suprafeţe eliptice de
contact. Prin mărirea sarcinii de apăsare se măreşte suprafaţa de contact, la aceeaşi presiune,
deci efectul de compactare în adâncime poate fi mărit.
Se subliniază faptul că datorită rigidităţii mari şi stabilităţii formei pneurilor,
considerate drept consecinţe constructive de fabricaţie, mărirea sarcinii radiale de apăsare nu
duce la o mărire proporţională a ariei de contact cu stratul de compactat.

129
Mașini pentru compactarea rocilor

Acest lucru generează uneori presiuni de contact mult prea mari care împiedică
înaintarea tehnologică în frontul de lucru.
Deoarece producătorii de pneuri stabilesc dependenţa dintre sarcina radială, presiunea
din pneu şi aria de contact pentru fiecare tipodimensiune de pneu, rezultă că poate fi
determinată distribuţia efortului de compresiune în pământ.
Din analiza distribuţiei tensiunii verticale de compresiune sub roată se constată
următoarele:
 pentru aceeaşi presiune la suprafaţa de contact, în material, pe o adâncime mică
sunt generate tensiuni de compresiune relativ egale indiferent de sarcina pe
roată;
 dublarea sarcinii radiale de apăsare implică mărirea efectului de compactare pe
adâncime cu circa 50%.
Datorită elasticităţii mult mai mari a pneurilor faţă de rulourile metalice, efectul de
formare a valurilor în sensul de înaintare este practic eliminat.
Se remarcă faptul că pneul în mişcare realizează pe lângă apăsarea stratului şi un efect
de frământare pe direcţie longitudinală de deplasare şi transversală.
În cazul când se utilizează un tren de roţi cu pneuri, efectul de apăsare şi frământare se
realizează pe o suprafaţă mai mare.

7.2.2 Maşini de compactat cu rulouri metalice

Compactoarele tractate și autopropulsate fac parte din categoria maşinilor de
compactat prin rulare având ca organ de compactare rulouri metalice. Organul de lucru, adică
ruloul, poate fi neted (lis) sau cu proeminenţe (profilat).

Construcţia compactoarelor tractate

Compactoarele tractate sunt compuse dintr-un rulou prevăzut cu osii care se
asamblează pe un cadru metalic prin intermediul a două lagăre. Ruloul poate avea suprafaţa
lisă sau cu proeminenţe (fig.7.4), în funcţie de destinaţia lucrărilor de compactare.
Compactorul static cu crampoane este cel mai frecvent utilizat la pământurile coezive
şi se caracterizează următoarele date tehnice: suprafaţa, numărul, forma, lungimea, dispunerea
şi modul de prindere a crampoanelor pe rulou, forţa de tractare, puterea tractorului.
130
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Principalii parametri tehnologici la compactare sunt: grosimea optimă a stratului de

pământ, numărul de treceri, lăţimea de compactare, gradul de acoperire şi productivitatea.

Fig.7.4 Compactor tractat cu acţiune statică.

Forma crampoanelor este variată începând cu cilindrul, trunchiul de con,

paralelipipedul, trunchiul de piramidă şi terminând cu forme alungite, curbate şi neregulate
ale corpurilor geometrice anterioare.
Prinderea crampoanelor se realizează în două variante: crampoane articulate cu rotire
totală, crampoane fixe.
Cele mai utilizate sunt compactoarele cu crampoane fixate de rulou, eficienţa maximă
în compactare fiind confirmată de crampoanele de forma unui trunchi de piramidă alungit, cu
suprafaţa de contact netedă denumită „tamping" ca în fig.7.5.
Utilizarea crampoanelor tip „tamping" (fig.7.5) este recomandată nu numai datorită
formei, dar şi unor avantaje tehnologice care apar ca deosebit de favorabile în procesul de
compactare cum sunt:
 diminuarea rezistenţei la rulare datorită înălţimii mult mai reduse decât la
crampoanele clasice tip „picior de oaie";
 viteza de lucru a compactorului este mult mai mare decât la soluţiile clasice,
deoarece ieşirea din pământ a cramponului nu generează afânarea pământului;
 compactarea se produce prin presare, frământare şi impact;

131
Mașini pentru compactarea rocilor

 realizarea unui grad de acoperire ridicat, ceea ce implică un număr mai mic de
treceri.

Fig.7.5 Crampon tip „tamping”: 1 – corp; 2 – vârf; 3 – manta rulou.

Construcţia compactoarelor autopropulsate.

Din categoria compactoarelor autopropulsate cu acţiune statică prin rulare se
deosebesc două tipuri constructive şi anume:
 cu rulouri netede;
 rulouri cu crampoane.
Construcţia de principiu a unui compactor autopropulsat cu rulouri netede (lise) se
caracterizează prin existenţa a trei rulouri plasate astfel: unul în faţă de direcţie şi două în
spate motoare.
În fig.7.6 este prezentat un compactor autopropulsat compus în principal din
următoarele subansamble: şasiul 1, motor 2, rulou faţă 3, rulou spate 4.
Acţionarea unor astfel de utilaje este mecanică sau hidrostatică, urmărindu-se
realizarea forţei de tracţiune necesară compactării pe teren afinat şi a modificării cât mai lente
a vitezei de lucru pentru a evita formarea valurilor în faţa rulourilor.
Construcţia compactoarelor autopropulsate cu rulouri cu crampoane se caracterizează
prin existenţa a două rulouri legate prin intermediul a două şasiuri articulate.
Astfel în fig.7.7 este prezentat un compactor cu crampoane „ tamping".

132
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Fig.7.6 Compactor autopropulsat cu rulouri netede

Fig.7.7 Compactor autopropulsat cu crampoane „tamping”

133
Mașini pentru compactarea rocilor

7.2.3 Maşini de compactat cu pneuri

Datorită faptului că la aceste maşini organul de lucru este pneul care se deformează o
dată cu stratul de pământ, rezultă unele avantaje comparativ cu celelalte tipuri de maşini şi
anume:
 intrarea în strat de pământ afânat deoarece deformaţia pneului este mică;
 la sfârşitul compactării stratului de pământ deformaţia pneului este mare;
 compactează terenuri coezive şi cu conţinut ridicat de apă;
 se pot adapta bine la profilul şi neregularităţile terenului.
Compactoarele tractate pe pneuri se compun dintr-un şasiu de construcţie simplă şi un
tren de roţi cu pneuri care au posibilitatea să urmărească neregularităţile terenului (fig.7.8.).
Fiecare roată este acţionată independent, dar toate se află cu centrul dispus pe o axă comună.
Pentru a realiza suprafeţe de compactare cu boltă se utilizează compactoare cu pneuri
care au posibilitatea orientării şi distribuţiei sarcinii de apăsare în mod corespunzător.

Fig.7.8 Schema unui compactor tractat pe pneuri tip Albaret PS500

134
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Un compactor pe pneuri, cu două trenuri de roţi plasate pe două axe distincte este pre-
zentată în fig.7.9.
Compactoarele autopropulsate pe pneuri, sunt cel mai frecvent utilizate la compactarea
terenurilor argiloase şi a structurilor rutiere.
Avantajele acestor maşini sunt evidenţiate prin:
 realizarea unui grad foarte ridicat de acoperire (de 100%) prin aşezarea
decalată a pneurilor, pe cele două osii;
 viteza de lucru este ridicată (de 20km/h) şi variabilă;
 compactarea se execută prin curse înainte–înapoi, fără întoarceri la capăt de
pistă.

Fig.7.9 Compactor tractat pe pneuri cu două trenuri de roţi (Albaret).

7.3 Maşini vibratoare pentru compactat prin rulare

7.3.1 Considerații generale

Realizarea unor maşini de compactat cu performanţe superioare în frontul de lucru ca
productivitate tehnică ridicată şi cheltuieli logistice minime a impus ca încă din etapa de

135
Mașini pentru compactarea rocilor

concepţie, pentru anumite categorii de teren să fie înlocuite maşinile cu acţiune statică în
favoarea maşinilor vibratoare de compactat.
Astfel tehnologiile moderne de execuţie a straturilor din pământ, stabilizat, balast,
mixturi asfaltice asigură o eficienţă economică corespunzătoare lucrărilor de construcţii
printr-o utilizare corespunzătoare a maşinilor de compactat prin vibrare.
De la tehnologia compactării pernelor de la balast pentru platforme industriale şi până
la compactare pământurilor, infrastructurii şi a îmbrăcăminţilor asfaltice ale drumurilor şi
pistelor, se etalează o gamă largă de cerinţe tehnice şi tehnologice care trebuie satisfăcute de o
maşină compactoare vibratoare.
Conceptele de ergonomie, siguranţă în funcţionare (fiabilitate, disponibilitate,
mentenabilitate) au impus o gândire sistemică astfel încât, începând cu faza de concepţie şi
terminând cu introducerea în fabricaţie, la maşinile de compactat prin vibrare să se realizeze
performanţele tehnice şi de design.
Astfel, problema confortului în cabina (postul) de lucru al mecanicului operator este
primordială, marcându-se ca o tendinţă tot mai actuală în acest domeniu prin aplicarea
concepţiei „umanizării” elementelor de comandă şi microclimat în cabină.
Parametrii de confort sunt determinaţi, în mod direct, de nivelul zgomotului şi
vibraţiilor, nivelul higrotermic, vizibilitatea, eforturile şi cursele la manetele de comandă.
La această clasă de maşini, se impune în mod deosebit satisfacerea unui criteriu
fundamental, care înglobează două aspecte contradictorii şi anume:
 realizarea parametrilor vibraţiilor de lucru la ruloul vibrator pentru compactare;
 încadrarea parametrilor de vibraţii în limitele admisibile la postul de lucru al
mecanicului, în scopul asigurării parametrilor ergonomici şi în acelaşi timp, al
menţinerii parametrilor caracteristici siguranţei de funcţionare.
Faţă de aceste deziderate structura maşinilor de compactat prin vibrare a cunoscut o
evoluţie explozivă materializată prin realizarea unor maşini cu tehnicitate ridicată.
Pe această temă se subliniază câteva elemente constructive după cum urmează:
 şasiul, este articulat la mijloc, cu părţile componente echilibrate pe cele două
axe (faţă/spate);
 vibroexcitatorul, este de tip inerţial cu forţă perturbatoare unidirecţională sau
rotitoare;

136
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

 tracţiunea, se realizează fie numai pe puntea din spate, fie total pe ambele
punţi;
 acţionarea vibroexcitatorului inerţial şi a sistemului de deplasare, se realizează
fie hidromecanic, fie numai hidrostatic.

7.3.2 Caracteristici constructive, tehnologice şi funcţionale ale maşinilor de

compactat prin vibrare
Pentru clasa maşinilor de compactat prin vibrare, definirea caracteristicilor tehnice
constituie primul pas în stabilirea noţiunilor cu care se va opera in continuare.
Caracteristici constructive vom denumi totalitatea elementelor dimensionale,
volumetrice şi masice care determină, în mod necesar, o parte din parametri funcţionali,
tehnologici de exploatare.
Prin caracteristici tehnologice vom denumi totalitatea parametrilor care determină în
mod direct îndeplinirea misiunii, respectiv realizarea procesului de compactare.
Astfel, pot fi enumerate următoarele caracteristici tehnologice: diametrul şi lăţimea
rulourilor compactoare, forţa perturbatoare, amplitudinea vibraţiilor, frecvenţa vibraţiilor,
încărcarea specifică lineară, viteza de deplasare.
Prin caracteristici funcţionale se înţelege totalitatea parametrilor care determină şi
asigură funcţionalitatea normală a maşinii, în vederea menţinerii caracteristicilor tehnologice
la valorile nominale în perioada de timp prescrisă, cu condiţia executării lucrărilor de
mentenanţă stabilite prin documentaţie.
Astfel, se pot enumera:
 momentul static al maselor excentrice din componenţa vibroexcitatorului;
 viteza unghiulară a maselor excentrice, reacţiunile pe organele de compactare;
 turaţia şi alunecarea organelor de tracţiune(rulouri metalice, roţi cu pneuri) la rulare;
 capacitatea de trecere;
 parametrii sistemului hidrostatic de acţionare (de forţă şi comandă);
 parametrii de izolare şi amortizare a vibraţiilor transmise blocurilor funcţionale ale
maşinii, care reprezintă stări limită potenţiale de defectare;

137
Mașini pentru compactarea rocilor

 nivelul de zgomot şi vibraţii transmise la postul de comandă care afectează

productivitatea muncii prin scăderea capacităţii de muncă psihofizică şi îmbolnăvirea
profesională a mecanicului deservent.
Caracteristicile tehnice menționate se stabilesc la proiectare, cu posibilitatea de a fi
modificate în anumite condiții de lucru, astfel încât maşina să fiei folosită cu maximă
eficienţă, adaptată la tehnologiile de lucru şi la caracteristicile materialului de compactat.

Caracteristici constructive
Pe baza analizei caracteristicilor tehnice ale compactoarelor vibratoare produse atât în
ţară, cât şi pe plan mondial, se deosebesc câteva clase constructive, în principal, după
tehnologia de lucru şi natura terenului, astfel:
a) compactoare vibratoare tractate;
b) compactoare vibratoare autopropulsate, cu şasiu monobloc (nearticulat) şi două rulouri
netede. Vibrarea se realizează fie cu un singur rulou, fie pe ambele rulouri, iar
tracţiunea cu un singur rulou, sau totală, pe ambele rulouri ;
c) compactoare vibratoare autopropulsate cu două rulouri profilate cu şasiu articulat.
Vibrarea se realizează pe ambele rulouri sau numai pe unul singur, iar tracţiunea pe
ambele rulouri;
d) compactoare vibratoare autopropulsate cu două rulouri netede şi şasiu articulat.
Vibrarea se realizează fie cu un singur rulou, fie pe ambele rulouri, iar tracţiunea pe un
singur rulou sau pe ambele rulouri;
e) compactoare vibratoare autopropulsate mixte cu şasiu articulat. Vibrarea se realizează
cu un rulou amplasat în faţă, iar tracţiunea pe două sau patru pneuri plasate în spate.
Sunt utilizate şi sisteme cu tracţiune totală simultan pe rulou şi pneuri. Maşinile de
compactat din categoriile de mai sus sunt prezentate în fig.7.10...7.14.
Principalele elemente constructive care se reflectă în funcţionalitatea maşinii se
regăsesc în subansamble vitale ca:
 sistemul de vibrare,
 sistemul de deplasare,
 sistemul de izolare şi amortizare a vibraţiilor,
 structura metalică,
 sistemul de acţionare.
138
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

a b

Fig.7.10 Compactor vibrator tractat: a – cu rulou metalic neted; b – cu rulou metalic profilat

Fig.7.11 Compactor vibrator autopropulsat mixt de 130kN (tip PV60 firma MBU).

139
Mașini pentru compactarea rocilor

Fig.7.12 Compactor vibrator autopropulsat, cu ambele rulouri metalice netede,

de 60kN (tip DV60 firma MBU)

Sistemul de vibrare
Pentru compactoarele vibratoare, soluţia constructivă a sistemului de vibrare se adoptă
funcţie de tehnologia de compactare şi de modul de alcătuire al maşinii.
Astfel, în mod frecvent se utilizează numai vibratoare inerţiale cu forţă unidirecţională
sau rotitoare. De asemenea, pentru adoptarea unei anumite soluţii de vibrator trebuie să se ţină
seama de posibilităţile de acţionare (mecanică, hidromecanică, hidrostatică).

a b

Fig.7.13 Compactor vibrator autopropulsat cu ambele rulouri metalice netede, de 100kN (tip
Dynapac): a – cu acţionare complet hidrostatică (tip CC41); b – cu acţionare hidromecanică (tip
CC40).

Sistemul de vibrare cu forţe rotitoare este compus din axul ruloului, pe care se află
amplasate simetric faţă de planul median şi în fază mase excentrice, rezemarea în flanşele
140
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

laterale ale ruloului şi sistemul de acţionare. Un astfel de sistem este utilizat în mod deosebit
la compactoarele vibratoare tractate sau la cele autopropulsate.
O altă formă constructivă a sistemului de vibrare, frecvent întâlnită la compactoarele
autopropulsate cu şasiu monobloc şi cu ambele rulouri vibratoare de tip „duplex", este cu axul
excentric pe toată lungimea.
Sistemul de vibrare cu forţă unidirecţională se utilizează în două variante constructive
şi anume: cu vibrator inerţial cu două mase excentrice montate în fază, sincronizate cinematic,
şi cu vibrator pendular montat pe axul ruloului.

Fig.7.14 Compactor vibrator autopropulsat mixt, de 100kN, cu rulou metalic profilat

(tip BW 212 P.D., firma Bomag)

Vibratoarele pendulare sunt compuse dintr-o carcasă prinsă articulat, prin intermediul
unor braţe, la axul ruloului.
În interiorul carcasei se află montat un vibrator inerţial cu mase excentrice sau corpuri
de rostogolire care generează numai forţă rotitoare. Datorită prinderii pendulare a vibratorului,
forţa rotitoare se transmite axului ruloului numai sub formă de forţă perturbatoare
unidirecţională pe verticală.

141
Mașini pentru compactarea rocilor

Soluţiile tehnice sunt bazate pe antrenarea corpurilor de rostogolire în generarea

vibraţiilor, oferind avantaje certe în privinţa durabilităţii rulmenţilor rotorului, precum şi
posibilitatea de modificare a forţei perturbatoare la aceeaşi valoare a frecvenţei vibraţiilor.
Soluţia este aplicabilă în condiţiile unei execuţii precise şi a unor forţe relativ reduse
(2000 – 4000daN) la turaţii maxime de până la 2400 – 2800rot/min. Dacă aceste valori sunt
depășite, se impun măsuri speciale de evacuare a căldurii generate prin frecare.

Sistemul de deplasare
Sistemul de deplasare este compus din organele de rulare (unul sau ambele rulouri
metalice, roţile cu pneuri) acţionate mecanic, hidromecanic sau complet hidrostatic. Maşinile
acţionate hidromecanic au în componenţa lor motoare hidrostatice rapide şi reductoare, iar
acţionarea complet hidrostatică se realizează cu ajutorul motoarelor rotative lente prinse direct
pe capacele laterale ale rulourilor sau în janta roţii cu pneu
.
Sistemul de izolare şi amortizare a vibraţiilor
Pentru a realiza parametrii tehnologici de compactare, este necesară, pe de–o parte,
obţinerea parametrilor de vibrare la valorile impuse, iar pe de altă parte, diminuarea vibraţiilor
în vederea atingerii parametrilor ergonomici la postul de comandă şi a unui nivel
corespunzător la subansamblele funcţionale.
Sistemul de izolare şi amortizare a vibraţiilor, în principal, se compune dintr-o singură
treaptă elastică cu proprietăţi de amortizare sau din două trepte, această soluţie fiind utilizată
cu rezultate foarte bune la noi în ţară.
Părţile componente „vitale” principale ale sistemului de izolare şi amortizare a
vibraţiilor sunt reprezentate prin elemente antivibratile din cauciuc. Treptele de izolare a
vibraţiilor sunt plasate între rulourile vibratoare şi şasiul utilajului.
Datorită proprietăţilor elastice, caracterizate de coeficientul de rigiditate, elementele
din cauciuc determină regimul dinamic de funcţionare al maşinii. Dacă elementele
antivibratile nu sunt amplasate raţional în structura maşinii, poate să apară o funcţionare
anormală a maşinii, însoţită de distrugerea în timp scurt a subansamblelor, precum şi
transmiterea vibraţiilor la postul de comandă.
Dacă funcţionarea are loc pentru un regim determinat, de regulă diferit de rezonanţă,
ce satisface cerinţele atingerii parametrilor funcţionali, tehnologici şi ergonomici, atunci
142
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

elementele din cauciuc îndeplinesc rolul de izolatoare antivibratile, având la bază proprietatea
de elasticitate a cauciucului.
Capacitatea cauciucului de a absorbi o bună parte din energia mecanică face ca
amplitudinea vibraţiilor să fie diminuată, mai ales la trecerea prin rezonanţă, caz în care
elementele din cauciuc au rolul de amortizoare, ca urmare a proprietăţii de disipare a energiei.

Structura metalică
Construcţia metalică este alcătuită din părţile componente ale şasiului, cutia de lestare,
suportul grupului de acţionare, capotajele aferente şi cabina.
Se constată, ca tendinţă generală, că elementele constructive sunt executate cât mai
rigid şi compact, astfel încât să nu se deformeze în condiţiile regimului de vibraţii impus.
Şasiul se compune din două părţi legate între ele printr-o articulaţie dublă cu axă
verticală şi orizontală.
Pentru a crea condiţii favorabile amortizării vibraţiilor şi sistemului de tracţiune,
articulaţia poate fi realizată şi cu elemente elastice din cauciuc înglobate. Această soluţie a
dus atât la îmbunătăţirea parametrilor ergonomici privind vibraţiile transmise la postul de
comandă, cât şi a parametrilor de tracţiune la demararea utilajului.

Sistemul de acţionare
Pe baza rezultatelor experimentale, a analizei sistemelor de acţionare folosite pe plan
mondial şi a experienţei proprii se poate concluziona că numai acţionarea hidrostatică
răspunde favorabil la toate cerinţele impuse funcţionării unei maşini de compactat prin
vibrare.
Energia necesară consumatorilor pentru deplasare şi vibrare este furnizată de motorul
termic prin intermediul sistemului hidrostatic compus dintr-o pompă cu pistoane axiale
(reglabilă) şi motoare hidrostatice pentru deplasare şi vibrare.
Pentru deplasare se utilizează, de obicei, sisteme hidrostatice cu circuit închis care
oferă următoarele avantaje:
 comandă lentă şi progresivă în ambele sensuri de deplasare (înainte/înapoi);
 frânare fără pierderi în circuit;
 posibilitatea măririi turaţiei pompei cu implicaţii favorabile asupra cantităţii
mai scăzute de ulei vehiculat în circuit;
143
Mașini pentru compactarea rocilor

 dimensionarea mai economică a conductelor circuitului de forţă.

Caracteristici tehnologice
Pentru a realiza performanţele tehnologice globale ale maşinilor de compactat prin
vibrare este necesară stabilirea domeniului optim.
Diametrul ruloului compactor – determină în mod direct calitatea suprafeţei
compactate prin rulare, în special la mixturi asfaltice, precum şi accesul pe pista de
compactare.
Astfel, dacă se micşorează diametrul ruloului atunci se accentuează fenomenul
deplasării materialului în sensul de înaintare, în special la ruloul condus, rezultând o suprafaţă
cu ondulaţii.
În funcţie de natura materialului de compactat şi pe baza unei mulţimi de date
experimentale se stabileşte diametrul ruloului.
Diametrul ruloului compactor se determină funcţie de încărcarea specifică liniară cu
formula:
D  15  25 q , (7.1)
unde:
D – este diametrul ruloului, în cm;
q– încărcarea specifică liniară, în daN/cm.
Lăţimea ruloului compactor - determină lăţimea benzii de compactare, asigurând în
acelaşi timp condiţiile de stabilitate, manevrabilitate şi încărcare locală a stratului.
Pentru stabilirea lăţimii ruloului se recomandă următoarea relaţie de legătură:
B  1,0  1,8D , (7.2)
În cazul mixturilor asfaltice nu este suficientă, însă, această relaţie la ea adăugându-se
şi influenţa apăsării ruloului pe teren, astfel:

p  Q / BD  , (7.3)
în care:
p – este factorul tehnologic de apăsare;
Q – sarcina de apăsare ce revine unui singur rulou.
În situaţia în care ruloul este şi vibrator, atunci acest coeficient se multiplică cu valori
cuprinse în intervalul 1,5...2,0.
144
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

Încărcarea specifică liniară - determină parametri de calitate ai compactării şi

capacitatea de trecere a utilajului peste materialul de compactat.
Pe baza experimentărilor efectuate s-a constatat că, odată cu creşterea încărcării
specifice liniare, păstrând neschimbaţi restul factorilor, se măreşte atât gradul de compactare,
cât şi efectul de adâncime.
Necorelarea încărcării specifice liniare cu rezistenţa de rupere a materialului de
compactat, poate apare fie o compactare incompletă, fie o supracompactare ce scumpeşte
inutil lucrarea.
Prin depăşirea rezistenţei admisibile a materialului se ajunge în situaţia de imobilizare
prin înfundare a utilajului, mai ales la pământuri nisipoase.
Formula de calcul în cazul compactării dinamice este:

2  q  Edin
 max   r , (7.4)
D
în care:
E din – este modulul de elasticitate dinamic;

q     Q  P0  / B – încărcarea specifică liniară în regim dinamic;

 – coeficientul dinamic de amplificare;

Q – sarcina totală de apăsare pe teren ce revine unui singur rulou;
P0 – amplitudinea forţei perturbatoare;

 r – rezistenţa de rupere a stratului de compactat.

Frecvenţa vibraţiilor - este factorul principal care se stabileşte atât în funcţie de
tehnologia de compactare, cât şi în funcţie de implicaţiile funcţionale şi constructive ale
utilajului.
Cercetările efectuate în condiţiile compactării diferitelor materiale arată că fiecărui
sistem, alcătuit din particule fine de minerale argiloase, hidroxizi de fier şi aluminiu, silice
coloidală, îi corespunde o frecvenţă proprie la care se obţine cel mai ridicat efect de
compactare.
Amplitudinea vibraţiilor - este factorul care influenţează adâncimea de compactare.
Acceleraţia vibraţiilor - pentru vibraţii armonice, acceleraţia maximă a organului de
compactare, dată de relaţia A 2 , are o influenţă decisivă asupra modificării porozităţii.

145
Mașini pentru compactarea rocilor

Astfel, dacă se modifică atât amplitudinea cât şi pulsaţia vibraţiilor astfel încât
acceleraţia să se menţină constantă, se va obţine aceeaşi porozitate la aceeaşi durată de
vibrare. Aceasta arată că indiferent de valoarea separată pentru amplitudine sau frecvenţă,
gradul de porozitate scade o dată cu creşterea acceleraţiei sau a raportului   A   2 / g .
Se constată că de la valoarea  = 5...7 în sus, gradul de porozitate se menţine constant.
Deci în vederea unei proiectări raţionale se recomandă ca  (5...7 ).
Forţa perturbatoare - reprezintă factorul dinamic fundamental, pentru un utilaj de
compactare prin vibrare, deoarece pe de–o parte acesta determină mărimea amplitudinii, iar
pe de altă parte presiunea dinamică în sol şi regimul de compactare (vibraţii sau vibro-
percuţii) la zona de contact dintre ruloul vibrator şi mediul de compactat.
S-a constatat experimental că pentru a se obţine rezultate eficiente la compactare este
necesar ca raportul dintre amplitudinea forţei perturbatoare P0 şi greutatea Q ce revine ruloului
vibrator să fie cuprins între anumite limite. De acest aspect se ține cont încă de la proiectare,
dar și în timpul exploatării.
Astfel, dacă raportul P0 / Q  1 , afectul de compactare este redus, procesul de

compactare fiind neeficient, iar dacă P0 / Q  2 , atunci sistemul lucrează cu vibro-lovituri

asupra mediului de compactat.
Pentru nisipuri este recomandat a se folosi raportul P0 / Q  2 , iar dacă raportul ajunge

la valoarea P0 / Q  3 , atunci utilajul se înfundă in teren. În general, pentru pământuri

argiloase cu conţinut mic de nisip se recomandă ca P0 / Q  4...6 .

Viteza de deplasare şi numărul de treceri - constituie parametrii tehnologici cu
ponderea cea mai mare în determinarea productivităţii.
Aceşti parametri sunt stabiliţi funcţie de natura materialului de compactat, gradul de
compactare şi tipul utilajului.
Astfel, pentru utilajele cu un singur rulou vibrator se recomandă o viteză de lucru
cuprinsă în intervalul 1,2 – 3km/h, iar pentru utilajele cu ambele rulouri vibratoare viteza este
cuprinsă între 3km/h şi 6km/h.
Pentru terenuri argiloase cu un procentaj mare de nisip(65%) sau balast cu nisip(70%)
şi o umiditate medie de 12% se poate aplica cu rezultate bune formula empirică:
v  0,2 f , [km/h], (7.5)

146
 Mașini și utilaje pentru lucrări de infrastructură

în care:
f – este frecvenţa vibraţiilor, în Hz.
Dacă se efectuează deplasarea cu o viteză mai mare, atunci va trebui mărit numărul de
treceri pe acelaşi strat, deoarece vibraţiile de lucru se transmit într-un timp mai scurt, procesul
de compactare fiind, în acest caz, mai scăzut.

Caracteristici funcţionale
Caracteristicile funcţionale sunt legate direct de performanţele maşinii de compactat
capabile să determine existenţa şi individualitatea caracteristicilor tehnologice.
Astfel, pentru încărcarea specifică pe teren se poate stabili drept corespondent
funcţional chiar forţa pe tracţiune care trebuie să învingă rezistenţele la înaintare, generate de
greutatea totală a utilajului şi caracteristicile terenului.
De asemenea, pentru realizarea parametrilor vibraţiilor de lucru este necesară atingerea
următorilor parametri funcţionali: turaţia de acţionare a vibratorului, momentul static al
maselor excentrice, puterea de acţionare a vibratorului.
În cazul acţionării hidrostatice este necesar a se preciza valorile minime şi maxime ale
parametrilor hidrostatici (presiune, debit, temperatură) în dive puncte ale circuitelor de forţă şi
comandă.
Momentul static al maselor excentrice - din sistemul de perturbare constituie
caracteristica fundamentală funcţională a vibroexcitatorului inerţial care determină mărimea
forţei perturbatoare şi a amplitudinii deplasării ruloului vibrator.
Turaţia maselor excentrice - este realizată fie pe cale mecanică (transmisii cu lanţuri,
carele, axe), fie hidrostatic. Acest parametru funcţional determină atât forţa perturbatoare, cât
şi frecvenţa vibraţiilor de lucru.
Turaţia organelor de deplasare şi tracţiune - este determinată direct debitul livrat de
pompă şi capacitatea specifică (cilindreea) motorului static.
Se menţionează că viteza de deplasare a utilajului este afectata alunecarea organelor de
deplasare pe teren care trebuie compensată printr-un spor de turaţie.
Forţa de tracţiune - este una din caracteristicile funcţionale de trecere reflectând
influenţa greutăţii maşinii şi a rezistenţelor la înaintare.

147
Mașini pentru compactarea rocilor

Pe de altă parte, forţa de tracţiune constituie un indicator privind modul de realizare a

parametrilor tehnici şi menţinerea acestora în timpul exploatării la toate subansamblele
componente ale sistemului de deplasare.
Pentru a mări capacitatea de trecere prin forţă de tracţiune ridicată, compactoarele
moderne sunt concepute cu tracţiune totală pe ambele axe ale maşinii.

7.3.3 Productivitatea compactoarelor

Productivitatea teoretică este dată funcţie de natura terenului astfel:
a) Pentru pământuri necoezive:

Q0  1000  v  B  h / n , m 3 / h , (7.6)
în care:
v – este viteza de deplasare în timpul procesului tehnologic de compactare, în km/h;
B – lăţimea ruloului, în m;
h – adâncimea stratului mediului compactat la sfârşitul procesului tehnologic, în m;
n – numărul de treceri.
b) Pentru asfalt bituminos:
Q0  1000  v  B  h   / n , t / h , (7.7)
unde:
 – este densitatea materialului, în t / m 3 .
Productivitatea tehnică se calculează cu relaţiile:
a) Pentru pământuri necoezive:
 
Qt  Q0  kt' , m 3 / h , (7.8)
în care:
k t'  0,7...0,75 .
b) Pentru asfalt bituminos:
Qt  Q0  kt" , t / h , (7.9)
unde:
k t"  0,50...0,60 .
Productivitatea tehnică se determină în faza de experimentare a prototipului pentru o
mai mare varietate a valorilor parametrilor tehnologici funcţionali.

148