Executarea umpluturilor şi

metode de îmbunătăţire a
terenurilor dificile de fundare
 Principiile compactării
 Compactarea pământului se efectuează în scopul consolidării
terenului şi creşterii stabilităţii lui. Prin activitatea de compactare se
obţin următoarele efecte: eliminarea sau reducerea accentuată a
tasărilor ulterioare, creşterea masei volumice, mărirea capacităţii
portante, reducerea permeabilităţii şi a sensibilităţii la umezire etc.
 Prin operaţia de compactare trebuie realizat gradul de compactare
prestabilit (prescris), aceasta fiind principalul indice de calitate al
compactării. Gradul de compactare realizat depinde de felul utilajului
de compactare, de natura şi umiditatea pământului, de grosimea
stratului supus compactării.
 După metoda greutăţii volumice relative, gradul de compactare se
defineşte ca fiind raportul dintre starea de îndesare realizată la un
moment dat şi starea de îndesare maximă a pământului, posibilă de
realizat şi stabilită, de regulă, prin încercări de laborator. Calitatea
umpluturilor, controlată prin gradul de compactare se determină cu
relaţia: 
D  de  100
 d max
 unde: de – greutate volumică în stare uscată efectiv realizată; (%)
 d max - greutate volumică în stare uscată maximă.
 Cu cât gradul de compactare se apropie de 100%, cu atât pământul
este mai bine compactat.
 COMPACTAREA DE SUPRAFAȚĂ

 Compactarea de suprafață se realizează prin aplicarea asupra

pământului a unor presiuni statice sau/și vibrații sau șocuri care să
conducă la îndesarea unor strate de pământ de grosime mică (0,30
... 0,80 m). Prin această metodă se realizează o îndesare a terenului
natural aflat pe loc fără nici un adaos de material sau lianți.
 Tot o compactare de suprafață se poate realiza prin compactarea
unui pământ adus dintrun depozit care înlocuiește pe o anumită
adâncime terenul natural, metodă cunoscută sub denumirea de
pernă de pământ compactat.

 Principalele metode folosite la compactarea de suprafaţă a

pământului sunt următoarele:
 compactarea prin rulare;
 compactarea prin batere;
 compactarea prin vibrare;
 metode combinate (rulare şi batere, vibrare şi batere).
 COMPACTAREA DE ADÂNCIME

 În cazul în care stratul slab de fundare se extinde pe o adâncime

mai mare și îmbunătățirea lui nu se poate realiza prin compactare
de suprafață se impune compactarea pământului în adâncime.
Aceste situații apar atât la pământurile sensibile la umezire (PSU)
cât și la nisipuri afânate, terenuri slabe saturate cu grosimi mai mari
de 4-6 m, terenuri cu compresibilitate mare, depozite neconsolidate,
etc.
 Compactarea de adâncime a pământurilor loessoide sensibile
la umezire se poate realiza prin folosirea coloanelor sau piloților de
pământ, preumezirea terenului, prin explozii, etc.

 Compactarea de adâncime a pământurilor argiloase-prăfoase

de consistență redusă se reslizează prin executarea unor
coloane de material granular (nisip, balast sau piatră spartă).
Realizarea acestor coloane în pământul de consistenșă redusă
conduce la mărirea capacității portante a terenului consolidat prin:
 - drenarea apei din pământ;
 - îndesarea pământului dintre coloane;
 - rigiditatea coloanei propriuzise.
Compactarea de adâncime a pământurilor nisipoase afânate.
Pământurile nisipoase afânate reprezintă o categorie de pământ ce nu
poate fi folosit ca teren de fundare datorită deformațiilor mari ce se
produc sub sarcini exterioare. Pentru îmbunătățirea comportării lui sub
încărcări acest tip de pământ trebuie adus întro stare îndesată.
Realizarea îndesării se face prin folosirea efectului vibrării întreținute și
dirijate asupra pământului. Sub efectul vibrațiilor, pământurile nisipoase
sunt lichefiate pe o anumită zonă, reducânduse forțele de frecare dintre
particule și provocând reașezarea pariculelor obținându-se o structură
îndesată.
Combinarea efectului vibrării cu acțiunea unui jet de apă mărește
efectul de îndesare al pământului, realizând coloane de nisip îndesat.
Procedeul se aplică prin vibroîndesare sau vibroînlocuire. În ultimul caz
adăugându-se o cantitate de pământ necoeziv de adaos pentru
realizarea îndesării.
Dintre metodele cel mai des folosite se evidențiază vibroflotația și
vibroîndesarea.
 CONSOLIDAREA PĂMÂNTURILOR PRIN METODE
DE MODIFICARE A STRUCTURII

 Metode chimice. Metodele chimice se bazează pe îmbunătăţirea

calitativă a pământului, prin interacţiunea chimică şi fizică a unor
substanţe cu particulele solide din teren, precum şi cu apa din
complexul de absorţie. Această acțiune se realizează fie prin
injectarea în porii pământului a unor substanțe care gelifică și se
întăresc în timp fie prin obținerea unor reacții chimice între
materialele introduse și particulele de pământ sau între substanțele
introduse și sărurile aflate în interiorul masivului de pământ.
 Această interacţiune produce o mărire a forţelor interioare de
legătură şi conduce la o micşorare a permeabilităţii datorită umplerii
golurilor între particule.
 Metodele folosite sunt: cimentarea, argilizarea, silicatizarea,
bituminizarea.
 Metode electrice şi electrochimice. Metodele se bazează pe
efectele create de trecerea unui curent electric continuu prin masa
de pământ cu ajutorul unor electrozi. La trecerea curentului electric
se disting două fenomene:
 - Electroosmoza în care apa este orientată spre catod şi poate fi
îndepărtată producând astfel scăderea nivelului apei în pământ.
 - Electroforeza , în care particulele solide, din cauza mărimii şi
structurii lor interne, migreză spre anod, ceea ce duce la o
schimbare a structurii pământului şi totodată la o deshidratare a lui,
deci la o consolidare prin mărirea consistenţei lui.
 Tratarea termică a pământurilor (clincherizarea). Arderea sau
tratarea termică a terenului se utilizează la loessuri, prin încălzirea
până la 600- 800 C, temperatură la care acestea se pietrifică şi se
desensibilizează total faţă de acţiunea apei. Aceste temperaturi
elimină din pământ nu numai apa liberă sau adsorbită, dar şi pe cea
de constituţie inclusă în reţeua cristalină a minereurilor argiloase.
 În general, tratarea termică a terenului este un procedeu
neeconomic şi mare consumator de combustibil în raport cu efectele
de consolidare pe care le produce.