11. Combine de înaintare.
11.1. Consideraţii generale.
Mecanizarea operaţiei de tăiere a rocilor fără folosirea materialelor explozive a intrat
în preocuparea tehnicienilor încă de la sfârşitul secolului trecut şi ea sa dezvoltat pe măsura
apariţiei şi perfecţionării pe de o parte a mijloacelor de forţă (motoare cu ardere internă,
electrice, pneumatice şi hidraulice), iar pe altă parte a aliajelor cu duritate ridicată din care sunt
confecţionate organelor de tăiere(cuţite, role, ştifturi, picoane).
Maşinile realizate, adaptate condiţiilor de lucru pentru săparea de galerii, rezolvând
mecanizarea tăierii, a încărcării şi evacuării masei de roci detaşate şi uneori chiar a susţinerii
secţiunii excavate,au primit denumirea de combine.
Săparea mecanizată a galeriilor pe lângă obţinerea unor viteze de săpare mari (de 2 - 5
ori mai mari decât prin perforare - împuşcare), a condus şi la realizarea unor secţiuni foarte
apropiate de cele utile, păstrarea rezistenţei rocilor înconjurătoare, cu reducerea
corespunzătoare a susţinerii, ca şi la reducerea personalului de lucru.
Totuşi costul combinelor este încă ridicat(mai ales a celor destinate rocilor tari),
amortizarea lor realizându-se la lucrări de lungime mare, rocile tari determină un consum
ridicat de instrumente de tăiere, iar timpul de utilizare efectivă a combinelor este redus la mai
puţin de jumătate din timpul unui schimb.
Combinele de săpat galerii de deschidere şi pregătire în roci sterile se recomandă acolo
unde se execută galerii lungi şi care cer urgenţă pentru deschiderea şi pregătirea de noi
câmpuri de exploatare; numai în acest caz este asigurată o amortizare eficientă.
Combinele de săpat galerii se pot clasifica după următoarele criterii principale:
- modul de tăiere a rocii din masiv;
- domeniul de aplicare;
- construcţia lor.
După primul criteriu combinele pot fi clasificate în: combine cu tăiere punctiformă(selectivă)
şi cu tăiere integrală(fig.11.1).
Fig.11.1. Clasificarea combinelor după modul de tăiere
a rocii din front.
a) combine care taie selectiv roca;
b) combine care taie integral roca.
După domeniul de aplicare combinele se împart în două grupe:
I - pentru lucrul în cărbune, în fronturi mixte şi în roci sterile cu rezistenţă maximă la
compresiune de până la 800
II - pentru lucrul în roci sterile cu rezistenţă mai mare de 800 .
În prima grupă sunt incluse marea majoritate a combinelor cu tăiere punctiformă, iar în a doua,
în general, combinele cu tăiere integrală.
După criteriul constructiv combinele pot fi clasificate ca în fig.11.2.
Fig.11.2. Clasificarea combinelor după criterii constructive.
11.2. Ansambluri constructive principale.
În concordanţă cu operaţiile tehnologice ale procesului de săpare, combinele au
următoarele ansambluri constructive principale :
- organe executoare, care efectuează dislocarea masei miniere din front ;
- organe de încărcare, care servesc pentru încărcarea masei miniere dislocate;
- mijloace de încărcat-transportat care includ în sine un transportor şi reîncărcătoare, cu
ajutorul cărora masa minieră dislocată se încarcă în mijloacele principale de transport ;
- mecanismul de deplasare, destinat pentru deplasarea combinei în timpul lucrului, executarea
operaţiilor de manevră şi transferarea combinei dintr-o lucrare în alta.
În afara acestor ansambluri principale combinele de săpat au echipamente ajutătoare,
care servesc pentru acţionare, comandă şi controlul funcţionării principalelor ansambluri şi
mecanisme. In rândul acestora se includ: echipamentul electric, echipamentul hidraulic şi
pupitrele de comandă.
11.2.1. Organe executoare.
Organele de lucru ale combinelor de înaintare pot fi clasificate după principiul de
funcţionare, construcţie şi mod de acţiune(fig.t.11.1).
Organele executoare ale combinelor de săpat pot fi de tip: săgeată sau braţ (fig.11.3),
oscilante (fig.11.4), rotative (fig.11.5) şi rotoplanetare (fig.11.6).
Organ de execuţie de tip săgeată se numeşte organul realizat sub forma unui braţ mobil
în consolă cu o coroană de dislocare la capăt , având posibilitatea să se deplaseze în două
plane reciproc perpendiculare (orizontal şi vertical).Cu organul executor sub formă de săgeată
în acelaşi moment se acţionează numai asupra unei părţi din front, dislocarea masei miniere se
efectuează în procesul deplasărilor ulterioare ale coroanei de dislocare.
În funcţie de tipul coroanei de dislocare organele de tip săgeată se împart în organe cu
coroane conice([Link].3.,a), sferice([Link].3.,b), radiale([Link].3.,c), disc ([Link].3.,d), tambur(fig.
11.3.,e) şi organe executoare cu mecanism percutant-aşchietor (fig.11.3.,f).
Fig.t.11.1. Clasificarea organelor de lucru ale
combinelor de săpat galerii după principiul de
funcţionare, construcţie şi mod de acţiune.
Dintre organele executoare cu tăiere selectivă, coroanele conice au căpătat cea mai
largă utilizare.
Cu ele sunt echipate combine care lucrează în roci cu f < 4 după scara prof. M. M.
Protodiakonov. În funcţie de tipodimensiunea organului executor suprafaţa frontului pe care
acţionează variază într-un diapazon larg 3 - 30 .Ca exemple de combine cu asemenea
organe executoare sub formă de coroane conice amintim: CI-1 (R.S.R), PK-9R, 4PP2S, GPK,
2PU (URSS) BV 100 (RFG), MK-2A a firmei Dosco (Marea Britanie) ş.a.
Fig.11.3. Organe executoare tip săgeată.
Organ executor oscilant se numeşte organul a cărui parte de dislocare într-una din
direcţii pe înălţime sau lăţime corespunde dimensiunii lucrării care se execută şi are
posibilitatea să execute o mişcare oscilantă în direcţie perpendiculară pentru cuprinderea
întregii suprafeţe a frontului.
Organele executoare oscilante pot fi sub formă de bară (fig.11.4.,a), coroană
(fig.11.4.,b) şi combinate ([Link].4.,c) când în organul executor există o îmbinare între lanţuri
tăietoare şi coroane.
Fig.11.4. Principalele tipuri de organe executoare oscilante.
Organ executor forator se numeşte organul care constă din unul sau mai multe freze
care se rotesc în jurul axelor lor, paralel cu axa combinei şi în acelaşi timp dislocă cea mai
mare parte din suprafaţa frontului cu instrumente tăietoare sau aşchietoare.
Organele foratoare se împart in rotative si roto-planetare, Organele rotative pot consta
din una sau câteva freze.
În funcţie de numărul frezelor şi de dispunerea lor reciprocă organele executoare
rotative pot fi cu o axă([Link].5.,a), coaxiala([Link].5.,b) şi cu axele paralele ([Link].5.,c).
Fig.11.5. Principalele tipuri de organe de lucru rotative.
O freză dă lucrării o secţiune circulară. Două sau mai multe freze împreună cu
mecanisme complementare de dislocare formează o lucrare ovală sau dreptunghiulară cu
colţuri rotunjite.
Un număr par de freze permite în cazul rotirii în sensuri contrare să se echilibreze
momentul învârtitor de reacţiune şi să se îmbunătăţească stabilitatea maşinii.
Organele roto-planetare sunt, înzestrate cu instrument tăietor sau aşchietor căruia i se
imprimă două mişcări de rotaţie: una în jurul axei proprii, iar cealaltă în jurul organului de
lucru.
Organele executoare roto-planetare se divid în organe plane([Link].6.,a) la care
instrumentul se deplasează într-un plan paralel cu frontul şi organe spaţiale([Link].6.,b) la care
instrumentul se deplasează pe o curbă spaţială complexă şi frontul este dislocat prin tăierea de
aşchii profil seceră de diferite forme şi dimensiuni.
Fig.11.6. Principalele tipuri de organe de lucru rotativ-planetare.
