Specii invazive

Speciile invazive sunt definite în linii mari ca fiind speciile a căror introducere şi/sau extindere
poate reprezenta o ameninţare la adresa diversităţii biologice sau poate avea alte consecinţe
neprevăzute (Richardson et al. 2000).

Convenţia privind Diversitatea Biologică defineşte o specie alogenă ca fiind "o specie, subspecie
sau un taxon inferior, introdus în afara răspândirii sale naturale din trecut sau prezent, incluzând orice
parte, gameţi, seminţe, ouă sau mijloace de răspândire a acestor specii, care pot supravieţui şi se pot
reproduce ulterior", în timp ce o specie alogenă invazivă este "o specie alogenă a cărei introducere
şi/sau răspândire ameninţă diversitatea biologică".

Principalele căi de introducere şi transportare a speciilor invazive sunt asociate direct sau
indirect cu activităţile antropice. Expansiunea rapida a comerţului şi a activităţilor de transport dupa
Revoluţia din 1989 au sporit posibilităţile de introducere ale acestor specii, iar presiunile asupra
mediului, precum abandonarea terenurilor, folosinţa intensivă a păşunilor, defrişarea pădurilor,
modificarea regimului perturbaţiilor şi degradarea crescândă a habitatelor sunt elemente care facilitează
instalarea şi răspândirea acestor specii. Principalele căi de transport a speciilor invazive sunt drumurile şi
căile ferate, iar dintre cele naturale zonele aluviale, deoarece aceste elemente geografice sunt lineare şi
sunt afectate de perturbaţii naturale (fluctuarea nivelului de apă) sau antropice (constucţii, terenuri
agricole, drumuri, depozite de gunoaie, etc.).

Competiţia determinată de speciile adventive invazive, cu speciile şi comunităţile de plante

indigene dintr-o anumită regiune are drept consecinţă imediată şi directă un declin rapid al stării
biodiversităţii naturale, atât în termeni calitativi, cât şi cantitativi. S-a constatat, spre exemplu, că, în
Europa centrală, există o relaţie directă între invazia speciei central-asiatice Impatiens parviflora DC. şi
scăderea diversităţii floristice şi fitocenotice a pădurilor de fag. În aceste păduri, Impatiens parviflora a
înlocuit aproape în totalitate specia indigenă Impatiens noli-tangere L. (slăbănogul) [Chmura & Sierka
2006]. Alte efecte: - alterarea ciclurilor naturale ale nutrienţilor şi apei în ecosistemele invadate; -
afectarea fungilor micorizanţi, cu efecte directe asupra scăderii vitalităţii multora dintre speciile
micorizante; - schimbarea chimismului solurilor (eliminarea substanţelor alelopatice etc.), cu efect de
modificare a structurii comunităţilor vegetale; - deteriorarea habitatelor terestre şi acvatice; spre
exemplu, invazia speciilor Elodea canadensis şi E. nuttalii în apele râurilor şi lacurilor din Europa a condus
la reducerea biodiversităţii acestor ecosisteme; - reducerea surselor de hrană pentru fauna autohtonă;
spre exemplu, invazia speciei Xanthium spinosum (de origine sud americană) în pajiştile din Europa de
est şi centrală conduce la eliminarea speciilor autohtone, bune furajere; - modificări în succesiunea
fitocenozelor, lanţurilor trofice etc.; - creşterea incidenţei unor agenţi patogeni şi apariţia unor boli
exotice.

În concluzie, situaţia actuală în România poate fi caracterizată prin:

un grad redus de conştientizare al opiniei publice şi în consecinţă o opoziţie a societăţii civile la

intervenţiile administraţiei guvernamentale;

grad extrem de redus de accesibilitate a informaţiilor ştiinţifice, mai ales în legatură cu

identificarea speciilor, analiza de risc, etc;

absenţa unei abordări prioritare a acţiunilor privind controlul speciilor invazive;

introducere nestanjenită a speciilor invazive – adesea pe calea poştei – ca şi măsuri inadecvate

de inspecţie şi carantină;

capacitate de monitorizare inadecvată;

lipsa unor măsuri de urgenţă efective;

legislaţie depaşită sau inadecvată;

slabă coordonare între agenţiile guvernamentale, autorităţile locale şi comunităţile locale.

O specie invazivă este orice formă de viață care ar putea ajunge să se răspândească prea repede
și prea largă atunci când este introdusă într-o locație nouă. Acest lucru poate constitui un pericol pentru
mediul înconjurător, animalele native, plantele și așezările umane. Acest tip de dominație provoacă o
luptă pentru resurse, spațiu și distrugerea diversității biologice. Unele specii de pești au fost cunoscute a
fi extrem de agresive atunci când au fost introduse în habitate noi, unele hrănindu-le pe speciile
indigene spre dispariție. Unele dintre cele mai grave specii invazive de pește includ următoarele.
 Căi de introducere în RO

Cum ajung speciile invazive alogene în România?

Fiecare specie are o zonă geografică naturală în care este considerată parte a florei și faunei
locale care constituie biodiversitatea regiunii. Unele specii au o arie de răspândire geografică foarte
mică, în timp ce altele pot fi găsite în mai multe zone sau chiar pe unul sau mai multe continente.

Una dintre cele mai bune oportunități pentru reducerea impactului speciilor alogene invazive
este în primul rând de a preveni stabilirea acestora. De aceea, trebuie să înțelegem care sunt mijloacele
și rutele prin care speciile invazive au reușit să se deplaseze sau să fie deplasate în afara arealelor native.

Căile de diseminare în mediu variază considerabil în funcție de grupul de specii și de mediul

înconjurător. Speciile de plante străine sunt în mare parte cultivate (de ex. în grădini, ferme, sere,
grădini botanice) în timp ce speciile exotice de apă dulce sunt adesea eliberate în mod intenționat prin
acvacultură sau pescuit de agrement.

Căi de introducere

Pentru speciile invazive, termenul de „cale de introducere” se utilizează pentru a descrie

mijloacele prin care o specie călătorește din habitatul său natural într-unul nou.

De-a lungul timpului, oamenii au introdus specii în medii noi, în mod intenționat dar și
accidental.

O cale de introducere poate fi naturală sau creată de om.

Căile naturale (de ex. adică cele care nu sunt susținute de oameni) includ vântul, curenții
(inclusiv reziduurile marine) și alte forme de dispersie naturală care pot aduce specii într-un habitat nou.

În trecut, aria nativă a multor specii s-a schimbat în mod natural odată cu modificările climatice
și ale reliefului, acest fenomen realizându-se foarte încet.
 Căi antropice (create sau mijlocite de oameni) sunt cele create sau consolidate de activitatea
umană. Problemele actuale cauzate de speciile invazive sunt în mare parte provocate de mișcări nefirești
ale speciilor în care o plantă, insectă, animal sau un organism infectat este deplasat în afara zonei sale
naturale, într-o zonă sau ecosistem în care nu ar putea ajunge singur. Activitatea umană a fost și rămâne
în prezent, principalul mijloc prin care speciile noi intră în România.

Speciile alogene invazive intră în România într-o mare varietate de moduri. Unele sunt introduse
intenționat pentru a fi utilizate în agricultură, silvicultură, acvacultură, horticultură sau în scopuri
recreative, fie chiar ca animale de companie și plante de grădină sau ca agenți de biocontrol.

Alte specii au intrat în România în mod neintenționat, fie ca contaminanți ai altor mărfuri (de ex.
semințe de buruieni în amestecuri de furaje pentru animale) sau ca „pasageri clandestini” și
„autostopiști” la bordul navelor sau echipamentelor.

În mediul marin, majoritatea speciilor exotice intră în România în mod involuntar ca „pasageri
clandestini”, în apele de balast ale navelor fie agățate pe nave.

Căi de introducere a speciilor acvatice:

Au fost identificate șapte căi principale de transport al speciilor acvatice invazive.

Transportul maritim

Multe specii au fost introduse în Marea Neagră și alte corpuri de apă prin transport. Deversarea
apelor de balast și prinderea de corpul navelor au fost responsabile pentru introducerea unor astfel de
specii cum ar fi scoica zebră, rapana, scoica asiatică și crabul chinezesc.

Navigația în scop recreațional și comercial

Ambarcațiunile de agrement și cele comerciale poate contribui, din neatenție, la răspândirea

speciilor invazive în apele românești. Multe dintre aceste ambarcațiuni staționează în porturile de
domiciliu pentru perioade lungi de timp care permit speciilor să crească și să se acumuleze pe părțile
inferioare; dacă aceste nave sunt apoi mutate intr-un port nou si neinfestat, speciile invazive pot fi
introduse în aceste căi de navigație. Scoica zebră este un bun exemplu în acest sens.
 Momeala vie

Momeala vie utilizată pentru pescuit și eliberată în lacuri și râuri este responsabilă de deplasarea
mai multor specii.

Acvaristica și iazurile de grădină

Peștii și plantele nedorite pot reprezenta sursa introducerilor speciilor invazive.

Peștii vii destinați consumului

Multe specii de pește sunt importate în direct pentru hrană. Dacă sunt eliberate în sălbăticie,
unele dintre aceste specii ar putea deveni invazive.

Introduceri neautorizate

Speciile indigene de pești au fost eliberate intenționat în corpuri de apă unde nu aparțin. În
unele cazuri, aceste introduceri au cauzat prejudicii semnificative pentru ecosistemul existent.

Canale de deviere a apei

Construcția de canale de deviere a apei au permis ca speciile să se mute în noi corpuri de apă în
care nu aparțin.

Căi de introducere a speciilor terestre

Speciile invazive terestre sunt introduse și mutate în multe moduri.

Transportul de marfă

Creșterea comerțului mondial a dus la o creștere în transporturile de mărfuri din întreaga lume –
mii de containere de marfă sunt aduse în România în fiecare lună. Aceste containere conțin uneori
plante vii și animale și insecte care construiesc case noi în România; acestea devin specii alogene
invazive.
 Horticultura

Multe soiuri de plante de grădină și plante aromatice sunt importate în România. Deși
majoritatea acestor specii nu reprezintă un risc semnificativ, unele însa da, unele specii invazive pot
„evada” din grădini și cauza probleme serioase.

Eliberare accidentală

O serie de specii terestre pot scăpa din captivitate și deveni invazive.

Mutarea lemnelor pentru foc

Deși nu este responsabilă pentru introducerea de specii noi, unele specii invazive de insecte pot
fi introduse în zone noi (neinfestate) prin transportul lemnului de foc, a brazilor de Crăciun sau a altor
produse din lemn.

Cadrul legislativ național și cerințe UE

Adoptarea de măsuri pentru a limita impactul speciilor străine invazive este o obligativitate
asumată prin semnarea Convenției privind Diversitatea Biologică (ratificată prin Legea nr. 58 din 13 iulie
1994) și a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Convenția
de la Berna), la care România a aderat prin Legea nr. 13/1993. De asemenea, legislatia europeană nu
este transpusă în România, astfel că autoritățile de mediu nu au instrumentele necesare pentru a
eradica sau limita speciile invazive.

Acest lucru este deosebit de important mai ales având în vedere prevederile Regulamentului
1143/2014, Art 24(1), ca până la 1 iunie 2019 și, ulterior, la fiecare șase ani, statele membre să
actualizeze si să transmită Comisiei distribuția speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune sau de
interes regional, prezente pe teritoriul lor, inclusiv informații privind modelele de migrare si
reproducere.
 Proiectul propus se va desfasura în contextul implementarii POIM 2014 – 2020, Axa prioritara 4
– Protecția mediului prin masuri de conservare a biodiversitații, monitorizarea calitații aerului si
decontaminare a siturilor poluate istoric, (OS) 4.1 „Cresterea gradului de protecție si conservare a
biodiversitații prin masuri de management adecvate si refacerea ecosistemelor degradate”. În cadrul OS
4.1, prin prezentul proiect sunt propuse acțiuni de tipul C. Acțiuni de completare a nivelului de
cunoastere a biodiversitații si ecosistemelor (monitorizarea si evaluarea speciilor si habitatelor,
cunoasterea factorilor de presiune exercitați asupra biodiversitații, inclusiv a speciilor invazive, etc.). În
acest mod proiectul va contribui la îndeplinirea obiectivelor Cadrului de Acțiuni Prioritare pentru Natura
2000, Strategiei Europene pentru Biodiversitate 2020 si Strategiei Naționale si Planului de Acțiune
pentru Conservarea Biodiversitații 2014 – 2020, aprobata prin HG nr. 1081/2013.

Pe lânga datele din Reglementarea 1143/2014, adaugăm alte aspecte privitoare la speciile
alohtone, identificate în diferite documente:

Legea 49/2011pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind

regimul ariilor natural protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei sălbatice, în art.
34(2), prevede că pentru speciile sălbatice alohtone introduse este obligatorie efectuarea unei evaluări a
impactului acestei introduceri asupra speciilor de floră si faună indigene;

În anul 2009 a fost adoptat Ordinul Ministrului Mediului nr. 979/2009 privind introducerea de
specii alohtone, intervențiile asupra speciilor invazive, precum si reintroducerea speciilor indigene
prevazute în anexele nr. 4A si 4B la OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.

Mai multe informații privind cadrul legislativ sunt disponibile aici.