Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. CONSIDERAŢII GENERALE
De exemplu , în cazul unei centrale atomice se iau aşa măsuri , încât riscul unui eveniment
nuclear, fie el riscul evenimentului A , caracterizat printr-o gravitate extremă a consecinţelor,
prezintă o probabilitate de producere extrem de mică : activitatea este considerată sigură şi riscul
acceptat de către societate.
Dacă riscul evenimentului B este cel de accident rutier , deşi consecinţele sale sunt mai
puţin grave , probabilitatea de producere este atât de mare , încât locul de muncă al şoferului este
considerat nesigur.
Existenţa insecurităţii într-un sistem de muncă este datorată prezenţei factorilor de risc de
accidentare şi îmbolnăvire profesională. Aceştia din urmă se diferenţiază între ei prin consecinţele
pe care le poate avea acţiunea lor asupra executantului, respectiv prin gravitatea vătămării şi
probabilitatea ca ea să se producă într-un anumit interval de timp.
Fig. 2. Curba de acceptabilitate a riscului.
Ca urmare, elementele cu ajutorul cărora poate fi caracterizat riscul, deci pot fi determinate
coordonatele sale , sunt de fapt probabilitatea cu care acţiunea unui factor de risc se poate
materializa prin accident sau îmbolnăvire şi gravitatea consecinţei acţiunii sale asupra victimei.
Modalităţile de evaluare a securităţii muncii într-un sistem de muncă pot fi cel mai clar
diferenţiate în funcţie de momentul în care se face evaluarea în raport cu evenimentele care
definesc prezenţa , respectiv absenţa securităţii – accidentele şi îmbolnăvirile profesionale.
Din acest punct de vedere, există numai două principii de evaluare a securităţii:
- postaccident / boală profesională ;
- preaccident / boală profesională .
Deşi diferă în ceea ce priveşte forma de la o ţară la alta , analizele statistice cuprind , în
esenţă , următoarele etape :
- completarea formularelor tip de înregistrare a accidentelor şi bolilor profesionale ;
- centralizarea datelor de pe formulare ;
- verificarea completării corecte ;
- prelucrarea automată a datelor ;
- prezentarea rezultatelor.
În practică, aceste operaţii se realizează adesea în mod empiric, experienţa inspectorilor sau a
inginerilor de securitate compensând lipsa de metodă.
Chestionarele utilizate sau ghidurile pentru inginerii de securitate au caracter local şi rareori
pot fi generalizate.
Un astfel de ghid ( Thony, Franţa, 1986 ) cuprinde şase grupe de riscuri posibile ( comune
întreprinderii ) :
- riscuri de incendiu ( depistarea zonelor periculoase , a sectoarelor vulne-rabile , a
tipurilor de incendii posibile ) ;
- riscuri electrice (identificarea materialelor şi dispozitivelor care necesita măsuri de
prevenire specifice) ;
- riscuri legate de circulaţia oamenilor şi a maşinilor ( amplasarea locurilor de muncă ,
gradul de încărcare a maşinilor , starea căilor de acces , iluminatul locurilor de muncă etc. ) ;
- riscuri în activităţile de manipulare şi depozitare a materialelor ;
- riscuri de poluare ( noxe chimice , zgomot , vibraţii, radiaţii etc. ).
Completarea chestionarelor permite inventarierea locurilor de muncă periculoase, respectiv a
riscurilor existente. Cu ajutorul unui plan al întreprinderii , se trece apoi la evidenţiere riscurilor pe
secţii şi ateliere , stabilindu-se locurile de muncă care necesită o analiză mai aprofundată. La
identificarea acestora se au în vedere situaţiile statistice ale accidentelor de muncă , respectiv ale
bolilor profesionale deja înregistrate în activităţile respective.
În final , pe baza analizei efectuate se întocmeşte o fişă de apreciere a acţiunilor de prevenire
în domeniul securităţii muncii , care constituie un instrument de evaluare şi de orientare. Cu titlu
de exemplificare , prezentăm în tabelul 1 conţinutul unei astfel de fişe (Thony C., Vieux N.-
Practique des visites d’entreprises et des etudes de postes, France-Selection, 1986).
Tabelul .1
Fişa de apreciere a acţiunilor de prevenire în domeniul securităţii muncii
Acţiuni în
Nr. Gradul de Acţiuni Propuneri de
Domenii prioritare curs de
crt. prioritate realizate noi proiecte
desfăşurare
Securitatea maşinilor
1.
Riscuri chimice
2.
Riscuri de incendiu şi
3. explozie
Riscuri electrice
4.
Securitatea circulaţie uzinale
5.
Manipularea şi depo-zitarea
6.
Protecţie individuală
7.
La nivelul secţiei sau atelierului, controalele şi verificările urmăresc identificarea riscurilor
comune pe ansamblul locurilor de muncă ce compun atelierul şi stabilirea acelor locuri de muncă ,
maşini sau riscuri care necesită investigaţii ulterioare.
Se utilizează chestionare şi grile de analiză comparabile cu cele destinate controalelor la
nivel de întreprindere , care conţin însă elemente specifice , având în vedere faptul că secţiile şi
atelierele sunt mult mai omogene sub aspectul riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire
profesională.
La nivelul locului de muncă , controalele şi verificările sub aspectul securităţii muncii includ
analize detaliate , care , de regulă , se fac pe baza unor ” ghiduri de observaţie ”. Unul dintre cele
mai complete instrumente de acest fel a fost elaborat în cadrul Regiei naţionale a uzinelor Renault
– Franţa.
Ghidul cuprinde 16 pagini referitoare la riscurile de accidentare, care se deduc trecând
printr-o grilă caracteristicile fizice direct măsurabile sau observabile ale locului de muncă ( spaţiul
de lucru + maşină ) .
La nivelul unei maşini sau instalaţii , controalele şi verificările beneficiază de o mare
varietate de instrumente de lucru ( grile, chestionare, instrucţiuni etc.). Ele se deosebesc în ceea
ce priveşte nivelul de detaliere a studiului riscurilor , dând posibilitatea alegerii şi adaptării lor după
nevoi.
O alegere pertinentă va depinde , înainte de toate , de nivelul de securitate deja atins.
În situaţiile deosebit de periculoase, o grilă care să evidenţieze aceste riscuri şi să
stabilească priorităţile de acţiune preventivă este suficientă. Pe măsură ce situaţia securităţii
muncii la o maşină sau instalaţie se îmbunătăţeşte, controalele şi verificările vor necesita
instrumente mai precise şi mai exhaustive, care să permită deducerea tuturor riscurilor posibile .
Aceste analize progresive au fără îndoială limite de fezabilitate şi eficienţă , determinate în
special de considerente economice.
Apare astfel evident faptul că analiza şi corecţia unor situaţii din ce în ce mai puţin
periculoase, în mod paradoxal, necesită eforturi ( timp şi costuri ) din ce în ce mai mari. În
consecinţă nivelul de detaliere şi aprofundare a controalelor la maşini şi instalaţii ţine seama de
cerinţele de securitate impuse prin norme şi standarde.
Din considerente economice şi politice ale calităţii vieţii , aceste reglementări diferă de la o
ţară la alta , fiind fundamentate pe baza unor riscuri acceptabile diferite.
Tabelul 2
Nr. Circumstante
Riscuri dependente de maşină Da Nu Referinte obs
crt. paticulare
Tabelul 3
Fişa de control al riscurilor mecanice
Nr. Riscuri mecanice Da Apreciere
crt Insuficient Nu Observatii
Toate părţile periculoase în mişcare (organe de
transmisie , de alimentare , de evacuare, de
transfer , părţi active etc.) sunt protejate în aşa fel
1
încât să fie exclus orice risc ? - pentru operator ? -
pentru persoanele care circulă în jurul maşinii ?
Schema de analiză a riscurilor propusă de Heinrich a fost completată ulterior cu noi instrumente
de lucru, mai precise. Astfel, în 1965, Lefevre (Franţa) elaborează o „ fişă de observaţii instantanee
a acţiunilor periculoase ” , în care încearcă o cuantificare a acţiunilor periculoase posibile pe o scală
cu 10 niveluri (1-10) .
Mai aproape de zilele noastre , în 1986 , Ramsey ( Anglia ) stabileşte o „ taxonomie a
comportamentelor periculoase ” ( tabelul 5 ) , bazată pe un număr foarte mare de observaţii
efectuate într-o întreprindere metalurgică.
El apreciază că , dintre acestea , 73% se datorează operatorului însuşi (deficienţe capacitive) ,
22% sunt impuse de echipamentul tehnic de lucru, iar 5% se datorează mijloacelor de transport .
Actualitatea metodelor şi limite .
Practic , se alege un sistem de analiză care să dea posibilitatea obţinerii de date suficiente
asupra fiecărui mod de defectare.
Instrumentele de lucru în cadrul metodei sunt documente tabelare , care conţin următoarele
informaţii : denumirea subansamblului analizat , funcţia îndeplinită , componenta analizată ,
moduri de defectare posibile , cauzele şi efectele defectărilor , metode de identificare a
defectărilor , aprecieri asupra efectelor defectării şi soluţia de înlocuire prevăzută .
AMDEC - ET
Este destinată atât proiectanţilor şi constructorilor de maşini şi instalaţii ( AMDEC-ET
previzională ), cât şi utilizatorilor ( AMDEC-ET operaţională ).
AMDEC-ET previzională se aplică în faza de concepţie a echipamentelor de muncă, pentru a
verifica unele puncte particulare din punctul de vedere al unei comportări deficitare. Ea permite
ameliorarea concepţiei, validarea unei soluţii tehnice în vederea asigurării calităţii, inclusiv a
calităţii de protecţie şi elaborarea unui plan de mentenanţă.
AMDEC-ET operaţională se aplică în faza de exploatare, pentru a ameliora comportamentul
în fazele critice sau pentru a optimiza acţiunile de mentenanţă.
AMDEC-ET are ca destinaţie principală analiza defectelor elementelor materiale ale
echipamentelor tehnice ( mecanice , hidraulice , pneumatice , chimice , electronice ).
Un studiu AMDEC-ET comportă patru etape succesive , cu un total de 21 de operaţii ,
respectiv :
- iniţierea , cu 6 operaţii ;
- descompunerea funcţională cu 3 operaţii;
- analiza AMDEC – ET cu 9 operaţii ;
- sinteze , cu 3 operaţii .
În acest caz , frecvenţa de apariţie a defectelor şi gravitatea lor se pot estima prin câte 6
niveluri , iar criticitatea permite codificarea nivelului de risc prezentat prin defecte.
Metoda arborelui de defecte ( ADD ) ,
Printre primele proceduri care trebuie stabilite drept acţiuni obligatorii pentru managementul
securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul unei firme se înscriu cele care permit identificarea
obiectivă a surselor generatoare de factori de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională, ca
şi evaluarea riscului pe care îl pot induce .
Cele mai indicate sunt metodele de analiză cu ajutorul cărora se pot stabili , încă din faza de
concepţie / proiectare a echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor , atât elementele de substrat
cauzal al accidentelor şi bolilor profesionale , cât şi măsurile preventive corespunzătoare
Principiul acestor proceduri îl reprezintă depistarea posibilelor defecte care pot să intervină
pe parcursul duratei de viaţă a mijloacelor de muncă , respectiv a disfuncţiilor proceselor ,
potenţial generatoare de situaţii periculoase , precum şi stabilirea soluţiilor conceptuale care să
asigure eliminarea sau contracararea lor .
Aşa cum am arătat anterior există mai multe metode de analiză pe care nu ne propunem să
le dezvoltăm în acest curs . Cu toate acestea în continuare vom face o prezentare ( relativ
sumară ) a metodei AMDEC ( Analiza Modurilor de Defectare , a Efectelor şi Criticităţii lor ) .
Metodele de analiză pot fi folosite nu numai în faza de concepţie / proiectare , ci şi la recepţia
, punerea în funcţiune , exploatarea utilajelor , instalaţiilor etc. şi aplicarea proceselor . De
asemenea , sunt utile pentru certificarea echipamentelor tehnice din punctul de vedere al
conformităţii cu cerinţele de securitate şi sănătate în muncă , putând fi aplicate atât de către
producător , cât şi de către utilizator .
Pe baza rezultatelor aprecierii trebuie să fie posibilă alegerea măsurilor de securitate cele
mai adecvate .
Pornind de la considerentele întâlnite în literatura de specialitate şi de la un model
teoretic propriu al genezei accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, în cadrul Institutului
Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Muncii Bucureşti s-a pus la punct o metodă
de evaluare a nivelului de securitate a muncii într-un sistem de muncă ( loc de muncă ) pe baza
evaluării riscurilor de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională .
Această metodă o vom analiza atât sub aspect teoretic , cât şi practic printr-un exemplu
concret din industria de prelucrare a ţiţeiului , ramură cu potenţial accidentogen foarte ridicat .
Metoda poate fi utilizată atât în faza de concepţie şi proiectare a locurilor de muncă, cât şi
în faza de exploatare.
Aplicarea ei necesită însă echipe complexe formate din persoane specializate, atât în
securitatea muncii , cât şi în tehnologia analizată ( evaluatori + tehnologi ).
În prima situaţie metoda constituie un instrument util şi necesar pentru proiectanţi în vederea
integrării principiilor şi măsurilor de securitate a muncii în concepţia şi proiectarea sistemelor de
muncă.
În faza de exploatare metoda este utilă personalului cu atribuţii în domeniul ssm din
unităţi pentru îndeplinirea principalelor sarcini: analiza pe o bază ştiinţifică a stării de securitate a
muncii la fiecare loc de muncă şi fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.
Procedura de lucru
c. Identificarea factorilor de risc din sistem este etapa esenţială pentru calitatea analizei ,
stabilindu-se pentru fiecare componentă a sistemului de muncă evaluat ( loc de muncă ) , în baza
listei prestabilite ( anexa 1 ) , ce disfuncţii poate prezenta , în toate situaţiile previzibile şi probabile de
funcţionare.
Pentru identificarea tuturor pericolelor posibile este necesară simularea funcţionării sistemului
şi deducerea respectivelor abateri.
Aceasta se poate face fie printr-o analiză verbală cu tehnologul ( în cazul unor locuri de muncă
relativ puţin periculoase, în care disfuncţiile sunt cvasievidente) , fie prin aplicarea arborelui de
evenimente. De asemenea , simularea se poate realiza concret, pe un model experimental sau prin
procesare pe computer. Indiferent de soluţia adoptată metodele de lucru sunt observarea directă şi
deducţia logică.
d. Evaluarea riscurilor
Factorii de risc de accidentare şi / sau îmbolnăvire profesională care pot apărea la un loc de
muncă sunt în număr relativ mare , mai ales dacă ne gândim la formele concrete de manifestare ,
însă consecinţele lor sunt limitate.
Indiferent de efectul final asupra victimei ( leziune sau afectare a sănătăţii ) , acesta se
regăseşte într-una din următoarele trei situaţii:
- incapacitate temporară de muncă;
- invaliditate ( gradul III, II, I ) ;
- deces.
Aceasta permite atribuirea unei dimensiuni fiecărui factor de risc , în funcţie de frecvenţa şi
gravitatea consecinţei maxim posibile a acţiunii sale asupra organismului uman.
Pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc se utilizează lista
din anexa 2. Gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza scalei de cotare din
anexa 3 , elaborată în conformitate cu prevederile legale ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei .
Informaţii importante pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor posibile se
obţin din statisticile accidentelor de muncă şi bolilor profesionale produse la locul de muncă
respectiv sau la locuri de muncă similare.
Pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala de cotare tot din
anexa 3 . Încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc , pe bază statistică
sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele ( zilnic , săptămânal , lunar, anual
etc.).
Intervalele respective se transformă ulterior în probabilităţi exprimate prin număr de evenimente
posibile pe oră.
Rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de evaluare a
riscurilor ( anexa 4 ) şi se înscrie în Fişa locului de muncă ( anexa 6 ).
Cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc / securitate ( anexa 5 ) se determină
aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte. Se obţine astfel o ierarhizare a dimensiunii
pericolelor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea priorizării măsurilor de prevenire şi protecţie
, în funcţie de factorul de risc cu dimensiunea cea mai mare.
Nivelul de risc global ( Nr ) pe locul de muncă analizat se calculează ca o medie ponderată
a nivelurilor de risc stabilite pentru factorii periculoşi identificaţi. Pentru ca rezultatul obţinut să
reflecte cât mai exact posibil realitatea se utilizează, ca element de ponderare, rangul factorului de
risc care este egal cu nivelul de risc.
În acest mod, factorul cu cel mai mare nivel de risc va avea şi rangul cel mai mare. Se
elimină astfel posibilitatea ca efectul de compensare între extreme , pe care-l implică orice medie
statistică, să mascheze pericolul cu nivel maxim de risc.
Nivelul de securitate ( Ns ) pe loc de muncă se identifică pe " scala de încadrare a nivelurilor
de risc / securitate ", construită pe principiul invers proporţionalităţii nivelurilor de risc şi securitate.
Atât nivelul de risc global cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului de muncă
( anexa 6 ) .
În funcţie de cele prezentate anterior formula matematică de calcul a nivelului de risc global
este :
n în care:
Σ Ri x ri Nr = nivelul de risc global pe loc de muncă ;
i = 1 Ri = nivelul de risc pentru factorul de risc " i “ ;
Nr =
n
Σ ri ri = rangul factorului de risc " i" ;
i = 1 n = numărul factorilor de risc identificaţi la locul de
muncă.
Măsurile de prevenire propuse se înscriu în formularul " Fişă de măsuri propuse " ( anexa 7 ).
Aplicarea metodei se încheie cu redactarea raportului analizei. Acesta este un instrument
neformalizat care trebuie să conţină , succint , următoarele:
- modul de desfăşurare al analizei ;
- persoanele implicate ;
- rezultatele evaluării, respectiv fişele locurilor de muncă cu nivelurile de risc
respective ;
- fişele de măsuri de prevenire propuse .
Pentru ca aplicarea metodei să conducă la cele mai relevante rezultate , prima condiţie
este ca sistemul care urmează să fie analizat să fie un loc de muncă bine definit , sub aspectul
scopului şi elementelor sale.
O altă condiţie deosebit de importantă este existenţa unei echipe de evaluare , complexă şi
interdisciplinară , care să includă specialişti în securitatea muncii , proiectanţi , tehnologi ,
ergonomi , medici de medicina muncii , reprezentanţi ai patronatului şi sindicatelor etc.,
corespunzător naturii variate a elementelor sistemelor de muncă , dar şi a factorilor de risc.
Conducătorul echipei de evaluare trebuie să fie specialist în securitatea muncii şi foarte
bun cunoscător al metodei , rolul său principal fiind armonizarea punctelor de vedere ale celorlalţi
evaluatori , în sensul subordonării şi integrării criteriilor folosite de fiecare dintre ei scopului urmărit
prin analiză şi anume evaluarea securităţii muncii.
Un avantaj al metodei prezentate este faptul că aplicarea sa nu este limitată de condiţia
existenţei fizice a sistemului de evaluat . Ea poate fi utilizată în toate etapele legate de viaţa unui
sistem de muncă sau a unui element al acestuia : concepţia şi proiectarea , realizarea fizică ,
constituirea şi intrarea în funcţiune , desfăşurarea procesului de muncă .
Deoarece formele concrete de manifestare ale factorilor de risc , chiar şi pentrru un sistem
relativ simplu , sunt multiple , procedura de lucru în cadrul acestei metode este relativ laborioasă .
Aplicarea ei şi gestionarea riscurilor la locurile de muncă pe baza rezultatelor obţinute
necesită personal specializat ; de asemenea , se recomandă utilizarea tehnicii de calcul
automate .
Tehnica automată de calcul poate fi aplicată atât la evaluarea propriu-zisă a riscurilor , cât
şi la gestionarea computerizată a acestora în cadrul unităţii . Gestiunea computerizată a riscurilor
presupune realizarea unor bănci de date complete şi actualizate permanent , cuprinzând datele
din fişele de risc şi de măsuri pentru toate locurile de muncă evaluate din unitate .
Anexa .1
ACŢIUNI GREŞITE
1.1. Executarea defectuoasă de operaţii
- comenzi
- manevre
- poziţionări
- fixări
- asamblări
- reglaje
- utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc.
1.2. Nesincronizări de operaţii
– întârzieri, devansări
1.3. Efectuare de operaţii neprevăzute prin sarcina de muncă
- pornirea echipamentelor tehnice
1
- întreruperea funcţionării echipamentelor tehnice
- alimentarea sau oprirea alimentării cu energie ( curent electric , fluide energetice etc. )
- deplasări , staţionări în zone periculoase
- deplasări cu pericol de cădere :
● de la acelaşi nivel :
- prin dezechilibrare
- alunecare
- împiedicare
● de la înălţime :
- prin păşire în gol
- prin dezechilibrare
- prin alunecare
1.4. Comunicări accidentogene
OMISIUNI
2.1. Omiterea unor operaţii
2
2.2. Neutralizarea mijloacelor de protecţie
C. MIJLOACE DE PRODUCŢIE
D. MEDIU DE MUNCĂ