Ambsadorii, Henry James

Ștefan Stoenescu afirmă despre romanul lui James: ”e vorba de un adevăr modest dar
esențial, acela al trăirii responsabile în societate, acela al promovării binelui și frumosului
vieții.” Este vorba de eliberarea de egoism și de încercarea de a-i înțelege și de a-i ajuta pe
ceilalți. În roman nu avem vreun răufăcător, ci doar oameni care au nevoie de ajutor, care-l
caută și, pe cât pot, îl oferă altora. Este, îndrăznesc să spun, un roman plin de personaje
simpatice. Cinstea și respectul sunt pentru aceștia calități absolut necesare.
Viața trăită vs. viața netrăită. Sentimentul că nu ești trăit de viață, ci că tu o trăiești
pe ea. Aceasta e senzația lui Strether, care, ajuns la 55 de ani, simte că nu a trăit deloc până
acum. Ajunge la această concluzie după ce cunoaște viația și oamenii din Paris. Capitala
culturii europene îl va face adesea pe americanul Strether să aibă introspecții cu privire la
destinul său. Munca pe care a depus-o toată viața nu i-a fost răsplătită îndeajuns, iar
sentimentul ratării îl încearcă adesea. E caracterizat de o atitudine resemnată, apreciend că
”toată viața am trăit-o pentru alții” – acesta este destinul unui ambasador. Totuși, ochii și,
odată cu ei, sufletul, i se deschid la fericirea de a trăi în Paris. Aici se va simți ca acasă alături
de confiedenta sa – Maria Gostrey -, care îl va fi călăuzi. Tot aici devine inconsecvent cu el de
până atunci prin simpul fapt că începe să conștientizeze valoarea vieții care, dacă e trăită
frumos, nu este irosită. ”Poți trăi toată viața și să nu cunoști anumite senzații, însă odată ce le-
ai cunoscut, nu mai poți trăi fără ele” e concluzia la care ajunge Strether în Paris.
Strether – omul rezonabil. Strether este trimis în Europa de câtre o văduvă bogată,
logodnica sa, cu misiunea de a-i convinge fiul să se întoarcă acasă. Strether este omul
rezonabil prin excelență, el alege mereu calea diplomatică și chibzuiește bine înainte de a
emite vreo părere. El nu exclude nicio posibilitate, ia în calcul toate variantele și încearcă să
găsească cea mai corectă cale. Strether este caracterizat de un echilibru interior remarcabil.
Are, se poate remarca, putere de îndurare fără margini. Tododată, imediat ce se lovește de
stilul de viață din Paris, își dă seama că viața lui de până atunci avea multe neajunsuri. În
primul rând, abia aici, crede el, cunoaște libertatea. Hoinăritul pe străzile pariziene e benefic
contemplării. La pagina 130, naratorul recunoaște: ”dacă ar fi să relatăm toate gândurile care-l
frământă pe eroul nostru în orele de insomnie, n-am mai prididi scriind”. Îi este teamă să
comită erori, tocmai din acest motiv îi raportează absolut totul, prin scrisori, doamnei
Newsome, până și legătura lui specială cu Maria Gostrey. După luni de negocieri și tratative
cu Chad și cu persoanele din jurul acestuia, își dă seama că viața pariziană îi priește, ba chiar
îl face să se simtă mai tânăr. Astfel, Strether este o ființă duală: pe de o parte, corect,
meditativ, rațional, iar cealaltă jumătate a sa, care până atunci fusese latentă, e nostalgică și
dornică de libertate. Ciocnirea acestor două părți integrante ale lui Strether îl schimbă și-l fac
să se abată de la planul inițial. Totuși, un om ca el, chiar daca se abate de la traseul său, va
reveni la acesta în cele din urmă. Astfel, în finalul romanului, Strether se întoarce în America,
recunoscând că de fapt aparține acelui loc.

Chad Newsome – tânărul rafinat de societatea pariziană. Chad este moștenitorul

averii lăsate de soțul defunct al doamnei Newsome, dar care a ales să părăsească America în
favoarea Parisului. Cei de acasă îl bănuiesc că acolo pe bătrânul continent și-a pierdut cinstea
și a apucat-o pe căi greșite, însă îi acordă lui Strether misiunea de a-l salva și de a-l întoarce
acasă, unde îl așteaptă o fabrică prosperă. Totuși, Chad nu se mai simte american. Cunoaște în
Franța o lume mult mai rafinată. Chad nu se mai poate identifica decât cu oamenii din
societatea pariziană, în timp ce la compatrioții de acasă se gândește ca la niște derbedei. Însăși
purtarea selectă și tonul mereu potrivit al lui Chad nu duc cu gândul la un american. Faptul că
la sosirea în Paris Strether nu îl găsește pe Chad un necioplit, ci un om de lume bună, cu
comportări mereu potrivite îl dezarmează pe acesta. Între cei doi se încropește o relație foarte
bună de prietenie, iar, cu timpul, și de complicitate, pentru că Strether, după ce se va lepăda
de temperamentul său incoruptibil, va rezona cu Chad și va înțelege cu totul impasul în care
se află, punându-se de partea acestuia, în defavoarea doamnei Newsome. Chad nu se grăbește
să se întoarcă acasă pentru că știe că aici, în Paris, are sentimentul unei libertăți depline, cum
acasă nu poate avea.
Waymarsh – puritanul. Waymarsh este americanul conservator care ține la patria sa
și manifestă o tristețe deznădăjduită atunci când vede cum tinerii americani pleacă în Europa
pentru a ajunge, în opinia lui, degenerați. Parisul îi provoacă, după cum remarca Strether, o
sfântă indignare. Cei mai mulți oameni îl consideră neinteresant, însă, la o privire mai atentă,
dă senzația că are o viață a sa, pe care o ține ascunsă. Cu siguranță această vacanță la Paris pe
care o plănuise cu Strether nu este pe placul său. De asemenea, tot el este bănuit că i-ar fi
trimis o telegramă doamnei Newsome prin care o atenționa că ambasadorul ei scapă situația
de sub control și ar trebui rechemat acasă. Waymarsh face aceste lucru din prietenie,
considerând America de acasă mai liniștită și mai sănătoasă decât viața zbuciumată din Paris.
Maria Gostrey – alter-egoul lui Strether. Maria este prima persoană pe care o
întâlnește Strether când ajunge pe pământ european, la Chester, în Anglia. Aici cei doi creează
o legătură specială pe care o vor dezvolta la Paris. Maria Gostrey este o femeie tânără, de 30
și ceva de ani, foarte cultă, bună cunoscătoare de literatura și de artă în general. Este
perspicace, citește foarte ușor oamenii, ca un detectiv. Ea îi va fi cea mai bună confidentă lui
Strether, căruia îi va deschide ochii de multe ori, făcându-l să vadă lucruri pe care înainte nu
le vedea. Prin intermediul ei ajunge să învețe mentalitatea pariziană și să se bucure de viața
petrecută aici. Între cei doi se înfiripă o relație de prietenie strânsă, însă, contrar așteptărilor,
nu se vor îndrăgosti. Maria face parte din lumea bună și îl ghidează pe Strether cum să se
descurce în cercurile selecte. Maria Gostrey este refugiul lui Strether atunci când situția îl
depășește și are nevoie de sfaturi.
Doamna de Vionnet – eternul feminin. Doamna de Vionnet este întruchiparea femeii
de condiție bună care este nefericită. E o adevărată contesă, extravagantă, Strether îndrăznește
chiar să gândească: femeia pe care o visezi, despre care citești, dar pe care poate nu ai
niciodată ocazia să o întâlnești. Provine dintr-o familie boemă, dezorganizată, cu părinți de
naționalități diferite, a căror căsătorie nu a fost trainică. Căsnicia doamnei de Vionnet este de
asemenea eșuată și stă despărțită de soțul ei, deși în acte sunt încă împreună. Are 38 de ani, e
foarte frumoasă și are o fiică aflată în pragul măritișului. Ea este cea care face din Chad
Newsome, care e cu 10 ani mai tânăr decât ea, un bărbat responsabil, care știe să se comporte
în orice situație. Doamna de Vionnet trece prin mai multe etape, prima este refugiul în
dragostea purtată lui Chad, pentru care avea drept paravan social pe fiica ei, apoi pare că
întrezărește o speranță pentru o relație matură și serioasă cu Strether. În esență, acest personaj
este caracterizat de singurătate și tristețe, singura sa bucurie fiind aceea de a oferi. Mare parte
din mesajul romanului se regăsește în doamna de Vionnet, care este un personaj cheie:
bucuria stă în actul dăruirii și în capacitatea de a te sacrifica. Totuși, legătura cu Strether nu va
ține, căci, conform acestuia, e cel mai demn să te retragi la timp, de a ști când să renunți.
 Doamna Newsome – personajul absent. Ea nu apare niciodată în roman, însă puterea
ei se manifestă din umbră asupra protagonistului. Strether îi scrie des și o ține la curent cu
fiecare lucru pe care îl află. În obscurul orășel american Woollett ea era o femeie bogată cu o
deosebită influență, finanțând o revistă locală coordonată însuși de Strether care îi oferea
statutul unei ocrotitoare a micii societăți americane. În esență, ea este o industriașă bogată,
rămasă fără soț, care pentru Strether reprezintă o partidă bună. Strether vorbește despre
aceasta numai cu cuvinte de laudă, afirmând că e perfecțiunea întruchipată. De fapt, doamna
Newsome este corectitudinea întruchipată pentru că ea nu ar accepta nimic din ce nu este
firesc. De aceea are nevoie să-și recupereze fiul de pe pământ francez, să-i aranjeze o
căsătorie cu o fată cu un grad de rudenie discutabil, cu scopul ca averea să rămâne în familie.
După o perioadă de câteva luni în care Strether nu avansează deloc cu planul de aducere acasă
a fiului său, ba chiar observă că protagonistul caută căi conciliante și începe să rezoneze cu
situația complicată a lui Chad, doamna Newsome trimite alți ambasadori pentru a duce la
capăt munca începută de Strether. Acestuia din urmă i se va părea, cu timpul, că, din doamna
respectabilă de la început, văduva Newsome devine o fantomă a cărei prezență e
stânjenitoare.
Bilham – tânărul pictor ratat. John Little Bilham, ziș și micul Bilham este unul
dintre tinerii americani pe care Waymarsh i-ar considera degenerați. El a plecat de acasă
pentru a cunoaște valorile culturale europene, în speranța că va deveni un pictor de succes. Nu
a reușit încă să se afirme în pictură, însă este o prezență foarte agreabilă, bun prieten al lui
Chad și al lui Strether. Acesta din urmă vede în tânărul american acea energie tinerească ce nu
trebuie pierdută niciodată. Bilham este în roman un personaj secundar, chiar episodic, însă
iese în evidență prin faptul că prin el, Strether ar vrea sa își recupereze anii pierduți. Îl
încurajează să-și trăiasca viața doar profitând de ocaziile care i se ivesc. Strether vede în
Bilham un avatar mai tânăr al său, pe care nu ar vrea să-l lase să se piardă.
Boston vs Paris, care e lumea adevărată? James propune o confruntare a valorilor
americane cu cele europene, o temă importantă a literaturii americane, care i-a preocupat și pe
alți contemporani. Waymarsh, bunul prieten al lui Strether, este exponentul americanului
tipic. O fire conservatoare, rigidă, afacerile îi merg bine, merge în vacanță în Paris, însă, spre
deosebire de protagonistul romanului, nu rezonează cu nimic din ce vede aici. Domnișoara
Barrace, o franțuzoiacă care se declară fermecată de atitudinea lui Waymarsh tipic americană
și care își ia angajamentul să îl plimbe pe acesta peste tot prin oraș, afirmă: ”are aerul unui
celebru personaj străin în exil, e ca o căpetenie indiană”. Așadar, acesta rămâne impasibil la
viața pariziană, pe care nu o înțelege, nu înțelege nici francezii și se uită la ei fix, fără
expresivitate. Parisul, văzut prin ochii lui Waymarsh, e un imens și strălucitor Babilon. Pe
partea cealaltă, îl avem pe Chad, americanul plecat de acasă în Paris. La momentul plecării
lui, era un tânăr problematic, însă Parisul îl cizelează și face din el un tânăr rafinat, văzut bine
în societate. Din perspectiva lui, Parisul e un loc al petrecerii, populat de oameni frumoși,
intelectuali, moderni. Chad e acaparat de libertatea pe care i-o oferă capitala Franței și se
debarasează ușor de spiritul consevator care acționase ca un corset asupra adolescenței lui. E
de punctat totuși că societatea pariziană nu a făcut din acesta un desfrânat. În romanul lui
James, Parisul nu e un oraș al pierzaniei, ci o adevărată oază unde oamenii își pot trăi viața
frumos, fără s-o irosească, guvernați de sentimente sincere.
 Construcția romanului & intrigii
Romanul e construit din două părți. Prima parte reprezintă o acumulare de clarificări
care culminează prin întoarcerea radicală a lui Strether. Din omul fără cusur, moderat și
incoruptibil, ajunge un iubitor al atmosferei pariziene și chiar se îndrăgostește de doamna de
Vionnet.
Dialogurile sunt foarte bine șlefuite, iar narațiunea e bine dozată, calmă. Un lucru
definitoriu pentru înțelegerea personalității lui Strether (precum faptul că i-a murit femeie,
apoi și copilul în pragul adolescenței) e amintit fugitiv, în timp ce narațiunea se oprește mai
îndelung asupra detaliilor tehnice, aparent nesemnificative, precum garderobele. Firescul,
obișnuitul este ceea ce vrea autorul să scoată în față, dramele sunt ceva normal și fac parte din
oameni, s-au obișnuit cu ele. Aparent, cel mai mult contează prezentul și felul cum îți trăiești
fiecare clipă, acesta este crezul multor personaje, chiar și al lui Sterther.
Romanul nu se remarcă prin acțiune excesivă și nici intriga acestuia nu este prea
încâlcită. Toată acțiunea romanului se învârte în jurul planului de a-l recupera pe Chad.
Acesta vrea să o facă, însă nu poate deoarece are o legătură amoroasă cu doamne de Vionnet.
Doamna Vionnet vrea să se căsătorească cu Chad, însă este căsătorită, chiar dacă despărțită de
bărbatul ei. Epoca stigmatizează divorțul, o contesă, o persoană atât de selectă nu poate
divorța. Singura soluție era să aștepte moartea acestuia. La mijloc intervine o problemă
morală, Chad nu o poate părăsi pe contesă și să plece în America, simțul corectitudinii îl
oprește, mai ales că doamna Vionnet este cea căreia i se datorează schimbarea în bine,
rafinarea tânărului american. Este o societate lipsită de secrete, toată lumea știe de această
legatură, însă nimeni nu știe care e rezolvarea, aceasta este intriga romanului. Așadar,
conflictul romanului nu e de natură clasică, nu e o tragedie, ci e o problemă mai degrabă
morală, intelectuală.
James confermă multă putere personajelor, tot ce se întâmplă e datorită sau din cauza
acțiunilor lor. Nu există în acest univers noroc sau ghinion ori intervenție divină. Întreg
romanul se desfășoară odată cu conștiința lui Strether, evoluează sincron. El creează punți de
comunicare cu toate celelalte personaje. Naratorul lui James nu mai este omnipotent și
omniscient, ci descoperă împreună cu personajul său încotro se îndreaptă acțiunea. Acțiunea
propriu-zisă a romanului este susținută prin dialoguri care nu divaghează, ci sunt la subiect,
concise, și cum altfel poate fi caracterizată o operă a civiilizației dacă nu de dialog?