Boli ale organelor de simt

A. OCHIUL

1) Conjunctivita

Conjunctivita este o inflamatie a

mucoasei pleoapelor (tesutul subtire
situat pe fata posterioara a pleoapelor
cu rol in apararea si mentinerea
umeda a globului ocular).

Cauzele cel mai des incriminate in

aparitia conjunctivitei sunt
urmatoarele:

- infectia cu virusuri
- infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia)
- factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara, gazele si ceilalti
poluanti de mediu, clorul folosit in tratarea apei (piscine)
- alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact.

Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate

transmite de la o persoana la alta insa nu determina complicatii serioase
daca este diagnosticata si tratata precoce

Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei

si include urmatoarele:

- hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale)

- hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi)
- secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul
ochiului, in special dupa somn
- secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului
- prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei conjunctivale,
care prin grataj poate accentua hiperemia)
- arsuri oculare
- vedere incetosata
- fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).

Cand apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar

consultul medical de specialitate. Oftalmologul va realiza o examinare
minutioasa a ochiului si eventual va recolta cu ajutorul unui tampon steril o
proba din secretia oculara patologica.

2) Strabismul

Strabismul este o afectiune oculara in care axele celor doi ochi nu sunt
paralele (ochii nu privesc in aceeasi directie)

Simptome de strabism

-ochii nu sunt aliniati in aceeasi directie

permanent/intermitent/ sau doar in anumite
pozitii ale privirii
-adoptarea unei pozitii ciudate a capului

-vederea scazuta la unul dintre ochi

-vederea scazuta la ambii ochi (asociere cu vicii mari de refractie)

-vederea dubla (in strabismul recent instalat)

-aprecierea gresita a distantelor in spatiu/neindemanare

Tratamentul in strabism

Tratamentul in strabism este de mai multe tipuri

Optic: uneori simpla corectie a viciului de refractie si purtarea corectiei

optice are ca rezultat realinierea ochilor.

Ortoptic

-efectuarea de exercitii ortoptice in anumite forme de strabism (mai rar)

-purtarea de prisme (rar)
-ocluzia unui ochi

De foarte multe ori strabismul se insoteste de ambliopie, adica de vederea

scazuta a unuia dintre ochi, de obicei cel care deviaza mai mult. Ocluzia
ochiului cu vedere mai buna un anumit timp duce la recastigarea acuitatii
vizuale a ochiului neacoperit, daca acest timp de tratament se face la varsta
mica (pana la 6-7 ani).
 Chirurgical
In anumite tipuri de strabism chirurgia are pe langa scopul estetic-de
realiniere a ochilor si un scop functional de inlaturare a vederii duble, cand
acesta exista, sau de recuperarea vederii binoculare cum este cazul in
Esotropia infantila/ congenitala (un tip de strabism in care ochii sunt deviati
spre nas, care apare in primele luni de viata ).

B. URECHEA

1) Otita

Otita acuta reprezinta inflamatia sau infectia

urechii. Exista 3 grupe mari de
otite, corespunzand localizarii
inflamatiei: externa, medie si
interna. Otita externa reprezinta
inflamatia pavilionului auricular
si/sau a conductului auditiv
extern (canalul ce duce spre timpan). Otita
medie reprezinta inflamatia timpanului si a
cavitatii timpanice; cavitatea timpanica este
o camaruta mica, situata in spatele
timpanului, in mod normal plina cu aer. In otita aceasta se umple cu lichid
(ser, mucozitati sau puroi). Otita interna, mai rar intalnita, cuprinde
inflamatia labirintului cohlear si vestibular.

Simptome si semne:

 durere la apasarea pe ureche sau la tractiunea posterioara a

pavilionului;
 pielea de la intrarea in canalul auditiv apare tumefiata, ingustand
canalul;
 de regula, auzul este normal sau doar usor scazut (spre deosebire de
otita medie);
 Otita externa nu are legatura cu raceala;
Tratamentul in principal este local si consta in aplicarea de catre medic a
unei mese de tifon imbibata cu o solutie de antibiotic. Mesa se schimba la
24-48ore de catre medic, care va practica si aspiratia eventualelor secretii
din ureche. Pacientul isi va pune peste mesa picaturi din solutia de antibiotic,
de 2-3 ori pe zi, timp de 5-7 zile. In primele zile se vor administra si calmante
orale. In cazurile mai severe este nevoie si de antibiotice.

2) Vertijul

Ameteala este un termen general ce descrie senzatiile de dezechilibru si in

acelasi timp de instabilitate, ajungandu-se pana la lesin. Aceste sentimente
si stari de ameteala vin din sistemul vestibular, ce includ creierul si parti ale
urechii interne. Deoarece termenul de ameteala este unul general pentru o
varietate de sentimente de instabilitate, simptomele se intind pe o gama
foarte larga. Aceste simptome variaza de la cele mai dramatice, si anume
vertij si se ajunge pana la cele mai putin severe, dezechilibrul. Cel mai
violent simptom il reprezinta lesinul, ceea ce duce la o pierdere a cunostintei.
Vertijul este un tip de ameteala, o senzatie acuta de rotatie violenta ce poate
dura pentru o scurta perioada de timp (cateva minute) sau pentru cateva ore
sau zile. Vertijul este cel mai adesea cauzat de problemele cu sistemul
vestibular din urechea interna. Simptomele pot fi scurte sau pot tine
perioade mai lungi de timp

C. NASUL
1) Polipii

Informatiile despre polipi sunt strans legate de sinuzita, amigdale si otite.

Polipii si amigdalele constituie prima linie de aparare a organismului care ia
contact cu tot ce intra prin nas si gura. Asta inseamna de multe ori
inflamarea lor si secundar, de multe ori se ajunge la otite si sinuzite. Cam
asta ar fi legatura intre ele. Iar, adesea, primele situatii in care copilul incepe
sa aiba astfel de probleme se leaga de intrarea in colectivitate si de sezonul
rece.

Polipii sau vegetatiile adenoide sunt prelungiri ale mucoasei care captuseste
cavitatea nazala si sinusurile paranazale ( cand se inflameaza acestia se
denumeste faza acuta). Sunt formati din tesutul limfatic, se gasesc in
nazofaringe si se pot hipertrofia de mai multe ori in urma infectiilor (faza
cronica, a vegetatiiloradenoide).
Polipii filtreaza germenii din aer si de aceea se pot infecta si inflama la
contactul cu acestia. La copii sunt de regula hipertrofiati (adica mai mari)
dar apoi incep sa scada cu varsta, disparand total pe la varsta de 10
ani. Daca sunt mici si nu cauzeaza probleme, ei sunt inofensivi si nu necesita
nici un fel de tratament sau interventie.

Polipii se formeaza din mucoasa nazala si/sau sinusala, de obicei in jurul ariei
unde sinusurile se deschid in cavitatea nazala, in spatele nasului.

Adesea, polipii sunt asociati cu alergiile si astmul (citeste articolul despre

limfa si legatura dintrea ea si tot ce tine de sfera ORL).

Atunci cand polipii se inflameaza, ei cresc in dimensiune si de aici apare un

intreg cortegiu de manifestari:

 Respiratie dificila (ocupa mult spatiu in cavitatea nazala si atunci

copilul incepe sa respire pe gura, sa sforaie in somn si sa se oxigeneze
prost)

 Pentru ca respira mult pe gura, se poate usca mucoasa bucala si asta

sa duca la iritatii ale gatului si amigdalelor

 Fiind crescuti in dimensiuni ei pot bloca sinusurile (niste cavitati pline

cu aer a caror membrana secreta un mucus care ramane blocat acolo
si nu se mai poate drena daca polipii blocheaza sinusurile),
determinand sinuzita
  Daca cresc foarte mult in volum pot determina deformari ale oaselor
nasului cat si ale fetei aparand faciesul adenoid.

 Aparitia de secretii nazale

Faza cronica (hipertrofia vegetatiilor adenoide) are tablou clinic asemanator

si o frecventa mai mare in randul copiilor. Masa de tesut determina un
anumit grad de obstructie, impiedica drenajul secretiilor nazale, blocheaza
comunicarea dintre ureche si nazofaringe (trompa lui Eustachio), iar fluxul
normal al aerului respirat este perturbat. Manifestarile care apar sunt:

 Copilul respira pe gura, zgomotos. Mucoasa bucala este astfel in

permanenta uscata.

 Vocea este nazala

 Tusea apare indeosebi in cursul somnului, cand secretiile se scurg

posterior, in faringe

 Copilul are o secretie nazala cvasipermanenta, sforaie si doarme

agitat, se trezeste obosit

 Otite

2) Deviatia de sept

Deviatia de sept este o afectiune in

care septul nazal (osul si cartilajul
care impart cavitatea nazala in
jumatate) este deplasat spre stanga
sau spre dreapta, ingreunand
respiratia. Majoritatea oamenilor au
un anumit tip de dezechilibru in
ceea ce priveste marimea pasajelor
respiratorii. De fapt, estimarile
indica faptul ca 80% dintre oameni
prezinta o nealiniere a septului
 nazal. Numai in cazul dezechilibrelor mai grave, care cauzeaza probleme
serioase de respiratie, este nevoie de tratament.

Cauzele deviatiei de sept

Unele persoane se nasc cu o deviatie de sept, in timp ce altele dezvolta
aceasta afectiune dupa leziuni sau traumatisme la nivelul nasului.

Simptomele deviatiei de sept

Cel mai frecvent simptom al deviatiei de sept este congestia nazala,

impreuna cu dificultatile de respiratie. Infectiile repetate ale sinusurilor pot fi,
de asemenea, un semn al deviatiei de sept. Alte simptome frecvente includ:

 sangerarile nazale

 durere faciala

 durere de cap

 hipersecretie

 respiratie zgomotoasa si sforait in timpul somnului

Tratarea deviatiei de sept

Uneori, simptomele deviatiei de sept pot fi tratate cu medicamente. Daca

acestsea nu isi fac efectul, este necesara interventia chirurgicala pentru
reparatie septului (septoplastie).

D. PIELEA
1)Dermatita

Dermatita este un termen general care

descrie o inflamație a pielii. Deşi
tulburare poate apǎrea ȋn multe forme,
de regulă, implică iritații, roșeațǎ și
mȃncǎrimi. Dermatita este o afecțiune
frecventǎ, care de obicei, nu pune în
pericol viaţa pacientului și nu este
contagioasǎ.

Dermatita afecteazǎ aproximativ unul din cinci persoane la un moment dat ȋn

viațǎ. Deși existǎ mai multe tipuri de dermatitǎ, tratamentul acestora este
aproximativ asemǎnǎtor.

Simptomele dermatitei

Simptomele generale ale dermatitei includ: roşeaţă, umflături, mâncărime,

precum și apariția leziunilor pe piele.

Ȋn cazul dermatitei seboreicǎ, apar leziuni la nivelul feței și al scalpului, ȋn

cazul dermatitei periorale simptomele includ apariția de erupții ȋn jurul gurii.
Dermatita de stazǎ se caracterizeazǎ prin acumularea de lichid sub piele, ȋn
special la nivelul picioarelor, ȋn timp ce dermatita atopicǎ este o erupție
cutanatǎ care provoacǎ mȃncǎrimi.

Diagnosticarea dermatitei

Medicul dermatolog poate diagnostica tipul de dermatita atȃt dupǎ

simptomele pe care pacientul le are, precum și după examinarea pielii.

În cazul dermatitei de contact, medicul poate efectua anumite teste care

presupun aplicarea unui plasture pe piele. Ȋn cadrul acestui test, medicul
aplică mici cantităţi de diverse substanţe pe o porțiune de piele pentru a
observa o eventualǎ reacţie la oricare dintre substanţele aplicate.

Tratamentul dermatitei

Tratament medicamentos
- Steroizii topici

- Cortizonicele orale

- Antihistaminicele

- Creme care conţin hidrocortizon

- Antibioticele

2)Melanomul

Ce este melanomul malign (MM)?

Este un cancer de piele format din inmultirea dezorganizata a celulelor care

produc pigment in piele (melanocitele care produc melanina).
Boala se dezvolta initial doar pe piele dar are o mare capacitate de
metastazare. De aceea, tratamentul chirurgical de indepartare a leziunii
trebuie facut cat mai repede. Cand tumora este depistata precoce, operatia
asigura vindecarea. Cu cat tumora este mai avansata cu atat sansele de
supravietuire sunt mai mici, melanomul malign fiind o boala letala.
Melanina este substanta care determina culoarea pielii si o apara in acelasi
timp de arsura solara. Cand melanocitele devin canceroase, ele se inmultesc,
cresc in dimensiuni si invadeaza alte tesuturi.
• Cine este predispus la melanom malign (MM)?

• Persoanele fototip I = se ard mereu si nu se bronzeaza (albinism)

fototip II = se ard frecvent si se bronzeaza putin
• Persoane cu istoric de arsuri solare intermitente
• Persoane cu istoric personal sau familial de alunite active, displazice sau de
melanom malign (risc 30-50%)
• Alti factori de risc: arsura cutanata cu cicatrice, tratamente cu raze X (dupa
transplant renal), trauma repetate pe alunite, imunosupresie, numar mare de
alunite, alunite noi care apar la maturitate.
Exceptii:
• Melanomul malign (MM) poate sa apara si pe tegumente neexpuse la soare
ca: palme, talpi, scalp, unghii.
• MM apare mai rar, 1-2%, pe pielea neagra, fototip VI (Bob Marley a decedat
la varsta de 36 ani datorita unui melanoma malign subunghial).
• MM poate sa apara si pe alunite prezente la nastere (nevi congenitali) in
5% din cazuri.
• Orice persoana are un risc de aparitie a MM indiferent de culoarea pielii,
sex sau varsta.
• Exista chiar o forma clinica de MM acromic (fara culoare), greu de
diagnosticat

• Varsta aparitiei:

• 30-40 de ani (dar poate apare chiar si in copilarie sau la varste mai
inaintate)

• Incidenta:
• S-a dublat in ultimii 10 ani

• Localizare frecventa:

• La barbat pe toracele posterior

• La femeie pe gamba posterioara
• Pe pielea neagra: palme, talpi, subunghial
• Lumina solara si melanomul malign
Melanocitele sunt activate de expunerea la ultraviolete si este demonstrat
faptul ca plaja excesiva sau solarul cresc riscul de MM.
Organizatia Mondiala a Sanatatii avertizeaza populatia ca arsura solara
produsa in prima copilarie creste riscul de MM cu 50% iar mai mult de 5
arsuri cu basicarea pielii pana la varsta de 35 de ani cresc riscul cu pana la
75%.

• Evolutia unui melanom malign

O alunita care isi schimba culoarea, dimensiunea, forma poate fi un melanom

malign. Simptome ca ulcerarea, sangerarea, mancarimea unei leziuni sau
modificarea culorii unei alunite trebuie sa duca pacientul urgent la medic.
Sunt insa si melanoame care apar “de novo”, fara sa aiba la baza o alunita
(de aceea excizia tuturor alunitelor nu fereste pacientul de melanom).
Semnele ABCDE sunt foarte importante pentru supravegherea alunitelor si
depistarea precoce a unui melanom.
Culoarea negricioasa sau neomogena cafeniu-roz si brun-inchis poate
semnala un melanom.
 E. LIMBA

1) Glosita

Limba este un organ format din mușchi.

Boala implică inflamația cronică a limbii
care apare dupǎ deteriorarea sau
distrugerea papilelor gustative.
Glosita poate provoca nu numai un
disconfort ci poate interferea cu
activitățile de zi cu zi vitale care
implică gura și limba. De exemplu,
acesta poate interfera cu mestecatul,
ȋnghițirea și vorbire iar, în unele cazuri,
această condiție poate bloca , de
asemenea, căile aeriene și poate interfera cu
respirația.

Glosita poate apǎrea ca o boalǎ de sine stǎtatoare sau poate fi cauzatǎ de

boli. Glosita poate fi cauzatǎ de inflamații, infecții, traumatisme, alergie sau
anumite afecțiuni, cum ar fi anemia. De exemplu, boala se poate dezvolta de
la o infecție în gură, arsuri sau alte leziuni ale limbii, din cauza protezelor
dentare prost montate sau unele persoane ar putea avea o susceptibilitate
geneticǎ la a dezvolta aceasta boalǎ. Există mai multe cazuri de glosită mai
grave, cum ar fi cele virale sau bacteriene. Este vital să solicite asistență
medicală în cazul în care persoana are un disconfort sau prezintǎ schimbări
la aspectul limbii. Diagnosticarea rapidǎ reduce riscul de complicatii grave,
cum ar fi umflarea severă a limbii, care blocheazǎ cǎile respiratorii.

Simptomele glositei pot include :

• Durere la nivelul gurii care afectează întreaga gură

• Leziuni orale
• Ulcer bucal

• Durere la nivelul limbii sau senzație de furnicături

• Înroșirea limbii

• Umflarea limbii

• Răni pe limba - ulcere, pete albe pe limba

• Schimbare în gust

• Durere în gât

• Pierderea gustului

Cauzele glositei

Cauzele acestei boli nu sunt cunoscute. Există multe boli de bază care au
fost asociate cu glosita si acestea sunt: afte, gurǎ uscatǎ, depresie sau
anxietate, deficiențe nutriționale (lipsǎ de zinc, fier, piridoxinǎ, tiaminǎ,
riboflavinǎ și cobalaminǎ, utilizarea excesivă a periuței de dinți sau consumul
de bǎuturi acide.

Această condiție poate fi cauzata și de boli precum: alergii, infecții

bacteriene, infecții cu Candida, leziuni ale nervilor de la o extracție dentară,
condimente sau tutun, infecții virale precum și reacții alergice la coloranți
alimentari, apă de gură sau pastă de dinți.

Tratamentul glositei

Tratamentul este în mod normal, în primul rând îndreptat spre reducerea

inflamației limbii. Glosita cauzată de o infecție trebuie tratată cu antibiotice
sau medicamente antifungice.

În cazul în care boala este cauzatǎ de un deficit de anumiți nutrienți, va

trebui să fie tratatǎ prin urmarea unei diete sǎnǎtoase, bogatǎ ȋn substanțe
nutritive și în unele cazuri, suplimente de vitamine și minerale. În anumite
cazuri, corticosteroizii, sunt prescriși pentru reducerea inflamației.
Boala poate fi prevenită prin consumul unei cantități corecte de apă, pentru
ca organismul sǎ producǎ o cantitate mare de salivǎ, ceea ce împiedică
dezvoltarea bacteriilor în gură.

2)Leucoplazie (limba albicioasa)

Limba albă sau leucoplazia reprezintă coloraţia albă parţială sau totală a
limbii, organ format în principal din ţesut muscular.

Limba poate arăta ca şi cum ar avea

un înveliş alb sau pete sau puncte albe şi poate fi sau nu
dureroasă. Aceste pete albicioase pot apărea şi pe
gingii, interiorul obrajilor şi la nivelul
faringelui (gâtului). De obicei, aceste
depuneri nu pot fi uşor îndepărtate prin
răzuire. În unele cazuri pot fi răzuite sau
curăţate.

Aspectul alb al limbii poate fi dat de un strat de

celule moarte şi reziduri care se pot acumula ca urmare a unei igiene orale
precare, consumului excesiv de alcool, consumului de tutun indiferent dacă
acesta este fumat, mestecat sau înmuiat sau deshidratării. Limba albă mai
poate fi un simptom al unor afecţiuni inclusiv infecţii, inflamaţii,
traumatisme, cancer sau alte procese anormale.

De obicei leucoplazia nu este o afecţiune periculoasă, dar uneori poate fi

gravă. Deşi cele mai multe pete de acest fel sunt benigne, puţine la număr
pot fi un semn precoce al unui cancer şi multe cancere ale cavităţii bucale
apar în apropierea unei zone de leucoplazie. De aceea, este bine să se
discute cu medicul stomatolog dacă există modificări neobişnuite,
persistente ale cavităţii bucale.

Simptomele ce pot însoţi leucoplazia includ:

• Halenă (respiraţie urât mirositoare);
• Senzaţie de arsură;
• Modificarea texturii (de exemplu limbă netedă);
• Masticaţie dificilă;
• Salivaţie excesivă;
• Simptome asemănătoare gripei (fatigabilitate, febră, dureri în gât, tuse,
cefalee, dureri generalizate);
• Scăderea apetitului;
• Erupţii, vezicule, ulceraţii sau răni ale cavităţii bucale;
• Durere;
• Limbă edemaţiată, mărită sau umflată;
• Gingii edemaţiate, umflate;
• Amigdale mărite;
• Vărsături.

O formă de leucoplazie numită leucoplazia păroasă este dată de infecţia cu

virusul Epstein-Barr şi afectează în principal persoanele ale căror sistem
imunitar este slăbit de medicamente sau boli cum este infecţia HIV/SIDA.

Această formă se manifestă prin pete albe, pufoase care seamănă cu nişte
falduri sau creste situate pe părţile laterale ale limbii.

Este adesea confundată cu candidoza orală – infecţie manifestată prin pete

albe cremoase pe zona care se află între faringe (fundul gâtului) şi partea din
interior a obrajilor. Candidoza orală este frecventă la persoanele infectate cu
HIV/SIDA.