Friedrich von Hayek

1
 Friedrich August von Hayek (8 mai 1899 - 23 martie 1992) a
fost un economist și filozof austriac, cel mai bine cunoscut pentru
viziunea sa clasic liberalistă, caracterizată prin apărarea pieței
libere și respingerea economiei centralizate. Cea mai cunoscută
carte a sa este „Drumul către servitute”.

Tatăl lui Hayek, August, a fost medic și profesor de botanică la

Universitatea din Viena. Mama lui, Felicitas, era fiica lui Franz von
Juraschek, profesor și mai târziu funcționar public proeminent. Deoarece
familia mamei sale era relativ bogată, Hayek și cei doi frați ai săi mai
mici au avut o copilărie confortabilă în Viena, care era atunci capitala
Imperiului Austro-Ungar.

În timpul Primului Război Mondial, Hayek a servit într-o baterie

de artilerie de câmp pe frontul italian, iar după război s-a înscris la
Universitatea din Viena. Hayek a fost atras atât de drept, cât și de
psihologie în primii săi ani de facultate, dar s-a stabilit în drept pentru
prima sa diplomă în 1921. Printre colegii săi de clasă s-au numărat o
serie de oameni care aveau să devină economiști proeminenți, printre
care Fritz Machlup, Gottfried von Haberler și Oskar. Morgenstern. În
1923, ultimul său an la universitate, Hayek a studiat sub economistul
austriac Friedrich von Wieser și a primit un al doilea doctor în economie
politică. De asemenea, a început să lucreze la un birou temporar
guvernamental, unde l-a cunoscut pe Ludwig von Mises, un teoretician
monetar și autor al unei critici a socialismului. (Cartea lui Von Mises a
fost publicată inițial ca Die Gemeinwirtschaft: Untersuchungen über den
Sozialismus în 1922 și tradusă ca Socialism: An Economic and
Sociological Analysis în 1936.)

2
 Von Mises a devenit rapid mentorul lui Hayek. După o călătorie în
Statele Unite în 1923–24, Hayek s-a întors la Viena, s-a căsătorit și, cu
ajutorul lui von Mises, a devenit directorul noului înființat Institut
austriac pentru cercetarea ciclului de afaceri. Hayek a devenit, de
asemenea, un participant regulat la seminarul bisăptămânal al lui von
Mises, și-a promovat abilitarea (o examinare orală care este un pas
necesar pentru a deveni profesor universitar) și a publicat prima sa carte,
Teoria monetară și ciclul comerțului, în 1929.

La mijlocul anilor 1930, Hayek a participat și la o dezbatere între

economiști despre meritele socialismului. Acele discuții i-ar ajuta să-și
modeleze ideile ulterioare despre economie și cunoștințe, prezentate în
cele din urmă în discursul său prezidențial din 1936 la London
Economic Club. În timpul anilor de război, LSE a fost evacuat la
Cambridge. Acolo, Hayek a lucrat la proiectul său Abuse of Reason, o
critică cuprinzătoare a unui sortiment de doctrine pe care le-a grupat sub
eticheta de „științism”, pe care el a definit-o drept „imitația servilă a
metodei și limbajului științei” de către social. Oamenii de știință care își
însușiseră metodele științelor naturii în domenii în care acestea nu se
aplicau. Deși proiectul imaginat inițial nu a fost niciodată finalizat, a
devenit baza pentru o serie de eseuri și a dus, de asemenea, la publicarea
în 1944 a celei mai faimoase cărți a lui Hayek, The Road to Serfdom,
care a devenit imediat un best-seller. În același an, Hayek a fost ales
membru al Academiei Britanice.

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Hayek a început să

lucreze la o carte de psihologie teoretică bazată pe un eseu pe care îl
scrisese în timpul studenției sale la Viena. În 1947 a organizat o întâlnire
a 39 de savanți din 10 țări la Mont Pèlerin, pe lacul Geneva din Alpii
Elvețieni. Acesta a fost începutul Societății Mont Pèlerin, o organizație
dedicată articulării principiilor care aveau să conducă la înființarea și
conservarea societăților libere. Von Mises, Robbins și Machlup s-au
numărat printre participanții inițiali, la fel ca și Milton Friedman, Frank
Knight, George Stigler, Aaron Director, Michael Polanyi și filozoful
3
austriac Karl Popper. Hayek a jucat un rol esențial în aducerea lui
Popper din Noua Zeelandă în LSE la sfârșitul războiului și, de asemenea,
își asigurase un editor pentru cartea lui Popper The Open Society and Its
Enemies (1945). Popper și Hayek aveau să rămână prieteni pe viață.

În 1950, Hayek a părăsit LSE pentru un post în nou-înființatul

Comitet pentru Gândirea Socială de la Universitatea din Chicago. În
1952 a fost publicată cartea sa despre psihologie, Ordinea senzorială,
precum și o colecție a eseurilor sale din proiectul Abuse of Reason sub
titlul The Counter-Revolution of Science: Studies on the Abuse of
Reason. Hayek avea să petreacă 12 ani la Chicago. Pe când acolo a scris
articole pe o serie de teme, printre care filozofia politică, istoria ideilor și
metodologia științelor sociale. Aspecte ale cercetării sale ample au fost
țesute în cartea sa din 1960 despre filozofia politică, Constituția
libertății.

La începutul anului 1931, Hayek a fost invitat în Anglia de Lionel

Robbins pentru a prezenta patru prelegeri despre economia monetară la
London School of Economics and Political Science (LSE). Prelegerile
aveau să ducă în cele din urmă la numirea sa în anul următor ca profesor
Tooke de științe economice și statistică la LSE, unde Hayek a rămas
până în 1950, devenind un subiect britanic naturalizat în 1938. Imediat
după sosirea în Anglia, Hayek a fost implicat într-o dezbatere. cu
economistul de la Universitatea din Cambridge, John Maynard Keynes,
cu privire la teoriile lor respective despre rolul și efectul banilor în
cadrul unei economii dezvoltate. Hayek a scris o lungă recenzie critică a
cărții lui Keynes din 1930, A Treatise on Money, la care Keynes a
răspuns cu forță, în cursul căreia a atacat cartea recentă a lui Hayek,
Prices and Production (1931). Ambii economiști au fost criticați de alți
economiști, iar acest lucru i-a determinat pe fiecare să-și regândească
cadrul. Keynes a terminat primul, publicând în 1936 ceea ce avea să
devină poate cea mai faimoasă carte de economie a secolului, The
General Theory of Employment, Interest and Money. Cartea lui Hayek,
Teoria pură a capitalului, nu a apărut decât în 1941, iar atât al Doilea
4
Război Mondial, cât și opacitatea cărții au făcut ca aceasta să fie mult
mai puțin observată decât opera lui Keynes.

A câștigat împreună cu economistul și sociologul suedez, Gunnar

Myrdal, premiul Nobel pentru activitatea de pionierat dusă în definirea
teoriei banilor și fluctuațiilor economice, precum și pentru analiza
interdependenței fenomenelor economice sociale și instituționale.

Principalele cercetări ale lui Hayek în economie s-au centrat pe

capital, pe bani și pe ciclul de afaceri. El este influențat de ideea lui
Ludwig von Mises de a aplica utilitatea marginală valorii banilor, din
lucrarea acestuia, „Teoria banilor și a creditului” (1912). Hayek a folosit
această lucrare drept punct de pornire pentru propriile sale interpretări
ale ciclului de afaceri. Hayek a dezvoltat interpretarea sa în ceea ce avea
să devină Teoria austriacă a ciclului de afaceri și a explicat pe larg
această teorie în lucrarea „Teoria monetară și ciclul schimbului” (1929).
În această lucrare, Hayek a propus implicarea banilor în originile ciclului
de afaceri.

Idei principale & lucrări importante

Cercetarea lui Hayek s-a bazat pe conceptul lui Eugen Böhm von
Bawerk de perioadă medie de producție și pe cel al efectelor politicilor
monetare asupra acestei perioade. În lucrarea „Utilizarea cunoștințelor în
societate” (1945), Hayek a susținut că o instituție a statului precum o
bancă centrală nu poate pe de o parte să posede informații relevante ce ar
putea ajuta fluxul monetar, iar pe de alta să folosească aceste informații
în mod eficient.

Lionel Robbins, care își asumase poziția la cârma Școlii

Economice din Londra, căutând o nouă perspectivă asupra sistemului
economic pentru a schimba orientarea derivată din lucrările lui Alfred
5
Marshall, îl invită pe Friedrich Hayek la London School of Economics
(LSE), atras fiind de noutatea ideilor economistului austriac. În 1931,
Hayek, proaspăt instalat la LSE, critică lucrarea lui Keynes, „Tratat
asupra banilor” (1930). Pentru Keynes, șomajul și resursele neutilizate
sunt cauzate de lipsa unei cereri eficiente, dar pentru Hayek, acestea sunt
rezultatul dobânzilor joase ținute la acest nivel în mod artificial de către
bănci.

Hayek a publicat prelegerile sale de la LSE într-un volum numit

„Prețuri și Producție”. Lucrarea sa a atras foarte multe critici, în special
din partea economistului britanic John Maynard Keynes. Se zvonea,
chiar, că lucrarea lui Hayek a fost una dintre lucrările care au creat cel
mai mare val de dezbateri pe marginea subiectului prezentat. Hayek a
continuat să cerceteze aspectul monetar al economiei și teoria
capitalului, revizuind ideile sale legate de relația dintre ciclurile de credit
și structura capitalului. Rezultatul au fost lucrările sale „Profit, dobândă
și investiție” (1939) și „Teoria Pură a capitalului” (1941). Reputația sa
de economist căzuse atât de mult, încât aceste lucrări nu au fost luate în
seamă, mai deloc.
Hayek nu a mai produs analiza asupra dinamicii capitalului, așa
cum promisese în lucrarea sa „Teoria Pură a capitalului”. După 1941, a
continuat să publice lucrări în domenii precum filozofia politică, teoria
dreptului și psihologie, dar rar în cel al macroeconomiei. La
Universitatea din Chicago, Hayek nu a făcut parte din departamentul
economic și nici nu a influențat renașterea teoriei neoclasice asupra
economiei. În 1974, când a împărțit Premiul Nobel cu Myrdal, acesta a
spus că a împărțit premiul cu un ideolog, referindu-se la Hayek.

Pornind de la lucrările de început ale lui Mises, dar și ale altor

personalități din domeniul științei economice, Hayek a argumentat că în
timp ce într-un sistem economic centralizat un individ sau un grup de
indivizi se ocupă cu distribuirea resurselor, acești planificatori nu vor
dispune niciodată de informația necesară pentru a duce la bun sfârșit
planul într-un mod eficient. Acest argument, propus inițial de Max

6
Weber susține că pentru utilizarea și schimbarea eficientă a resurselor
este necesară folosirea mecanismului de preț pe o piață liberă. În 1935,
Hayek publică „Planificare economică colectivă”, o colecție de lucrări
dintr-o dezbatere anterioară inițiată de Mises. Hayek a inclus și lucrarea
lui Mises în care acesta susținea că planificarea rațională era imposibilă
într-un sistem socialist.

Anumiți socialiști convinși au replicat invocând Teoria generală a

echilibrului, teorie care în opina acestora descalifica opinia lui Mises.
Aceștia susțineau că dacă anumite prețuri alese de către conducătorii
socialiști erau greșite, s-ar dezvolta penurii, lucru care ar semnaliza
acestora necesitatea schimbării prețurilor inițiale. Prin intermediul unei
astfel de metode, aproape ca în situația dintr-o piață liberă, o economie
socialistă ar putea să imite eficiența unui sistem de piață liber, evitând
totodată multe din problemele acestuia.

Hayek a contracarat această viziune într-o serie de lucrări. În

„Economie și cunoștințe” (1937), acesta evidențiază faptul că Teoria
standard a echilibrului pornește de la ideea că cei aflați la conducere au
informațiile complete și corecte. În lumea adevărată, în schimb, indivizi
diferiți au bucăți diferite de informații și mai presus de toate, unele din
lucrurile pe care aceștia le cred sunt greșite.

Criticarea perspectivelor colectiviste

Hayek a fost o personalitate academică importantă a secolului XX

care a criticat colectivismul. Hayek a argumentat că toate formele
colectivismului, chiar și acelea bazate pe cooperare voluntară, pot fi
susținute doar prin implicarea unei autorități centrale de un anume tip. În
perspectiva lui Hayek, rolul central al statului ar trebui să fie acela de
supervizor al bunei implementări legislative. Cu alte cuvinte, autoritățile
trebuie să mențină statul de drept (rule of law), reducând, totodată,
numărul de intervenții arbitrare. În cea mai populară lucrare a sa,
7
„Drumul către servitute” (1944), dar și în alte lucrări ulterioare, Hayek
susține că socialismul are nevoie de o economie centrală planificată, și
că o astfel de planificare duce către totalitarism.

Hayek insistă că o autoritate centrală planificatoare ar trebui să fie

înzestrată cu puteri ce ar afecta și controla viața socială, pentru că acele
cunoștințe necesare pentru planificarea centralizată sunt dezordonate și
ar trebui aduse sub control. Deși Hayek admite că statul trebuie să creeze
legi la nivel central, alți cercetători au evidențiat că această afirmație
contrazice argumentele sale despre rolul judecătorilor în descoperirea
legii, sugerând că Hayek ar fi susținut crearea de servicii legale
descentralizate. Tot Hayek a scris despre stat că poate juca un rol în
economie, mai precis în realizarea unei plase de siguranță.

Lucrările lui Hayek ce privesc teoria alegerii, bunuri nepermanente

și resurse potențial permanente, reprezintă un punct de diviziune central
în lucrările sale din aria macroeconomiei. Lucrările lui Hayek privitoare
la planificarea centralizată, teoria ciclului de schimb și divizarea
cunoștințelor și adaptarea antreprenorială, diferă foarte mult de cele ale
economiștilor ce urmează tradiția lui John Maynard Keynes precum și
de cele ale cercetătorilor care urmează tradiția lui Abba Lerner.

Hayek considera sistemul prețurilor libere o invenție inconștientă,

adică, rezultatul activității omului dar nu al proiectării sale. Conceptul
lui Hayek asupra pieței și ordinii spontane a devenit, recent, argumentul
ce susține în mod larg politica neintervenționistă. Sistemul ce se află la
baza rețelei de informații implică procese și comenzi dinamice, operate
în cadrul unui plan ce nu este gestionat de o minte conștientă. Pe scurt,
pentru Hayek, modul de desfășurare al pieței, în condițiile neimplicării
statului pentru dirijare economică, este spontan, necoordonat de o
autoritate sau lege centrală. Piața este, în acest caz, rezultatul activității
individuale. Fiecare participant, prin activitatea sa instinctivă, contribuie,
inevitabil, la buna funcționare a pieței.

8
 Existența unei forme a programelor de securitate socială „plaselor
de siguranță” este pentru Hayek o necesitate indubitabilă, dar numai în
serviciul acelora care au nevoie de protecție împotriva unor situații
dificile. Hayek se poziționa în favoarea ajutoarelor sociale din partea
statului, considerând aceasta ca fiind datoria primordială a acelor state
care ating un nivel al bogăției și dezvoltării economice. Acesta explică
în lucrarea sa, „Drumul către servitute”, pe larg, opinia personală vizavi
de programele de securitate socială.

Alte domenii importante de activitate

Dincolo de timpul acordat studiului economiei, Friedrich Hayek a

influențat un număr semnificativ de discipline, conexe sau nu cu
domeniul economic. Spre exemplu, în domeniu filozofiei științei, Hayek
a încercat să demonstreze cum un număr de doctrine populare și
convingeri aveau origine comună în interpretarea greșită a științelor
sociale. Hayek a criticat destul de dur ceea ce el a numit „științism”
(scientism), o percepere greșită a metodelor științei, forțată, în mod
abuziv, asupra științelor sociale. Asocierea eronată este de fapt legătura
realizată între dorința de a atribui orice aserțiune din domeniul științelor
sociale unei relații compuse, în mod liniar, din două variabile. În
lucrarea sa „Contrarevoluție” (1952), Hayek observă faptul că științele
matematice încearcă să „dezumanizeze” științele sociale, pentru a obține
rezultate controlate, obiective.

Lucrarea sa „Ordinea simțurilor” (1952), care poate fi văzută ca o

continuare a lucrării „Contrarevoluție”, Hayek aduce in discuție ordinea
senzorială pe care o experimentăm și pe care științele naturale au
evidențiat-o. Descrie creierul ca un sistem complex, ce se poate auto-
organiza, totodată clasificând ierarhic, o rețea de legături la nivel
neuronal. Acest model de gândire dezvoltat înainte de cercetările sale
economice a influențat teoriile și munca unor oameni de știință din
domenii precum: neuroștiința, științele cognitive, știința tehnicii de
calcul, behaviorismul, sau psihologia evoluționistă.
9
 În a doua parte a carierei sale, Hayek, a realizat un număr de
cercetări asupra filozofiei sociale și politice, pe care le-a pus în legătură
cu teoria limitelor cunoștințelor umane și cu ideea ordinii spontane în
instituții sociale. El susține ideea unei societăți organizate în jurul unei
ordini a pieței, în care aparatul de stat este angajat în mod exclusiv
pentru a pune în aplicare ordinea legală, legile fiind necesare pentru
buna funcționare a pieței libere. Deși Hayek credea în societățile
conduse de lege, considera, simultan, redistribuirile guvernamentale ale
profitului și capitalului ca o intruziune de neacceptat asupra libertăților
individuale. Pentru el, un stat care se implică în dirijarea pieței libere
este un stat care limitează, implicit, drepturile și libertățile cetățenilor
săi.

10