I.

În primul semestru al anului 2022 va fi tratată tema: „Anul

omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”, care va fi
prezentată astfel:
1. Rugăciunea în Sfânta Scriptură:
a. Repere biblice de comuniune a omului cu Dumnezeu prin rugăciune:
rugăciunea profeţilor şi drepţilor Vechiului Testament;
b. Forme de manifestare a rugăciunii stăruitoare întâlnite în Sfânta Scriptură:
evidenţierea personajelor pe care Biblia le reţine pentru perseverenţa în
rugăciune şi credinţa puternică;
c. Chipuri de bărbaţi rugători reflectate în Sfânta Scriptură ca exemple de
vieţuire creştină;
d. Modele de rugăciune stăruitoare manifestate de femei credincioase
emblematice din Vechiul şi Noul Testament;
e. Rugăciunea psalmilor: texte de inspiraţie a Duhului Sfânt şi frământări ale
sufletului omenesc în faţa lui Dumnezeu;
f. Mântuitorul Iisus Hristos, modelul desăvârşit de Om rugător: Tatăl
nostru,izvorul inspiraţional al tuturor celorlalte rugăciuni, prin care Însuşi
Mântuitorul Iisus Hristos S-a rugat şi i-a învăţat pe ucenici cum să se roage;
g. Exemple de rugăciune în Noul Testament (Luca 11, 1; Fapte 10, 9; Luca 18,
13; Fapte 16, 25);
h. Învăţătura Sfintei Scripturi despre smerenia şi sinceritatea în
rugăciune: Pilda vameşului şi fariseului, reamintită în fiecare an la începutul
perioadei Triodului;
i. Darurile rugăciunii – Omul lăuntric primeşte prin rugăciune „cuvinte
negrăite pe care nu este cu putinţă omului a le spune” (2 Corinteni 12, 4);
j. Cum trebuie să ne rugăm? (Matei 6, 6; Ioan 16, 23; Luca 18, 2-7; Matei 21,
22);
k. Rugăciuni de laudă, mulţumire şi cerere.
2. Rugăciunea în viaţa liturgică şi ascetică (filocalică) a Bisericii:
a. Rugăciunile din slujbele Sfintelor Taine şi ierurgii ale Bisericii;
b. Sfinţii Părinţi – rugători şi autori de rugăciune personală şi comunitară (de
obşte);
c. Rugăciunea minţii şi a inimii în Filocalie– vorbirea omului cu Dumnezeu,
hrană, curăţire şi sfinţire a minţii şi a inimii;
d. Roade ale rugăciunii reflectate în viaţa duhovnicească a creştinului:
smerenia, pacea şi iubirea milostivă.
3. Rugăciunea personală, familială şi comunitară (de obşte):
a. Rugăciunea individuală sau personală, smerită şi discretă („în ascuns”);
b. Rugăciunea în familie: importanţa rugăciunii comune a familiei pentru
pacea şi unitatea acesteia;
c. Rugăciunea liturgică în comunitate (parohie, mănăstire etc.): importanţa
participării credincioşilor la slujbele Bisericii;
d. Semne văzute însoţitoare ale rugăciunii: închinarea cu semnul Sfintei Cruci,
îngenunchierea, metanii mici şi metanii mari;
e. Rugăciunile pentru cei vii şi pentru cei morţi – expresii ale comuniunii de
iubire;
f. Competenţă şi responsabilitate în elaborarea, aprobarea şi tipărirea cărţilor
de rugăciuni;
g. Rugăciunea transmisă prin media şi reţele sociale nu poate înlocui
participarea fizică a credincioşilor la viaţa liturgică a Bisericii.
4. Denaturarea rugăciunii prin influenţa religiilor orientale şi a practicilor
pseudo-religioase:
a. Pseudo-modele de rugăciune astăzi: tendinţa generaţiei tinere de a înlocui
rugăciunea şi învăţătura creştină cu practici ale religiilor orientale;
b. Pacea duhovnicească versus echilibrul spiritual: noile tendinţe de
reinterpretare a învăţăturii creştine prin concepţii hinduse sau budiste;
c. Rugăciunea ortodoxă nu trebuie combinată cu rugăciuni neortodoxe
(talismanul, Visul Maicii Domnului);
d. Practici care denaturează rugăciunea creştin-ortodoxă (incantaţiile,
descântecele, vrăjitoria, ghicitul în cărţi etc.).
 
II. În al doilea semestru al anului 2022 va fi tratată tema: „Anul
comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie
Palama şi Paisie de la Neamţ”, care va fi prezentată astfel:
1. Sfântul Simeon Noul Teolog (†1022):
a. Un mileniu de la trecerea la Domnul a Sfântului Simeon Noul Teolog
(†1022-2022);
b. Cultură şi credinţă în viaţa Sfântului Simeon Noul Teolog: pregătit pentru o
carieră juridică, a fost preocupat de tânăr de taina cunoaşterii lui Dumnezeu în
isihie (la vârsta de 20 de ani a avut prima experienţă duhovnicească a vederii
luminii necreate);
c. Răbdarea în ascultare (ca tânăr stareţ a suportat adesea neascultarea,
trândăvia şi nepăsarea unora dintre monahi, păcate pe care a căutat să le
îndrepte cu dragoste, prin pilda sa de vieţuire, prin rugăciune şi prin cuvinte);
d. Formarea de ucenici de către părinţii duhovniceşti (alegerea căii
monahismului a fost influenţată de întâlnirea şi ucenicia pe lângă Cuviosul
Simeon Evlaviosul la Mănăstirea Studion,iar, la rândul său, Sfântul Simeon a
format ucenici care au continuat lucrarea duhovnicească înaltă a isihasmului);
e. Opera teologică a Sfântului Simeon Noul Teolog: Capitole teologice şi
practice, Discursuri teologice şi morale, Cateheze, Imnuri despre iubirea
dumnezeiascăşi altele;
f. Învăţătura Sfântului Simeon Noul Teolog despre rugăciune.
2. Sfântul Grigorie Palama (†1359):
a. Tinereţe şi asceză: încă de tânăr şi-a asumat o rânduială de viaţă aspră, cu
post, rugăciune şi priveghere;
b. Ucenicia pe lângă sfinţi (i-a avut ca învăţători pe Sfântul Teolipt, viitorul
Mitropolit al Filadelfiei, Sfântul Cuvios Nicodim, stareţul Mănăstirii
Vatopedu);
c. Evlavia faţă de Maica Domnului a Sfântului Grigorie Palama;
d. Apărător al monahismului, al practicii isihaste şi al învăţăturii ortodoxe
despre energiile dumnezeieşti necreate: confruntarea cu Varlaam din Calabria;
e. Opera dogmatică despre rugăciunea minţii,dar şi despre lucrarea harului
necreat, care se arată sfinţilor ca lumină;
f. Suferinţa pentru adevăr (în 1343, adversarii Sfântului Grigorie Palama l-au
acuzat pe nedrept de uneltire şi l-au întemniţat, reuşind chiar
să-l supună unei condamnări bisericeşti, însă a fost reabilitat după 4 ani şi ales
Arhiepiscop al Tesalonicului);
g. „Teologul luminii dumnezeieşti” – datorită vieţuirii sale duhovniceşti,
mama sa Caloni, fraţii săi, ieromonahii Teodosie şi Macarie, precum şi surorile
sale, Epiharia
şi Teodota, s-au retras în mănăstiri, iar tatăl său, Constantin, şi-a sfârşit viaţa
în deplină evlavie ca laic.
3. Sfântul Paisie de la Neamţ (1722-1794):
a. Ucrainean de origine, a devenit reprezentant de seamă al isihasmului pe
pământul românesc: a ucenicit pe lângă Sfântul Vasile de la Poiana Mărului;
b. Stareţ (la Dragomirna, Neamţşi Secu) şi întemeietor de mănăstiri (mai
multe sihăstrii de călugăriţe în jurul Muntelui Ceahlău);
c. Înnoitor al vieţii duhovniceşti din mănăstiri;
d. Iniţiatorul, alături de ucenicii săi, al primei traduceri a Filocalieiîn slavonă
(publicată în anul 1793 la Moscova);
e. Păstrător al rânduielii călugăreşti atonite (tipicul slujbelor după modelul
mănăstirilor din Sfântul Munte);
f. Practicant al Rugăciunii lui Iisus,a format mai mulţi ucenici cu viaţă sfântă:
Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti (†1834 pomenit
la 22 iunie), Cuviosul Iosif Pustnicul (†1828 pomenit la 16 august, unul dintre
ucenicii săi de la Neamţ) şi Cuviosul Irinarh Rosetti (†1859), mare lucrător al
rugăciunii inimii, ctitorul Mănăstirii Horaiţa din Moldova, precum şi al
bisericii de pe Muntele Tabor, din Ţara Sfântă;
g. Învăţătura Sfântului Paisie de la Neamţ despre rugăciune.
4. Sfinţii isihaşti – modele de viaţă pentru monahismul actual:
a. Isihasmul– preocuparea pentru rugăciune permanentă, pacificarea
patimilor egoiste şi sfinţirea vieţii;
b. Completarea participării la slujbele bisericeşti cu rugăciunea permanentă a
minţii şi inimii;
c. Cultivarea relaţiei stareţ-ucenic: spovedania periodică pentru mărturisirea
gândurilor, supravegherea desfăşurării ascultărilor, povăţuirea şi dialoguri
duhovniceşti, sinaxele monahale pentru convorbiri duhovniceşti;
d. Rânduiala postului în tradiţia isihastă;
e. Primirea ucenicilor de către monahii isihaşti;
f. Monahismul în mediul urban actual: misiune creştină şi provocări
contemporane.
5. Sfinţii isihaşti – modele de rugăciune personală pentru creştini:
a. Dezvoltarea evlaviei pentru sfinţii isihaşti şi evidenţierea acestora ca
modele de vieţuire creştină în societatea contemporană;
b. Recomandarea practicării frecvente a Rugăciunii inimiide către orice
creştin (rugăciunea minţii coborâtă în inimă practicată în timpul activităţilor
cotidiene);
c. Bucuria liniştii duhovniceşti: prin spovedanie, primirea Sfintelor Taine şi
catehizare;
d. Preocuparea pentru lectura duhovnicească, ascultarea de predici şi
conferinţe teologice prin participare directă sau prin media;
e. Recomandarea din partea duhovnicilor isihaşti a pravilelor de rugăciune;
f. Îndrumarea spirituală a laicilor şi clericilor de către duhovnicii isihaşti.
6. Rugăciunea isihastă şi rolul ei în sfinţirea sau îndumnezeirea omului:
a. Chipuri de sfinţi cuvioşi practicanţi ai rugăciunii isihaste: evidenţierea
sfinţilor contemporani sau apropiaţi epocii noastre care şi-au asumat
rugăciunea permanentă ca mod de viaţă;
b. Manifestarea lui Dumnezeu în lume prin minuni ca răspuns al rugăciunilor
stăruitoare: puterea de manifestare a răului este învinsă de Atotputernicia lui
Dumnezeu prin rugăciunea însoţită de credinţă şi post;
c. Mijlocirile sfinţilor chemaţi în rugăciune de creştinii rugători;
d. Rugăciunile către Preasfânta Fecioară Maria şi sfinţi, urmate de rugăciunea
isihastă;
e. Timpul dăruit rugăciunii se transformă în iubire de aproapele atunci când
cel care se roagă doreşte să-i ajute pe semenii săi;
f. Ispitele din timpul rugăciunii isihaste: curse ale diavolului prin vedenii şi
gânduri înşelătoare.