Atunci când este vorba de aspectele importante ale vieții sale, intelectualul

camilpetrescian caută să cunoască adevărul în mod cert. Astfel, o primă trăsătură de caracter
este nevoia de certitudini, introdusă la începutul celui de-al doilea capitol, când Ștefan rezumă
situația în care se afla astfel: ”Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate
și bănuiam că mă înșeală”, aratand inca de la inceput ca o necertitudine il macina. La începutul
relației, Ștefan o iubea pe Ela pentru calități precum bunătate, generozitate, calități
demonstrate prin fapte, iar cei doi trăiesc o viață boemă, nefăcând parte din viața mondenă,
dar au o viață socială, acceptând ca o obligație de familie invitația la masa organizată de unchiul
Tache. Nevoia de certitudini este ilustrată pentru prima dată în preajma și în timpul procesului
pentru averea bătrânului. Până în acel moment, vedea în Ela o persoană care îl înțelege, care îi
împărtășeste opiniile asupra aspectelor vieții. Totuși, când a văzut cu ce îndârjenie intervenea
Ela în discuție, Ștefan a fost șocat, nerecunoscându-și soția pe care o iubea atât de mult, astfel
apărând necertitudini care îl măcinau intern (”Mă cuprindea o nesfârșită tristețe văzând că
femeia asta, pe care o credeam aproape suflet din sufletul meu, nu înțelegea”). Mai apoi,
Ștefan este surprins din nou de Ela când îi spune despre propunerea lui Nae de a intra cu banii
din moștenire într-o afacere. Ela ia o atitudine serioasă și îl convinge pe Ștefan să facă ce spune
unchiul său, făcându-l din nou pe Ștefan să se întrebe dacă chiar își cunoaște femeia. Totuși,
schimbarea apare doar la imaginea Elei, nu și la ea, chiar Ștefan spunând că banii deșteptaseră
în femeia lui instincte aflate până atunci în stare latentă. El consideră că aceste instincte erau
dinainte în Ela, dar nu au avut un stimul.
Principalul factor care au adus necertitudinile lui Ștefan în legătură cu soția sa este
excursia la Odobești, care îi perturbă sufletul, făcându-l nesigur de dragostea Elei. Încă de
dinainte să ajungă la Odobești, Ștefan este nevoit să își vadă soția cum, cel puțin aparent, se
îndepărtează de el, oferindu-i toată atenția lui Grigoriade: face tot posibilul să stea în mașină cu
el, culege flori împreună cu el, admiră frumusețile satului, ignorându-și soțul, care deja începea
să bănuiască ceva, dar era nesigur. Pentru Ștefan, lucrurile continuă să se înrăutățească pe
măsură ce presupusa relație a Elei cu Grigoriade. Ela dansează doar cu acesta, care era un
dansator superior lui Ștefan, stă la mese numai cu el, mănâncă din farfuria lui, ignorându-l pe
Ștefan, care ajunge să stea și să joace jocuri de noroc cu alți bărbați aflați în situația lui, dar care
nu sufereau ca Ștefan. La un moment dat, când Grigoriade pleacă cu altă femeie, Ela arată
semne de suferință, întoarce capul după el, nu mănâncă, lucru ce îl rănește profund pe Ștefan,
căci femeia pe care o iubea și care credea că îl iubește suferea pentru altcineva, iar, mai presus
de toate, o exteriorizează, lucru care îl rănește și mai mult, crezând că pe Ela nu o interesează
emoțiile soțului ei (”Mă întrebam: ea nu-și dă seama că și eu sufăr tot atât de mult? Cum e cu
putință atâta insensibilitate?”). Frecventarea lumii mondene îi schimbă Elei și perspectiva față
de Ștefan, începe să fie nemulțumită de garderoba lui, care nu este ca a oamenilor mondeni, îi
critică abilitățile de dansator, iar Ștefan presupune că Ela îl compare cu alți bărbați, lucru care îl
dezavantajează pe acesta și aruncă umbre asupra calității morale și intelectuale a Elei. În același
timp, prin natura sa superioară, Ștefan găsește în iubire singurul mod de a da sens vieții sale,
considerând înșelatul o dovadă că nu mai este iubit.
Episodul în care nevoia de certitudini este ilustrată cel mai bine este finalul primei cărți.
Ștefan fusese chemat la popotă în zona localității Dâmbovicioara, departe de soția sa, lucru care
îl îngrijora, căci vedea posibilitatea ca bănuielile lui să se adeverească fără ca el să poată afla
acest lucru, gând care îl macină, căci avea nevoie să afle concret dacă Ela îl mai iubește sau
iubește pe altcineva. Acest fapt, combinat și cu scrisorile Elei, care îl chema ”negreșit” la
Câmpulung, l-au făcut pe Ștefan să dorească să facă orice pentru a merge și a afla adevărul. El
insistă timp de câteva zile să fie lăsat să plece la Câmpulung sub diferite pretexte, sugerând cât
de mult are nevoie să își confirme situația relației sale. Faptul că în perioada aceea îl zărește și
pe Grigoriade la Câmpulung îi crește și mai mult bănuielile, dar în continuare nu are nimic
concret care să confirme că este înșelat sau nu. Mai târziu, Ștefan se întâlnește cu locotenentul-
colonel, iar această întâlnire îl îngrijorează că nu va apuca să afle adevărul până să plece înapoi
în armată, poate chiar niciodată. Această îngrijorare este întărită de faptul că, mai târziu, același
om vine la hotelul unde se afla Ștefan și îl obligă să vină imediat înapoi la popotă, iar Ștefan îl
roagă să îl lase să își strângă bagajele. Ajuns jos, Ștefan, din disperare de cauzp, spune că mai
are un bagaj la un prieten, temându-se că nu va afla niciodată cu certitudine dacă Ela îl mai
iubește, dar și că Ela și Grigoriade vor crede că Ștefan nu știe nimic. Reacția de groază a lui
Ștefan la sosirea la casa unde se afla Ela sugerează cât de aproape se simțea de a-și satisface
nevoia de certitudine. Totuși, acolo o găsește doar pe Ela și o scrisoare care explică motivele
vizitei lui Grigoriade la Câmpulung. Deși nu află nimic cert, Ștefan pleacă, resemnat cu gândul că
totuși poate Ela nu l-a chemat pe Grigoriade la ea și nu l-a înșelat astfel pe soțul ei, deși este
încă neîncrezător.
În momentul în care nevoia sa de certitudine este satisfăcută prin anonima primită la
întoarcerea forțată, Ștefan este calm, știe că războiul i-a schimbat percepția asupra Elei și nu
mai este afectat, căci el realizează că normalitatea Elei, ilustrată prin nevoia de avere și
aparenta naivitate cu care vede adulterul, l-a distanțat prea mult de această femeie, în
consecință declarând divorțul.

Legat de sistemul de valori autentice pe care intelectualul camilpetrescian și-l definește

și după care se ghidează, o a doua trăsătură de caracter a lui Ștefan Gheorghidiu este
dezinteresul material, care este ilustrat pentru prima dată în aceleași secvențe cu nevoia de
certitudini, mai precis în preajma discuțiilor și procesului legate de moștenirea averii. Încă
dinainte să ajungă la cina pregătită de Tache, Ștefan își arată disprețul legat de lupta pentru
moștenire din familia sa printr-o remarcă sarcastică din monologul său (”Cine ar fi putut sa
lipseasca de la acest prânz anual, când sperantele mostenirii erau atât de întemeiate?”), un om
dezinteresat de bani ca el neputând înțelege de ce cineva ar dori atât de mult bani. În timpul
cinei se discută și despre Corneliu Gheorghidiu, tatăl lui Ștefan, Nae și Tache făcând remarce la
modul cum acesta cheltuia foarte ușor banii pe pasiunile lui, precum publicarea de gazete, și la
cum, în opinia lor, nu știa să își gestioneze corect averea, chiar Ștefan declarând că a murit cu
datorii. Când însă este adus în discuție Ștefan și faptul că tatăl său nu i-a lăsat moștenire,
protagonistul oferă o replica, declarând că e împăcat cu faptul că tatăl său nu i-a lăsat o
moștenire și atacând modurile prin care sunt agonisite averile: un obraz mai gros, o șiră a
spinării flexibilă… Prin acest mod, Ștefan demonstrează dezinteresul său pentru bani, nedorind
ca, împreună cu aceștia, să apară mișelia necesară obținerii averii și păstrării acesteia. Toată
jalea prefăcută cauzată de moartea lui Tache îi provoacă lui Ștefan dezgust față de familia sa,
căci știa că ei fac toate astea prefăcut, în realitate fiind fericiți că vor obține averea. Cel mai
mult îl deranjează Nae, care chiar îi ”mulțumește” că i-ar fi lăsat averea. Totuși, testamentul
surprinde pe toată lumea, căci dădea impresia că mare parte din averea decedatului îi revine lui
Ștefan. Totuși, Nae nu se lasă și începe o adevărată dezbatere. Calmul cu care Ștefan discută
testamentul, în contrast cu agitația experimentatului, arată dezinteresul său pentru ce se
întâmplă, căci el dorea doar să obțină ce i se cuvine, fără multă agitație care lui i se părea inutilă
într-un context atât de insignifiant. În timpul procesului, Ștefan este surprins de decizia mamei
și surorilor sale de a trece de partea lui Nae, fiind îndurerat de lăcomia lor pentru bani. Faptul
că Ela se implică în aceste discuții de prost gust îl deranjează, necrezând că iubirea vieții lui
poate lupta cu atâta pasiune pentru bani, el nefiind interesat să obțină mai mult decât i se
cuvine, fiindcă Ștefan nu vedea nimic în bani. Ștefan chiar își declară sila pentru acest tip de
discuții (”poți să lupți cu îndârjire și fără cruțare pentru triumful unei idei, dar în același timp să-
ți fie silă să te frămânți pentru o sumă, fie ea oricât de mare, să lovești aprig cu coatele”),
acceptând până la urmă să cedeze în proces o parte din suma inițial convenită. Toate celebrările
au început să îl deranjeze pe Ștefan, nefiind interesat de ce se întâmplă în familia sa. Când i s-a
propus să intre în afaceri, Ștefan a refuzat inițial, declarând că îi ajunge cât are moștenire
pentru un trai decent, arătând din nou lipsa de interes financiar.
La final, când Ștefan se întoarce din război și află adevărul despre soția sa, lipsa de
interes material este arătată printr-un ultim gest, acela de a trece tot ce îl lega sufletește de Ela
pe numele deja fostei sale soții, sacrificând o mare parte din averea sa pentru a trece peste o
relație nefericită.