ION- Acuzare

Argument 1- Violenta

Onorata Instanta, doamnelor si domnilor jurati, stimat public,

Pârâtul Ion Pop al Glanetasului, provenit din satul Pripas, Bistrita Nasaud,
este acuzat de comportament inadecvat contra bunelor moravuri,
inselaciune, furt calificat si violenta domestica. Se solicita inchisoarea pe
viata, chiar si executarea inculpatului tinand cont de acuzatiile care i se
aduc.

De-a lungul romanului, Ion este prezentat ca un personaj cu un

temperament aprins care nu reuseste sa isi stapaneasca emotiile negative.
Acest fapt reda caracterul sau violent care este abuziv atat din punct de
vedere verbal cat si fizic, avand ca rezultat ranirea a mai multor personaje
care au avut orice fel de relatie cu acuzatul. De la inceputul povestirii este
redat cum acesta este un om care recurge la violenta chiar si in cele mai
neinsemnate conflicte.

Atunci cand se cearta cu Vasile Baciu, se descrie modul cum ii „tremura

genunchii” si isi „inclesteaza pumnii”, acestea fiind primele semne ale
unui caracter violent. Incepe sa isi arate adevarata fata nu doar prin gesturi,
cat si prin cuvinte, in momentul in care vorbeste cu Titu despre George
(inainte de conflictul lor) „Sa stiu ca zece ani nu scap din temnita si tot nu
ma las pana nu ii vad sangele! Murmura Ion, aprins ca un balaur,
inclestand pumnii cutremurandu-se”. Dupa acestea, are loc a bataia dintre
Ion si George, din motiv ca Ion nu doreste sa plateasca lautarii chiar daca
acestia canta pentru prietenii lui. In plus, mai este si cel care incepe bataia
„Nu mai putu urma, caci Ion il izbi cu amandoi pumnii peste masa...”
Toate aceste elemente arata defapt nu doar faptul ca este violent, dar pe
deasupra mai are si un anumit caracter sadic, singurul mod prin care
reuseste sa elimine sentimentele negative este prin violenta asupra altora.
Acesta caracteristica este redata cel mai bine dupa cearta cu George in
fraza „Ion era multumit acum si racorit si nu se mai sinchisea de nimic”.
Prin termenul „racorit” se arata de fapt cum acesta s-a eliberat, bataia
fiind modul in care isi revarsa emotiile.

Aceasta trasatura se mai arata si in conflictul sau cu Simion Lungu.

Pierderea sa de pamant il frustreaza atata de tare incat fura „trei-patru”
brazde de pamant de la acesta „Macar o brazda sa imi iau inapoi din
pamantul meu! se gandi deodata flacaul, cu obrajii aprinsi de o pofta
nastapanita.” Subliinind din nou caracterul sau necontrolat. Se ia la bataie
cu Simion Lungu dupa ce acesta il acuza pe buna dreptate ca i-a furat
pamantul, ceea ce Ion neaga. Insa ceea ce este important de mentionat este
faptul ca si de aceasta data Ion este cel care instiga bataia „Ion vazand ca
nu-l razbeste cu vorba, incepu sa il injure si apoi, ca sa ramana deasupra,
se napustii la Simion cu pumnii.”. Astfel, se mai reda si faptul ca
protagonistul foloseste violenta pentru a exercita dominanta asupra altora,
conturand un complex de superioritate.

Aceste trasaturi isi au apogeul atunci cand ne referim la relatia sa

impreuna cu Ana. De-a lungul casniciei sale cu Ion, Ana este frecvent
abuzata atat fizic cat si verbal. Acesta ii adreseaza multe vorbe dureroase
si jignitoare precum „toanta” sau „Afurisita muiere!” (atunci cand ea naste
pe camp), iar din punct de vedere fizic se redau o multitudine de momente
cand acesta devine violent cu ea („Cu o miscare brusca, Ion o lovi pe Ana
in fata, lasand-o socata si plina de spaima”, „In furia sa, Ion nu s-a mai
putut stapani si a ridicat o mana asupra Anei, lasand-o cu brutalitate si
ignorand orice incercare de aparare”.) Din cauza conflictului sau interior
dintre iubirea sa pentru Florica si dorinta de a avea pamant, Ion indreapta
aceasta frustrare asupra Anei, ea devenind o victima a furiei sale.

Argument 2- Manipulare si Santaj

Ion este cu certitudine unul dintre cele mai inteligente personaje din
roman, fiind descris si de doamna Herdelea ca „istet”. Cu toate acestea, in
loc sa isi foloseasca istetimea in scopuri nobile, este in schimb acaparat de
obsesia pamantului si o foloseste in asa fel pentru a manipula oamenii sa
isi atinga propriile scopuri. Acest fapt este redat indirect si prin detaliul
ochilor negri „stralucitori ca doua margele vii”, care pe langa inteligenta
mai arata si viclenie.

Chiar daca este un om care nu se pricepe a-si stapani furia, cand vine
vorba de santaj si manipulare se poate spune ca este un maestru in aceasta
latura. Prin cuvintele sale, acesta reuseste sa o seduca pe Ana, vorbindu-i
in soapta si folosind diminutivul de „Anuta” atunci cand i se adreseaza.
Toate acestea pentru Ion sunt doar un joc pentru a ajunge la scopul sau
principal, adica la obtinerea pamanturilor („Nu-i fusese draga Ana si nici
acum nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica[..] Dar
Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea locurile si case si vite
multe...”). Dupa o perioada de timp dupa ce intelege ca Vasile Baciu nu are
sub nici o forma sa ii o dea pe Ana de buna voie, ajunge la concluzia
faptului, dupa discutia cu Titu Herdelea, ca este nevoit sa il forteze sa ii o
dea. Ion isi face planul sa o lase insarcinata pe Ana, ceea ce o si reuseste
folosindu-se din nou de manipulare. Acesta o joaca pe Ana pe degete, fiind
pentru o perioada rece si distant cu ea si nemaivizitand-o, iar apoi
reluandu-si din nou atitudinea blanda fata de ea si incepand din nou sa o
viziteze in fiecare noapte. Prin acest mod Ion se foloseste de caracterul
slab al Anei, facand-o sa fie nesigura de relatia lor si atsfel mai
vulnerabila. „Nu intelegea purtarea lui, pe care-l stia atat de incapatanat si
de bun. Departarea si lipsa lui insa ii sfasiau inima. Isi zicea uneori ca
poate fuge de dansa, ca poate n-o mai iubeste...”.

Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, incepe din nou sa nu o mai viziteze si

in momentul in care afla ca Vasile o bate singurul sau raspuns este „Lasa
ca bine-i face! Las-o sa o bata zdravan, ca i se cade!, adauga Ion cu un
ranjet rautacios care-i innegri toata fata”; aceasta replica fiind judecata si
de doamna Herdelea („Nu ti-e rusine obrazului sa vorbesti asa, afurisitle si
spanzuratule, izbucni doamna Herdelea revoltata[...] Ticalosule...”). Prin
modul in care acesta vrea sa para nepasator pentru ca Vasile Baciu sa vina
personal sa ii ceara sa o ia pe Ana de nevasta, isi pune propria mandrie mai
presus de Ana, lasand-o sa fie abuzata in propria ei casa. Reuseste astfel sa
il santajeze si pe Vasile Baciu, facandu-i de rusine si pe el si pe fiica sa,
acesta fiind de asemenea o modalitate prin care Ion castiga dominanta
asupra situatiei.

Acest comportament bolnav il sperie chiar si pe prietenul lui ,Titu

Herdelea, care de-a lungul povestirii priveste involutia amicului sau. („Si
de n-a ramas pana acum, mai are vreme sa ramaie!, adauga apoi cu un ras
larg care-i dezvelea gingiile rosii si-i intiparea pe fata atata rautate si
incapatanre, incat Titu se infricosa si murmura dojenitor: - Al dracului mai
esti Ioane!”)

Argument 3- Egoism

Ion in ultimul rand, mai reda si un caracter foarte egoist. Acesta nu simte
nici un fel de remuscare atunci cand actiunile sale afecteaza oamenii din
jur, dar in schimb ii pasa doar de ce are el de castigat. Prima persoana pe
care o raneste in acest fel este chiar fata pe care o iubeste, adica Florica.
Chiar daca si aceasta il iubea foarte mult pe Ion la fel cum el o iubea, el tot
alege sa se casatoreasca cu Ana fara sa mai ia in considerare sentimentele
fetei („-Am vazut...Cum sa nu fi vazut... Ca doar nu-s oarba...Umbli dupa
ea ca armasarul dupa iepe...Ma mir ca nu ti-e rusina...”). Acelasi
comportament se poate revedea si la final, prin modul in care Ion incepe sa
o vada pe Florica pe la spatele lui George. Barbatul nu mai ia in
considerare faptul ca este o femeie casatorita acuma si astfel o
compromite, in schimb isi pune propriile sale sentimente prioritare.

De asemenea, aceasta nepasare mai poate fi redata si prin modalitatea in

care acesta se raporta la Petrisor. Chiar daca acesta avea un anumit
sentiment de iubire parentala fata de copil, il vedea mai mult ca o legatura
fata de Ana prin care astfel poate castiga pamanturile. Acest fapt se reda in
momentul cand pruncul moare si Ion merge la Herdelea sa isi exprima
adevarata suparare adica pierderea pamanturilor („S-amu eu raman iar pe
drumuri mosule, asa-i? Toate pamanturile se intorc inapoi de unde au
venit, asa-i?...”). Aceasta idee mai este accentuata si in momentul in care
Herdelea incearca totusi sa il consoleze pe Ion spunandu-i ca totusi e o
posibilitate sa isi pastreze pamanturile „Ion ramase totusi multumit. Daca-i
vorba de invoiala, apoi inseamna ca nu-i putea lua nimeni nimic fara lupta.
In casa Petrisor plangea iar, mai dureros. Dar lui Ion nu i se parea asa de
sfasietor plansul ca adineaori”).

In ultimul rand, este foarte important de amintit si faptul cum acesta o

compromite si pe Ana. S-a folosit de ea doar pentru a obtine pamanturile,
ea fiind doar o unealta prin care isi putea atinge scopul. In schimb, pentru
Ana, iubirea pe care o avea fata de Ion era una adevarata.(„In Ion al
Glanetasului apoi descoperise deodata tot ce ii dorea inima.”). In acest fel
Ion nu doar ca o compromite din punct de vedere social si familial, lumea
judecand-o acum din cauza faptului ca a ramas insarcinata de un barbat
care nu era sotul ei ( chiar daca ea credea ca o sa o ceara), dar prin
modalitatea cum se comporta cu ea devine si autorul moral al sinuciderii
ei. Este adevarat Ion nu a fost singurul factor care a dus la sinuciderea sa,
dar el a fost factorul decisiv. De-a lungul romanului de fiecare data cand
Ana are ganduri sinucigase sau face referire la moarte i se arata in fata ei o
imagine a unei ape „Deseori privirea i se scaldea pierduta in apa care se
zbatea la picioarele ei, cand ispititoare ca niste soapte de dragoste, cand
amenintatoare ca un dusman insetat de razbunare. Dar ganduri de moarte
nu se mai puteau apropia de sufletul ei”. In scena cand Ion ii spune Anei
„-Da omoara-te dracului ca poate asa ma scap de tine!”, se descrie cum
„Pamantul se invartea si se legana ca zguduit brusc din temelii. Si parca
apa tulbure, gretoasa de adineaori se intindea peste tot, amenintand sa o
smulga si pe ea, s-o arunce in vartejul fara fund. Intinde mainile cautand
un reazam care s-o apere de cotropire. Vru sa strige ajutor si buzele ei
soptira desperate: -Am sa ma omor...”. Acest moment este apogeul
suferintei Anei, apa reprezentand chemarea sa spre moarte. Cand Ion ii
spune sa se omoare si simte dintr-o data cum apa o smulge inauntru fara a
putea sa scape, arata cum acesta a fost picatura care i-a umplut paharul,
cuvintele sotului ei fiind ultima inghiontire care o impinge de fapt inspre o
moarte din care acum nu mai poate scapa. Astfel, nepasarea lui Ion este
cea care a jucat un mare rol in sfarsitul Anei.