Sunteți pe pagina 1din 18

OBȘTEA SATEASCA RADACINESTI

STATUT

Capitolul I - Denumirea obștii, forma juridică, sediul și durata funcționării


Art.1 Denumirea Obștii

(1) Denumirea este “Obștea Sateasca Radacinesti”;


(2) Codul de Înregistrare Fiscală este 16163187;
(3) În orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect și alte documente
întrebuințate în oricare operațiuni de comerț, emanând de la obște, se
vor menționa denumirea, forma juridică, sediul și codul de înregistrare
fiscală.
Art.2 Forma juridică

(1) OBSTEA SATEASCA RADACINESTI s-a reînființat în baza Legii 1/2000 și


funcționează prin respectarea necondiționată a acestui Statut și a
legislației în vigoare;
(2) Obstea Sateasca Radacinesti este înscrisă în Registrul Asociațiilor și
Fundațiilor de pe lângă Judecătoria Brezoi, jud. Vâlcea, și în Registrul
Național ONG de pe lângă Ministerul Justiției;
(3) Modificările actelor constitutive ale obștii se vor înscrie în aceste registre
conform dispozițiilor OG 26/2000 cu modificările și completările
ulterioare.
Art. 3 Sediul Obștii Radacinesti

(1) Sediul Obștii Radacinesti este în comuna Berislavesti, localitatea


Radacinesti, Strada, nr., Județul Vâlcea. Sediul poate fi schimbat în altă
locație printr-o hotărâre a Consiliului Director sau printr-o hotărâre a
Adunării Generale a Moșnenilor.
Art. 4 Durata de Funcționare
(1) Durata de funcționare a Obștii Radacinesti este nelimitată.
Capitolul II – Scopul și obiectul de activitate
Art. 5 Scopul Obștii Radacinesti

(1) Obstea va administra și exploata terenurile agricole și forestiere cuprinse


în Titlurile de Proprietate emise de către Comisia Județeană pentru
Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, în indiviziune,
conform cu cota parte ce revine fiecăruia, stabilită în Registrul
Moșnenilor.

Art. 6 Obiectul de activitate și veniturile Obștii Radacinesti

(1) Obștea va obține venituri din exploatarea fondului forestier și cinegetic, ,


exploatarea de minereuri feroase și neferoase din subsol, din turism, a
apelor minerale naturale plate, energie eoliană, energie fotovoltaică,
precum și din oricare alte activități generatoare de venituri, din zona
aflată în proprietatea sa. Va administra si intretine bazinele de captare
ale apei de pe teritoriul obstei, doar daca este cazul.

Capitolul III – Capitalul


Art. 7 Capitalul Obștii Radacinesti

(1) Capitalul Obștii se compune din cele 297 ha de pădure și, izvoare, ape și
alte exploatări ale fondului silvic și cinegetic;
(2) Așezământul Obștii Radacinesti cuprinde cota de 1 parte reprezentand
297 ha padure MOȘTENIRE, repartizați fiecărui moșnean conform
Registrului Moșnenilor - Anexa nr. 54 a Titlului de proprietate nr. 1 din
20002, parte integrantă a prezentului Statut;
(3) Datele de identificare, numărul partilor Moștenire și drepturile de vot
aferente fiecărui moșnean (proprietar) sunt ținute în Registrul
Moșnenilor aflat la sediul Obștii. La sfârșitul fiecărui an calendaristic
Consiliul Director va actualiza datele înscrise în Registrul Moșnenilor și
va înscrie toate modificările intervenite în cursul respectivului an
calendaristic, în baza documentelor primite de la moșneni;
(4) În baza dreptului său în devălmășie, niciun moșnean nu are dreptul să
exercite acte de proprietate sau de posesie individuală asupra averii
obștii;
Page 2 of 16
(5) Moșnenii obștii au dreptul să vândă, să cumpere, să doneze, o parte sau
în totalitate, drepturile pe care le dețin, exclusiv moșnenilor obștii.
Consiliul Director va elibera adeverințe atât vânzătorului cât și
cumpărătorului, în vederea vânzării, cumpărării sau donării drepturilor,
moșnenilor care solicită în scris acest lucru. După încheierea
formalităților, o copie a Contractului de Vânzare-Cumpărare, Actului de
Donație, sau, după caz, a unui Act de vânzare-cumpărare sub Semnătură
Privată, va fi remisă în termen de 30 de zile Consiliului Director, care va
elibera noile Titluri de Drepturi, conform actelor transmise și va actualiza
cardurile de moșnean la noile valori;
(6) Vor deveni membri ai obștii (moșneni), moștenitorii legali sau
testamentari ai moșnenilor, prin moștenire directă sau prin testament.
Actul doveditor al moștenirii se va transmite către Consiliul Director
pentru actualizarea Registrului Moșnenilor și tipărirea cardurilor de
moșnean aferente, cu valorile rezultate din moștenire.

Art. 8 Reducerea sau Majorarea Capitalului

(1) Reducerea sau Majorarea Capitalului se hotărăște exclusiv de către


Adunarea Generală a Moșnenilor.

Capitolul IV – Organizarea și funcționarea


Art. 9 Organele de conducere

(1) Adunarea Generală a Moșnenilor, care poate fi:


a) Adunare Generală (ordinară) a Moșnenilor;
b) Adunare Generală Extraordinară a Moșnenilor;
(2) Consiliul Director;
(3) Comisia de Cenzori.
Art. 10 Adunarea Generală a Moșnenilor

(1) Este organul de conducere alcătuit din totalitatea moșnenilor obștii,


înscriși în Registrul Moșnenilor la sfârșitul unui an calendaristic;
(2) Adunarea Generală are următoarele funcții și atribuții:
a) Stabilirea strategiei și a obiectivelor generale ale Obștii;
b) Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul în curs;

Page 3 of 16
c) Aprobarea execuției bugetare pentru anul anterior și descărcarea de
gestiune a Consiliului Director;
d) Alegerea sau revocarea membrilor Consiliului Director;
e) Alegerea sau revocarea membrilor Comisiei de Cenzori;
f) Aprobarea Statutului sau a modificărilor în Statutul Obștii;
g) Dizolvarea și lichidarea asociației, precum și stabilirea destinației
bunurilor rămase după lichidare;
h) Înființarea sau desființarea unor sedii secundare;
i) Majorarea sau micșorarea capitalului obștii;
j) Aprobarea remunerațiilor pentru Consiliul Director și Comisia de
Cenzori, o dată pe an, la solicitarea președintelui Consiliului Director și
respectiv a președintelui Comisiei de Cenzori, în cadrul dezbaterilor
de pe ordinea de zi a Adunării Generale cu privire la stabilirea și
aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli.

Art. 11 Adunarea Generală Extraordinară a Moșnenilor

(1) Este organul de conducere alcătuit din totalitatea moșnenilor obștii,


înscriși în Registrul Moșnenilor la sfârșitul unui an calendaristic;
(2) Adunarea Generală Extraordinară are următoarele funcții și atribuții:
a) Rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul în curs;
b) Aprobarea modificărilor în Statutul Obștii;
c) Hotărăște cu privire la motivele convocării Adunării Generale
Extraordinare, trecute și afișate pe ordinea de zi.
Art. 12 Consiliul Director

(1) Organizarea Consiliului Director

a) Componența Consiliului Director este:


- Președinte;
- Vicepreședinte;
- Secretar;
- Casier
- Trei membri;
b) Membrii Consiliului Director trebuie să fie cetățeni români,
persoane majore la data alegerilor, să dețină drepturi în mod direct în
obște (să fie moșneni) sau pot fi descendenți direcți (copii sau nepoți) ai

Page 4 of 16
moșnenilor obștii;

Page 5 of 16
c) Nu pot fi membri ai Consiliului Director acei moșneni sau
descendenți ai lor care au fost găsiți vinovați de prejudicierea Obștii, sau
care se află în conflict de interese cu activitatea obștii;
d) Membrii Consiliului Director nu pot face parte din Comisia de
Cenzori;
e) Mandatul Consiliului Director este pe o perioada de 3 ani, cu
posibilitate de prelungire pentru încă 3 ani în cazul nedepunerii niciunei
alte candidaturi la expirarea mandatului respectiv;
f) Alegerea membrilor Consiliului Director se face prin inserarea pe
ordinea de zi a Adunării Generale a Moșnenilor, a candidaturilor
transmise, la expirarea mandatului respectiv;
g) Adunarea Generală a Moșnenilor poate aproba modificarea
numărului de membri ai Consiliului Director, prin modificarea Statutului în
cadrul Adunărilor Generale.

(2) Atribuțiile Consiliului Director

a) Asigură punerea în aplicare a hotărârilor necontestate, adoptate de


către Adunarea Generală a Moșnenilor sau de către Adunarea Generală
Extraordinară a Moșnenilor, hotărăște și răspunde în toate problemele ce
privesc buna desfășurare a activităților obștii între Adunările Generale ale
Moșnenilor;
b) Prezintă Adunării Generale, prin ”Raportul Consiliului Director”,
pentru perioada anterioară, execuția bugetului de venituri și cheltuieli,
situațiile financiare, iar pentru perioada următoare proiecția bugetului
precum și proiectul programelor (investiții, asocieri, colaborări, etc.);
c) Raportul va fi prezentat de către președintele Consiliului Director
sau de către alt membru al Consiliului Director, delegat în acest scop;
d) Încheie acte juridice în numele și pe seama obștii, fără să
prejudicieze imaginea și patrimoniul obștii;
e) Participă la procesul de predare-primire al documentelor din cadrul
Obștii la schimbarea mandatului;
f) Stabilește nivelul diurnei în funcție de durata deplasărilor, pentru
angajații obștii sau membrii Consiliului Director și ai Comisiei de Cenzori;
g) Se întrunește trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, le cererea
oricăruia dintre membrii Consiliului Director, pentru adoptarea unor
hotărâri cu privire la activitățile obștii;
h) Consiliul Director se consideră legal întrunit dacă la ședință
participă minim patru din cei sapte membri ai consiliului;
Page 6 of 16
i) Hotărârile Consiliului Director se iau cu majoritatea voturilor
exprimate de cei prezenți, în cadrul ședințelor de Consiliu Director;
j) Președintele și Casierul Consiliului Director sunt singurii
împuterniciți cu drept de semnătură pe documentele bancare și pe
oricare alte documente finaciare ale obștii, fiecare separat cu specimenul
său de semnătură ce va fi transmis instituțiilor finaciar-bancare de
interes;
k) Președintele Consiliului Director este de drept reprezentantul legal
al Obștii Radacinesti în relațiile cu autoritățile legale ale Statului.

Art. 13 Comisia de Cenzori

(1) Organizarea Comisiei de Cenzori

a) Comisia de Cenzori va fi alcătuită dintr-un Președinte și doi


membri;
b) Membrii Comisiei de Cenzori trebuie să fie cetățeni români,
persoane majore la data alegerilor, să dețină drepturi în mod direct în
obște (sunt moșneni) sau sunt descendenți (copii sau nepoți) ai
moșnenilor obștii;
c) Cel puțin unul din membrii Comisiei de Cenzori trebuie să fie expert
contabil autorizat, membru CECCAR, în condițiile legii;
d) În cazul în care niciunul dintre membrii Comisiei de Cenzori alese
nu îndeplinește condițiiile Art. 13, al. (1) lit. d), atunci Comisia de Cenzori
va încheia un contract anual cu un expert contabil autorizat membru
CECCAR, sau cu o firmă de specialitate, care să verifice și să confirme
bilanțul anual și declarațiile fiscale, printr-un ”Raport de Cenzor” care se
va depune anual împreună cu bilanțul contabil la ANAF Ramnicu Valcea;
e) Membrii Comisiei de Cenzori nu pot face parte din Consiliul
Director;
f) Mandatul Comisiei de Cenzori este pe o perioada de 3 ani cu
posibilitate de prelungire pentru încă 3 ani în cazul nedepunerii niciunei
alte candidaturi la expirarea mandatului respectiv;

Page 7 of 16
g) Alegerea Comisiei de Cenzori se face prin inserarea pe ordinea de zi
a Adunării Generale a Moșnenilor, a candidaturilor transmise, la expirarea
mandatului respectiv;
h) Adunarea Generală a Moșnenilor poate aproba modificarea
numărului de membri ai Comisiei de Cenzori, prin modificarea Statutului
în cadrul Adunărilor Generale.

(2) Atribuțiile Comisiei de Cenzori:

a) Verifică legalitatea actelor și documentelor contabile ale obștii;


b) Verifică modul în care este administrat patrimoniul obștii;
c) Verifică execuția Bugetului de Venituri și Cheltuieli aprobat de
către Adunarea Generală a Moșnenilor;
d) Verifică gestiunea finaciar-contabilă a obștii;
e) Prezintă Adunării Generale a Moșnenilor, printr-un membru al
comisiei delegat în acest scop, raportul asupra activității comisiei și
asupra gestiunii, propunând măsuri;
f) Comisia de Cenzori încheie, pe durata mandatului comisiei,
contracte de prestări servicii finaciar-contabile cu firme contabile de
specialitate sau cu un expert contabil, membru CECCAR, în vederea ținerii
la zi a evidenței contabile;
g) Comisia de Cenzori încheie contract anual cu un expert contabil
autorizat membru CECCAR sau firmă de specialitate, care să verifice și să
confirme bilanțul anual și declarațiile fiscale, printr-un ”Raport de
Cenzor”, care se va depune anual împreună cu bilanțul contabil la ANAF
Băbeni; acest raport va fi prezentat de Comisia de Cenzori printr-un
membru delegat în acest scop, în cadrul Adunării Generale a Moșnenilor;
h) Membrii Comisiei de Cenzori răspund în solidar cu societatea de
contabilitate aflată sub contract cu obștea, de sancțiunile, penalizările,
dobânzile și accesoriile care vor fi impuse obștii de către organele fiscale
în urma unor eventuale controale, dacă acestea provin din înregistrarea
eronată în contabilitate a documentelor contabile puse la dispoziție de
către Consiliul Director, aplicarea eronată a prevederilor din Codul Fiscal
sau nedeclararea în termenele legale a debitelor prin declarațiile fiscale
către instituțiile fiscale ale statului;
i) Oricare membru al Comisiei de Cenzori poate participa la ședințele
Consiliului Director, însă fără drept de vot;

Page 8 of 16
j) Comisia de Cenzori are dreptul la controlul inopinat, Consiliul
Director având obligația de a-i pune la dispoziție, la sediul obștii,
documentele financiar-contabile solicitate, dacă acestea există;
k) Convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Moșnenilor în cazul
constatării de abateri grave de la Statut, ale Consiliului Director;
l) Hotărârile Comisiei de Cenzori se iau de către majoritatea celor
prezenți la ședința Comisiei de Cenzori.
Art. 14 Convocarea Adunării Generale a Moșnenilor

(1) Adunarea Generală a Moșnenilor se convoacă de către Consiliul Director,


prin Convocator, anual, în ultima Duminică a lunii februarie, respectiv
prima Duminică a lunii martie, dacă la prima convocare nu se
îndeplinește condiția de cvorum; Daca la prima sedinta nu afost intrunit
cvorumul, la a doua sedinta hotararile vor trece cu majoritatea voturilor
exprimate de cei prezenti.
(2) Convocatorul va fi afișat pe pagina de facebook a obștii și la sediul obștii;
(3) Afișarea și publicarea Convocatorului se va face cu cel puțin 15 de zile
înainte de ultima Duminică a lunii februarie a anului respectiv;
(4) Convocatorul va cuprinde locul, ora, data și modalitatea ținerii Adunării
Generale a Moșnenilor, precum și ordinea de zi, cu menționarea
explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor
acestora;
(5) Când pe ordinea de zi figurează alegeri pentru membrii Consiliului
Director și/sau ai Comisiei de Cenzori, în convocator se va menționa și
alegerea membrilor respectivi; persoanele care vor candida vor
transmite în scris, pe adresa obștii, intenția de candidatură, printr-o
adresă scrisă și semnată olograf de persoana respectivă, precum și o
copie a cărții sale de identitate valabilă; adresa scrisă trebuie să conțină
cel puțin, fără a se limita la acestea: numele și prenumele candidatului,
funcția pentru care candidează, copia documentelor care să ateste
calitatea de moșnean sau fiu/nepot de moșnean al obștii, după caz;
intenția de candidare va trebui transmisă în original pe adresa obștii,
astfel încât să fie primită de Consiliul Director cu cel puțin doua zile
calendaristice înainte de data convocării Adunării Generale respective;
candidații care nu vor respecta aceste cerințe nu vor fi admiși pentru
înscriere la votare la Adunarea Generală.
Art. 15 Convocarea Adunării Generale Extraordinare a Moșnenilor

Page 9 of 16
(1) Adunarea Generală Extraordinară a Moșnenilor se poate convoca de
către Consiliul Director, prin Convocator, în cazurile de forță majoră care
afectează patrimoniul obștii, în cazul unor calamități majore care au
produs pierderi materiale însemnate obștii, în cazul înregistrării unor
dosare civile ori penale ale obștii care ar putea avea urmări grave pentru
patrimoniul sau funcționarea obștii, ori pentru prezentarea sau
aprobarea unor situații ori documente care sunt urgente și depășesc
competențele Consiliului Director;
(2) Convocatorul va fi afișat la sediul obștii si pe paginile social-media oficiale
ale obștii, dacă acestea există la data convocării;
(3) Termenul de întrunire a Adunării Generale Extraordinare nu poate fi mai
mic de 30 zile de la data publicării și afișării Convocatorului și nu poate
depăși 60 de zile de la apariția situației care necesită convocarea
respectivă;
(4) Convocatorul va cuprinde locul, ora și data ținerii Adunării Generale
Extraordinare a Moșnenilor, precum și ordinea de zi, cu menționarea
explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterilor
acestora;
(5) Consiliul Director convoacă Adunarea Generală Extraordinară a
Moșnenilor, la cererea scrisă a oricăror moșneni care să reprezinte
individual sau împreună, drepturi mai mari de 25% din așezământul
obștii. Adunarea Generală Extraordinară a Moșnenilor va fi convocată în
termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la primirea solicitării în
formă originală, și se va întruni în cel mult 60 de zile calendaristice de la
data la care Consiliul Director a primit și a înregistrat cererea în original
a respectivilor moșneni. Cererea moșnenilor pentru convocarea Adunării
Generale Extraordinare trebuie să fie transmisă în original Consiliului
Director împreună cu copiile cărților de identitate ale moșnenilor
respectivi, și trebuie să cuprindă numele și prenumele fiecărui moșnean
care semnează cererea, datele de identificare și numărul Leilor de
Moștenire deținut de fiecare semnatar în parte, precum și semnătura
olografă a fiecărui moșnean în parte pe cererea respectivă, altfel cererea
se consideră nulă;
(6) În cazul în care, în situația prevăzută la Art. 15, alineatul (5) Consiliul
Director nu convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Moșnenilor în
termenul prevăzut în Statut, Consiliul Director se consideră revocat de
drept, urmând ca moșnenii în cauză să convoace ei înșiși Adunarea

Page 10 of
Generală Extraordinară a Moșnenilor, adăugând pe ordinea de zi și
alegerea unui nou Consiliu Director, prin respectarea actualului Statut.
Convocarea va fi făcută de respectivii moșneni prin Convocator, care va
fi afișat de către aceștia la Primăria Berislavesti, și va fi semnat și asumat
de către inițiatorii semnatari ai respectivei cereri de convocare a
Adunării Generale Extraordinare a Moșnenilor. Aceștia vor conduce
ședințele respective, vor consemna prin proces-verbal hotărârile
adoptate în cadrul Adunării Generale Extraordinare, vor duce la
îndeplinire hotărârile și vor înscrie la Registrul Asociațiilor și Fundațiilor
de pe lângă Judecătoria Brezoi modificările actelor constitutive aprobate
la ședință.
Art. 16 Organizarea Adunărilor Generale Ordinare și Extraordinare ale
Moșnenilor

(1) Adunările Generale ale Moșnenilor pot fi:


a) Adunarea Generală a Moșnenilor – este adunarea ordinară, anuală,
convocată obligatoriu conform Statutului de către Consiliul Director, cu
prima convocare în ultima Duminică a lunii februarie și respectiv prima
Duminică a lunii martie pentru convocarea a doua, dacă la prima
convocare nu se întrunește cvorumul necesar de minim 50%, drepturi;
b) Adunarea Generală Extraordinară a Moșnenilor – este o adunare cu
caracter special, poate fi convocată de către Consiliul Director conform
Art. 15, al. (1), sau de către Comisia de Cenzori conform Art. 13, al. (2),
lit. k); Adunarea Generală Extraordinară mai poate fi convocată de către
unul sau mai mulți moșneni conform Art. 15, al. (5);
c) La prima întrunire, pentru validarea hotărârilor Adunărilor
Generale ale Moșnenilor (ordinare sau extraordinare), este necesară
prezența moșnenilor care să reprezinte și să depășească cel puțin
jumătate din drepturile de vot (50%);
d) Hotărârile Adunărilor Generale (ordinare sau extraordinare) se iau
cu majoritatea drepturilor de vot exprimate de către cei prezenți;
(2) Dacă Adunarea Generala a Moșnenilor nu poate lucra din lipsa
cvorumului reglementat la alineatul (1), Adunarea Generală ce se va
întruni la a doua convocare, poate să delibereze asupra punctelor de pe
ordinea de zi a celei dintâi convocări, indiferent de cvorumul întrunit,
luând hotărâri cu majoritatea drepturilor de vot exprimate de către cei
prezenți;

Page 10 of 16
(3) În ziua și la ora stabilite în Convocator, ședința Adunării Generale a
Moșnenilor va fi deschisă de către secretarul Consiliului Director, iar în
lipsa acestuia, de o persoană delegată de către acesta, prin delegație
scrisă și semnată;
(4) Prezența la vot se consemnează cu ajutorul listei de vot a moșnenilor;
aceștia vor trece fiecare card prin cititorul de carduri, iar programul de
vot va consemna moșnenii prezenți și numărul total de drepturi de
MOȘTENIRE întrunit la ședință;
(5) Secretarul Consiliului Director consemnează totalul drepturilor de
Moștenire deținuți sau reprezentați de persoanele prezente și anunță în
sală totalul, precum și dacă s-a îndeplinit condiția de cvorum necesară
ținerii ședinței respective. Numărul total al Drepturilor de Moștenire se
consemnează la sfârșitul tabelului de prezență, care va fi tipărit din
programul de vot și acel tabel va fi semnat de președintele și secretarul
Consiliului Director;
(6) Președintele sau o comisie de redactare, după caz, va consemna sau
redacta procesul-verbal de ședință, care va fi semnat de membrii
Consiliului Director prezenți la adunare; se va consemna îndeplinirea
formalităților de convocare, data și locul Adunării Generale, membrii
Consiliului Director prezenți la ședință, membrii Comisiei de Cenzori
prezenți la ședință, ordinea de zi din Convocator, dezbaterile în rezumat
și hotărârile adoptate;
(7) La fiecare proces-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare,
listele de prezență a moșnenilor, precum și, după caz, delegațiile
reprezentanților moșnenilor;
(8) Hotărârile Adunărilor Generale se redactează pe baza procesului-verbal
și se vor îndosaria împreună;
(9) Au dreptul să participe la Adunările Generale toți moșnenii obștii;
prezența și votarea la ședințe se vor consemna cu ajutorul cardurilor de
moșnean emise de către Consiliul Director; pentru înregistrarea
prezenței la ședință este necesară și prezentarea actului de identitate
valabil al moșneanului respectiv;
(10) Moșnenii obștii pot fi reprezentați în cadrul oricărei Adunări Generale
de căre alte persoane, obligatoriu din una dintre următoarele categorii:
a) alți moșneni ai Obștii Radacinesti; aceștia trebuie să respecte
prevederile Art. 16, al. (11) următor;
b) copiii, nepoții, sau moștenitorii direcți ai moșnenilor; aceste persoane
trebuie să aibă asupra lor la ședință și să facă dovada că se încadrează
în una din aceste categorii (trebuie să aibă asupra lor și să prezinte
Page 11 of 16
certificate de naștere, certificate notariale de moștenitor, testamente,
etc.);
(11) Persoanele care reprezintă alți moșneni la ședință vor trebui să prezinte
un act de identitate valabil pentru înregistrarea prezenței și a votului, să
aibă asupra lor cardul de moșnean (sau actul de identitate, pana la
emiterea cardurilor de mosnean) al moșneanului/moșnenilor pe care- i
va reprezenta la ședință și un înscris semnat (delegație, împuternicire,
procură notarială, înscris sub semnătură privată, etc.) de către
moșneanul reprezentat din care să reiasă următoarele: numele și
prenumele moșneanului care va fi reprezentat, numele și prenumele
persoanei care va veni la ședință (care va vota pentru el), seria și
numărul actului de identitate al moșneanului reprezentat și numărul de
drepturi de Moștenire al moșneanului reprezentat, codul de moșnean de
pe cardul de vot;
(12) Hotărârile Adunărilor Generale se adoptă conform votului exprimat de
majoritatea Drepturilor de Moștenire prezenți sau reprezentați la
ședință, votându-se cu ajutorul cardurilor de moșnean(sau a actului de
identitate pana la data eliberarii cardurilor); se vor tipări rezultatele
voturilor din programul de vot și se vor comunica în ședință,
consemnându-se rezultatele în procesul-verbal de ședință;
(13) Hotărârile Adunării Generale sunt obligatorii pentru toți moșnenii,
inclusiv pentru moșnenii absenți, nereprezentați, care s-au abținut sau
au votat împotrivă;
(14) Hotărârile Adunărilor Generale, contrare dispozițiilor cuprinse în Statut
sau contrare legilor în vigoare, pot fi atacate în justiție de către Consiliul
Director sau de către oricare dintre moșnenii care au votat împotrivă și
au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință, în termen
de 15 zile de la data cand a avut loc ședința;

Page 12 of 16
(15) Art. 16 din Statut prevede procedurile de înregistrare a prezenței, a
modului de votare și a consemnării rezultatelor atât pentru adunările
generale ordinare cât și pentru cele extraordinare.

Capitolul V – Activitatea Obștii


Art. 17 Veniturile

(1) Exploatarea directă sau prin agenți economici specializați, a materialului


lemnos (fondul forestier);
(2) Exploatarea pășunilor prin învoitul animalelor sau închirierea golului
alpin către alți fermieri, prin contract;
(3) Închirierea fondului de vânătoare și pescuit către asociații de profil, prin
contract;
(4) Turism;
(5) Exploatarea materialelor feroase și neferoase, în condițiile legii;
(6) Exploatarea izvoarelor cu apă minerală naturală plată din proprietatea
obștii;
(7) Energie eoliană;
(8) Energie fotovoltaică;
(9) Alte activități generatoare de venituri;
(10) Toate activitățile generatoare de venituri se vor efectua respectând
prevederile legilor în vigoare și ale Statutului Obștii.
Art. 18 Cheltuielile

(1) Paza și protecția fondului forestier, a golului alpin și a fondului cinegetic,


după caz;
(2) Împădurirea sau reîmpădurirea fondului forestier, exploatat conform
amenajamentului silvic în vigoare sau a altor suprafețe care să fie
introduse în fondul forestier;
(3) Întreținerea pășunilor, a golului alpin prin îndepărtarea vegetației
forestiere nedorite; refacerea pășunilor în cazul constatării degradării
acestora;
(4) Întreținerea, repararea sau construirea de stâne, cabane, adăposturi
turistice, cantoane silvice, etc.;
(5) Studii tehnice, biologice, pastorale, silvice, pedologice, agrochimice,
pratologice, de biodiversitate, etc.;
(6) Întabularea dreptului de proprietate;
Page 13 of 16
(7) Asigurarea funcționării Obștii prin achiziția contractelor de prestări
servicii, cum ar fi, fără a le exclude pe altele: avocatură, contabilitate,
organizare, consultanță, cenzori experți contabili, etc;
(8) Evenimente social-culturale necesare dezvoltării obștii, a brandului și a
turismului;
(9) Taxe și impozite stabilite și declarate după legile și normele în vigoare;
(10) Materiale de birotică și papetărie;
(11) Chirii pentru birouri, sediu sau săli de ședințe;
(12)Transport și diurnă în limita legală sau în limita stabilită de Consiliul
Director; asigurări, rovignete, RCA, taxe ITP, impozite auto, impozite pe
clădiri, impozite pe terenuri impuse de diversele autorități legale;
(13)Revizii, reparații obiecte de inventar, întreținere mijloace fixe,
amortizări contabile;
(14)Recompensarea Consiliului Director și/sau a Comisiei de Cenzori, la
solicitarea lor și aprobată de Adunarea Gemerală a Moșnenilor pentru
activitatea depusă și conform cu rezultatele obținute de fiecare;
(15)Întreținerea sau dezvoltarea infrastructurii de acces la proprietate
(drumuri de tractor, drumuri auto forestiere, etc.);
(16)Înființarea, marcarea și întreținerea de trasee turistice, de moto-cross
sau mountain-bike;
(17)Montarea de panouri fotovoltaice, cabluri de transport curent electric,
pompe de apă sau de curent, conducte de alimentare apă ori de
colectare ape minerale naturale de izvor, bazine de colectare apă,
întreținerea și repararea rețelelor existente;
(18) Alte cheltuieli prilejuite de buna funcționare a Obștii;
(19)Cheltuielile totale curente și/sau cu investițiile efective într-un exercițiu
financiar nu trebuie să depășească sumele aprobate în BVC din acel an
cu un procent mai mare de 20%, acest fapt impunând convocarea unei
Adunării Generale Extraordinare, într-un termen de cel mult 30 zile de la
primirea și înregistrarea unei solicitări scrise din partea Comisiei de
Cenzori, în vederea rectificării BVC pe anul în curs.

Art. 19 Exercițiul Financiar

(1) Exercițiul financiar începe la 01 ianuarie și se termină pe 31 decembrie


ale fiecărui an calendaristic.

Page 14 of 16
Art. 20 Evidența contabilă și situațiile financiare

(1) Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională. Toate


operațiunile finaciar-contabile se vor înregistra pe tipizate ștampilate și
semnate de minim un membru al Consiliului Director.
(2) Nu vor avea valoare, nu se vor contabiliza și vor fi suportate de titular
(deținător) documentele fiscale emise pe numele Obștii, respectiv
cheltuielile, a căror dată de depunere și primire la sediul obștii
depășește termenul de 3 luni de la data emiterii.
(3) Comisia de Cenzori se va îngriji și va răspunde de legalitatea întocmirii
evidențelor finaciar-contabile și a declarațiilor de impunere finaciare.
Art. 21 Calculul și repartizarea profitului

(1) Rezultatul definitiv al exercițiului financiar se stabilește la închiderea


acestuia și reprezintă soldul final al contului de profit si pierdere.
(2) Profitul rămas după plata impozitului pe profit se va repartiza conform
hotărârii Adunării Generale a Moșnenilor și a dispozițiilor legale în
vigoare.
(3) Obștea iși constituie fond de rezervă și alte fonduri în condițiile legii,
minim 20% din profitul net.
(4) O sumă de bani, cotă parte din profitul net al anului fiscal anterior,
aprobată de Adunarea Generală a Moșnenilor, poate fi distribuită către
moșneni, fiecăruia în raport cu drepturile pe care le deține în obște;
suma aprobată va fi distribuită de către Consiliul Director și banii
respectivi vor fi primiți și înregistrați de către moșneni conform
normelor în vigoare din Codul Fiscal aplicabil; reținerea, virararea ori
depunerea oricăror taxe și a impozitelor corespunzătoare se va face de
către Consiliul Director, conform documentelor financiare contabile
întocmite de către firma de contabilitate aflată sub contract;
(5) Suma totală aprobată de Adunarea Generală a Moșnenilor se
repartizează între moșneni pe baza procentelor deținute de fiecare;
banii se vor distribui conform hotărârii Adunării Generale a Moșnenilor,
numerar sau prin virament bancar; moșnenii care doresc să primească
banii printr-un reprezentant, vor întocmi un document semnat olograf
(delegație, împuternicire, procură notarială ori un alt înscris sub
semnătură privată) din care să reiasă persoana desemnată să ridice banii
numerar pentru ei sau, după caz, numele și contul bancar al altei
persoane în contul căreia să fie virate drepturile bănești aferente.
Page 15 of 16
Documentul respectiv va trebui adus și depus în original odată cu
primirea banilor în numerar, sau în vederea efectuării viramentelor
bancare, împreună cu documentul de identitate al moșneanului care nu
se va putea prezenta personal să ridice banii;
(6) Sumele de bani neridicate sau nesolicitate pe o perioada de 3 (trei) ani
de la data hotărârii Adunării Generale vor intra în fondul de rezervă al
obștii. Dreptul moșnenilor respectivi de a mai primi acele sume se va
prescrie, conform normelor legale în vigoare.
Art. 22 Dispoziții finale

(1) Niciun moșnean sau moștenitor de drepturi nu are posibilitatea de a


bloca activitatea Obștii datorită neînțelegerilor cu alți moșneni privind
drepturile de Moștenire deținute;
(2) În cazul apariției unor dispute, procese ori neclarități între moșneni cu
privire la drepturile de MOȘTENIRE detinute în obște, Consiliul Director,
la solicitarea scrisă a moșnenilor respectivi va trebui să ceară și să
primească toate actele de moștenire sau alte documente relevante, să
dezbată în prima ședință de Consiliu Director situația, să ia o hătîrâre cu
privire la litigiul sau situația semnalată și să o comunice părților
interesate; în acest caz, pentru a putea lua o hotărâre, Consiliul Director
va trebui să fie prezent în unanimitate la ședință și să aprobe cu
majoritate (minim trei voturi din cinci); în cazul în care nu se poate
adopta o hotărâre, moșnenii vor face apel la instanțele de judecată;
(3) Președintele Consiliului Director împreună cu secretarul sunt
împuterniciți de drept pentru legalizarea, autentificarea și înscrierea
acestui Statut în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă
Judecătoria Brezoi, jud. Vâlcea.

Page 16 of 16

S-ar putea să vă placă și