Gametogeneza

Diviziunile premergătoare formării gameţilor:

Gameţii au un set haploid de cromozomi (22x, 22y) şi la acest număr de
cromozomi se ajunge în urma unor diviziuni de maturație care aparţin meiozei.
Cele două diviziuni de maturaţie sunt:
 Diviziunea primară/reducţională (indirectă heterotipică) prin care se
ajunge la un număr haploid de cromozomi;
 Diviziunea secundară/ecuaţională (indirectă homotipică) în care
numărul de cromozomi rămâne acelaşi.
Diviziunea mitotică se desfăşoară în toate celulele corpului. Celula mamă
este diploidă şi va da naştere la două celule tot diploide.
Diviziunea meiotică are loc în celulele reproducătoare şi se finalizează cu
formarea gameţilor (ovule şi spermatozoizi). Celula mamă este diploidă (2n) şi va
da naştere la 4 celule fiice care au număr de cromozomi redus la jumătate şi drept
urmare se numesc haploide.
Meioza seamănă cu mitoza fiind formată din cele 4 faze: profaza, metafaza,
anafaza, telofaza. Diferenţa între ele apare la nivelul profazei, care la meioză este
mai lunga (profaza diviziunii primare). Această profază are 5 subfaze:
 Leptoten;
 Zigoten;
 Pachiten;
 Diploten;
 Diachinezis.
în profază a avut loc un schimb de material genetic între perechi de
cromozomi omologi. În acest proces pot apărea, din cauza fenomenului de
nondisjuncţie, anomalii de număr de cromozomi, putând exista:
 un cromozom în plus (sindrom Klinefelter 44xxy, sindrom Down –
trisomia cromozomului 21);
 un cromozom în minus (sindrom Turner – 44x0).
Există diferenţe în ceea ce priveşte cele două diviziuni de maturaţie ale
meiozei la cele 2 sexe:
Sexul masculin – diviziunile de maturaţie încep la pubertate şi sunt continue
toată viaţa (aproximativ până la 70 ani).
Sexul feminin – profaza diviziunii primare începe în luna a III-a de
dezvoltare intrauterină şi ţine până în apropierea naşterii cand este suspendată.
Această profază suspendată / fază de aşteptare are durată variabilă între
pubertate şi menopauză. Cu cât această perioadă este mai lungă, cu atât riscul de
mutaţii este mai mare.
Diviziunile de maturaţie au ca scop:
 Obţinerea gameţilor cu număr haploid de cromozomi;
 Schimbul de material genetic între cromozomi;
Gametogeneza masculina
Gametogeneza masculină reprezintă procesul prin care se formează
spermatozoizii. Aceasta începe în gonada fătului, se reia odată cu instalarea
pubertăţii şi durează întreaga viaţă. Procesul este unul continuu şi are o durată de
64 de zile.
Gametogeneza are loc la nivelul gonadei masculine (testiculul). La nivelul
acestuia celulele germinale se aranjează sub forma unor cordoane genitale →
cordoane testiculare. Iniţial acestea sunt cordoane pline, nu au lumen, dar după
vârsta de 8-10 ani, cordoanele se tunelizează, transformându-se în tubi seminiferi,
care sunt: contorţi (sinuoşi) şi drepţi. Spermatogeneza are loc la nivelul tubilor
seminiferi contorţi.
Tubul seminifer contort prezintă la periferie o membrană bazală pe care
este aşezat un epiteliu germinativ. Acesta este format din două tipuri de celule:
 Celule germinale (de la primordiale până la spermatozoid, cu origine
endodermală);
 Celule de susţinere Sertoli (cu origine mezodermală, din epiteliul
celomic).
Printre tubii seminiferi contorţi se găsesc şi celulele Leydig (celule
endocrine de origine mezodermală, care secretă testosteron).
Epiteliul germinativ nu prezintă vase proprii, el fiind hrănit prin membrana
bazală. Aceasta participă la formarea barierei hemato-testiculare, ce are 2 funcţii:
 Transport selectiv al unor substanţe (inclusiv nutritive) – prin
imbibiţie;
 Protecţia imunologică a epiteliului germinativ.
În timpul vieţii intrauterine celulele germinale primordiale sunt
transformate în spermatogonii (celule germinale imature) prin diviziune mitotică.
În acest stadiu rămân la nivelul tubilor seminiferi până la pubertate.
Odată cu instalarea pubertăţii, spermatogoniile străbat toate stadiile
gametogenezei masculine în urma căreia se formează celula sexuală masculină
matură şi anume spermatozoidul. Toate etapele gametogenezei masculine au loc
la nivelul tubilor seminiferi, în ambele testicule.
 Ultima etapă a gametogenezei masculine se realizează la nivelul tractului
genital feminin după copulaţie.
Gametogeneza masculină are 2 procese:
1.Spermatogeneza – etapa finală este stadiul de spermatidă.
2. Spermiogeneza – de la spermatidă la spermie (celulă mobilă, aptă de
fecundaţie).
1. SPERMATOGENEZA
Din celulele germinale primordiale, prin diviziuni mitotice obişnuite rezultă
spermatogonii I care sunt de două tipuri:
 de tip A – celule suşe (de origine), care nu se divizează;
 de tip B – celule care prin mitoză dau naştere la spermatogonii tip II.
Spermatogoniile II, prin diviziuni mitotice (minim două) se transformă
în spermatocit I (2N), care intră după pubertate în diviziunile de
maturaţie.
Această etapă presupune migrarea spermatogoniei printre celulele Sertoli
către lumenul central al tubilor seminiferi. Doar spermatogoniile ce reuşesc să
depăşească bariera realizată de celulele Sertoli se vor modifica şi se vor
transforma în spermatocite primare.
Prin intermediul unei diviziuni meiotice fiecare spermatocit I (2N) se va
transforma în două spermatocite secundare (N). Acestea la rândul lor se vor diviza
în spermatide (N).
Pe durata evoluţiei de la spermatogonie la spermatidă, informaţia genetică
(cuprinsă în cei 46 de cromozomi dispuşi în 23 de perechi) se va diviza, astfel încât
la final fiecare spermatidă va conţine doar 23 de cromozomi.
2. SPERMIOGENEZA
Spermiogeneza este un proces fără diviziune de transformare a spermatidei
în spermatozoid = gamet adult, la care s-a dezvoltat aparat locomotor.
Fazele în urma cărora se formează spermatozoidul sunt:
 Nucleul spermatidei devine omogen prin amestecarea cromatinei
(materialului genetic);
 Citoplasma se alungeste;
 Aparatul Golgi se aşează pe unul dintre polii nucleilor, care devine pol
anterior şi formeaza ACROZOMUL.
 Unul dintre centrioli se aşează la polul opus al nucleului şi se va numi
centriol proximal.
 Celălalt centriol devenit centriol dorsal/distal emite un filament.
Centriolul distal se împarte in două părţi:
 o Parte iniţială = buton terminal. Acesta rămane legat de filament;
o Parte distală = inel terminal. Inelul terminal glisează de-alungul
filamentului; între butonul terminal şi inelul terminal mitocondriile se
aşează spiralat (9 spire) formând vagina mitocondrială.
Spermatidele se vor alungi şi îşi vor modifica caracteristicile,
transformându-se în spermatozoizi.
Fiecare spermatozoid prezintă următoarele componente: cap, gȃt şi coadă.
La nivelul capului spermatozoidului se localizează nucleul celular (acesta
conţine informaţia genetică şi jumătate din numărul de cromozomi). Are formă
uşor turtită şi prezintă anterior acrozomul ce conţine enzime (hialuronidază şi
enzime proteolitice) ce facilitează pătrunderea în ovul. El are pe cele două feţe
câte un şanţ oblic, cu rolul de a transforma mişcarile laterale ale cozii în mişcare
de înşurubare.
Gȃtul conţine centrioli ce pot fi proximali sau distali.
Coada spermatozoizilor are trei porţiuni:
 piesa intermediară (pars media) are o structură tubulară şi prezintă
filament învelit în mitocondrii cu dispoziţie spiralată. Aceasta este
componenta ce furnizează energie spermatozoidului pentru a se
mobiliza la nivelul tractului genital feminin.
 partea principală – parsprincipalis este alcătuită din filament învelit în
membrana celulară. Aceasta este cea care determină motilitatea
spermatozoizilor, printr-o mişcare flagelară
 partea terminală – pars terminalis la care întâlnim doar filament.
Viteza de deplasare a unor spermatozoizi normali ȋn mediu lichid este de 1-
4 mm/min. Activitatea lor este mult mai mare ȋn mediul neutru sau uşor alcalin şi
este inhibată ȋn mediul acid (ȋn mediul foarte acid apare moartea
spermatozoizilor).
Pentru a parcurge ȋntreg epididimul, spermatozoizii au nevoie de cȃteva
zile, aici dezvoltȃndu-se capacitatea de mişcare. În lichidul epididimar există
proteine ce inhibă motilitatea spermatozoizilor pȃnă la ejaculare.
Durata necesară unui spermatozoid pentru a străbate tractul genital
feminin, de la nivel vaginal până în trompele uterine este cuprinsă ȋntre 5 şi 68 de
minute, iar durata maximă a motilităţii acestora este de 85 de ore.
Ȋn momentul interacţiunii cu ovulul, apare o maturare a spermatozoidului
ce poartă denumirea de reacţie acrozomială, moment ȋn care sunt eliberate
enzime precum hialuronidaza, substanţe tripsinice şi acrozina, necesare pentru a
se reuşi penetrarea coronei radiate şi a zonei pellucida a ovulului. 
 Ovogeneza
Are loc la nivelul gonadei feminine, respectiv ovarul. La acest nivel
cordoanele genitale se fragmentează şi se asează în jurul ovocitelor, formând
foliculi ovarieni.
Începe la sfârşitul lunii a III-a de v.i.u (viaţă intrauterină); ovogoniile se divid
mitotic astfel încât în luna a V-a v.i.u numărul acestora ajunge la 6 milioane. O
parte dintre acestea se transformă în ovocite I, iar o parte dintre ovocitele I intră
deja în profaza diviziunii de maturaţie.
În urma unor procese de degenerare celulară, numarul ovogoniilor (mai
puţin) si al ovocitelor primare (majoritare) se reduce până la naştere la
aproximativ 700.000-2 milioane. Numărul acestora descreşte până la pubertate,
când rămân aproximativ 40.000. Dintre aceştia doar 300-400 se vor maturiza.
După naştere, ovocitele primare intră în faza de aşteptare sau profaza
suspendată. Din acest moment, ovocitele primare le putem găsi în două stadii:
(între 14 ani şi 45-50 ani):
 Rămân în faza de diploten a profazei primare;
 Depăşesc profaza, rămânând între profază şi metafază = dictioten.
La pubertate începe ciclul ovarian, în cursul căruia are loc maturarea lunară
a câte unui folicul ovarian.
Ciclul ovarian are două componente:
 ciclul folicular – cuprinde evoluţia foliculului ovarian, ovulaţia şî
formarea corpului galben;
 ciclul ovogenetic – cuprinde evoluţia ovocitului I până la ovulaţie.
Ciclul folicular
Celulele folicului primordial devin cubice, se vor numi celule foliculare, iar
foliculul se va numi primar. Iniţial celulele foliculare vin în contact direct cu
membrana ovocitului primar.
Celulele foliculare secretă spre interior mucopolizaharide (glicoproteine)
care formează o membrană acelulară, anhistă (= zona pellucida). Între aceasta şi
membrana ovocitului primar se delimitează spaţiul perivitelin în care vor ajunge
globulii polari.
Sub influenţe hormonale, mai ales FSH, celulele foliculare se divid, se
multiplică, formând mai multe straturi celulare în jurul ovocitului. Acest stadiu se
numeşte folicul de creştere sau evolutiv. Straturile periferice de celule foliculare
trimit prelungiri digitiforme ce traversează membrana pellucida, venind în contact
cu membrana ovocitului (ajută la transportul de nutrienţi şi hormoni).
 Între celulele foliculare apar spaţii de clivaj umplute de lichid folicular, spaţii
care confluează formând cavitatea (antrumul) folicular. Foliculul se va numi
folicul pe cale de maturaţie sau cavitar/veziculos.
În urma aparitiei cavităţii foliculare, celulele foliculare se rearanjează,
formând:
 Corona radiata- celulele foliculare din jurul ovocitului;
 Stratul granulos = celulele foliculare perferice;
 Cumulus proliger/cumulus oophorus = zona de trecere între corona
radiata şi stratul granulos.
Foliculul în curs de maturaţie are o dimensiune de 6-12 mm. Acesta creşte
până la aproximativ 20-25 mm, devenind folicul matur de Graaf. În interiorul său
ovocitul II măsoară aproximativ 100 µm.
În toate stadiile foliculul este înconjurat de o membrană conjunctivă, teaca
foliculului sau membrana Koeliker-Slavjanski. În jurul acestei membrane folicululul
ovarian prezintă tunicile:
 Internă, formată din capilare înconjurate de celule endocrine, ce
secretă estorgen;
 Externă, structură conjunctivă cu plexuri vasculare din care se
desprind capilarele tunicii interne.

Ciclul ovogenetic
Are loc în paralel cu ciclul folicular. Reprezintă totalitatea transformărilor
pe care le suferă celula germinală feminină până la stadiul de ovul. Ovocitul
primar îşi definitivează diviziunea primară devenind ovocit secundar.
Acesta păstrează mare parte din materialul citoplasmatic (din volum).
Ovocitul secundar intră în diviziunea secundară şi când ajunge în metafază are loc
ovulaţia. In urma ovulaţiei ovocitul aflat în metafaza diviziunii secundare este
captat rapid (max 2 minute) de trompa uterină; ovocitul II va ajunge ovul numai în
condiţiile fecundaţiei.
Ovulaţia
Reprezintă procesul prin care ovocitul II aflat în metafaza diviziunii
secundare este eliminat pe suprafaţa ovarului în urma ruperii folicului matur de
Graaf. Este un proces spontan, ritmic, independent de activitatea sexuala. Este un
proces activ aflat sub dependente multiple:
 Nervoase (cortex cerebral, sistemul limbic)
 Hormonale (axul hipotalamo-hipofizar)
 Locale-ovariene- ciclurile folicular si ovogenetic.
 Are loc în ziua 14 +/- o zi a ciclului menstrual, măsurat de la prima zi a
menstruaţiei.
În acest moment foliculul matur a ajuns la dimensiuni maxime, bombează
pe suprafaţa ovarului, unde apare prin colabare vasculară o zonă mai albicioasă
numită stigma. În jurul acesteia, vasele ovariene se dilată, formând un inel
hiperemic. Datorită presiunii dezvoltate de lichidul folicular şi a unor procese
locale enzimatice, suprafaţa ovarului este ruptă împreună cu stratul granulos al
folicululului.
Ovocitul II înconjurat de zona pellucida şi corona radiata ajunge pe
suprafaţa ovarului, de unde este captat in maxim 2 minute prin absorbţie tubară.
El se deplasează prin lumenul trompei datorita mişcarilor active peristaltice
ale acesteia şi mişcărilor epiteliului ciliat. Ovocitul II ajunge în treimea laterală a
trompei, unde are loc în mod normal fecundaţia.

Evoluţia corpului galben

În urma ovulaţiei, folicululul de Graaf restant ( ce conţine strat granulos,
cumulus oophorus şi tunicile lui) rămân în corticala ovarului, transformându-se în
corp galben. Acesta suferă 2 tipuri de transformări:
 Imediate şi constante;
 La distanţă ( în funcţie de fecundaţie).
Foliculul restant sufera modificări:
 Pereţii se cudează (se încreţesc) şi sunt invadaţi de vase din jur;
 Celulele foliculare se hipertrofiază (cresc) şi se vor numi celulele
luteotrofe. Ele se încarcă cu un pigment galben şi încep secreţia de
progesteron.
Dacă fecundaţia nu are loc, corpul galben mai creşte şi secretă progesteron
încă 8-9 zile, până în ziua 24, după care el involuează, se fibrozează, devine
cicatriceal = corp albicans.
Dacă fecundaţia are loc, celulele embrionare din sinciţiotrofoblast secretă
un hormon care menţine activitatea corpului galben. Acesta creşte mult în volum,
ajungând în lunile 3-4 de sarcină să reprezinte 1/3 - 1/2 din ovar. În toată această
perioadă corpul galben de sarcină secretă progesteron absolut necesar pentru
pregătirea mucoasei uterine. În absenţa progesteronului (ex: ablatie, administrare
de anticonceptionale) sarcina nu se dezvoltă.
 Ciclul endometrial
Reprezintă totalitatea modificărilor ciclice pe care le suferă mucoasa
uterină în cursul ciclului ovarian, cu scopul de a pregăti implantarea (nidaţia)
embrionului.
Mucoasa uterină, numită endometru, este un epiteliu unistratificat cubic,
aşezat pe o membrană bazală. Edometrul vine în contact direct cu miometrul
(stratul muscular uterin), deoarece uterul nu are tunică submucoasă.
Endometrul are 3 straturi:
 Bazal-regenerativ, ce corespunde fundurilor glandelor uterine, pe
seama cărora se reface mucoasa;
 Spongios, corespunde părţilor dilatate ale glandelor uterine;
 Compact, corespunde suprafeţei mucoasei uterine şi orificiilor
glandelor.
Endometrul are surse de vascularizaţie prorpii cu originea în plexuri
vasculare din grosimea miometrului. Din aceste plexuri se desprind 2 grupuri de
arteriole:
 Arteriole scurte, ce ajung doar în stratul bazal;
 Arteriole lungi, spiralate, ce ajung în straturile spongios şi compact.
Ele sunt vase hormonodependente, funcţionale în sensul că în momentul
scăderii concentratiei de hormoni (mai ales progesteron) ele fac vasoconstricţie
determinând ischemie şi apoi necroza straturilor spongios şi compact.
Ciclul endometrial are trei faze:
 Etapa menstruală, ce durează 2-4 zile, prin care se elimină stratul
superficial al endometrului; aceasta determină o hemoragie
fiziologică normală, periodică, lunară, prin care este eliminată o
cantitate minimă, variabilă de sânge (aproximativ 35ml), sânge care
nu coaguleaza;
 Etapa proliferativă, în care sub acţiunea hormonilor estrogeni se
produce refacerea mucoasei uterine refacerea glandelor şi a vaselor
de sânge;
 Etapa secretorie, determinată de progesteron, în care se produce
ramificarea glandelor, spiralizarea şi ramificarea vaselor,
decidualizarea celulelor endometriale, toate acestea permiţând
nidarea embrionului, proces ce se petrece aproximativ in cea de-a
cincea zi de la fecundaţie.
 Dacă ovocitul nu este fecundat, degenerarea corpului galben determină în
zilele 26-28 o reducere importantă a nivelurilor de hormoni, în special
progesteron, ceea ce induce etapa menstruală a ciclului endometrial următor.