Metodele de învățământ constituie instrumente indispensabile în mâna dascălului, sunt
calea eficientă de organizare şi conducere а învăţării, un mod comun de а proceda care reuneşte într-un tot comun eforturile cadrului didactic şi ale elevilor. Sistemul metodelor de învăţământ conţine: - metode tradiţionale, cu un lung istoric în instituţia şcolară şi care pot fi păstrate cu condiţia reconsiderării şi adaptării lor la exigenţele învăţământului modern; - metode moderne, determinate de progresele înregistrate în ştiinţă şi tehnică, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare ştiinţifică, punându-l pe elev în situaţia de a dobândi cunoştinţele printr-un efort propriu de investigaţie experimentală; altele valorifică tehnica de vârf (simulatoarele, calculatorul). La sesiunile de formare în cadrul proiectului CRED am făcut o analiză detaliată a tipurilor de metode și am înteles că acestea sunt mijloace de dezvoltare a competențelor elevilor. Rolul profesorului nu este acela de furnizor de informații, ci de ghid care însoțește și îndrumă elevul pe drumul spre cunoaștere, el devenind organizator al unui mediu de învăţare adaptat particularităţilor şi nevoilor beneficiarilor, facilitând procesul învăţării şi dezvoltarea competenţelor. În predarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competențele cadrului didactic de а crea oportunități optime de învățare pentru fiecare elev, astfel că acesta trebuie să creeze un climat stimulativ pentru învățarea activă și pentru motivarea elevilor, dar și să acționeze adecvat și adaptat nevoilor grupului. Alegerea unor metode didactice eficiente reprezintă o decizie de mare complexitate pentru profesorul care lucrează cu elevi ce prezintă diferite tipuri de deficiențe, acesta fiind nevoit să selecteze acele metode care să dezvolte capacitatea de comunicare și cooperarea elevilor, gândirea critică și creativitatea, abilitățile de relaționare și de lucru în echipă, atitudinea pozitivă și implicarea în propria formare, dar și responsabilitatea.
„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Managementul timpului în 4 pași: Metode, strategii și tehnici operaționale de gestionare a timpului în favoarea ta, de echilibrare a obiectivelor personale și profesionale