Povestea vrăjitoarei Bruta

Sunt Purple, o vrăjitoare de gradul zero. În fiecare zi învăţ la Şcooleeria doamnei

Bruta. Poate acest lucru este cel mai problematic dar în acelaşi timp şi cel mai interesant din
viaţa mea. Trăiesc în Pădurea Nopţii Dorite: noi, fetele de 13 ani, trăim în clanuri de creaturi
ale pădurii de care am fost adoptate. Fiecare s-a trezit în pădure aşa... dintr-o bucată, chiar de
mici fiind împrăştiate peste tot în păturele de sugari. Prima creatură care s-a apropiat de noi a
devenit protectorul copilului respectiv. De mine s-a alipit Ginta Cucuvelelor, o adunare de
bufniţe sălbatice care m-au crescut şi m-au părăsit la vârsta de 13 ani la Şcooleeria doamnei
Bruta.
Cine-o fi ea? Bat la uşa casei din muşchi verde de copac şi de mătasea broaştei. Yuch!
Îmi răspunde o bătrână care are cute adânci ca valurile pe toată faţa, un ochi mare şi roşu
parcă ieşit din orbită alături de un ochi mic şi negru, un nas coroiat şi lung plin cu negi, o
gură cu buze subţiri, uscate şi mursecate, două urechi ca de spiriduş rău, dinţi lipsă şi-un păr
gri, soios şi lung până la picioare.
- Bunăă, fatăă miicăă... zise aruncându-mi un rânjet hidos baba Brută. Haii! Lângăă
feteleee celelaltee, şi-mi trase un alt zâmbet dezvelindu-şi podoabele galbene care-i mai
rămăseseră în gură – trei la număr.
Am intrat într-o încăpere mare în care se înghesuiau 13 fete de vârsta mea. Nu aveau
nimic neobişnuit, poate doar faptul că purtau straie grele, negre iar pe cap le cădea o pălărie
cu boruri largi şi un ţugui mai mare decât capul lor. Aşa era îmbrăcată şi Bruta, numai că
ţuguiul său aproape că-i turtea faţa. Fetele se ridicară solemn şi salutară ridicându-şi măturile
din dotare. Câteva fete stăteau la colţ, în picioare purtând zdrenţe şi având ţuguiul de la
pălării tăiat şi aveau câte un făraş în mână. Am mai observat ciudatele plete de diferite culori
şi forme pe care le purtau fetele. Şi mai ales faptul că cele de la colţ nu aveau deloc podoabă
capilară. În faţa încăperii trecu Chubba, o fata extrem de rotofeie, care-şi flutură mâna în
semn de tăcere şi începu să turuie:
- Cele 13 Reguli ale Şcooleeriei sunt:
1. Nu o enervaţi şi nu ieşiţi din cuvântul fantasticei doamnei Bruta;
2. Nu furaţi, nu glumiţi, nu râdeţi, nu vorbiţi tare (doar dacă aveţi acordul doamnei Bruta);
3. Nu faceţi vrăji nesupravegheate şi nu zburaţi cu măturile prin casă;
4. Nu dăm stingerea la altă oră decât la 13:00, trezirea la 00:00;
5. Nu faceţi mofturi la mâncarea doamnei Bruta;
6. Nu aveţi voie să ieşiţi din casă;
7. Nu vă daţi jos uniformele niciodată;
8. Nu vă creaţi prieteni imaginari, nu visaţi, nu fiţi originale;
9. Nu vă lăsasţi pe tânjală;
10. Nu creaţi probleme;
11. Nu vorbiţi neîntrebate;
12. Nu o desconsideraţi pe doamna Bruta;
13. Nu intraţi în debara! (Chubba tuşi pentru efect şi-mi zâmbi fals).
După această înşiruire ridicolă a regulilor ce „Nu trebuie să îndrăzneşti nici măcar să
gândeşti că le vei încălca!” urmară un set de instrucţiuni plicticoase de folosire a măturii ca
ustensilă de curăţat – pentru început. Apoi a avut loc un moment bizar în care doamna Bruta a
spus:
- Butterr, Flyy, Wolferinee, elee suntt pedepsitee! Astăzii nuu vorr purtaa perucăă!
Nuu veţii aveaa veşmântull vrăjitoarelorr caree văă reprezintăă demnitateaa, ţuiguiull sacruu
– mândriaa. Iarr făraşull pee caree aveţii voiee să-ll purtaţii estee ceaa maii bunăă formăă dee
dispreţţ – nesimţiree! Râdeţii dee elee!
Pe dată o sumedenie de râsete ascuţite caracteristice vrăjitoarelor se răspândiră în sală
şi m-am uitat puţin cu milă la fetele care stăteau cu spatele drept la perete neavând curajul
nici să se întoarcă cu faţa la „preafericita audienţă”. Locul acesta este atât de bizar... mai ales
doamna Bruta care pe lângă faptul că impune reguli stupide, pedepseşte prin umilinţă. Ca să
nu mai amintim că vorbeşte cu un ecou ciudat.
Chubba anunţă:
- Este ora 11:00 dimineaţa, pe lângă episodul de astăzi cu „pedepsitele” care au
încălcat regula 13 (au intrat în debara) – care este poate cea mai importantă dintre ele – am
vrea să vă anunţăm că a sosit ora mesei!
Cu un entuziasm fals toată lumea a pornit cu paşi grăbiţi într-o altă încăpere populată
de mese. M-a aşezat într-un loc oarecare şi am început o scurtă conversaţie lipsită de interes
cu Chubba:
- Din ce gintă ai făcut parte? m-a întrebat ea suspicioasă.
- Din Ginta Cucuvelelor, dar tu? am întrebat politicoasă.
- Din Clanul Porcilor Mistreţi, eu sunt preferata doamnei Bruta, rânji. Eşti nouă pe-
aici şi-acum că ai sosit şi tu vom fi în sfârşit 13 fete!
- De ce este atât de important să fim 13 şi, mă rog, de ce te interesează ginta mea? am
răspuns eu.
- Treaba cu ginta te va ajuta la avansarea în grad şi în simpatie deoarece pentru
doamna Bruta contează mai mult din ce familie provii, spuse Chubba, apoi notă într-un
carneţel: Cucuvele = gradul 0, fără multă simpatie. Mă tem că la cealaltă întrebare nu îţi pot
răspunde, şi adoptă o mină sfidătoare.
Veni mâncarea: ca antreu – gheare şi cozi de şopârlă, la felul întâi – supă de broască,
felul al doilea – friptură de şobolan cu garnitură de gândaci iar la desert – mâl de baltă pasat
cu bucăţele discrete de iarbă-neagră. Am privit cu groază cum toate fetele mâncau acele
scârboşenii, cum trebuia să lupţi ca să fii apreciat nu numai pentru gintă, dar şi pentru cât şi
cum mănânci. M-am străduit să înghit tot dar fără nici un chef; apoi, după ce am răzbit acest
chin herculean, am luat lingura de lemn şi am început să bat fără vlagă în blidul gol făcând o
larmă nemaiîntâlnită. Doamna Bruta a ieşit ca o furtună din bucătăria sa, a apucat castronul şi
lingura cu graţia unei domniţe şi mi-a pus castronul în cap, începând să bată sălbatic cu
lingura şi făcându-mi o zarvă în urechi de nici nu mai vedeam bine.
- Râdeţii! Şi râse şi Bruta, dezvelindu-şi cei trei dinţi ai săi, apoi trimise pe toată
lumea la culcare. După ce mă trase aprig de urechi, mă trimise şi pe mine la culcare.
Ce-i drept, când eram în Ginta Cucuvelelor trebuia să mă culc aproape la aceeaşi oră
dar bufniţele îmi ziceau că „somnul nu este un lucru controlabil aşa cum nici un şobolan
obosit nu poate răpune o pisică trează!”.
Toate fetele dormeam într-o încăpere. M-am apropiat tiptil de Wolferine şi i-am
şoptit:
- Cum ai îndrăznit să te duci în debara?
- Ştiu că acolo se află toată slăbiciunea Brutei... Am făcut un pact cu Haita Lupilor, ei
mi-au spus că voi putea să o înfrâng pe vrăjitoare aflându-i şi profanându-i secretele,
murmură Wolferine sigură pe sine.
- Şi cine te-a prins? Trebuie să scap de-aici, acest loc mă dezgustă.
- Chubba află totul. Pârăşte tot. Fereşte-te de grăsanca aia, vei avea probleme. Un
lucru ştiu sigur... noi nu facem parte din locul acesta , animalele nu ne sunt părinţi ci tutori
impuşi de Bruta. Undeva, departe, se află adevăratele noastre case. Dar nu este timp! Trebuie
să facem ceva...
- Toţi dorm, încă mai putem cotrobăi prin debara, am convins-o eu.
Am mers pe vârfuri; aproape mângâiam podeaua încercând să nu facem nici un
zgomot. Wolferine găsi bâjbâind debaraua – era doar un simplu dulap din lemn de nuc.
- Şi-acum? parcă-mi venea să mă întorc la culcare, dar am primit un răspuns hilar şi
neaşteptat:
- Îl rugăm frumos să se deschidă...
N-am mai râs, totul era prea ciudat. Am rostit „cuvintele magice” – Te rugăm frumos
– cel puţim de 100 de ori până când uşile dulapului se deschiseră fără zgomot. Am intrat.
Terfeloage: Jurnalul Brutei, Cartea reţetelor care nu le plac copiilor, Magie pas cu pas, un
cazan şi multe borcane cărora nu doream să le ştiu conţinutul. Totul se anunţa straniu şi
dezgustător. Jurnalul însă ne-a făcut cu ochiul, aşa că l-am luat şi l-am cercetat:

„Jurnal afurisit,
Azi îţi scriu, urăsc locul acesta mizerabil. Mi-ar plăcea să nu mai existe soare. Să nu mai
existe oameni care au vârsta de 13 ani. Poate dacă voi găsi autorul perfect care să mă ajute să
găsesc un copil inocent, poate că voi putea să distrug Soarele ca să pot dormi tot timpul şi să
creez propriul univers – Rău.”
Doar atât am citit şi mi-era deja frică. Planurile malefice care umpleau paginile
bietului carnet ros de vreme mă îngrozeau. Sigur acele reguli impuse sunt lucrurile pe care le
urăşte Bruta la copii. Am privit în ochiul de geam – zăbrelit. Desigur – copacii arată groaznic,
ca nişte gheare interminabile şi negre, ziua e ciudată, ca un fel de ceaţă, nu există iarbă, flori,
iar animalele au o privire ciudată şi amărâtă şi ştiu să vorbească. Totul e creat din răutatea
Brutei, din vrăjile executate zi şi noapte, care i-au dat şi îngrozitoarea înfăţişare ce îi descrie
limpede lipsa de suflet. Iar animalele... sunt acei copii care au trecut de vârsta de 13 ani,
rămaşi inutili de acum pentru această Brută. 13 este cifra care o ajută să execute acea vrajă-
afurisită...
- Cee drăguţţ... Bruta stătea în dreptul uşii de la dulap, secondată de Chubba.
- Pedeapsă, doamna Bruta! guiţă somnoroasă Chubba.
- Nuuu! Ee maii multt de-atâtt ... Acumm îmii ştiuu toatee surprizelee dee mâinee,
toatee gândurilee pee caree lee amm pentruu voii...
- Nu încerca să ne fraiereşti, am strigat. Crezi că trebuie să ne sacrificăm cu toţii
pentru un moft de om nebun? Crezi că vei ajunge undeva cu răutatea ta? Oare toată lumea e a
ta? De ce ne răpeşti? Ca să ne umileşti, să ne cheleşti, să ne foloseşti pentru ca în final să ne
omori?
Nu credeam că pot spune aceste lucruri. Bruta avea ochii ieşiţi din orbite, furia o
stăpânea, avea un rânjet tâmp şi mă scruta în felul ei indescriptibil. O împinse pe Chubba, în
timp ce-i strecură în palmă o bucată de hârtie galbenă, roasă de ani:
- Citeşte! Tare! zbieră Bruta şi le trezi pe toate fetele.
Cu o voce solemnă, răguşită, Chubba începu bâlbâit:
- „În anul 0 Bruta, o vrăjitoare tânără, dorea enorm să îşi creeze propria planetă
populată de sclavi-copii. Dar pentru acest lucru îi trebuiau 13 copii de 13 ani care să aibă
curaj nebunesc, răutate, inocenţă, responsabilitate, să aibă o memorie bună şi să poată fi uşor
manipulaţi. Dar ceva o împiedica pe Bruta să facă toate acestea: inima bună, înfăţişarea,
caracterul omenesc şi Soarele – care nu poate fi învins. Dar Bruta va teroriza şi va răpi copii
nevinovaţi, se va folosi de talentul lor şi, cine ştie, poate va reuşi.”
- Cine a scris povestea asta? E ridicolă şi plină de răutăţi pe care nici nu doream să le
aud!
- Euu, vreauu săă vadăă lumeaa , săă măă poatăă ajutaa... mormăi Bruta. Săă
păcălescc lumeaa.
- N-ai scris-o tu, oricât ai fi de vrăjitoare. Să scrii nu-i lucru simplu! Toţi mă priveau
şocaţi. Dacă ai de gând să trimiţi foaia asta în lumea de unde venim noi cu-adevărat, nu te va
crede nimeni. Bufniţele m-au învăţat să scriu şi să citesc, nu ştiu cine sunt ele dar îmi vor
deveni prieteni.
- Nuu amm scriss euu acestt lucruu, pee vremurii toatăă familiaa Bufniţelorr mi-aa
completatt jurnalull, amm scriss doarr oo micăă partee pee caree săă oo vadăă toţii, săă măă
ajutee ceii miloşii.
Abia aşteptam să răsară Soarele – Bruta nu iese niciodată din casă pe lumină. Dar
Soarele răzbeşte cu greu aceste meleaguri.
-Wolferine, fetelor, veniţi după mine! am strigat şi am alergat de mână toate afară, în
bătaia Soarelui strălucitor. Chubba alergă şi ea după noi ca să ne prindă.
- Încălcaţi regulile! Trebuie să o descurajăm pe Bruta, mi-am îndemnat tovarăşele de
captivitate.
 Am auzit răgete cu ecou din casă în timp ce noi făceam hărmălaie, alergam, râdeam,
ne trânteam pe jos, ne căţăram prin copaci şi ne întindeam pe pământul negru uitându-ne
visătoare la Soarele palid care se chinuia să apară pentru salvarea noastră. Fiecare făcea câte
ceva. Bruta moşmondea prin casa verde.
- Wolferine, ce-ai făcut?
- I-am rupt cartea de magie! Acum n-o să mai reţină nimic.
Bruta ieşi din casă, căzu în genunchi neputincioasă, privi spre Soare, ridică pumnul
către cer şi se prăbuşi la pământ răpusă de razele firave. Bunătatea a învins! Copiii au învins!
Animalele se preschimbară la loc în copii, plantele se transformară, iar numele de Pădurea
Nopţii DORITE a rămas doar o glumă veche de pe vremea unei vrăjitoare nebune pe care
nimeni nu o va crede că a existat vreodată...
Noi copiii ne-am trezit acasă, ne-am frecat la ochii cu neîncredere, şi ne-am şters din
minte acest gând nebunesc cu vrăjitoare care a existat. Vrăjitoare de multe feluri există zi de
zi sub diferite forme – gânduri, întâmplări marcante, coşmaruri sau persoane rele. Ca să
scăpăm de ele trebuie să fim noi înşine, niciodată să nu ne descurajăm, să luptăm, să fim
buni, să fim originali, să fim rebeli, excentrici – să fim puţin copii... în fine să încălcăm cât
putem regulile Brutei...