AŞEZAREA DACICĂ DE LA AGRIŞU MARE – PÂRÂUL VALEA

MARE, JUDEŢUL ARAD*

Eugen D. Pădurean**
Alexandru Berzovan***
Introducere
Localitatea Agrişu Mare se află situată la contactul dintre Munţii
Zarandului şi Câmpia sub colinară a Cigherului, într-un relief de glacis
piemontan 1 . Relieful caracterizat de prezenţa unor culmi domoale uşor
înclinate de la nord spre sud şi a unor văi largi ocupate de o reţea
hidrografică bogată, oferă condiţii deosebit de favorabile existenţei unor
aşezări omeneşti.
Prin prezenta comunicare, la repertoriul arheologic deja cunoscut al
localităţii Agrişu Mare2, mai adăugăm o nouă descoperire o aşezare dacică
de secolele I – III d.Hr.
Descrierea aşezării
Aşezarea pe care o prezentăm a fost descoperită în vara anului 1998,
cu ocazia unor cercetări de suprafaţă efectuate în hotarul localităţii3. Este
localizată la 46° 15' 33.55'' N, respectiv 21° 45' 01.34'' E (coordonatele
reprezintă, convenţional, centrul aşezării), la circa 380 m de actualul colţ
sud-estic al satului în zona confluenţei pârâului Valea Mare cu pârâul Culia
(numit pe unele hărţi, Pârâul Bolundului). Am putut constata că aşezarea
ocupă o suprafaţă destul de mare, pe terasele din stânga şi din dreapta Văii
Mari (vezi pl. I/2 şi pl. IX). Pe malul drept mai înalt al pârâului Valea Mare,
se observă cu uşurinţă în profilul natural conturul unei locuinţe adâncite
(vezi pl. III/2).
Boturile de terasă situate în imediata apropiere a confluenţei celor
două pâraie au fost delimitate de restul teraselor prin intermediul unor
şanţuri, rezultând astfel două incinte cu aspect de fortificaţie, incinte pe care
le-am denumit convenţional incinta A şi incinta B. Le vom descrie în cele ce
urmează.
Incinta denumită de noi A (46° 15' 33.74'' N, 21° 45' 03.35'' E) se
găseşte pe malul drept al Văii Mari, la confluenţa sa cu pârâul Culia. De o

*Comunicare susţinută la simpozionul „Cultură şi civilizaţie în Banatul istoric.

Istoria învăţământului din Banat”, Universitatea de Vest, Timişoara, 25-26 mai 2011.
**Colaborator extern al Complexului Muzeal Arad, padurean.eugen@yahoo.com.
***Masterand în cadrul Universităţii „Babeş–Bolyai”, Cluj-Napoca,
berzovanalexandru@gmail.com.
1 P. Tudoran, Ţara Zarandului – studiu geoecologic, Ed. Academiei, Bucureşti 1983, p.

49 şi fig. 19; Pop P. Grigor, Dealurile şi câmpia de vest, Oradea, 2005, p. 89.
2 Vezi în acest sens Repertoriul arheologic al Mureşului inferior, Ed. Orizonturi

Universitare, Timişoara 1999, loc. Agrişu Mare, p. 31-32.

3 Ulterior, în luna septembrie a anului 2011, autorul şi coautorul acestui articol au

salvat din perimetrul aşezării, mai exact din albia pârâului Valea Mare, mai multe
fragmente ceramice, litice şi osteologice, care alături de cele salvate în anul 1998,
vor fi donate, după publicare, Complexului Muzeal Arad.
31
formă elipsoidală, având un mic platou în partea superioară (16, 50 x 12 m),
domină cu circa 5 m diferenţă de nivel firele celor două văi, delimitându-se
clar de terenul din jur (vezi pl. II/1,2 şi pl. III/1). În partea de sud-est,
incinta este despărţită de terasele adiacente printr-un şanţ adânc de 2 m şi
cu o deschidere de circa 6,5-7 m. De pe pantele erodate am putut salva mai
multe fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată şi mai multe
fragmente de chirpici, sesizând totodată prezenţa unor urme consistente de
cenuşă şi de arsură.
Incinta denumită de noi B se găseşte în imediata apropiere a incintei
A, pe malul stâng al Văii Mari, fiind încadrată de pârâul Culia (45° 15'
32.84'' N, 21° 45' 01.59 E''). Este separată de terasa adiacentă printr-un şanţ
în formă de arc de cerc (vezi pl. IV/1, 2) lung de cca. 30 m, cu o deschidere
la gură de cca. 5 m. şi o adâncime de 1, 70 m. Platoul închis de şanţ are
dimensiunea de 30x 28 m. Din malul înalt prăbuşit al incintei B am putut
recolta câteva fragmente ceramice şi de chirpici.
Ne întrebăm dacă cele două incinte delimitate de câte-un şanţ vor fi
format sau nu iniţial o singură suprafaţă. În situaţia în care şanţul incintei A
ar fi fost racordat la şanţul incintei B ar fi rezultat o „fortificaţie” interesantă
şi curioasă în acelaşi timp, formată din cele două boturi de terasă izolate,
printre care s-ar fi strecurat firul văii Pârâul Mare.
Descrierea materialului arheologic
Materialul arheologic descoperit, nu prea bogat, constă din
fragmente ceramice, fragmente de chirpici, material litic şi material
osteologic. Ceramica este foarte fragmentară. Întâlnim atât ceramica lucrată
cu mâna, cât şi ceramică lucrată la roata olarului. În stadiul actual al
cercetărilor, în cadrul materialului salvat, procentual, domină uşor ceramica
lucrată la mână.
a) Ceramica lucrată cu mâna: pasta conţine mult nisip, paiete de
mică şi pietricele în procent scăzut. Culoarea predominantă este cea brună,
brun-gălbuie, uneori cu pete negricioase. Am putut reconstitui cu
certitudine următoarele forme: vasul-borcan (pl. V/2; pl. VI/1), strachina (pl.
VII/2), cana (pl. V/3, VI/4), vasul-pepene (pl. V/1). Ornamentele, destul de
sărace, constau din ornamente plastice – brâu alveolar orizontal (pl. V/2;
VI/3), sau ornamente incizate – striuri orizontale, pe un mic fragment
ceramic neilustrat.
b) Ceramica lucrată la roata olarului: este confecţionată din pastă
fină, bine arsă, majoritar cenuşie cu diverse nuanţe: cenuşiu-albăstruie, gri-
negricioasă, neagră la exterior şi interior cu miezul cenuşiu. Fragmentele
ceramice cărămizii la interior şi exterior şi miez cenuşiu sunt în număr
redus. Două mici fragmente ceramice din pastă fină bine arsă, de culoare
roşie-cărămizie pot fi de factură provincial-romană. Am putut reconstitui
următoarele forme: chiupul de mari dimensiuni – judecând după fragmentele
de pereţi groşi de cca. 1,6 cm (pl. VII/5), chiupul mijlociu cu buza profilată
„în trepte” (pl. VII/3), vasul-pepene transpus la roată (pl. VII/1-2), castronul
cu buza rotunjită (pl. VII/4, 7), fructiera cu buza nu prea lată – 4,5 cm (pl.
VIII/1). Ornamentele de pe ceramica lucrată la roată constau din linia
meandrică lustruită, realizată cu ajutorul unui instrument bont (pl. VII/5;

32
VIII/3), linii mici scurte, oblice spre dreapta, încadrate de caneluri
orizontale (pl. VII/6).
c) Obiecte de uz gospodăresc: dintr-o placă de piatră,
dreptunghiulară (14cm x 7, 5 cm x 1,5-2 cm) sa obţinut prin perforaţie
transversală o greutate, utilizată probabil la războiul de ţesut sau poate
chiar la pescuit (pl. VIII/2).
d) Fragmente de chirpici: din profilul natural situat pe malul drept al
Văii Mari, dar şi din albia pârâului şi din zona incintei A, am salvat
fragmente de chirpici cu impresiuni de material lemnos. Ele provin fie de la
pereţii incendiaţi ai unor locuinţe, fie, în unele cazuri, de la podina lor.
Discuţii
Pentru ceramica aşezării prezentate de noi, analogiile existente sunt
foarte numeroase – astfel, în zona arădeană ceramica descoperită de noi îşi
găseşte analogii în staţiuni precum Arad- „Pădurea Ceala” 4 , Moroda –
„Selişte”5 , Cicir – „La Gropi”6, Bârsa – „Valea Inicului”7, Chesinţ – „Pârâul
Roşia”8, Sâmbăteni – „Către Cicireni9, Sântana10. Analogii numeroase pentru
formele existente aici întâlnim şi în zona sud-carpatică, în mediul culturii
Chilia – Militari în aşezări precum cele de la Mătăsaru, Bucureşti-Militari,
Chilia11.
Repertoriul formelor ceramice, ornamentica dar mai ales analogiile
existente, fac aproape sigură atribuirea fără rezerve a acestei aşezări unei
comunităţi dacice.
Dacă atribuirea etnică nu comportă prea multe discuţii, încadrarea
cronologică a aşezării este destul de problematică. Materialului arheologic
fragmentar salvat nu a permis decât o reconstituire probabilă a unor tipuri
de vase, tipuri cu o existenţă de lungă durată în cadrul culturii materiale
dacice. În aceste condiţii, lipsiţi de orice fel de repere cronologice mai sigure
şi operând doar în baza analogiilor existente, nu putem propune decât
datări destul de largi, ce comportă o anumită doză de precauţie.
Astfel, puţinele materiale arheologice salvate în cadrul incintelor A
şi B ar putea fi datate, cu rezervele de rigoare, în intervalul secolelor I-II d.
Hr. O astfel de încadrare ar putea fi sprijinită de prezenţa fragmentului de

4 I. H. Crişan, Continuitatea dacică în Câmpia Aradului, în Apullum, VII/1, p. 16 şi fig.

1, 2, 3; E. Dörner, Urme ale culturii materiale dacice pe teritoriul arădan, Muzeul
Judeţean Arad, Arad 1968, p. 24.
5 S. Dumitraşcu, D. Mălăiescu, Fl. Dudaş, Aşezarea dacică de la Moroda din sec. II-IV

e.n., în Lucrări Ştiinţifice Oradea, seria B, 1970, p. 161-167, pl. I – V.

6 I. H. Crişan, op.cit., p. 247-248 şi fig. 4.
7 Ceramică gri cu consistenţă „cretoasă”, ornamentată cu benzi vălurite, databilă

larg în intervalul secolelor I-II d.Hr. Cercetări de teren inedite (1998).

8 E. Pădurean, Contribuţii la repertoriul arheologic de pe Valea Mureşului şi a Crişului

Alb, în Crisia, XV, 1985 p. 30; Ibidem, p. 38 şi pl. II/1-8.

9 Idem, Aşezări de secol III-IV pe cursul inferior al Mureşului, în Crisia, XVIII, 1988, p.

388, pl. X/4-16; XI/1-8.

10 E. Dörner, op.cit., p. 17.
11 Gh. Bichir, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, Ed. Academiei, Bucureşti 1984,

p. 32-33, 35, şi pl. XI/1-6, XII/4, pl. XVI/11-12, şi altele.

33
buză de fructieră din pastă cenuşie, lucrat la roată, specific mai degrabă
epocii regatului dac12, descoperit la marginea şanţului ce izolează incinta B.
Ceramica lucrată cu mâna şi la roată salvată din profilul natural unde am
observat locuinţa adâncită şi din albia pârâului Valea Mare, pe baza
analogiilor prezentate mai sus, aparţine unui nivel mai târziu (probabil
sfârşit de secol II- început de secol III d.Hr.). În aceste condiţii, par a se
contura existenţa a două perioade de locuire dacică: în secolele I-II d. Hr.,
respectiv II-III d. Hr.
Cât priveşte funcţionalitatea celor două incinte, ele puteau să fi avut,
ipotetic, rolul unor mici fortificaţii. Astfel, în zona de vest a Daciei pre-
romane cunoaştem numeroase puncte fortificate dacice de dimensiuni
similare, la Clit13, Botfei14 şi poate la Săvârşin – „Dealul Cruntava15”. Cu
toate acestea, dată fiind poziţionarea celor două incinte într-o zonă joasă, de
vale, dar şi arealul de vizibilitate destul de redus pe care îl au, fac puţin
probabilă interpretarea lor drept fortificaţii cu rol militar. Mult mai probabil,
cele două şanţuri puteau delimita anumite spaţii având o funcţionalitate
aparte de restul aşezării – locuinţe ale unor nobili locali, spaţii dedicate unor
activităţi cultuale, etc. Trecând peste aceste considerente, mai mult sau mai
puţin speculative, suntem de părere că doar demararea unor investigaţii
sistematice ar fi în măsură să lămurească rosturile celor două amenajări.
Consideraţii finale
Piemontul nord-vestic al Munţilor Zarandului a fost, se pare, destul
de intens locuit de către daci, atât în epoca regatului cât şi în perioada
stăpânirii romane. Astfel, la Agriş – „Dealul Mălăişte” (46° 15' 38'' N, 21° 45'
17'' E), punct situat în imediata apropiere a aşezării prezentate de noi, a fost
salvat material ceramic dacic datat larg în secolele II – I î. Hr.16 La circa 1 km
vest de aşezarea prezentată în această comunicare, din malul înalt al
pârâului Almaşului (46° 16' 1.16" N, 21° 43' 50.83" E), au fost salvate, între
altele, mici fragmente ceramice, ce pot fi încadrate, cu rezervele de rigoare,
în secolele I î. Hr. – I d. Hr. (vezi pl. I/1). În localitatea învecinată, Măderat,

12 Vezi discuţia la I. Glodariu, Aşezări dacice şi daco-romane la Slimnic, Ed. Academiei,

Bucureşti 1981, p. 75; Gh. Bichir, op.cit., p. 23.
13 S. Dumitraşcu, Cetăţuia dacică de la Clit, în Lucrări Ştiinţifice, IV, B, Oradea, 1970, p.

142-160; Idem, Dakco hradisko e Clite, în Vyschodoslovensky Pravek, 2, Kosice, 1971, p.

31-49.
14 Fortificaţie dacică de tip promontoriu-barat, asemănătoare cu cea de la Clit –

„Gureţul Negrilor”, datată larg în secolele I î. Hr.-I d.Hr., cf. E. Pădurean, A.

Berzovan, Fortificaţia dacică de la Botfei –„Cetăţeaua Înaltă”, ms, 2011.
15 Fortificaţie de mică întindere descoperită de autor (E. Pădurean) în anul 1988 pe

Dealul Cruntava. Micul platou, cu o poziţie strategică deosebită, este despărţit de

culme printr-o şa amenajată prin taluzarea pantelor. De pe pante s-au recoltat
fragmente de chirpici. Fortificaţia poate aparţine, ipotetic, epocii dacice fiind în
imediata apropiere importantului punct de la Săvârşin – „Dealul Cetăţuia”.
16 Repertoriul arheologic al Mureşului inferior, Ed. Orizonturi Universitare, Timişoara

1999, loc. Agrişu Mare, p. 31.

34
avem alte două importante aşezări dacice ce se datează tot pe parcursul
epocii regatului17.
Urmele de epocă romană existente în zonă, sunt la rândul lor destul
de numeroase. Astfel, urmele unei aşezări dacice din această perioadă au
fost surprinse la Agrişu Mare, în punctul numit „Între Văi”18, în vreme ce în
localitatea învecinată, Măderat, am putut constata prezenţa a cel puţin trei
puncte distincte cu descoperiri ce pot fi încadrate pe parcursul secolelor II-
III d. Hr.19. Este greu de spus dacă spaţiul în discuţie a făcut vreodată parte
din Provincia Dacia20 – cu toate acestea, chiar şi în cazul în care limesul ar fi
trecut pe undeva pe la est de acest punct21, e greu de admis ca romanii să nu
fi controlat într-un fel sau altul zona.
Clarificarea problemelor ridicate de obiectivul prezentat de noi, va
rezulta abia după efectuarea unor săpături sistematice în zonă.

Explicaţiile planşelor:
Planşa I: 1. Aşezări dacice din epoca regatului în zona localităţii Agrişu
Mare; 2. Aşezarea dacică de la Agrişu Mare – Valea Pârâul Mare, imagine
de satelit Google Earth cu elevaţia exagerată de trei ori.
Planşa II: 1. Incinta A şi profilul natural al terasei; 2. Incinta A şi zona de
confluenţă a celor două pârâuri, imagine de ansamblu.
Planşa III: 1. Incinta A, privită dinspre nord; 2. Profilul natural în care se
poate observa în stratigrafie o locuinţă adâncită.
Planşa IV: 1. Incinta B, văzută de pe platoul incintei A; 2. Şanţul ce
delimitează incinta B.
Planşa V: 1,2,3. Ceramică lucrată cu mâna.
Planşa VI: 1,2,3,4. Ceramică lucrată cu mâna.
Planşa VII: 1,2,3,4,5,6,7. Ceramică lucrată la roata olarului.
Planşa VIII: 1, 3. Ceramică lucrată cu roata olarului; 2. Greutate din piatră.
Planşa IX: Aşezarea dacică de la Agrişu Mare – Valea Pârâul Mare Imagine
de satelit Google Earth, cu elevaţia exagerată de trei ori.

17 E. Pădurean, A. Berzovan, Despre două aşezări dacice (sec. I î.Hr. – sec. I d.Hr.) de la
Măderat (jud. Arad), comunicare susţinută la Sesiunea Ştiinţifică anuală de istorie,
„Cultură şi Civilizaţie în Banatul istoric”, Ediţia XX-2010, Universitatea de Vest,
Timişoara, 26-27 mai 2010. Materialul arheologic va fi publicat într-o comunicare
viitoare.
18 E. Pădurean, Aşezări de secol III-IV pe cursul inferior al Mureşului, în Crisia, XVIII,

1988, p. 381.
19 Vezi supra, nota 17.
20 E. Pădurean, Cu privire la problema valurilor, a drumului roman şi a unui posibil traseu

al limesului în jud. Arad, ms, 2011.

21 S. Dumitraşcu, Contribuţii la cunoaşterea graniţei de vest a Daciei Romane, în AMN;

VI, 1969, p. 483-491.

35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45