Un vas dacic descoperit la Vărădia de Mureș, jud.

Arad
Ioan Cristian Cireap

Sumar: Punctul Vărădia de Mureș - La Cetate a fost cercetat sistematic în anii 1971-
1974, iar în 2019 situl a fost amplu cercetat în cadrul unei săpături preventive. Vastul
material arheologic descoperit arată că spațiul a fost utilizat, cu intensitate variabilă, din
epoca bronzului până în perioada modernă.
O componentă importantă a sitului o reprezintă urmele de locuire din epoca dacică.
Pentru aceasta, rezultatele cercetărilor din 2019 se află în curs de prelucrare. Nota de față se
dorește a fi un preambul al prezentării acestor rezultate, oferind un studiu de caz asupra unui
vas ceramic păstrat aproape întreg.

Cuvinte cheie: Vărădia de Mureș, daci, vas-borcan.

Localizarea geografică
În arealul localității Vărădia de Mureș, pe rama sudică a munților Zărandului, mărginit
la nord de șosea iar la sud de calea ferată care leagă orașele Arad și Deva, se află un mic deal
sub forma unui promontoriu. Localnicii îl numesc Cetate. La cca 250 m spre sud se află
actuala albie a râului Mureș.
Dealul Cetate, cu o altitudine de aproape 180 m, nu este cel mai înalt din zonă, însă
oferă o foarte bună vizibilitate asupra întregii vecinătăți; alături de pantele abrupte care îl
înconjoară din trei părți, probabil acesta va fi fost motivul pentru care, de-a lungul epocilor
istorice, dealul a fost ales pentru locuiri de mai mică sau mai mare intensitate.
Locuirea nu s-a limitat la zona înaltă a dealului, ci s-a extins la poalele acestuia, vatra
actualului sat suprapunând vechi urme de locuire1.
Ținând cont de aceste aspecte, cu ocazia săpăturilor arheologice de tip preventiv (mai-
noiembrie 2019), întreaga suprafață a fost împărțită în mai multe sectoare de cercetare. În
imaginea de mai jos (Fig. 1), sunt evidențiate sectoarele în cadrul cărora au fost descoperite
complexe arheologice databile în epoca dacică (Platoul, Terasa 1 și Terasa 3).

Istoricul cercetărilor

Vărădia de Mureș (cu denumirea în maghiară, Tótvárad) apare în Repertoriul

arheologic al Ardealului, întocmit de Roska Márton și publicat în 1942; autorul notează doar
că ”Trebuie verificat locul Cetate aflat la marginea localității”2.
Probabil în anii ’60, localnicii Dumitru Mariș, Stelian Deac, Alexandru Baciu și I.
Roșu culeg de pe deal și de la poalele acestuia fragmente ceramice care vor stârni interesul
arheologilor Mircea Barbu și Mircea Zdroba, de la Muzeul din Arad 3. Astfel, între anii 1971-
1974, la Vărădia de Mureș au fost întreprinse cercetări arheologice sistematice coordonate de
către cei doi4.
O selecție a materialului arheologic de epocă dacică, descoperit cu ocazia acestor
cercetări, a fost prezentată într-un articol publicat câțiva ani mai târziu 5.
Conform acestuia, săpăturile au fost efectuate pe o zonă destul de întinsă, pe
promontoriu și la poalele dealului, scoțând la iveală urme intense ale unei locuiri de lungă
durată, trei locuințe tip bordei (două dintre acestea prezentând urme puternice de arsură),
ceramică, unelte din fier, gresii pentru ascuțit, fragmente de râșnițe și greutăți din lut; este
prezentată o scurtă tipologie a ceramicii (cești, vase tip borcan, oale, fructiere, căni și ulcioare
cu toarte, vase de provizii, majoritatea lucrate cu mâna, dar și la roată), așezarea fiind

1
Barbu, Zdroba 1978, 22.
2
Roska 1942, 293/85; mulțumesc lui Norbert Kapcsos pentru traducere.
3
Barbu, Zdroba 1978, 21.
4
Barbu 1996, 48; Vasiliev, Barbu 1999, 129.
5
Barbu, Zdroba 1978, 21-40.
încadrată, pe baza materialului arheologic, în perioada dacică clasică, distrugerea ei având loc
la începutul secolului al II-lea d.Hr., printr-un violent incendiu6.

Figura 1. Dealul Cetate după prima acțiune de îndepărtare a vegetației (mai 2019).
Fotografie aeriană: Norbert Kapcsos.

Despre eventuala fortificare a așezării, scrie mai întâi Ioan Glodariu, în discuția despre
așezările fortificate din vestul Daciei, din lucrarea sa dedicată arhitecturii dacilor. Cu toate că
precizează că fortificarea nu este încă demonstrată arheologic 7, punctul nostru este inclus în
linia de fortificații care străjuiau calea de pătrundere dinspre vest, pe valea Mureșului, spre
sudul zonei intracarpatice8. Ulterior, Mircea Barbu, în articolul său dedicat fortificațiilor
dacice de pe valea Mureșului inferior, încadrează Vărădia de Mureș în categoria fortificațiilor
de tip promontoriu barat (citând eronat o informație din lucrarea lui Ioan Glodariu) 9.
În anii din urmă, discuția a fost reluată de către Alexandru Berzovan. În urma studierii
materialului arheologic și a documentației, autorul face câteva aprecieri legate de cronologie;
apare informația despre existenţa a două nivele distincte de locuire în a doua epocă a
fierului10. Nivelul timpuriu de locuire este datat începând cu a doua jumătate a secolului al II-
lea î.Hr., până la începutul secolului I î.Hr., în vreme ce nivelul târziu de locuire este datat în
intervalul secolelor I î.Hr. – I d.Hr., pe tot parcursul celui din urmă, până la războaiele daco-
romane11. Au fost identificate și fragmente ceramice databile în secolele II-III d.Hr., dar locul
descoperirii lor nu este unul cert (pe platou sau în altă parte)12.
Locuirea dacică de la Vărădia de Mureș este încadrată, cel puțin din punct de vedere al
organizării spațiale, în rândul aşezărilor fortificate, în imediata vecinătate aflându-se o locuire
civilă, ale cărei dimensiuni nu pot fi precizate13.
6
Barbu, Zdroba 1978, 21-25.
7
Glodariu 1983, 58.
8
Glodariu 1983, 128.
9
Barbu 1996, 48.
10
Berzovan 2014, 89.
11
Berzovan 2014, 95-96.
12
Berzovan 2014, 89.
13
Berzovan 2014, 91.
 Anul 2019 a însemnat șansa desfășurării unei ample cercetări arheologice de tip
preventiv în situl Vărădia de Mureș - La Cetate. Aceasta a fost determinată de lucrările de
construire a unei noi căi ferate. Cercetările s-au desfășurat în perioada mai–noiembrie 2019;
responsabilul științific al șantierului a fost dr. Florin Mărginean 14, de la Complexul Muzeal
Arad, din colectiv mai făcând parte: Victor Sava, Peter Hügel, Norbert Kapcsos, Ioan Cristian
Cireap, Daniel Preda (Complexul Muzeal Arad), Alina Piticaru.
A fost cercetat întregul platou, terasa nordică a dealului, zona vestică de la baza
dealului, care se prezintă tot sub forma unei terase, înaintându-se cu cercetarea spre vest , până
la limita exproprierii.
Rezultatele acestor recente cercetări sunt cât se poate de interesante. Pentru epoca
dacică, pregătirea unei monografii este în curs. Până atunci, suntem în măsură să prezentăm
câteva aspecte generale. Zona platoului, deși puternic răvășită de utilizări și amenajări
ulterioare, a păstrat totuși urme ale locuirii dacice, fiind identificate două faze ale acesteia.
Despre cronologia acestora este prematur să ne pronunțăm. În extremitatea nordică a
platoului, a fost identificat un șanț, fără alte urme de fortificare (val, palisadă), care pare să
aparțină primei faze dacice. În faza următoare, acesta este acoperit de straturi consistente de
cenușă și de vetre de foc, unele refăcute succesiv.
Pentru terasele 1 și 3, majoritatea complexelor cercetate au constat în gropi (de
provizii), ori în vetre de foc. La prima vedere, inventarul arheologic corespunde cronologic
celui de pe platou, ba chiar indică o locuire mai timpurie a zonei de la poalele dealului.

Descrierea piesei și a contextului descoperirii

Materialul arheologic descoperit în cadrul cercetărilor din anul 2019 constă în

ceramică, lucrată manual (în special pentru fazele timpurii) dar și la roată. Pe lângă aceasta au
mai fost descoperite râșnițe, greutăți din lut, lustruitoare, gresii pentru șlefuit/ascuțit și piese
din metal (bronz și fier).
În nota de față vom prezenta un vas ceramic (Pl. 1), bogat ornamentat, păstrat aproape
integral (lipsește aproximativ un sfert din suprafața sa). Acesta a fost descoperit într-un
complex arheologic identificat și cercetat în cadrul terasei 3, denumit Cx649. Complexul s-a
conturat în zona centrală a terasei. S-a constatat că este vorba de o groapă, probabil de
provizii, ulterior umplută cu resturi menajere. Conturul acesteia este aproximativ circular, cu
pereții oblici spre interior, fundul plan. Diametrul gropii este de 1,20 m, adâncimea păstrată
fiind de 0,43 m. Pământul de umplutură a fost unul de culoare cenușie, cu consistență afânată,
conținând numeroase amprente de cărbuni și câteva de chirpici, mici intruziuni de lut galben
și cenușă.
Vasul descoperit la baza acestei gropi, în partea ei vestică, este unul de tip borcan,
formă comună, foarte des întâlnită în toate așezările dacice 15. Acest lucru poate fi explicat prin
utilitatea sa, una cotidiană, legată de prepararea mâncării, dar și de stocarea alimentelor
solide.
Exemplarul nostru are gura strânsă, buza îngroșată și ușor răsfrântă în exterior. Fundul
este drept. Corpul vasului are umerii arcuiți, asemănători unui borcan (de unde și denumirea
dată formei). A fost confecționat manual, din pastă impură, cu multe granule de nisip. Arderea
a fost oxidantă, culoarea la exterior fiind brun-roșiatică. Pereții interiori, dar și jumătatea
superioară a celor exteriori, prezintă urme de ardere secundară și de afumare, fapt care poate
indica utilizarea vasului la gătit. Nivelul rugozității la atingere este unul mediu.

14
Informațiile redate aici au fost preluate din raportul de cercetare arheologică întocmit de către domnia sa,
ulterior pus la dispoziția noastră, fapt pentru care ne exprimăm o mare recunoștință.
15
Crișan 1969, 107-108, 161.
 Dimensiunile vasului sunt următoarele: ∅ gurii – 21 cm, ∅ gât – 17 cm, ∅ median – 20
cm, ∅ fund – 11 cm, înălțime – 32 cm, grosime perete în zona mediană – 0,9 cm.

Fig. 2. Vasul ceramic in situ.

Ornamentația este una bogată, vasul prezentând mai multe tipuri de ornamente în
relief. Buza a fost prevăzută cu alveole obținute prin presarea cu degetul. Jumătatea
superioară a vasului este ocupată de asocieri de ornamente, care se repetă de patru ori; acestea
sunt despărțite între ele prin câte un buton alungit așezat vertical pe umerii vasului (existând ,
așadar, patru asemenea butoni, lungi de 3 cm și înalți de 1,5 cm). O asociere de ornamente
este compusă din:
- trei mici butoni, sub forma unor pastile, păstrând urma presării lor cu degetele pe pereții
vasului; unul este plasat imediat sub gâtul vasului, iar celelalte două, puțin mai jos, redând
astfel vârfurile unui triunghi,
- un brâu în relief, cu aspect de șnur, așezat în așa fel încât redă forma unei furci cu trei brațe,
așezată cu vârfurile în jos.

Analogii și concluzii

Atât în ceea ce privește tipul vasului, cât și ornamentele cu care a fost prevăzut, putem
găsi analogii în toate siturile de epocă dacică investigate arheologic.
După tehnica de confecționare (cu mâna, din lut degresat cu nisip de granulație mare),
vasul nostru intră în categoria ceramicii rudimentare, de uz comun. Grija acordată
ornamentării nu poate fi însă trecută cu vederea. Este plauzibil ca vasul-borcan să fi fost
confecționat de un meșter olar experimentat, probabil în cadrul unui atelier. Despre
localizarea acestuia putem doar afirma că, la Vărădia de Mureș nu a fost descoperită vreo
instalație de ardere a ceramicii. Aceasta însă, nu înseamnă că așa ceva nu a existat acolo.
În orice caz, produsul olarului, cu toată frumusețea dată de ornamentație, va fi avut
întrebuințări cotidiene, servind probabil la prepararea mâncării în cadrul unei gospodării.
Odată cu fragmentarea sa, acesta a ajuns pe fundul gropii în care a fost descoperit de către noi.
Pentru încadrarea cronologică punctăm următoarele aspecte:
- prezența butonilor alungiți așezați vertical pe peretele vasului; aceștia sunt întâlniți pe vase-
borcan în sec. II î.Hr.16, mai precis în a doua jumătate a acestuia, când vasul-borcan evoluează
din vasul cu profil aproape drept 17; în următoarele două secole, mai utilizați vor fi butonii
circulari, pătrați, ovali, de multe ori prevăzuți cu alveole ori cu incizii 18,
- prezența alveolelor pe buză, a brâului cu aspect de șnur, a micilor pastile; deși semnalate
mai timpuriu, aceste ornamente sunt consacrate în perioada secolelor I î.Hr. – I d.Hr.19,
- morfologia vasului, cu o arcuire încă destul de pronunțată și un gât relativ scurt; aceste
caracteristici indică o plasare cronologică tot în perioada menționată mai sus, ulterior vasele-
borcan devenind mai zvelte20.
Luând în calcul acestea, considerăm că vasul poate fi încadrat cronologic între a doua
jumătate a sec. II î.Hr. și pe tot parcursul sec. I î.Hr.
Cum am precizat la început, prezentarea acestei piese s-a vrut a fi un simplu studiu de
caz, pe marginea căruia am dorit să expunem rezumativ chestiunile ce urmează a fi
dezvoltate. Ne propunem ca în următorii ani să publicăm o lucrare monografică despre
așezarea dacică de la Vărădia de Mureș.
În încheiere, doresc să mulțumesc colectivului de cercetare alături de care am lucrat la
Vărădia de Mureș - La Cetate.

Ioan Cristian Cireap

Complexul Muzeal Arad
Piața G. Enescu 1, 310131, Arad, RO
ioan.cristian.cireap@gmail.com
Bibliografie
Barbu 1996 Barbu M., Fortificații dacice pe valea Mureșului Inferior, Ziridava,
XIX-XX, 1996, p. 45-57.
Barbu, Zdroba 1978 Barbu M., Zdroba M., Așezarea dacică de la Vărădia de Mureș,
Ziridava, IX, 1978, p. 21-40.
Berzovan 2014 Berzovan A., Preliminary Considerations on the Dacian
Habitation in Vărădia de Mureş “Dealul Cetate”, Arad County
(2nd century BC – 1st century A.D.), Ziridava. Studia
Archaeologica 28, 2014, p. 87-114.
Crișan 1969 Crișan I. H., Ceramica Daco-Getică. Cu specială privire la
Transilvania, București, 1969, 363 p., 190 pl.
Glodariu 1983 Glodariu I., Arhitectura dacilor: civilă și militară (sec. II î.e.n.-I
e.n.), Cluj, 1983, 196 p.
Roska 1942 Roska, M., Erdély régészeti repertoriuma. I. Őskor, Cluj, 1942, 368
p.
Vasiliev, Barbu 1999 Vasiliev V., Barbu M., Vărădia de Mureș, în Repertoriul
Arheologic al Mureșului Inferior. Județul Arad, Timișoara, 1999, p.
129.

16
Crișan 1969, 142.
17
Crișan 1969, 107-108.
18
Crișan 1969, 208.
19
Crișan 1969, 208-209.
20
Crișan 1969, 142.